ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 487/2024

Ședința publică din data de 5 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 26 septembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3) și art. 58 din O.U.G. nr. 80/2013.

Împotriva acestei soluții, la 10 octombrie 2023, A. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, sub nr. x/2023.

La 11 ianuarie 2024, în cadrul contestației în anulare formulate împotriva încheierii din 26 septembrie 2023, contestatorul A. a formulat o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 452, art. 453, art. 425 alin. (1) lit. b), art. 9 alin. (2), art. 205 alin. (2) lit. c), art. 194 lit. d), art. 22, art. 30 din C. proc. civ., art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 56 din Legea nr. 53/2003 precum și a Legii nr. 134/2010.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 452, art. 453, art. 425 alin. (1) lit. b), art. 9 alin. (2), art. 205 alin. (2) lit. c), art. 194 lit. d), art. 22, art. 30 din C. proc. civ., art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 56 din Legea nr. 53/2003 precum și a Legii nr. 134/2010.

Pentru a dispune astfel, instanța supremă a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative de admisibilitate a sesizării, respectiv cerința care prevede ca dispoziția legală care face obiectul excepției de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În acest sens, Înalta Curte a apreciat că această condiție nu este îndeplinită în cauză, întrucât și dacă s-ar admite excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 452, art. 453, art. 425 alin. (1) lit. b), art. 9 alin. (2), art. 205 alin. (2) lit. c), art. 194 lit. d), art. 22, art. 30 din C. proc. civ., art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 56 din Legea nr. 53/2003 precum și a Legii nr. 134/2010 din perspectiva invocată de parte, nu ar avea legătură cu prevederile de strictă interpretare ce formează temeiul contestației în anulare formulate împotriva încheierii din 26 septembrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3) și art. 58 din O.U.G. nr. 80/2013.

De asemenea, contestația în anulare este întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., în timp ce dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă privesc chestiunile de fapt și reperele de drept ale cauzei soluționate în dosarul de recurs nr. x/2023, ce nu formează obiectul căii extraordinare de atac.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia.

Recurentul a arătat, în esență, că angajatorul B. S.R.L. nu este "pârât" în cauză, întrucât recursul are ca obiect numai viciile de neconstituționalitate ale legislației în vigoare și nu afectează drepturile angajatorului, iar, în calitate de pârât, poate sta doar Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin admiterea recursului, poate dispune sesizarea Curții Constituționale a României.

Cu privire la condițiile de exercitare a prezentei căi extraordinare de atac, recurentul a arătat că se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321/09.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a unei cereri de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., ci are o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

In acest context, a susținut recurentul, soluționarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalității dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu Decizia CCR nr. 321/2017 nu prevede legal existența unui pârât fizic și nu prevede posibilitatea depunerii unei întâmpinări de un terț, respectiv nu permite formularea de capete de cerere și apărări de terțe persoane (B. SRL), a căror drepturi și obligații nu sunt afectate de căile de atac prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Pe cale de consecință, recurentul consideră că pentru soluționarea recursului nu este necesară existența fizică a unui pârât, deoarece instanța verifică din oficiu și obiectiv/imparțial numai îndeplinirea condițiilor obiective ale art. 29 Alin. 1-3 din Legea nr. 47/1992.

La 15.02.2024, intimata B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, totodată, că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

La 01.02.2024, recurentul a transmis precizări prin care a arătat că intimată în cauză este I.. C. civ..J., iar nu societatea B. S.R.L., iar, la 06.02.2024, a transmis precizări prin care a solicitat respingerea întâmpinării. Ulterior, la 19.02.2024, recurentul a transmis precizări prin care a arătat că societatea B. S.R.L. nu are calitate procesuală de intimată, în raport de art. 32 alin. (2) coroborat cu alin. (1) C. proc. civ., fiind, totodată, lipsită de interes în prezenta cauză, în raport de art. 40 alin. (1) C. proc. civ. La 20.02.2024, recurentul a transmis o cerere de despăgubiri, în raport de art. 40 alin. (2) C. proc. civ., iar la 25.02.2024, recurentul a depus o cerere de respingere a solicitării intimatei privind cheltuielile de judecată.

La 26.02.2024 și 4.03.2024, intimata B. S.R.L. a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, ca o chestiune prealabilă arătând că reclamantul recurent nu justifică un interes pentru introducerea căii de atac a recursului.

Înalta Curte, analizând recursul formulat îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 reglementează condițiile pe care o excepție de neconstituționalitate trebuie să le întrunească, pentru ca instanța de contencios constituțional să poată fi sesizată: excepția să aibă ca obiect o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, excepția să fie ridicată în fața unei instanțe judecătorești ori arbitrale la cererea uneia din părți, din oficiu ori de către procuror, în cauzele în care acesta participă, iar prevederile atacate să nu fi fost declarate anterior neconstituționale.

Cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, iar dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Din cuprinsul alin. (1) - (3) din același articol, rezultă că legiuitorul a rezervat instanțelor de judecată, în fața cărora se invocă excepții de neconstituționalitate, rolul de prim filtru în privința acestora, a căror trimitere la Curtea Constituțională se poate dispune doar sub rezerva constatării întrunirii cumulative a tuturor condițiilor de admisibilitate instituite prin norma menționată.

Potrivit art. 29 alin. (5) din aceeași lege, dacă excepția este inadmisibilă, instanța respinge motivat cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Or, în analiza sa, prin încheierea din 16.01.2024, instanța de recurs și-a exercitat rolul de prim filtru al sesizării de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate de recurent.

Totodată, Înalta Curte reamintește că, sub aspectul legăturii dintre excepția de neconstituționalitate și soluționarea cauzei, Curtea Constituțională a indicat în jurisprudența sa, reperele "legăturii cu soluționarea cauzei", subliniind că ele constau în aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și în necesitatea invocării excepției, în scopul restabilirii stării de legalitate. În concret, Curtea a apreciat că incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul unei instanțe judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

Prin urmare, excepția în dezbatere trebuie să se plaseze în contextul unui control concret de constituționalitate, pentru că o eventuală decizie de constatare a neconstituționalității trebuie să producă un efect util și direct asupra cauzei.

Transpunând aceste considerente în cauză, Înalta Curte reține, în acord cu cele expuse în încheierea atacată, că lipsește cerința existenței unei legături a prevederilor a căror neconstituționalitate a fost invocată de parte, cu judecata în cadrul căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Astfel, în mod corect a statuat instanța supremă că, și dacă s-ar admite excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 452, art. 453, art. 425 alin. (1) lit. b), art. 9 alin. (2), art. 205 alin. (2) lit. c), art. 194 lit. d), art. 22, art. 30 din C. proc. civ., art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 56 din Legea nr. 53/2003, precum și a Legii nr. 134/2010 din perspectiva invocată de parte, nu ar avea legătură cu prevederile de strictă interpretare ce formează temeiul contestației în anulare formulate împotriva încheierii din 26 septembrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3) și art. 58 din O.U.G. nr. 80/2013.

Corect s-a reținut că, în speță, contestația în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., în timp ce dispozițiile a căror neconstituționalitate s-a invocat privesc chestiunile de fapt și reperele de drept ale cauzei soluționate în dosarul de recurs nr. x/2023, ce nu a format obiectul căii extraordinare de atac.

În aceste condiții, dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate nu prezintă relevanță în cauză, iar eventuala declarare a neconstituționalității acestora nu ar mai produce niciun un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părților din proces.

În consecință, având în vedere că, în speță, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 - în ce privește legătura cu soluționarea cauzei, iar în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din aceeași lege, acesta este un impediment pentru sesizarea Curții Constituționale de către instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția, soluția din încheierea recurată, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 29 alin. (5) raportat la alin. (1) al aceluiași articol din Legea nr. 47/1992.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și al art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 16 ianuarie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2024.