ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2433/2022

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal la 9 decembrie 2016, sub numărul x/2016, reclamantul Sectorul 3 al Municipiului București a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A. S.R.L. și Biroul executorilor judecătorești B., pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută a actului de adjudecare emis de Biroul executorilor judecătorești B. la 28 martie 2013 în dosarul nr. x/2012. Făcând trimitere la dispozițiile art. 858 și 861 alin. (1) C. civ., reclamantul a arătat că motivul de nulitate absolută a actului de adjudecare îl constituie vânzarea unui bun aflat în domeniul public, care este inalienabil, imprescriptibil și insesizabil. Prin sentința nr. 3154 din 18 mai 2017 Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sector 3 București. Primul ciclu procesual

Sentința pronunțată de judecătorie Prin încheierea din 16 octombrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Sector 3 București a dispus introducerea în cauză a adjudecatarilor C. și D.. Prin sentința civilă nr. 13532 din 4 decembrie 2017, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Biroul executorului judecătoresc B. și a respins contestația la executare ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei S.C. A. S.R.L. și excepția lipsei calității procesuale pasive a intervenienților C. și D., ca neîntemeiate. A respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate de intimata S.C. A. S.R.L. prin întâmpinare, ca rămasă fără obiect. A admis excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de intimata S.C. A. S.R.L., contestația la executare fiind respinsă ca tardiv formulată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Sectorul 3 al Municipiului București, prin primar, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a IV-a civilă, sub nr. x/2018.

Decizia pronunțată de tribunal Prin decizia civilă nr. 197R pronunțată la 11 iunie 2018 de Tribunalul București în dosarul nr. x/2018 a fost admis recursul formulat de recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr. 13532 din 4 decembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. x/2016, s-a dispus casarea, în parte, a sentinței recurate și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Au fost menținute dispozițiile sentinței privind excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Biroul executorilor judecătorești B., excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei A. S.R.L. și excepția lipsei calității procesuale pasive a intervenienților C. și D.. Al doilea ciclu procesual

A două hotărâre de declinare Prin sentința civilă nr. 10751 din 29 octombrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului București.

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința civilă nr. 2624 din 13 noiembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepțiile inadmisibilității, lipsei de interes și prescripției, ca neîntemeiate. A respins acțiunea civilă privind pe reclamantul Sectorul 3 al Municipiului București, în contradictoriu cu pârâții S.C. A. S.R.L. și intervenienții C. și D., ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia civilă nr. 1787A din 11 decembrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul Sectorul 3 al Municipiului București în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. și cu intimații-intervenienți C. și D.. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a actului de adjudecare emis la 28 martie 2013 de Biroul executorilor judecătorești B. în dosarul de executare nr. 262/2012. A menținut dispozițiile privitoare la respingerea excepțiilor procesuale.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1787A din 11 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă au declarat recurs intervenienții C. și D. și pârâta A. S.R.L.. 7.1. Prin recursul declarat, intervenienții C. și D. au solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii, formulând următoarele critici: Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-intervenienți au susținut că instanța a aplicat un act normativ care nu este incident în cauză, dând eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, respectiv dispozițiilor art. 14 din contractul de participare nr. x din 17 octombrie 1998 și a dat o interpretare greșită textului de lege aplicabil, deoarece a avut în vedere art. 7 din contract, care nu avea aplicabilitate decât în situația în care contractul ajungea la termen. Au mai menționat că publicația de vânzare a fost comunicată și intimatului-reclamant, care a formulat, în cadrul dosarului de executare, adresă de înscriere la distribuția prețului rezultat din vânzarea la licitație a imobilului. Astfel, reclamantul nu a formulat vreo opoziție la procedura de executare silită, ci și-a dat acordul cu privire la această vânzare. În aprecierea recurenților-intervenienți, bunul care a făcut obiectul dosarului de executare nu aparține domeniului public. Construcțiile sunt supuse regulilor de partaj, iar în cuprinsul art. 2 din contract se stipulează faptul că toate construcțiile se vor efectua pe cheltuiala integrală a societății A. S.R.L., iar acesteia i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra construcțiilor prin emiterea autorizației de construire. Nu se poate considera că intabularea unui drept în cartea funciară, existența unei autorizații de construire, prin care se conferă un drept de superficie din partea unei instituții sunt eronate și că nu produc efecte, în condițiile în care sunt întărite de clauzele contractului de participare. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. 7.2. Prin recursul declarat, pârâta S.C. A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, respingerea acțiunii, casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, formulând următoarele critici: Obligația instanței de motivare a hotărârii, consacrată de dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, precum și raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a invocat motivarea insuficientă, incompletă și străină de natura cauzei. În aprecierea recurentei-pârâte, curtea de apel a reținut o altă situație juridică decât cea care se desprinde din actele aflate la dosarului cauzei, interpretând prevederile art. 7 din contract, fără a analiza că nu este incident cazul de încetare la termen a contractului de participațiune. A arătat recurenta-pârâtă că din cuprinsul contractului de participațiune rezultă că îmbunătățirile și lucrările de construcție se fac pe cheltuiala sa și că, în caz de încetare a contractului înainte de termen, împărțirea averii aduse de pârâtă se va face conform regulilor de la partaj. Printr-o altă critică, s-a susținut că instanța nu a analizat consecințele notificării de denunțare unilaterală a contractului de participațiune, raportat la decizia pronunțată în dosarul nr. x/2019. Prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că, aplicând greșit dispozițiile legale, instanța de apel a reținut că regimul juridic al construcției este specific domeniului public, fără a ține cont de interpretarea prevederilor art. 2 și art. 14 din contractul de participațiune. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză În cauză nu au fost formulate întâmpinări.

Procedura de filtrare a recursurilor Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 16 iunie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pentru soluționare la 8 decembrie 2022, când instanța a rămas în pronunțare asupra recursurilor. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, potrivit considerentelor expuse în continuare. Prealabil examinării propriu-zise a motivelor de recurs, Înalta Curte are în vedere că obiectul litigiului pendinte, astfel cum a fost supus judecății prin elementele cererii introductive și analizat de către instanțele de fond, îl reprezintă constatarea nulității absolute a actului de adjudecare emis la 28 martie 2013, în dosarul de executare nr. 262/2012 al BEJ B., prin care s-a procedat la vânzarea la licitație publică a imobilului – construcție, apreciat ca fiind proprietatea debitoarei A. S.R.L., acesta fiind adjudecat de către creditorii C. și D.. Luând în examinare recursul declarat de intervenienții C. și D., Înalta Curte reține că susceptibilă de încadrare în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este critica referitoare la determinarea regimului juridic al construcției ce face obiectul actului de adjudecare a cărui nulitate este solicitată în prezentul litigiu. Contrar opiniei recurenților-intervenienți, instanța de apel a determinat în mod corect regimul juridic aplicabil construcției, prin raportare la împrejurarea că aceasta este amplasată pe un teren proprietate publică – E., dispozițiile legale incidente fiind aplicate în mod corespunzător. Nu poate trece neobservat faptul că instanța de apel a determinat, în principal, regimul juridic al construcției prin raportare la dispozițiile legale, precum și regimul juridic al terenului pe care s-a realizat construcția, în condițiile în care apartenența unui bun la proprietatea publică se determină potrivit dispozițiilor art. 858 din C. civ., iar, în subsidiar, a arătat că nici clauzele contractului de asociere în participație nu pot fi interpretate în sensul că în patrimoniul pârâtei A. S.R.L. s-ar fi constituit un drept de superficie asupra construcției pieței. Dispozițiile art. 858 din C. civ. stipulează că "Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparține statului sau unei unități administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declarația legii, sunt de uz ori de interes public, cu condiția să fie dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege." Astfel, criteriul de delimitare a dreptului de proprietate publică de dreptul de proprietate privată îl constituie obiectul, respectiv bunurile. Ori de câte ori un bun este, prin natura lui sau prin declarația legii, de uz sau de interes public, dreptul de proprietate care poartă asupra sa este drept de proprietate publică și nu poate aparține decât statului sau unei unități administrativ-teritoriale. Curtea de apel a constatat în mod just că acest criteriu constituțional și legal – uzul sau interesul public – este fără îndoială îndeplinit în cazul unei piețe agroalimentare, precum E., având în vedere că piețele publice sunt incluse în enumerarea privind bunurile ce fac parte din domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor, prevăzută de pct. III din anexa Legii nr. 213/1998. Sub aspectul protecției juridice, dreptul de proprietate publică se remarcă ca fiind inalienabil, imprescriptibil și insesizabil, după cum rezultă din dispozițiile art. 136 alin. (4) din Constituția României și art. 861 alin. (1) din C. civ. Astfel, dispozițiile art. 136 alin. (4) din Constituția României stipulează că "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile.", iar dispozițiile art. 861 alin. (1) din C. civ. prevăd expres că "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile." Drept consecință a caracterului inalienabil, dreptul de proprietate este insesizabil, astfel că bunurile proprietate publică nu pot fi înstrăinate sau dobândite prin niciun mijloc de drept privat, nici nu pot forma obiect al executării silite. Totodată, inalienabilitatea se referă nu numai la interdicția înstrăinării și dobândirii dreptului de proprietate publică în ansamblul său prin mijloace de drept privat, ci și la interdicția dezmembrării acestui drept. Cât timp inalienabilitatea și insesizabilitatea bunurilor din domeniul public sunt reguli constituționale, acestea nu pot fi înfrânte prin dispoziții din legi organice sau ordinare, cu atât mai puțin printr-un act de adjudecare emis în cadrul unei proceduri de executare silită, cum este cazul în litigiul pendinte. În consecință, în acord cu instanța de apel, Înalta Curte reține că actul de adjudecare prin care dreptul de proprietate publică asupra construcției s-a transferat în patrimoniul recurenților-intervenienți este nul absolut, întrucât încalcă principiul inalienabilității bunurilor din domeniul public. În ceea ce privește critica prin care s-a susținut aplicarea greșită a prevederilor art. 7 din contractul de participare, Înalta Curte reține că instanța de apel a înlăturat de la aplicare prevederile art. 14 din contract, fără a face vorbire de norma înscrisă la art. 7 din convenția părților, concluzionând că pârâta A. S.R.L. nu a dobândit un drept de proprietate asupra construcției, ci doar un drept de folosință. Or, interpretarea clauzelor contractului de asociere în participație s-a subsumat producerii de efecte juridice, conform înțelegerii părților, însă în aplicarea dispozițiilor generale care reglementează regimul proprietății publice. Susținerile referitoare la intabularea dreptului de superficie al pârâtei asupra terenului și la mențiunile din autorizația de construire sunt lipsite de relevanță juridică sub aspectul analizei clauzei de nulitate absolută a actului de adjudecare, raportat la considerentele precedente, prin care s-a demonstrat că dispozițiile legale determină regimul juridic aplicabil construcției. În acest context, nu pot fi reținute dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Luând în examinare recursul declarat de pârâta A. S.R.L., în succesiunea logică a chestiunilor de legalitate invocate, Înalta Curte are a examina motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la nemotivarea deciziei recurate, din perspectiva viciilor constând în lipsa motivării și motivarea contradictorie ori străină de natura cauzei. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă a criticat omisiunea instanței de apel de a analiza consecințele notificării de denunțare unilaterală a contractului de asociere în participație, raportat la hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2019. Cu titlu preliminar, Înalta Curte are în vedere natura extraordinară a căii de atac a recursului, în care se exercită exclusiv un control de legalitate cu privire la o hotărâre necesar a nu fi afectată de viciul nemotivării. Motivarea hotărârii judecătorești este supusă atât exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., cât și principiilor jurisprudențiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, ca atare, trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, fiind de esența hotărârii, înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar. Înțeleasă ca un silogism judiciar de natură a explica și fundamenta hotărârea pronunțată, motivarea nu poate, însă, avea semnificația unui răspuns exhaustiv la toate argumentele părților care sprijină fiecare capăt de cerere/critică din calea de atac, fiind unanim recunoscut aspectul potrivit cu care motivarea unei hotărâri judecătorești nu este o problemă de volum, ci una de conținut, de substanță. Ca atare, contrar susținerilor recurentei-pârâte, potențiala lipsă a unui răspuns al instanței la fiecare argument al părților nu echivalează cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. În cauză, curtea de apel era ținută a verifica, potrivit art. 479 C. proc. civ., în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță și, în consecință, a realiza un examen propriu al criticilor apelantului-reclamant și al apărărilor intimaților-intervenienți C. și D., având în vedere că intimata-pârâta A. S.R.L. nu a formulat întâmpinare la cererea de apel. Totodată, se constată că instanța de apel nu a fost învestită, prin motivele de apel sau prin întâmpinare, să analizeze în mod punctual consecințele notificării de denunțare unilaterală a contractului de asociere în participație, raportat la hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2019. Criticile sunt nefondate, decizia recurată fiind lămuritoare sub aspectul dezlegării regimului juridic specific construcției edificate de recurenta-pârâtă, curtea de apel expunând în mod amplu raționamentul juridic care demonstrează că actul de adjudecare este afectat de nulitate absolută. Astfel, invalidând raționamentul juridic al primei instanțe, care a respins acțiunea, curtea de apel a reținut că pentru soluționarea litigiului este esențială stabilirea regimului juridic al terenului pe care s-a edificat construcția, în condițiile în care motivul de nulitate invocat vizează încălcarea caracterului inalienabil și insesizabil al dreptului de proprietate publică. S-a constatat de către instanța de apel că terenul pe care s-a edificat construcția, cunoscută sub denumirea E., obiect al actului de adjudecare, se află în domeniul public al municipiului București și nu poate fi afectat de un drept de superficie, în condițiile în care dreptul de proprietate publică nu poate fi dezmembrat. Drept consecință, s-a reținut că imobilul – construcție nu poate fi considerat proprietatea privată a societății A. S.R.L., deoarece aparține, la rândul său, domeniului public. Acest raționament a condus instanța de apel la concluzia corectă și deplin argumentată că actul de adjudecare a construcției este nul absolut pentru încălcarea regimului juridic specific proprietății publice. Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte are a observa că, în baza unui raționament juridic corect, logic și convingător, iar nicidecum afectat de motivarea contradictorie și, cu atât mai puțin, de argumentația străină de natura pricinii, instanța de apel a reținut, totodată, în examinarea clauzelor contractului de asociere în participație, că A. S.R.L. a derivat din acest contract doar un drept de folosință specific asupra construcției pieței, nicidecum un drept de proprietate. De asemenea, instanța de apel a arătat că prevederile art. 14 din contract fac trimitere la regulile partajului doar în ceea ce privește soarta asocierii în sine și nu pot fi interpretate ca fiind de natură a conferi societății asociate un drept de proprietate privată asupra construcției edificate pe terenul proprietate publică. Critica prin care s-a invocat că instanța de apel a reținut o altă situație juridică decât cea care rezultă din actele aflate la dosarul cauzei nu poate fi analizată de instanța de recurs. În realitate, substanța nemulțumirilor recurentei se constituie din aspecte care țin de împrejurările de fapt, iar prin critica formulată se tinde la reaprecierea clauzelor contractuale prin prisma unei alte situații de fapt, aspecte aflate în sfera controlului de temeinicie, incompatibile așadar cu scopul recursului reglementat de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., anume verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Nefondate sunt și criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Din perspectiva acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă a susținut că, aplicând greșit dispozițiile legale, instanța de apel a reținut că regimul juridic al construcției este specific domeniului public, fără a ține cont de interpretarea prevederilor art. 2 și art. 14 din contractul de asociere în participație. Înalta Curte reține că nu sunt întrunite cerințele motivului de casare pentru considerentele deja arătate în analiza recursului declarat de intervenienții C. și D., în condițiile în care se deduc analizei aceleași critici cu privire la determinarea regimului juridic aplicabil construcției. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge recursurile.