ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1233/2025

Ședința publică din data de 4 iunie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin încheierea din 6 mai 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibile, cererile petentului A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Constituția României, precum și a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2022, art. 30, art. 245, art. 246 și art. 248 din C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii formulate oral în ședința din aceeași dată, de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2022, art. 30, art. 245, art. 246 și art. 248 din C. proc. civ., a declarat recurs petentul A., solicitând casarea încheierii recurate și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

După o scurtă prezentare a situației de fapt, recurentul a susținut, în esență, circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că instanța s-a pronunțat asupra cererii de sesizare cu cele două excepții de neconstituționalitate, fără să citeze intimata și fără să pună în discuția părților această cerere, ceea ce nu i-a permis petentului să își susțină cererea, fiind încălcate art. 14 alin. (1), (5) și (6), art. 153, art. 174, art. 176 și art. 224 C. proc. civ., ceea ce determină nulitatea absolută și necondiționată a încheierii atacate.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța nu a motivat în drept soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu cele două excepții de neconstituționalitate, încălcând art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța a încălcat și aplicat greșit dispozițiile de drept material ce reglementează această materie, întrucât cererea de sesizare cu fiecare dintre cele două excepții îndeplinește cerințele legale de admisibilitate, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) C. proc. civ.

În continuare, recurentul a prezentat motivele în susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, arătând că dosarul nr. x/2024 a fost creat în temeiul unor dispoziții nelegale, respectiv în temeiul dispozițiilor art. 104 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauză al cărei obiect este reprezentat de cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a art. 49 alin. (2) din Legea nr. 134/2010, excepție ridicată în cauza nr. x/2024.

Astfel, a susținut că admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2022 ar avea ca efect implicit constatarea nulității procedurii de judecată din dosarul nr. x/2024, cu consecința anulării încheierii ce a fost pronunțată în cauză.

În acest sens, recurentul a apreciat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2022, raportat la art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1), art. 124 alin. (1) și (3) și art. 126 alin. (2) din Constituție, îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, așa cum sunt prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 30 C. proc. civ., a arătat că acest text legal prevede cererile ce pot fi formulate în justiție, fără referire la cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate, iar art. 245, art. 246 și art. 248 C. proc. civ. statuează cu privire la regimul juridic al excepțiilor procesuale ce pot fi invocate, care însă nu fac nicio precizare cu privire la regimul juridic al excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești și nici cu privire la modalitatea de soluționare a acestora.

Astfel, a susținut că cererile de sesizare a Curții Constituționale nu pot fi asimilate cererilor incidentale, întrucât ar însemna, pe de o parte, că astfel de cereri pot fi analizate cu depășirea limitelor prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar pe de altă parte, că instanțele judecătorești nu pot ridica din oficiu o excepție de neconstituționalitate și că nu pot sesiza Curtea Constituțională cu o excepție ridicată din oficiu, fapt ce încalcă art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

A mai arătat că articolele a căror neconstituționalitate a invocat-o încalcă principiul supremației legii, principiul securității raporturilor juridice, în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii, astfel cum statuează art. 1 alin. (5) din Constituție, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil consfințite prin art. 24 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție, fiind evidentă discordanța articolelor criticate cu dispozițiile art. 13 din Legea nr. 24/2000.

Concluzionând, recurentul a solicitat admiterea cererii de recurs, astfel cum a fost formulată.

- În data de 3 iunie 2025, recurentul a depus cerere de sesizare a Curții Constituționale cu șapte excepții de neconstituționalitate, respectiv a dispozițiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 5 alin. (2) și (3), art. 485 alin. (1), art. 487, art. 489 alin. (3) și art. 497 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, solicitând acordarea unui termen pentru a depune la dosar motivarea și argumentarea excepțiilor de neconstituționalitate invocate.

De asemenea, recurentul a formulat o cerere intitulată "nulitatea absolută a procedurii de judecată din prezenta cauză", invocând faptul că instanța nu dispune de prevederi legale în temeiul cărora să soluționeze recursul, precum și o cerere intitulată "nulitatea absolută a încheierii din data de 6 mai 2025", întrucât această încheiere nu i-a fost comunicată așa cum dispune art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând încheierea atacată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Printr-o primă critică, subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, dat fiind că intimata nu a fost citată și nu au fost puse în discuția contradictorie cele două excepții de neconstituționalitate, fiind încălcate dispozițiile art. 14 alin. (1), alin. (5) și alin. (6), art. 153, art. 174, art. 176, art. 224 din C. proc. civ.

Critica este nefondată.

Potrivit art. 174 din C. proc. civ., nulitatea este sancțiunea care lipsește de efecte, total sau parțial, actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. Nulitatea actelor de procedură este absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă ce ocrotește un interes public, respectiv relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă ce ocrotește un interes privat.

Raportat la criticile formulate, se reține că viciul procedural cu privire la citarea părților poate fi invocat numai de către partea care nu a fost legal citată. Ca atare, recurentul, care a fost legal citat și prezent la judecarea cererilor de sesizare a Curții Constituționale, nu poate invoca faptul că partea adversă nu a fost legal citată. Din perspectiva interesului ocrotit prin dispozițiile art. 153 alin. (2) din C. proc. civ., care stabilesc că instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel, nulitatea ce poate interveni este una relativă, astfel că poate fi invocată numai de către partea vătămată. Cu alte cuvinte, nelegala citare, precum și necomunicarea actelor de procedură pot fi invocate doar de partea nelegal citată sau căreia nu i-au fost comunicate actele de procedură, respectiv de intimata B. S.R.L.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte reține că nelegala citare precum și necomunicarea actelor de procedură trebuie invocată ca motiv de recurs chiar de către partea nelegal citată sau căreia nu i-a fost comunicat actul de procedură, fiind vorba despre o nulitate relativă, care altminteri se acoperă, motiv pentru care nu pot fi primite criticile recurentului referitoare încălcarea principiului contradictorialității și a dispozițiilor art. 224 C. proc. civ., singura care poate invoca asemenea neregularități fiind intimata, astfel că această critică urmează a fi înlăturată.

Totodată, Înalta Curte reține, contrar susținerilor recurentului, că intimata B. S.R.L. a fost citată la termenul de judecată din data pronunțării încheierii recurate conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul x/2024 al Înaltei Curți. Totodată, intimata a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat, printre altele, și judecata cauzei în lipsă.

Astfel, potrivit art. 223 C. proc. civ., în măsura în care procedura de citare este legal îndeplinită, lipsa unei părți nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel. Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfățișează numai una dintre părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții prezente, se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate, examinând și excepțiile și apărările părții care lipsește. Aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul în care lipsesc ambele părți, deși au fost legal citate, dacă cel puțin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă.

Prin urmare, pentru respectarea și garantarea principiului contradictorialității legea cere ca numai citarea să fie regulat îndeplinită, iar nu și înfățișarea părților personal sau prin reprezentant, această procedură nefiind de esența procesului civil. Simpla cunoaștere a părților despre proces printr-o citare legal îndeplinită face ca procesul să se desfășoare normal, cu contradictorialitatea și dreptul la apărare respectate.

Astfel, nu pot fi primite nici susținerile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 14 și art. 224 din C. proc. civ., întrucât instanța a pus în discuție cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate la termenul din 6 mai 2025 nu încalcă dreptul la apărare sau dreptul la un proces echitabil, întrucât recurentul a exercitat calea de atac prevăzută de lege, iar, în cadrul soluționării acesteia, se va proceda la verificarea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Printr-o altă critică, recurentul a susținut că instanța nu a motivat în drept soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu cele două excepții de neconstituționalitate, încălcând art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Această critică, deși se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este, de asemenea, nefondată, din moment ce, în cuprinsul încheierii atacate, au fost prezentate argumentele pentru care s-a apreciat că este inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu cele două excepții de neconstituționalitate invocate în ședință publică, în respectivul cadru procesual reprezentat el însuși de un incident procedural privind o cerere de sesizare a Curții Constituționale formulate în cadrul unei cereri de recurs aflate pe rolul instanței la data sesizării.

Prin urmare, împrejurarea că instanța a apreciat, cu privire la excepțiile de neconstituționalitate invocate la termenul din 6 mai 2025, că demersul este inadmisibil în cadrul procesual existent, care reprezintă el însuși un incident procedural, nu poate echivala cu nemotivarea încheierii.

De altfel, se constată că atât în dosarul nr. x/2024, cât și în dosarele asociate acestuia, inclusiv în prezenta cauză, recurentul a invocat sau reiterat excepții de neconstituționalitate în raport cu măsurile luate de instanțele de judecată, fapt ce conturează exercitarea nerezonabilă a drepturilor procesuale și deturnarea acestora de la scopul pentru care au fost recunoscute de către legiuitor. Această conduită a părții nu concordă obligației de exercitare, cu bună-credință, a drepturilor procedurale, instituită prin dispozițiile art. 12 din C. proc. civ.

În referire la critica subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reține, cu privire la excepțiile de neconstituționalitate invocate în ședința publică din 6 mai 2025, că nu se poate considera că instanța a aplicat, în mod greșit, prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Potrivit acestui text legal:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. (4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Plecând de la aceste dispoziții legale, se reține că, pentru ca excepția de neconstituționalitate să fie admisibilă, este necesar a fi îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții specifice: (i) excepția de neconstituționalitate să fie ridicată în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj; (ii) excepția de neconstituționalitate să aibă ca obiect legi sau ordonanțe ori dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare; (iii) legea sau ordonanța ori dispozițiile dintr-o lege sau ordonanță să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; (iv) excepția de neconstituționalitate să nu aibă ca obiect prevederi ce au fost deja constatate neconstituționale.

În cauză, s-a apreciat că este inadmisibil a fi invocate excepțiile de neconstituționalitate în cadrul procesual reprezentat el însuși de un incident procedural.

Suplimentar argumentației expuse în încheierea atacată, se reține de către instanța de recurs că nu este îndeplinită condiția ca dispozițiile legale criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, ceea ce conduce la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

Relativ la această condiție, Curtea Constituțională a reținut că "legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile legale în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului" (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 600 din 12 august 2014); "condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rol, nu se analizează în abstract, ci trebuie verificat interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege. Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie realmente utilă părții care a invocat-o pentru soluționarea litigiului." (Decizia nr. 360 din 8 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1017 din 19 octombrie 2022).

Date fiind aceste repere jurisprudențiale, se observă că recurentul petent își exprimă nemulțumirea cu privire la normele de procedură, fără a releva caracterul neconstituțional al acestora, astfel că nu se poate stabili legătura cu soluționarea cauzei ce are ca obiect tot o cerere de sesizare a Curții Constituționale, motiv pentru care nu este admisibilă cererea de sesizare.

Referitor la prevederile art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2022, art. 30, art. 245, art. 246 și art. 248 din C. proc. civ., se constată că invocarea excepțiilor de neconstituționalitate nu a fost determinată de contradicția acestora în raport cu legea fundamentală, ci de nemulțumirea petentului față de soluțiile dispuse, respectiv de contextul formării unui dosar asociat pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate.

Recurentul a mai invocat pretinsa lipsă de precizie și claritate a textelor de lege a căror neconstituționalitate a invocat-o în ședința publică din 6 mai 2025, raportat la dispozițiile art. 13 din Legea nr. 24/2000.

În jurisprudența constantă a instanței de control constituțional, s-a statuat, în ceea ce privește criteriile de claritate a legii și cerința de previzibilitate, în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că, având în vedere principiul generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.646 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 21 ianuarie 2010, sau Decizia nr. 28 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 10 aprilie 2019).

S-a mai statuat, totodată, că normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 34 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 26 iunie 2018, paragraful 34, sau Decizia nr. 165 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 28 iunie 2018, paragraful 25).

Înalta Curte constată că ceea ce invocă petentul, prin formularea cererii de sesizare, este, de fapt, lipsa unei reglementări în sensul dorit de acesta, respectiv ca organul legislativ să pună la dispoziția judecătorului chemat să judece incidentele procedurale a unor alte norme decât cele aflate în vigoare.

În aceste context, se reține că, în ceea ce privește controlul de constituționalitate, acesta nu poate avea ca obiect instituirea unor noi reglementări, această atribuție revenind exclusiv puterii legiuitoare.

Astfel, nu poate fi primită cererea recurentului intitulată "nulitatea absolută a procedurii de judecată în prezenta cauză" pe motiv că instanța nu dispune de prevederi legale pentru soluționarea recursului, partea fiind nemulțumită practic de conținutul prevederilor în vigoare.

De asemenea, nici cererea privind nulitatea încheierii din 6 mai 2025, raportat la împrejurarea necomunicării încheierii recurate, nu poate fi primită, în condițiile în care în cadrul prezentului recurs s-a procedat la verificarea condițiilor de admisibilitate a excepțiilor invocate în sedința publică de la data pronunțării încheierii atacate.

În ceea ce privește cele șapte excepții de neconstituționalitate invocate de recurent prin cererea depusă la dosar în data de 3 iunie 2025, se observă că aceste excepții au fost formulate într-o modalitate inadecvată procedural și excedează prezentului cadru procesual ce are ca obiect recursul împotriva soluției date unui incident procedural, care se judecă potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Pentru aceste considerente, constatând că încheierea recurată este legală, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 6 mai 2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2024.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.