ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 73/2025

Circumstanțele cauzei La 28 august 2024, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost înregistrat recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1638 din data de 13 iunie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizarea a Curții Constituționle cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (2) și ale art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. La data de 16 septembrie 2024, prin poșta electronică, recurentul A. a depus concluzii scrise, prin intermediul cărora a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 88 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, art. 2 alin. (6) din Anexa 1. B din Legea nr. 303/2022 și a art. 135 alin. (2) C. proc. civ.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Prin decizia nr. 1849 din 17 septembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei nr. 1638 din 13 iunie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă; a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 88 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, art. 2 alin. (6) din Anexa 1. B din Legea nr. 303/2022 și art. 135 alin. (2) C. proc. civ.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 1849 din 17 septembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, cu referire la soluția adoptată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 88 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, art. 2 alin. (6) din Anexa 1. B din Legea nr. 303/2022 și art. 135 alin. (2) C. proc. civ., petentul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Petentul susține că, în mod nelegal, instanța s-a rezumat la a estompa dreptul său la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 alin. (1) din CEDO, și s-a prevalat de o jurisprudență în contradicție cu ordinea juridică a Uniunii Europene, ordine juridică reflectată în piramida lui Kelsen, care prevede că instanța națională are obligația de a modifica propria jurisprudență care ar fi incompatibilă cu dreptul Uniunii, după cum a fost interpretat de Curte. Învederează că, în mod nelegal, instanța, învestită cu o solicitare privind interpretarea terminologiei specifice dreptului Uniunii europene, s-a rezumat doar la restricțiile legislației naționale, deși dreptul Uniunii utilizează o terminologie proprie și noțiuni autonome care nu au, în mod necesar, același conținut precum noțiunile echivalente care pot exista în dreptul național al diferitelor state membre. (Hotărârea din 6 octombrie 1982, Cilfit și alții). Afirmă că motivarea instanței este una care încalcă, în mod vădit, ordinea juridică a Uniunii europene (neanalizarea întrebării către CJUE) și dovedește sincope de judecată prin trimiterea în derizoriu a unor elemente fundamentale de drept național, cu dezvoltarea progresivă a arbitrariului judecătoresc, a unui silogism juridic contrar principiului supremației dreptului Uniunii europene, cu o calitate îndoielnică a actului de justiție, prin neanalizarea excepției formulate prin trimiterea la art. 457 alin. (1) C. proc. civ., cu anularea drepturilor sale prevăzute de art. 247 și art. 248 C. proc. civ. Solicită sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la art. 19 alin. (1) al doilea paragraf și art. 2 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene. Recurentul mai solicită să îi fie asigurat dreptul la un proces echitabil, potrivit art. 6 alin. (1) din CEDO, și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Apărările formulate În cauză, intimata nu a formulat întâmpinare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din 18 septembrie 2024, a fost fixat termen de judecată la 16 ianuarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Din analiza memoriului de recurs formulat, se constată că recurentul nu critică în concret motivul de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din prisma condițiilor de admisibilitate pe care această cerere trebuie să le îndeplinească, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, ci invocă, în esență, încălcarea, de către instanța de judecată a dreptului Uniunii Europene și jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene în referire la modalitatea de soluționare a altor incidente procedurale din cauza în care a ridicat excepția de neconstituționalitate. Înalta Curte, în aceste condiții, având în vedere fizionomia proprie și natura juridică a prezentei căi de atac (conform statuărilor, general obligatorii, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în M.Of. nr. 280/20.07.2017, paragraful 21), urmează să analizeze legalitatea deciziei recurate sub aspectul respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 ce stabilesc cerințele de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de control constituțional "decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia." Corelativ, alin. (5) din același articol dispune că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau 3, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 la constatarea condițiilor de admisibilitate, respectiv excepția să fie ridicată în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, de către părți, instanță din oficiu sau de procuror, în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă; excepția să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; prevederile a căror neconstituționalitate se invocă să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și legea sau ordonanța ori dispoziția din lege sau din ordonanță să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune "atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului" (Decizia nr. 818 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 311 din 10 aprilie 2018, paragraful 19). Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma obiectului cauzei, a stadiului procesual și a dispozițiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată. Verificând, din perspectiva celor expuse, legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte reține că, deși valorificarea excepției de neconstituționalitate a fost solicitată în cadrul unui litigiu pendinte și că normele pretins neconstituționale privesc dispoziții cuprinse într-un act normativ aflat în vigoare (respectiv, C. proc. civ., Legea nr. 303/2022 și Legea nr. 304/2022), acestea nu au legătură cu cauza în care au fost invocate. Normele vizate de neconstituționalitate - art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară - prevăd următoarele:, secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă printr-un complet diferit al acestora recursul formulat împotriva hotărârilor pronunțate de aceste secții, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate". Art. 88 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor statuează că: "Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție nu sunt supuși evaluării." Dispozițiile art. 2 alin. (6) din Anexa 1. B din Legea nr. 303/2022 dispun: "Motivele imputabile sunt stabilite de instanța de control judiciar și vor fi luate în considerare la evaluarea judecătorului numai dacă vizează aspecte de nelegalitate vădite ce decurg din încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și/sau procesual, cu privire la care există practică unitară în materie. Pentru informarea instanței a cărei hotărâre se atacă, la instanța de control judiciar se întocmește o fișă în care se face mențiune despre caracterul imputabil/neimputabil al modificării/desființării/casării". Art. 135 alin. (2) C. proc. civ. dispune că: "Nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere." Pentru a fi admisibilă și a genera în sarcina instanței obligația de trimitere a cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză. În speța pendinte, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 88 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, art. 2 alin. (6) din Anexa 1. B din Legea nr. 303/2022 și a art. 135 alin. (2) C. proc. civ., a fost formulată de către recurent într-un recurs declarat împotriva deciziei nr. 1849 din 17 septembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurs în care cadrul procesual este limitat doar la examinarea legalității deciziei inițiale, prin care a fost respinsă prima cerere de sesizare a Curții Constituționale. Astfel, Înalta Curte reține că excepțiile de neconstituționalitate invocate nu vizează un litigiu în care să aibă relevanță interpretarea Curții Constituționale dată asupra normelor pretins neconstituționale, ci o cerere de recurs în care controlul judiciar vizează exclusiv încălcarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992. În raport cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că, în mod judicios, s-a reținut netemeinicia cererii de sesizare a Curții Constituționale, excepțiile de neconstituționalitate fiind invocate cu referire la o normă care nu are legătură cu litigiul. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.