ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1532/2003

S-a

luat în examinare contestația în anulare formulată de Societatea

comercială „C.” S.A. împotriva deciziei civile nr.1552 din 19 aprilie 2002

a Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios

administrativ.

La

apelul nominal s-au prezentat contestatoarea S.C. „C.” SA  eprezentată de

avocatul C.V. și intimatul primarul Municipiului Iași prin avocatul C.V.,

lipsind intimații Consiliul Județean Iași și prefectul

județului Iași.

Procedura

completă.

Avocatul

C.V. a solicitat admiterea contestației în anulare, având în vedere

că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale,

casarea deciziei atacate, admiterea recursului și în fond respingerea

acțiunii formulate de primarul orașului Iași ca prematur

formulată.

Avocatul

C.V. a învederat instanței că nu este vorba de o greșeală

materială, solicitând respingerea contestației în anulare, cu cheltuieli

de judecată.

C

U R T E A

Asupra

contestației în anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 10 octombrie 1996, la Judecătoria

Iași, Municipiul Iași, reprezentat de primar, în contradictoriu cu

societatea comercială „C.” S.A., a solicitat constatarea

nulității absolute a actului de înființare a pârâtei, respectiv

a deciziei nr.20 din 7 ianuarie 1991 emisă de Prefectura Iași, pe

motiv că administrația piețelor nu a fost niciodată unitate

economică de stat ci un serviciu fără personalitate

juridică în cadrul Primăriei.

Judecătoria

Iași, prin sentința nr.7321 din 9 iunie 1997, a respins

excepțiile privind lipsa calității procesuale active a

reclamantului, precum și a prescripției dreptului la acțiune.

Tribunalul

județean Iași, prin decizia nr.497 din 3 martie 1998, a

desființat sentința atacată cu apel și a trimis cauza spre

competentă soluționare Curții de Apel Iași, în primă

instanță.

Pentru

a hotărî astfel, s-a reținut că actul atacat este un act

administrativ de autoritate supus controlului judecătoresc pe calea

contenciosului administrativ.

Împotriva

deciziei mai sus menționate a declarat recurs Societatea comercială „C.”

S.A. dar și cerere de strămutare.

Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencis administrativ,

prin decizia nr.1327 din 3 iunie 1998, a admis cererea formulată de

societatea comercială „C.” SA  și a strămutat la Curtea de Apel

Suceava judecarea recursului.

Prin decizia nr.175 din 10 septembrie 1998, Curtea de Apel

Suceava – Secția comercială și de contencios administrativ, a

respins ca nefondat recursul declarat de societatea comercială „C.” SA,

împotriva deciziei nr.497 din 3 martie 1998 a Tribunalului Iași, și a

fixat termen pentru judecata în fond a acțiunii.

Curtea de Apel Suceava – Secția comercială și de

contencios administrativ, prin sentința nr.10 din 27 ianuarie 1999, a

respins ca tardivă acțiunea.

S-a reținut că decizia a cărei anulare se

solicită a fost comunicată reclamantului la 7 ianuarie 1991,

după cum rezultă din copia borderoului atașat la dosar (fila

18), iar trecerea societății pârâte sub autoritatea reclamantului a

avut loc prin Hotărârea de Guvern nr.597/ 28.09.1992 (filele 12-13 verso).

Împotriva sentinței a formulat recurs Municipiul Iași

prin primarul C.S.

Curtea Supremă de Justiție – Secția contencios

administrativ, prin decizia nr.2559 din 26 octombrie 1999, a admis recursul

și a casat sentința cu trimitere spre rejudecare.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că nu

există dovada semnării primitorului, or, în aceste condiții,

reclamanta la data introducerii acțiunii nu se află în culpă

privind termenul prevăzut de art.5 alin.ultim din Legea nr.29/1990.

Instanța trebuia să analizeze cererea și să

o judece în fond.

Curtea de Apel Suceava – Secția comercială și de

contencios administrativ, prin sentința nr.156 din 25 octombrie 2000, a

admis acțiunea formulată de primarul municipiului Iași în

contradictoriu cu Societatea comercială „C.” S.A., Consiliul județean

Iași și prefectul județului Iași și a anulat decizia

nr.20/ 7 ianuarie 1991 emisă de Prefectura Municipiului Iași.

S-a reținut c, natura juridică a actului contestat

care este de drept administrativ și nu de drept civil, cât și

calitatea procesuală a reclamantului, nu mai pot fi puse din nou în

discuție, câtă vreme instanța supremă prin decizia sa de

casare a rezolvat aceste excepții indicând Curții de Apel Suceava

să se pronunțe pe fond asupra litigiului, ca instanță de

contencios administrativ.

În ce privește îndeplinirea dispozițiilor referitoare

la procedura prealabilă prevăzute de art.5 din Legea nr.29/1990,

față de adresele nr.53417 și nr.53418 din 12.11.1999 (filele

74-75), se constată că cerința a fost îndeplinită.

Pe fondul litigiului, s-a reținut că prin decizia

contestată s-a dispus înființarea societății

comercială „C.” SA în baza art.16 din Legea nr.15/1990, dispoziții

legale care nu sunt aplicabile în cauză.

Prin Legea nr.15/1990 legiuitorul a permis „unităților

de stat” să fie organizate sub formă de societăți pe

acțiuni cu răspundere limitată, în condițiile

prevăzute de lege.

Dispozițiile Legii nr.15/1990 nu sunt aplicabile în

cauză deoarece SC „C.” SA s-a născut din serviciul administrației

piețelor aferent fostei Primării Iași, serviciu care nu

îndeplinea atribuțiile unei unități economice de stat.

Mai mult decât atât, prin înființarea societății

comerciale „C.” s-au trecut în patrimoniul acesteia toate piețele

municipiului Iași care, potrivit legilor în vigoare (Constituție,

Legea nr.18/1991 și Legea nr.213/1998) sunt bunuri constatate ca fiind

proprietate publică și pe cale de consecință, inalienabile.

Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencios

administrativ prin decizia nr.1552 din 19 aprilie 2002, a respins ca nefondat

recursul declarat de Societatea comercială „C.” S.A. Iași.

S-a reținut că primarul, în baza art.42 alin.2 din

Legea nr. 69/1991, are dreptul și obligația de a se adresa

instanțelor judecătorești competente în numele municipiului,

când se consideră vătămat în dreptul de proprietate asupra

piețelor agroalimentare, justificând interesul pentru a promova

acțiunea, că procedura prealabilă a fost îndeplinită

așa cum corect a stabilit și instanța de fond, că în ce

privește tardivitatea sesizării, operează autoritatea deciziei

nr.1559 din 26 octombrie 1999 a Curții Supreme de Justiție –

Secția contencios administrativ, și că pe fond acțiunea

este întemeiată față de dispozițiile Legii nr.15/1990.

Prin cererea formulată la 30 aprilie 2002 (plic – fila 3),

societatea comercială „C.” SA  a formulat contestație în anulare

împotriva deciziei nr.1552/ 19 aprilie 2002, pronunțată de Curtea

Supremă de Justiție – Secția contencios administrativ.

Se susține că instanța a respins recursul ca urmare

a unei greșeli materiale, atunci când a stabilit că s-a efectuat în

termen procedura prealabilă, obligatorie, înainte de sesizarea

instanței, potrivit dispozițiilor art.5 din Legea nr.29/1990, în

realitate procedurile fiind din data de 12 noiembrie 1999.

În urma admiterii contestației în anulare, întrucât

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale involuntare,

se impune casarea deciziei, admiterea recursului și respingerea

acțiunii primarului ca fiind prematur formulată.

Contestația în anulare este nefondată.

Conform dispozițiilor art.318(1) Cod procedură

civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale, sau când instanța, respingând sau admițându-l numai în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de

modificare sau casare.

În cauză, se invocă dispozițiile acestui text,

iar ca greșeală  materială se face referire la o excepție,

pe care aceasta a invocat-o pe tot parcursul procesului, respectiv

inexistența procedurii prealabile prevăzute de Legea nr.29/1990

și soluționarea litigiului în lipsa acestei condiții imperative

cerute de lege.

Greșeala materială de care vorbește textul

art.318 Cod procedură civilă, vizează o greșeală de

ordin  procedural și nu de drept material, așa cum invocă

societatea comercială „C.” S.A., respectiv lipsa procedurii cerute de

art.5 din Legea nr.29/1990, care prin eventuala ei admitere ori respingere,

putea conduce la blocarea ori exercitarea în continuare a dreptului material

dedus judecății.

Din actele dosarului, rezultă că problema

excepției procedurii prealabile a fost tranșată cu putere de

lucru judecat prin decizia nr.2559/1999 a Curții Supreme de Justiție,

care a dispus casarea cu trimitere pentru soluționare pe fond.

Această excepție a mai fost reiterată și

soluționată prin respingere, prin sentința nr.156/2000 a

Curții de Apel Suceava și prin decizia nr.1552/2002 a Curții

Supreme de Justiție – Secția contencios administrativ.

De altfel, chiar contestatoarea, prin modul de motivare a

contestației, admite că instanța a reținut critica

formulată privind prematuritatea acțiunii, însă este

nemulțumită de modalitatea de analizare și de respingere a

acestui motiv de recurs.

Nefiind întrunite cerințele art.318 Cod procedură

civilă, contestația în anulare se va respinge ca nefondată.

Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, contestatoarea

va fi obligată la plata sumei de 10 milioane lei, cheltuieli de

judecată către primarul Municipiului Iași, dovedită cu

actul existent la dosar (chitanță avocat).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

contestația în anulare formulată de S.C. „C.” S.A.  împotriva

deciziei civile nr.1552 din 19 aprilie 2002 a Curții Supreme de

Justiție – Secția de contencios administrativ.

Obligă

pe contestatoare la plata sumei de 10.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată către primarul Municipiului Iași.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2003.