ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 819/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 819/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

607/2006 la Tribunalul Iași, secția comercială și contencios

administrativ, reclamanta

SC A.93.S. SA Iași a chemat în judecată pe pârâta SC L. SRL Iași și a solicitat

evacuarea acesteia din spațiul ce constituie obiectul contractului de

închiriere nr. 2 din 1 august 2004 motivat de faptul că aceasta nu și-a

îndeplinit obligația contractuală de plată a chiriei.

Pârâta SC L. SRL Iași

a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii precizând că a

achitat contravaloarea chiriei.

Totodată, pârâta a

formulat cerere reconvențională prin care solicită obligarea reclamantei la

plata sumei de 57.198.301 ROL reprezentând contravaloarea energiei electrice pe

care a achitat-o în contul reclamantei în perioada 14 iulie 2004 – 28 octombrie

2005.

Față de cererea

reconvențională, reclamanta SC A.93.S. SA a depus întâmpinare prin care invocă

lipsa calității sale procesuale pasive motivat de faptul că cea obligată în

contractul de furnizare a energici electrice este S.C. V.W. S.R.L Iași.

La data de 5 mai

2006, SC V.W. SRL Iași a formulat cerere de intervenție în interesul

reclamantei SC A.93.S. SA în ceea ce privește cererea reconvențională susținând

că această societate intervenientă datorează pârâtei reconveniente

contravaloarea energiei electrice.

La termenul de

judecată din 26 mai 2006 instanța de fond a admis în principiu cererea de

intervenție formulată de intervenientă SC V.W. SRL în interesul pârâtei

reconveniente SC A.93.S. SA.

Prin Sentința

comercială nr. 81/ COM din 30 aprilie 2008, Tribunalul Iași, secția comercială

și de contencios administrativ, a dispus următoarele:

A respins excepția

inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității de reprezentant legal a

numitei Ș. P., excepții invocate de pârâta-reclamantă SC L. SRL.

A admis cererea

formulată de reclamanta-pârâtă SC A.93.S. SA și a dispus evacuarea pârâtei din

spațiul comercial în suprafață de 140 m

2

situat în municipiul Iași. A

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A.93.S. SA Iași

și a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC L. SRL,

în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC A.93.S. SA.

A admis cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenienta SC V.W. SRL, în favoarea

pârâtei SC A.93.S. SA Iași.

În baza dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., pârâta-reclamantă SC L. SRL a fost obligată să

plătească reclamantei-pârâte SC A.93.S. SA suma de 3.510.30 ROL cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța Sentință

nr. 81/ COM din 30 aprilie 2008 instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la

excepția inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității de reprezentant legal

a numitei Ș. P., instanța a constatat că aceste excepții sunt neîntemeiate.

Ș. P. avea calitatea

de reprezentant legal să semneze cererea de chemare în judecată, întrucât era

administratorul SC A.93.S. SA la data înregistrării cererii la instanță,

respectiv 10 februarie 2006, iar actele de procedură pe tot parcursul

procesului civil au fost semnate de către d-na Ș. P..

Nici excepția privind

inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată în sensul că reclamanta ar fi

trebuit să investească instanța în constatarea rezilierii de drept a

contractului, potrivit pactului comisoriu de gradul II, nu este întemeiată,

cadrul procesual este ales de reclamantă.

Între părțile din

cauza dedusă judecății a fost încheiat contractul de închiriere nr. 2 din 1

august 2004 pentru durata cuprinsă între 1 iulie 2004 – 31 decembrie 2012,

având ca obiect închirierea unui spațiu de 140 m

2

, amplasat la

parterul imobilului aflat în proprietatea reclamantului. Art. 2 din contract

constată că prețul chiriei, pe care pârâtul se obligă să îl plătească pentru

folosința spațiului a fost stabilit de comun acord la 2.000.000 ROL/lună, prin art.

3 pârâtul obligându-se să îl plătească până cel mai târziu în ultima zi

lucrătoare a fiecărei luni contractuale, pe baza facturii emise de reclamant.

Sancțiunea ce va interveni în cazul neexecutării acestei obligații la termen de

către pârât a fost prevăzută de părți în art. 3 din contract, constând în

„desființarea de drept a contractului”.

Verificând facturile

depuse la dosar, instanța a constatat că, în unele cazuri, reclamantul nu și-a

îndeplinit obligația de a emite factura fiscală în cursul lunii la sfârșitul

căreia se împlinea termenul de scadență pentru plata chiriei de către pârât.

Dacă în aceste

situații pârâtul este îndreptățit să invoce neexecutarea obligației corelative

de către cealaltă parte, în cazul facturilor emise pentru lunile mai, iunie,

iulie, septembrie, octombrie, noiembrie 2005, cu privire la care reclamantul a

respectat condițiile stabilite în contract, pârâtul nu a produs probe care să

dovedească executarea în termen a obligației sale de plată a chiriei lunare.

Apărarea societății pârâte că aceste facturi i-au fost comunicate cu recomandata

nr. 2194 din 23 decembrie 2005 sau sub semnătură la 31 octombrie 2005 nu poate

fi primită atât timp cât pe documentele contabile respective figurează

semnătura de primire a delegatului pârâtului, pe nume Ș.P. identificat cu act

de identitate.

De altfel, precizând

că o parte din aceste facturi fiscale i-au fost comunicate sub semnătură la

data de 31 octombrie 2005 și că plata lor a fost făcută la 4 ianuarie 2006,

pârâtul recunoaște implicit efectuarea plății chiriei cu nerespectarea

termenului prevăzut prin contract.

Astfel, luând ca

exemplu luna septembrie 2005, instanța a constatat că societatea reclamantă

și-a îndeplinit obligația de emitere a facturii fiscale pentru această lună,

fapt precizat expres la rubrica „Denumirea probelor sau a serviciilor”, la data

de 1 septembrie 2005, factură ce a fost comunicată pârâtului sub semnătură de

primire la aceeași dată, acesta nefăcând dovada plății chiriei până cel mai

târziu în ultima zi lucrătoare a lunii septembrie, potrivit art. 3 din

contract, și nici a existenței vreunei cauze de natură a înlătura răspunderea

sa contractuală.

Este evident că

societatea pârâtă nu și-a respectat obligațiile de plată a chiriei lunare la

termenul de scadență, sancțiunea ce intervine în această situație fiind

desființarea de drept a contractului, după cum au convenit părțile în

contractul de închiriere.

Având în vedere cele

arătate anterior și faptul că, prin art. 17 din contract, părțile au stabilit

că, în cazul desființării de drept a contractului, pârâtul își va demonta și

ridica bunurile în termen de maxim 5 zile de la data când contractul încetează

a-și mai produce efectele, instanța a apreciat că stabilirea unui termen scurt

de evacuare a bunurilor societății pârâte din spațiul închiriat, de numai 5

zile, echivalează cu intenția părților de a nu mai fi parcursă procedura

punerii în întârziere, motiv pentru care sancțiunea desființării de drept a

contractului reprezintă un pact comisoriu de gradul IV, ce are ca efect

desființarea necondiționată a contractului de îndată ce a expirat termenul de

executare, fără îndeplinirea obligației de către pârât, împrejurarea că acesta

și-a respectat ulterior respectiva obligație neavând relevanță.

Înscrierea acestui

pact comisoriu de gradul IV în convenția părților nu mai face necesară intervenția

instanței de judecată pentru rezilierea contractului, ea putând face numai

verificările pe care însăși clauzele convenționale le permit.

Pentru aceste

considerente și apreciind că cererea de evacuare a societății pârâte din

spațiul închiriat nu este condiționată de constatarea, în prealabil, a

intervenirii rezilierii contractului de închiriere amintit mai sus de către

instanța judecătorească, Tribunalul, în baza disp. art. 969 C. civ., ce

consacră principiul obligativității efectelor contractului între părți, a

respins excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârât și a admis

prezenta cerere, dispunând evacuarea societății pârâte.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A.93.S. SA Iași în

cererea reconvențională, instanța a reținut că nu are calitate procesuală

pasivă în cererea reconvențională, deoarece în calitate de proprietar al

spațiului comercial în discuție, reclamanta pârâtă nu a beneficiat de energia

electrică plătită în plus de către SC L. SRL și nu a existat alt temei legal

sau convențional pentru plata contravalorii energiei electrice.

Față de aceste

precizări cererea reconvențională a fost respinsă. De energia electrică,

achitată în plus de pârâta - reclamantă, a beneficiat intervenientul accesoriu,

în perioada indicată în cererea reconvențională, iar societatea intervenientă,

în calitate de locatar, a deținut spațiul respectiv.

Pentru aceste

considerente, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

SC A.93.S. SA Iași, s-a respins cererea reconvențională și s-a admis cererea de

intervenție accesorie.

Prin Decizia

comercială nr. 68 din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Iași, secția comercială,

a respins apelul declarat de SC L. SRL Iași împotriva Sentinței nr. 81/ COM din

30 aprilie 2010 pe care a păstrat-o.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut:

Cu privire la

calitatea numitei Ș.P., Curtea de apel a constatat că în mod greșit instanța de

fond a reținut că aceasta este administrator la SC A.93.S. SA la momentul

promovării acțiunii, iar faptul că a semnat actele de procedură pe tot

parcursul procesului nu are relevanță în atribuirea calității de reprezentant

legal al unei societăți comerciale.

Curtea de apel a

constatat că pârâta - apelantă SC L. SRL a invocat, pentru prima dată în calea

de atac a apelului lipsa calității de reprezentant a numitei Ș.P. pentru reclamanta

SC A.93.S. SA, invocând dispozițiile art. 161 C. proc. civ.

Prin formularea

întâmpinării, curtea de apel a apreciat că reprezentantul legal H.M. și-a

însușit acțiunea și s-a acoperit lipsa calității de reprezentant invocată de

către apelantă.

A apreciat că

nefondată este și critica privind neprecizarea în concret referitoare la

obligația intervenientului accesoriu.

Intervenția accesorie

a fost reglementată în vederea ocrotirii intereselor terților, interese ce se

pot afirma și realiza deopotrivă prin sprijinirea poziției procesuale a uneia

dintre părți.

Între intervenientul

accesoriu care a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei și

pârâtul din respectiva cauză nu există raporturi juridice directe, iar efectele

procesuale produse față de intervenientul accesoriu se referă doar la

opozabilitate.

De altfel, apelanta

nici nu avea interesul în invocarea acestui motiv de apel, ci, eventual, doar

intervenientul accesoriu.

Cu privire la cererea

reconvențională, curtea a constatat că aceasta a fost respinsă ca fiind

formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și că

această cerere a fost soluționată în strânsă legătură cu intervenția accesorie.

Curtea de apel a mai

reținut că sentința apelată cuprinde argumentele de fapt și de drept pe care se

întemeiază respingerea cererii reconvenționale din hotărâre.

Cu privire la

cheltuielile de judecată, instanța de fond s-a pronunțat numai cu privire la

cele efectuate de părți în acțiunea principală și cu aplicarea dispozițiilor art.

274 C. proc. civ., a respins cererea reconvențională, instanța de fond în mod

corect nu s-a mai pronunțat pe aceste cheltuieli deoarece numai partea care

cade în pretenții poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

S-a apreciat că este

neîntemeiată și excepția autorității de lucru judecat, nefiind îndeplinită

condiția triplei identități, cu referire la obiectul cauzei.

În condițiile în care

însăși apelanta recunoaște că între părți nu a existat o înțelegere scrisă de

compensare a obligațiilor (poziție exprimată de apărătorul acestora, la

interpelarea instanței de fond, în ședința din 26 mai 2006) și nici unul din

înscrisurile depuse nu poate fi considerat un început de dovadă scrisă, în mod

corect instanța de fond a reținut culpa pârâtei în neexecutarea obligațiilor

contractuale.

Celelalte facturi,

chiar dacă au semnătura de primire a reprezentantului pârâtei, nu sunt

relevante față de obiectul acțiunii - evacuare - deoarece fie nu se specifică

luna pentru care s-a facturat chiria, fie au fost emise cu nerespectarea

dispozițiilor art. 3 din contractul de închiriere.

Constatând că pârâta

a folosit spațiul închiriat, dar nu și-a respectat obligația contractuală de

plată a chiriei, curtea de apel a apreciat că în mod legal instanța de fond a

dispus evacuarea acesteia.

Împotriva Deciziei nr.

68 din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel a declarat recurs pârâta SC L. SRL

Iași, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului și

respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă

formulează astfel următoarele critici:

Instanța de apel a făcut

o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 161, art. 67, art. 83, art.

108, art. 133 C. proc. civ.

Referitor la

calitatea de reprezentant legal al numitei Ș. P., solicită să constate că în

mod greșit, atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut că aceasta era

administrator la SC A.93.S. SA la momentul promovării acțiunii continuând pe tot

parcursul procesului să semneze actele de procedură în mod legal.

Așa cum se poate

observa și din actele depuse la dosar, mandatul de administrator al numitei Ș.

P. încetase înainte de promovarea acțiunii, respectiv în 28 februarie 2005, iar

din anul 2003, aceasta avea încheiat contract de muncă pe durată nedeterminată

cu SC V.W. SRL.

Potrivit

dispozițiilor art. 108 C. proc. civ. nulitatea absolută poate fi invocată în

orice stare a pricinii, chiar și direct în apel, iar faptul că această excepție

a fost ridicată pentru prima dată în apel este motivată și de faptul că la acel

moment a descoperit înscrisuri potrivit cărora, aceasta fusese revocată din

funcția de administrator din anul 2005.

Soluția instanței este

nelegală și în ceea ce privește motivele de respingere a cererii

reconvenționale ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate

procesuală pasivă.

Astfel, pe toată

perioada contractului, intimata SC A. SA a încasat de la intervenientă

contravaloarea energiei electrice pe care ar fi trebuit să o compenseze cu

chiria lunară ce era datorată de recurentă, ținând cont de faptul că aceasta

suporta costul acestor utilități, dovedit cu facturile depuse la dosar.

Consideră că decizia

curții de apel este nelegală și în ceea ce privește respingerea excepției

autorității de lucru judecat întrucât intimata datora recurentei SC L. SRL

contravaloarea energiei electrice conform facturilor emise în perioada

2003-2005, iar aceasta s-a adresat instanței cu o acțiune în pretenții aferente

perioadei 2003-2004 care a făcut obiectul dosarului și prin sentința nr. 3240/2007,

judecătoria a admis acțiunea reclamantei SC L. SRL, în contradictoriu cu pârâta

SC A.93.S. SA, aceasta fiind obligată la plata sumei de 4.779 RON contravaloare

energie electrică.

Recursul nu este

fondat.

Din examinarea

motivelor de recurs, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile

legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:

În ce privește primul

motiv de recurs se observă că nu este întemeiat, întrucât instanța de apel a

reținut corect că deși numita Ș.P. a primit actele de procedură pentru SC A.93.S.

SA, nu era obligatoriu a fi asimilată calității de reprezentant legal al

acestei societăți și, de altfel, administratorul legal al societății a

recunoscut și și-a asumat toate actele procedurale efectuate de societate,

acoperind astfel orice aspecte de nelegalitate în privința reprezentării

legale. De asemenea, întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, în apel de SC A.93.S.

SA a fost semnată de M.H., în calitate de reprezentant legal, curtea de apel

apreciind în mod judicios că reprezentantul legal M.H. și-a însușit acțiunea și

a fost complinită lipsa calității de reprezentant legal al intimatei, așa cum a

fost invocată de către apelanta SC L. SRL Iași.

În ce privește cel

de-al doilea motiv de recurs, referitor la greșita respingere a cererii

reconvenționale, ca fiind îndreptate împotriva unei persoane lipsite de calitate

procesuală pasivă, se reține că și acesta este neîntemeiat, atât timp cât

ambele instanțe au constatat corect lipsa calității procesuale pasive a SC A.93.S.

SA, deoarece spațiul în discuție a fost închiriat către cele două societăți

comerciale, SC V.W. SRL și SC L. SRL, iar SC A.93.S. SA, în calitate de

proprietar al spațiului nu a beneficiat de energia electrică plătită în plus de

către SC L. SRL, de această energie electrică beneficiind intervenientul, care

a deținut spațiul respectiv în perioada indicată în cererea reconvențională.

În fine, nici cel

de-al treilea motiv de recurs, privind greșita respingere a excepției

autorității lucrului judecat, invocate în susținerea cererii reconvenționale,

nu este întemeiat deoarece instanța de apel a apreciat corect că nu este

îndeplinită condiția triplei identități cu referire la obiectul cauzei, de

vreme ce într-un alt litigiu, acțiunea reclamantei SC L. SRL, în contradictoriu

cu pârâta SC A.93.S. SA a fost admisă, pârâta fiind obligată la plata sumei de 4.779

RON contravaloare energie electrică, dar în acel litigiu era vizată perioada 25

martie 2003 – 31 mai 2004, pe când cererea reconvențională din prezenta cauză

se referă la perioada 14 iulie 2004 – 28 octombrie 2005. Totodată, în hotărârea

pronunțată în celălalt litigiu s-a menționat că începând cu data de 1 august

2004, SC L. SRL a procedat la încheierea unor contracte distincte, cu

reclamanta și intervenienta accesorie, iar pe de altă parte, respectivele

contracte nu mai prevedeau obligațiile locatarilor de a achita utilitățile.

În consecință,

reținându-se că recurenta-pârâtă SC L. SRL nu a formulat niciun motiv de recurs

întemeiat, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art.

304 pct. 1) – 9) C. proc. civ. să conducă la casarea ori modificarea deciziei

curții de apel, aceasta va fi menținută, ca fiind legală și se va respinge

recursul declarat în cauză de pârâta SC L. SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC L. SRL Iași prin administrator C.C. împotriva Deciziei

nr. 68 din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 23 februarie 2011.