Decizia nr. 2079/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva deciziei nr. 419/2025 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei La data de 20 septembrie 2024, pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub dosar nr. x/2024, a fost înregistrată contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 256 din 1 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. La data de 1 aprilie 2025, prin poșta electronică, contestatoarea A. a formulat cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 430 alin. (1) și ale art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Prin decizia nr. 419 din 14 mai 2025, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă; a respins excepțiile tardivității și nulității, ca neîntemeiate; a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 256 din 1 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 419 din 14 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cu referire la soluția adoptată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 430 alin. (1) și ale art. 513 alin. (4) C. proc. civ., petenta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Recurenta redă integral conținutul cererii de sesizare a Curții Constituționale depuse în fața curții de apel și susține că instanța nu a motivat soluția de respingere, ca inadmisibilă, a acestei cereri, hotărârea pronunțată cuprinzând doar aspecte legate de inadmisibilitatea contestației în anulare. Solicită să se constate că sunt îndeplinite, în cauză, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, susținând, totodată, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 430 alin. (1) și ale art. 513 alin. (4) C. proc. civ. este întemeiată întrucât încalcă dispozițiile art. 21 alin. (1) și (3) din Constituția României, prin îngrădirea accesului efectiv la justiție, a dreptului la un proces echitabil, precum și a dreptului la un recurs efectiv. La 10 septembrie 2025, recurenta a depus un înscris intitulat Precizări ale motivelor de recurs, susținând că din eroare a invocat dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., ca fiind neconstituționale, în loc de cele ale art. 461 alin. (2) C. proc. civ.

Apărările formulate La data de 17 noiembrie 2025, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare în termenul procedural, inadmisibilitatea precizărilor la motivele de recurs și a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din 16 iulie 2025, a fost fixat termen de judecată la 20 noiembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului. La termenul stabilit, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului pentru nemotivare, a constatat că susținerile din cadrul înscrisului intitulat Precizări ale motivelor de recurs sunt inadmisibile ca atare, urmând a nu fi avute în vedere la analiza recursului în prezenta cauză, și a reținut cauza în pronunțare asupra recursului declarat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Din analiza memoriului de recurs formulat, se constată că recurenta a invocat lipsa motivării efective a soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Înalta Curte, exercitând controlul judiciar din perspectiva acestui motiv de nelegalitate pornește de la premisa că aspectul criticat trebuie analizat prin raportare la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., text de lege ce reglementează obligația instanței de a arăta, în considerentele hotărârii sale, motivele de fapt și de drept pentru care au fost admise sau înlăturate cererile părților. Analizând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată că instanța învestită cu soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a respectat dispozițiile procesuale privind motivarea hotărârii, examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Astfel, instanța a reținut că excepția de neconstituționalitate este invocată în legătură cu prevederile art. 430 alin. (1) și ale art. 513 alin. (4) C. proc. civ., dispoziții legale în vigoare, a fost ridicată de contestatoare, parte în dosarul de față, iar dispozițiile cu privire la care a fost invocată excepția nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. În privința cerinței vizând legătura dispoziției legale criticate pentru neconstituționalitate cu litigiul pendinte, curtea de apel a constatat că aceasta nu este îndeplinită, prevederile art. 430 alin. (1) și ale art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. reglementând autoritatea de lucru judecat, respectiv procedura de judecată a cererii de revizuire, iar cererea cu care a fost învestită curtea de apel este o contestație în anulare, cale de atac extraordinară pentru care C. proc. civ. prevede, expres și limitativ, motivele pentru care poate fi exercitată. Totodată, curtea de apel a constatat că nu este indicată de autoarea excepției norma constituțională pentru a cărei încălcare consideră că textul legal atacat este neconstituțional, în raport cu jurisprudența Curții Constituționale, contestatoarea limitându-se a reda textele criticate. Pentru toate aceste considerente, curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional. Rezultă cu evidență din cele mai sus reținute că instanța a analizat condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare cu care a fost învestită și a prezentat argumentele pentru care a considerat că cererea formulată de contestatoare este inadmisibilă, context în care nu se poate reține absența unei motivări care să susțină soluția pronunțată, critica formulată în acest sens fiind nefondată. Sub un alt aspect, Înalta Curte, având în vedere necesitatea exercitării controlului judiciar inclusiv din perspectiva fizionomiei proprii și naturii juridice a prezentei căi de atac (conform statuărilor, general obligatorii, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 280/20.07.2017, paragraful 21), constată din analiza actelor dosarului că, deși valorificarea excepției de neconstituționalitate a fost solicitată în cadrul unui litigiu pendinte și că normele pretins neconstituționale privesc dispoziții cuprinse într-un act normativ aflat în vigoare (respectiv, C. proc. civ.), acestea nu au legătură cu cauza în care au fost invocate. Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de control constituțional "decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia." Corelativ, alin. (5) din același articol dispune că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 la constatarea condițiilor de admisibilitate, respectiv excepția să fie ridicată în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, de către părți, instanță din oficiu sau de procuror, în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă; excepția să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; prevederile a căror neconstituționalitate se invocă să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și legea sau ordonanța ori dispoziția din lege sau din ordonanță să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul prevăzut de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune "atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului" (Decizia nr. 818 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 311 din 10 aprilie 2018, paragraful 19). Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma obiectului cauzei, a stadiului procesual și a dispozițiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată. Verificând, din perspectiva celor expuse, legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte reține că pentru a fi admisibilă și a genera în sarcina instanței obligația de trimitere a cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză. Normele vizate de excepția de neconstituționalitate - art. 430 alin. (1) C. proc. civ. prevăd următoarele: "Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată." Art. 513 alin. (4) C. proc. civ. statuează că: "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat." Or, în speța pendinte, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 430 alin. (1) și ale art. 513 alin. (4) C. proc. civ., a fost formulată de către recurent într-o contestație în anulare, cale de atac extraordinară pentru care C. proc. civ. prevde expres și limitativ motivele pentru care poate fi exercitată. În raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, se constată astfel că, în mod judicios, s-a reținut netemeinicia cererii de sesizare a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate fiind invocată cu referire la norme care nu aveau legătură cu litigiul prin prisma obiectului cauzei și a dispozițiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată. Totodată, Înalta Curte constată că în mod corect instanța a remarcat că prin cererea de sesizare a Curții Constituționale recurenta-petentă s-a limitat la a enumera textele constituționale considerate a fi încălcate, fără a preciza, în concret, motivele pe care se întemeiază contrarietatea cu Legea fundamentală. Prin urmare, excepția nu este motivată, nefiind respectate dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Astfel cum a stabilit Curtea Constituțională în jurisprudența sa anterioară, această lipsă a unei argumentări concrete determină inadmisibilitatea cererii, instanța de contencios constituțional neputându-se substitui subiectelor îndreptățite să o sesizeze. O astfel de intervenție ar echivala cu exercitarea unui control din oficiu, ceea ce contravine principiilor sistemului nostru constituțional (Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, și Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011). Mai mult, Curtea Constituțională a subliniat, în mod constant, că motivarea excepției de neconstituționalitate trebuie să fie precisă, clară și fundamentată pe un raționament juridic solid, care să evidențieze în ce mod textul legal criticat contravine normelor și principiilor fundamentale consacrate de Constituție. Simpla enunțare a unui articol constituțional fără a demonstra incidența acestuia asupra speței nu reprezintă o argumentare validă, ci o afirmație generală lipsită de suport juridic. Drept urmare, simpla menționare a unor norme legale pretins neconstituționale nu poate conduce la admiterea sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, întrucât nu reprezintă o argumentare validă, ci o afirmație generală lipsită de suport juridic. Pentru toate considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate cu privire la soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.