ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1008/2023

Ședința publică din data de 7 iunie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București în data de 17.06.2016, sub nr. dosar x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., să se pronunțe o hotărâre prin care să se constate că a intervenit vânzarea-cumpărarea terenului din strada x nr. 43, conform înscrisului sub semnătură privată din data de 04.05.1980, intitulat "act de vânzare-cumpărare", încheiat între autorii părților și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafață de 500 mp (526 mp din măsurători) situat în București.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1244, art. 1516 alin. (2) pct. 3, art. 1669 C. civ. prin raportare la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011.

Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, iar pe fond au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 18006/21.10.2016, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă, fiind înregistrată sub nr. x/2016.

Prin sentința nr. 320/08.03.2017, Tribunalul București, secția a IV-a civil a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâți, a admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, invocată de pârâți și a respins acțiunea, ca prescrisă.

Prin decizia nr. 576 A/16.05.2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul reclamantului împotriva sentinței; a anulat sentința apelată și a trimis cauza la Tribunalul București pentru continuarea judecății, pe fond.

Prin sentința nr. 1621/21.10.2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis acțiunea; a constatat că între autorul pârâților, E., în calitate de vânzător și autorul reclamantului, F., în calitate de cumpărător, a intervenit vânzarea-cumpărarea terenului în suprafață de 500 mp (526 mp din măsurători), situat în București, str. x, identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expertul tehnic judiciar G. în dosarul nr. x/2009 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă; hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul menționat; a obligat pârâții în solidar la plata către reclamant a sumei de 14.785,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare de timbru în valoare de 3.285,3 RON și onorarii de avocat în cuantum de 11.500 RON.

Prin decizia nr. 448A din 30 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul pârâților împotriva sentinței; a anulat sentința civilă apelată și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul A..

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., întrucât nu s-a constatat că prima instanță ar fi soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-ar fi făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, dimpotrivă, prima instanță a soluționat cauza după 6 ani, părțile fiind prezente personal sau reprezentate de avocați la toate termenele stabilite în ședință publică.

De asemenea, nu este îndeplinită nici cerința impusă de text referitoare la solicitarea expresă făcută de părți prin cererea de apel sau prin întâmpinare.

Încălcarea vizează și faptul că trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului, în condițiile în care anterior s-a mai dispus o dată trimiterea spre rejudecare.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că în raport de soluția dată, de anulare a sentinței cu trimitere la rejudecare, în cauză lipsește total motivarea dezlegării date de instanța de apel pe chestiunea de fapt sau de drept pusă în discuție, constatarea vânzării în raport de înscrisul sub semnătură privată indicat original și depus de către reclamant, îndeplinirea condițiilor referitoare la încheierea tranzacției (stabilirea și plata prețului, predarea bunului și a actelor de proprietate originale de către vânzător, etc).

Nu rezultă care sunt argumentele de fapt și de drept în raport de care instanța de apel (după ce a respins prin încheiere proba cu expertiză) consideră că sentința trebuie anulată pentru că instanța de fond nu a administrat expertiza grafoscopică asupra exemplarului copie/indigo (pe care ea însăși o consideră inutilă) a actului în raport de care s-a constatat intervenită vânzarea.

De asemenea, nu rezultă care sunt argumentele de fapt și de drept în raport de care consideră că motivul de apel referitor la neefectuarea expertizei grafoscopice pentru verificarea actului de vânzare cumpărare din data de 04.05.1980 este determinant (după ce a considerat proba inutilă). Nu este indicat textul legal aplicabil în materie din care rezultă că vânzarea poate fi constatată determinantă în raport de exemplarul copie/indigo cu ignorarea exemplarului original, față de care s-a formulat obiectul cererii de chemare în judecată, depus, expertizat și analizat de către instanța de fond. Nu rezultă care sunt motivele în fapt și în drept în raport de care a îndepărtat (implicit), argumentele instanței de fond cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 1179 alin. (3) C. civ. (lipsa de mențiune că originalele s-au făcut în număr îndoit, întreit și celelalte, nu poate fi opusă de acela care a executat din parte-i convenția constatat prin act) inclusiv textul invocat de reclamant - art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Mai arată recurentul că instanța de apel nu argumentează în fapt și în drept de ce este determinant pentru înscrisul copie indigo (depus de către reclamant în timpul cercetării judecătorești pentru a se demonstra că a fost încheiat în mai multe exemplare, deși nu s-a menționat în cuprinsul actului pluralitatea de exemplare) susținerea pârâților apelanți cum că nu ar fi fost scris în întregime de către autorul acestora și nici de către autorul reclamantului. Care este textul legal care impune ca un act de vânzare cumpărare sub semnătură privată să fie, sub sancțiunea nulității, scris în întregime de către vânzător sau cumpărător? Instanța de apel nu a indicat care sunt propriile observații, analize, dubii asupra înscrisului copie/indigo supus cercetării judecătorești în apel. Nu rezultă care dintre elementele/datele esențiale ale actului de vânzare cumpărare (părți, obiectul vânzării, prețul și plata acestuia, predarea bunului, semnaturile) lipsesc sau sunt determinant diferite față de înscrisul original depus de reclamant și în raport de care s-a solicitat constatarea vânzării.

Instanța de apel nu a analizat toate motivele/criticile din apel, nu le-a structurat și calificat în raport de propria analiză, având în vedere caracterul devolutiv al apelului și soluția de anulare a sentinței. În considerentele deciziei nu se regăsesc răspunsurile instanței de apel la apărările și argumentele prezentate de către reclamant, argumente prezentate în scris, dar și prin concluziile orale, reținute prin încheierea din data de 02.03.2922. Nu rezultă de ce au fost (implicit) respinse, în raport de care texte de lege de drept material sau procedural sau elemente probatorii. Instanța de apel nu motivează de ce consideră că instanța de fond, reținând ca mijloc de probă înscrisul copie/indigo/original (cu aplicarea dispozițiilor art. 1179 alin. (1)-(3) C. civ. și art. 274 alin. (3) C. proc. civ.) a fost încălcat dreptul la apărare al pârâților și la soluționarea în mod echitabil a cauzei, drepturi garantate și de art. 6 din CEDO.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că în cauză au fost interpretate și aplicate greșit dispozițiile art. 1170 alin. (3) C. civ., art. 1073 și 1077 din C. civ. din 1864, precum și prevederile art. 5 alin. (2) din Titlul X din Legea nr. 247/2005, texte ce reglementează condițiile în care se poate constata vânzarea cumpărarea unui imobil prin hotărâre judecătorească.

Arată recurentul că, în cauză, există un înscris original, sub semnătură privată, intitulat act de vânzare-cumpărare, datat 04.05.1980, semnat de vânzător, cumpărător și martori, care cuprinde toate mențiunile necesare și specifice unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare a terenului. De asemenea, în cauză a fost depus un al doilea exemplar (conținut/indigo) al înscrisului păstrat de martor H., înmânat la cerere, reclamantului Marghitan în timpul procedurii judiciare. Înscrisul original, sub semnătură privată, intitulat act de vânzare-cumpărare datat 04.05.1980 cuprinde semnătura vânzătorului nefalsificată, fapt dovedit prin constatările raportului de expertiză.

Reclamantul Marghitan deține originalul titlului de proprietate asupra terenului (procesul-verbal din data de 02.06.1936 și chitanța de plată), înmânat de către vânzător la data încheierii actului de vânzare, a predării prețului și posesiei asupra terenului. Dacă nu ar fi existat real tranzacția de vânzare-cumpărare din 04.05.1980, nu ar fi existat niciun temei ca fostul proprietar al terenului să predea unei terțe persoane (F.), originalele titlului său de proprietate asupra terenului.

Reclamantul Marghitan deține originalul chitanțelor ce atestă plata impozitului pe teren de la data cumpărării, 1980. Pe chitanțele deținute în original este trecut numele fostului proprietar, pe altele se menționează că plata se face prin Marghitan, copiile certificate sunt depuse la dosar. În mod cert cumpărătorul a primit posesia asupra terenului din data încheierii actului de vânzare, 04.05.1980 și o deține și în prezent, a fost exercitată de către tatăl reclamantului, iar după decesul acestuia de către reclamant.

Faptul achitării integrale a prețului vânzării rezultă din cuprinsul actului de vânzare cumpărare, această declarație având valoare de chitanță descărcatoare. Este de necontestat faptul că în timpul vieții sale, până la 19.07.1986 (data decesului), vânzătorul E. nu a contestat vânzarea, nu 1-a tulburat în posesie în nici un fel pe cumpărător.

Dacă nu ar fi fost o vânzare reală, validă, nicio persoană nu ar fi lăsat atâția ani o proprietate în mâna altei persoane fără niciun temei.

De asemenea, nici moștenitorii vânzătorului nu l-au tulburat în niciun fel pe cumpărător, nu au solicitat restituirea terenului sau daune pentru folosirea lui fără titlu.

Prin întâmpinare, intimații-pârâți au solicitat respingerea recursului și au arătat că hotărârea atacată este temeinică și legală.

Contrar susținerilor recurentului, prin această hotărâre nu s-a reținut că expertizarea înscrisului desemnat ca al doilea exemplar ar fi o probă inutilă, iar acest înscris nu este o copie indigo, ci o copie rezultată prin utilizarea unei file de indigo, cu mențiuni olografe suplimentare (suprascrieri) față de înscrisul deja supus analizei experților și cu indicii de contrafacere a semnăturii vânzătorului.

Instanța de apel a respectat dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ., dezvoltând în decizie motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția pronunțată.

În apel, instanța nu a apreciat că vânzarea poate fi constatată determinant în raport cu exemplarul copie/indigo cu ignorarea exemplarului original, ci a apreciat că determinant pentru admiterea apelului a fost motivul de apel referitor la neefectuarea expertizei grafoscopice pentru verificarea actului de vânzare-cumpărare din 04.05.1980, depus în copie la fila x.

Nu se poate susține că instanța de apel nu a analizat și dispus raportat la toate motivele de apel, câtă vreme în lipsa stabilirii existenței și efectelor juridice ale acestui înscris nu se poate analiza nici acțiunea și nici vreunul din motivele de apel.

În hotărârea recurată nu există motive contradictorii, iar instanța de apel nu a apreciat ca fiind inutilă administrarea probei cu expertiza grafoscopică.

În cauză nu au fost încălcate sau greșit interpretate norme de drept material, H. nu este martor în cauză, înscrisul original (primul înscris) nu cuprinde semnătura vânzătorului E., ci o semnătură despre care raportul de expertiză stabilește că nu se poate constata de către cine a fost executată, iar lipsa consimțământului vânzătorului E. lipsește contractul de efecte juridice, ca și de posibilitatea certificării unei anumite situații de fapt (încasarea prețului, predarea imobilului, etc).

La data de 28.10.2022 (data înregistrării), în termen legal, recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor din actul procedural și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 8 februarie 2023, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 7 iunie 2023.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin criticile subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamantul a susținut, în esență, că, prin decizia recurată, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., din moment ce a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în condițiile în care nu s-a constatat că prima instanță ar fi soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-ar fi făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, părțile fiind prezente personal la toate termenele stabilite în ședință publică.

De asemenea, a susținut și că nu este îndeplinită nici cerința impusă de text referitoare la solicitarea expresă făcută de părți prin cererea de apel sau prin întâmpinare, precum și că trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului, în condițiile în care anterior s-a mai dispus o dată trimiterea spre rejudecare.

Verificând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin sentința nr. 1621/21.10.2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, procedând la judecarea pe fond a cauzei, a admis acțiunea formulată.

Împotriva acestei soluții au declarat apel pârâții, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu îndrumarea de a dispune efectuarea unei expertize grafoscopice a celui de-al doilea înscris al actului de vânzare-cumpărare datat 04.05.1980.

Procedând la judecarea apelului, Curtea de Apel București a admis apelul formulat, reținând că pentru corecta soluționare a cauzei se impune efectuarea expertizei grafoscopice pentru verificarea respectivului exemplar al actului de vânzare-cumpărare.

Cu toate acestea, instanța de apel, având în vedere solicitarea pârâților, a dispus, în urma admiterii apelului și a desființării sentinței apelate, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Dispunând trimiterea spre rejudecare a procesului, instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 480 alin. (3) - teza a II-a C. proc. civ.

Conform acestui text de lege, în cazul în care prima instanță, în mod greșit, a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.

Cum, în speță, prima instanță a realizat o judecare pe fond a cauzei, nefiind formulate, prin apelul dedus judecății, critici privitoare la nelegala citare a pârâților, nu se putea face, în condiții de legalitate, aplicarea tezei privitoare la trimiterea cauzei spre rejudecare celei dintâi instanțe.

Drept urmare, instanța de apel trebuia să rețină cauza pentru judecata procesului, evocând fondul, așa cum stabilește, cu valoare de principiu, teza I din art. 480 alin. (3) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu prevederile art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel poate dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Față de cele ce preced, instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală, ce decurge din nesocotirea cerințelor unui text procedural, astfel încât criticile formulate în recurs întrunesc cerințele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cât privește celelalte critici, subsumate de reclamant motivelor de recurs reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte notează faptul că ele nu pot fi analizate date fiind efectele pe care le produce soluția ce urmează a fi pronunțată în considerarea încălcării regulilor de procedură reprezentate de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., rămânând în sarcina instanței de apel ca, în rejudecarea cauzei, cu ocazia analizei și a stabilirii în concret a raporturilor juridice dintre părți, potrivit celor mai sus indicate, să aibă în vedere toate susținerile pârâților.

Relativ la cheltuielile de judecată solicitate în recurs, având în vedere faptul că, la acest moment procesual, nu se poate tranșa definitiv asupra culpei procesuale a părților și nici a îndreptățirii acestora la a pretinde obligarea părții căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, dat fiind că soluția care s-a impus a fost aceea de casare cu trimitere spre rejudecarea cauzei, rămâne în sarcina instanței de rejudecare să analizeze cererea formulată de către reclamant, având ca obiect obligarea părții căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Pentru aceste considerente, conform prevederilor art. 497 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 448 A din 30 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie va fi admis, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 448 A din 30 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iunie 2023.