ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1514/2025

Ședința publică din data de 18 septembrie 2025

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 6 mai 2025, dată în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibile, cererile petentului A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2022, art. 30, art. 245, art. 246 și art. 248 din C. proc. civ., art. 216 alin. (4) din C. proc. civ., art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 175 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., precum și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs petentul A., solicitând casarea, în parte, a încheierii și sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Recurentul a susținut, în sinteză, că au fost încălcate prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu au fost comunicate intimatei cererile formulate la termenul din 6 iunie 2025 și aceasta nu a fost citată, fiind încălcate prevederile art. 14 alin. (1), (5) și (6), art. 153 și art. 224 din C. proc. civ., că nu a fost motivată încheierea în privința cererilor de sesizare formulate la termenul din 6 iunie 2025 și că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, inclusiv legătura cu cauza.

Examinând încheierea atacată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Sub un prim aspect, recurentul a susținut că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, indicând, în acest sens, dispozițiile art. 14 alin. (1), alin. (5) și alin. (6), art. 153 alin. (1) și (2), art. 174, art. 176, art. 224 din C. proc. civ., precum și prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat.

Potrivit art. 174 din C. proc. civ., nulitatea este sancțiunea care lipsește de efecte, total sau parțial, actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. Nulitatea actelor de procedură este absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă ce ocrotește un interes public, respectiv relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă ce ocrotește un interes privat.

Raportat la criticile formulate, se reține că viciul procedural cu privire la citarea părților poate fi invocat numai de către partea care nu a fost legal citată. Ca atare, recurentul, care a fost legal citat și prezent la judecarea cererilor de sesizare a Curții Constituționale, nu poate invoca faptul că partea adversă nu a fost legal citată. Din perspectiva interesului ocrotit prin dispozițiile art. 153 alin. (2) din C. proc. civ., care stabilesc că instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel, nulitatea ce poate interveni este una relativă, astfel că poate fi invocată numai de către partea vătămată. Cu alte cuvinte, nelegala citare, precum și necomunicarea actelor de procedură pot fi invocate doar de partea nelegal citată sau căreia nu i-au fost comunicate actele de procedură, respectiv de intimata B. S.R.L.

De altfel, intimata a fost legal citată pentru termenul din 6 mai 2025 și aceasta a transmis o cerere prin care a solicitat judecata în lipsă. Potrivit art. 223 din C. proc. civ., în măsura în care procedura de citare este legal îndeplinită, lipsa unei părți nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel, iar, dacă la orice termen fixat pentru judecată, se înfățișează numai una dintre părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții prezente, se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate, examinând și excepțiile și apărările părții care lipsește. Prin urmare, în scopul garantării principiului contradictorialității și dreptulului la apărare, legiuitorul a impus legala citare a părților, nu și obligativitatea înfățișării acestora la proces.

Nu pot fi primite nici susținerile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 14 și art. 224 din C. proc. civ., întrucât instanța a pus în discuție cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate la termenul din 6 mai 2025 nu încalcă dreptul la apărare sau dreptul la un proces echitabil, întrucât recurentul a exercitat calea de atac prevăzută de lege, iar, în cadrul soluționării acesteia, se va proceda la verificarea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu privire la toate excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Împrejurarea că, atunci când a analizat cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 216 alin. (4) din C. proc. civ., instanța a reținut jurisprudența relevantă a Curții Constituționale cu privire la condiția legăturii cu fondul cauzei, nu are relevanța pretinsă de către recurent. Instanța a cercetat condiția legală inclusiv din perspectiva interesului autorului excepției de neconstituționalitate, reținând că acesta critică modalitatea concretă de aplicare în cauză a măsurii constând în limitarea în timp a intervenției, conform art. 216 alin. (4) din C. proc. civ., și oferă un punct de vedere vizând interpretarea textului legal, fără a releva caracterul neconstituțional al acestuia, prin prisma încălcării concrete a unei dispoziții din legea fundamentală. În acest scop, instanța a făcut trimitere și la jurisprudența Curții Constituționale cu privire la relevanța excepției de neconstituționalitate în soluționarea fondului cauzei.

Sub un alt aspect, recurentul a susținut nemotivarea încheierii atacate.

Înalta Curte constată că și acest motiv de recurs este nefondat, din moment ce, în cuprinsul încheierii atacate, au fost prezentate argumentele pentru care s-a apreciat că nu este îndeplinită condiția ca dispozițiile legale criticate pe calea excepțiilor de nelegalitate să aibă legătură cu cauza, ceea ce a condus la respingerea cererilor de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibile, conform prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Referitor la excepțiile de neconstituționalitate invocate la termenul din 6 mai 2025, împrejurarea că instanța a reținut că demersul este inadmisibil în cadrul procesual existent, care reprezintă el însuși un incident procedural, nu poate echivala cu nemotivarea încheierii.

Oricum, se constată că atât în dosarul nr. x/2024, cât și în dosarul nr. x/2024, recurentul a invocat sau reiterat excepții de neconstituționalitate în raport cu măsurile luate de instanțele de judecată, fapt ce conturează exercitarea nerezonabilă a drepturilor procesuale și deturnarea acestora de la scopul pentru care au fost recunoscute de către legiuitor. Această conduită a părții nu concordă obligației de exercitare, cu bună-credință, a drepturilor procedurale, instituită prin dispozițiile art. 12 din C. proc. civ.

Cu privire la celelalte excepții de neconstituționalitate invocate, nu se poate reține că instanța a aplicat, în mod greșit, prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Potrivit acestui text legal:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. (4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Plecând de la aceste dispoziții legale, se reține că, pentru ca excepția de neconstituționalitate să fie admisibilă, este necesar a fi îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții specifice: (i) excepția de neconstituționalitate să fie ridicată în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj; (ii) excepția de neconstituționalitate să aibă ca obiect legi sau ordonanțe ori dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare; (iii) legea sau ordonanța ori dispozițiile dintr-o lege sau ordonanță să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; (iv) excepția de neconstituționalitate să nu aibă ca obiect prevederi ce au fost deja constatate neconstituționale.

În cauză, s-a apreciat că nu este îndeplinită condiția ca dispozițiile legale criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, ceea ce conduce la respingerea cererilor de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibile.

Relativ la această condiție, Curtea Constituțională a reținut că "legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile legale în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului" (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 600 din 12 august 2014); "condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rol, nu se analizează în abstract, ci trebuie verificat interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege. Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie realmente utilă părții care a invocat-o pentru soluționarea litigiulu." (Decizia nr. 360 din 8 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1017 din 19 octombrie 2022).

Date fiind aceste repere jurisprudențiale, este corect raționamentul expus în cuprinsul încheierii atacate, în sensul că petentul a criticat modalitatea concretă de aplicare în cauză a măsurii prevăzute de art. 216 alin. (4) din C. proc. civ., exprimându-și nemulțumirea cu privire la norma de procedură, fără a releva caracterul neconstituțional al acesteia, astfel că nu se poate stabili legătura cu soluționarea cauzei, motiv pentru care nu este admisibilă cererea de sesizare.

Referitor la prevederile art. 29 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., s-a constatat că invocarea excepțiilor de neconstituționalitate nu a fost determinată de contradicția acestora cu legea fundamentală, ci de nemulțumirea petentului față de soluțiile dispuse. Ca atare, în mod corect s-a apreciat că invocarea neconstituționalității prevederilor legale în discuție nu poate genera efecte juridice diferite în cauză, după cum Curtea Constituțională constată sau nu neconstituționalitatea lor, din moment ce, pe de o parte, nu s-a ridicat problema nerespectării termenului de recurs prevăzut de lege, iar, pe de altă parte, susținerile referitoare la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu surprind critici de neconstituționalitate, ci doar nemulțumirea petentului legată de modalitatea în care norma legală în discuție a fost aplicată în cauză.

În ce privește dispozițiile art. 175 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., dat fiind că recurentul doar le-a evocat, fără a argumenta incidența acestora în soluționarea cazului de casare invocat, în mod corect s-a apreciat că excepția de neconstituționalitate privește dispoziții legale nerelevante pentru soluționarea căii de atac, astfel că nu este admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Recurentul a mai invocat depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, însă nu a dezvoltat critici care să se circumscrie acestui motiv de recurs.

Față de aceste considerente, constatând că încheierea recurată este legală, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către petentul A. împotriva încheierii de ședință din 6 mai 2025, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2024.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2025.