ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 627/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Iași, reclamanții C.G., D.P., F.D., G.C. și P.T. au chemat în judecată M.I., M.P., M.F.P. și D.N.A., pentru a fi obligați: să le plătească drepturile salariale reprezentând sporul de misiune permanentă, sporul de fidelitate și sporul pentru documente clasificate, actualizate cu indicele de inflație; ca M.I. să opereze în documentele echivalente carnetului de muncă modificările ce ar surveni ca urmare a admiterii acțiunii și ca M.F.P. să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale, plus cheltuielile de judecată, pe motiv că sunt ignorate dispozițiile O.G.

nr. 38/2003 și ale Legii nr. 444/ 2006. Pârâtul M.I.R.A. a invocat, prin întâmpinare, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe motiv că acordarea drepturilor salariale solicitate cade în competența instituției publice unde reclamanții au fost detașați, respectiv D.N.A., conform prevederilor anexei 4 la O.G. nr. 38/2003. M.P. și D.N.A. au invocat, prin întâmpinările depuse, excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel Iași de a soluționa pricina, excepție ce a fost respinsă prin încheierea din 15 octombrie 2007, solicitând respingerea acțiunii reclamanților pe motiv că aceștia sunt salarizați potrivit reglementărilor aplicabile judecătorilor și procurorilor, conform opțiunii exprimate, în condițiile în care art. 6 din O.G.

nr. 38/2003 a fost suspendat prin art. 2 din O.U.G. nr. 118/2004, iar O.U.G. nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea O.U.G. 43/2002 exclude ofițerii de poliție judiciară din cadrul D.N.A. din categoria ofițerilor beneficiari ai sporului de misiune permanentă, nemaifacând referire expresă la aplicarea art. 2 din O.G. nr. 38/2003. În ceea ce privește sporul pentru documente clasificate, pârâții au invocat faptul că nici M.J. și nici alte instituții din sistemul judiciar nu sunt vizate de reglementarea instituită prin O.G. nr. 19/2006, care a fost aprobată prin Legea nr. 444/2006, la nivelul D.N.A. neexistând vreo reglementare referitoare la categoriile de personal care pot beneficia de acest spor și la condițiile acordării lui.

Instanța, din oficiu, a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.E.F. Prin sentința civilă nr. 172/ CA din 26 noiembrie 2007, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea introdusă de reclamanții C.G., D.P., F.D., G.C. și P.T., în contradictoriu cu pârâții M.P., Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. și D.N.A. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.I.R.A. A respins acțiunea introdusă de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.E.F. și a respins acțiunea introdusă de reclamanți în contradictoriu cu acesta.

Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut, în esență, că în absența unui act de recunoaștere a dreptului ori a unui act modificator al elementelor salarizării, prevăzute în ordinul de numire în funcție, reclamanții nu pot pretinde obligarea pârâților la plata unor sporuri a căror aplicabilitate se contestă, în condițiile în care ei nu au urmat procedura prescrisă de legiuitor pentru a-și valorifica pretinsul drept. Curtea a mai reținut că funcționarii publici nu sunt îndreptățiți a cere Instanței, pe o cale ocolită, să oblige instituția cu care sunt în raporturi de serviciu să le plătească vreo sumă cu titlu de drepturi salariale, întrucât plata trebuie să succeadă recunoașterii dreptului, ca una ce reprezintă efectul și nu faptul generator al litigiului, cu atât mai mult cu cât, prin acțiune, se cere ca M.I.

„să opereze modificările ce ar surveni ca urmare a admiterii acțiunii". Împotriva sentinței civile sus menționate au declarat recurs C.G., D.P., F.D., G.C. și P.T. 1. În motivarea cererii, recurenții susțin că Instanța de Fond a considerat în mod greșit că ei ar fi optat pentru sistemul de salarizare aplicabil în rețeaua M.J., deducând aceasta din situația că reclamanții nu au contestat ordinul de numire în ceea ce privește salarizarea. Arată recurenții că sporul de misiune permanentă, conform dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 38/2003 face parte din salariul de bază al polițiștilor și le-a fost acordat de către D.N.A. de la numirea în funcție până în octombrie 2005, iar sporul de fidelitate prevăzut de dispozițiile art. 6 din aceeași ordonanță le-a fost plătit până în decembrie 2004, fără a li se modifica ordinele de numire.

Consideră recurenții că, în aceste condiții, nu aveau motive să conteste ordinele de numire inițiale. Pe de altă parte, arată recurenții că la data numirii fiecăruia nu era încă în vigoare O.U.G. nr. 27/2006, astfel încât procedura prevăzută de dispozițiile art. 32 din aceasta nu era aplicabilă. Susțin recurenții că obiectul acțiunii lor nu a fost obligarea D.N.A. să modifice ordinele lor de numire în funcție, ci obligarea D.N.A. de a continua plata drepturilor salariale legale primite inițial. În virtutea acestui raționament, consideră recurenții că este vorba despre un drept câștigat ce derivă din raportul de muncă, cele două sporuri neputând fi anulate ori suspendate. 2. În ceea ce privește sporul pentru informații clasificate, prevăzut de dispozițiile O.G.

nr. 19/2006, aprobată prin Legea nr. 444/2006, susțin recurenții că au înțeles să solicite obligarea pârâților la plata acestuia, ca spor instituit ulterior emiterii ordinelor lor de numire. În argumentarea temeiniciei acestui drept, recurenții arată că au calitatea de funcționari publici cu statut special, lucrând cu informații clasificate, pe baza certificatelor de securitate, iar domeniul de activitate în care lucrează face parte din „siguranța națională", astfel cum este ea definită de Legea siguranței naționale. În fine, consideră recurenții că dacă legea prevede expres căror categorii de persoane se acordă acest spor, iar ei au dovedit că se încadrează în această categorie, aplicarea legii nu poate rămâne la aprecierea conducătorilor de instituții, aceștia având doar dreptul de a stabili condițiile de acordare a sporului și cuantumul lui.

3. Cu privire la calitatea procesuală pasivă a M.F.P., recurenții invocă dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 22/2002, aprobate prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, astfel încât pentru realizarea drepturilor salariale, este necesară includerea sumelor acordate cu acest titlu în bugetul M.P. (ca ordonator principal de credite). Recursul nu se fondează. Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) din aceeași lege, Poliția Română este o instituție specializată a statului având ca scop asigurarea ordinii publice, iar polițistul este un funcționar public civil cu statut special.

La data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002 - 24 iunie 2002, nu a fost adoptată concomitent o lege privind salarizarea polițiștilor, astfel încât dispozițiile art. 78 alin. (2) ale acesteia statuează aplicarea pentru polițiști a dispozițiilor legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Aceasta este o trimitere implicită la dispozițiile Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordin publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.

Recursul legiuitorului, pe termen scurt, la un sistem de salarizare de împrumut nu schimbă însă calitatea polițistului de funcționar public civil, cu un statut special decurgând din riscurile funcției sale de apărător al ordinii publice, și nu-l plasează în sistemul siguranței naționale, indiferent dacă își desfășoară activitatea în cadrul M.I. ori în cadrul P.N.A. Din acest motiv, trebuie amendată susținerea recurenților că încadrarea lor la P.N.A. (ulterior D.N.A.) i-ar fi plasat într-o activitate specială ținând de siguranța națională; argumentele contrare rezultă, pe de o parte, din Legea siguranței naționale, iar pe de altă parte, din normele de organizare și funcționare a P.N.A. (D.N.A.) care definesc rolul și scopul acestuia.

În speță, în legătură cu statutul special al recurenților, se constată interferența a trei domenii distincte reglementate diferit: cel al Parchetului specializat în combaterea infracțiunilor de corupție (P.N.A.), reglementat de dispozițiile O.U.G. nr. 43/2002; cel al Poliției Române, reglementat de Legea nr. 360/2002 și de O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea polițiștilor; în fine, cel al justiției, reglementat succesiv, în ceea ce privește salarizarea, de către Legea nr. 50/1996 republicată în 1999, cu modificările și completările ulterioare; de O.U.G. nr. 177/2002 și de O.U.G. nr. 27/2006. Dar trecerea recurenților de la un sistem la altul a avut loc conform unor reguli speciale. Astfel, din punctul de vedere al statutului său, fiecare polițist, ofițer de poliție judiciară, încadrat la P.N.A.

(D.N.A.) rămâne un funcționar public cu statut special, dar va fi salariat conform normelor de excepție, aplicabile polițiștilor care îndeplinesc funcții în afara M.I., prevăzute în anexa 4 pct. l lit. a) și b) din O.G. nr. 38/2003, norme care derogă de la dispozițiile art. 2, 6 și 11 din aceeași ordonanță, în ceea ce privește sporul pentru misiune permanentă și cel de fidelitate. Este adevărat că, inițial, dispozițiile art. 28 alin. (3) din O.U.G. nr. 43/2002 (M. Of. nr. 244 din 11 aprilie 2002) prevedeau că ofițerii de poliție judiciară beneficiază de drepturile bănești și materiale prevăzute în Legea nr. 138/1999, precum și de drepturile prevăzute de legislația specială pentru personalul militar.

Trimiterea din acest text la Legea nr. 138/1999 s-a făcut la un moment la care nu fusese încă adoptat un sistem de salarizare special pentru polițiști. Ulterior, prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției (M. Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003), dispozițiile art. 28 alin. (3) din O.U.G. nr. 43/2002 au fost modificate, prevăzând imperativ că salarizarea ofițerilor de poliție judiciară încadrați în P.N.A. (și exercitându-și atribuțiile conform art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002) se va face cu indemnizația prevăzută de anexa 1 cap. A nr. 18 la O.U.G.

nr. 177/2002, ca unică formă de salarizare. Mai apoi, prin O.U.G. nr. 24/2004 (M. Of. nr. 365 din 27 aprilie 2004) s-a dat o altă formulare alin. (3) al art. 28 din O.U.G. nr. 43/2002: „ofițerii de poliție judiciară din P.N.A. beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la O.G. nr. 38/2003(...) precum și în prezenta ordonanță de urgență. Aceștia sunt salarizați potrivit anexei nr. 1 cap. A nr. crt. 29 din O.U.G. nr. 177/2002". De asemenea, prin Legea nr. 601/2004 (M. Of. nr. 1227 din 20 decembrie 2004), de aprobare a O.U.G. nr. 24/2004, dispozițiile art. 28 alin. (3) au fost din nou modificate, în sensul că: ofițerii de poliție judiciară din P.N.A. beneficiază de drepturile prevăzute la art. 11 și în anexa nr. 4 la O.G.

nr. 38/2003, precum și de drepturile prevăzute în O.U.G. nr. 43/2002, iar salariul pentru funcția îndeplinită de ei se stabilește conform anexei nr. 1 cap. A nr. crt. 29 din O.U.G. nr. 177/ 2002. În fine, prin O.U.G. nr. 134/2005 (M. Of. nr. 899 din 7 octombrie 2005) s-a dat o nouă formulare alin. 3 al art. 28: „ofițerii și agenții de poliție judiciară din D.N.A. beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la O.U.G. nr. 38/2003 (…) precum și de drepturile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență". Dincolo de o anumită inconsecvență a reglementării, evidentă în succesiunea actelor normative mai sus arătată, este cert însă că intenția legiuitorului a fost ca, sub aspectul salarizării, să asimileze ofițerii de poliție judiciară care lucrează în cadrul D.N.A.

cu magistrații, mai exact cu procurorii, ca efect al aplicării normelor de excepție din anexa 4 la O.G. nr. 38/2003, împreună cu cele ale O.U.G. nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților. În realitate, singura perioadă în care, teoretic, ofițerii de poliție judiciară încadrați la P.N.A. (D.N.A.) ar fi putut primi sporul de misiune permanentă și pe cel de fidelitate conform legii a fost: 24 iunie 2002 - 2 februarie 2003, adică intervalul de la intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, care prevedea aceste sporuri, la intrarea în vigoare a O.G. nr. 38/2003 care a introdus normele de excepție din anexa 4 pct. 1. Separat, sporul pentru misiune permanentă ar fi putut fi acordat în intervalul 20 decembrie 2004 - 7 octombrie 2005, ca perioadă de la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 601/2004 care prevedeau expres aplicarea art. 11 și a anexei 4 din O.G.

nr. 38/2003 și până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 134/2005 care a înlăturat aplicarea art. 11 ofițerilor de poliție judiciară încadrați la D.N.A. Așa fiind, nu este relevant în speță, dacă recurenții ar fi primit ori au primit aceste sporuri și în alte perioade decât cele arătate, câtă vreme în discuție este existenta sau nu a temeiului legal de acordare a lor pentru perioadele menționate în acțiune. Or, în speță, nu există un temei legal pentru ca recurenților să li se recunoască dreptul la plata acestor sporuri conform solicitării din acțiune. Dispozițiile pct. 1 lit. c) și b) din anexa 4 la O.G. nr. 38/2003 stabilesc expres drepturile salariale ale ofițerilor care lucrează în afara M.I., iar modul în care este formulat textul lit. a) trimite la: „salariul de bază pentru funcția îndeplinită" din art. 3 alin. (1) al O.G.

nr. 38/2003; „sporul de vechime" din ordonanță și la „indemnizații, premii, sporuri și alte drepturi care se acordă personalului civil din unitățile unde își desfășoară activitatea, potrivit legislației care se aplică în unitățile respective". Așadar, excluderea aplicării art. 6 și 11 din O.G. nr. 38/2003 este evidentă. În aceste condiții legale, situația de fapt că recurenții au optat sau nu, conform anexei 4 pct. 1 lit. c) din O.G. nr. 38/2003, este irelevantă juridic. Este însă reală și relevantă o altă situație de fapt existentă în speță, aceea că flecare dintre recurenți și-a asumat statutul acordat prin ordinul de numire, inclusiv în ceea ce privește salarizarea, astfel încât Instanța de Fond a reținut în mod corect că acțiunea, astfel cum a fost formulată, putea fi admisibilă în principiu numai consecutiv unei contestări a ordinelor de numire inițiale care să aibă drept efect modificarea lor corespunzător normelor de salarizare aplicabile legal.

În absența unei asemenea modificări, este irelevantă invocarea unui precedent în plata acestor sporuri, iar teoria drepturilor câștigate, invocată de recurenți nu poate fi primită în speță, căci nu poate fi câștigat un drept acordat fără temei legal. În fine, în privința sporului pentru activitatea cu documente clasificate temeiul juridic al solicitării sale de către recurenți este O.G. nr. 19/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 444/2006. Dispozițiile art. 3 alin. (1) din ordonanță, astfel cum au fost modificate, prevăd principiul acordării acestui spor „pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate", dar numai persoanelor care activează în „instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională", în calitatea lor de cadre militare, funcționari publici cu statut special, militari angajați pe bază de contract și personal civil.

Recurenții sunt funcționari publici civili cu statut special, dar ei sunt încadrați la D.N.A. ca parte componentă a autorității judecătorești, astfel încât textul legal sus arătat nu le este aplicabil. În raport cu argumentele de mai sus privind lipsa de temei legal a solicitării recurenților, problema calității procesuale pasive a M.F.P. (actualul M.E.F.) devine irelevantă. Oricum, Instanța de Fond a soluționat legal excepția, având în vedere specificul raporturilor de serviciu ale reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.G., D.P., F.D., G.C. și P.T. împotriva sentinței civile nr. 172/ CA din 26 noiembrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2008.