ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 627/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 627/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Iași,

reclamanții C.G., D.P., F.D., G.C. și P.T. au chemat în judecată M.I., M.P.,

M.F.P. și D.N.A., pentru a fi obligați: să le plătească drepturile salariale

reprezentând sporul de misiune permanentă, sporul de fidelitate și sporul

pentru documente clasificate, actualizate cu indicele de inflație; ca M.I. să

opereze în documentele echivalente carnetului de muncă modificările ce ar

surveni ca urmare a admiterii acțiunii și ca

M.F.P.

să includă în buget sumele necesare

plății drepturilor salariale, plus

cheltuielile de judecată, pe motiv că sunt ignorate dispozițiile O.G. nr.

38/2003 și ale Legii nr. 444/ 2006.

Pârâtul

M.I.R.A. a invocat, prin întâmpinare, excepția lipsei calității sale procesuale

pasive, pe motiv că acordarea

drepturilor salariale solicitate cade în competența instituției publice unde

reclamanții au fost detașați, respectiv D.N.A., conform prevederilor anexei 4

la O.G. nr. 38/2003.

M.P. și D.N.A. au

invocat, prin întâmpinările depuse, excepția lipsei competenței materiale a

Curții de Apel Iași de a soluționa pricina, excepție ce a fost respinsă prin

încheierea din 15 octombrie 2007, solicitând respingerea acțiunii reclamanților

pe motiv că aceștia sunt salarizați potrivit reglementărilor aplicabile

judecătorilor și procurorilor, conform opțiunii exprimate, în condițiile în

care art. 6 din O.G. nr. 38/2003 a fost suspendat prin art. 2 din O.U.G. nr.

118/2004, iar O.U.G. nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea O.U.G.

43/2002 exclude ofițerii de poliție judiciară din cadrul D.N.A. din categoria

ofițerilor beneficiari ai sporului

de

misiune permanentă, nemaifacând referire expresă la aplicarea

art.

2 din O.G. nr. 38/2003.

În ceea ce privește sporul pentru

documente clasificate, pârâții au invocat faptul că nici M.J. și nici alte

instituții din sistemul judiciar nu sunt vizate de reglementarea instituită

prin O.G. nr. 19/2006, care a fost aprobată prin Legea nr. 444/2006, la nivelul

D.N.A. neexistând vreo reglementare referitoare la categoriile de personal care

pot beneficia de acest spor și la condițiile acordării lui.

Instanța, din oficiu,

a ridicat excepția lipsei calității

procesuale

pasive a pârâtului M.E.F.

Prin sentința civilă

nr. 172/ CA din 26 noiembrie 2007, Curtea de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea introdusă de reclamanții C.G.,

D.P.,

F.D., G.C. și P.T., în contradictoriu

cu pârâții M.P., Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. și D.N.A.

A admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.I.R.A.

A respins acțiunea introdusă de

reclamanți în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A.

A admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului M.E.F. și a respins acțiunea introdusă

de reclamanți în contradictoriu cu acesta.

Pentru a pronunța această

soluție, Instanța de Fond a reținut, în esență, că în absența unui act de

recunoaștere a dreptului ori a

unui act

modificator al elementelor salarizării, prevăzute în ordinul

de numire

în funcție, reclamanții nu pot pretinde obligarea pârâților la plata unor

sporuri a căror aplicabilitate se contestă, în condițiile în care ei nu au

urmat procedura prescrisă de legiuitor pentru a-și valorifica pretinsul drept.

Curtea a mai reținut că

funcționarii publici nu sunt îndreptățiți a cere Instanței, pe o cale ocolită,

să oblige instituția cu care sunt în raporturi de serviciu să le plătească vreo

sumă cu titlu de drepturi salariale, întrucât plata trebuie să succeadă

recunoașterii dreptului, ca una ce reprezintă efectul și nu faptul generator al

litigiului, cu atât mai mult cu cât, prin acțiune, se cere ca M.I. „să opereze

modificările ce ar surveni ca urmare a admiterii acțiunii".

Împotriva sentinței civile sus

menționate au declarat recurs C.G., D.P., F.D., G.C. și P.T.

motivarea cererii, recurenții susțin că Instanța de Fond a

considerat în mod greșit că ei ar fi optat

pentru sistemul de salarizare aplicabil în rețeaua M.J., deducând aceasta din

situația că reclamanții nu au contestat ordinul de numire în ceea ce privește

salarizarea.

Arată recurenții că sporul de

misiune permanentă, conform dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 38/2003 face

parte din salariul de bază al polițiștilor și le-a fost acordat de către D.N.A.

de la numirea în funcție până în octombrie 2005, iar sporul de fidelitate

prevăzut de dispozițiile art. 6 din aceeași ordonanță le-a fost plătit până în

decembrie 2004, fără a li se modifica ordinele de numire.

Consideră recurenții că, în

aceste condiții, nu aveau motive să conteste ordinele de numire inițiale. Pe de

altă parte, arată

recurenții că la data

numirii fiecăruia nu era încă în vigoare O.U.G.

nr. 27/2006, astfel

încât procedura prevăzută de dispozițiile art. 32 din aceasta nu era

aplicabilă.

Susțin recurenții că obiectul

acțiunii lor nu a fost obligarea D.N.A. să modifice ordinele lor de numire în

funcție, ci obligarea D.N.A. de a continua plata drepturilor salariale legale

primite inițial.

În virtutea acestui raționament,

consideră recurenții că este vorba despre un drept câștigat ce derivă din raportul

de muncă, cele două sporuri neputând fi anulate ori suspendate.

2.

În ceea ce privește sporul pentru informații

clasificate, prevăzut de dispozițiile O.G. nr. 19/2006, aprobată prin Legea nr.

444/2006, susțin recurenții că au înțeles să solicite obligarea pârâților la

plata acestuia, ca spor instituit ulterior emiterii ordinelor lor de numire.

În argumentarea

temeiniciei acestui drept, recurenții arată că au calitatea de funcționari

publici cu statut special, lucrând cu informații clasificate, pe baza

certificatelor de securitate, iar domeniul de activitate în care lucrează face

parte din „siguranța națională", astfel cum este ea definită de Legea

siguranței naționale.

În fine, consideră recurenții că

dacă legea prevede expres căror categorii de persoane se acordă acest spor, iar

ei au dovedit că se încadrează în această categorie, aplicarea legii nu poate

rămâne la aprecierea conducătorilor de instituții, aceștia având doar dreptul

de a stabili condițiile de acordare a sporului și cuantumul lui.

3.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă a M.F.P.,

recurenții invocă dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 22/2002, aprobate prin

Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale

instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din

sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlul de cheltuieli la care se

încadrează obligația de plată respectivă, astfel încât pentru realizarea

drepturilor salariale, este necesară includerea sumelor acordate cu

acest titlu în bugetul M.P. (ca ordonator

principal de

credite).

Recursul

nu se fondează.

Potrivit dispozițiilor art. 3

din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, coroborate cu cele ale

art. 1 alin. (1) din aceeași lege, Poliția Română este o instituție

specializată a statului având ca scop asigurarea ordinii publice, iar

polițistul este un funcționar public civil cu statut special.

La data intrării în vigoare a

Legii nr. 360/2002 - 24 iunie 2002, nu a fost adoptată concomitent o lege

privind salarizarea polițiștilor, astfel încât dispozițiile art. 78 alin. (2)

ale acesteia statuează aplicarea pentru polițiști a dispozițiilor legale

referitoare

la salarizarea și alte drepturi

ale personalului militar din instituțiile

publice de apărare națională,

ordine publică și siguranță națională. Aceasta este o trimitere implicită la

dispozițiile Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale

personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordin

publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale

personalului civil din aceste instituții.

Recursul legiuitorului, pe

termen scurt, la un sistem de salarizare de împrumut nu schimbă însă calitatea

polițistului de funcționar public civil, cu un statut special decurgând din

riscurile funcției sale de apărător al ordinii publice, și nu-l plasează în

sistemul siguranței naționale, indiferent dacă își desfășoară activitatea în

cadrul M.I. ori în cadrul P.N.A.

Din acest motiv, trebuie

amendată susținerea recurenților că încadrarea lor la P.N.A. (ulterior D.N.A.)

i-ar fi plasat într-o activitate specială ținând de siguranța națională;

argumentele contrare rezultă, pe de o parte, din Legea siguranței naționale,

iar pe de altă parte, din normele de organizare și funcționare a P.N.A. (D.N.A.)

care definesc rolul și scopul acestuia.

În speță, în legătură cu

statutul special al recurenților, se constată interferența a trei domenii

distincte reglementate diferit: cel al Parchetului specializat în combaterea

infracțiunilor de corupție (P.N.A.), reglementat de dispozițiile O.U.G. nr. 43/2002;

cel al Poliției Române, reglementat de Legea nr. 360/2002 și de O.G. nr.

38/2003 privind salarizarea polițiștilor; în fine, cel al justiției,

reglementat succesiv, în ceea ce privește salarizarea, de către Legea nr.

50/1996 republicată în 1999, cu modificările și completările ulterioare; de

O.U.G. nr. 177/2002 și de O.U.G. nr. 27/2006.

Dar trecerea recurenților de la

un sistem la altul a avut loc conform unor reguli speciale.

Astfel,

din punctul de vedere al statutului său, fiecare polițist,

ofițer de poliție judiciară, încadrat la P.N.A.

(D.N.A.) rămâne un funcționar public cu statut special, dar va fi salariat

conform

normelor de excepție, aplicabile

polițiștilor care îndeplinesc funcții

în afara M.I., prevăzute în anexa

4 pct. l lit. a) și b) din O.G. nr. 38/2003, norme care derogă de la

dispozițiile art. 2, 6 și 11 din aceeași ordonanță, în ceea ce privește sporul

pentru misiune permanentă și cel de fidelitate.

Este adevărat că, inițial,

dispozițiile art. 28 alin. (3) din O.U.G.

nr.

43/2002 (M. Of. nr. 244 din 11 aprilie 2002) prevedeau că ofițerii de

poliție

judiciară beneficiază de drepturile bănești și materiale

prevăzute în Legea nr. 138/1999, precum și de

drepturile prevăzute de legislația specială pentru personalul militar.

Trimiterea din acest text la Legea nr. 138/1999 s-a făcut la un moment la care

nu fusese

încă adoptat un sistem de salarizare special pentru polițiști.

Ulterior,

prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru

asigurarea transparenței în exercitarea demnităților

publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și

sancționarea corupției (M. Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003), dispozițiile art.

28 alin. (3) din O.U.G. nr. 43/2002 au fost modificate, prevăzând imperativ că

salarizarea ofițerilor de poliție judiciară încadrați în P.N.A. (și

exercitându-și atribuțiile conform art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002) se va face

cu indemnizația prevăzută de anexa 1 cap. A nr. 18 la O.U.G. nr. 177/2002, ca

unică formă de salarizare.

Mai apoi, prin O.U.G. nr.

24/2004 (M. Of. nr. 365 din 27 aprilie 2004) s-a dat o altă formulare alin. (3)

al art. 28 din O.U.G. nr. 43/2002: „ofițerii de poliție judiciară din P.N.A.

beneficiază de

drepturile prevăzute în

anexa nr. 4 la O.G. nr. 38/2003(...) precum și

în prezenta ordonanță de

urgență. Aceștia sunt salarizați potrivit

anexei

nr. 1 cap. A nr. crt. 29 din O.U.G. nr. 177/2002".

De

asemenea, prin Legea nr. 601/2004 (M. Of. nr. 1227 din 20 decembrie

2004), de aprobare a O.U.G. nr. 24/2004,

dispozițiile art. 28 alin. (3) au fost din nou modificate, în sensul că:

ofițerii de poliție judiciară

din P.N.A.

beneficiază de drepturile prevăzute la art. 11 și în anexa

nr. 4 la O.G.

nr. 38/2003, precum și de drepturile prevăzute în O.U.G. nr. 43/2002, iar

salariul pentru funcția îndeplinită de ei se stabilește conform anexei nr. 1

cap. A nr. crt. 29 din O.U.G. nr. 177/ 2002.

În fine, prin O.U.G. nr.

134/2005 (M. Of. nr. 899 din 7 octombrie 2005) s-a dat o nouă formulare alin. 3

al art. 28: „ofițerii și agenții de poliție judiciară din D.N.A. beneficiază de

drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la O.U.G. nr. 38/2003 (…) precum și de

drepturile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență".

Dincolo de o anumită

inconsecvență a reglementării, evidentă în succesiunea actelor normative mai

sus arătată, este cert însă că intenția legiuitorului a fost ca, sub aspectul

salarizării, să asimileze ofițerii de poliție judiciară care lucrează în cadrul

D.N.A. cu magistrații, mai exact cu

procurorii, ca efect al aplicării

normelor de excepție din anexa 4 la

O.G. nr. 38/2003, împreună cu cele ale O.U.G. nr. 177/2002 privind salarizarea

și alte drepturi ale magistraților.

În realitate, singura perioadă

în care, teoretic, ofițerii de

poliție

judiciară încadrați la P.N.A. (D.N.A.) ar fi putut primi sporul

de

misiune permanentă și pe cel de fidelitate conform legii a fost: 24 iunie 2002

- 2 februarie 2003, adică intervalul de la intrarea în vigoare a Legii nr.

360/2002, care prevedea aceste sporuri, la intrarea în vigoare a O.G. nr.

38/2003 care a introdus normele de excepție din anexa 4 pct. 1.

Separat, sporul pentru misiune

permanentă ar fi putut fi acordat în intervalul 20 decembrie 2004 - 7 octombrie

2005, ca perioadă de la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 601/2004 care

prevedeau expres aplicarea art. 11 și a anexei 4 din O.G. nr. 38/2003 și până

la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 134/2005 care a înlăturat aplicarea art. 11

ofițerilor de poliție judiciară încadrați la D.N.A.

Așa fiind, nu este relevant în

speță, dacă recurenții ar fi primit ori au primit aceste sporuri și în alte

perioade decât cele arătate, câtă vreme în discuție este existenta sau nu a temeiului

legal de acordare a lor pentru perioadele menționate în acțiune.

Or, în speță, nu există un temei

legal pentru ca recurenților să li se recunoască dreptul la plata acestor

sporuri conform solicitării din acțiune.

Dispozițiile pct. 1 lit. c) și

b) din anexa 4 la O.G. nr. 38/2003 stabilesc expres drepturile salariale ale

ofițerilor care lucrează în afara M.I., iar modul în care este

formulat textul lit. a) trimite la: „salariul de

bază pentru funcția

îndeplinită" din art. 3 alin. (1) al O.G. nr.

38/2003; „sporul de vechime" din ordonanță și la „indemnizații, premii,

sporuri și alte drepturi care se acordă personalului civil din unitățile unde

își desfășoară activitatea, potrivit legislației care se aplică în unitățile

respective".

Așadar, excluderea aplicării

art. 6 și 11 din O.G. nr. 38/2003 este evidentă.

În aceste

condiții legale, situația de fapt că recurenții au optat

sau nu,

conform

anexei 4 pct. 1 lit. c) din O.G. nr. 38/2003, este irelevantă juridic.

Este însă reală și relevantă o

altă situație de fapt existentă în

speță,

aceea că flecare dintre recurenți și-a asumat statutul acordat

prin ordinul

de numire, inclusiv în ceea ce privește salarizarea, astfel încât Instanța de Fond

a reținut în mod corect că acțiunea, astfel cum a fost formulată, putea fi

admisibilă în principiu numai consecutiv unei contestări a ordinelor de numire

inițiale care să aibă drept efect modificarea lor corespunzător normelor de

salarizare aplicabile legal.

În absența unei asemenea

modificări, este irelevantă invocarea unui precedent în plata acestor sporuri,

iar teoria

drepturilor câștigate, invocată

de recurenți nu poate fi primită în

speță, căci nu poate fi câștigat un

drept acordat fără temei legal.

În fine,

în privința sporului pentru activitatea cu documente

clasificate temeiul juridic al solicitării sale de

către recurenți este O.G. nr. 19/2006, aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr. 444/2006. Dispozițiile art. 3 alin. (1) din ordonanță, astfel

cum au fost modificate, prevăd principiul acordării acestui spor „pentru

păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate", dar

numai persoanelor care activează în „instituțiile publice de apărare națională,

ordine publică și siguranță națională", în

calitatea lor de cadre militare, funcționari publici cu statut special,

militari angajați pe bază de contract și personal civil.

Recurenții sunt funcționari publici

civili cu statut special, dar ei sunt încadrați la D.N.A. ca parte componentă a

autorității

judecătorești,

astfel încât textul legal sus arătat nu le este

aplicabil.

În raport cu argumentele de mai

sus privind lipsa de temei legal a solicitării recurenților, problema calității

procesuale pasive a M.F.P. (actualul M.E.F.) devine irelevantă. Oricum, Instanța

de Fond a

soluționat legal excepția, având

în vedere specificul raporturilor de

serviciu ale reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.G., D.P.,

F.D., G.C. și P.T. împotriva sentinței civile nr. 172/ CA din 26 noiembrie 2007

a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

februarie 2008.