ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2927/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2927/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică din 4 octombrie 2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1095

din 11 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. 5991/99/2009 al Tribunalului Iași,

s

ecția comercială

și de contencios administrativ, s-a respins excepției inadmisibilității

acțiunii, s-a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și în

consecință s-a anulat cererea introdusă de reclamantul Consiliul Local al

Municipiului Iași împotriva pârâtelor SC L.T.Y. SRL și SC L.S.R. SRL Iași, s-a

admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Municipiul

Iași și s-a respins cererea promovată de acest reclamant ca fiind formulată de

o persoană lipsită de calitate procesuală.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut în esență că prin acțiunea precizată

ulterior, reclamantul Consiliul Local al Municipiului Iași și Municipiul Iași

au solicitat obligarea pârâtei SC L.S.R. SRL Iași la plata sumei de 2.000.000

lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a spațiului comercial

situat administrativ în Iași, pentru perioada septembrie 2006 – iunie 2009,

sumă la care se adaugă TVA și dobânda legală calculată până la data plății

efective. S-a cerut obligarea pârâtei SC L.T.Y. SRL la plata sumei de 1.500.000

lei, plus TVA și dobânda legală cu titlu de contravaloarea lipsei de folosință

a spațiului comercial situat în Iași

, pentru perioada septembrie 2006 –

iunie 2009.

S-a

susținut că pârâtele folosesc fără titlu imobilele anterior identificate,

deoarece contractele de vânzare-cumpărare încheiate între părți în conformitate

cu H.G. nr. 505/1998 au fost declarate nule prin decizia nr. 449 din 24 mai

2006 a Curții de Apel Iași, însă pârâtele refuză să le predea Consiliului Local

Iași.

Examinând

cu prioritate conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția

inadmisibilității acțiunii, tribunalul a constatat că reclamanții au îndeplinit

procedura concilierii directe prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ.

și a respins ca nefondată această excepție.

În

privința excepției lipsei calității procesuale active a Municipiului Iași,

prima instanță a arătat că acest reclamant nu a dovedit că a dobândit un drept

de proprietate, public sau privat asupra imobilelor în litigiu, deoarece prin Hotărârea

Consiliului Local Iași nr. 126 din 12 iulie 1997, spațiile comerciale au trecut

în administrarea acestei autorități administrative locale și nu în proprietatea

privată a Municipiului Iași. Anterior evocatei hotărâri, imobilele au făcut

parte din fondul locativ de stat fiind incluse în categoria spațiilor cu altă

destinație decât aceea de locuință, astfel încât în lipsa unui act de dispoziție

al statului nu se poate reține că a operat o transmitere a dreptului de

proprietate către Municipiul Iași, bunurile rămânând în proprietatea privată a

Statului Român. Acest regim juridic rezultă inclusiv din prevederile H.G. nr. 505/1998

care a reglementat procedura de vânzare a spațiilor comerciale constituite din

fondurile statului aflate în administrarea Consiliilor locale.

De

asemenea, s-a apreciat ca fiind întemeiată și excepția lipsei dovezii calității

de reprezentant pentru exercitarea dreptului de a acționa în justiție, în

privința reclamantului Consiliul Local al Municipiului Iași, cu motivarea că

cererea de chemare în judecată a fost semnată de Primarul Municipiului Iași, de

secretarul Municipiului și de un consilier juridic.

Primarul

municipiului are calitatea de reprezentant al municipiului, dispozițiile art. 21

alin. (3) din Legea nr. 215/2001 îi permis să împuternicească o persoană cu

studii superioare din cadrul aparatului său de specialitate pentru a reprezenta

interesele Consiliului local în justiție, dar o asemenea împuternicire nu a

fost depusă conform art. 161 alin. (2) C. proc. civ.

Reclamantul

Consiliul Local Iași nu a adoptat o hotărâre pentru a-și însuși acțiunea, iar

contractul de asistență juridică nr. 272/2009 a fost încheiat ulterior

sesizării instanței și a vizat doar reprezentarea în instanță.

În

privința secretarului și consilierului juridic s-a reținut lipsa mandatului

care să ateste o astfel de calitate.

Apelul

formulat de reclamanți a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 12 din 28

februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția comercială.

În

argumentarea soluției, instanța de apel a reținut, în plus față de

considerentele avute în vedere de tribunal, că prin HCL 5/1999, Primarul

Municipiului Iași este împuternicit să reprezinte interesele Consiliului local

exclusiv în litigiile având ca obiect dreptul de proprietate asupra bunurilor,

categorie din care nu face însă parte și prezenta cauză care privește

contravaloarea lipsei de folosință a imobilelor. De asemenea, împrejurarea că

apărătorul ales a precizat că își însușește acțiunea nu are eficiență în

condițiile în care nu a avut un mandat expres în acest sens.

Critica

privind modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a Municipiului

Iași a fost înlăturată cu motivarea că HCL nr. 126/1997 a avut drept unic

rezultat doar trecerea imobilelor în administrarea Consiliului local, dreptul

de proprietate rămânând în patrimoniul privat al Statului Român.

Referitor

la motivele de apel privind nelegalitatea încheierilor din 2 februarie 2010

prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita taxa

judiciară de timbru cât și a celei din 22 februarie 2010 prin care s-a respins

cererea de reexaminare a acestei taxe de timbru, instanța de apel a arătat că încheierea

prin care se soluționează cererea de reexaminare a taxei de timbru are caracter

irevocabil, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, fiind pronunțată

într-o procedură specială, derogatorie, astfel încât nu este admisibilă

invocarea acestor critici în conformitate cu art. 282 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții Consiliul Local al Municipiului

Iași și Municipiul Iași, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivelor, cu privire la modul de soluționare a excepției lipsei

calității de reprezentant, recurenții invocă faptul că Primarul Municipiului

Iași este împuternicit prin HCL nr. 5/1999 să reprezinte în instanță Consiliul

Local în litigiile care au legătură cu bunurile aflate în administrarea sau

proprietatea consiliului sau să desemneze un funcționar sau un avocat care să-i

reprezinte interesele, calitate în care a semnat acțiunea, fiind greșită

interpretarea instanței de apel că acest act administrativ vizează doar

litigiile privind proprietatea bunurilor.

De

asemenea, potrivit art. 21 alin. (1) și art. 23 din Legea nr. 215/2001,

primarul poate desemna o persoană cu studii superioare din cadrul aparatului de

specialitate sau un avocat pentru reprezentarea intereselor unităților

administrativ teritoriale și ale autorităților administrației publice locale.

În

consecință, susțin recurenții, mandatul acordat avocatului, are un caracter

general, fiind aplicabile prevederile art. 68 alin. (3) C. proc. civ. În acest

sens, după invocarea excepției, reclamantul Consiliului local a făcut dovada calității

de reprezentant, în persoana avocatului ales și dovada neîndoielnică a

însușirii acțiunii formulate și exercitarea drepturilor procesuale, inclusiv

prin achitarea taxei judiciare de timbru.

O

altă critică vizează nelegalitatea deciziei în privința modului de soluționare

a excepției lipsei calității procesuale active a Municipiului Iași, în

condițiile care prin HCL 126/1997 imobilele au fost trecute în patrimoniul

Consiliului local al Municipiului Iași, astfel încât este eronată concluzia instanțelor

anterioare care au stabilit calitatea de proprietar al bunurilor din litigiu în

favoarea Statului Român. Această hotărâre nu a fost contestată astfel că nu se

poate reține că în realitate trecerea s-a efectuat nu în patrimoniul ci doar în

administrarea Consiliului local.

Prin

ultimul motiv de recurs se invocă faptul că s-a apreciat eronat prin decizia

recurată că încheierile prin care s-a stabilit taxa judiciară de timbru și,

respectiv s-a respins cererea de reexaminare, nu sunt supuse apelului.

De

altfel, taxa de timbru stabilită inițial a fost contestată, iar prin încheierea

din 5 octombrie 1999 tribunalul a admis cererea de reexaminare stabilind în temeiul

art. 17 din Legea nr. 146/1997 că cererea este scutită de plata taxei de

timbru. În aceste condiții este nelegală stabilirea unei noi taxe de timbru

pentru aceleași pretenții. Pe de altă parte, soluționând apelul, prin încheierea

din 29 noiembrie 2010, însăși instanța de apel a stabilit că acțiunea este

scutită de taxă de timbru.

Analizând

recursul formulat prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legal

anterior menționate, Înalta Curte, constată că este fondat.

Astfel,

cu privire la prima critică se va reține ca în conformitate cu dispozițiile

art. 21 alin. (1) și (2) art. 23 alin. (1) și (2), art. 36 și art. 62 alin. (1)

din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, reprezentarea în justiție

a drepturilor și intereselor juridice ale unității administrativ teritoriale și

respectiv ale autorităților administrației publice locale, se exercită prin

primar.

Pe

de altă parte prin HCL nr. 5 din 25 ianuarie 1999,

Consiliul Local al

Municipiului Iași a decis mandatarea Primarului Municipiului Iași pentru a

reprezenta interesele acestei autorități administrative locale în litigiile privind

patrimoniul consiliului local.

În exercitarea acestui

mandat, primarul a promovat și a semnat cererea de chemare în judecată

formulată de reclamanți, care ulterior – au încheiat un contract de asistență

juridică, sens în care devin incidente și prevederile art. 68 alin. (3) C.

proc. civ. potrivit cărora ,,mandatul este presupus dat pentru toate actele

judecății, chiar dacă nu cuprinde nicio arătare în această privință”.

Prin urmare, nu se

poate susține interpretarea instanțelor anterioare potrivit cărora prin HCL nr.

5 din 25 ianuarie 1999, Primarul a primit mandat să reprezinte interesele

consiliului local, doar în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra

bunurilor - categorie din care nu face parte și prezenta cauză – deoarece ulterior

invocării excepției acest reclamant a făcut dovada calității de reprezentant în

persoana avocatului ales, precum și dovada însușirii acțiunii formulate.

De altfel, pentru a

înlătura orice dubiu în privința interpretării HCL nr. 5/1999 și a mandatului acordat,

recurentul Consiliul Local a depus în recurs, ca act nou HCL 200 din 14 iunie

2011 prin care s-au ratificat cererile formulate în justiție în numele și interesul

acestei autorități.

Totodată, se va

reține cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs că și excepția lipsei calității

procesuale active a Municipiului Iași a fost greșit soluționată prin decizia

recurată, critica fiind întemeiată și sub acest aspect.

Astfel, reclamanții

au susținut în mod constant, că imobilele din litigiu, pe care pârâtele le folosesc

fără a avea un titlu valabil, sunt proprietatea privată a Municipiului Iași,

potrivit HCL nr. 126/1997 și se află în administrarea Consiliului Local, care

în conformitate cu art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001 are

atribuții privind administrarea domeniului public și privat al unității

administrativ teritoriale.

În acest context, în

mod greșit ambele instanțe, fără a verifica această susținere au concluzionat,

prin interpretarea unor acte normative în temeiul cărora s-au încheiat contractele

de vânzare-cumpărare ale pârâtelor, ulterior anulate, că spațiile comerciale,

au făcut și fac parte din patrimoniul privat al Statului Român.

Cu privire la ultima

critică, se observă că în conformitate cu art. 268 alin. (3) C. proc. civ.,

instanța este legată de încheierile interlocutorii care fără a hotărî cauza

pregătesc dezlegarea ei.

Din această

perspectivă rezultă că încheierea din 5 octombrie 2009 prin care tribunalul a

admis cererea reclamanților pentru reexaminarea taxei judiciare de timbru și a constatat

potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997, că sunt legal scutiți de la plata

acestei taxe, era obligatorie pentru instanță, care ulterior nu mai putea

reveni asupra acestei dezlegări, prin stabilirea taxei judiciare de timbru,

urmată de respingerea cererii de reexaminare a reclamanților, conform

încheierilor din 2 și respectiv 22 februarie 2010.

Ignorând această

împrejurare, instanța de apel, deși reține corect că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 apelantele fiind legal scutite de

la plata taxelor de timbru, respinge ca nefondată critica formulată de

reclamantă în legătură cu acest aspect.

Prin urmare, fiind

incidente dispozițiile art. 312 alin. (3), soluția ce se impune este aceea de

admitere a recursului, casarea deciziei și a sentinței și trimiterea cauzei

spre rejudecare în prima instanță tribunalului având în vedere că ambele

instanțe au soluționat procesul fără cercetarea în fond fiind necesară

administrarea probelor și verificarea în concret a cererilor și apărărilor

părților cu privire la fondul pretențiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI IAȘI și MUNICIPIUL IAȘI

PRIN PRIMAR împotriva deciziei nr. 12/2011 din 28 februarie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel Iași, secția comercială, pe care o casează și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

octombrie 2011.