ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 316/2024

Ședința publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cerere de asistență judiciară sub forma desemnării unui apărător din oficiu înregistrată la 11.12.2023, pe rolul Curții de Apel Galați – secția a II-a Civilă, sub nr. x/2023/a6, petenta A. S.R.L. GALAȚI a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013, solicitând sesizarea Curții Constituționale.

În motivarea cererii a arătat că societatea se află în procedură generală de insolvență, situație care nu exclude posibilitatea de a i se acorda asistență judiciară, așa cum statuează inclusiv practica și jurisprudența CEDO.

În motivarea excepției de neconstituționalitate petenta a arătat, în esență, că aceasta contravine dispozițiilor art. 115 din Constituția României sub următoarele aspecte: nu cuprinde perioada pentru care a fost adoptată, încalcă dreptul la două grade de jurisdicție, permite judecătorului să calculeze în mod abuziv și nelegal taxa de timbru și nu permite soluționarea cererii de reexaminare de către o instanță de control judiciar, superioară în grad celei care soluționează cererea de reexaminare.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Prin încheierea din 13 decembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Galați – secția a II-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a asistenței judiciare sub forma desemnării unui apărător din oficiu, formulată de petentă. Totodată, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Referitor la cererea de acordare a asistenței judiciare sub forma desemnării unui apărător din oficiu, curtea de apel a apreciat că petenta solicită, în realitate, o formă de ajutor public judiciar în materie civilă, reglementată prin O.U.G. nr. 51/2008 doar pentru persoane fizice, însă în temeiul unui act normativ ce privește taxele de timbru și care permite, în anumite situații, acordarea unor facilități de plată și persoanelor juridice. S-a mai reținut și că O.U.G. nr. 80/2013 reglementează, în cuprinsul art. 42, facilități sub formă de reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate de persoanele juridice pentru acțiuni și cereri introduse la instanțele judecătorești, în anumite situații.

În raport de actele normative evocate, curtea de apel a învederat că niciunul nu reglementează posibilitatea unei persoane juridice, chiar aflată într-o situație de dificultate financiară, de a solicita desemnarea unui apărător din oficiu și a conchis în sensul că cererea petentei nu are, în realitate, un temei legal, dat fiind că O.U.G. nr. 80/2013 reglementează exclusiv domeniul taxelor de timbru, iar O.U.G. nr. 51/2008 nu se aplică persoanelor juridice.

Cu privire la neconstituționalitatea O.U.G. nr. 80/2013 în ansamblu, curtea de apel, după evocarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și expunerea condițiilor pentru admisibilitatea sesizării Curții Constituționale, a reținut că, în cauză, nu este îndeplinită condiția ca textul de lege criticat să aibă legătură cu cauza, nefiind constatată nicio legătură între cererea de desemnare a unui apărător din oficiu și O.U.G. nr. 80/2013; a concluzinat că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă.

Împotriva acestei încheieri petenta a declarat recurs, solicitând comunicarea încheierii recurate în vederea motivării cererii de recurs.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității prezentei căi extraordinare de atac, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte observă că titularul cererii de recurs nu a motivat recursul declarat în cauză neformulând nici critici referitoare la raționamentul instanței care a pronunțat încheierea atacată și neprezentând nici argumentele proprii pentru care ar aprecia că sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată ar fi admisibilă. O astfel de abordare este contrară dispozițiilor art. 487 alin. (1) corelate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. conform cărora recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau printr-un memoriu separat.

Este adevărat că, așa cum rezultă din considerentele Deciziei Curții Constituționale a României nr. 321/2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 580 din 20 iulie 2017, calea de atac prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, promovată împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale este o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Prin urmare, Curtea a statuat că acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală.

Cu toate că, prin intermediul exercitării acestei căi de atac sui generis, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte reține că, printr-o altă decizie – Decizia nr. 546/2020 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 944 din 14 octombrie 2020 – instanța de contencios constituțional a statuat că autorului excepției, în cererea de recurs pe care o formulează, îi va reveni sarcina de a demonstra că excepția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile de admisibilitate, iar recursul împotriva încheierii se va limita la aceste aspecte, care nu necesită considerații teoretice sau interpretări de amploare ori documentări care să îl pună în dificultate pe autorul excepției.

De asemenea, sub aspectul motivării unui astfel de demers procesual, în considerentul 18 al aceleiași decizii, instanța de contencios constituțional a statuat că dezvoltarea pe larg a motivelor poate fi făcută și prin concluzii scrise sau susțineri orale.

Prin urmare, ceea ce se degajă din considerentele acestei decizii a Curții Constituționale este că recursul reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, nu trebuie să indice motive de nelegalitate încadrabile în art. 488 C. proc. civ. sau, după caz, în textul de lege corespunzător din C. proc. pen., ceea ce nu înseamnă că un astfel de recurs nu trebuie să fie deloc motivat, nici în scris și nici oral în fața instanței.

Această abordare a Curții Constituționale nu se depărtează de la jurisprudența sa anterioară în care instanța de contencios constituțional a subliniat necesitatea și importanța motivării excepției de neconstituționalitate, pentru ca acest demers să poată fi primit și examinat. În acest sens sunt elocvente considerentele cuprinse în Decizia nr. 1563 din 6 decembrie 2011 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul of. al României, Partea I, nr. 81/1 februarie 2012, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată tocmai pe considerentul inexistenței unei motivări, respectiv a neindicării motivelor pentru care se apreciază că textele incriminate ar fi contrare principiilor constituționale.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a subliniat că dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, stabilesc că "sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate", făcând trimitere la jurisprudența sa anterioară prin care a statuat că excepția de neconstituționalitate trebuie să îndeplinească anumite exigențe de ordin structural, respectiv autorul acesteia trebuie să indice textul legal criticat, prevederile constituționale considerate a fi încălcate și motivarea în concret a pretinsei contrarietăți a textului dedus controlului de constituționalitate (Decizia nr. 1.159 din 15 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011). De asemenea, Curtea Constituțională a subliniat că, în jurisprudența sa anterioară, a stabilit în mod constant că sesizările de neconstituționalitate adresate Curții fără a fi motivate trebuie respinse ca inadmisibile, Curtea neputându-se substitui subiectelor îndreptățite să o sesizeze, întrucât ar exercita un control din oficiu, ceea ce este contrar sistemului nostru constituțional (Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, și Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011).

Plecând de la aceste considerente, Înalta Curte reține că, potrivit procesului-verbal de înmânare aflat la fila x al dosarului Curții de Apel Galați, încheierea din 13 decembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, a fost comunicată recurentei la 29 decembrie 2023, iar citația pentru termenul stabilit la 13 februarie 2024 în litigiul pendinte a fost comunicată acesteia la 22 ianuarie 2024 .

Având în vedere că, la termenul de judecată stabilit la 13 februarie 2024, recurenta avea cunoștință de motivarea încheierii recurate, acesta avea posibilitatea să arate și să dezvolte motivele pentru care a promovat calea de atac până la termenul de judecată inclusiv, atât prin susțineri orale, cât și prin concluzii scrise.

Totodată, Înalta Curte reține că, printr-un alt considerent (15) al aceleiași decizii mai sus menționate (546/2020), Curtea Constituțională a statuat că pregătirea, în condițiile legii, a căilor de atac promovate reprezintă obligația părții interesate, care trebuie să manifeste diligență în acest sens.

Având în vedere că, prin Decizia nr. 546/2020, Curtea Constituțională a României a statuat că autorului excepției, în cererea de recurs pe care o formulează, îi va reveni sarcina de a demonstra că excepția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile de admisibilitate, adică de a motiva demersul său procesual, în aplicarea prevederilor art. 10 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că autoarea prezentului demers judiciar nu s-a conformat acestei obligații, nu a motivat deloc cererea, neindicând nici critici la adresa raționamentului primei instanțe și nici argumente proprii în virtutea cărora sesizarea Curții Constituționale ar fi admisibilă, motiv pentru care, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), precum și art. 148 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta A. S.R.L. GALAȚI împotriva încheierii din 13 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția a II-a Civilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta A. S.R.L. GALAȚI împotriva încheierii din 13 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2024.