ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1123/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5/ CA din 16 ianuarie 2006,

Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

a respins excepțiile invocate privind lipsa calității procesuale active a SC M.I.

SA Iași, lipsa calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Iași,

Primăriei Podu Iloaiei și Primăriei Hârlău, județul Iași, precum și excepțiile

privind inadmisibilitatea acțiunii, excepția autorității de lucru judecat și

excepția tardivității cererii completatoare; a respins cererile de intervenție

în interesul pârâtului Guvernul României formulate de Ministerul Administrației

și Internelor și Consiliul Județean Iași; a admis cererile de intervenție în

interes propriu formulate de SC C.J. SA Iași și SC R. SA Iași și acțiunea

principală formulată de SC M.I. SA Iași în contradictoriu cu Guvernul României,

Consiliul Local Iași, Primăria Municipiului Iași, Consiliul Local Podu Iloaiei,

Primăria Hârlău, județul Iași, constatând nulitatea parțială a H.G. nr.1354/2001

publicată în Monitorul Oficial nr.326 bis din 16 mai 2001, cu privire la

următoarele imobile:

-imobilul situat în Iași,

str.Vasile Alexandri;

imobilul situat în Iași, str.

Elena Doamna;

-Plaja Nicolina,

str.Pantelimon;

-imobilul situat în Hîrlău,

str.Luca Arbore (fostă Nicolina);

-imobilul situat în comuna

Podu Iloaiei, str. Uzinei.

În motivarea sentinței se

reține că prin reorganizarea fostei I.J.P.I.P.S. Iași s-au înființat trei

societăți comerciale: SC M.I. SA Iași, SC R. SA Iași și SC C.J. SA Iași. Aceste

societăți au preluat patrimoniul fostei unități economice de stat în condițiile

cap.III, art.16-24 din Legea nr.15/1990.

Printre bunurile ce au

aparținut fostei I.J.P.I.P.S. Iași se numără și imobilele la care se face

referire în prezentul litigiu, respectiv bunurile imobile situate în Iași,

str.V.Alexandri și str.Codrescu, imobilul din Hîrlău, cel din Podu Iloaiei și

Plaja Nicolina.

În drept se rețin fragmentar

dispozițiile art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990, citat astfel: „Bunurile din

patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia…” și se

menționează că imobilele în litigiu au fost incluse în patrimoniul reclamantei

și al intervenienților SC R.SA Iași și SC C.J. SA Iași încă din anul 1991,

conform Deciziei nr.179/1991 emisă de Prefectura județului Iași.

Instanța de Fond a mai

argumentat că nu s-a făcut dovada preluării legale în domeniul public a unor

bunuri, respectiv conform Legii nr.33/1994 privind condițiile și modalitățile

exproprierii pentru cauză de utilitate publică și a Legii nr.422/2001 privind

protejarea monumentelor istorice.

Împotriva acestei sentințe

au formulat recurs Guvernul României, Consiliul Local al Municipiului Iași,

Consiliul Local Podu Iloaiei, Primăria Podu Iloaiei, Consiliul Local și

Primăria orașului Hârlău, precum și intervenientul Consiliul Județean Iași.

Recurentul Guvernul României

susține că hotărârea este nelegală și netemeinică, deoarece reclamanta SC M.I.

SA Iași nu și-a dovedit legitimarea procesuală activă, respectiv dreptul

vătămat, față de împrejurarea că în patrimoniul noii societăți comerciale

înființate nu au intrat automat toate bunurile care se găseau în stăpânirea de

fapt a fostei unități socialiste, ci doar acele bunuri care se aflau în

administrarea directă a fostei întreprinderi. Conform H.G. nr.834/1991 dreptul

de administrare directă se poate dovedi cu Decret de expropriere, hotărâre a fostului

Consiliu de miniștri, decizie a comitetului executiv al fostului consiliu

popular, ordine de transfer, contracte, acorduri, iar reclamanta nu a făcut o

astfel de dovadă.

Recurentul Guvernul României

mai arată că Instanța de Fond a încălcat autoritatea de lucru judecat a unor

hotărâri judecătorești definitive, prin care au fost menținute ca legale

hotărârile consiliilor județene și locale de includere în domeniul public a

unor bunuri, respectiv Decizia nr.1767/2001 a Curții Supreme de Justiție,

Sentința Civilă nr.585/ E din 2002 a Tribunalului Iași, rămasă definitivă ca

urmare a respingerii recursului prin Decizia nr.1199/ CA din 2003, precum și Sentința

nr.33/2000 a Curții de Apel Iași.

Recurentul Consiliul

Județean Iași a reiterat motivele de netemeinicie și nelegalitate susținute de

Guvernul României și, totodată, a susținut lipsa procedurii administrative

prealabile și tardivitatea cererii completatoare formulate de SC M.I. SA Iași

cu privire la unele poziții din H.G.1354/2001, completare depusă abia în fond

după casare, după un prim ciclu procesual parcurs de acțiunea inițială, fiind

astfel încălcate prevederile procedurale cuprinse în Legea nr554/2004.

Recurentul, Consiliul Local

al Municipiului Iași invocă, în esență, aceleași motive de neleglaitate și

netemeinicie ca și recurenții Guvernul României și Consiliul Județean Iași, iar

în plus arată că în privința imobilului din str.Elena Doamna, Instanța de Fond

nu a observat lipsa identității dintre bunul trecut în lista de inventar a

societății și bunul inclus în H.G. nr.1354/2001, în primul act menționându-se

clădirea Elena Doamna, fără număr, iar în al doilea act – teren în suprafață de

140 m.p. situat în str. Elena Doamna, sentința Instanței de Fond fiind

netemeinică și sub acest aspect.

Recurentul, Consiliul Local

Podu Iloaiei susține, în esență, lipsa calității procesuale active a SC M.I. SA

Iași în legătură cu imobilul denumit „Baie comunală”, situat în str. Uzinei,

Podu Iloaiei, bun în legătură cu care reclamanta nu a dovedit vreun drept de

proprietate; aceste considerente s-au reținut și în sentința nr.41/ E din 21

ianuarie 2002 a Tribunalului Iași, sentință prin care a fost respinsă acțiunea

SC M.I. SA Iași privind anularea Hotărârea Consiliului Local Podu Iloaiei din

22 martie 2001, iar în prezent imobilul a fost demolat.

Primăria Podu Iloaiei a

invocat aceleași motive de recurs ca și recurentul anterior, susținând în plus

că în mod greșit a fost respinsă lipsa calității sale procesuale pasive,

invocată în temeiul art.38, alin.1 din Legea nr.215/2001, consiliul local fiind

autoritatea care administrează domeniul public și domeniul privat al comunei

sau orașului.

Consiliul Local și Primăria

orașului Hârlău au susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii Instanței

de Fond cu privire la imobilul situat în Hîrlău, str.Luca Arbore (fostă

Nicolina), arătând că reclamanta nu a demonstrat în nici un fel dreptul său de

proprietate asupra acestui imobil și, în plus, Instanța a ignorat efectele autorității

de lucru judecat ale Deciziei nr.107/2000, pronunțată de Curtea de Apel Iași, prin

care i-a fost respinsă reclamantei acțiunea în constatarea dreptului de

proprietate privind bunul menționat.

În prezentul dosar, la data de

22 februarie 2006 a formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul

Guvernului României, Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural

Național Iași, cerere admisă în principiu de Înalta Curte și prin care se susține

că imobilul situat în str. Vasile Alexandri din Iași se află inclus în Lista

monumentelor istorice încă din anul 1979, lista fiind ulterior reactualizată.

Intervenienta arată că Inspectoratul de Cultură al Județului Iași a înștiințat SC

M.I. SA Iași, SC R. SA Iași și SC C.J. SA Iași despre faptul că imobilul în

care își aveau sediul era clasat ca monument istoric, iar prin Hotărârea

Consiliului Județean Iași nr.10/1999 bunul a fost atestat în cadrul

inventarului privind bunurile de interes public județean.

În consecință, intervenienta

solicită admiterea recursului formulat de Guvernul României.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond,precum și motivele de recurs invocate, care se

încadrează în drept în prevederile art.304 pct.7 și 9 din C. proc. Civ., Înalta

Curte constată că recursurile formulate, precum și cererea de intervenție

accesorie în interesul recurentului Guvernul României, sunt întemeiate.

În mod legal fiecare dintre

recurenți au susținut că reclamanta SC M.I. SA Iași și intervenientele SC C.J.

SA Iași și SC R. SA Iași nu și-au dovedit calitatea procesuală activă, în

sensul că nu și-au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilelor incluse în Hotărârea

de Guvern atacată – situație ce a presupus administrarea de probe și

soluționarea pe fond a acțiunii. Soluția Instanței de Fond este însă nelegală,

deoarece se întemeiază pe aplicarea greșită a art.20 alin.(2) din Legea nr.15/1990

privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și

societăți comerciale, cu modificările și completările ulterioare – articol

potrivit căruia „bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt

proprietatea acestuia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu”, pornind de la

acest articol Instanța a ajuns la concluzia că actele de înființare ale celor trei

societăți, respectiv deciziile Prefecturii Județene Iași nr.179 și

art.180/1991, sunt dovezi ale calității de proprietar societățile provenind din

reorganizarea fostei întreprinderi socialiste, cu privire la bunurile trecute

în actele de predare-primire încheiate cu ocazia înființării.

Criteriile de aplicare a

Legii nr.15/1990 prevăd faptul că toate bunurile care au aparținut fostelor

întreprinderi de stat vor fi evaluate, iar în baza evaluărilor astfel efectuate

societățile nou înființate vor întreprinde demersurile legale pentru a obține

atestate ale dreptului de proprietate asupra acestor imobile.

Totodată, conform H.G.

nr.834/1991 dreptul de administrare directă al fostei întreprinderi socialiste

se poate dovedi de către societățile comerciale cu acte cum sunt: decret de

expropriere, hotărâre a fostului consiliu popular, ordine de transfer,

contracte, acorduri.

În speță intimatele SC M.I.

SA Iași, SC R. SA Iași și SC C.J. SA Iași nu au depus nici acte din care să

rezulte dreptul de administrare directă asupra unor bunuri imobile și nici

certificate de atestare a dreptului de proprietate privind terenurile deținute

sau hotărâri judecătorești pronunțate în eventuale acțiuni în constatare ce ar

fi fost admise.

În aceste condiții,

invocarea de către Instanța de Fond a nerespectării procedurii de expropriere

prevăzute de Legea nr.33/1994 și a dispozițiilor Legii nr. 422/2001 privind

protejarea monumentelor istorice reprezintă o aplicare greșită a legii,

deoarece în speță nu a avut loc o expropriere, bunurile incluse în hotărârea de

guvern nefiind proprietatea societăților comerciale intimate.

Față de împrejurarea că

acțiunea promovată de reclamantă și cererile de intervenție în interes propriu

nu îndeplinesc una din condițiile esențiale, de fond, ale acțiunii în

contencios administrativ, respectiv existența dreptului vătămat sau a

interesului legitim – condiție existentă atât sub imperiul Legii nr.29/1990 (în

prezent abrogată), cât și sub imperiul Legii nr.554/2004 – Înalta Curte

apreciază că în mod greșit Instanța de Fond a pronunțat o soluție de admitere a

acțiunii și a respectivelor cereri de intervenție, iar în baza art.304 pct.9

coroborate cu art.312 alin.1 C. proc. Civ. recursurile urmează a fi admise și,

în consecință, și cererea de intervenție accesorie formulată de Direcția pentru

Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Guvernul României, Consiliul Local al Municipiului Iași, Consiliul Local

Podul Iloaiei, Primăria Podul Iloaiei, Consiliul Local Hârlău, Primăria Hârlău,

și Consiliul Județean Iași împotriva sentinței civile nr. 5/ CA din 16 ianuarie

2006 a Curții de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal.

Admite cererea de intervenție

accesorie, formulată de Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural

Național Iași, în interesul-recurentului pârât Guvernul României.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC M.I. SA Iași, ca neîntemeiată.

Respinge cererile de

intervenție în interes propriu formulate de SC C.J. SA Iași și SC R. SA Iași.

Admite cererea de

intervenție accesorie formulată de Consiliul Județean Iași în interesul

pârâtului Guvernul României.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2007.