ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2373/2024

Pretențiile deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la 4 martie 2019, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D. și E., constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.02.2016, având ca obiect terenul intravilan în suprafață de 1.465 mp, situat în București, str. x, nr. cadastral x, CF nr. x, radierea dreptului de proprietate al pârâților asupra terenului respectiv și rectificarea cărții funciare, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 407 din 7 aprilie 2023, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâtul C. prin întâmpinare, a respins cererea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă și a obligat reclamanții, în solidar, să plătească pârâtului C. cheltuieli de judecată în sumă de 5.000 RON.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva acestei sentințe civile, au formulat apel reclamanții. Prin decizia civilă nr. 99A din 30 ianuarie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei decizii civile, la 12 martie 2024, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel. Recurentul a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susținând că instanța de apel a încălcat art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât nu a analizat criticile invocate prin cererea de apel, respectiv faptul că prima instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active, ci a analizat exclusiv excepția lipsei interesului, care nu a fost invocată în cauză și nici nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților. Recurentul a mai invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a normelor de drept material, sens în care a învederat următoarele: Pornind de la regimul juridic al nulității absolute, în sensul că orice persoană o poate invoca, instanța de apel trebuia să admită apelul și să respingă excepția excepția lipsei calității procesuale active. Sfera persoanelor se restrânge dintr-un alt punct de vedere, și anume interesul, însă excepția lipsei de interes nu a fost invocată și nu a fost pusă în discuția părților. Calitatea procesuală și interesul nu se confundă, fiind condiții diferite de exercitare a acțiunii civile. Prima își are izvorul în dreptul material, în regimul juridic al instituției disputate, iar cealaltă are relevanță sub aspect faptic, semnificând folosul practic urmărit de parte. Iar dreptul material, având la bază rațiunea ocrotirii interesului public, ce aparține societății în ansamblu, nu numai unui individ, a acordat legitimare procesuală oricărei persoane. Nu numai părțile contractante pot cere constatarea nulității absolute, deoarece această sancțiune lipsește de efecte actele juridice civile încheiate cu nesocotirea normelor de ordine publică ale legii, astfel încât legitimatio ad causam are fiecare membru al societății ale cărei interese publice au fost vătămate. Față de temeiurile de drept invocate și de motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, instanța de apel nu justifică admiterea excepției lipsei calității procesuale active, interesul reclamantului în promovarea prezentei acțiuni fiind evident și anume că, folosind terenul timp îndelungat, a considerat că este îndreptățit să-și protejeze posesia, atacând contractul de vânzare-cumpărare. Interesul legitim în cauză trebuie stabilit în raport cu împrejurarea că nulitatea invocată este una absolută, fiind instituită de legiuitor cu scopul de a ocroti un interes public, care în speță rezidă în constatarea nulității absolute a actului de dezmembrare autentificat sub nr. x/24.02.2016 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.02.2016, întrucât au o cauză ilicită și sunt contrare legii și ordinii publice, deoarece pârâții nu erau proprietarii terenurilor înstrăinate, acestea fiind în procedura specială de reconstituire a dreptului de proprietate, fiind așadar vorba despre terenuri introduse fraudulos în circuitul civil, prin actul de dezmembrare și prin intabularea în cartea funciară. În ipoteza admiterii cererii, reclamanții s-ar fi regăsit în situația de fapt similară celei anterioare actelor juridice atacate, în care dreptul de proprietate transmis de pârâtul C. către pârâții D. și E. nu ar exista și pârâții nu ar avea nici calitatea de proprietari tabulari. Aceste împrejurări ar profita reclamanților în litigiul privind materializarea dreptului lor proprietate asupra construcțiilor edificate cu bună-credință pe terenul în litigiu, precum și a unei părți din terenul care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare, dobândit prin efectul uzucapiunii. Astfel, nu numai titularul unui drept real ar justifica un interes legitim, folosul practic putând aparține și unor persoane care nu dețin un astfel de drept și traducându-se în înlăturarea piedicilor în vederea dobândirii unui drept, împrejurare pe deplin posibilă în temeiul dispozițiilor legale privind uzucapiunea și accesiunea.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept: Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât nu a analizat critica de apel referitoare la faptul că prima instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active, ci a analizat exclusiv excepția lipsei interesului, care nu a fost invocată și nici pusă în discuția părților. Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat. Conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, printre altele, "expunerea situației de fapt reținută pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Obligația privind motivarea hotărârii judecătorești, instituită prin dispozițiile legale precitate, este edictată în scopul bunei administrări a justiției, întăririi încrederii justițiabililor în actul de justiție și pentru a da instanțelor superioare posibilitatea de a exercita controlul judiciar. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, "dreptul la un proces echitabil include și dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (cauza Albina c. României). În cauză, se constată că instanța de apel a respectat aceste exigențe legale și convenționale, prezentând considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția pronunțată, și motivând, în mod corespunzător, respingerea criticilor de apel aduse soluției primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale active. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, la paginile 12-14 din decizia recurată, instanța de apel a analizat pe larg criticile de apel prin intermediul cărora s-a susținut greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale active, reținând, în esență, că, potrivit dispozițiilor art. 1.247 alin. (2) din C. civ., nulitatea absolută a unui contract poate fi invocată de "orice persoană interesată", respectiv de cel care justifică un interes direct, personal, legitim și actual, în strânsă legătură cu cauza nulității absolute invocate. Din această perspectivă, instanța de apel a constatat că, în ipoteza constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.02.2016, terenul ar reintra în patrimoniul vânzătorului (intimatul-pârât C.), astfel că recurentul-reclamant nu ar obține niciun folos practic, împrejurare de natură a conduce la admiterea excepției lipsei calității procesuale active, din perspectiva lipsei de interes. Totodată, instanța de apel a mai argumentat că o eventuală constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.02.2016 nu ar profita reclamanților într-un litigiu privind materializarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor și a unei părți din teren, fiind fără relevanță cine are calitatea de proprietar. În acest context, apare ca vădit nefondată critica de recurs potrivit căreia instanța de apel nu a analizat motivele de apel, nefiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. În altă ordine de idei, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că, atunci când a respins apelul ca nefondat, menținând soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale active, instanța de apel a interpretat și aplicat, în mod greșit, dispozițiile art. 1247 alin. (2) din C. civ. Înalta Curte constată că și acest motiv de recurs este nefondat, întrucât, prin raportare la obiectul cererii introductive (constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare), instanța de apel a reținut, în mod corect, că dezlegarea dată excepției lipsei calității procesuale active este legală și temeinică. Sub un prim aspect, instanța de apel a observat, în mod judicios, că, potrivit dispozițiilor art. 1247 alin. (2) din C. civ., nulitatea absolută poate fi invocată de "orice persoană interesată". Ca atare, este nefondată susținerea recurentului-reclamant, potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană. În realitate, din analiza logico-juridică a textului de lege menționat rezultă că, într-o acțiune prin care se solicită constatarea nulității absolute a unui act juridic, calitate procesuală activă are orice persoană care justifică un interes determinat, legitim, personal, născut și actual, astfel cum prevede art. 33 teza I din C. proc. civ.. Din această perspectivă, este corectă concluzia instanței de apel, în sensul că, deși art. 32 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează 4 condiții generale și distincte, necesare pentru exercitarea acțiunii civile, totuși, în ipoteza cererii de constatare a nulității absolute a unui act juridic, există particularitatea că legitimitatea procesuală activă se analizează prin prisma interesului, în sensul că este esențial să existe un folos practic pentru cel care exercită o astfel de acțiune. Astfel cum a subliniat și instanța de apel, o atare abordare nu înseamnă că se confundă calitatea procesuală activă cu interesul, ci doar că legitimitatea procesuală activă se analizează prin prisma interesului. În al doilea rând, instanța de apel, a reținut, în mod corect, că reclamanții nu au calitate procesuală activă, întrucât nu ar obține niciun folos practic dacă s-ar constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de sub nr. x/24.02.2016, întrucât, într-o atare ipoteză, imobilul ar reintra în patrimoniul vânzătorului (intimatul-pârât C.). Nu poate fi primită susținerea recurentului-reclamant că, în ipoteza admiterii cererii introductive, dreptul de proprietate al intimatului-pârât C. nu ar mai exista, întrucât contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.02.2016 constituie titlu de proprietate doar pentru cumpărători (intimații-pârâții D. și E.), iar constatarea nulității absolute a acestuia nu poate conduce la anularea titlului de proprietate al intimatului-pârât C., care, de altfel, nici nu face obiectul litigiului de față. Cu alte cuvinte, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.02.2016 nu are drept consecință inexistența dreptului de proprietate al intimatului-pârât C.. Nu poate fi primită nici susținerea recurentului-reclamant, potrivit căreia constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare i-ar profita într-un litigiu privind dobândirea dreptului de proprietate asupra construcțiilor și a unei părți din teren, întrucât invocarea uzucapiunii și a accesiunii imobiliare artificiale nu depinde de soluția dată în litigiul de față, recurentul-reclamant putând încerca să își valorifice drepturile pe care le invocă în legătură cu construcțiile edificate pe teren față de orice persoană care are calitatea de proprietar, fiind irelevant dacă ar fi vorba despre intimații-pârâți D. și E. sau despre intimatul-pârât C.. Față de aceste considerente, constatând că nu sunt întemeiate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. și că decizia instanței de apel este legală, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul. Constatând îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 451-453 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va obliga pe recurentul-reclamant să plătească intimatului-pârât C. suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, sub forma onorariului de avocat, dovedite a fi efectuate în faza procesuală a recursului prin documentele justificative depuse la dosar.