ÎCCJ, decizie (scj.ro #83276)

Operațiunea de vânzare în frauda dreptului de proprietate, cauză de nulitate absolută a contractului Faptul că vânzarea-cumpărarea imobilului s-a făcut în frauda dreptului de proprietate de către vânzător, cu complicitatea și pe riscul cumpărătorului este un caz tipic de nulitate absolută a contractului. Avându-se în vedere că vânzătoarea cunoștea faptul că înstrăinează bunul altuia, rezultă că, convenția părților are o cauză ilicită și deci este nulă absolut conform art.968 Cod civil. Totodată nulitatea actului se constată și în raport de dispozițiile art.966 Cod civil, întrucât vânzătorul, nefiind proprietarul bunului vândut nu poate satisface scopul avut în vedere de cumpărător, dobândirea dreptului de proprietate.

(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr. 2099 din 12 iunie 2008) Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr.6843/99/2 mai 2006 reclamantul C.L. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. M.I. SA și S.C. O. SRL pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat între cele două pârâte cu privire la spațiul comercial situat în municipiul Iași, radierea din cartea funciară a inscripțiunilor privind pe proprietarii pârâți din prezenta cauză și repunerea imobilului în situația anterioară, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. În fapt, se motivează că acest contact este lovit de nulitate absolută întrucât imobilul vândut de pârâta S.C.

M.I. SA nu era proprietatea acesteia. Acest imobil a fost preluat în proprietatea statului în baza Decretului nr.111/1951, în baza Deciziei nr.24/25 ianuarie 1954 a fostului Sfat Popular al Orașului Iași. Imobilul a fost în administrarea fostului IGCL Iași, ulterior R.A. L., conform Deciziilor nr.209/27 aprilie 1991 și nr.98/4 februarie 1991 emise de autoritățile administrative locale. În temeiul art.5 din Legea nr.15/1990 RA L. a devenit proprietara acestui imobil, închiriindu-l și culegându-i fructele (chiria). În perioada 1997-2002 imobilul a fost închiriat către S.C. S. SRL. Se mai motivează că, contractul de vânzare cumpărare se bazează pe o cauză ilicită și contrară ordinii publice, întrucât clauzele sale conțin clauze ilicite ce pot antrena răspunderea penală a vânzătorului pentru fals și uz de fals, atâta vreme cât afirmă că imobilul s-a aflat în proprietatea sa și nu a trecut în proprietatea statului.

În drept s-au invocat dispozițiile art.966 și 968 Cod civil. Tribunalul Iași-Secția contencios administrativ prin sentința nr.548/E/14 martie 2007 a respins ca nefondată acțiunea reclamantului C.L. în contradictoriu cu pârâtele S.C. M.I. SA și S.C. O. SRL. Curtea de Apel Iași-Secția comercială prin decizia nr.89/1 octombrie 2007 a respins apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii instanței de fond. Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că din probele administrate (respectiv înscrisuri) rezultă că susținerea reclamantei că vânzarea unui bun aparținând altcuiva este lovită de nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare nu poate fi primită, putând fi vorba doar de o nulitate relativă, cum temeinic și legal a reținut prima instanță.

În speță nu s-a făcut dovada din partea reclamantei că părțile contractului au fost de rea-credință, sau măcar cumpărătorul să fi fost de rea-credință la încheierea acestuia, situație în care s-ar fi putut vorbi de o cauză ilicită care să ducă la o nulitate absolută. Împotriva menționatei decizii, reclamantul C.Local Iași a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate , solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și admiterea acțiunii sale. Recursul reclamantului este fondat. Primul motiv de recurs invocat de recurentul reclamant prin care susține că imobilul în litigiu este proprietatea sa și nu a pârâtei S.C. M.I. SA Iași este fondat. Imobilul în cauză a fost preluat în integralitatea sa în proprietatea statului, în baza Decretului nr.111/1951 și a Deciziei nr.34/25 ianuarie 1954, transcris pe numele Statului Român, sub nr.382/1968, în temeiul Decretului nr.712/1966.

Prin HCL nr.5/1997 și HCL nr.126/1997 imobilul respectiv a fost preluat din fondul locativ al statului în patrimoniul C.L. Iași. Ori față de această situație nu se poate reține că pârâta S.C. M.I. SA Iași este proprietara spațiului în cauză conform sentinței civile nr.2262/11 februarie 1998 a Judecătoriei Iași care a fost casată prin decizia nr.77/13 ianuarie 2008 a Curții de Apel Iași prin care s-a respins în mod irevocabil acțiunea acesteia în constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu și prin care s-a reținut că S.C. M.I. SA Iași nu poate beneficia de dispozițiile Legii nr.15/1990 și nici de dispozițiile HG nr.834/1991 ca să dobândească certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent.

Față de această situație se constată că ambele pârâte au fost de rea credință, înstrăinând un imobil asupra căruia prima nu avea nici un drept, iar a doua a cumpărat un imobil pe riscul său. Faptul că vânzarea-cumpărarea imobilului în litigiu s-a făcut în frauda dreptului de proprietate de către vânzător, cu complicitatea și pe riscul cumpărătorului este un caz tipic de nulitate absolută a contractului. Avându-se în vedere că vânzătoarea cunoștea faptul că înstrăinează bunul altuia, rezultă că, convenția părților are o cauză ilicită și deci este nulă absolut conform art.968 Cod civil. Totodată nulitatea actului se constată și în raport de dispozițiile art.966 Cod civil, întrucât vânzătorul, nefiind proprietarul bunului vândut nu poate satisface scopul avut în vedere de cumpărător, dobândirea dreptului de proprietate.

Așa fiind, Înalta Curte în temeiul art.312 al.1 Cod procedură civilă a admis recursul reclamantului, a modificat decizia, a admis apelul aceleiași părți declarat împotriva hotărârii instanței de fond care va fi schimbată în tot în sensul că se va admite acțiunea reclamantului și în consecință se va constata nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat în cauză între pârâte și se va dispune radierea din CF a inscripțiunilor în legătură cu acest act.