ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1694/2022

HOTĂRÂRE

29.09.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1694/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, secția civilă, în data de 30 septembrie 2021, sub nr. x/2021, contestatorii A. și B. au formulat, în contradictoriu cu intimatul C., contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 5/2018 al BEJ D., împotriva încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate la data de 13 februarie 2018, precum și a oricăror acte subsecvente, solicitând instanței să dispună, în principal, anularea tuturor actelor de executare și a executării silite însăși pornită împotriva contestatorilor în dosarul de executare sus-menționat, întrucât executarea a început fără să le fie comunicate o copie a titlului executoriu și a somației, conform art. 667 C. proc. civ., iar în subsidiar, anularea în parte a actelor de executare efectuate și reevaluarea creanței datorate de contestatori la suma de 2000 Euro și 6280 RON, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, contestatorii au invocat dispozițiile art. 453, art. 705, art. 713 și urm. C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 13326 din 30 septembrie 2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, secția civilă, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

În motivare, această instanță, având în vedere dispozițiile art. 714 alin. (3) și art. 651 alin. (1)- (3) C. proc. civ., a reținut că este competentă să soluționeze contestația la executare judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, competența stabilită de aceste dispoziții legale având caracter absolut și fiind reglementată prin norme de ordine publică.

Astfel, s-a reținut că la data sesizării executorului judecătoresc, respectiv 30 ianuarie 2018, debitorii au figurat ca având domiciliul în actul de identitate în municipiul Constanța, iar în perioada 03.01.2018-02.01.2019, așadar inclusiv la data sesizării executorului judecătoresc, aceștia au avut reședința stabilită în sectorul 3 al municipiului București.

Instanța a mai apreciat că domiciliul debitorilor A. și B., la data sesizării executorului judecătoresc, în sensul avut în vedere de C. proc. civ., era în sectorul 3 al municipiului București, aceasta fiind adresa la care debitorii locuiau efectiv, iar schimbarea domiciliului contestatorilor în sectorul 4 al municipiului București începând cu anul 2021 nu atrage schimbarea competenței instanței de executare, față de dispozițiile exprese ale art. 651 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, s-a stabilit că, în speță, competența de soluționare a contestației la executare aparține Judecătoriei Sectorului 3 București, în a cărei circumscripție se afla domiciliul debitorilor la data sesizării executorului judecătoresc, aceasta fiind instanța de executare.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 3 București, secția civilă prin sentința civilă nr. 192 din 19 ianuarie 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 714 alin. (1) și art. 651 C. proc. civ., arătând că la momentul demarării executării silite, domiciliul contestatorilor era în Constanța, astfel cum rezultă și din verificările efectuate din oficiu în DEPABD, iar în materia executării silite, prevederile art. 651 C. proc. civ. trebuie corelate cu dispozițiile art. 88 și art. 90 C. civ., în sensul că noțiunea de domiciliu vizează înțelesul rezultat din prevederile art. 27 alin. (1) O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, potrivit căruia domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuința principală.

S-a mai reținut că dispozițiile referitoare la executarea silită reprezintă o reglementare cu caracter special, derogator de la reglementarea de drept comun, iar competența de soluționare a unei cereri privind executarea silită va fi stabilită în raport cu dispozițiile legale aplicabile acestei faze procesuale.

Conchizând, această instanță a apreciat că, astfel cum a stabilit și Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, pentru determinarea competenței trebuie păstrat principiul esențial al unicității instanței de executare, aceeași instanță fiind competentă să încuviințeze executarea silită și să soluționeze orice alt incident în legătură cu aceasta, precum contestația la executare ori cererea de întoarcere a executării silite, în speță competența fiind în favoarea Judecătoriei Constanța.

Învestită prin declinare, Judecătoria Constanța, secția civilă prin sentința civilă nr. 6306 din 31 mai 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivare, această instanță a apreciat, raportat la prevederile art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., că la data la care intimatul a înregistrat la BEJ D. cererea de executare silită, respectiv la 30 ianuarie 2018, contestatorii A. și B. au avut reședința stabilită în Sectorul 3 al Municipiului București, astfel cum rezultă din procesul-verbal din 29 septembrie 2021 privind verificările efectuate în baza de date a evidenței persoanelor administrată de DEPABD, precum și din înscrisurile depuse de contestatori la dosarul cauzei .

Astfel, având în vedere că locuința contestatorilor la data sesizării organului de executare este criteriul în raport cu care se determină competența teritorială de soluționare a cauzelor având ca obiect contestația la executare, această instanță a apreciat că nu este competentă teritorial să soluționeze cererea formulată de contestatori, instanța competentă fiind Judecătoria Sectorului 3 București.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Sectorului 3 București și Judecătoria Constanța.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie contestația la executare formulată de contestatorii A. și B., în contradictoriu cu intimatul C., împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 5/2018 al BEJ D., a încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate la data de 13 februarie 2018, precum și a oricăror acte subsecvente, solicitând instanței să dispună, în principal, anularea tuturor actelor de executare și a executării silite pornite împotriva contestatorilor în dosarul de executare sus-menționat, întrucât executarea a început fără să le fie comunicate o copie a titlului executoriu și a somației, conform art. 667 C. proc. civ., iar în subsidiar, anularea în parte a actelor de executare efectuate și reevaluarea creanței datorate de contestatori la suma de 2000 Euro și 6280 RON.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Sectorului 3 București și Judecătoria Constanța și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima făcând aplicarea principiului unicității instanței de executare, iar a doua instanță făcând aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborate cu dispozițiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ. în sensul că "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului și ale dosarului execuțional nr. 5/2018 al BEJ D., Judecătoria Constanța, secția civilă este cea care a încuviințat executarea împotriva debitorilor A. și B., prin încheierea nr. 1772/2018 din data de 13 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată în recurs în interesul legii, aplicabile mutatis mutandis în litigiul pendinte, s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Aplicând pentru identitate de raționament aceste statuări și în speța de față, se reține că în ceea ce privește competența de soluționare a contestației la executare, competența instanței de executare dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu cereri sau incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, precum contestația la executare, cererea de suspendare a executării silite sau cererea de întoarcere a executării silite.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Constanța, nefiind incidentă o ipoteză de excepție, în sensul art. 651 alin. (3) teza finală din C. proc. civ., care să justifice determinarea competenței în speță, în raport de alte criterii, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat executarea silită, și anume Judecătoria Constanța, ca instanță de executare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Constanța este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.