ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2099/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 6843/99 din 2 mai 2006 reclamantul Consiliul Local al Municipiului Iași a chemat în judecată pe pârâtele SC M.I. SA Iași și SC O. SRL Iași pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 1809 din 5 septembrie 2002 încheiat între cele două pârâte cu privire la spațiul comercial situat în municipiul Iași, radierea din cartea funciară a inscripțiunilor privind pe proprietarii pârâți din prezenta cauză și repunerea imobilului în situația anterioară, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. În fapt, se motivează că acest contact este lovit de nulitate absolută întrucât imobilul vândut de pârâta SC M.I.

SA Iași nu era proprietatea acesteia. Acest imobil a fost preluat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951, în baza Deciziei nr. 24 din 25 ianuarie 1954 a fostului Sfat Popular al Orașului Iași. Imobilul a fost în administrarea fostului IGCL Iași, ulterior R.A. L. Iași, conform Deciziilor nr. 209 din 27 aprilie 1991 și nr. 98 din 4 februarie 1991 emise de autoritățile administrative locale. În temeiul art. 5 din Legea nr. 15/1990 R.A.L. Iași a devenit proprietara acestui imobil, închiriindu-l și culegându-i fructele (chiria). În perioada 1997-2002 imobilul a fost închiriat către SC S. SRL Iași. Se mai motivează că, contractul de vânzare cumpărare se bazează pe o cauză ilicită și contrară ordinii publice, întrucât clauzele sale conțin clauze ilicite ce pot antrena răspunderea penală a vânzătorului pentru fals și uz de fals, atâta vreme cât afirmă că imobilul s-a aflat în proprietatea sa și nu a trecut în proprietatea statului.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 966 și art. 968 C. civ. Prin întâmpinarea formulată pârâtele SC O. SRL Iași și SC M.I. SA Iași au solicitat respingerea acțiunii, arătând că imobilul supus litigiului constituie proprietatea acesteia din urmă, astfel cum a fost consfințită prin sentința nr. 2262 din 11 februarie 1998 a Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă prin neapelare. Pe de altă parte, motivul invocat de reclamantă prin acțiune, vânzarea lucrului altuia, nu reprezintă un motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare, ci un motiv de nulitate relativă, pe care reclamanta nu îl poate invoca nefiind parte în contract. Se mai motivează că, indiferent de atitudinea vânzătorului, dacă cumpărătorul a fost de bună-credință sancțiunea care intervine în cazul vânzării lucrului altuia este nulitatea relativă și nu nulitatea absolută.

Nulitatea absolută ar putea interveni numai dacă se dovedește existența fraudei (respectiv reaua-credință a părților) sau cauza ilicită (încheierea contractului în alt scop decât cel al transferului dreptului de proprietate). Tribunalul Iași, secția contencios administrativ, prin sentința nr. 548/E din 14 martie 2007 a respins ca nefondată acțiunea reclamantului Consiliul Local al Municipiului Iași în contradictoriu cu pârâtele SC M.I. SA Iași și SC O. SRL Iași. A obligat reclamantul la 700 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC O. SRL Iași. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că: Motivul invocat de reclamant în susținerea acțiunii sale este, în esență, vânzarea bunului altuia și că proprietarul imobilului ce a făcut obiectul vânzării este Consiliul Local al Municipiului Iași și nicidecum pârâta SC M.I.

SA Iași. Susținerea reclamantei că vânzarea bunului altuia constituie un motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare nu poate fi primită și că vânzarea bunului altuia reprezintă un motiv de nulitate relativă, ce poate fi invocat numai de părțile contractante. Contractul de vânzare cumpărare ar fi putut fi lovit de nulitate absolută numai dacă s-ar fi invocat și dovedit că ambele părți sau măcar cumpărătorul să fi fost de rea-credință, caz în care contractul ar fi fost întemeiat pe o cauză ilicită și că în speță nu s-a făcut o astfel de dovadă. S-a reținut că există prezumția (nerăsturnată de reclamantă) de bună-credință în favoarea părților, și mai ales a cumpărătorului, întrucât la data vânzării imobilul era transcris pe numele pârâtei SC M.I.

SA Iași, aspect care a creat celeilalte pârâte certitudinea că imobilul este proprietatea vânzătorului. A respins apărarea reclamantului potrivit căreia contractul de vânzare cumpărare se bazează pe o cauză ilicită și contrară ordinii publice, cauza contractului reprezentând-o scopul în vederea căruia s-a încheiat, respectiv a transferului dreptului de proprietate, care dă naștere la drepturi și obligații în sarcina celor două părți. Împrejurarea că imobilul ar fi fost proprietatea altei persoane decât cea a vânzătorului nu conduce la concluzia unei cauze ilicite sau contrară ordinii publice a contractului, cum eronat susține reclamantul.

Reclamantul a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 548/E din 14 martie 2007 a Tribunalului Iași invocând excepția nulității sentinței apelate deoarece dezbaterile asupra fondului au avut loc la 28 februarie 2007, iar pronunțarea a fost amânată la 7 martie 2007 și 14 martie 2007, iar încheierile întocmite în acest sens nu i-au fost comunicate, invocând dispozițiile art. 305 alin. (5) C. proc. civ. Curtea de Apel Iași, secția comercială, prin decizia nr. 89 din 1 octombrie 2007 a respins apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii instanței de fond. A respins excepția nulității sentinței civile nr. 548/E din 14 martie 2007 a Tribunalului Iași, secția contencios administrativ.

Referitor la excepția nulității hotărârii apelate, instanța de apel constată că aceasta este inadmisibilă, deoarece în Codul de procedură civilă nu există text legal care să sancționeze cu nulitate o hotărâre pronunțată, motivat de faptul că nu s-au comunicat și încheierile de amânare a pronunțării. Trebuie știut că încheierile de amânare a pronunțării nu se comunică părților, ceea ce se comunică la instanța de fond și în apel sunt doar hotărârile. Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că din probele administrate (respectiv înscrisuri) rezultă că susținerea reclamantei că vânzarea unui bun aparținând altcuiva este lovită de nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare nu poate fi primită, putând fi vorba doar de o nulitate relativă, cum temeinic și legal a reținut prima instanță.

În speță nu s-a făcut dovada din partea reclamantei că părțile contractului au fost de rea-credință, sau măcar cumpărătorul să fi fost de rea-credință la încheierea acestuia, situație în care s-ar fi putut vorbi de o cauză ilicită care să ducă la o nulitate absolută. Așa cum a reținut temeinic prima instanță, în cauză operează prezumția de bună-credință, care nu a fost eliminată prin probe de către reclamantă. În mod legal și temeinic prima instanță a reținut că împrejurarea că imobilul ar fi fost proprietatea altei persoane decât cea a vânzătorului nu conduce la concluzia unei cauze ilicite sau contrară ordinii publice a contractului în discuție. Împotriva menționatei decizii, reclamantul Consiliul Local al Municipiului Iași a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și admiterea acțiunii sale.

În criticile formulate recurentul reclamant susține în esență următoarele: - că imobilul ce face obiectul litigiului, situat în Iași, a fost preluat în proprietatea statului, conform Decretului nr. 111/1951, a Decretului nr. 24 din 25 ianuarie 1954 și transcris sub nr. 382/1968, iar prin HCL nr. 5/1997 și HCL nr. 126/1997 imobilul a fost preluat din fondul locativ de stat în patrimoniul Consiliului Local al Municipiului Iași. Că în raport de această situație, intimata pârâtă SC M.I.

SA nu avea dreptul să dispună de bunul aflat în proprietatea altuia și că acțiunea în constatare a dreptului de proprietate formulată de aceasta a fost respinsă irevocabil de Curtea de Apel Iași prin decizia nr. 77 din 13 ianuarie 2000. - că intimata cu rea credință a înstrăinat imobilul în cauză asupra căruia nu avea nici un drept, că vânzarea acestuia s-a făcut în frauda dreptului său de proprietate, cu complicitatea și pe riscul acesteia, caz tipic de nulitate absolută; - nulitatea actului este dictată și de absența cauzei, art. 966 C. civ., vânzătorul nefiind proprietarul bunului vândut nu putea să satisfacă scopul avut în vedere de cumpărător la dobândirea proprietății; - că raportat la prevederile art. 1407 C. civ., dacă schimbul lucrului altuia este nul, pe cale de consecință și vânzarea lucrului altuia nu poate fi validă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatele pârâte SC O. SRL Iași și SC M.I. SA Iași au cerut respingerea recursului ca nefondat. Recursul reclamantului este fondat. Înalta Curte analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că acestea sunt de natură să conducă la casarea sau modificarea deciziei, încadrându-se în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.. Criticile dezvoltate global urmează a fi încadrate, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Primul motiv de recurs invocat de recurentul reclamant prin care susține că imobilul situat în Iași, este proprietatea sa și nu a pârâtei SC M.I.

SA Iași este fondat. Imobilul situat la adresa de mai sus a fost preluat în integralitatea sa în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 111/1951 și a Deciziei nr. 34 din 25 ianuarie 1954, transcris pe numele Statului Român, sub nr. 382/1968, în temeiul Decretului nr. 712/1966. Prin HCL nr. 5/1997 și HCL nr. 126/1997 imobilul respectiv a fost preluat din fondul locativ al statului în patrimoniul Consiliului Local al Municipiului Iași. Ori față de această situație nu se poate reține că pârâta SC M.I. SA Iași este proprietara spațiului în cauză conform sentinței civile nr. 2262 din 11 februarie 1998 a Judecătoriei Iași care a fost casată prin decizia nr. 77 din 13 ianuarie 2008 a Curții de Apel Iași prin care s-a respins în mod irevocabil acțiunea acesteia în constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu și prin care s-a reținut că SC M.I.

SA Iași nu poate beneficia de dispozițiile Legii nr. 15/1990 și nici de dispozițiile H.G. nr. 834/1991 ca să dobândească certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent. De altfel, decizia nr. 179/1991 și decizia nr. 180/1991 emise de Prefectura Județului Iași emise în baza Legii nr. 15/1990 cu privire la transformarea societăților de stat în societăți comerciale aflate la dosarul Judecătoriei Iași nu atestă calitatea de proprietar a pârâtei, nefiind indicat bunul ce face obiectul acestora. Față de această situație se constată că ambele pârâte, atât SC M.I. SA Iași cât și SC O. SRL Iași au fost de rea credință, înstrăinând un imobil asupra căruia prima nu avea nici un drept, iar a doua a cumpărat un imobil pe riscul său.

De altfel, sentința civilă nr. 2262 din 11 februarie 1998 a Judecătoriei Iași a fost casată prin decizia nr. 77 din 13 ianuarie 2008 a Curții de Apel Iași, anterior încheierii contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâta SC M.I. SA Iași în calitate de vânzătoare și pârâta SC O. SRL Iași, autentificat sub nr. 1809 din 5 septembrie 2002 de BNP C.Ș., a cărui nulitate absolută a fost cerută de recurentul reclamant Consiliul Local al Municipiului Iași. Faptul că vânzarea-cumpărarea imobilului situat în Iași, s-a făcut în frauda dreptului de proprietate de către vânzător, cu complicitatea și pe riscul cumpărătorului este un caz tipic de nulitate absolută a contractului. Avându-se în vedere că vânzătoarea cunoștea faptul că înstrăinează bunul altuia, rezultă că, convenția părților are o cauză ilicită și deci este nulă absolut conform art. 968 C. civ.

Totodată nulitatea actului se constată și în raport de dispozițiile art. 966 C. civ., întrucât vânzătorul, nefiind proprietarul bunului vândut nu poate satisface scopul avut în vedere de cumpărător, dobândirea dreptului de proprietate. Așa fiind, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul reclamantului, va modifica decizia, va admite apelul aceleiași părți declarat împotriva hotărârii instanței de fond care va fi schimbată în tot în sensul că va admite acțiunea reclamantului Consiliul Local al Municipiului Iași și în consecință va constata nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat în cauză între pârâte și va dispune radierea din C.F. a inscripțiunilor în legătură cu acest act.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C. proc. civ. vor fi obligate intimatele pârâte la plata a 189,73 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Iași împotriva deciziei nr. 89 din 1 octombrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul aceleiași părți declarat împotriva sentinței civile nr. 548/E din 14 martie 2007 a Tribunalului Iași pe care o schimbă în tot în sensul că admite acțiunea reclamantului Consiliul Local al Municipiului Iași și în consecință constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtele SC M.I. SA Iași și SC O. SRL Iași, autentificat sub nr. 1809 din 5 septembrie 2002 de B.N.P. C.Ș. Dispune radierea din C.F. a inscripțiunilor în legătură cu acest act.

Obligă intimatele pârâte SC M.I. SA Iași și SC O. SRL Iași la plata a 189,73 lei cheltuieli de judecată către Consiliul Local Iași. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 12 iunie 2008.