ÎCCJ, Decizia nr. 27/2022

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de18 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători - Penal 2 - 2021, în dosarul nr. x/2021.1.1, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin cererea depusă la data de 18 octombrie 2021 în dosarul nr. x/2021.1, petentul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153 - art. 173 din C. proc. civ. și a art. 257 - art. 264 din C. proc. pen., apreciind că acestea încălcă prevederile Constituției României Declarației Universale a Drepturilor Omului și Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

De asemenea, s-a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, întrucât instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Astfel, alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiții referitoare la obiectul excepției de neconstituționalitate - respectiv legi sau ordonanțe în vigoare sau dispoziții în vigoare ori asemenea acte normative - dar și o condiție referitoare la existența unei legături între norma atacată sub aspectul constituționalității și obiectul cauzei, cu soluționarea căreia a fost învestită instanța, în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Dispozițiile alin. (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiții de admisibilitate ale excepțiilor de neconstituționalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepție (părțile, procurorul sau instanța din oficiu) și nepronunțarea anterioară a unei decizii privind neconstituționalitatea acelorași reglementări de către Curtea Constituțională.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, iar în conformitate cu dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie însă să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Sub un prim aspect, instanța a constatat că invocarea în cauză a excepțiilor de neconstituționalitate, așa cum a fost formulată de recurentul A., nu satisface cerințele legale anterior menționate, criticile de neconstituționalitate nefiind motivate în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, ci constituind doar o înșiruire de dispoziții constituționale și de principii desprinse de autorul excepției din Constituția României, Declarația Universală a Drepturilor Omului și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Admisibilitatea sesizărilor este condiționată de motivarea încălcării temeiurilor de neconstituționalitate invocate.

În acest sens, s-au apreciat ca fiind relevante deciziile Curții Constituționale prin care s-a statuat că simpla enumerare în susținerea excepției a unor prevederi constituționale pretins încălcate nu este de natură să satisfacă exigențele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. (Decizia nr. 1441/2011 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 893 din 16 decembrie 2011; Decizia nr. 705 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 24 noiembrie 2015).

Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate în care autorul s-a limitat doar la a enumera textele constituționale considerate a fi încălcate, fără a preciza în concret motivele pe care se întemeiază contrarietatea cu Legea fundamentală; "enumerarea, în mod formal, a unor prevederi constituționale și reglementări internaționale, fără a arăta însă în ce constă, concret și efectiv, contrarietatea acestora cu textele de lege criticate, este, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, un motiv de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate" (Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008; Decizia nr. 415 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 1 august 2014)

Tot astfel, Curtea a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate în situația în care aceasta "nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituțional invocat nu se poate desluși în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate, fie datorită generalității sale, fie datorită lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat" (Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012; Decizia nr. 326 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014). Astfel, "dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorilor acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil" (Decizia nr. 30 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 25 martie 2015; Decizia nr. 8 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 12 februarie 2015; Decizia nr. 670 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 26 ianuarie 2015; Decizia nr. 730 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 2 martie 2015).

În aceste condiții, Înalta Curte, Completul de 5 judecători a concluzionat că invocarea în cauză a excepțiilor de neconstituționalitate nu îndeplinește exigențele impuse de dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sens în care a constatat inadmisibilitatea cererii.

Totodată, Completul de 5 judecători a constatat că invocarea neconstituționalității dispozițiilor susmenționate din C. proc. pen. și C. proc. civ. formulate de către recurentul A. nu au legătură cu soluționarea cauzei, nefiind îndeplinită nici condiția prevăzută în acest sens de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În plus, Înalta Curte, Completul de 5 judecători a reținut că invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor menționate s-a produs după soluționarea cererilor recurentului de a fi desemnat un avocat din oficiu, respectiv de recuzare a completului de judecată, ceea ce întărește concluzia că, în realitate, acesta folosește instituția cererii de sesizare a Curții Constituționale ca o veritabilă critică la adresa soluțiilor instanței, iar nu în virtutea unui interes procesual real vizând constatarea unor eventuale vicii de neconstituționalitate a prevederilor legale invocate.

S-a mai reținut că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, prin dezlegarea unei probleme de drept ce ține de interpretarea Curții Constituționale.

Referitor la examenul legăturii cu cauza acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Or, în cauză, soluționarea excepțiilor nu este de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, în speță, recursul declarat în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 de către recurentul A. împotriva încheierii penale din data de 5 aprilie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, din această perspectivă, în raport cu obiectul pricinii, s-a apreciat că excepțiile invocate nu au legătură cu soluționarea cauzei, fiind inadmisibile.

Împotriva acestei încheieri, contestatorul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021/a1.1.1.1, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 7 martie 2022, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de contestatorul A., Înalta Curte de Casație și Justiție Completul de 5 Judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

a) calitatea de parte în proces a autorului excepției;

b) identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

c) existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

d) verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

De asemenea, potrivit art. 10 din Legea nr. 47/1992, pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalite trebuie să fie formulată în scris și motivată.

Procedând la reevaluarea admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte -Completul de 5 judecători, constată că aceasta a fost formulată de într-o cauză având ca obiect recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii penale din data de 5 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2021, încheiere prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 90 și art. 93 din C. proc. pen.

Astfel, prin cererea depusă la data de 18 octombrie 2021 în dosarul nr. x/2021.1, petentul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153 - art. 173 din C. proc. civ. și a art. 257 - art. 264 din C. proc. pen., apreciind că acestea încălcă prevederile Constituției României, Declarației Universale a Drepturilor Omului și Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, fără a preciza, în concret, în ce constă contrarietatea acestora cu textele de lege criticate.

Or, potrivit art. 10 din Legea nr. 47/1992, pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare trebuie să fie argumentată, părții revenindu-i obligația de a raporta dispozițiile legale la legea fundamentală, indicând neconcordanțele dintre dispoziția legală contestată și prevederile constituționale.

Prin urmare, invocarea neconstituționalității unor prevederi cuprinse în din C. proc. pen. și enumerarea unor texte din Constituția României nu satisfac exigențele pe care le impun dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 47/1992, astfel că acestea nu sunt de natură a determina instanța de judecată să dispună sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, atâta timp cât partea nu a argumentat în ce constă legătura textului în discuție cu prevederile constituționale și care este neconcordanța dintre ele și textul legii fundamentale.

De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, excepțiile de neconstituționalitate sunt inadmisibile în situația în care autorii excepțiilor s-au limitat doar la enumerarea dispozițiilor din Constituția României pretins a fi încălcate de dispozițiile legale criticate fără a se preciza, în concret, care sunt motivele pe care se întemeiază neconcordanța dintre dispozițiile legale criticate și legea fundamentală. În acest sens sunt mai multe decizii ale Curții Constituționale, dintre care amintim: Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008; Decizia nr. 415 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 1 august 2014; Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012 și Decizia nr. 326 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014.

Totodată, cu referire la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

În acest context se reține că prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, (paragraful 18) s-a statuat că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

În examinarea îndeplinirii legăturii normei ce face obiectul excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că formularea cererii de sesizare a Curții Constituționale nu a fost determinată, în fapt, de o contradicție concretă a textelor criticate pentru neconstituționalitate cu prevederile legii fundamentale, ci de nemulțumirea recurentului față de soluția dispusă de instanță asupra cererii recurentului pentru desemnarea unui avocat din oficiu, precum și față de soluția pronunțată asupra cererii de recuzare a membrilor completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei.

În concluzie, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că în cauză nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, întrucât, pe de o parte, cererea de sesizare a Curții Constituționale nu satisface exigențele dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 47/1992, iar pe de altă parte, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de recurentul contestator în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 18 octombrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători - Penal 2 - 2021, în dosarul nr. x/2021.1.1, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 18 octombrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători - Penal 2 - 2021, în dosarul nr. x/2021.1.1.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 martie 2022.

Procesat de GGC - LM