ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1123/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.5/ CA din 16 ianuarie 2006, Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate privind lipsa calității procesuale active a SC M.I. SA Iași, lipsa calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Iași, Primăriei Podu Iloaiei și Primăriei Hârlău, județul Iași, precum și excepțiile privind inadmisibilitatea acțiunii, excepția autorității de lucru judecat și excepția tardivității cererii completatoare; a respins cererile de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României formulate de Ministerul Administrației și Internelor și Consiliul Județean Iași; a admis cererile de intervenție în interes propriu formulate de SC C.J.

SA Iași și SC R. SA Iași și acțiunea principală formulată de SC M.I. SA Iași în contradictoriu cu Guvernul României, Consiliul Local Iași, Primăria Municipiului Iași, Consiliul Local Podu Iloaiei, Primăria Hârlău, județul Iași, constatând nulitatea parțială a H.G. nr.1354/2001 publicată în Monitorul Oficial nr.326 bis din 16 mai 2001, cu privire la următoarele imobile: -imobilul situat în Iași, str.Vasile Alexandri; imobilul situat în Iași, str. Elena Doamna; -Plaja Nicolina, str.Pantelimon; -imobilul situat în Hîrlău, str.Luca Arbore (fostă Nicolina); -imobilul situat în comuna Podu Iloaiei, str. Uzinei. În motivarea sentinței se reține că prin reorganizarea fostei I.J.P.I.P.S. Iași s-au înființat trei societăți comerciale: SC M.I.

SA Iași, SC R. SA Iași și SC C.J. SA Iași. Aceste societăți au preluat patrimoniul fostei unități economice de stat în condițiile cap.III, art.16-24 din Legea nr.15/1990. Printre bunurile ce au aparținut fostei I.J.P.I.P.S. Iași se numără și imobilele la care se face referire în prezentul litigiu, respectiv bunurile imobile situate în Iași, str.V.Alexandri și str.Codrescu, imobilul din Hîrlău, cel din Podu Iloaiei și Plaja Nicolina. În drept se rețin fragmentar dispozițiile art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990, citat astfel: „Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia…” și se menționează că imobilele în litigiu au fost incluse în patrimoniul reclamantei și al intervenienților SC R.SA Iași și SC C.J.

SA Iași încă din anul 1991, conform Deciziei nr.179/1991 emisă de Prefectura județului Iași. Instanța de Fond a mai argumentat că nu s-a făcut dovada preluării legale în domeniul public a unor bunuri, respectiv conform Legii nr.33/1994 privind condițiile și modalitățile exproprierii pentru cauză de utilitate publică și a Legii nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Guvernul României, Consiliul Local al Municipiului Iași, Consiliul Local Podu Iloaiei, Primăria Podu Iloaiei, Consiliul Local și Primăria orașului Hârlău, precum și intervenientul Consiliul Județean Iași. Recurentul Guvernul României susține că hotărârea este nelegală și netemeinică, deoarece reclamanta SC M.I.

SA Iași nu și-a dovedit legitimarea procesuală activă, respectiv dreptul vătămat, față de împrejurarea că în patrimoniul noii societăți comerciale înființate nu au intrat automat toate bunurile care se găseau în stăpânirea de fapt a fostei unități socialiste, ci doar acele bunuri care se aflau în administrarea directă a fostei întreprinderi. Conform H.G. nr.834/1991 dreptul de administrare directă se poate dovedi cu Decret de expropriere, hotărâre a fostului Consiliu de miniștri, decizie a comitetului executiv al fostului consiliu popular, ordine de transfer, contracte, acorduri, iar reclamanta nu a făcut o astfel de dovadă.

Recurentul Guvernul României mai arată că Instanța de Fond a încălcat autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești definitive, prin care au fost menținute ca legale hotărârile consiliilor județene și locale de includere în domeniul public a unor bunuri, respectiv Decizia nr.1767/2001 a Curții Supreme de Justiție, Sentința Civilă nr.585/ E din 2002 a Tribunalului Iași, rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr.1199/ CA din 2003, precum și Sentința nr.33/2000 a Curții de Apel Iași. Recurentul Consiliul Județean Iași a reiterat motivele de netemeinicie și nelegalitate susținute de Guvernul României și, totodată, a susținut lipsa procedurii administrative prealabile și tardivitatea cererii completatoare formulate de SC M.I.

SA Iași cu privire la unele poziții din H.G.1354/2001, completare depusă abia în fond după casare, după un prim ciclu procesual parcurs de acțiunea inițială, fiind astfel încălcate prevederile procedurale cuprinse în Legea nr554/2004. Recurentul, Consiliul Local al Municipiului Iași invocă, în esență, aceleași motive de neleglaitate și netemeinicie ca și recurenții Guvernul României și Consiliul Județean Iași, iar în plus arată că în privința imobilului din str.Elena Doamna, Instanța de Fond nu a observat lipsa identității dintre bunul trecut în lista de inventar a societății și bunul inclus în H.G. nr.1354/2001, în primul act menționându-se clădirea Elena Doamna, fără număr, iar în al doilea act – teren în suprafață de 140 m.p.

situat în str. Elena Doamna, sentința Instanței de Fond fiind netemeinică și sub acest aspect. Recurentul, Consiliul Local Podu Iloaiei susține, în esență, lipsa calității procesuale active a SC M.I. SA Iași în legătură cu imobilul denumit „Baie comunală”, situat în str. Uzinei, Podu Iloaiei, bun în legătură cu care reclamanta nu a dovedit vreun drept de proprietate; aceste considerente s-au reținut și în sentința nr.41/ E din 21 ianuarie 2002 a Tribunalului Iași, sentință prin care a fost respinsă acțiunea SC M.I. SA Iași privind anularea Hotărârea Consiliului Local Podu Iloaiei din 22 martie 2001, iar în prezent imobilul a fost demolat.

Primăria Podu Iloaiei a invocat aceleași motive de recurs ca și recurentul anterior, susținând în plus că în mod greșit a fost respinsă lipsa calității sale procesuale pasive, invocată în temeiul art.38, alin.1 din Legea nr.215/2001, consiliul local fiind autoritatea care administrează domeniul public și domeniul privat al comunei sau orașului. Consiliul Local și Primăria orașului Hârlău au susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii Instanței de Fond cu privire la imobilul situat în Hîrlău, str.Luca Arbore (fostă Nicolina), arătând că reclamanta nu a demonstrat în nici un fel dreptul său de proprietate asupra acestui imobil și, în plus, Instanța a ignorat efectele autorității de lucru judecat ale Deciziei nr.107/2000, pronunțată de Curtea de Apel Iași, prin care i-a fost respinsă reclamantei acțiunea în constatarea dreptului de proprietate privind bunul menționat.

În prezentul dosar, la data de 22 februarie 2006 a formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul Guvernului României, Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Iași, cerere admisă în principiu de Înalta Curte și prin care se susține că imobilul situat în str. Vasile Alexandri din Iași se află inclus în Lista monumentelor istorice încă din anul 1979, lista fiind ulterior reactualizată. Intervenienta arată că Inspectoratul de Cultură al Județului Iași a înștiințat SC M.I. SA Iași, SC R. SA Iași și SC C.J. SA Iași despre faptul că imobilul în care își aveau sediul era clasat ca monument istoric, iar prin Hotărârea Consiliului Județean Iași nr.10/1999 bunul a fost atestat în cadrul inventarului privind bunurile de interes public județean.

În consecință, intervenienta solicită admiterea recursului formulat de Guvernul României. Analizând actele și lucrările dosarului de fond,precum și motivele de recurs invocate, care se încadrează în drept în prevederile art.304 pct.7 și 9 din C. proc. Civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate, precum și cererea de intervenție accesorie în interesul recurentului Guvernul României, sunt întemeiate. În mod legal fiecare dintre recurenți au susținut că reclamanta SC M.I. SA Iași și intervenientele SC C.J. SA Iași și SC R. SA Iași nu și-au dovedit calitatea procesuală activă, în sensul că nu și-au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilelor incluse în Hotărârea de Guvern atacată – situație ce a presupus administrarea de probe și soluționarea pe fond a acțiunii.

Soluția Instanței de Fond este însă nelegală, deoarece se întemeiază pe aplicarea greșită a art.20 alin.(2) din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cu modificările și completările ulterioare – articol potrivit căruia „bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acestuia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu”, pornind de la acest articol Instanța a ajuns la concluzia că actele de înființare ale celor trei societăți, respectiv deciziile Prefecturii Județene Iași nr.179 și art.180/1991, sunt dovezi ale calității de proprietar societățile provenind din reorganizarea fostei întreprinderi socialiste, cu privire la bunurile trecute în actele de predare-primire încheiate cu ocazia înființării.

Criteriile de aplicare a Legii nr.15/1990 prevăd faptul că toate bunurile care au aparținut fostelor întreprinderi de stat vor fi evaluate, iar în baza evaluărilor astfel efectuate societățile nou înființate vor întreprinde demersurile legale pentru a obține atestate ale dreptului de proprietate asupra acestor imobile. Totodată, conform H.G. nr.834/1991 dreptul de administrare directă al fostei întreprinderi socialiste se poate dovedi de către societățile comerciale cu acte cum sunt: decret de expropriere, hotărâre a fostului consiliu popular, ordine de transfer, contracte, acorduri. În speță intimatele SC M.I. SA Iași, SC R. SA Iași și SC C.J. SA Iași nu au depus nici acte din care să rezulte dreptul de administrare directă asupra unor bunuri imobile și nici certificate de atestare a dreptului de proprietate privind terenurile deținute sau hotărâri judecătorești pronunțate în eventuale acțiuni în constatare ce ar fi fost admise.

În aceste condiții, invocarea de către Instanța de Fond a nerespectării procedurii de expropriere prevăzute de Legea nr.33/1994 și a dispozițiilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice reprezintă o aplicare greșită a legii, deoarece în speță nu a avut loc o expropriere, bunurile incluse în hotărârea de guvern nefiind proprietatea societăților comerciale intimate. Față de împrejurarea că acțiunea promovată de reclamantă și cererile de intervenție în interes propriu nu îndeplinesc una din condițiile esențiale, de fond, ale acțiunii în contencios administrativ, respectiv existența dreptului vătămat sau a interesului legitim – condiție existentă atât sub imperiul Legii nr.29/1990 (în prezent abrogată), cât și sub imperiul Legii nr.554/2004 – Înalta Curte apreciază că în mod greșit Instanța de Fond a pronunțat o soluție de admitere a acțiunii și a respectivelor cereri de intervenție, iar în baza art.304 pct.9 coroborate cu art.312 alin.1 C. proc.

Civ. recursurile urmează a fi admise și, în consecință, și cererea de intervenție accesorie formulată de Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Guvernul României, Consiliul Local al Municipiului Iași, Consiliul Local Podul Iloaiei, Primăria Podul Iloaiei, Consiliul Local Hârlău, Primăria Hârlău, și Consiliul Județean Iași împotriva sentinței civile nr. 5/ CA din 16 ianuarie 2006 a Curții de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Admite cererea de intervenție accesorie, formulată de Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Iași, în interesul-recurentului pârât Guvernul României. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC M.I. SA Iași, ca neîntemeiată. Respinge cererile de intervenție în interes propriu formulate de SC C.J.

SA Iași și SC R. SA Iași. Admite cererea de intervenție accesorie formulată de Consiliul Județean Iași în interesul pârâtului Guvernul României. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2007.