Decizia nr. 1849/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cerere de strămutare

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă a fost înregistrat, la 17 octombrie 2023, sub nr. x/2023 petentul A. a solicitat strămutarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. La termenul din 9 noiembrie 2023, petentul a depus la dosar cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară și, ulterior, a arătat că a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, a dispozițiilor art. 226 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. și a prevederilor art. 229 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. I.

Încheierea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023. Prin încheierea din camera de consiliu nr. 2660 din 14 decembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, a dispozițiilor art. 226 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., precum și a prevederilor art. 229 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.. A respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. A respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. A respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. A respins cererea formulată de petentul A. privind strămutarea pricinii care formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. I.

Încheierea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2013. Împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate dispusă prin încheierea nr. 2660 din 14 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a declarat recurs petentul A., ce a fost înregistrat sub nr. dosar nr. x/2013. În cadrul dosarului nr. x/2023, recurentul A. a formulat cerere prin care a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitatea dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, pentru soluționarea căreia, s-a dispus, prin rezoluția din data de 07 martie 2024 constituirea de dosar asociat. Prin încheierea din 28 martie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2013, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 47/1992, formulată de petentul A., în dosarul nr. x/2023. I.

Decizia Civilă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2013 ce face obiectul prezentului recurs. Împotriva încheierii din 28 martie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2013, a declarat recurs petentul A., solicitând casarea încheierii și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub număr de dosar x/2023 În cuprinsul cererii de recuzare depuse la 11 mai 2024, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (2) și art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., în raport cu prevederile art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituția României Prin decizia civilă nr. 1638 din data de 13 iunie 2024 pronunțate în dosarul nr. în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de ședință din 28 martie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023. Prin aceeași hotărâre, instanța a respins ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția neconstituționalitate a art. 47 alin. (2) și a art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. I.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1638 din data de 13 iunie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023 prin care a fost respisă ca inadmisibilă cerera de sesizare a Curții Constituționale, petentul A. a formulat recurs. II. Motivele de recurs Prin memoriul privind motivele de nelegalitate ce a fost depus prin poștă la data de 30 iunie 2024, în termenul legal, recurentul-petent A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că în mod nelegal instanța a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României. În dezvoltarea motivului de recurs, recurentul a susținut că, în mod eronat, prima instanță a stabilit ca nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deși cererea îndeplinește criteriul de admisibilitate prevăzut la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În mod nelegal instanța a considerat că nu este îndeplinită cea de-a treia condiție legală, deoarece prevederile art. 47 alin. (2) și art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. nu au legătură cu soluționarea cauzei. În acest sens, recurentul-petent a arătat că instanța a realizat tocmai ceea ce constituia obiectul criticii de neconstituționalitate și anume a constatat inadmisibilitatea cererii de recuzare, în lipsa elementelor de apreciere ce trebuiau solicitate Curții de Justiție a Uniunii Europene, fiind încălcate normele de drept ale Uniunii Europene în materia imparțialității, trăsătură fundamentală a procesului echitabil. Recurentul-petent, a susținut, totodată, faptul că în mod greșit instanța a considerat că: prevederile art. 47 alin. (2) și art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. nu au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât cererea de recuzare depusă la 11 iunie 2024 nu a fost respinsă, ca inadmisibilă, în baza art. 47 alin. (2) raportat la art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., ci în baza art. 47 alin. (3) și alin. (4) din C. proc. civ., conform cărora este inadmisibilă cererea de recuzare îndreptată împotriva aceluiași judecător pentru același motiv, ipoteză în care incompatibilitatea se constată chiar de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat, deoarece aceasta făcea obiectul criticii de neconstituționalitate. S-a susținut, de asemenea, încălcarea dreptului Uniunii Europene, a jurisprudenței CJUE, a jurisprudenței CEDO prin eludarea de către instanța de judecată a obligației de a solicita CJUE elementele de apreciere în materia drepturilor fundamentale, respectiv a imparțialității. Recurentul-petent a arătat faptul că instanța a ocolit chestiunile de drept/întrebările preliminare către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a eludat obligația privind trimiterea încheierii către Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene și către Institutul National al Magistraturii, și a încălcat, în mod intenționat, criteriile CILFIT de analiza a întrebărilor către CJUE, ceea ce duce la încălcarea de către Statul Roman a art. 6 alin. (1) din CEDO, potrivit cauzei Bio Farm Land împotriva României. Recurentul-petent a invocat încălcarea principiului imparțialității care presupune ca o cerere să fie examinată de o instanță independentă față de instanța care a pronunțat de soluția inițială, instanța făcând aprecieri în cauza x/2023/a1 asupra propriei sale soluții din cauza x/2023, în lipsa asigurării prin programele dezvoltate cu fonduri europene a distribuirii aleatorii a cauzelor. Prin memoriul depus la 30 iulie 2024 recurentul a solicitat sesizarea Curtii de Justitie a Uniunii Europene cu urmatoarea chestiune de drept/intrebare preliminara: "Art. 6 alin. (3) din TUE trebuie interpretat in sensul că decizia instantelor care incalca criteriile CILFIT si care nu solicita CJUE criterii de apreciere asupra impartialiatii trebuie sa ramana fara efect in calea recursului, iar acest comportament jurisdictional al judecătorilor trebuie sa fie adaptat în sensul diminuarii remunerării/plății pensiei judecatorului la nivelul salariului mediu pe economie?" Nu au fost identificate motive de recurs de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. II.1. Apărările formulate în cauză. La data de 04 septembrie 2024 recursul a fost comunicat intimatei-pârâte B., ce nu a depus întâmpinare. II.2. Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 26 august 2024, sub nr. x/2023/a1**. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 29 august 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 17 septembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză. II.3. Excepția de neconstituționalitate invocată în recurs. La data de 16 septembrie 2024, prin poșta electronică, recurentul A. a depus concluzii scrise, prin intermediul cărora a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 88 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, art. 2 alin. (6) din Anexa 1. B din Legea nr. 303/2022 și a art. 135 alin. (2) C. proc. civ. Prin aceleași note, recurentul a invocat necompetența funcțională a Înaltei Curți de Casație și Justiție. III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Cu titlu preliminar, Înalta Curte, referitor la competența de soluționare a recursului, constată că sunt incidente dispozițiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, conform cărora "Secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă, printr-un complet diferit, recursul formulat împotriva hotărârilor pronunțate de aceste secții, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate". Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 88 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, art. 2 alin. (6) din Anexa 1. B din Legea nr. 303/2022 și a art. 135 alin. (2) C. proc. civ., prin prisma dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește dispozițiile legale ce fac obiectul cererii de sesizare a Curții Constituționale acestea prevăd următoarele: Prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară: "Secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă printr-un complet diferit al acestora recursul formulat împotriva hotărârilor pronunțate de aceste secții, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate". Art. 88 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor stabilesc că: "Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție nu sunt supuși evaluării." Dispozițiile art. 2 alin. (6) din Anexa 1. B din Legea nr. 303/2022 dispun: "Motivele imputabile sunt stabilite de instanța de control judiciar și vor fi luate în considerare la evaluarea judecătorului numai dacă vizează aspecte de nelegalitate vădite ce decurg din încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și/sau procesual, cu privire la care există practică unitară în materie. Pentru informarea instanței a cărei hotărâre se atacă, la instanța de control judiciar se întocmește o fișă în care se face mențiune despre caracterul imputabil/neimputabil al modificării/desființării/casării". Art. 135 alin. (2) C. proc. civ. dispune că: "Nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere." Recurentul solicită sesizarea Curți Constituționale motivat de faptul că prevederile legale citate supra încalcă prevederile art. 1 alin. (4) și alin. (5), art. 11 alin. (1), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 20 alin. (1), art. 124 alin. (2), art. 146 lit. l) art. 148 alin. (1) (privind transferul unor atribuții către instituțiile comunitare) din Constituția României. Conform dispozițiilor art. 29 din legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții constituționale, republicată, pentru ca excepția de neconstituționalitate să fie admisibilă și, în consecință, să poată fi sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea ei, este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (i) excepția de neconstituționalitate să fie ridicată în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj; (ii) excepția de neconstituționalitate să aibă ca obiect legi sau ordonanțe ori dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare; (iii) legea sau ordonanța ori dispozițiile dintr-o lege sau ordonanță să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; (iv) excepția de neconstituționalitate să nu aibă ca obiect prevederi ce au fost deja constatate neconstituționale. Întrucât aceste condiții trebuie întrunite în mod cumulativ, rezultă că neîndeplinirea uneia conduce, per se, la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, ca inadmisibilă. Înalta Curte constată că, în cauză, excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești, învestite cu soluționarea unui recurs și are ca obiect prevederile legale care sunt în vigoare și care nu au fost constatate neconstituționale până la acest moment, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate cu excepția celei de-a treia condiții întrucât prevederile a căror neconstiționalitate se invocă nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze. În ceea ce privește condiția de admisibilitate ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este îndeplinită. În ceea ce privește existența unei legături efective între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că referitor la examenul legăturii cu cauza, acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât "a aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014). În acest context, Înalta Curte constată că excepția respinsă prin încheierea care formează obiectul controlului judiciar a fost la rândul ei ridicată în cadrul unui recurs declarat împotriva unei încheieri de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, maniera abuzivă în care recurentul înțelege să ridice în mod repetat excepții de neconstituționalitate și să formuleze recursuri succesive fiind de altfel evidentă. În cadrul amintitului recurs, cadrul procesual este limitat în mod strict la examinarea legalității încheierii inițiale, prin care a fost respinsă prima cerere de sesizare a Curții Constituționale. O nouă excepție poate fi ridicată doar dacă privește cadrul procesual conturat de calea de atac a recursului, iar nu dacă privește litigiul care a ocazionat inițial formularea primei cereri de sesizare a Curții Constituționale. Or, prevederile legale indicate de către recurent nu au legătură cu soluționarea prezentului recurs ce privește modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. art. 47 alin. (2) și art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., norme ce reglementează instituția recuzării, respectiv motivele pentru care se poate formula o astfel de cerere și modul de soluționare a acesteia. Dispozițiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 88 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, art. 2 alin. (6) din Anexa 1. B din Legea nr. 303/2022 ce fac obiectul cererii de sesizare a Curții Constituțională nu au incidență în materia recuzării, fiind în esență, norme ce reglementează organizarea judiciară și statutul judecătorilor. De asemenea art. 135 alin. (2) C. proc. civ. conține dispoziții ce dispun faptul că nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte, hotărârea de declinare sau de stabilire a competenței de către Înalta Curte fiind obligatorie pentru instanța de trimitere, norme care, de asemenea nu au legătură cu dispozițiile ce reglementează instituția recuzării. Dacă s-ar aprecia ca fiind admisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din perspectiva invocată de parte, acest fapt nu ar avea nicio înrâurire asupra analizei admisibilității cererii de recuzare formulate, admisibilitate care se examinează exclusiv în raport de exigențele art. 47 alin. (3) C. proc. civ. în baza căruia cererea de recuzare a fost respinsă de către instanța de judecată. Nu există, astfel, o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional asupra aspectului criticat de petent ca nefiind constituțional și soluționarea cauzei (a cererii de recuzare), deoarece aspectele invocate nu se pot constitui în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate, în condițiile în care prevederile a căror neconstituționalitate se invocă nu au legătură cu soluționarea cauzei și nu ar avea vreo înrâurire asupra admisibilității cererii de recuzare formulate de către recurent. În final, Înalta Curte amintește faptul că, în jurisprudența sa anterioară, Curtea Constituțională a stabilit în mod constant că sesizările de neconstituționalitate adresate Curții fără a fi motivate trebuie respinse ca inadmisibile, Curtea neputându-se substitui subiectelor îndreptățite să o sesizeze, întrucât ar exercita un control din oficiu, ceea ce este contrar sistemului nostru constituțional (Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, și Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011). Din analiza motivelor de neconstituționalitate invocate de către recurent se constată că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional indică în mod formal și generic încălcarea a mai multor dispoziții constituționale fără însă a motiva în concret legătura cu cauza concretă ce se judecă. Fiind un incident apărut în cursul soluționării unei cauze, este necesar ca invocarea excepției de neconstituționalitate să fie justificată prin existența unui interes și să aibă relevanță în raport cu procesul în care a intervenit, însă nu este suficient ca partea care ridică excepția de neconstituționalitate să indice textele de lege pe care dorește să le supună controlului și să dea acestora o interpretare proprie pentru a crea aparența utilității demersului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu prevederilor constituționale. Stabilirea interesului autorului excepției se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și efectul pe care decizia Curții Constituționale l-ar putea produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză. Altfel spus, cerința relevanței reprezintă expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării unui litigiu, iar irelevanța reprezintă situația în care excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată. Prin urmare, pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea formulată de recurent de sesizare a Curții Constituționale. Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Prin recursul formulat recurentul A. critică soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (2) și art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., în raport cu prevederile art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituția României invocate în cadrul judecării recursului formulat de același recurent împotriva încheierii din 28 martie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2013 prin care a fost respinsă o altă cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o altă excepție de neconstituționalitate. Prin recursul formulat, recurentul a susținut, în esență, faptul că cererea sa îndeplinește criteriul de admisibilitate prevăzut la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 iar instanța, în mod nelegal, a considerat că nu este îndeplinită cea de-a treia condiție legală, deoarece prevederile art. 47 alin. (2) și art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. nu au legătură cu soluționarea cauzei. În susținerea recursului a arătat că au fost încălcate normele de drept ale Uniunii Europene în materia imparțialității dar și jurisprudența CEDO și a CJUE. Pentru a răspunde criticilor recurentului, Înalta Curte constată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare cu o excepție de neconstituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 410 din 11 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1063 din 24 noiembrie 2023, Curtea Constituțională a reținut că, astfel cum a stabilit prin decizii anterioare, "dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reprezintă norme de procedură, pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții de neconstituționalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Așadar, această procedură face posibilă doar pronunțarea în situațiile date asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța de judecată având rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți. (...) Prin urmare, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale poate privi exclusiv condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar recursul împotriva încheierii se va limita la aceste aspecte. (...) Așadar, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale poate avea loc exclusiv pentru motivele expres și limitativ enumerate în Legea nr. 47/1992. Acestea sunt pur obiective, fiind strict legate de îndeplinirea unor condiții procedurale, astfel încât autorul excepției, în cererea de recurs pe care o formulează, va trebui să demonstreze că excepția de neconstituționalitate respinsă ca inadmisibilă îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992." Pe cale de consecință, selectarea excepțiilor care pot face obiectul controlului constituțional este atributul exclusiv al instanței de judecată iar recursul împotriva respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale trebuie să privească doar condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare. Din memoriul de recurs depus de către recurent se observă că acesta nu critică motivul de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din prisma condițiilor de admisibilitate pe care această cerere trebuie să le îndeplinească conform art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a deciziei Curții Constituționale citate supra ci invocă încălcarea, de către instanța de judecată a dreptului Uniunii Europene și jurisprudența Curții de Justiției a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului în materie de imparțialitate a judecătorilor. Înalta Curte urmează a evalua legalitatea prezentului recurs din prisma dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 ce stabilesc cerințele de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, aceleași cu cele de admisibilitate a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional. Potrivit normei evocate, se impune efectuarea unei analize a finalității demersului petentului vizând rezolvarea excepției de neconstituționalitate prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului în care se află pricina. Referitor la normele legale cu privire la care, în speță, s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, Înalta Curte constată că în mod corect s-a statuat că acestea nu au legătură cu obiectul cauzei în care au fost ridicate. Recurentul a invocat neconstituționalitatea prevederilor art. 47 alin. (2) C. proc. civ. ce prevăd cu privire la cererea de recuzare că: Este inadmisibilă cererea în care se invocă alte motive decât cele prevăzute la art. 41 și 42 și art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.: (1) Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situații: 13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa, în cadrul judecării unei cereri de recuzare, dispoziții cu privire la care instanța de judecată a reținut că nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o prevedere legală neconstituțională. Premisa sesizării instanței constituționale este reprezentată de constatarea, inter alia, că prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale. Față de aceste considerente teoretice, se constată că neconstituționalitatea prevederilor art. 47 alin. (2) și art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. au fost invocate de către recurent prin intermediul celei de a doua cereri de recuzare a membrilor completului de judecată depusă la data de 11 iunie 2024, cerere ce a fost respinsă ca inadmisibilă în baza art. 47 alin. (3) și 47 alin. (4) C. proc. civ. la termenul din data de 13 iunie 2024 motivat de faptul că aspectele invocate au fost soluționate definitiv prin încheierea de ședință din data de 04 iunie 2024. Înalta Curte constată astfel că, cererea de recuzare din data de 11 iunie 2024 nu a fost respinsă, ca inadmisibilă, în baza art. 47 alin. (2) raportat la art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. ce fac obiectul cererii de sesizare a Curții Constituționale ci în baza altor prevederi legale respectiv art. 47 alin. (3) și alin. (4) din C. proc. civ.. În acest context, declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale invocate de către recurent nu ar avea nicio înrâurire asupra soluției date asupra cererii de recuzare, din moment ce aceasta a fost respinsă în baza altor dispoziții legale decât a celor față de care s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale. În consecință, Înalta Curte reține că nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ca dispoziția legală criticată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, astfel încât, nu se poate constata aplicarea greșită a legii, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În final, se constată și faptul că excepția a fost invocată în cadrul unei cereri de recuzare ce a fost respinsă ca inadmisibilă. Sub acest aspect, se reține că, în jurisprudența instanței de contencios constituțional în mod constant s-a reținut că, o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. În consecință, indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate invocată, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză (decizia Curții Constituționale nr. 372/2022, publicată în M. Of. nr. 1179 din 08 decembrie 2022). Așadar, sintetizând toate aceste argumente expuse, rezultă că statuările instanței de judecată în privința soluției date cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate sunt corecte, nefiind decelată vreo legătură cu cauza a respectivelor excepții de neconstituționalitate invocate. Cum dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată prevăd că neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate atrage respingerea cererii de sesizare, iar în cauză s-a reținut în mod corect lipsa cerinței legăturii cu cauza, rezultă că în mod judicios Înalta Curte, făcând aplicarea acestora, a stabilit că nu se impune sesizarea instanței de contencios constituțional. A fortiori, în raport de cele ce preced și de cadrul procesual conturat de exercitarea recursului, nu se identifică în speță probleme relevante de drept al Uniunii Europene care ar putea fi lămurite în mod util pe calea reglementată de art. 267 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene. Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurent împotriva deciziei civile nr. 1638 din 13 iunie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.