ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1532/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1532/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a
luat în examinare contestația în anulare formulată de Societatea
comercială „C.” S.A. împotriva deciziei civile nr.1552 din 19 aprilie 2002
a Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios
administrativ.
La
apelul nominal s-au prezentat contestatoarea S.C. „C.” SA eprezentată de
avocatul C.V. și intimatul primarul Municipiului Iași prin avocatul C.V.,
lipsind intimații Consiliul Județean Iași și prefectul
județului Iași.
Procedura
completă.
Avocatul
C.V. a solicitat admiterea contestației în anulare, având în vedere
că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale,
casarea deciziei atacate, admiterea recursului și în fond respingerea
acțiunii formulate de primarul orașului Iași ca prematur
formulată.
Avocatul
C.V. a învederat instanței că nu este vorba de o greșeală
materială, solicitând respingerea contestației în anulare, cu cheltuieli
de judecată.
C
U R T E A
Asupra
contestației în anulare de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată la 10 octombrie 1996, la Judecătoria
Iași, Municipiul Iași, reprezentat de primar, în contradictoriu cu
societatea comercială „C.” S.A., a solicitat constatarea
nulității absolute a actului de înființare a pârâtei, respectiv
a deciziei nr.20 din 7 ianuarie 1991 emisă de Prefectura Iași, pe
motiv că administrația piețelor nu a fost niciodată unitate
economică de stat ci un serviciu fără personalitate
juridică în cadrul Primăriei.
Judecătoria
Iași, prin sentința nr.7321 din 9 iunie 1997, a respins
excepțiile privind lipsa calității procesuale active a
reclamantului, precum și a prescripției dreptului la acțiune.
Tribunalul
județean Iași, prin decizia nr.497 din 3 martie 1998, a
desființat sentința atacată cu apel și a trimis cauza spre
competentă soluționare Curții de Apel Iași, în primă
instanță.
Pentru
a hotărî astfel, s-a reținut că actul atacat este un act
administrativ de autoritate supus controlului judecătoresc pe calea
contenciosului administrativ.
Împotriva
deciziei mai sus menționate a declarat recurs Societatea comercială „C.”
S.A. dar și cerere de strămutare.
Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencis administrativ,
prin decizia nr.1327 din 3 iunie 1998, a admis cererea formulată de
societatea comercială „C.” SA și a strămutat la Curtea de Apel
Suceava judecarea recursului.
Prin decizia nr.175 din 10 septembrie 1998, Curtea de Apel
Suceava – Secția comercială și de contencios administrativ, a
respins ca nefondat recursul declarat de societatea comercială „C.” SA,
împotriva deciziei nr.497 din 3 martie 1998 a Tribunalului Iași, și a
fixat termen pentru judecata în fond a acțiunii.
Curtea de Apel Suceava – Secția comercială și de
contencios administrativ, prin sentința nr.10 din 27 ianuarie 1999, a
respins ca tardivă acțiunea.
S-a reținut că decizia a cărei anulare se
solicită a fost comunicată reclamantului la 7 ianuarie 1991,
după cum rezultă din copia borderoului atașat la dosar (fila
18), iar trecerea societății pârâte sub autoritatea reclamantului a
avut loc prin Hotărârea de Guvern nr.597/ 28.09.1992 (filele 12-13 verso).
Împotriva sentinței a formulat recurs Municipiul Iași
prin primarul C.S.
Curtea Supremă de Justiție – Secția contencios
administrativ, prin decizia nr.2559 din 26 octombrie 1999, a admis recursul
și a casat sentința cu trimitere spre rejudecare.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că nu
există dovada semnării primitorului, or, în aceste condiții,
reclamanta la data introducerii acțiunii nu se află în culpă
privind termenul prevăzut de art.5 alin.ultim din Legea nr.29/1990.
Instanța trebuia să analizeze cererea și să
o judece în fond.
Curtea de Apel Suceava – Secția comercială și de
contencios administrativ, prin sentința nr.156 din 25 octombrie 2000, a
admis acțiunea formulată de primarul municipiului Iași în
contradictoriu cu Societatea comercială „C.” S.A., Consiliul județean
Iași și prefectul județului Iași și a anulat decizia
nr.20/ 7 ianuarie 1991 emisă de Prefectura Municipiului Iași.
S-a reținut c, natura juridică a actului contestat
care este de drept administrativ și nu de drept civil, cât și
calitatea procesuală a reclamantului, nu mai pot fi puse din nou în
discuție, câtă vreme instanța supremă prin decizia sa de
casare a rezolvat aceste excepții indicând Curții de Apel Suceava
să se pronunțe pe fond asupra litigiului, ca instanță de
contencios administrativ.
În ce privește îndeplinirea dispozițiilor referitoare
la procedura prealabilă prevăzute de art.5 din Legea nr.29/1990,
față de adresele nr.53417 și nr.53418 din 12.11.1999 (filele
74-75), se constată că cerința a fost îndeplinită.
Pe fondul litigiului, s-a reținut că prin decizia
contestată s-a dispus înființarea societății
comercială „C.” SA în baza art.16 din Legea nr.15/1990, dispoziții
legale care nu sunt aplicabile în cauză.
Prin Legea nr.15/1990 legiuitorul a permis „unităților
de stat” să fie organizate sub formă de societăți pe
acțiuni cu răspundere limitată, în condițiile
prevăzute de lege.
Dispozițiile Legii nr.15/1990 nu sunt aplicabile în
cauză deoarece SC „C.” SA s-a născut din serviciul administrației
piețelor aferent fostei Primării Iași, serviciu care nu
îndeplinea atribuțiile unei unități economice de stat.
Mai mult decât atât, prin înființarea societății
comerciale „C.” s-au trecut în patrimoniul acesteia toate piețele
municipiului Iași care, potrivit legilor în vigoare (Constituție,
Legea nr.18/1991 și Legea nr.213/1998) sunt bunuri constatate ca fiind
proprietate publică și pe cale de consecință, inalienabile.
Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencios
administrativ prin decizia nr.1552 din 19 aprilie 2002, a respins ca nefondat
recursul declarat de Societatea comercială „C.” S.A. Iași.
S-a reținut că primarul, în baza art.42 alin.2 din
Legea nr. 69/1991, are dreptul și obligația de a se adresa
instanțelor judecătorești competente în numele municipiului,
când se consideră vătămat în dreptul de proprietate asupra
piețelor agroalimentare, justificând interesul pentru a promova
acțiunea, că procedura prealabilă a fost îndeplinită
așa cum corect a stabilit și instanța de fond, că în ce
privește tardivitatea sesizării, operează autoritatea deciziei
nr.1559 din 26 octombrie 1999 a Curții Supreme de Justiție –
Secția contencios administrativ, și că pe fond acțiunea
este întemeiată față de dispozițiile Legii nr.15/1990.
Prin cererea formulată la 30 aprilie 2002 (plic – fila 3),
societatea comercială „C.” SA a formulat contestație în anulare
împotriva deciziei nr.1552/ 19 aprilie 2002, pronunțată de Curtea
Supremă de Justiție – Secția contencios administrativ.
Se susține că instanța a respins recursul ca urmare
a unei greșeli materiale, atunci când a stabilit că s-a efectuat în
termen procedura prealabilă, obligatorie, înainte de sesizarea
instanței, potrivit dispozițiilor art.5 din Legea nr.29/1990, în
realitate procedurile fiind din data de 12 noiembrie 1999.
În urma admiterii contestației în anulare, întrucât
dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale involuntare,
se impune casarea deciziei, admiterea recursului și respingerea
acțiunii primarului ca fiind prematur formulată.
Contestația în anulare este nefondată.
Conform dispozițiilor art.318(1) Cod procedură
civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu
contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli
materiale, sau când instanța, respingând sau admițându-l numai în
parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de
modificare sau casare.
În cauză, se invocă dispozițiile acestui text,
iar ca greșeală materială se face referire la o excepție,
pe care aceasta a invocat-o pe tot parcursul procesului, respectiv
inexistența procedurii prealabile prevăzute de Legea nr.29/1990
și soluționarea litigiului în lipsa acestei condiții imperative
cerute de lege.
Greșeala materială de care vorbește textul
art.318 Cod procedură civilă, vizează o greșeală de
ordin procedural și nu de drept material, așa cum invocă
societatea comercială „C.” S.A., respectiv lipsa procedurii cerute de
art.5 din Legea nr.29/1990, care prin eventuala ei admitere ori respingere,
putea conduce la blocarea ori exercitarea în continuare a dreptului material
dedus judecății.
Din actele dosarului, rezultă că problema
excepției procedurii prealabile a fost tranșată cu putere de
lucru judecat prin decizia nr.2559/1999 a Curții Supreme de Justiție,
care a dispus casarea cu trimitere pentru soluționare pe fond.
Această excepție a mai fost reiterată și
soluționată prin respingere, prin sentința nr.156/2000 a
Curții de Apel Suceava și prin decizia nr.1552/2002 a Curții
Supreme de Justiție – Secția contencios administrativ.
De altfel, chiar contestatoarea, prin modul de motivare a
contestației, admite că instanța a reținut critica
formulată privind prematuritatea acțiunii, însă este
nemulțumită de modalitatea de analizare și de respingere a
acestui motiv de recurs.
Nefiind întrunite cerințele art.318 Cod procedură
civilă, contestația în anulare se va respinge ca nefondată.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, contestatoarea
va fi obligată la plata sumei de 10 milioane lei, cheltuieli de
judecată către primarul Municipiului Iași, dovedită cu
actul existent la dosar (chitanță avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
contestația în anulare formulată de S.C. „C.” S.A. împotriva
deciziei civile nr.1552 din 19 aprilie 2002 a Curții Supreme de
Justiție – Secția de contencios administrativ.
Obligă
pe contestatoare la plata sumei de 10.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de
judecată către primarul Municipiului Iași.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2003.