ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2099/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Iași sub nr. 6843/99 din 2 mai 2006 reclamantul Consiliul Local al Municipiului

Iași a chemat în judecată pe pârâtele SC M.I. SA Iași și SC O. SRL Iași pentru

a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 1809

din 5 septembrie 2002 încheiat între cele două pârâte cu privire la spațiul

comercial situat în municipiul Iași, radierea din cartea funciară a

inscripțiunilor privind pe proprietarii pârâți din prezenta cauză și repunerea

imobilului în situația anterioară, cu obligarea pârâtelor la plata

cheltuielilor de judecată.

În fapt, se motivează că acest contact

este lovit de nulitate absolută întrucât imobilul vândut de pârâta SC M.I. SA

Iași nu era proprietatea acesteia. Acest imobil a fost preluat în proprietatea

statului în baza Decretului nr. 111/1951, în baza Deciziei nr. 24 din 25

ianuarie 1954 a fostului Sfat Popular al Orașului Iași. Imobilul a fost în

administrarea fostului IGCL Iași, ulterior R.A. L. Iași, conform Deciziilor nr.

209 din 27 aprilie 1991 și nr. 98 din 4 februarie 1991 emise de autoritățile

administrative locale. În temeiul art. 5 din Legea nr. 15/1990 R.A.L. Iași a

devenit proprietara acestui imobil, închiriindu-l și culegându-i fructele

(chiria). În perioada 1997-2002 imobilul a fost închiriat către SC S. SRL Iași.

Se mai motivează că, contractul de vânzare cumpărare se bazează pe o cauză

ilicită și contrară ordinii publice, întrucât clauzele sale conțin clauze

ilicite ce pot antrena răspunderea penală a vânzătorului pentru fals și uz de

fals, atâta vreme cât afirmă că imobilul s-a aflat în proprietatea sa și nu a

trecut în proprietatea statului.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 966

și art. 968 C. civ.

Prin întâmpinarea formulată pârâtele SC

O. SRL Iași și SC M.I. SA Iași au solicitat respingerea acțiunii, arătând că

imobilul supus litigiului constituie proprietatea acesteia din urmă, astfel cum

a fost consfințită prin sentința nr. 2262 din 11 februarie 1998 a Judecătoriei

Iași, definitivă și irevocabilă prin neapelare. Pe de altă parte, motivul

invocat de reclamantă prin acțiune, vânzarea lucrului altuia, nu reprezintă un

motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare, ci un motiv de

nulitate relativă, pe care reclamanta nu îl poate invoca nefiind parte în contract.

Se mai motivează că, indiferent de atitudinea vânzătorului, dacă cumpărătorul a

fost de bună-credință sancțiunea care intervine în cazul vânzării lucrului

altuia este nulitatea relativă și nu nulitatea absolută. Nulitatea absolută ar

putea interveni numai dacă se dovedește existența fraudei (respectiv

reaua-credință a părților) sau cauza ilicită (încheierea contractului în alt

scop decât cel al transferului dreptului de proprietate).

Tribunalul Iași, secția contencios

administrativ, prin sentința nr. 548/E din 14 martie 2007 a respins ca

nefondată acțiunea reclamantului Consiliul Local al Municipiului Iași în

contradictoriu cu pârâtele SC M.I. SA Iași și SC O. SRL Iași.

A obligat reclamantul la 700 lei

cheltuieli de judecată către pârâta SC O. SRL Iași.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că:

Motivul invocat de reclamant în

susținerea acțiunii sale este, în esență, vânzarea bunului altuia și că

proprietarul imobilului ce a făcut obiectul vânzării este Consiliul Local al

Municipiului Iași și nicidecum pârâta SC M.I. SA Iași. Susținerea reclamantei

că vânzarea bunului altuia constituie un motiv de nulitate absolută a

contractului de vânzare cumpărare nu poate fi primită și că vânzarea bunului

altuia reprezintă un motiv de nulitate relativă, ce poate fi invocat numai de

părțile contractante. Contractul de vânzare cumpărare ar fi putut fi lovit de

nulitate absolută numai dacă s-ar fi invocat și dovedit că ambele părți sau

măcar cumpărătorul să fi fost de rea-credință, caz în care contractul ar fi

fost întemeiat pe o cauză ilicită și că în speță nu s-a făcut o astfel de

dovadă. S-a reținut că există prezumția (nerăsturnată de reclamantă) de

bună-credință în favoarea părților, și mai ales a cumpărătorului, întrucât la

data vânzării imobilul era transcris pe numele pârâtei SC M.I. SA Iași, aspect

care a creat celeilalte pârâte certitudinea că imobilul este proprietatea

vânzătorului.

A respins apărarea reclamantului potrivit

căreia contractul de vânzare cumpărare se bazează pe o cauză ilicită și

contrară ordinii publice, cauza contractului reprezentând-o scopul în vederea

căruia s-a încheiat, respectiv a transferului dreptului de proprietate, care dă

naștere la drepturi și obligații în sarcina celor două părți. Împrejurarea că imobilul

ar fi fost proprietatea altei persoane decât cea a vânzătorului nu conduce la

concluzia unei cauze ilicite sau contrară ordinii publice a contractului, cum

eronat susține reclamantul.

Reclamantul a formulat apel împotriva

sentinței civile nr. 548/E din 14 martie 2007 a Tribunalului Iași invocând

excepția nulității sentinței apelate deoarece dezbaterile asupra fondului au

avut loc la 28 februarie 2007, iar pronunțarea a fost amânată la 7 martie 2007

și 14 martie 2007, iar încheierile întocmite în acest sens nu i-au fost

comunicate, invocând dispozițiile art. 305 alin. (5) C. proc. civ.

Curtea de Apel Iași, secția comercială,

prin decizia nr. 89 din 1 octombrie 2007 a respins apelul declarat de reclamant

împotriva hotărârii instanței de fond.

A respins excepția nulității sentinței

civile nr. 548/E din 14 martie 2007 a Tribunalului Iași, secția contencios

administrativ.

Referitor la excepția nulității hotărârii

apelate, instanța de apel constată că aceasta este inadmisibilă, deoarece în

Codul de procedură civilă nu există text legal care să sancționeze cu nulitate

o hotărâre pronunțată, motivat de faptul că nu s-au comunicat și încheierile de

amânare a pronunțării. Trebuie știut că încheierile de amânare a pronunțării nu

se comunică părților, ceea ce se comunică la instanța de fond și în apel sunt

doar hotărârile.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a

reținut că din probele administrate (respectiv înscrisuri) rezultă că

susținerea reclamantei că vânzarea unui bun aparținând altcuiva este lovită de

nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare nu poate fi primită,

putând fi vorba doar de o nulitate relativă, cum temeinic și legal a reținut

prima instanță.

În speță nu s-a făcut dovada din partea

reclamantei că părțile contractului au fost de rea-credință, sau măcar

cumpărătorul să fi fost de rea-credință la încheierea acestuia, situație în

care s-ar fi putut vorbi de o cauză ilicită care să ducă la o nulitate

absolută.

Așa cum a reținut temeinic prima

instanță, în cauză operează prezumția de bună-credință, care nu a fost

eliminată prin probe de către reclamantă.

În mod legal și temeinic prima instanță a

reținut că împrejurarea că imobilul ar fi fost proprietatea altei persoane

decât cea a vânzătorului nu conduce la concluzia unei cauze ilicite sau

contrară ordinii publice a contractului în discuție.

Împotriva menționatei decizii, reclamantul

Consiliul Local al Municipiului Iași a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și

admiterea acțiunii sale.

În criticile formulate recurentul

reclamant susține în esență următoarele:

- că imobilul ce face obiectul

litigiului, situat în Iași, a fost preluat în proprietatea statului, conform

Decretului nr. 111/1951, a Decretului nr. 24 din 25 ianuarie 1954 și transcris

sub nr. 382/1968, iar prin HCL nr. 5/1997 și HCL nr. 126/1997 imobilul a fost

preluat din fondul locativ de stat în patrimoniul Consiliului Local al

Municipiului Iași.

Că în raport de această situație,

intimata pârâtă SC M.I. SA nu avea dreptul să dispună de bunul aflat în

proprietatea altuia și că acțiunea în constatare a dreptului de proprietate

formulată de aceasta a fost respinsă irevocabil de Curtea de Apel Iași prin

decizia nr. 77 din 13 ianuarie 2000.

- că intimata cu rea credință a

înstrăinat imobilul în cauză asupra căruia nu avea nici un drept, că vânzarea acestuia

s-a făcut în frauda dreptului său de proprietate, cu complicitatea și pe riscul

acesteia, caz tipic de nulitate absolută;

- nulitatea actului este dictată și

de absența cauzei, art. 966 C. civ., vânzătorul nefiind proprietarul bunului

vândut nu putea să satisfacă scopul avut în vedere de cumpărător la dobândirea

proprietății;

- că raportat la prevederile art. 1407

C. civ., dacă schimbul lucrului altuia este nul, pe cale de consecință și

vânzarea lucrului altuia nu poate fi validă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

intimatele pârâte SC O. SRL Iași și SC M.I. SA Iași au cerut respingerea

recursului ca nefondat.

Recursul reclamantului este fondat.

Înalta Curte analizând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și

de dispozițiile legale incidente, constată că acestea sunt de natură să conducă

la casarea sau modificarea deciziei, încadrându-se în dispozițiile art. 304 C.

proc. civ..

Criticile dezvoltate global urmează a fi

încadrate, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. în

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs invocat de

recurentul reclamant prin care susține că imobilul situat în Iași, este

proprietatea sa și nu a pârâtei SC M.I. SA Iași este fondat.

Imobilul situat la adresa de mai sus a

fost preluat în integralitatea sa în proprietatea statului, în baza Decretului

nr. 111/1951 și a Deciziei nr. 34 din 25 ianuarie 1954, transcris pe numele

Statului Român, sub nr. 382/1968, în temeiul Decretului nr. 712/1966.

Prin HCL nr. 5/1997 și HCL nr. 126/1997

imobilul respectiv a fost preluat din fondul locativ al statului în patrimoniul

Consiliului Local al Municipiului Iași.

Ori față de această situație nu se poate

reține că pârâta SC M.I. SA Iași este proprietara spațiului în cauză conform

sentinței civile nr. 2262 din 11 februarie 1998 a Judecătoriei Iași care a fost

casată prin decizia nr. 77 din 13 ianuarie 2008 a Curții de Apel Iași prin care

s-a respins în mod irevocabil acțiunea acesteia în constatarea dreptului de

proprietate asupra imobilului în litigiu și prin care s-a reținut că SC M.I. SA

Iași nu poate beneficia de dispozițiile Legii nr. 15/1990 și nici de

dispozițiile H.G. nr. 834/1991 ca să dobândească certificat de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenului aferent.

De altfel, decizia nr. 179/1991 și

decizia nr. 180/1991 emise de Prefectura Județului Iași emise în baza Legii nr.

15/1990 cu privire la transformarea societăților de stat în societăți

comerciale aflate la dosarul Judecătoriei Iași nu atestă calitatea de

proprietar a pârâtei, nefiind indicat bunul ce face obiectul acestora.

Față de această situație se constată că

ambele pârâte, atât SC M.I. SA Iași cât și SC O. SRL Iași au fost de rea

credință, înstrăinând un imobil asupra căruia prima nu avea nici un drept, iar

a doua a cumpărat un imobil pe riscul său.

De altfel, sentința civilă nr. 2262 din 11

februarie 1998 a Judecătoriei Iași a fost casată prin decizia nr. 77 din 13

ianuarie 2008 a Curții de Apel Iași, anterior încheierii contractului de

vânzare cumpărare încheiat între pârâta SC M.I. SA Iași în calitate de

vânzătoare și pârâta SC O. SRL Iași, autentificat sub nr. 1809 din 5 septembrie

2002 de BNP C.Ș., a cărui nulitate absolută a fost cerută de recurentul

reclamant Consiliul Local al Municipiului Iași.

Faptul că vânzarea-cumpărarea imobilului

situat în Iași, s-a făcut în frauda dreptului de proprietate de către vânzător,

cu complicitatea și pe riscul cumpărătorului este un caz tipic de nulitate

absolută a contractului. Avându-se în vedere că vânzătoarea cunoștea faptul că

înstrăinează bunul altuia, rezultă că, convenția părților are o cauză ilicită

și deci este nulă absolut conform art. 968 C. civ.

Totodată nulitatea actului se constată și

în raport de dispozițiile art. 966 C. civ., întrucât vânzătorul, nefiind

proprietarul bunului vândut nu poate satisface scopul avut în vedere de

cumpărător, dobândirea dreptului de proprietate.

Așa fiind, Înalta Curte în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul reclamantului, va modifica decizia,

va admite apelul aceleiași părți declarat împotriva hotărârii instanței de fond

care va fi schimbată în tot în sensul că va admite acțiunea reclamantului

Consiliul Local al Municipiului Iași și în consecință va constata nulitatea

absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat în cauză între pârâte și

va dispune radierea din C.F. a inscripțiunilor în legătură cu acest act.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul

art. 274 C. proc. civ. vor fi obligate intimatele pârâte la plata a 189,73 lei

cheltuieli de judecată către reclamant.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul

Consiliul Local al Municipiului Iași împotriva deciziei nr. 89 din 1 octombrie

2007 a Curții de Apel Iași, secția comercială, pe care o modifică în sensul că

admite apelul aceleiași părți declarat împotriva sentinței civile nr. 548/E din

14 martie 2007 a Tribunalului Iași pe care o schimbă în tot în sensul că admite

acțiunea reclamantului Consiliul Local al Municipiului Iași și în consecință

constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între

pârâtele SC M.I. SA Iași și SC O. SRL Iași, autentificat sub nr. 1809 din 5

septembrie 2002 de B.N.P. C.Ș.

Dispune radierea din C.F. a

inscripțiunilor în legătură cu acest act.

Obligă intimatele pârâte SC M.I. SA Iași

și SC O. SRL Iași la plata a 189,73 lei cheltuieli de judecată către Consiliul

Local Iași.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 12 iunie 2008.