ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 776/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 iunie 2018, sub nr. x/2018, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primarul General și Subunitatea Administrativ Teritorială Sector 2 prin Primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 250 mp situat în București, str. x, prin efectul prescripției achizitive și asupra construcțiilor edificate pe acest teren, prin accesiune imobiliară. Prin sentința civilă nr. 12483 din data de 13 decembrie 2018, în aplicarea dispozițiilor art. 95 pct. 1 raportat la art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 2 a admis excepția necompetenței materiale invocate de către pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, având în vedere că valoarea imobilului ce formează obiectul acțiunii depășește 200.000 RON. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2018. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 846 pronunțată la data de 27 mai 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Subunitatea Administrativ Teritorială Sector 2 București, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General, a constatat că reclamanții B., C. și D., succesori în drepturi ai defunctului A., decedat pe parcursul procesului, au dobândit, prin efectul prescripției achizitive, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 285 mp situat în str. x, Municipiul București, identificat conform schiței anexă a raportului de expertiză tehnică, specialitatea topografie, întocmit de expert E., a constatat că reclamanții au dobândit, prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, dreptul de proprietate asupra construcțiilor C1, C2, C3, C4 realizate pe terenul în suprafață de 285 mp, identificate conform schiței anexă a raportului de expertiză tehnică, specialitatea topografie, întocmit de expert E. și a obligat pârâtul Municipiul București, prin Primar General, la plata către reclamanți a sumei totale de 10.438 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 3.500 RON onorarii experți și 6.938 RON taxă judiciară de timbru. Cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Subunitatea Administrativ Teritorială Sector 2 București a fost respinsă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București, la data de 11 august 2021 a declarat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General, solicitând modificarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesual pasive și a respingerii cererii de chemare în judecată formulate împotriva sa ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 793 A din data de 25 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a-III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul București prin Primarul General în contradictoriu cu intimații-reclamanți B., C. și D., ca nefondat, fiind obligat apelantul la plata către intimați a sumei de 3000 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, criticând soluția pentru nelegalitate. Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 2 august 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie . Prin cererea de recurs, Municipiul București prin Primarul General a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel, apreciind că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât arată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, în concret a dispozițiilor art. 1847 și art. 1890 din C. civ. de la 1864. Acesta susține că, în considerarea dispozițiilor art. 249 din C. proc. civ., sarcina probei existenței în patrimoniul pârâtului a dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul litigiului, aparține reclamantului. Or, acesta nu a probat că cererea de chemare în judecată se justifică a fi formulată în contradictoriu cu Municipiul București. Cu toate acestea, instanța de apel a reținut că imobilul ar face parte din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale și a ajuns la concluzia că Municipiul București este singurul în măsură să conteste eventualul drept de proprietate al reclamanților, asupra imobilului în litigiu, justificând, astfel, reținerea calității procesuale pasive a instituției pârâte în cauză. Recurentul-pârât critică soluția instanței de apel și prin prisma faptului că, în opinia sa, trebuia să se stăruie în administrarea unui probatoriu adecvat și complex, prin care să se stabilească, fără echivoc, cine are calitatea de proprietar neglijent, față de care să opereze sancțiunea prescripției achizitive. Aceasta cu atât mai mult cu cât se discută de o presupusă dobândire a imobilului în anul 1946, când a fost încheiată o chitanță de mână cu alte persoane fizice, iar potrivit evidențelor organului fiscal, impozitul este achitat de o persoană fizică, respectiv F., care nu a fost antrenată în acest proces. Recurentul arată că, față de obiectul cauzei, nu se poate opera cu prezumții, fiind necesare mai ales înscrisuri oficiale. Or, în fața instanței de apel nu s-a administrat niciun probatoriu, pricina fiind soluționată la primul termen de judecată fără a se pune măcar în discuție administrarea probei cu înscrisuri, solicitată de către autoritatea pârâtă prin motivele de apel. De asemenea, se susține în cererea de recurs că motivarea instanței de apel este contradictorie. Aceasta deoarece, pe de o parte, se recunoaște că uzucapiunea este o sancțiune îndreptată împotriva proprietarului nediligent, neglijent, iar sarcina probei, că cererea de chemare în judecată se justifică a fi formulată în contradictoriu cu Municipiul București, aparține reclamanților. Pe de altă parte, în hotărâre, se rezumă (nefiind identificat un proprietar actual al imobilului) că bunul imobil în litigiu face parte din domeniul privat al Municipiului București și că autoritatea pârâtă ar fi singura în măsură să conteste eventualul drept de proprietate al imobilului litigios. Recurentul pârât solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel. I.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată și depusă la dosar la data de 17 octombrie 2022, reclamanții C., B., D. au invocat, în principal, excepția nulității recursului față de neindicarea motivelor de casare și, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat. Recurentul-pârât Municipiul București prin Primarul General nu a formulat răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea motivelor de recurs în cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate nul recursul, pentru următoarele considerente: Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Tot cu nulitatea sancționează și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În speță, recurentul-pârât invocă incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 1847 și art. 1890 C. civ., că aceasta cuprinde motive contradictorii, precum și că în cauză nu a fost administrat un probatoriu adecvat prin care să se stabilească dacă apelantul-pârât are calitatea de proprietar nediligent. Cu toate acestea, examinarea dezvoltării acestor motive de recurs relevă că ele au fost invocate în mod formal, nefiind susținute de veritabile critici de nelegalitate. Astfel, în ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 1847 și art. 1890 C. civ., întrucât în speță nu a fost identificat în concret titularul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, instanța de apel ajungând eronat la concluzia că Municipiul București este singurul în măsură să conteste eventualul drept de proprietate al reclamanților, justificând astfel reținerea calității sale procesuale pasive. Cum s-a arătat, Înalta Curte apreciază că în dezvoltarea acestui motiv de recurs recurentul-pârât a făcut o trimitere formală la textele de lege a căror interpretare și aplicare o consideră greșită, deoarece susținerile concrete se referă la absența unui probatoriu în sensul celor constatate de instanțele de fond și nu la aplicarea greșită a legii. În acest sens, se observă că recurentul nu contestă raționamentul logico-juridic (în cadrul căruia legitimarea procesuală pasivă în acțiunea pentru constatarea uzucapiunii revine proprietarului terenului), ci susține că faptele ce au stat la baza respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive sunt greșite, deoarece o atare calitate a sa nu s-ar fi probat în cauză. Or, această susținere nu poate conduce instanța de recurs la examinarea corectei aplicări a dispozițiilor art. 1847 li art. 1890 C. civ. 1864, ci tinde la reevaluarea probatoriului administrat, ce a îndreptățit instanțele de fond să rețină legitimarea procesuală a recurentului pârât. În ceea ce privește motivul de recurs subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că motivarea instanței de apel este contradictorie, întrucât deși a admis că uzucapiunea este o sancțiune îndreptată împotriva proprietarului nediligent, precum și că reclamanții au sarcina să probeze că cererea de chemare în judecată se justifică a fi formulată în contradictoriu cu Municipiul București, a rezumat apoi că bunul imobil în litigiu face parte din domeniul privat al Municipiului București și că acesta ar fi singurul în măsură să conteste eventualul drept de proprietate al imobilului litigios (justificându-se astfel legitimarea procesuală pasivă în cauză a Municipiului București). Înalta Curte apreciază că aceste susțineri reprezintă simple nemulțumiri ale recurentului-pârât cu privire la reținerea caracterului nefondat al criticii prin care apelantul-pârât a susținut că nu are calitate procesuală pasivă în raport de temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, cele evocate în cererea de recurs neavând natura unor considerente contradictorii. Referitor la critica privind faptul că în cauză nu a fost administrat un probatoriu adecvat și complex prin care să se stabilească fără echivoc cine are calitatea de proprietar nediligent, instanța de apel nestăruind în administrarea unor astfel de probe, Înalta Curte apreciază că nici această critică nu se poate circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., modalitatea de administrare a probatoriului reprezentând o chestiune de fapt, analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei. Or, o astfel de critică nu poate fi dedusă judecății în calea de atac extraordinară a recursului, fiind o critică de netemeinicie a hotărârii recurate. Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a mai arătat că în baza sa informatizată de date, pentru adresa poștală din str. x, apare ca plătitor de rol pentru suprafața de 250 mp numitul F., iar acesta nu are calitatea de parte în cauza dedusă judecății. Or, cum s-a arătat, și această susținere tinde la reevaluarea probatoriului sub aspectul calității de adevărat proprietar al imobilului uzucapat și nu poate fundamenta o critică întemeiată pe art. 488 pct. 6 sau 8 C. proc. civ. În consecință, Înalta Curte reține că, deși recurentul-pârât susține incidenta motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., invocarea lor este una formală, în realitate criticile expuse se referă la netemeinicia hotărârii atacate, la aprecierea situației de fapt și la valența probatorie pe care instanța de apel a conferit-o probelor administrate, iar nu maniera în care normele de drept material au fost aplicate în cauză. Prin urmare, aceste aspecte exced cadrului procesual al recursului, în care controlul judiciar se limitează la verificarea legalității hotărârii atacate din perspectiva motivelor de recurs prevăzute în mod expres și limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Or, pentru a fi incident vreunul din motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul-pârât să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată, ci trebuie să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, să indice greșelile anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Simplele nemulțumiri ale recurentului-pârât față de modul în care a decurs judecata în apel nu constituie o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate. Numai așa instanța de recurs poate să facă o verificare de ansamblu a hotărârii atacate, chiar dacă numai în ce privește nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 C. proc. civ. În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurentul-pârât nu îndeplinesc condiția prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., și cum în cauză nu pot fi reținute motive de ordine publică va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, constatând nul recursul.