ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 501/2025

Ședința publică din data de 6 martie 2025

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 26 iunie 2024, formându-se dosarul nr. x/2022, petentul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 19 iunie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, prin care a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 51/2008.

Prin aceeași cerere de recurs, petentul a arătat că prevederile art. 29 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt neconstituționale.

Prin încheierea din data de 21 ianuarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992, ca nefondată.

Împotriva acestei încheieri, a formulat recurs recurentul, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 29 ianuarie 2025, sub nr. x/2022/a2*/a2*.

În motivarea memoriului de recurs, recurentul a reluat argumentele invocate în cererea de sesizare și a arătat, în esență, că sintagma de la pronunțare este neconstituțională, având în vedere că același text de lege impune pronunțarea unei încheieri motivate. În opinia sa, nu se poate motiva recursul fără a se lua cunoștință de motivele respingerii cerererii de sesizare a Curții Constituționale, iar declararea căii de atac presupune, conform art. 488 din C. proc. civ., indicarea motivelor de nelegalitate, sub sancțiunea nulității.

Prin urmare, consideră recurentul că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (5) și art. 24 alin. (1) din Constituție, precum și celor ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului, referitor la dreptul la un proces echitabil, neîntrunind cerințele de claritate, precizie și previzibilitate.

În opinia sa, în cauză sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Prin întâmpinarea formulată la data de 27 februarie 2025, intimata B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute cumulativ de lege în vederea sesizării instanței de contencios constituțional.

Analizând actele dosarului, precum și încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reține următoarele:

În cauză, recursul are ca obiect dispoziția de respingere a cererii privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, formulată de recurentul A. cu ocazia judecării recursului declarat împotriva încheierii din 19 iunie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2022, prin care a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 51/2008.

Prealabil, Înalta Curte reține că, în conformitate cu considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 321/2017 (par. 21-22), obiectul recursului reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este verificarea aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea 47/1992. Cu alte cuvinte, analiza instanței de recurs este limitată la verificarea legalității respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate menționate.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere și decizia Curții Constituționale nr. 385 din 4 iunie 2019, relevant fiind considerentul nr. 24:

"Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Or, "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului".

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate, instanța de judecată trebuie să analizeze, implicit, eficiența folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În ceea ce privește cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992, prin încheierea recurată s-a reținut lipsa unei legături între normele criticate și cauza dedusă judecății prin raportare la obiectul cauzei, dat fiind faptul că soluția pronunțată în recurs nu se întemeiază pe dispozițiile art. 29 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992, care privesc aspecte ulterioare soluționării incidentului procedural și că admiterea excepției de neconstituționalitate nu ar avea drept finalitate altă dezlegare dată căii extraordinare de atac.

Examinând recursul pendinte și notele scrise depuse de recurent ulterior, Înalta Curte constată că motivele invocate în susținerea căii de atac sunt identice cu cele aduse prin cererea de sesizare, asupra cărora instanța supremă s-a pronunțat prin încheierea atacată. În esență, sunt reluate aceleași argumente referitoare la momentul procesual de la care se calculează termenul limită până la care trebuie declarat recursul împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii privind sesizarea instanței de contencios constituțional, care au justificat, în opinia autorului, criticile de neconstituționalitate.

Verificând legalitatea încheierii atacate, se constată că instanța supremă a analizat cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate prin prisma filtrului compus din cele patru condiții de admisibilitate, concluzia fiind în sensul că nu este îndeplinită condiția legăturii normelor criticate cu soluționarea cauzei.

Înalta Curte a reținut, argumentat, că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind legătura cu soluționarea cauzei a dispozițiilor legale criticate pe calea excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale a căror neconstituționale a fost invocată reglementând aspecte ulterioare pronunțării recursului, fără a putea inflența în concret soluția dispusă în cauză.

În egală măsură, observă instanța supremă că, pentru a pronunța soluția de respingere a cererii de sesizare, Înalta Curte s-a raportat și la Decizia nr. 321/2017 a Curții Constituționale, potrivit căreia recursul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală, fiind o "cale de atac specială", cu o fizionomie juridică proprie, ce nu poate fi considerată recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală.

Întrucât în acest cadru nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspectele procedurale ce vizează îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte observă că eventuala declarare a neconstituționalității prevederilor art. 29 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992 nu este aptă să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

În aceste condiții, se reține că normele legale a căror neconstituționalitate este invocată nu au legătură cu soluționarea cererii de recurs, întrucât, în cauză, nu s-a invocat excepția nulității recursului, din perspectiva neîncadrării criticilor de nelegalitate în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentului nefiindu-i opusă vreo nulitate în legătură cu termenul de 48 de ore de la pronunțarea încheierii sau în legătură cu motivarea recursului.

Prin urmare, având în vedere soluția dată recursului ce a format obiectul dosarului nr. x/2022 și că admiterea excepției de neconstituționalitate nu ar avea drept finalitate altă dezlegare dată căii extraordinare de atac, se constată astfel că în cauză nu este întrunită condiția de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv ca dispoziția legală care face obiectul excepției de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Întrucât dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevăd că neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate atrage respingerea cererii de sesizare, iar în cauză s-a reținut în mod corect lipsa cerinței legăturii cu cauza, rezultă că în mod judicios Înalta Curte, făcând aplicarea acestora, a stabilit că nu se impune sesizarea instanței de contencios constituțional.

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 martie 2025.