ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2056/2025

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2025

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la 11.04.2022 sub nr. x/2022, contestatorii A. și B. au formulat, în contradictoriu cu intimații C. S.A., BEJ D., E., S.C. F. S.R.L. (fostă G. SRL), S.C. H. S.R.L. și I. Sucursala București, contestație împotriva proiectului de distribuire a sumelor obținute din executarea silită întocmit la 15.03.2022, în dosarul de executare nr. 60/2021 al BEJ D., solicitând anularea proiectului de distribuire a sumelor obținute din vânzarea imobilului situat în București, str. x, suspendarea distribuirii sumelor obținute din executarea silită a bunului indicat până la soluționarea, în mod definitiv, a contestațiilor la executare formulate în dosarul de executare nr. 60/2021, respectiv până la soluționarea, în mod definitiv, a contestațiilor la executare ce constituie obiectul dosarelor nr. x/2021 și nr. y/2022

Prin sentința civilă nr. 9769/21.07.2022, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului BEJ D.; a respins contestația la executare formulată de contestatori în contradictoriu cu intimatul BEJ D., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a E., invocată din oficiu; a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes cu referire la cererea contestatoarei B., invocată de intimata F. S.R.L.; a admis, în parte, contestația la executare formulată în contradictoriu cu intimații C. S.A., E., S.C. F. S.R.L., S.C. H. S.R.L. și I. Sucursala București; a anulat, în parte, proiectul de distribuire a sumelor obținute din executarea silită din data de 15.03.2022, emis în dosarul de executare nr. 60/2021 al BEJ D., în sensul înlăturării de la distribuire a sumei de 34.661,80 RON menționată în proiect a fi distribuită către intimatul I., Sucursala București; a menținut, în rest, proiectul de distribuire din 15.03.2022; a obligat contestatorii la plata, către intimata S.C. H. S.R.L., a sumei de 833 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și la plata, către intimata C. S.A., a sumei de 2201,50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins, ca neîntemeiate, cererile intimaților F. S.R.L., BEJ D., I., Sucursala București privind obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată; a admis, în parte, cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de contestatori și a dispus restituirea, către aceștia, a taxei judiciare de timbru în cuantum de 85,9 RON achitată cu chitanța nr. x din 06.07.2022, la data rămânerii definitivă a prezentei; în baza art. 717 alin. (2) C. proc. civ. a obligat contestatorii la plata, către BEJ D., a sumei de 1167,39 RON, cu titlu de cheltuieli fotocopiere dosar de executare nr. 60/2021.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel contestatorii A. și B. și intimata I., Sucursala București.

Cu prilejul judecării apelului împotriva sentinței, la 02.02.2024, contestatorii A. și B. au formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu neconstituționalitatea mai multor dispoziții legale, astfel cum au fost indicate în respectiva cerere.

Prin încheierea din 09.04.2024, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de apelanții contestatori A. și B..

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs contestatorii A. și B., solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, admiterea celor 16 excepții de neconstituționalitate invocate.

Cu prilejul judecării recursului împotriva încheierii din 09.04.2024 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, contestatorii au formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a următoarelor dispoziții legale: art. 485 alin. (1) C. proc. civ., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 489 alin. (3) C. proc. civ., art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, toate raportate la art. 1 alin. (5) din Constituție cu raportare la Legea nr. 24/2000 și la dispozițiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Constituție;

Petenții au învederat, pentru fiecare excepție de neconstituționalitate invocată, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și au prezentat următoarele argumente:

I. Referitor la dispozițiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., au arătat că acestea încalcă principiul supremației legii și principiul securității raporturilor juridice în componenta sa privind claritatea și previzibilitatea legii, așa cum sunt reglementate prin art. 1 alin. (5) din Constituție, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil astfel cum sunt consfinție și garantate prin dispozițiile art. 24 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție, principiul nediscriminării astfel cum este consfințit și garantat prin art. 16 alin. (1) din Constituție.

În acest sens, s-a învederat că nu poate exista noțiunea de a exercita o cale de atac împotriva unei hotărâri mai înainte de comunicarea acesteia, atât datorită faptului că până la momentul comunicării hotărârii aceasta este nulă absolut, întrucât nu produce niciun efect juridic, cât și datorită faptului că exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri mai înainte de comunicarea sa încalcă drepturi procesuale fundamentale ale persoanei, astfel cum sunt consfintite și garantate prin dispozitiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Constitutie.

Sub un prim aspect, dispozitiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ. aduc atingere atât principiului supremației legii, cât și principiului securității raporturilor juridice, în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii, astfel cum aceasta își găsește expresia în dispozitiile art. 1 alin. (5) din Constitutie, cu raportare la Legea nr. 24/2000.

Sub un al doilea aspect, dispozitiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ. aduc atingere dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil, drepturi fundamentale consfintite și garantate prin dispozitiile art. 24 alin. (1) și, respectiv, dispozitiile art. 21 alin. (3) din Constitutie, dar și principiului nediscriminării, astfel cum este consfintit și garantat prin dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie.

Petenții au precizat faptul că încheierea recurată nu doar că nu le-a fost comunicată anterior exercitării căii de atac a recursului, dar nu le-a fost comunicată nici în prezent, astfel că aceștia au exercitat calea de atac a recursului fără să cunoască motivarea solutiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curtii Constitutionale, fiind în situatia de a sustine cererea de recurs fără să cunoască motivarea solutiei.

Având în vedere dispozitiile art. 486 alin. (1) lit. c) și d) și alin. (3) C. proc. civ., dar și dispozitiile art. 489 alin. (1) și (2) din același cod, în sensul că la momentul formulării cererii de recurs recurentul trebuie să indice toate motivele de nelegalitate, pe care își întemeiază recursul, sub sanctiunea de a nu mai putea invoca ulterior împlinirii termenului de recurs absolut niciun alt motiv de nelegalitate, petenții apreciază că sunt în situatia în care nu doar că nu mai pot invoca, în considerarea dispozitiilor art. 427 alin. (1) coroborate cu dispozitiile art. 176 pct. 6) C. proc. civ., nulitatea încheierii pronuntate la 09.04.2024, motivat de faptul că această încheiere nu le-a fost comunicată, dar, întrucât nu cunosc motivarea solutiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curtii Constitutionale cu cele 16 exceptii de neconstitutionalitate ridicate în fața instantei de apel, sunt în situatia în care le este afectat, în mod grav, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, drepturi fundamentale consfintite și garantate prin dispozitiile art. 24 alin. (1) și, respectiv, dispozitiile art. 21 alin. (3) din Constitutie.

Mai mult, întrucât dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie statuează că "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", prin instituirea unor dispozitii diferite, în mod implicit discriminatorii, cu privire la modalitatea exercitării unei căi de atac înainte sau după comunicarea hotărârii care se atacă, dispozitiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ. aduc atingere principiului nediscriminării, astfel cum este consfințit și garantat prin dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie.

II. Referitor la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, petenții au arătat că acestea încalcă aceleași drepturi procesuale fundamentale precum cele expuse anterior, dat fiind faptul că prevăd condiții derogatorii de la art. 485 alin. (1) C. proc. civ., respectiv termenul de recurs nu este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii recurate, ci de 48 de ore de la pronunțare.

Astfel, conform dispozitiilor art. 427 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea se va comunica din oficiu părților, chiar dacă este definitivă. Comunicarea se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată și semnată în condițiile legii", iar conform dispozitiilor art. 176, "Nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozitiilor legale referitoare la: pct. 6) alte cerințe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel".

În considerarea dispozitiilor legale anterior menționate, rezultă că lipsa comunicării hotărârii reprezintă o cauză de nulitate absolută a acesteia, iar exercitarea unei căi de atac împotriva a ceva ce este nul absolut, atrage nulitatea tuturor actelor de procedură subsecvente.

Întrucât încheierea recurată nu a fost comunicată petenților care, astfel, nu au fost în măsură a cunoaște motivarea soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, dreptul la apărare și la un proces echitabil a fost vătămat, iar principiul nediscriminării încălcat, potrivit argumentelor prezentate în susținerea excepției de neconstituționalitate anterioare.

III. Referitor la dispozițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., petenții au învederat încălcarea acelorași drepturi procesuale fundamentale și au arătat că la termenul de judecată din 16.10.2024, au invocat, în temeiul dispozitiilor art. 247 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispozitiile art. 176 pct. 6), precum și cu dispozitiile art. 427 alin. (1) C. proc. civ., pe cale de excepție absolută, de ordine publică, nulitatea încheierii pronunțate la 09.04.2024, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu cele 16 excepții de neconstitutionalitate ridicate.

La termenul de judecată din 05.02.2025, instanta a apreciat această excepție ca fiind un motiv de recurs, iar în temelul dispozitiilor art. 489 C. proc. civ. a pus în discutie tardivitatea invocării acestui motiv, cu precizarea că, în considerarea dispozitiilor art. 489 alin. (3), doar instanta ar putea invoca, ulterior împlinirii termenului de recurs, motivele de casare care sunt de ordine publică.

Astfel, în temeiul acestor dispozitii legale, instanta are facultatea, nu și obligația, să ridice din oficiu motivele de casare care sunt de ordine publică, chiar și după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Petenții apreciază că textul legal aduce atingere imparțialității instantei de judecată și dreptului la un proces echitabil, întrucât permit să subziste suspiciuni că imparțialitatea judecătorului este afectată, atât în situatia în care instanta ar invoca din oficiu motivele de casare care sunt de ordine publică, cât și în situatia în care instanta nu ar invoca din oficiu astfel de motive.

În opinia petenților, lipsa invocării, de către instanta de recurs, a motivelor de casare care sunt de ordine publică, nu are și nu poate avea altă consecință juridică decât aceea de a genera nulitatea absolută a hotărârii pe care instanta de recurs urmează a o pronunța.

În consecintă, petenții apreciază că pentru a fi respectat și garantat dreptul la un proces echitabil, dar și pentru a fi eliminată orice posibilă prezumție de lipsă de imparțialitate a instanței de recurs, aceasta trebuie să aibă obligatia de a invoca din oficiu orice posibile motive de casare de ordine publică, tocmai pentru a evita pronunțarea unei hotărâri lovite, în integralitatea ei, de nulitate absolută.

Întrucât dispozitiile art. 247 alin. (1) și art. 489 alin. (3) C. proc. civ., precum și dispozitiile art. 2.502 alin. (1) și alin. (2) pct. 3) C. civ. prevăd că acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act juridic este imprescriptibilă, iar în recurs intimatul, în temeiul dispozitiilor art. 247 alin. (1) C. proc. civ., poate invoca orice motive de nulitate absolută, de ordine publică, pe cale de exceptie, iar instanta de recurs, în temeiul dispozitiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., poate invoca, din oficiu, orice motiv de casare de ordine publică, chiar și după împlinirea termenului de motivare a recursului, recurentul fiind singurul care nu mai poate invoca, ulterior împlinirii termenului de recurs, absolut niciun motiv de casare de ordine publică, petenții apreciază că dispozitiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. încalcă dreptul la apărare și principiul nediscriminării, astfel cum sunt consfințite și garantate de normele constituționale.

IV. Referitor la dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, petenții au arătat că una dintre cerintele legale ale admiterii unei cereri de sesizare a Curtii Constitutionale este ca exceptia de neconstitutionalitate ridicată să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Cu toate acestea, analizând dispozitiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și functionarea Curții Constituționale, se observă că legiuitorul nu a făcut absolut nicio precizare clară, certă, precisă și pe întelesul oricărei persoane cu privire la ce anume înseamnă "legătura cu solutionarea cauzei". Întrucât în cauză instanța de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu toate cele 16 excepții de neconstitutionalitate ridicate, în considerarea unor interpretări străine date textului legal, față de sensul și întelesul acestor dispozitii legale, precum și atributiile constitutionale ale Parlamentului, de unică autoritate legiuitoare a țării, astfel cum aceste atributii constituționale sunt consfintite și statuate prin dispozitiile art. 61 alin. (1) din Constitutie, petenții apreciază că legiuitorul are obligația constituțională de a lămuri și de a clarifica înțelesul sintagmei "legătura cu solutionarea cauzei".

Prin decizia civilă nr. 163/19.03.2025, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins excepția tardivității motivelor suplimentare de recurs. A admis în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale. A dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992. A respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și art. 489 alin. (3) C. proc. civ., ca inadmisibilă. A admis recursul contestatorilor împotriva încheierii din 09.04.2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosar nr. x/2022. A casat în parte încheierea recurată și, rejudecând, a admis în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale. A dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 877 alin. (1) și art. 181 C. proc. civ.. A menținut celelalte dispoziții ale încheierii recurate.

Prin decizia civilă nr. 362/18.06.2025, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 163/19.03.2025 formulată de către contestatori. A admis în parte, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de contestatori cu prilejul soluționării cererii de completare dispozitiv. A dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 444 alin. (1) C. proc. civ.

A respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 444 alin. (2) și art. 446 C. proc. civ., ca inadmisibilă.

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțată prin decizia civilă nr. 163/19.03.2025 de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs pârâta contestatorii A. și B., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate doar în legătură cu soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu cele trei excepții de neconstituționalitate privind neconstituționalitatea art. 485 alin. (1), art. 489 alin. (3) C. proc. civ. și art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, cu consecința sesizării Curții Constituționale, în conformitate cu argumentele conținute în cererea de sesizare.

Recurenții au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) și art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., recurenții au învederat că instanța de judecată a pronunțat soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu trei din cele patru excepții de neconstituționalitate invocate, prin hotărârea ce a soluționat cererea de recurs, iar nu printr-o încheiere motivată, astfel cum obligă dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, hotărâre care este definitivă și exclude calea de atac a recursului, indiferent de mențiunile existente în dispozitivul său cu privire la posibilitatea atacării cu recurs în 48 de ore de la pronunțare a soluției de respingere a sesizării Curții Constituționale.

În acest context, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 175, 176 pct. 6) din C. proc. civ., întrucât s-a produs recurenților o vătămare gravă și iremediabilă constând în încălcarea dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil și la o cale de atac eficientă, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea parțială a hotărârii atacate.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., recurenții au învederat că înțeleg să reitereze cele trei excepții de neconstituționalitate referitor la care cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă, ca inadmisibilă, precizând că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv cererea de sesizare privește dispoziții dintr-o lege în vigoare, acestea au legătură cu soluționarea cauzei, au fost ridicate de către una din părțile dosarului și nu sunt vizate prevederi care să fi fost constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Cele trei excepții de neconstituționalitate au ca obiect dispozițiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., art. 29 alin. (5) din legea nr. 92/1947, art. 489 alin. (3) C. proc. civ., toate raportate la art. 1 alin. (5) din Constituție cu raportare la Legea nr. 24/2000 și la dispozițiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Constituție.

Recurenții arată că dezvoltarea argumentelor care, în opinia acestora, ar justifica sesizarea Curții Constituționale se regăsește în cererea inițială de sesizare a Curții Constituționale, pe care apreciază că nu se mai impune a o relua, întrucât o consideră parte din prezenta cerere de recurs.

Prin întâmpinarea înregistrată la 24.09.2025, intimata S.C. H. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, acordarea cheltuielilor de judecată, amendarea recurenților în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1) lit. a) C. proc. civ. și judecata în lipsă.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., intimata a susținut că recurentul nu arată ce reguli de procedură au fost încălcate, nu prezintă dispozițiile legale în baza cărora instanța era obligată să se pronunțe asupra excepțiilor de neconstituționalitate printr-o încheiere motivată și că pronunțarea prin însăși decizia, prin care s-a soluționat contestația în anulare ar atrage sancțiunea nulității absolute.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., intimata a menționat că recurentul nu explicitează care este greșeala instanței în aplicarea normelor de drept material, ci reiterează argumentele în baza cărora a susținut excepțiile de neconstituționalitate invocate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenții au întemeiat calea extraordinară de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., text legal potrivit căruia hotărârea recuată este nelegală atunci când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., text legal potrivit căruia este nelegală hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., recurenții au învederat ca fiind o regulă de procedură nerespectată de către Curtea de Apel București, sancționabilă cu nulitatea care să atragă incidența motivului de casare invocat, împrejurarea că soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, a fost consemnată printr-o decizie definitivă, nesupusă recursului, iar nu printr-o încheiere motivată, așa cum prevăd dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea Curții Constituționale.

Motivul de recurs vizează neregularități de ordin procedural, care sunt sancționate cu nulitatea prevăzută de art. 174 din C. proc. civ., normă procesuală potrivit căreia "(1) Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat."

Art. 175 din C. proc. civ. reglementează că "(1) Actul de procedură este lovit de nulitate, dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia. (2) În cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară."

Dispozițiile art. 176 din C. proc. civ. stabilesc că "Nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la: 1. capacitatea procesuală; 2. reprezentarea procesuală; 3. competența instanței; 4. compunerea sau constituirea instanței; 5. publicitatea ședinței de judecată; 6. alte cerințe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel."

Într-o teză principală, recurenții invocă nulitatea reglementată de art. 174-175 din C. proc. civ., care este condiționată de existența unei vătămări, iar într-o teză subsidiară, pe cea reglementată de art. 176 pct. 6) din C. proc. civ., care nu este condiționată de o astfel de vătămare.

Având în vedere argumentele deduse judecății prin intermediul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauză, nu există nici vătămare procesuală și nici nu s-a încălcat vreo regulă de procedură, care să atragă sancțiunea nulității în ce privește hotărârea recurată.

Astfel, Înalta Curte notează că noțiunea și categoriile de hotărâri judecătorești sunt reglementate de dispozițiile art. 424 din C. proc. civ., astfel:

"(1) Hotărârea prin care cauza este soluționată de prima instanță sau prin care aceasta se dezînvestește fără a soluționa cauza se numește sentință. (2) Hotărârea prin care judecătoria soluționează căile de atac împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, se numește sentință. (3) Hotărârea prin care instanța se pronunță asupra apelului, recursului și recursului în interesul legii, precum și hotărârea pronunțată ca urmare a anulării în apel a hotărârii primei instanțe și reținerii cauzei spre judecare ori ca urmare a rejudecării cauzei în fond după casarea cu reținere în recurs se numește decizie. (4) Hotărârea prin care instanța se pronunță asupra contestației în anulare sau asupra revizuirii se numește, după caz, sentință sau decizie. (5) Toate celelalte hotărâri date de instanță se numesc încheieri, dacă legea nu prevede altfel."

Conținutul hotărârii judecătorești este reglementat de art. 425 din C. proc. civ., în sensul că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: a) partea introductivă, în care se vor face mențiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) și (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de ședință, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanței, numărul dosarului, data, numele, prenumele și calitatea membrilor completului de judecată, numele și prenumele grefierului, numele și prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum și mențiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere; b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților; c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, soluția dată tuturor cererilor deduse judecății și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate. (2) Dacă hotărârea s-a dat în folosul mai multor reclamanți sau împotriva mai multor pârâți, se va arăta ceea ce se cuvine fiecărui reclamant și la ce este obligat fiecare pârât ori, când este cazul, dacă drepturile și obligațiile părților sunt solidare sau indivizibile. (3) În partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie, este supusă unei căi de atac ori este definitivă, data pronunțării ei, mențiunea că s-a pronunțat în ședință publică sau într-o altă modalitate prevăzută de lege, precum și semnăturile membrilor completului de judecată. Când hotărârea este supusă apelului sau recursului se va arăta și instanța la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac."

Din analiza normelor legale antereferite, se decelează că noțiunea de hotărâri judecătorești cuprinde sentințele, deciziile și încheierile, iar mențiunile pe care trebuie să le cuprindă acestea sunt cele prevăzute de art. 425 din C. proc. civ.. Normele procesuale nu fac distincție între cele trei categorii de hotărâri judecătorești, în funcție de denumirea acestora consacrată de dispozițiile art. 424 din C. proc. civ.

În acest context, împrejurarea că soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale este conținută într-o decizie de soluționare a unui recurs, nu încalcă vreo regulă de procedură, care să fie sancționată cu nulitatea, astfel cum prevăd dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., câtă vreme în dispozitivul acesteia s-a făcut distincția cu privire la calea de atac împotriva respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale, și anume, cu recurs în 48 de ore de la pronunțare, față de caracterul definitiv al soluției date asupra recursului, iar hotărârea recurată conține toate elementele prevăzute de art. 425 din C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurenților, caracterul definitiv al soluției date asupra recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 09.04.2024 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, nu se răsfrânge asupra soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, pentru care legea specială prevede o cale de atac distinctă, menționată în mod expres în dispozitivul deciziei recurate și pe care recurenții au exercitat-o ca atare, concretizată în prezentul recurs.

Mai mult, chiar în ipoteza în care calea de atac împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, nu ar fi fost menționată în dispozitivul deciziei, dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Recurenții pretind că precizarea căii de atac împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din dispozitivul deciziei recurate este nulă. Această argumentație nu se susține și nu se întemeiază pe nicio prevedere legală.

Contrar acestor alegații, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prevăd calea de atac a recursului în 48 de ore de la pronunțare împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, iar împrejurarea că instanța de judecată a înțeles să soluționeze prin același act procedural atât cererea de sesizare a Curții Constituționale, cât și recursul împotriva încheierii de ședință din 09.04.2024 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, este fundamentată pe rațiuni de soluționare a cauzei cu celeritate, având în vedere că prin încheierea recurată s-a soluționat o altă solicitare a recurenților de sesizare a Curții Constituționale cu trimitere la alte dispoziții legale, iar asemenea cauze se judecă în regim de urgență.

Deși recurenții pretind că această manieră de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale le-ar fi încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, afirmația este una pur speculativă și nedovedită, întrucât, așa cum deja s-a arătat, calea de atac prevăzută de legea specială a fost menționată în dispozitivul deciziei recurate, a fost exercitată de către aceștia și a fost soluționată de prezenta instanță, potrivit legii.

Totodată, este lipsit de relevanță, din perspectiva analizei de legalitate, dacă soluționarea cererii de sesizare s-a realizat printr-o decizie sau printr-o încheiere, ambele acte procedurale reprezentând hotărâri judecătorești cu efecte juridice similare, în accepțiunea C. proc. civ.

În ce privește trimiterile, pe care recurenții le fac la dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, art. 129 din Constituția României, art. 486 alin. (1) pct. c) C. proc. civ., Înalta Curte constată, pe de o parte, că recurenții redau aceste dispoziții legale în forma citării, fără a aprecia că ar fi fost încălcate, iar pe de altă parte, textele legale menționate conțin reglementări de ordin general privind caracterul și efectele juridice ale hotărârii judecătorești, fără a evidenția încălcarea vreunei reguli concrete de procedură care să fie sancționată cu nulitatea.

Totodată, este de observat că dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 reprezintă o normă de drept material, iar nu una de drept procesual, a cărei legalitate să poată fi analizată în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ.

Recurenții susțin că nu există nicio prevedere legală, care să prevadă posibilitatea atacării unei dispoziții dintr-o hotărâre, fără ca hotărârea în sine să poată fi atacată, însă, în mod similar, Înalta Curte constată că nu există nici vreo reglementare în sens contrar, dovadă fiind chiar exercitarea prezentului recurs împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale conținută în decizia civilă nr. 163/19.03.2025 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, astfel încât nu rezultă încălcarea vreunei reguli de procedură care să atragă nulitatea hotărârii atacate.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ. nu sunt incidente și va respinge critica întemeiată pe acest motiv de recurs, ca nefondată.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., recurenții au învederat că reiterează apărările formulate în cadrul cererii de sesizare a Curții Constituționale și s-au limitat la a indica, într-o modalitate generică, faptul că "instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material ce reglementează această materie".

Înalta Curte constată că, din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de către recurenți cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 485 alin. (1), art. 489 alin. (3) din C. proc. civ. și art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, soluția adoptată prin decizia recurată în sensul că acestea nu au legătură cu pricina dedusă judecății, este conformă legii.

Astfel, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. (4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Prin aceste dispoziții legale se atribuie instanței, în fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, o competență specială, limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepției de neconstituționalitate obligă instanța în fața căreia aceasta este ridicată să verifice strict îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituțională cu soluționarea excepției.

Cum condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una din condiții nu este îndeplinită, cererea de sesizare a Curții Constituționale nu poate fi primită.

Cauza în care au fost ridicate excepțiile de neconstituționalitate, obiect al sesizării Curții Constituționale a cărei respingere este criticată în prezentul recurs, este reprezentată de recursul împotriva unei încheieri de ședință, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o cerere de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenți cu privire la alte dispoziții legale.

Textele legale a căror neconstituționalitate a făcut obiectul cererii de sesizare respinsă prin decizia recurată sunt art. 485 alin. (1), art. 489 alin. (3) din C. proc. civ. și art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ. "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 468 alin. (2) - (4), precum și cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător."

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., " Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică."

Art. 29 alin. (5) din legea nr. 47/1992 statuează că "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Așa cum în mod corect a reținut Curtea de Apel București, în recursul exercitat împotriva încheierii din 09.04.2024 a Tribunalului București, a fost respectat termenul de exercitare a căii de atac (48 de ore de la pronunțare), nu s-a pus problema tardivității și nu au existat motive de ordine publică, astfel încât textele legale nu au legătura cerută de lege cu pricina în care s-a invocat neconstituționalitatea acestora.

Cu privire la condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, legătura cu soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului". (a se vedea Decizia nr. 438/08.07.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600/12.08.2014)

Referitor la această problematică, Curtea Constituțională a arătat că, în esență, "condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie realmente utilă părților care au invocat-o pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (a se vedea Decizia nr. 360/08.06.2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017/19.10.2022)

Practic, "decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părți". (a se vedea Decizia nr. 39/17.01.2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345/06.05.2019)

Așadar, condiția privind existența unei legături între norma a cărei constituționalitate se dorește a fi verificată și soluționarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituționalității să fie de natură a produce un efect concret în situația juridică a părții, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că în litigiul pendinte, așa cum s-a reținut și prin decizia recurată, această condiție de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale nu este îndeplinită, astfel încât soluția adoptată prin hotărârea recurată este conformă legii.

Referitor la solicitarea formulată de intimata S.C. H. S.R.L. prin întâmpinare, de amendare a recurenților potrivit dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1) lit. a) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că textul legal reglementează sancționarea părților cu amendă între 100 și 1000 RON pentru "introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice".

Or, amenda judiciară reprezintă o sancțiune procedurală autonomă, care se aplică pentru nesocotirea unor obligații privind desfășurarea procesului și nu poate fi concepută în lipsa unui element subiectiv, și anume culpa părții care și-a încălcat obligațiile privitoare la desfășurarea procesului.

Dispozițiile art. 187 alin. (1) pct. 1) lit. a) din C. proc. civ. stabilesc în mod expres că faptele vizate trebuie săvârșite "cu rea-credință".

Exercitarea recursului împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale reprezintă o cale de atac prevăzută de lege ce dă posibilitate părții titulare a cererii de sesizare să se adreseze instanței superioare, dacă apreciază că soluția de respingere nu este una conformă legii.

În cauză, exercitarea recursului împotriva respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 485 alin. (1), art. 489 alin. (3) C. proc. civ. și art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu poate fi considerată a fi realizată cu rea-credință, câtă vreme potrivit acestui din urmă text legal, se reține că "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Astfel, prin exercitarea căii extraordinare de atac a recursului, recurenții au uzat de un drept prevăzut de lege, iar demersul judiciar al acestora nu poate fi calificat ca fiind unul abuziv, care să justifice amendarea solicitată de către intimată.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu sunt întemeiate criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii A. și B. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțată prin decizia civilă nr. 163 din 19 martie 2025 de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și va respinge cererea de amendare a recurenților formulată de intimata S.C. H. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii B. și A. împotriva deciziei nr. 163 din 19 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge cererea de amendare a recurenților formulată de intimata S.C. H. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.