ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1638/2024

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele aspecte relevante:

La 20 decembrie 2023, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă a fost înregistrat, sub nr. x/2023, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii nr. 2660 din 14 decembrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023.

În cadrul acestui dosar, la 22 februarie 2024, recurentul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar, la 22 martie 2024, a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea din 28 martie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri, la 28 martie 2024, a declarat recurs petentul A., solicitând casarea încheierii și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992.

Recurentul a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., învederând că, în mod nelegal, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu toate că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În cuprinsul cererii de recuzare depuse la 11 mai 2024, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (2) și art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., în raport cu prevederile art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituția României.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că este nefondată excepția de necompetență funcțională privind soluționarea cererii de recuzare din 11 iunie 2024, invocată de către recurent prin cererea depusă la fila x, întrucât, astfel cum s-a menționat în practicaua prezentei decizii, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 47 alin. (3) și alin. (4) din C. proc. civ., care stipulează că inadmisibilitatea cererii de recuzare, ca urmare a faptului că este îndreptată împotriva aceluiași judecător pentru același motiv de incompatibilitate, se constată chiar de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat.

Referitor la competența de soluționare a recursului, sunt incidente dispozițiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, conform cărora "Secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă, printr-un complet diferit, recursul formulat împotriva hotărârilor pronunțate de aceste secții, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate".

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 alin. (2) și art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., prin prisma dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Obiectul excepției de neconstituționalitate invocate de recurent îl constituie prevederile art. 47 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora "este inadmisibilă cererea în care se invocă alte motive decât cele prevăzute la art. 41 și 42", precum și cele ale art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., potrivit cărora "judecătorul este incompatibil de a judeca atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa".

Conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. (4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), alin. (2) sau alin. (3), instanța respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Plecând de la aceste dispoziții legale, se reține că, pentru ca excepția de neconstituționalitate să fie admisibilă și, în consecință, să poată fi sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea ei, este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (i) excepția de neconstituționalitate să fie ridicată în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj; (ii) excepția de neconstituționalitate să aibă ca obiect legi sau ordonanțe ori dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare; (iii) legea sau ordonanța ori dispozițiile dintr-o lege sau ordonanță să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; (iv) excepția de neconstituționalitate să nu aibă ca obiect prevederi ce au fost deja constatate neconstituționale. Întrucât aceste condiții trebuie întrunite în mod cumulativ, rezultă că neîndeplinirea uneia conduce, per se, la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, ca inadmisibilă.

Verificând, din această perspectivă, cererea recurentului de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că primele două condiții legale și ultima sunt îndeplinite în cauză, având în vedere că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești, învestite cu soluționarea unui recurs, și are ca obiect prevederile art. 47 alin. (2) și art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., care sunt în vigoare și care nu au fost constatate neconstituționale până la acest moment. Însă, cea de-a treia condiție legală nu este îndeplinită, întrucât prevederile art. 47 alin. (2) și art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze.

Astfel, recurentul a invocat neconstituționalitatea prevederilor art. 47 alin. (2) și art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., susținând că acestea contravin dispozițiilor art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituție, în ipoteza în care instanța constată inadmisibilitatea cererii de recuzare, în lipsa elementelor de apreciere ce trebuie solicitate Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Se observă, sub un prim aspect, că argumentele prezentate de către recurent nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, astfel că, prin demersul efectuat, autorul excepției de neconstituționalitate nu urmărește să supună cenzurii instanței constituționale, în mod efectiv, aspecte de neconstituționalitate derivate din maniera de reglementare a art. 47 alin. (2) și art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., ci anumite nemulțumiri legate de modalitatea în care se soluționează cererea de recuzare. Cu alte cuvinte, susținând că prevederile art. 47 alin. (2) și art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. contravin dispozițiilor art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituție, recurentul aduce în discuție o chestiune care se circumscrie aplicării legii și care este de competența instanțelor judecătorești, excedând controlului de constituționalitate a posteriori.

În acest context, se reține că autorul excepției de neconstituționalitate nu urmărește să obțină, în mod real și efectiv, concursul Curții Constituționale, în limitele stricte ale competenței sale specifice, din moment ce, pe calea excepției de neconstituționalitate invocate, nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită a concordanței dintre o anumită normă legală și Constituție, ci urmărește interpretarea și aplicarea textului de lege într-o anumită modalitate.

În al doilea rând, prevederile art. 47 alin. (2) și art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. nu au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât cererea de recuzare depusă la 11 iunie 2024 nu a fost respinsă, ca inadmisibilă, în baza art. 47 alin. (2) raportat la art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., ci în baza art. 47 alin. (3) și alin. (4) din C. proc. civ., conform cărora este inadmisibilă cererea de recuzare îndreptată împotriva aceluiași judecător pentru același motiv, ipoteză în care incompatibilitatea se constată chiar de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat.

Față de aceste considerente, reținând că nu este îndeplinită condiția legală privind legătura cu soluționarea cauzei, Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca inadmisibilă, cererea recurentului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (2) și ale art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

Analizând recursul declarat împotriva încheierii pronunțate la 28 martie 2024 în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Înalta Curte va proceda la examinarea recursului de față, în raport cu decizia Curții Constituționale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, urmând a verifica legalitatea soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 47/1992, motivată de neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Recurentul a susținut, în esență, că instanța învestită cu cererea de sesizare a Curții Constituționale a analizat chiar fondul excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, atunci când a reținut că nu este îndeplinită cerința legăturii cu soluționarea cauzei, deși asupra excepției de neconstituționalitate nu se putea pronunța decât Curtea Constituțională.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată.

Contrar susținerilor recurentului, se constată că, prin încheierea recurată, nu s-a tranșat asupra excepției de neconstituționalitate, ci doar a fost analizată cererea de sesizare a Curții Constituționale, din perspectiva condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, constatându-se că nu este îndeplinită cerința legăturii cu soluționarea cauzei, ceea ce a condus la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare, astfel cum impun dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conform cărora "dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), alin. (2) sau alin. (3), instanța respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale".

Relevanța excepției de neconstituționalitate, exprimată în condiția legală ca textul de lege criticat pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, astfel cum prevede art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pune în evidență raportul dintre activitatea instanței de judecată și cea a Curții Constituționale.

În lipsa legăturii cu soluționarea cauzei, excepția de neconstituționalitate este irelevantă, iar cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie respinsă ca inadmisibilă. Această soluție este firească, întrucât, în lipsa pertinenței excepției de neconstituționalitate invocate de către partea interesată, s-ar eluda dispoziția constituțională și legală care impune ridicarea excepției de neconstituționalitate în fața instanțelor judecătorești, în cadrul unui proces pendinte. Or, rațiunea instituirii controlului de constituționalitate a posteriori nu se justifică decât în situația în care problema incidentă de constituționalitate este utilă pentru soluționarea litigiului.

Cu alte cuvinte, astfel cum, în mod corect, s-a reținut și prin încheierea recurată, decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului.

În acest sens, Curtea Constituțională a arătat că "legătura cu soluționarea cauzei, în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite în mod cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului" (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 600/12.08.2014). Curtea Constituțională a mai arătat că "relevanța excepției de neconstituționalitate, respectiv incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rol, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie utilă părților care au invocat-o pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată" (Decizia nr. 360 din 8 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1017/19.10l.2022).

În acord cu jurisprudența Curții Constituționale, prin încheierea recurată s-a reținut, în mod corect, că petentul nu a invocat critici concrete de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 47/1992, ci a urmărit, în realitate, interpretarea lor, în sensul ca, în cazul incidentelor procedurale (cum sunt cererile de strămutare), să fie ridicate ori invocate excepții de neconstituționalitate care au legătură cu soluționarea cauzei din litigiul principal. În aceste condiții, instanța învestită cu cererea de sesizare a Curții Constituționale a reținut, în mod corect, că, în absența unor critici reale (petentul exprimându-și nemulțumirea cu privire la normele de procedură care vizează soluționarea excepției de neconstituționalitate, apreciind că instanța sesizată cu aspecte legate de principiul imparțialității judecătorului nu ar fi abilitată să se pronunțe asupra cererii de sesizare), nu se poate stabili legătura excepției de neconstituționalitate invocate cu soluționarea cauzei, motiv pentru care a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Examinând condiția privind legătura cu soluționarea cauzei, prin încheierea recurată s-a mai constatat că invocarea excepției de neconstituționalitate nu a fost determinată de o contradicție a dispozițiilor art. 29 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 47/1992 cu prevederile Constituției României, ci de nemulțumirea petentului față de soluția dispusă prin încheierea nr. 2660 din 14 decembrie 2023.

În acest context, Înalta Curte constată că instanța învestită cu cererea de sesizare a Curții Constituționale nu și-a depășit competența legală, ci a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 28 martie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de ședință din 28 martie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția neconstituționalitate a art. 47 alin. (2) și a art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Definitivă.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare, în ceea ce privește soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2024.