ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1676/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1676/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Caraș-Severin sub nr. 2613/115/2007, reclamanta SC E.E. SA - U.T.C. Reșița, în

calitate de succesoare a SC D.F.E.E.E.B. SA (ca urmare a divizării parțiale

intervenite la 01 iulie 2007) a chemat în judecată pârâtele SC T.M.K. Reșița SA

(fostă C.S. Reșița SA), SC C.E. Craiova SA, C.N.T.E.E.T. SA și SC O. SA, pentru

ca - prin hotărârea ce se va pronunța - să fie obligate pârâtele să achite reclamantei,

în solidar, suma de 6277455,25 lei, reprezentând c.val. energie electrică,

penalități, taxe Radio și TV, toate acestea pentru luna octombrie 2005.

În motivarea demersului său

judiciar, reclamanta a arătat că prin adresa nr. 48/1121 din 05 septembrie 2005

transmisă SC E.E.B. SA, pârâta 1 și-a anunțat intenția de a uza de calitatea sa

de consumator eligibil de energie electrică și a solicitat renegocierea contractelor

de furnizare a energiei electrice nr. 1 din 01 ianuarie 2001 (Oțelărie

Electrică 220 KV); nr. 2 din 29 mai 2000 (Platou C.S.R. 110 KV); nr. 3 din 06

iunie 2000 (Stația Aglomerare 6 KV) încheiate cu reclamanta, în conformitate cu

art. 35 din contracte. La 08 septembrie 2005 s-au purtat negocieri între reclamantă

și pârâta nr. 1, astfel ca aceasta din urmă să rămână consumator eligibil al

reclamantei în perioada următoare, după perfectarea unui nou contract în

conformitate cu prevederile legale. Cu adresa SC C.S.R. SA nr. 57/1121 din 27

septembrie 2005 către SC E.E.B. SA, SC C.S.R. SA a revenit la adresa nr.

48/1121 din 05 septembrie 2005 și a anunțat că - începând cu data de 05

octombrie 2005 - aceasta va încheia un contract de furnizare a energiei electrice

cu SC C.E. Craiova SA. Prin adresa nr. 6129 din 28 septembrie 2005 a SC E.E.B.

SA s-a comunicat consumatorului SC C.S.R. SA că nu poate trece la statutul de

consumator eligibil începând cu data de 05 octombrie 2005, deoarece nu sunt

îndeplinite riguros prevederile Ordinului Autorității Naționale de Reglementare

a Energiei (A.N.R.E. ) nr. 36 - art. 9 și că până la data de 28 septembrie 2005

nu s-a primit vreo solicitare de încheiere a contractelor de distribuție pentru

locurile alimentate la 110 KV și 6 KV, drept pentru care rezilierea

contractelor încheiate cu pârâta nr. 1 se va face începând cu data de 01

noiembrie 2005.

Reclamanta a pretins că SC C.E. Craiova a comunicat,

la data de 30 septembrie 2005, că a perfectat un contract de furnizare a

energiei electrice cu SC T.M.K. Reșița SA, începând cu data de 01 octombrie

2005 și că, începând cu această dată, și-a asumat responsabilitatea echilibrării

acestui consumator. Tot la aceeași dată, C.E. Craiova a solicitat încheierea

contractelor de distribuție cu E.E. Banat și celui de transport cu C.N.T. SA. Conform

art. 40 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori,

aprobat prin H.G. nr. 1.007/2004, încheierea unui contract de furnizare a

energiei electrice se poate face numai în condițiile în care furnizorul,

respectiv consumatorul, au încheiat în prealabil un contract de distribuție

și/sau de transport cu operatorul de rețea care deservește locul de consum,

lucru care - din motive tehnice - era imposibil să se întâmple într-o singură

zi. Deși s-a comunicat atât C.E. Craiova (la 04 octombrie 2005 și 07 octombrie

2005) cât și SC C.S.R. SA (la 28 septembrie 2005) că, deoarece nu sunt îndeplinite

prevederile art. 9 din Ordinul A.N.R.E. nr. 36/2005, conform căruia „un titular

de licență participant la piața angro de energie electrică nu își poate modifica

statutul asumat față de C.N.T.E. SA privind responsabilitatea echilibrării

pentru punctele de racordare proprii sau a consumatorilor pe care îi deservesc decât

după minim 15 zile calendaristice de la data comunicării informațiilor necesare

și numai începând cu prima zi a unei luni calendaristice”, rezilierea

contractelor de furnizare încheiate între E. Banat și SC C.S.R. SA precum și modificarea

responsabilității echilibrării se va face începând cu data de 01 noiembrie

2005, nu au fost înțeleși. SC C.S.R. SA a considerat că a încheiat un contract

cu noul furnizor începând cu data de 05 octombrie 2005 și toată responsabilitatea

ulterior acestei date revine C.E. Craiova, deși această societate insistă să

susțină că asigură echilibrarea consumatorului SC C.S.R. SA începând cu data 01

octombrie 2005, iar prin adresa nr. 20.058 din 18 octombrie 2005 T. a confirmat

că până la data de 12 octombrie 2005 Sucursala de măsură OMEPA nu a primit nici

o cerere de modificare a contorului. Modificarea responsabilității echilibrării

neavând loc, consumul SC C.S.R. SA din luna octombrie 2005 a fost înregistrat în

P.R.E. E. București, către care E.E. Banat și-a delegat responsabilitatea echilibrării.

E.E. Banat a înștiințat SC C.S.R. SA că, în conformitate cu prevederile legale

în vigoare, rezilierea contractului de furnizare se poate face doar de la 01

noiembrie 2005. În toate notificările transmise în cursul lunii noiembrie de SC

E.E. B. SA nu a mai fost luat în considerare consumul SC C.S.R. SA. În cazul în

care contractul de furnizare încheiat de C.E. Craiova cu SC C.S.R. SA ar fi

intrat în vigoare după 1 decembrie 2005, atât SC E.E. B. SA cât și C.E. Craiova

ar înregistra costuri foarte mari pe piața de echilibrare în cursul lunii noiembrie.

A mai susținut reclamanta că SC O. a cuprins, în

decontarea lunii octombrie 2005 pentru E.E. Banat SA, și energia aferentă consumatorului

SC C.S.R. SA, iar C.N.T.E.E.E.T. SA a facturat contravaloarea serviciului de transport

și pentru această energie electrică tot S.D.F.E.E.E.E. Banat SA.

Notificarea C.N.T.E.E.T. SA către C.E.

Craiova SA fiind făcută la 29 septembrie 2005, prin adresa nr. 2656,

modificarea efectivă a responsabilității de echilibrare putea avea loc doar începând

cu 01 noiembrie 2005. Prin adresa nr. 20.058 din 18 octombrie 2005 a C.T.E. SA

se confirmă că, până la data de 12 octombrie 2005, Sucursala de măsurare a

energiei electrice tranzitate pe piața angro OMEPA nu a primit cerere de modificare

a conturului de la nici unul din PRE-urile implicate. Drept urmare, în luna

octombrie 2005, SC C.S.R. SA fiind consumator captiv al SC D.F.E.E.E.B. SA,

C.E. Craiova a solicitat intervenția A.N.R.E., pentru soluționarea

neînțelegerii privind încheierea contractului de distribuție. A.N.R.E. a tratat

această problemă ca pe o divergență precontractuală și a formulat o

recomandare, menționând că neînsușirea recomandărilor va conduce la continuarea

„Procedurii” și la emiterea unei decizii, iar efectele unei decizii a

Președintelui A.N.R.E. curg de la data semnării acestei decizii. În urma

audierii avute la A.N.R.E. la data de 23 noiembrie 2005, pentru concilierea

divergențelor precontractuale apărute la încheierea contractului de distribuție

a energiei electrice nr. 270 din 04 octombrie 2005, încheiat între SC

D.F.E.E.E.B. SA și S.C. C.E. Craiova S.A., părțile au stabilit de comun acord soluționarea

pe cale amiabilă a neînțelegerilor apărute la semnarea contractului mai sus menționat.

În data de 19 ianuarie 2006 a avut

loc întâlnirea dintre reprezentanții SC C.E. Craiova SA și SC D.F.E.E.E.B. SA,

dar nici în urma acesteia nu s-a ajuns la vreun rezultat, deoarece SC C.E. Craiova

S.A. a susținut că - începând cu data de 05 octombrie 2005 - a furnizat energie

electrică consumatorului SC C.S.R. Reșița SA, chiar dacă a fost de acord

cu derularea contractului de distribuție nr. 270 din 04 octombrie 2005 începând

cu luna noiembrie 2005. Comisia de Arbitraj a disputelor de pe piața de energie

electrică nu a soluționat corespunzător problemele apărute la decontarea lunii octombrie

2005, în urma schimbării furnizorului de către consumatorul SC C.S.R. SA Reșița

cu un alt furnizor, emițând numai recomandări (a se vedea procesul-verbal

întocmit la 16 octombrie 2006), iar SC C.E. Craiova a refuzat o analiză comună,

corectă, pentru o compensare echitabilă a daunelor. Totodată, s-a constatat că

sumele aferente componentei de transport pentru SC C.S.R. SA au fost facturate,

pentru luna octombrie 2005, de SC T.E. Banat, cu toate că exista un contract cu

C.E. Craiova pentru această lună. De asemenea, la Operatorul Pieței de Energie

Electrică SC O., Nota de decontare a lunii octombrie 2005, privitor la

„Cantitățile de energie electrică tranzacționate, drepturi de încasare și

obligații de plată aferente contractului de transport energie electrică,

servicii de sistem și de administrare a pieței încheiat între C.N.T.E. și SC

F.D.E.E.E. Banat SA, energia consumată de SC C.S.R. SA este din conturul comercial

al SC F.D.E.E.E.E. Banat SA. În conformitate cu prevederile Codului Comercial

al pieței angro de energie electrică, punctele de racordare la rețea ale unui

consumator eligibil pe piața concurențială trebuie să fie considerate în cadrul

Părții Responsabile cu Echilibrarea din care face parte furnizorul respectivului

consumator.

Potrivit punctului 9 din anexa la Ordinul A.N.R.E.

nr. 36/2005, un titular de licență participant la piața en-gros de energie electrică

nu-și poate modifica statutul asumat față de C.N.T.E. SA privind

responsabilitatea echilibrării pentru punctele de racordare proprii sau ale

consumatorilor pe care îi deservește decât după minim 15 zile calendaristice și

numai începând cu prima zi a unei luni calendaristice. În baza prevederilor

pct. 5 din anexa la Ordinul A.N.R.E. nr. 30/2005, fiecare furnizor implicit își

asumă ca parte responsabilă cu echilibrarea distinctă, responsabilitatea

echilibrării consumatorilor săi eligibili. Transferul responsabilității echilibrării

se consideră finalizat în urma parcurgerii etapelor prevăzute în procedura

operațională: „Înregistrarea, retragerea și revocarea unei Părți Responsabile

cu Echilibrarea”, elaborată de C.N.T.E. SA și avizată de A.N.R.E. , inclusiv reactualizarea

convențiilor de măsurare și agregare de fiecare dintre cele două PRE (S.C.

Electrica S.A. în calitate de PRE care nu-și asumă responsabilitatea

echilibrării pentru consumatorul care-și exercită dreptul de eligibilitate și,

respectiv, SC C.E. Craiova SA, în calitate de PRE care va prelua

responsabilitatea echilibrării acestui consumator). În caz contrar, ambele PRE

pot suporta penalizări financiare, pentru dezechilibrele de la notificare. În

concluzie, pentru schimbarea furnizorului de energie electrică trebuie parcurse

toate etapele, atât din procedura operațională menționată cât și din Procedura

privind schimbarea furnizorului de energie electrică, aprobată de A.N.R.E. nr.

21/2005. A conchis reclamanta, învederând că pârâtele nr. 2, 3 și 4 sunt

vinovate de nerespectarea prevederilor legale privind reglementarea pieței de energie

electrică care au condus la prezentul litigiu.

Pârâta SC C.E. Craiova SA a formulat

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Pârâtele C.N.T.E.E.T. SA și SC O. SA au depus

întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii, invocând și excepția

lipsei calității procesuale pasive.

Pârâta SC T.M.K. Reșița SA a depus întâmpinare, cerere

de chemare în garanție și cerere reconvențională. Pârâta - reclamantă a invocat

și excepția nulității cererii de chemare în judecată (motivat de faptul că

cererea introductivă de instanță nu cuprinde motivele de drept, situația de

fapt e insuficient precizată iar obiectul cererii nu este clar menționat),

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei (motivat de faptul că

reclamanta nu și-a probat calitatea de succesoare a Electrica Reșița), excepția

inadmisibilității acțiunii (motivat de faptul că obligația nu ar fi solidară)

și excepția de neexecutare a contractului.

Prin cererea de chemare în garanție, SC T.M.K. Reșița

SA a solicitat ca - în cazul în care va cădea în pretenții - să fie obligată

chemata în garanție SC C.E. Craiova SA să-i plătească suma de 6277455,25 lei, cu

titlu de contravaloare energie electrică, penalități, taxe Radio și TV, precum și

să fie obligată aceasta la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea

cererii de chemare în garanție, pârâta a arătat că a achitat chematei în

garanție - pentru luna octombrie 2005 - suma de 2763617,49 lei, cu titlu de

contravaloare energie electrică furnizată.

Prin cererea reconvențională, pârâta-reclamantă SC

T.M.K. Reșița SA a solicitat instanței să constate că la data de 04 octombrie

2005 s-au reziliat contractele nr. 1, 2 și 3. Pârâta-reclamantă a arătat că a

îndeplinit toate formalitățile prevăzute de lege, în vederea rezilierii celor

trei contracte de furnizare a energiei electrice.

Prin încheierea nr. 353 din 30

octombrie 2007 a Tribunalului Caraș-Severin s-a dispus scoaterea dosarului de

pe rolul instanței și înaintarea lui la Tribunalul Iași, având în vedere că,

prin încheierea nr. 3255 din 19 octombrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în dosarul nr. 7771/1/2007, s-a dispus strămutarea

judecării dosarului. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub

nr. 8328/99/2007.

Prin sentința nr. 1611/com din 04

noiembrie 2009, Tribunalul Iași a respins excepțiile lipsei calității

procesuale active a reclamantei, lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

și lipsei coparticipării procesuale pasive și a admis acțiunea formulată de

reclamanta SC E.E. SA - Unitatea Teritorială Comercială Reșița în

contradictoriu cu pârâta SC T.M.K. Reșița SA.

Tribunalul a obligat pârâta la plata

către reclamantă a sumei de 4352528,32 lei, cu titlu de contravaloare energie

termică livrată în cursul lunii octombrie 2005, a sumei de 1924813,42 lei, cu titlu

de penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate până la

data de 28 februarie 2007, a sumei de 30 lei, cu titlu de contravaloare taxă radio,

a sumei de 50 lei, cu titlu de contravaloare taxă TV și a sumei de 67950 lei,

cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea reconvențională

formulată de pârâta-reclamantă SC T.M.K. Reșița SA în contradictoriu cu

reclamanta-pârâtă SC E.E. SA - Unitatea Teritorială Comercială Reșița. A fost

admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC T.M.K. Reșița

S.A. în contradictoriu cu SC C.E. Craiova SA și a fost obligată chemata în

garanție la plata către pârâtă a sumei de 2763617,49 lei, cu titlu de

contravaloare energie electrică încasată fără drept și a sumei de 30823 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 10 aprilie 2008,

tribunalul a respins excepțiile nulității cererii introductive de instanță, a

necompetenței materiale a Tribunalului Iași, a autorității de lucru judecat și

a tardivității acțiunii. De asemenea, prin încheierea din 04 iunie 2008

instanța a luat act de renunțarea reclamantei la judecata în contradictoriu cu

pârâtele SC O. SA, C.N.T.E.E.T. SA și SC C.E. Craiova SA.

În ceea ce privește excepțiile lipsei calității

procesuale active a reclamantei, lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

și lipsei coparticipării procesuale pasive, instanța a apreciat că sunt

neîntemeiate, astfel:

Referitor la calitatea procesuală activă

a SC E.E. SA, instanța a reținut că aceasta este succesoarea în drepturi a SC

D.F.E.E.E. SA. Pentru a ajunge la această concluzie, tribunalul a avut în

vedere H.G. 1342/2001, privind reorganizarea SC D.F.E.E.E. SA prin care s-au

înființat opt noi societăți comerciale, denumite filiale, în care acționar unic

era „E.” SA și SC D.F.E.F..E.E. E. Banat SA. Prin H.G. 1000/2004, privind unele

măsuri pentru derularea și finalizarea privatizării, modificarea și completarea

Strategiei de privatizare a societăților comerciale filiale de distribuție și

furnizare a energiei electrice „E.D.” SA și „E.B.” SA, la art. 3 alin. (2) se

aproba încheierea contractului de privatizare a SC F.D.F.E.E.E.B. SA, acționar

majoritar urmând să devină E. S.P.A. A mai stabilit tribunalul că schimbarea de

acționariat nu a avut nici o înrâurire asupra formei de funcționare a societății,

singurele modificări operând la nivelul acționariatului și denumirii

societății, respectiv SC F.D.F.E.E.E.B. SA. Proiectul de divizare a SC

F.D.F.E.E.E.B. SA a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1339 din

26 aprilie 2007. În proiect, se prevede la Capitolul B că: „Divizarea

Societății are loc prin desprinderea părții corespunzătoare din patrimoniul

societății, incluzând activul și pasivul, aferentă activității de furnizare a

energiei electrice. Partea din patrimoniul societății aferentă activității de

energie electrică va fi transmisă cu titlu universal Societății Nou Înființate,

în conformitate cu prevederile capitolul IV din proiectul de divizare.

Creanțele transferate către noua societate sunt aferente activității de

furnizare a energiei electrice desfășurată în prezent de societate”.

Tribunalul a reținut și că Hotărârea AGEA a SC

F.D.F.E.E.E.B. SA nr. 8 din 20 iunie 2007 a aprobat operațiunea de divizare a

societății, prin desprinderea unei părți din patrimoniu și transferul către o

nouă Societate, numită E.E. SA, conform proiectului de divizare publicat în

M.Of. nr. 1339 din 26 aprilie 2007. În actul constitutiv al SC E.E., în

preambul, este menționat că societatea este constituită ca urmare a divizării

SC F.D.F.E.E.E. B. SA și SC F.D.F.E.E.E. Dobrogea, în conformitate cu

proiectele de divizare publicate în M.Of. nr. 1339 din 26 aprilie 2007 și M.Of.

nr. 1458 din 09 mai 2007.

În ceea ce privește excepțiile lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei și lipsei coparticipării procesuale

pasive, instanța le-a respins, motivat de faptul că reclamanta și-a întemeiat

pretenția dedusă judecății pe existența contractelor de furnizare a energiei

electrice nr. 1, 2 și 3 încheiate cu pârâta, contracte care au fost în vigoare

pe parcursul lunii octombrie 2005, Coparticiparea procesuală pasivă a S.C. C.E.

Craiova S.A. nu se impunea, în condițiile în care între reclamantă și această

din urmă societate comercială nu a existat un raport juridic direct.

Pe fondul cauzei, instanța de fond

și-a fundamentat soluția în baza raționamentului ce va fi redat în cele ce

urmează.

Tribunalul a stabilit că pe toată

durata lunii octombrie 2005 reclamanta a fost cea care a furnizat energie electrică

către pârâtă, în baza contractelor nr. 1 din 01 ianuarie 2001, 2 din 29 mai

2000 și nr. 3 din 06 iunie 2000, contracte a căror valabilitate s-a menținut și

pentru această perioadă, nefiind reziliate la data de 04 octombrie 2005.

Potrivit dispozițiilor art. 33 din H.G. nr. 1007/2004, furnizarea energiei

electrice se face numai pe bază de contract de furnizare, încheiat de un

furnizor cu consumatorul. Procedura privind schimbarea furnizorului de energie electrică

este prevăzută atât în Ordinul nr. 21 din 01 iunie 2005 emis de A.N.R.E. cât și

în Ordinul nr. 35 din 19 iulie 2005, emis de aceeași autoritate, care a adus o

serie de modificări în ceea ce privește procedura de urmat indicată în primul

act normativ. Contractele de furnizare a energiei electrice nr. 1, 2 și 3,

încheiate între reclamantă și pârâtă, erau pe durată nedeterminată. Este

adevărat că - prin adresa nr. 57/1121 din 27 septembrie 2005 - pârâta

S.C.T.M.K. Reșița S.A. a anunțat reclamanta că - începând cu data de 05

octombrie 2005 - încheie un contract de furnizare a energiei electrice cu SC

C.E. Craiova SA, însă această denunțare unilaterală nu a putut opera, în

condițiile în care nu a fost respectată procedura A.N.R.E., de schimbare a acestui

furnizor.

Instanța a constatat că pârâta - în

mod corect și cu respectarea dispozițiilor Ordinului A.N.R.E. nr. 21 din 01

iunie 2005 - a demarat această procedură de înlocuire a furnizorului. Această

procedură - însă - nu s-a putut finaliza, deoarece înainte de a-și produce

efectele (05 octombrie 2005) și în cursul termenului de preaviz a fost modificat

cadrul normativ, prin apariția Ordinului nr. 36 din 31 august 2005, care

prevedea condiții diferite. Articolul 9 din acest ultim ordin prevedea că un titular

de licență participant la piața en-gros de energie electrică nu își poate

modifica statutul asumat față de C.N.T.E. SA, privind responsabilitatea

echilibrării pentru punctele de racordare proprii sau ale consumatorilor pe

care îi deservește decât după minim 15 zile calendaristice de la data

comunicării informațiilor necesare și numai începând cu prima zi a unei luni

calendaristice. Or, această din urmă modificare procedurală nu a fost respectată

de pârâtă.

Instanța a apreciat că dispozițiile Ordinului nr.

36/2005, conținând norme procedurale de urmat în cazul manifestării intenției

de modificare a furnizorului de energie electrică, erau de imediată aplicare

și, deci, că verificarea condițiilor pentru încheierea unui nou contract de

furnizare la data de 05 octombrie 2005 trebuie să se facă raportat la acest act

normativ. Faptul că reclamanta este cea care a livrat energie electrică pârâtei

- pentru întreaga durată a lunii octombrie 2005 - rezultă atât din raportul de

expertiză efectuat în cauză cât și din actele depuse la dosar. SC O. a cuprins

- în nota de decontare a lunii octombrie 2005 pentru SC D.F.E.E.E.E. Banat SA -

și energia aferentă consumatorului SC C.S.R. SA iar C.N.T.E.E.T. SA a facturat

contravaloarea serviciului de transport pentru această energie electrică tot

Societății de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice E.E. Banat S.A.

Adresa nr. 20058/18 octombrie 2005 a C.N.T.E.E.T. SA confirmă că, până la data

de 12 octombrie 2005, Sucursala de măsurare a energiei electrice tranzitate pe

piața en-gros OMEPA nu a primit cerere de modificare a conturului de la

niciunul dintre PRE-urile implicate. Modificarea responsabilității echilibrării

neavând loc, consumul SC C.S.R. SA din luna octombrie 2005 a fost înregistrat

în PRE E. București, către care E.E. Banat și-a delegat responsabilitatea

echilibrării. Totodată, s-a constatat că acele costuri aferente componentei de

transport pentru SC C.S.R. SA au fost facturate, pentru luna octombrie 2005, de

SC T.E. Banat , cu toate că exista un contract cu C.E. Craiova, pentru această lună.

Tribunalul a apreciat ca relevantă

în cauză decizia nr. 2 din 16 noiembrie 2006 a Comitetului de Arbitraj al

Disputelor de pe Piața Energiei Electrice, în care se arată că, datorită

nerespectării tuturor reglementărilor de trecere a consumatorului captiv la

consumator eligibil, s-a creat următoarea situație: C.E. Craiova a încasat în

luna octombrie atât contravaloarea energiei electrice vândute pe piața de

energie cât și contravaloarea energiei electrice consumate de C.S.R. SC E.E.B.

SA a continuat să aibă înregistrat drept consumator captiv C.S. Reșița (deși nu

există un contract de furnizare energie electrică între cele două societăți).

În urma discuțiilor purtate, pentru stingerea definitivă a litigiului, C.E. Craiova

este de acord ca - împreună cu SC E.E.B. SA - să găsească modalitățile legale

prin care să transfere sumele facturate și încasate pentru energia electrică

consumată de C.S. Reșița în luna octombrie 2005.

Tribunalul a mai stabilit și faptul că

procesele-verbale de măsurare a consumului de energie electrică încheiate între

pârâtă și chemata în garanție nu este de natură să lămurească pe deplin

identitatea furnizorului de energie, aceste procese-verbale nefiind opozabile

reclamantei.

S-a reținut de instanța de fond că - nici în

situația în care procedura prealabilă demarată de pârâta-reclamantă ar fi fost

în conformitate cu dispozițiile Ordinului A.N.R.E. nr. 36/2005 - cererea de

constatare a rezilierii celor trei contracte nu ar fi fost întemeiată dat fiind

faptul că rezilierea este o sancțiune a neexecutării culpabile, de una dintre părți,

a obligațiilor stabilite printr-un contract sinalagmatic cu executare succesivă,

efectele producându-se doar pentru viitor. În speță, nu s-a invocat și nici nu

s-a probat că reclamanta nu și-ar fi executat, din culpă, obligațiile

contractuale. Constatarea intervenirii rezilierii celor trei contracte nu se

putea dispune decât în situația în care aceasta ar fi intervenit anterior, fie

ca urmare a unei hotărâri judecătorești, fie convențional (pacte comisorii)

ceea ce nu este cazul. Întreaga procedură ce a fost demarată de pârâtă viza -

în concret - denunțarea unilaterală a contractelor de furnizare a energiei

electrice.

În ceea ce privește cererea de chemare în

garanție formulată de pârâtă, instanța a apreciat că este parțial întemeiată.

Astfel, chemata în garanție a fost obligată la plata sumei de 2763617,49 lei,

ce reprezintă suma pe care pârâta a achitat-o pentru energia electrică pe care

ar fi trebuit să o primească în intervalul 05 octombrie 2005 - 31 octombrie

livrată - prețul achitat nu își are vreo justificare. Chematul în garanție nu

poate fi obligat la plata întregii sume solicitate de pârâtă, la care cea din

urmă a fost obligată prin hotărâre, deoarece nu are vreo culpă în ce privește

furnizarea energiei electrice. Pârâta este aceea care a demarat procedura de

schimbare a furnizorului și - fără să îndeplinească cerințele impuse de

legislația specifică (Ordinul A.N.R.E. 36/2005) - a înțeles să contracteze cu

chemata în garanție.

Împotriva sentinței au declarat apel

pârâta-reclamantă SC T.M.K. Reșița SA și chemata în garanție SC „C.E. Craiova”

SA.

T.M.K. Reșița SA arată că înțelege să invoce opt excepții, după cum urmează:

a) Excepția de

necompetență materială a Tribunalului Iași. Cadrul legal al excepției, susține

T.M.K. că este reprezentat de Legea nr. 318/2003, Ordinul nr. 60 din 28

decembrie 2005, privind aprobarea Regulamentului de funcționare a Comitetului

de Arbitraj, emis de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei

(A.N.R.E.) și Decizia Președintelui A.N.R.E. nr. 188/2006, pentru numirea

membrilor Comitetului de Arbitraj.

Arată apelanta că - prin

Ordinul nr. 60 din 28 decembrie 2005 emis de A.N.R.E. - a fost aprobat

Regulamentul de funcționare al Comitetului de arbitraj. Potrivit art. 10 din

Regulament, Comitetul de arbitraj are competența de a soluționa diferendele

apărute pe piața de energie, cu respectarea legislației în vigoare, inclusiv a

legislației secundare, iar scopul său - definit în art. 12 - este acela de a

soluționa, în mod operativ, eficient și echidistant, diferendele care apar

între agenții economici pe piața de energie electrică. Comitetul de arbitraj

este sesizat în baza unei cereri de arbitraj, pronunțând în scris decizii prin

care se hotărăște modul de rezolvare a diferendului și care au caracter

obligatoriu pentru părți. Articolele 15-20 stabilesc modul în care se primesc

sesizările părților aflate în diferend. Comitetul de arbitraj își desfășoară

activitatea în baza unei proceduri de arbitrare, iar deciziile sale pot fi

contestate de partea care se consideră vătămată, în termen de 15 zile, la

A.N.R.E. Articolul 34 alin. (3) din Regulament stabilește că, dacă petiționarul

este nemulțumit de soluția dată contestației sale, se poate adresa Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ.

Consideră apelanta că,

în speță, avem de-a face cu un arbitraj instituționalizat, aspect reglementat

de dispozițiile art. 341

1

C. proc. civ., în această situație

devenind, incidente și dispozițiile art. 353

1

, art. 359

6

și art. 363

1

alin. (2) C. proc. civ.

Apelanta învederează că

voința părților de a supune neînțelegerile dintre ele arbitrajului poate izvorî

nu numai dintr-o convenție arbitrală, ci - deopotrivă - din săvârșirea unor

acte procedurale care să denote o atare intenție, precum acceptarea

neîndoielnică a trimiterii cauzei spre soluționare Tribunalului Arbitral.

Ținând cont că părțile litigante au înțeles să soluționeze diferendul prin

intermediul Tribunalului Arbitral - așadar printr-o procedură de arbitraj

reglementată de Regulamentul din 28 decembrie 2005 - continuarea

firească/obligatorie a lui era dată de dispozițiile art. 34 alin. (3) din

Regulament, aceea de a se adresa Curții de Apel București, secția contencios

administrativ. Revenirea la acceptarea neîndoielnică a soluționării cauzei de

Tribunalul Arbitral și înaintarea acțiunii către Tribunalul Iași nu mai are

nici o relevanță - pretinde apelanta - de vreme ce reclamanta, în mod expres și

necondiționat, a acceptat soluționarea litigiului de Comitetul de Arbitraj.

Așadar, susține apelanta că sunt aplicabile dispozițiile art. 159alin. (2)

raportat la art. 3 alin. (4) C. proc. civ. și art. 34 alin. (3) din

Regulamentul Comitetului de arbitraj, cu trimitere la excepția de necompetență

materială absolută a Tribunalului Iași, competența materială aparținând Curții

de Apel București - Secția contencios administrativ

b) Excepția

autorității/puterii de lucru judecat este argumentată de apelantă prin

raportare la existența Deciziei nr. 2 din 16 noiembrie 2006 a Comitetului de

Arbitraj, în condițiile în care „hotărârea arbitrală comunicată părților are

efectele unei hotărâri judecătorești definitive", conform art. 363 alin. (3)

C. proc. civ., incidente fiind și dispozițiile art. 1200 pct. 4 și art. 1201 C.

civ., coroborate cu cele din art. 166 C. proc. civ.

Pretinde apelanta - că

nu numai hotărârea irevocabilă ci și hotărârea instanțelor de fond are putere

de lucru judecat, dar puterea de lucru judecat a acestei hotărâri este

relativă, pentru că depinde de soluția ce se va da în recurs. Ca atare, față de

efectele hotărârii arbitrale - hotărâre judecătorească definitivă - există cel

puțin o excepție relativă a puterii de lucru judecat, în condițiile în care

împotriva hotărârii arbitrale nu a fost formulată - în termen - acțiune în

anulare.

Referitor la abrogarea

Legii nr. 318/2003 prin Legea nr. 13/2007, apelanta susține că decizia

arbitrală a fost pronunțata la data de 16 noiembrie 2006 iar Legea nr. 13/2007

a fost publicată în M.Of. nr. 51 din 23 ianuarie 2007, intrând în vigoare în 30

de zile de la publicare. Abrogarea Legii nr. 318/2003 nu a determinat abrogarea

Ordinului nr. 60/28 decembrie 2005, de aprobare a Regulamentului de funcționare

al Comitetului de Arbitraj emis de A.N.R.E., pe cale de consecință nici a

Regulamentului din 28 decembrie 2005 de funcționare al Comitetului de Arbitraj,

acesta continuându-și activitatea în mod independent, ca afacere a părților.  c)

Lipsa calității procesuale active a E. Reșița este susținută de T.M.K. prin

argumentul că reclamanta nu a dovedit îndreptățirea sa în a fi succesoarea SC

E. SA București și nu a dovedit că este titulara dreptului în raportul juridic

dedus judecății, rezultat din calitatea sa de semnatar al contractelor.

Apelanta consideră că

existența Deciziei nr. 2 din 16 noiembrie 2006 a Comitetului de Arbitraj

generează și lipsa de calitate procesuală activă a E. Reșița față de T.M.K.,

aceasta având calitate procesuală activă numai față de C.E. , prin intermediul

unei acțiuni în răspundere civilă delictuală.

d) Excepția lipsei

calității procesuale pasive a T.M.K., invocată prin întâmpinarea depusă pentru

termenul din 02 octombrie 2007 și Notele de ședință din 04 iunie 2008, este

motivată de apelantă cu referire la Decizia nr. 2 din 16 noiembrie 2006 a

Comitetului de Arbitraj și la cele două procese-verbale ale ședințelor

Comitetului de Arbitraj al diferendelor pe piața de energie electrică, din 16

octombrie 2006 și 16 noiembrie 2006. T.M.K. susține inexistența raporturilor

contractuale dintre ea și intimata-reclamantă, raportat la temeiul de drept

invocat de cea din urmă, și anume art. 969 C. civ.

e) Excepția tardivității/decăderii

este susținută în directă legătură cu excepția puterii de lucru judecat și față

de neexercitarea în termenul stabilit de art. 365 alin. (2) C. proc. civ. a

acțiunii în anulare a Deciziei nr. 2 din 16 noiembrie 2006, raportat și la dispozițiile

art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

f) Excepția

inadmisibilității ce privește o obligație cu pluralitate de subiecte, în raport

de art. 1039 C. civ.

T.M.K. susține că a avut

în vedere, la invocarea acestei excepții, inexistența convenției părților privind

solidaritatea.

Au fost încălcate, în

opinia T.M.K., dispozițiile art. 137 alin. (1) și ale art. 246 C. proc. civ.,

întrucât renunțarea nu se putea face - în contextul procesual dat, prin prisma

alin. (4) al art. 246 C. proc. civ. - decât cu exprimarea acordului de voință

al părților față de care s-a cerut renunțarea la judecată, care, având

calitatea de persoane juridice, urmau a-și exprima acordul prin reprezentanții

lor legali sau în urma unui mandat expres dat reprezentanților în proces. Apelanta

invocă și principiul simetriei: actul de renunțare exprimă voința expresă a

reprezentanților legali ai intimatei-reclamante. În acest caz, instanța nu a

verificat existența acestui mandat și nici nu a acordat termen în vederea

complinirii acestei lipse.

Prin prisma celor

arătate mai sus, referindu-se tot la încălcarea dispozițiilor art. 246 alin.

(4) C. proc. civ., în lipsa acordului pârâților față de care s-a cerut

renunțarea la judecată, având în vedere că la termenele anterioare au fost

soluționate excepții de fond, se arată că instanța trebuia să respingă cererea

respectivă, în acel stadiu procesual. Învederează apelanta că

intimata-reclamantă a formulat acțiunea de obligație solidară întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 969 și art. 1039 C. civ. iar prin cererea de

renunțare la judecată a modificat temeiurile de drept și de fapt ale acțiunii

introductive. Or, această modificare a cererii de chemare în judecată a

intervenit după prima zi de înfățișare - art. 132 raportat la art. 134 C. proc.

civ. - ceea ce generează aplicarea sancțiunii inadmisibilității.

g) Excepția lipsei de

interes a acțiunii intimatei E. Reșița pretinde apelanta că rezultă din aceeași

Decizie nr. 2 din 16 noiembrie 2006 a Comitetului de Arbitraj.

h) Excepția de

neexecutare a contractului susținută de pârâtă prin indicarea faptului că

obligația principală a vânzătorului, în prezenta speță, este obligația de

predare, adică de punere a lucrului vândut la dispoziția cumpărătorului (art.

1314 - 1334 C. civ.). Cu privire la dovada predării se aplică regulile generale

referitoare la executarea obligațiilor. Sancțiunea nerespectării obligației de

a proba predarea lucrului este materializată în excepția de neexecutare și ea

este pe deplin aplicabilă, în condițiile în care E. nu face dovada livrării energiei

electrice la care se referă facturile nr. 1453918 din 01 octombrie 2005,

1453919 din 01 octombrie 2005, 1455730 din 03 noiembrie 2005 și 1455739 din 03

noiembrie 2005, în cuantum total de 4.352.528,32 lei.

În legătură cu fondul

litigiului, apelanta T.M.K. susține că în anii 2000-2001 a semnat cu Enel

Reșița „contractele de furnizare a energiei electrice la marii consumatori

finali, industriali și similari la tarife reglementate", pe o perioadă

nedeterminată. În ceea ce privește rezilierea contractului din inițiativa

consumatorului existau dispoziții în contracte, la art. 35 alin. (2).

Apelanta învederează că,

în temeiul acestor prevederi contractuale, cu respectarea termenului de 30 de

zile calendaristice, la data de 05 septembrie 2005, cu adresa nr. 48/1121 din

05 septembrie 2005, a anunțat intimata-reclamantă de rezilierea acestor

contracte începând cu data de 04 octombrie 2005. T.M.K. susține că a respectat

întocmai art. 35 alin. (2) din contracte și E. Reșița a luat act de inițiativa

sa. La data de 27 septembrie 2005, prin adresa nr. 57/1121 din 05 septembrie

2005, arată apelanta că a revenit și a anunțat E. Reșița că, începând cu data

de 05 octombrie 2005, va încheia un nou contract de furnizare a energiei

electrice cu C.E. Totodată, a încunoștințat-o că, potrivit adresei nr. 48/1121

din 05 septembrie 2005, reziliază cele trei contracte. Prin adresa nr. 65/1121

din 08 octombrie 2005 susține apelanta că a adus la cunoștința E. Reșița că a

reziliat Contractele începând cu data de 05 octombrie 2005 ora 0,00, că are alt

furnizor de energie electrică și că orice factură emisă de E. Reșița

referitoare la un consum ce depășește data de 05 octombrie 2005 ora 0,00 nu va

fi onorată la plată.

T.M.K. pretinde că este

dovedit că rezilierea contractelor a devenit operabilă începând cu data de 05

octombrie 2005 - ora 00:00 și de adresa nr. 1571/1000/06 octombrie 2005 a

intimatei-reclamante, prin care recunoaște că, pe de o parte „au fost citite

contoarele de decontare telecitite pentru perioada 01 octombrie 2005 ora 00:00

-05 octombrie 2005 ora 00:00, iar pe de altă parte, implicit, că nu a mai

livrat energie electrică ulterior acestei date, operând predarea-primirea

contoarelor cu cota „0" pentru noul furnizor de energie electrică, SC C.E.

Craiova SA. În adresa nr. 6480 din 12 octombrie 2005, transmisă de către Enel

Reșița, era stabilit că responsabilitatea echilibrării consumului, respectiv

producerii de energie electrică a consumatorului eligibil T.M.K. a fost

preluată de PRE Craiova. În aceeași adresă se consemnează că E.L. Banat (PRE

E.L.) nu mai are schimb cu T.E. în stația de 220/110 Kw Reșița (LEA 220 Kw

Oțelărie electrică). În același timp a fost trimisă, semnată de E. Banat

Timișoara, lista punctelor de măsurare a algoritmului de agregare pentru

punctul de schimb între E. Banat - C.E. Craiova pentru consumatorul eligibil

C.S. Reșița.

Apelanta susține că

dovezi în sensul că rezilierea Contractelor a devenit operabilă începând cu

data de 04 octombrie 2005 sunt și Contractul pentru serviciul de distribuție a

energiei electrice nr. 270 din data de 04 octombrie 2005, semnat de E. Reșița,

C.E. și T.M.K.; Avizul de racordare din 04 octombrie 2005 și Convenția de

exploatare din 04 octombrie 2005, semnate de aceleași părți; Contractul de

furnizare a energiei electrice la consumatorii eligibili nr. 305 din data de 28

septembrie 2005, semnat de C.E. și T.M.K.

Pârâta apelantă pretinde

că norma aplicabilă în prezenta speță este Ordinul nr. 21 din 01 iunie 2005 -

art. 19, invocând și Regulamentul de furnizare a energiei electrice la

consumator, publicat în M.O. Partea I nr. 673 din 27 iulie 2004 [art. 132 alin.

(3) și art. 40].

În ceea ce privește

penalitățile solicitate de Enel Reșița, în cuantum de 1.924.813,42 lei,

apelanta se referă la cele menționate de Comitetul de Arbitraj la data de 16

octombrie 2006 și, respectiv, 16 noiembrie 2006, susținând că a avut loc

rezilierea Contractelor, ceea ce determină neaplicarea clauzei cu privire la

acordarea penalităților de întârziere, întrucât clauza penală reprezintă o

daună anticipată și evaluată convențional (art. 1066 C. civ.) și - în lipsa

contractului - ea nu se poate aplica.

Apelanta învederează că

reclamanta nu a prezentat, în mod detaliat, pentru fiecare factură, algoritmul

de calcul al penalităților, cu respectarea termenelor scadente ale facturilor.

În plus, susține că prin achitarea sumei de 421.750,69 lei la facturile nr.

1455738 din 03 noiembrie 2005 și 1455739 din 03 noiembrie 2005, calculul

penalităților este greșit, urmând a fi diminuat în consecință.

T.M.K. critică sentința

și privitor la capătul de cerere vizând contravaloarea abonamentului Radio - 30

lei, cu penalitățile aferente de 12.57 lei, contravaloarea abonamentului TV -

50 lei, cu penalitățile aferente de 20,94 lei, arătând că soluția este

netemeinică, motivat de rezilierea Contractelor și că pretenția nu a fost dovedită.

În ce privește cererea

reconvențională, prin care solicitase constatarea rezilierii contractelor nr.

1, 2 și 3 în data de 04 octombrie 2005, apelanta învederează că, prin Adresa

nr. 48/1121 din 05 septembrie 2005, a anunțat reclamanta despre rezilierea

Contractelor nr. 1 din 01 ianuarie 2001, nr. 2 din 29 mai 2000 și nr. 3 din 06

iunie 2000. În același timp, a mai arătat că norma aplicabilă în speță este

Ordinul nr. 21 din 01 iunie 2005, întrucât Ordinul nr. 36 din 31 august 2005 a

fost publicat în M.Of. nr. 821 din 12 septembrie 2005, producând efecte, pe

cale de consecință, ulterior acestei datei.

T.M.K. arată că în mod

greșit instanța de fond a reținut că nu a invocat și probat că

intimata-reclamantă nu și-ar fi executat din culpă obligațiile contractuale și

aceasta întrucât societatea a solicitat să se constate că desființarea

contractelor pe cale de reziliere a avut loc prin convenția părților,

reglementată de dispozițiile art. 35 alin. (2) din Contracte. Părțile au

stabilit această reziliere convențională, în condițiile în care contractele au

fost încheiate pe perioadă nedeterminată.

Referitor la soluția

dată cererii de chemare în garanție, apelanta T.M.K. arată că pe calea acestei

cereri tinde să își realizeze dreptul său de regres împotriva pârâtei C.E. ,

având în vedere că - potrivit art. 1073 C. civ. - „creditorul are dreptul de a

dobândi îndeplinirea exactă a obligației și, în caz contrar, are dreptul la

dezdăunări”. Principiul general este acela al acoperirii integrale a

prejudiciului cauzat (art. 1084 C. civ.), pretinde apelanta pârâtă, care

susține că chemarea în garanție, reglementată de art. 60 - 63 C. proc. civ.,

este definită ca acea formă de participare a terților la activitatea judiciară

care atribuie uneia dintre părți posibilitatea de a solicita introducerea în

proces a acelor persoane care ar avea obligația de garanție sau de despăgubire,

în situația în care partea respectivă ar pierde procesul. Realizarea unei

obligații de despăgubire înseamnă că partea are la dispoziție o acțiune în

regres împotriva unui terț, pentru a fi despăgubită în cazul în care va cădea

în pretenții.

În aplicarea acestui

principiu, învederează T.M.K. că finalitatea cererii de chemare în garanție a

fost dată de rezolvarea, în cadrul aceluiași proces, a altui raport juridic,

acela dintre pârât și chematul în garanție. Cât privește elementele răspunderii

contractuale, prin care ea a solicitat obligarea Complexului Energetic la plata

de despăgubiri, reprezentând prejudiciul cauzat prin neexecutare/executarea

necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației, apelanta arată că acestea

sunt: existența unui contract valabil încheiat; existența unui prejudiciu

datorat neexecutării/executării necorespunzătoare sau cu întârziere a

obligației; existența culpei intimatei-chemate în garanție, ce se prezumă;

punerea în întârziere a chematei în garanție și legătura de cauzalitate între

fapta pârâtului - de a nu fi executat obligațiile contractuale - și prejudiciul

cauzat, prezumat de lege (art. 1086 C. civ.). Susține apelanta că elementele

enumerate sunt întrunite fiind, în acest mod, aplicabilă dispoziția conținută

de art. 1073 C. civ.

T.M.K. învederează că,

alături de prevederile art. 3 alin. (2) din Contractul Cadru de furnizare a

energiei electrice la consumatorii eligibili, nr. 305 din 28 septembrie 2005,

care dispune ca ea, în calitate de consumator, va plăti furnizorului

contravaloarea energiei consumate măsurate, art. 12 stabilește că, pentru

neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor prevăzute în contract,

părțile răspund conform prevederilor legale în vigoare - art. 969 C. civ.

Apelanta invocă și art. 6 alin. (1) din contract, conform căruia părțile se

obligă una față de cealaltă să obțină, pe parcursul derulării contractului,

toate aprobările necesare fiecăreia pentru executarea obligațiilor cuprinse în

contract, conformându-se în același timp tuturor cerințelor legale, alin. (2):

„părțile garantează una celeilalte că prezentul contract reprezintă o obligație

validă, legală, opozabilă în justiție în termenii acestui contract” și

alineatul (3): „părțile se obligă una față de cealaltă să asigure accesul,

conform legii, la informațiile, documentațiile și datele necesare bunei derulări

a contractului și care sunt accesibile conform reglementărilor în vigoare

tuturor autorităților statului, instituțiilor financiar-bancare, consultanților

și contractanților”. Apelanta se referă și la art. 7 alin. (4) din contract:

„furnizorul se obligă ca în cadrul contractului încheiat cu operatorul de

distribuție să stipuleze obligativitatea acestuia din urmă să transmită

consumurile realizate zilnice și orare pe fiecare nivel de tensiune în parte

consumatorului”.

Pretinde apelanta că,

față de aceste dispoziții contractuale invocate, cererea de chemare în garanție

era pe deplin admisibilă. T.M.K. arată că, potrivit situației plăților făcute

către C.E. , rezultă că a achitat contravaloarea facturilor nr. 347903 din 31

octombrie 2005 și 3479055 din 31 octombrie 2005, în cuantum total de

2.763.617,49 lei, aferente lunii octombrie 2005.

Ca atare, învederează

T.M.K. că suma de 6.277.455,25 lei, pe care o solicită prin cererea de chemare

în garanție, reprezintă prejudiciul ce i-a fost cauzat prin neexecutarea

obligațiilor asumate de C.E. în Contractul nr. 305.

T.M.K. susține că în mod

greșit instanța de fond a admis doar în parte cererea de chemare în garanție,

obligând-o numai la plata sumei de 2.763.617,49 lei, deoarece - potrivit

dispozițiilor art. 68 C. com. - în condițiile în care vânzătorul (C.E. , în

această situație) nu-și respectă obligațiile contractuale, prin nelivrarea

energiei electrice, cumpărătorului i se recunoaște dreptul de a proceda direct

la o "cumpărare de înlocuire", situație în care are posibilitatea de

a cere - cu titlu de despăgubiri - diferența dintre prețul contractului

original și prețul cumpărării de înlocuire, caz în care dovada se face cu

factura sau cu alte acte, din care să rezulte cu certitudine că s-a procedat la

o asemenea cumpărare, precum și prețul plătit.

În fine, apelanta T.M.K.

critică sentința în ce privește cheltuielile de judecată, întrucât chemata în

garanție a fost obligată la plata sumei de 30.823 lei cheltuieli de judecată,

fără ca instanța de fond să precizeze cât reprezintă în cadrul acestora

contravaloare taxă de timbru, onorarii expert, onorarii avocat. Or, prin

admiterea - fie și în parte - a cererii de chemare în garanție, instanța ar fi

trebuit să se pronunțe asupra fiecărei sume ce intră la capitolul cheltuieli de

judecată, în cazul său.

În termenul procedural stabilit de articolul 287

alin. (2) C. proc. civ., apelanta T.M.K. a formulat precizări la motivele de

apel, invocând lipsa din hotărârea tribunalului a motivelor de fapt și de drept

care au format convingerea instanței și a celor pentru care au fost înlăturate

cererile părților. Apelanta învederează că tribunalul nu s-a pronunțat asupra

excepției lipsei de interes, care ar fi făcut de prisos cercetarea fondului și

nu a motivat respingerea excepțiilor nulității cererii introductive,

necompetenței materiale, autorității de lucru judecat și tardivității.

T.M.K. mai susține că instanța în mod greșit a

respins cererea reconvențională, prin care s-a solicitat constatarea rezilierii

contractelor nr. 1, 2 și 3 (Contractele), în data de 04 octombrie 2005. Arată

că, în conformitate cu dispozițiile art. 35 alin. (2) din cele trei Contracte:

"Rezilierea contractului din inițiativa consumatorului, înaintea de data

expirării acestuia, se face cu anunțarea prealabilă, în scris, a furnizorului,

în termen

de

30 de zile

calendaristice.

În

caz contrar, el

va fi urmărit pentru plata energiei electrice consumate, până la încheierea

contractului de furnizare a energiei electrice cu un eventual nou

consumator." În consecință, chiar dacă se folosește noțiunea de reziliere,

consideră apelanta că părțile au agreat - de fapt - o denunțare unilaterală, la

inițiativa consumatorului, care poate termina contractul printr-o notificare

prealabilă cu 30 de zile. Dacă părțile nu ar fi avut în vedere - de fapt - o

denunțare unilaterală, arată apelanta că ar fi fost necesară o întreagă

procedură, menționată ca atare în contract, prin care să se reglementeze

situația neîndeplinirii obligațiilor, în ce condiții aceste obligații se

consideră a fi încălcate și numai după aceea ar fi putut înceta contractul pe

calea rezilierii.

T.M.K. învederează că, în situația în care

instanța de fond apreciază că nu sunt reziliate Contractele, înseamnă că ele

sunt încă in vigoare, iar E. trebuie să-i livreze energie. Mai susține pârâta

că rezilierea acționează în materia contractelor cu executare succesivă, ea

neimplicând neapărat o neexecutare culpabilă a contractului.

Apelanta învederează că a aprecia că T.M.K. nu

poate denunța contractul presupune a încălca voința părții și a considera valid

un contract care nu îndeplinește una dintre condițiile esențiale pentru

validitate, aceea a consimțământului. În mod greșit instanța de fond nu a ținut

cont că - la data de 05 septembrie 2005 - T.M.K. a solicitat rezilierea

Contractelor, această notificare fiind făcută atât în baza art. 35 alin. (2)

din Contracte cât și în baza Ordinului nr. 21 din 01 iunie 2005, care era în

vigoare la momentul notificării.

T.M.K. pretinde că instanța de fond a reținut

greșit că dispozițiile Ordinului nr. 36 din 31 august 2005, cuprinzând norme

procedurale de urmat în cazul manifestării intenției de modificare a

furnizorului de energie electrică, erau de imediată aplicare și deci

verificarea condițiilor pentru încheierea unui contract de furnizare la data

de

05 octombrie 2005 trebuie să se facă

raportat la acest act normativ.

SA arată - în motivarea apelului - că în ceea ce privește rezilierea celor trei

contracte (nr. 1, 2 și 3 din 2000), perfectate între T.M.K. Reșița și E.

Reșița, au fost respectate prevederile contractuale și legale în materie.

Susține că Ordinul A.N.R.E. nr. 21/2005 este actul normativ emis de autoritatea

națională în domeniu - A.N.R.E. - și privește strict aprobarea Procedurii

privind schimbarea furnizorului de energie electrică. Ordinul nr. 21/2005 a

fost în vigoare și a produs efecte până la data de 31 decembrie 2009, când a

fost abrogat de Ordinul A.N.R.E. nr. 88/2009, intrat în vigoare la data de 01

ianuarie 2010.

C.E. învederează că Ordinul A.N.R.E. nr. 36/2005

a intrat în vigoare la data de 12 septembrie 2005 și privește cadrul de

funcționare a pieței en-gros de energie electrică, adică acel cadru organizat

în care energia electrică este achiziționată de furnizori de la producători sau

de la alți furnizori, de regulă, în vederea revânzării, situație care nu se

regăsește în cauza de față. Prin urmare, ținând cont de normele de tehnică

legislativă privind modificarea unor acte normative, cuprinse în Legea nr.

24/2000, republicată, cu modificările si compl