ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 451/2023

Ședința publică din data de 1 martie 2023

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10 aprilie 2020 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI, a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care: să se constate inexistența dreptului de proprietate al pârâtului asupra terenului în suprafață de 7.544 mp, situat în București și să se dispună radierea mențiunii privind dreptul de proprietate al pârâtului din cartea funciară nr. x a sectorului 5.

Prin încheierea de ședință din 2 decembrie 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a dispus declinarea competenței în favoarea secției a VI-a Civile a Tribunalului București.

Prin încheierea din 23 februarie 2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis, la rândul său, excepția de necompetență funcțională și a constatat ivit conflictul de competență.

Prin sentința civilă nr. 50/F din 17 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a Civilă a Tribunalului București, pe al cărei rol cauza a fost înregistrată din nou la data de 5 aprilie 2021.

Prin sentința civilă nr. 1514 din 2 iunie 2021, pronunțată în doar nr. x/2020*, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 2111 din 29 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1514 din 2 iunie 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, motivele fiind, în esență, următoarele:

În susținerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 14 din Legea nr. 185/2018 prin respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, fiind încălcate dispozițiile art. 245 - art. 246, coroborate cu art. 479 alin. (2) teza finală, art. 22 alin. (2), precum și art. 6 din C. proc. civ.

Susține recurenta-reclamantă că, admițând excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și constatând că acțiunea promovată este inadmisibilă, fără a pune în discuția părților excepția de fond a inadmisibilității, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, în contextul în care această excepție nu a fost invocată niciodată formal pe parcursul derulării procesului, nici în primă instanță și nici în apel, iar calea de atac viza în mod expres modalitatea de soluționare greșită a cauzei de către prima instanță, care, deși a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, a motivat soluția exclusiv pe considerente care țineau de inadmisibilitatea acesteia.

Așadar, recurenta-reclamată susține că a fost pusă în imposibilitatea absolută de a formula apărări în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, în contextul în care procesul a fost soluționat pe baza acestei excepții, atât în primă instanță, cât și în apel.

Din această perspectivă, recurenta-reclamantă apreciază că a fost încălcat și art. 6 din C.E.D.O., întrucât nu a beneficiat de un proces echitabil, în cadrul căruia să poată formula apărări concrete asupra unei excepții de fond, pe baza căreia cererea sa de chemare în judecată a fost respinsă.

Potrivit recurentei-reclamante, niciuna dintre cele două ipoteze expuse de instanța de apel cu privire la inadmisibilitatea acțiunii nu sunt fondate, deoarece nu există nicio dispoziție legală care să impună, într-o acțiune privind constatarea inexistenței unui drept, ca reclamantul să invoce inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa, art. 35 C. proc. civ. neprevăzând o atare condiție, ci numai existența interesului reclamantului. Recurenta-reclamantă mai susține că putea uza de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 185/2018 în situația în care se constata inexistența dreptului de proprietate al intimatului-pârât și se dispunea radierea acestuia din cartea funciară. Mai precizează recurenta-reclamantă că este titulara dreptului conferit de art. 14 din Legea nr. 185/2018.

În susținerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă greșita interpretare și aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 14 din Legea nr. 185/2018, a art. 888 C. civ., precum și a art. 28 și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 7/1996.

Recurenta-reclamantă susține că a dobândit dreptul de proprietare asupra construcțiilor amplasate pe terenul din str. x la 13.07.2012, având născut în patrimoniu dreptul de a solicita notarea posesiei în cartea funciară, fiind singura posesoare a respectivului teren.

Mai precizează recurenta-reclamantă că Legea nr. 185/2018 impune două condiții de admisibilitate a notării posesiei în cartea funciară, respectiv imobilul să nu fie înscris anterior în cartea funciară în favoarea altei persoane și să nu facă parte din domeniul privat al statului/unității administrativ teritoriale.

Potrivit recurentei-reclamante, înscrierea dreptului intimatului-pârât în cartea funciară a imobilului s-a realizat în mod fraudulos, cu încălcarea dispozițiilor art. 888 C. civ. și a art. 28 și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, întrucât nu a existat nicio cerere formulată de către reprezentantul unității administrativ-teritoriale în vederea înscrierii dreptului de proprietate asupra terenului în cartea funciară; procurile și împuternicirile pe care B. S.A. le-a emis în vede vederea înscrierii imobilului în cartea funciară au privit strict operațiunea de întabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului activ din București; nu a fost prezentat la înscrierea în cartea funciară niciun act administrativ sau de altă natură care să fundamenteze cererea de înscriere pe numele autorității administrativ teritoriale.

Recurenta-reclamantă invocă, în raport de aceste argumente, faptul că instanțele de judecată nu au realizat, în fapt, o analiză pertinentă a demersului său procesual.

În opinia recurentei-reclamante, inexistența dreptului de proprietate al intimatului-pârât trebuia raportată la dreptul pretins de reclamantă, respectiv de a beneficia de efectele posesiei sale asupra terenului, în temeiul art. 14 din Legea nr. 185/2018, întrucât este singura posesoare a terenului, posesia sa este dovedită de fapte concrete și lipsite de echivoc, constând în plata taxelor și impozitelor aferente terenului și nu există nicio dovadă a dreptului de proprietate al unității administrativ teritoriale.

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.

Prin încheierea din 7 decembrie 2022, s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului recurentei din motive medicale.

La 24 februarie 2023, recurenta-reclamantă a depus la dosar înscrisuri.

Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, autoarea căi de atac a invocat în mod expres motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea hotărârii se poate cere atunci când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că, în susținerea motivului de casare reglementat de dispozițiile art. reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat faptul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 14 din Legea nr. 185/2018 și că, prin respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, au fost încălcate dispozițiile art. 245-246, coroborate cu art. 479 alin. (2) teza finală, art. 22 alin. (2), precum și art. 6 din C. proc. civ.

În esență, recurenta-reclamantă a criticat faptul că excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată nu a fost invocată nici de prima instanță și nici de instanța de apel și nu a fost pusă în discuția părților.

Înalta Curte reține că această critică este formală, în condițiile în care, prin apelul declarat, reclamanta a invocat faptul că prima instanță s-a limitat la a analiza acțiunea prin prisma îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, iar instanța de prim control judiciar a analizat motivul de apel invocat de parte.

Înalta Curte mai arată că aspectele ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 185/2018 nu pot constitui critici de nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care așa cum s-a precizat mai sus, vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii.

Înalta Curte constată, de asemenea, că în susținerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă exclusiv aspecte de netemeinicie ce vizează situația de fapt și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, aspecte care antamează fondul cauzei, incompatibile cu prezenta cale de atac declarată, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii și nu temeinicia ei.

Așa fiind, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cum sancțiunea nulității recursului intervine nu doar atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, iar o astfel de situație intervine și în cauza de față, așa cum s-a arătat, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) din același Cod, să anuleze recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2111 din 29 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 martie 2023.