Decizia nr. 959/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 2494/2021 a Judecătoriei Sectorului 2

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, reclamantul A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Sector 2 - Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, Consiliul Local Sector 2, să dispună obligarea la vânzarea către acesta a apartamentului nr. x din mun. București, Șos. x, în condițiile art. 10 din Legea nr. 151/1998, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 2494 din 11 martie 2021 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București în soluționarea cauzei și a fost declinată competența de soluționare a acesteia în favoarea Tribunalului București. Prin notele scrise înaintate de pârâtul Consiliul Local al Sectorului 2, înregistrate la dosar la data de 04.06.2021, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect având în vedere că s-a procedat la vânzarea către reclamant a apartamentului.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 1270 din 30 septembrie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a Civilă s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate prin întâmpinare de către pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Sector 2, Consiliul Local Sector 2 - Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca rămasă fără obiect și au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 9.442,99 RON, cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 1277A din 22 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelurile declarate de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local Sector 2 și i-a obligat pe aceștia la plata sumei de 2975 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1277A din 22 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București. Prin cererea de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate pentru ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. În dezvoltarea motivului de recurs, recurentul-pârât a susținut că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, întrucât Statul Român nu poate fi sancționat procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată, nefiind vinovat de declanșarea prezentului litigiu. În continuare, recurentul a solicitat cenzurarea cheltuielilor de judecată acordate de ambele instanțe de fond, arătând că onorariul de avocat a fost stabilit într-un cuantum mult prea mare în raport de complexitatea și dificultatea litigiului, precum și în raport cu volumul efectiv de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, invocând, în acest sens, dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. care dau posibilitatea judecătorului de a mări sau micșora onorariile avocaților în funcție de valoarea pricinii sau de munca efectiv depusă. Prin restul susținerilor, recurentul a arătat criteriile care trebuie avute în vedere de instanța de judecată la aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate, făcând trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauzele Maria Costin contra României și Johanna Huber contra României prin care s-a statuat că, pentru a fi acordate, cheltuielile efectuate trebuie să fie necesare și efectuate real, în limita unui cuantum rezonabil.

Înregistrarea dosarului Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 15 decembrie 2022, fiind repartizat aleatoriu Completului nr.

Prin rezoluția din 10 martie 2023, Completul nr. 10 a stabilit termen de judecată la data 25 mai 2021, în vederea soluționării recursului. La termenul din 25 mai 2023, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra recursului, urmând a fi analizată, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată de pârâtul Consiliul Local Sector 2, prin întâmpinare, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și având în vedere și prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ. În cauză, prin decizia civilă nr. 1277A din 22 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local Sector 2. Un examen atent al aspectelor critice inserate în cererea de recurs reliefează că motivele invocate de recurentul-pârât Român prin Ministerul Finanțelor Publice vizează cuantumul cheltuielilor de judecată acordate reclamantului de către instanțele de fond. În ceea ce privește critica privind cuantumul cheltuielilor de judecată acordate reclamantului de către prima instanță, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o reiterare în apel a criticilor cu același obiect aduse sentinței civile pronunțate în dosar, ce au primit deja dezlegare jurisdicțională din partea primei instanțe de control judiciar, motivația identică fiind de natură a ignora existența judecății anterioare, finalizate prin decizia recurată, și inaptă a răspunde cerințelor art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. O astfel de manieră de formulare a criticilor în recurs contravine principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac, părțile litigante având obligația de a-și întemeia criticile pe considerentele expuse în hotărârea atacată cu recurs și nu pe considerentele hotărârii pronunțate de prima instanță. Cu referire la critica privind cuantumul cheltuielilor de judecată acordate reclamantului de către instanța de apel, recurentul-pârât a susținut că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, Statul Român neputând fi sancționat procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată, nefiind vinovat de declanșarea prezentului litigiu. Însă, simpla afirmație a părții, în sensul încălcării de către instanță a normelor de drept material este lipsită de valențe juridice, în lipsa unei argumentări care să reflecte greșelile anume imputate instanței în judecarea apelului, în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pentru a fi incident vreunul dintre motivele de casare prevăzute de dispozițiile legale anterior menționate, nu este suficient ca recurentul-pârât să facă trimitere, în mod formal, la încălcarea unor norme de drept material, ci trebuie arătate, în mod concret, normele presupus a fi încălcate de către instanță, totodată, fiind necesar ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, și nu la un aspect de temeinicie a acesteia. În realitate, recurentul-pârât nu a formulat critici care să se grefeze pe raționamentul curții de apel ce a determinat respingerea apelului promovat de către aceasta și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, motivele de recurs invocate antamând aspecte a căror evaluare se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt. Astfel, lecturarea memoriului de recurs relevă că aspectele critice expuse vizează pretinsa apreciere eronată a instanțelor de fond asupra culpei procesuale și asupra cuantumului cheltuielilor de judecată acordate reclamantului prin care recurentul tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanțele de fond proporționalității cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat. Or, astfel cum a fost statuat cu caracter de principiu Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 3/2020, pronunțată în recurs în interesul legii "proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecință, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.." Totodată, prin aceiași decizie s-a reținut de Înalta Curte că "stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face. (…) 36. Este vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice." Pentru aceste considerente, întrucât aspectele invocate de recurent nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului. Față de soluția pronunțată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentului la plata sumei de 4.760 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant, reprezentând onorariu de avocat, acestea fiind dovedite cu chitanța Seria x nr. x din 24.05.2023, aflată la dosarul de recurs.