ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2610/2024

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 29.04.2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. x/2024, petentul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 687/07.03.2024 pronunțată de aceeași instanță în dosar nr. x/2023.

În cadrul contestației în anulare, petentul a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, art. 299 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. și art. 226 alin. (2) lit. b) C. civ. față de art. 1 alin. (5), art. 124, art. 21 alin. (3) și art. 49 alin. (1)-(5) din Constituția României.

În motivare, petentul a arătat că dispozițiile legale menționate contravin dispozițiilor constituționale, respectiv art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, în componenta sa referitoare la calitatea legii, precum și dispozițiilor art. 124 privind înfăptuirea justiției, dat fiind faptul că nu asigură o bună administrare a justiției, prin lipsa de corelare cu normele de drept substanțial instituite în C. civ., care reglementează ocrotirea persoanei fizice. De asemenea, contravin art. 124 alin. (2), art. 21 alin. (3) și art. 49 alin. (1)-(5) din Constituția României prin faptul că, în cazul completurilor specializate, componenta se stabilește de președintele instanței cu avizul colegiului de conducere în funcție de specializarea judecătorilor, fără a fi prevăzute criteriile minimale după care se stabilește specializarea judecătorilor.

Având în vedere că prevederile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 229 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, art. 229 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 71/2011, art. 226 alin. (2) lit. b) C. civ. care face trimitere la "specializarea judecătorilor" se aplică fără a fi prevăzute criteriile de stabilire a specializării judecătorilor, fără a se aplica principiul interesului superior al copiilor, care trebuie să prevaleze în orice acțiune a autorității judecătorești, ca măsură de protecție a copiilor (situație specială) care trebuie să beneficieze de judecători specializați în materia minori și familie, judecători a căror specializare trebuie stabilită, indiferent de instanță, după criterii uniforme, care nu sunt menționate, aceste prevederi sunt neconstitutionale și abuzive.

Aceleași texte legale sunt neconstitutionale, întrucât, deși Constituția României prevede un regim special de protecție a copiilor, nu se menționează criteriile după care se stabilește specializarea judecătorilor pentru ca minori să beneficieze de completuri formate din judecători specializați în materia minori și familie.

Prin decizia nr. 1678/18.06.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civil a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, art. 299 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. și art. 226 alin. (2) lit. b) C. civ. față de art. 1 alin. (5), art. 124, art. 21 alin. (3) și art. 49 alin. (1)-(5) din Constituția României.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul A., arătând că hotărârea este nelegală, solicitarea de sesizare a Curții Constituționale îndeplinea condițiile prevăzute de Legea nr. 47/1992, iar soluția de inadmisibilitate încalcă dispozițiile legale în materie.

A mai arătat recurentul că își rezervă dreptul de a depune motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor după redactarea și comunicarea deciziei atacate.

Prin memoriul de recurs depus la data de 18.10.2024, recurentul a arătat că decizia instanței în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepțiile de neconstitutionalitate ridicate încalcă dreptul la un proces echitabil. Instanța a dezvoltat în mod nelegal trei teze: teza analizei motivului de casare, teza legăturii cu obiectul cauzei și teza interpretării normelor dreptului intern. Instanța a nesocotit că drepturile copilului constituie un drept fundamental al Uniunii Europene, prevăzut de art. 6 alin. (3) al doilea paragraf ultima teză din Tratatul privind Uniunea Europeană, ale cărui criterii de apreciere sunt date exclusiv de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Instanța a susținut în mod nelegal că în materia compunerii completurilor care judecă cauze cu minori au prioritate normele naționale aplicate arbitrar și actul de judecată se realizează de completuri civile fără cursuri de formare profesională în materia minori și familie, raționament juridic care e în discordanță cu ordinea juridică a Uniunii Europene reflectată în piramida lui Kelsen.

În ceea ce privește criteriile de apreciere pentru respectarea drepturilor fundamentale prevăzute în dreptul Uniunii, instanța era obligată să solicite aceste criterii de apreciere către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, singura instituție abilitată, potrivit piramidei Kelsen a ordinii juridice a Uniunii Europene, să furnizeze instanțelor naționale criterii de apreciere (Cauza C 299/95 pct. 15 și C 256/11 pct. 72), obligații pe care instanța în mod nelegal, încălcând și criteriile Cilflit, nu le-a realizat.

În mod nelegal instanța a nesocotit că, în ceea ce privește restricțiile/limitările din dreptul național ale drepturilor fundamentale stipulate în Tratatul privind Uniunea Europeană, justițiabilul poate invoca direct dreptul Uniunii Europene.

Instanța a încălcat principiul protecției jurisdicționale efective, astfel cum este consacrat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Instanța nu a analizat consecințele care trebuie deduse dintr-un conflict între dispozițiile dreptului național și drepturile garantate de cartă, deși din jurisprudenta constantă a CJUE instanța națională trebuia să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului Uniunii și avea obligația de a asigura efectul deplin al acestor norme și să înlăture aplicarea oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, principii de drept pe care instanța le-a nesocotit.

Întrucât excepția de neconstituționalitate este o excepție de ordine publică, prin invocarea ei punându-se în discuție abaterea unor reglementări legale de la dispozițiile Legii fundamentale, iar soluționarea acesteia este de interes general, recurentul solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecarea procesului în fond în sensul admiterii capătului de cerere formulat prin sesizarea CCR.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, așa cum în mod corect a statuat și instanța învestită cu aceasta.

Astfel, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

(4)Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Prin aceste dispoziții legale se atribuie instanței, în fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, o competență specială, limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepției de neconstituționalitate obligă instanța în fața căreia aceasta este ridicată să verifice strict îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituțională cu soluționarea excepției.

Cum condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una din condiții nu este îndeplinită, instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Analizând condițiile de admisibilitate anterior menționate, instanța învestită cu sesizarea Curții Constituționale a constatat, în mod corect, că una dintre acestea nu este îndeplinită, respectiv aceea ca textul legal a cărui neconformitate cu legea fundamentală se invocă să aibă legătură cu pricina.

În acord cu cele statuate prin hotărârea recurată, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale nu întrunește cumulativ condițiile prevăzute de lege iar soluția de respingere, ca inadmisibilă, a acesteia este una în acord cu dispozițiile legale în materie.

Astfel, obiectul cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate este dat de contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 687/07.03.2024 pronunțată de această instanță în dosar nr. x/2024.

Prin decizia recurată s-a statuat că în calea extraordinară de atac a contestației în anulare judecata este limitată la motivele de contestație invocate, în speță, faptul că instanța de recurs a omis să cerceteze motivele invocate în cererea de recurs, nu a analizat criticile formulate și nu a respectat aspectele procedurale ale procesului. Astfel, dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă nu sunt deduse analizei în contestația în anulare și, prin urmare, nu au legătură cu cauza, nefiind îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea instanței de contencios constituțional.

În acord cu această motivare, Înalta Curte constată că, față de obiectul cauzei (contestație în anulare) în care a fost formulată cererea de sesizarea Curții Constituționale, condiția prevăzută de lege privind legătura textului legal a cărui neconstituționalitate se solicită cu pricina în care este formulată cererea de sesizare, nu este îndeplinită, determinând astfel caracterul inadmisibil al solicitării.

Recurentul solicită sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a unor texte de lege (art. 299 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. și art. 226 alin. (2) lit. b) C. civ. față de art. 1 alin. (5), art. 124, art. 21 alin. (3) și art. 49 alin. (1)-(5) din Constituția României)

Deși recurentul învederează că prin soluția pronunțată a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, nu dezvoltă în ce ar consta, în mod concret o asemenea încălcare, afirmația fiind una de ordin general și nesusținută de argumente corespunzătoare.

De asemenea, recurentul afirmă că instanța a nesocotit drepturile copilului, nu a solicitat criterii de apreciere a drepturilor fundamentale CJUE și a încălcat principiul protecției jurisdicționale efective astfel cum este reglementat de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, însă aceste susțineri nu au legătură cu motivarea instanței privind caracterul inadmisibil al cererii de sesizare a Curții Constituționale determinat de neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Recurentul mai face vorbire despre imparțialitatea instanței, calitatea actului de justiție și respectarea protecției copilului însă și aceste susțineri sunt străine aspectelor jurisdicționale dezlegate prin hotărârea atacată prin care, așa cum s-a arătat, s-a reținut că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale constând în legătura textului legal pretins neconstituțional cu pricina, raportat la obiectul acesteia (contestație în anulare).

Întrucât prin argumentele deduse judecății în prezenta cale de atac recurentul nu combate dezlegările instanței în ce privește neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, recursul nu poate fi primit.

În ceea ce privește modalitatea în care recurentul a înțeles să exercite drepturile procesuale, Înalta Curte constată că aceasta este una abuzivă, care impune sancționarea cu amenda în cuantum de 1000 RON, astfel cum prevăd dispozițiile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. 1 C. proc. civ.

Aceasta întrucât dosarul în care a fost formulată cererea de sesizare a Curții Constituționale respinsă prin decizia recurată în prezenta cauză, respectiv dosar nr. x/2024, are ca obiect contestația în anulare împotriva deciziei nr. 687/07.03.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosar nr. x/2023.

Prin decizia supusă contestației în anulare (687/07.03.2024) a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petent împotriva încheierii nr. 2660/14.12.2023 pronunțată de Înalta Curte în dosar nr. x/2023, având ca obiect strămutarea dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin încheierea nr. 2660/14.12.2023 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, a dispozițiilor art. 226 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., precum și a prevederilor art. 229 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.. A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. A fost respinsă cererea de strămutare a dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Rezultă că recurentul a declarat recurs împotriva unei soluții de respingere, ca inadmisibilă, a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale formulată într-un dosar având ca obiect contestația în anulare împotriva unei decizii prin care respins, ca nefondat, recursul împotriva unei alte cereri de sesizare a Curții Constituționale formulată de același petent, cu privire la o pretinsă neconstituționalitate a acelorași texte de lege, într-un dosar având ca obiect o cerere de strămutare, în care a formulat și alte cereri inadmisibile (de sesizare a CJUE, de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii).

Demersurile judiciare repetitive respinse ca inadmisibile ale petentului demonstrează că acesta exercită drepturile procesuale cu rea-credință, situație ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte apreciind că o amendă judiciară în cuantumul maxim prevăzut de lege este una care să dea finalitatea corespunzătoare sancțiunii aplicate petentului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei nr. 1678 din 18 iunie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă și, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. va aplica recurentului amenda judiciară în cuantum de 1000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1678 din 18 iunie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 229 alin. (1)-(2) lit. a) și b) din Legea nr. 71/2011, art. 226 alin. (2) lit. b) C. civ.

Definitivă.

În temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. aplică recurentului amenda judiciară în cuantum de 1000 RON.

Cu drept de reexaminare în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată astăzi, 20 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.