ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2098/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7 aprilie 2016 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2016, astfel cum a fost precizată, reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L. și C., să se dispună obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 441.354,20 RON, reprezentând prejudiciu rezultat din neexecutarea conformă a contractului de prestări servicii în domeniul financiar-contabil nr. 1131/05.08.2008, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 962, 969, 970 C. civ. 1864 (sub imperiul căruia s-a încheiat contractul) coroborat cu art. 1073 și urm. C. civ., art. 42 Codul comercial (act normativ în vigoare la data nașterii raportului contractual), art. 148 și următoarele C. proc. civ. și art. 194 C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 aprilie 2017, Tribunalul București a respins cererea reclamantei de luare a măsurilor asigurătorii cu privire ia bunurile aparținând pârâților.

Prin sentința civilă nr. 2034/2017 din 24 mai 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul C., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a fost respinsă excepția prescripției, ca neîntemeiată, a fost admisă cererea precizată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 441.354,2 RON și la plata cheltuielilor de judecată in cjiantum de 9.919 RON.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanta A. S.R.L. și pârâta B. S.R.L..

Reclamanta A. S.R.L. a declarat apel și împotriva încheierii din 12 aprilie 2017, solicitând admiterea acestuia și poprirea asigurătorie a sumelor din conturile intimaților-pârâți până la concurența sumei de 441.354,20 RON.

Prin decizia civilă nr. 430 din 23 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respins apelul reclamantei A. S.R.L. împotriva încheierii din 12.04.2017, ca nefondat, a fost respins apelul pârâtei B. S.R.L. ca nefondat, a fost admis apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 2034/24.05.2017, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., ca neîntemeiată, a fost admisă în parte acțiunea împotriva pârâtului C. și a fost obligat pârâtul C. la plata către reclamantă a sumei de 441.354,20 RON despăgubiri civile în locul pârâtei B. S.R.L. și în măsura în care suma menționată nu este plătită de către pârâta B. S.R.L..

Prin decizia nr. 1977 din 6 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, au fost admise recursurile declarate de pârâții B. S.R.L. și C. împotriva deciziei civile nr. 430/23.02.2018, a fost casata această decizie, cauza fiind trimisă aceleiași instanțe pentru o nouă judecată.

In rejudecare, Curtea de Apel București a încuviințat și administrat pentru apelanta pârâtă B. S.R.L. proba cu înscrisuri.

Prin decizia civilă nr. 755/2021 din 22 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de apelanta-pârâtă B. S.R.L. și de apelanta-reclamantă A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul pârât C., împotriva sentinței civile nr. 2034/24.05.2017 și a încheierii de ședință din 12 aprilie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

S-a respins cererea apelantei pârâte B. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată la 29 iunie 2021 pe rolul Curții de Apel București, intimatul-pârât C. a solicitat, în contradictoriu cu apelanta-reclamantă A. S.R.L. și apelanta-pârâtă B. S.R.L. completarea deciziei civile nr. 755 din 22 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2016, în sensul obligării apelantei reclamante A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimatul pârât în cauza.

Prin decizia civilă nr. 1291 din 13 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă cererea de completare dispozitiv formulată de intimatul-pârât C., în contradictoriu cu apelanta reclamantă A. S.R.L. și apelanta pârâtă B. S.R.L..

S-a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 755/22.04.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2016 în sensul admiterii cererii intimatului-pârât de acordare a cheltuielilor de judecată și obligării apelantei-reclamante A. S.R.L. să plătească intimatului-pârât C. suma de 5.712 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.

Reclamanta A. S.R.L. (fostă A. SRL) a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 755/2021 din 22 aprilie 2021 și deciziei civile nr. 1291 din 13 iulie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, indicând motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

După o scurtă prezentare a situației de fapt, în cuprinsul recursului, reclamanta critică decizia civilă nr. 755/2021 din 22 aprilie 2021, susținând în esență: greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive în ceea ce îl privește pe intimatul-pârât C.; greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor O.G. nr. 65/1994, respectiv a art. 10 din Legea contabilității nr. 82/1991 în raport de prevederile art. 970 C. civ. de la 1864.

În acest context, arată că O.G. nr. 65/1994 face distincție între expertul contabil (persoană fizică) și societățile de expertiză, distincție pe care instanța de apel a omis-o, atunci când a analizat aplicabilitatea prevederilor art. 16 și 17 din Lege.

Astfel, faptul că dispozițiile art. 16 și 17 din O.G. nr. 65/1994 se referă la experții contabili și contabilii autorizați, persoane fizice exclusiv (contrar celor reținute de instanța de apel), rezultă și din prevederile pct. 121 din ROF ce definesc abaterile disciplinare. Analizând acțiunile ce sunt sancționate ca abateri disciplinare singura concluzie ce se impune este aceea că acestea nu pot fi decât acțiuni ale unei persoane fizice. Sunt de asemenea relevante sub acest aspect dispozițiile pct. 121 din ROF lit. h), potrivit cărora, fapta membrului Corpului de a nu depune în termenele stabilite, la filiala de care aparține, declarațiile anuale; pentru persoanele juridice răspunderea incumbă președintelui consiliului de administrație sau administratorului unic, după caz".

Redând și dispozițiile pct. 121 lit. e) din ROF, recurenta precizează că, astfel cum a arătat la data faptelor din prezenta cauză, anul 2009, intimatul-pârât C. era singura persoană cu calitatea cerută de lege, anume aceea de expert contabil pentru a executa în mod legal obligațiile din Contract privind ținerea contabilității.

Voința B. este însăși voința intimatului-pârât C.; toate incapacitățile, condiționările și obligațiile prevăzute de O.G. nr. 65/1994 și respectiv ROF în legătură cu activitatea desfășurată de experții contabili se referă la persoana fizică.

Deși, atât instanța de apel, cât și cea de fond, recunosc că acest contract a fost încheiat iniuitu personae, în considerarea persoanei intimatului-pârât C., care a negociat semnat contractul și care era singura persoană fizică abilitată de lege să execute obligațiile din contract, acestea apreciază că intimatul-pârât C. nu s-a obligat personal la executarea obligațiilor din contract.

In acest context, face trimitere și la dispozițiile pct. 130 din ROF.

Relevant sub aspectul obligării personale a persoanei fizice expert contabil, precum și a societății de expertiză apreciază că sunt și prevederile pct. 137 din ROF:

"Societățile comerciale de expertiză contabilă și societățile comerciale de contabilitate pot fi constituite din unul sau mai mulți asociați ori acționari. Acestea execută întreaga gamă de lucrări prevăzute de lege, cu respectarea dispozițiilor legale".

Așadar, rezultă fără niciun dubiu că litera și spiritul legii este aceea a răspunderii primordiale a persoanei fizice, expert contabil, raportat la caracterul intuitu personae al obligației indiferent de forma în care aceasta înțelege să exercite profesia de expert contabil; răspunderea fiind solidară cu cea a societății de expertiză.

Intimatul pârât C. nu putea angaja B. în Contract decât și numai în măsura în care persoana fizică, expert contabil, care urma să presteze efectiv serviciile în cauză era de acord să se angajeze personal față de clientul A. la prestarea serviciilor. Or, această persoană era chiar intimatul-pârât C., câtă vreme acesta era singura persoană fizică expert contabil, care își manifestase deja voința în sensul încheierii Contractului și asumării obligațiilor prin chiar semnarea Contractului, cu menționarea calității de administrator. Cunoscând prevederile legii, semnarea Contractului de către intimatul-pârât C. nu poate avea decât semnificația obligării personale a acestuia.

Contractul nu conține nicio prevedere prin care să fie exclusă răspunderea persoanei fizice expert contabil, iar, în opinia recurentei, o astfel de prevede nici nu putea exista în condițiile în care ar intra în flagrantă contradicție cu prevederile ce reglementează exercitarea profesiei de expert contabil.

Prin urmare, în opinia recurentei, intimatul-pârât C. nu este un simplu reprezentant al B., așa cum a reținut instanța de apel, astfel că, în raport cu prevederile art. 36 C. proc. civ. solicită să constate că intimatul-pârât C. are calitate procesuală pasivă, fiind obligat personal la executarea Contractului, în temeiul prevederilor acestuia, care se completează cu cele ale O.G. nr. 65/1994 și ale Regulamentului de Organizare și funcționare al CECCAR, Legea nr. 31/1990 și C. civ. intimatul-pârât C. răspunde alături de B. pentru executarea conformă a obligației de a conduce contabilitatea și de a întocmi registrele obligatorii și declarațiile de TVA prevăzute în Contract.

Pe fond, apreciază că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale în persoana intimatului-pârât C..

Solicită admiterea recursului și casarea în parte a deciziei civile nr. 755/22.04.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, vizând soluția dispusă cu privire la apelul formulat de A. în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât C.; casarea în tot a deciziei civile nr. 1291/13.07.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016; respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât C.; admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată în sensul obligării intimatului pârât C., alături de B., la plata către A. a sumei de 441.354,20 RON, reprezentând prejudiciu rezultat din neexecutarea conformă a contractului de prestări servicii în domeniul financiar-contabil nr. 1131/05.08.2008.

În măsura în care, se va admite recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 755/2021 din 22 aprilie 2021 pronunțată Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în opinia recurentei, se impune și admiterea recursului împotriva deciziei civile nr. 1291 din 13 iulie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 755/2021 din 22 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016 și excepția nulității acestuia, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 2 martie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, intimatul-pârât înțelegând să-și exercite acest drept.

Prin încheierea din 4 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția tardivității recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 755/2021 din 22 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și excepția nulității recursului declarat împotriva aceleiași decizii, excepții invocate de intimata-pârâtă B. S.R.L. prin întâmpinare; totodată a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 755/2021 din 22 aprilie 2021 și a deciziei civile nr. 1291 din 13 iulie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a stabilit termen pentru soluționarea recursului cu citarea părților.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a cauzei, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, formulată de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar D..

Dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, reglementează suspendarea de drept a judecării proceselor având ca obiect creanțe față de averea debitorului sau pretenții față de bunurile din patrimoniul acestuia, rațiunea instituirii acestei măsuri fiind de a asigura înfăptuirea caracterului colectiv și concursual al procedurii de insolvență.

Incidentul procedural impus de acest text de lege, constând în suspendarea de drept a judecății, privește doar raportul procesual dintre reclamanta A. S.R.L. și pârâta B. S.R.L.

Este adevărat că obiectul cererii de chemare în judecată a vizat realizarea unei creanțe în contradictoriu și cu societatea pârâtă B. S.R.L., intrată în stadiul procesual al recursului în procedură de insolvență în formă simplificată, însă, în rejudecare, apelul acesteia împotriva sentinței primei instanțe, prin care fusese obligată la plata sumei de 441.354,2 RON față de reclamantă, a fost respins ca nefondat, iar împotriva soluției instanței de prim control judiciar, în rejudecare după casare, societatea pârâtă nu a exercitat calea de atac a recursului.

Având în vedere că obiectul cererii de recurs, formulate de reclamantă, vizează soluția instanței de apel prin care a fost confirmată sentința tribunalului cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., recurenta-reclamantă fiind nemulțumită de faptul că nu s-a stabilit și obligația răspunderii pârâtului - persoană fizică, în solidar cu societatea pârâtă, nu se poate reține incidența în acest stadiu procesual a dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, drept pentru care măsura suspendării nu se impune.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (pct. 5); respectiv, când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (pct. 8).

În condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, criticile recurentei vizează soluția instanței de apel prin care a fost confirmată sentința tribunalului cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., recurenta-reclamantă fiind nemulțumită de faptul că nu s-a stabilit și obligația răspunderii pârâtului-persoană fizică, în solidar cu societatea pârâtă, analiza este limitată la aspectele deduse în recurs.

Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței, iar nicio regulă de procedură nu a fost încălcată.

Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L. (fostă E.) a solicitat obligarea pârâților B. S.R.L. și C. la plata unei sume reprezentând prejudiciul rezultat din neexecutarea conformă a contractului de prestări servicii în domeniul financiar-contabil nr. 1131/05.08.2008.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 962, 969, 970 C. civ. 1864 coroborat cu art. 1073 și urm. C. civ., precum și pe art. 42 Codul comercial.

Susținerile recurentei-reclamante prin care se critică greșita confirmare de către instanța de apel a soluției tribunalului în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. și nereținerii solidarității răspunderii acestuia cu societatea pârâtă, sunt nefondate.

Astfel, în ce privește cadrul procesual pasiv, acesta a fost corect stabilit de către instanțele fondului (tribunal și instanța de apel, în rejudecare după casare) atunci când au avut în vedere că ceea ce se reclama era un prejudiciu decurgând din nesocotirea unor norme edictate în materia răspunderii contractuale.

Fiind vorba despre o răspundere civilă contractuală, debitorul are obligația de a repara prejudiciul cauzat ca urmare a neexecutării, executării necorespunzătoare sau cu întârziere a obligațiilor izvorâte dintr-un contract valabil încheiat.

Ca atare, atunci când se invocă neexecutarea conformă a contractului, cum este cazul în speță, în cadrul procesual pasiv al judecății trebuie să stea debitorul obligației neexecutate, care, în speță, nu poate fi persoana fizică chemată în judecată, în condițiile în care aceasta nu este parte în contract și nici nu și-a asumat personal vreo obligație prin contractul perfectat între părțile acestuia.

În cauză se constată inexistența unui fundament al antrenării răspunderii contractuale a intimatului C., în nume personal sau în solidar cu societatea al cărei asociat și administrator unic era la momentul petrecerii faptelor care se impută, în contextul în care convenția de prestări servicii financiar contabile nr. 1131/05.08.2008, în baza căreia s-au defășurat raporturile contractuale, a fost încheiată între A. S.R.L. (fostă E.) și S.C. B. S.R.L.

De asemenea, se constată că dispozițiile art. 9 și 11 din O.G. nr. 65/1994, invocate de recurentă, nu prezintă nicio relevanță sub aspectul stabilirii calității procesuale pasive a intimatului-pârât C., întrucât acestea se referă la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o societate care își desfășoară activitatea in domeniul contabilității, așa cum, în mod corect, a reținut instanța de apel, în rejudecare.

Susținerea recurentei-reclamante conform căreia în proces ar fi trebuit să stea și pârâtul C., câtă vreme raportul litigios derivă din contractul de prestări servicii în domeniul financiar-contabil nr. 1131/05.08.2008, contract intuitu personae, ignoră temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv dispozițiile legale din materia răspunderii contractuale (art. 962, 969, 970 C. civ. 1864 coroborat cu art. 1073 și urm. C. civ., art. 42 Codul comercial).

Această susținere nu este fondată având în vedere că participarea la încheierea unui act juridic (contractul de prestări servicii în domeniul financiar-contabil) prin organele de administrare, în speță prin administratorul C., echivalează cu participarea în nume propriu a societății, iar nu prin reprezentant, impunându-se cu necesitate a se face distincția între persoana juridică și persoana fizică - reprezentant al persoanei juridice.

Faptul că societatea pârâtă a fost reprezentată de pârâtul persoană fizică nu are relevanța juridică pretinsă, întrucât nu se poate confunda reprezentatul cu reprezentantul, efectele actului juridic încheiat prin reprezentare producându-se în persoana și în patrimoniul celui reprezentat, iar nu ale reprezentantului.

Regula este firească din perspectiva statutului de persoană juridică a societății și din perspectiva funcției administratorului, el acționând în numele și pe seama societății.

Așadar, încheierea actelor juridice prin administratorul societății nu îl angajează pe acesta din urmă. Manifestarea de voință exprimată de acesta la încheierea unui act juridic echivalează cu consimțământul dat de către societate, drepturile și obligațiile născându-se exclusiv în favoarea acesteia din urmă. Față de administrator (reprezentantul legal), contractul nu produce niciun efect.

De aceea, într-o astfel de ipoteză, pârâtul C. nu participă în raportul juridic contractual, ca titular de drepturi și obligații, în mod corect reținând instanța de apel că nu există nici un temei legal in O.G. nr. 65/1994 pentru a extinde răspunderea asociaților pentru faptele persoanei juridice în afară de cele prevăzute de prevederile generale din materia răspunderii asociaților și administratorilor pentru obligațiile societății.

Calitatea pârâtului C. de asociat și administrator al societății B. S.R.L. nu este de natură să determine calitatea procesuală pasivă a acestuia în condițiile în care nu este parte în contractul de prestări servicii nr. x/05.08.2008.

Potrivit principiului forței obligatorii a contractului, consacrat de dispozițiile art. 969 C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, astfel încât acestea sunt obligate să îndeplinească obligațiile asumate, iar nerespectarea acestora atrage răspunderea contractuală a părții culpabile.

Or, contractul de prestări servicii în domeniul financiar-contabil a fost încheiat între două societăți persoane juridice, reclamanta A. S.R.L. (fostă E.) și pârâta S.C. B. S.R.L., care, în calitate de prestator pentru reclamantă al serviciilor de contabilitate financiară, și-a asumat o serie de obligații.

Eronat afirmă recurenta că nelegal ar fi fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., câtă vreme - așa cum bine a remarcat instanța de apel, în rejudecare, confirmând raționamentul primei instanțe - acestuia nu îi revenea, în raport cu reclamanta vreo obligație contractuală.

Potrivit dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Or, în sensul prevederilor legale citate, calitatea procesuală a acestui pârât, persoană fizică, putea fi atrasă de existența unui raport juridic între el și recurentă, însă cum acesta lipsește, trebuie reținută lipsa calității procesuale pasive.

În concluzie, încheierea contractului de prestări-servicii prin pârâtul C., în calitate de administrator, echivalează cu încheierea contractului de către societatea însăși, întrucât organul de administrare nu este un subiect independent în raport cu persoana juridică. Administratorul acționează practic ca un reprezentant legal al societății, pe seama și în numele societății pe care o reprezintă, toate efectele producându-se direct în favoarea acesteia din urmă.

Argumentele instanței de apel, referitoare la lipsa calității procesuale pasive a intimatului persoană fizică C. se întemeiază pe inexistența raporturilor contractuale dintre acesta și reclamantă, întrucât contractul de prestări servicii în domeniul financiar-contabil a fost încheiat doar între cele două societăți persoane juridice, iar temeiul juridic al cererii de chemare în judecată îl constituie dispozițiile legale din materia răspunderii contractuale.

Chiar dacă o parte din textele de lege invocate de reclamantă ar fi apte să atragă răspunderea persoanei fizice, expert contabil, acest tip de răspundere, în condițiile îndeplinirii cerințelor legale, ar putea fi atras pe alt temei, nu pe cel invocat în litigiul pendinte, care vizează răspunderea contractuală.

Art. 6 din O.U.G. nr. 65/1994 prevede că expertul contabil poate executa serviciile de contabilitate, ca profesionist individual sau ca societate, ceea ce înseamnă că fiecărei forme de exercitare a profesiei îi sunt aplicabile normele referitoare la profesioniștii individuali sau la societăți, în speță la societățile comerciale întrucât raporturile comerciale de prestări servicii sunt între beneficiar și societatea de contabilitate, iar aceasta din urmă prestează serviciile prin contabilii angajați, personalitatea și patrimoniile acestora fiind distincte.

Așa fiind, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 755/2021 din 22 aprilie 2021 pronunțată Curtea de Apel București, secția a V-a civilă va fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1291 din 13 iulie 2021 pronunțată Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, Înalta Curte constată că prin această hotărâre a fost admisă cererea de completare a deciziei civile nr. 755/2021 din 22 aprilie 2021, formulată de intimatul-pârât C., apelanta-reclamantă A. S.R.L. fiind obligată către acesta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.712 RON.

Cum recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 755/2021 din 22 aprilie 2021 (prin care, printre altele, a fost respins apelul declarat de către A. S.R.L. - care a vizat exclusiv soluția dispusă de tribunal în raport cu intimatul-pârât C.) a fost respins ca nefondat și recursul privind decizia civilă nr. 1291 din 13 iulie 2021, dată în procedura completării hotărârii, în raport cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ., este nefondat.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a cauzei, formulată de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR D..

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 755/2021 din 22 aprilie 2021 și a deciziei civile nr. 1291 din 13 iulie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2022.