ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1676/2011

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr. 2613/115/2007, reclamanta SC E.E. SA - U.T.C. Reșița, în calitate de succesoare a SC D.F.E.E.E.B. SA (ca urmare a divizării parțiale intervenite la 01 iulie 2007) a chemat în judecată pârâtele SC T.M.K. Reșița SA (fostă C.S. Reșița SA), SC C.E. Craiova SA, C.N.T.E.E.T. SA și SC O. SA, pentru ca - prin hotărârea ce se va pronunța - să fie obligate pârâtele să achite reclamantei, în solidar, suma de 6277455,25 lei, reprezentând c.val. energie electrică, penalități, taxe Radio și TV, toate acestea pentru luna octombrie 2005. În motivarea demersului său judiciar, reclamanta a arătat că prin adresa nr. 48/1121 din 05 septembrie 2005 transmisă SC E.E.B.

SA, pârâta 1 și-a anunțat intenția de a uza de calitatea sa de consumator eligibil de energie electrică și a solicitat renegocierea contractelor de furnizare a energiei electrice nr. 1 din 01 ianuarie 2001 (Oțelărie Electrică 220 KV); nr. 2 din 29 mai 2000 (Platou C.S.R. 110 KV); nr. 3 din 06 iunie 2000 (Stația Aglomerare 6 KV) încheiate cu reclamanta, în conformitate cu art. 35 din contracte. La 08 septembrie 2005 s-au purtat negocieri între reclamantă și pârâta nr. 1, astfel ca aceasta din urmă să rămână consumator eligibil al reclamantei în perioada următoare, după perfectarea unui nou contract în conformitate cu prevederile legale. Cu adresa SC C.S.R. SA nr. 57/1121 din 27 septembrie 2005 către SC E.E.B.

SA, SC C.S.R. SA a revenit la adresa nr. 48/1121 din 05 septembrie 2005 și a anunțat că - începând cu data de 05 octombrie 2005 - aceasta va încheia un contract de furnizare a energiei electrice cu SC C.E. Craiova SA. Prin adresa nr. 6129 din 28 septembrie 2005 a SC E.E.B. SA s-a comunicat consumatorului SC C.S.R. SA că nu poate trece la statutul de consumator eligibil începând cu data de 05 octombrie 2005, deoarece nu sunt îndeplinite riguros prevederile Ordinului Autorității Naționale de Reglementare a Energiei (A.N.R.E. ) nr. 36 - art. 9 și că până la data de 28 septembrie 2005 nu s-a primit vreo solicitare de încheiere a contractelor de distribuție pentru locurile alimentate la 110 KV și 6 KV, drept pentru care rezilierea contractelor încheiate cu pârâta nr. 1 se va face începând cu data de 01 noiembrie 2005. Reclamanta a pretins că SC C.E.

Craiova a comunicat, la data de 30 septembrie 2005, că a perfectat un contract de furnizare a energiei electrice cu SC T.M.K. Reșița SA, începând cu data de 01 octombrie 2005 și că, începând cu această dată, și-a asumat responsabilitatea echilibrării acestui consumator. Tot la aceeași dată, C.E. Craiova a solicitat încheierea contractelor de distribuție cu E.E. Banat și celui de transport cu C.N.T. SA. Conform art. 40 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, aprobat prin H.G. nr. 1.007/2004, încheierea unui contract de furnizare a energiei electrice se poate face numai în condițiile în care furnizorul, respectiv consumatorul, au încheiat în prealabil un contract de distribuție și/sau de transport cu operatorul de rețea care deservește locul de consum, lucru care - din motive tehnice - era imposibil să se întâmple într-o singură zi.

Deși s-a comunicat atât C.E. Craiova (la 04 octombrie 2005 și 07 octombrie 2005) cât și SC C.S.R. SA (la 28 septembrie 2005) că, deoarece nu sunt îndeplinite prevederile art. 9 din Ordinul A.N.R.E. nr. 36/2005, conform căruia „un titular de licență participant la piața angro de energie electrică nu își poate modifica statutul asumat față de C.N.T.E. SA privind responsabilitatea echilibrării pentru punctele de racordare proprii sau a consumatorilor pe care îi deservesc decât după minim 15 zile calendaristice de la data comunicării informațiilor necesare și numai începând cu prima zi a unei luni calendaristice”, rezilierea contractelor de furnizare încheiate între E. Banat și SC C.S.R. SA precum și modificarea responsabilității echilibrării se va face începând cu data de 01 noiembrie 2005, nu au fost înțeleși.

SC C.S.R. SA a considerat că a încheiat un contract cu noul furnizor începând cu data de 05 octombrie 2005 și toată responsabilitatea ulterior acestei date revine C.E. Craiova, deși această societate insistă să susțină că asigură echilibrarea consumatorului SC C.S.R. SA începând cu data 01 octombrie 2005, iar prin adresa nr. 20.058 din 18 octombrie 2005 T. a confirmat că până la data de 12 octombrie 2005 Sucursala de măsură OMEPA nu a primit nici o cerere de modificare a contorului. Modificarea responsabilității echilibrării neavând loc, consumul SC C.S.R. SA din luna octombrie 2005 a fost înregistrat în P.R.E. E. București, către care E.E. Banat și-a delegat responsabilitatea echilibrării. E.E.

Banat a înștiințat SC C.S.R. SA că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, rezilierea contractului de furnizare se poate face doar de la 01 noiembrie 2005. În toate notificările transmise în cursul lunii noiembrie de SC E.E. B. SA nu a mai fost luat în considerare consumul SC C.S.R. SA. În cazul în care contractul de furnizare încheiat de C.E. Craiova cu SC C.S.R. SA ar fi intrat în vigoare după 1 decembrie 2005, atât SC E.E. B. SA cât și C.E. Craiova ar înregistra costuri foarte mari pe piața de echilibrare în cursul lunii noiembrie. A mai susținut reclamanta că SC O. a cuprins, în decontarea lunii octombrie 2005 pentru E.E. Banat SA, și energia aferentă consumatorului SC C.S.R. SA, iar C.N.T.E.E.E.T.

SA a facturat contravaloarea serviciului de transport și pentru această energie electrică tot S.D.F.E.E.E.E. Banat SA. Notificarea C.N.T.E.E.T. SA către C.E. Craiova SA fiind făcută la 29 septembrie 2005, prin adresa nr. 2656, modificarea efectivă a responsabilității de echilibrare putea avea loc doar începând cu 01 noiembrie 2005. Prin adresa nr. 20.058 din 18 octombrie 2005 a C.T.E. SA se confirmă că, până la data de 12 octombrie 2005, Sucursala de măsurare a energiei electrice tranzitate pe piața angro OMEPA nu a primit cerere de modificare a conturului de la nici unul din PRE-urile implicate. Drept urmare, în luna octombrie 2005, SC C.S.R. SA fiind consumator captiv al SC D.F.E.E.E.B. SA, C.E.

Craiova a solicitat intervenția A.N.R.E., pentru soluționarea neînțelegerii privind încheierea contractului de distribuție. A.N.R.E. a tratat această problemă ca pe o divergență precontractuală și a formulat o recomandare, menționând că neînsușirea recomandărilor va conduce la continuarea „Procedurii” și la emiterea unei decizii, iar efectele unei decizii a Președintelui A.N.R.E. curg de la data semnării acestei decizii. În urma audierii avute la A.N.R.E. la data de 23 noiembrie 2005, pentru concilierea divergențelor precontractuale apărute la încheierea contractului de distribuție a energiei electrice nr. 270 din 04 octombrie 2005, încheiat între SC D.F.E.E.E.B. SA și S.C. C.E. Craiova S.A., părțile au stabilit de comun acord soluționarea pe cale amiabilă a neînțelegerilor apărute la semnarea contractului mai sus menționat.

În data de 19 ianuarie 2006 a avut loc întâlnirea dintre reprezentanții SC C.E. Craiova SA și SC D.F.E.E.E.B. SA, dar nici în urma acesteia nu s-a ajuns la vreun rezultat, deoarece SC C.E. Craiova S.A. a susținut că - începând cu data de 05 octombrie 2005 - a furnizat energie electrică consumatorului SC C.S.R. Reșița SA, chiar dacă a fost de acord cu derularea contractului de distribuție nr. 270 din 04 octombrie 2005 începând cu luna noiembrie 2005. Comisia de Arbitraj a disputelor de pe piața de energie electrică nu a soluționat corespunzător problemele apărute la decontarea lunii octombrie 2005, în urma schimbării furnizorului de către consumatorul SC C.S.R. SA Reșița cu un alt furnizor, emițând numai recomandări (a se vedea procesul-verbal întocmit la 16 octombrie 2006), iar SC C.E.

Craiova a refuzat o analiză comună, corectă, pentru o compensare echitabilă a daunelor. Totodată, s-a constatat că sumele aferente componentei de transport pentru SC C.S.R. SA au fost facturate, pentru luna octombrie 2005, de SC T.E. Banat, cu toate că exista un contract cu C.E. Craiova pentru această lună. De asemenea, la Operatorul Pieței de Energie Electrică SC O., Nota de decontare a lunii octombrie 2005, privitor la „Cantitățile de energie electrică tranzacționate, drepturi de încasare și obligații de plată aferente contractului de transport energie electrică, servicii de sistem și de administrare a pieței încheiat între C.N.T.E. și SC F.D.E.E.E. Banat SA, energia consumată de SC C.S.R.

SA este din conturul comercial al SC F.D.E.E.E.E. Banat SA. În conformitate cu prevederile Codului Comercial al pieței angro de energie electrică, punctele de racordare la rețea ale unui consumator eligibil pe piața concurențială trebuie să fie considerate în cadrul Părții Responsabile cu Echilibrarea din care face parte furnizorul respectivului consumator. Potrivit punctului 9 din anexa la Ordinul A.N.R.E. nr. 36/2005, un titular de licență participant la piața en-gros de energie electrică nu-și poate modifica statutul asumat față de C.N.T.E. SA privind responsabilitatea echilibrării pentru punctele de racordare proprii sau ale consumatorilor pe care îi deservește decât după minim 15 zile calendaristice și numai începând cu prima zi a unei luni calendaristice.

În baza prevederilor pct. 5 din anexa la Ordinul A.N.R.E. nr. 30/2005, fiecare furnizor implicit își asumă ca parte responsabilă cu echilibrarea distinctă, responsabilitatea echilibrării consumatorilor săi eligibili. Transferul responsabilității echilibrării se consideră finalizat în urma parcurgerii etapelor prevăzute în procedura operațională: „Înregistrarea, retragerea și revocarea unei Părți Responsabile cu Echilibrarea”, elaborată de C.N.T.E. SA și avizată de A.N.R.E. , inclusiv reactualizarea convențiilor de măsurare și agregare de fiecare dintre cele două PRE (S.C. Electrica S.A. în calitate de PRE care nu-și asumă responsabilitatea echilibrării pentru consumatorul care-și exercită dreptul de eligibilitate și, respectiv, SC C.E.

Craiova SA, în calitate de PRE care va prelua responsabilitatea echilibrării acestui consumator). În caz contrar, ambele PRE pot suporta penalizări financiare, pentru dezechilibrele de la notificare. În concluzie, pentru schimbarea furnizorului de energie electrică trebuie parcurse toate etapele, atât din procedura operațională menționată cât și din Procedura privind schimbarea furnizorului de energie electrică, aprobată de A.N.R.E. nr. 21/2005. A conchis reclamanta, învederând că pârâtele nr. 2, 3 și 4 sunt vinovate de nerespectarea prevederilor legale privind reglementarea pieței de energie electrică care au condus la prezentul litigiu. Pârâta SC C.E. Craiova SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Pârâtele C.N.T.E.E.T. SA și SC O. SA au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii, invocând și excepția lipsei calității procesuale pasive. Pârâta SC T.M.K. Reșița SA a depus întâmpinare, cerere de chemare în garanție și cerere reconvențională. Pârâta - reclamantă a invocat și excepția nulității cererii de chemare în judecată (motivat de faptul că cererea introductivă de instanță nu cuprinde motivele de drept, situația de fapt e insuficient precizată iar obiectul cererii nu este clar menționat), excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei (motivat de faptul că reclamanta nu și-a probat calitatea de succesoare a Electrica Reșița), excepția inadmisibilității acțiunii (motivat de faptul că obligația nu ar fi solidară) și excepția de neexecutare a contractului.

Prin cererea de chemare în garanție, SC T.M.K. Reșița SA a solicitat ca - în cazul în care va cădea în pretenții - să fie obligată chemata în garanție SC C.E. Craiova SA să-i plătească suma de 6277455,25 lei, cu titlu de contravaloare energie electrică, penalități, taxe Radio și TV, precum și să fie obligată aceasta la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii de chemare în garanție, pârâta a arătat că a achitat chematei în garanție - pentru luna octombrie 2005 - suma de 2763617,49 lei, cu titlu de contravaloare energie electrică furnizată. Prin cererea reconvențională, pârâta-reclamantă SC T.M.K. Reșița SA a solicitat instanței să constate că la data de 04 octombrie 2005 s-au reziliat contractele nr. 1, 2 și 3. Pârâta-reclamantă a arătat că a îndeplinit toate formalitățile prevăzute de lege, în vederea rezilierii celor trei contracte de furnizare a energiei electrice.

Prin încheierea nr. 353 din 30 octombrie 2007 a Tribunalului Caraș-Severin s-a dispus scoaterea dosarului de pe rolul instanței și înaintarea lui la Tribunalul Iași, având în vedere că, prin încheierea nr. 3255 din 19 octombrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 7771/1/2007, s-a dispus strămutarea judecării dosarului. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 8328/99/2007. Prin sentința nr. 1611/com din 04 noiembrie 2009, Tribunalul Iași a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și lipsei coparticipării procesuale pasive și a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E.E.

SA - Unitatea Teritorială Comercială Reșița în contradictoriu cu pârâta SC T.M.K. Reșița SA. Tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4352528,32 lei, cu titlu de contravaloare energie termică livrată în cursul lunii octombrie 2005, a sumei de 1924813,42 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate până la data de 28 februarie 2007, a sumei de 30 lei, cu titlu de contravaloare taxă radio, a sumei de 50 lei, cu titlu de contravaloare taxă TV și a sumei de 67950 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC T.M.K. Reșița SA în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC E.E. SA - Unitatea Teritorială Comercială Reșița.

A fost admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC T.M.K. Reșița S.A. în contradictoriu cu SC C.E. Craiova SA și a fost obligată chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 2763617,49 lei, cu titlu de contravaloare energie electrică încasată fără drept și a sumei de 30823 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin încheierea din 10 aprilie 2008, tribunalul a respins excepțiile nulității cererii introductive de instanță, a necompetenței materiale a Tribunalului Iași, a autorității de lucru judecat și a tardivității acțiunii. De asemenea, prin încheierea din 04 iunie 2008 instanța a luat act de renunțarea reclamantei la judecata în contradictoriu cu pârâtele SC O. SA, C.N.T.E.E.T.

SA și SC C.E. Craiova SA. În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și lipsei coparticipării procesuale pasive, instanța a apreciat că sunt neîntemeiate, astfel: Referitor la calitatea procesuală activă a SC E.E. SA, instanța a reținut că aceasta este succesoarea în drepturi a SC D.F.E.E.E. SA. Pentru a ajunge la această concluzie, tribunalul a avut în vedere H.G. 1342/2001, privind reorganizarea SC D.F.E.E.E. SA prin care s-au înființat opt noi societăți comerciale, denumite filiale, în care acționar unic era „E.” SA și SC D.F.E.F..E.E. E. Banat SA. Prin H.G. 1000/2004, privind unele măsuri pentru derularea și finalizarea privatizării, modificarea și completarea Strategiei de privatizare a societăților comerciale filiale de distribuție și furnizare a energiei electrice „E.D.” SA și „E.B.” SA, la art. 3 alin. (2) se aproba încheierea contractului de privatizare a SC F.D.F.E.E.E.B.

SA, acționar majoritar urmând să devină E. S.P.A. A mai stabilit tribunalul că schimbarea de acționariat nu a avut nici o înrâurire asupra formei de funcționare a societății, singurele modificări operând la nivelul acționariatului și denumirii societății, respectiv SC F.D.F.E.E.E.B. SA. Proiectul de divizare a SC F.D.F.E.E.E.B. SA a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1339 din 26 aprilie 2007. În proiect, se prevede la Capitolul B că: „Divizarea Societății are loc prin desprinderea părții corespunzătoare din patrimoniul societății, incluzând activul și pasivul, aferentă activității de furnizare a energiei electrice. Partea din patrimoniul societății aferentă activității de energie electrică va fi transmisă cu titlu universal Societății Nou Înființate, în conformitate cu prevederile capitolul IV din proiectul de divizare.

Creanțele transferate către noua societate sunt aferente activității de furnizare a energiei electrice desfășurată în prezent de societate”. Tribunalul a reținut și că Hotărârea AGEA a SC F.D.F.E.E.E.B. SA nr. 8 din 20 iunie 2007 a aprobat operațiunea de divizare a societății, prin desprinderea unei părți din patrimoniu și transferul către o nouă Societate, numită E.E. SA, conform proiectului de divizare publicat în M.Of. nr. 1339 din 26 aprilie 2007. În actul constitutiv al SC E.E., în preambul, este menționat că societatea este constituită ca urmare a divizării SC F.D.F.E.E.E. B. SA și SC F.D.F.E.E.E. Dobrogea, în conformitate cu proiectele de divizare publicate în M.Of. nr. 1339 din 26 aprilie 2007 și M.Of.

nr. 1458 din 09 mai 2007. În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și lipsei coparticipării procesuale pasive, instanța le-a respins, motivat de faptul că reclamanta și-a întemeiat pretenția dedusă judecății pe existența contractelor de furnizare a energiei electrice nr. 1, 2 și 3 încheiate cu pârâta, contracte care au fost în vigoare pe parcursul lunii octombrie 2005, Coparticiparea procesuală pasivă a S.C. C.E. Craiova S.A. nu se impunea, în condițiile în care între reclamantă și această din urmă societate comercială nu a existat un raport juridic direct. Pe fondul cauzei, instanța de fond și-a fundamentat soluția în baza raționamentului ce va fi redat în cele ce urmează.

Tribunalul a stabilit că pe toată durata lunii octombrie 2005 reclamanta a fost cea care a furnizat energie electrică către pârâtă, în baza contractelor nr. 1 din 01 ianuarie 2001, 2 din 29 mai 2000 și nr. 3 din 06 iunie 2000, contracte a căror valabilitate s-a menținut și pentru această perioadă, nefiind reziliate la data de 04 octombrie 2005. Potrivit dispozițiilor art. 33 din H.G. nr. 1007/2004, furnizarea energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare, încheiat de un furnizor cu consumatorul. Procedura privind schimbarea furnizorului de energie electrică este prevăzută atât în Ordinul nr. 21 din 01 iunie 2005 emis de A.N.R.E. cât și în Ordinul nr. 35 din 19 iulie 2005, emis de aceeași autoritate, care a adus o serie de modificări în ceea ce privește procedura de urmat indicată în primul act normativ.

Contractele de furnizare a energiei electrice nr. 1, 2 și 3, încheiate între reclamantă și pârâtă, erau pe durată nedeterminată. Este adevărat că - prin adresa nr. 57/1121 din 27 septembrie 2005 - pârâta S.C.T.M.K. Reșița S.A. a anunțat reclamanta că - începând cu data de 05 octombrie 2005 - încheie un contract de furnizare a energiei electrice cu SC C.E. Craiova SA, însă această denunțare unilaterală nu a putut opera, în condițiile în care nu a fost respectată procedura A.N.R.E., de schimbare a acestui furnizor. Instanța a constatat că pârâta - în mod corect și cu respectarea dispozițiilor Ordinului A.N.R.E. nr. 21 din 01 iunie 2005 - a demarat această procedură de înlocuire a furnizorului.

Această procedură - însă - nu s-a putut finaliza, deoarece înainte de a-și produce efectele (05 octombrie 2005) și în cursul termenului de preaviz a fost modificat cadrul normativ, prin apariția Ordinului nr. 36 din 31 august 2005, care prevedea condiții diferite. Articolul 9 din acest ultim ordin prevedea că un titular de licență participant la piața en-gros de energie electrică nu își poate modifica statutul asumat față de C.N.T.E. SA, privind responsabilitatea echilibrării pentru punctele de racordare proprii sau ale consumatorilor pe care îi deservește decât după minim 15 zile calendaristice de la data comunicării informațiilor necesare și numai începând cu prima zi a unei luni calendaristice.

Or, această din urmă modificare procedurală nu a fost respectată de pârâtă. Instanța a apreciat că dispozițiile Ordinului nr. 36/2005, conținând norme procedurale de urmat în cazul manifestării intenției de modificare a furnizorului de energie electrică, erau de imediată aplicare și, deci, că verificarea condițiilor pentru încheierea unui nou contract de furnizare la data de 05 octombrie 2005 trebuie să se facă raportat la acest act normativ. Faptul că reclamanta este cea care a livrat energie electrică pârâtei - pentru întreaga durată a lunii octombrie 2005 - rezultă atât din raportul de expertiză efectuat în cauză cât și din actele depuse la dosar. SC O. a cuprins - în nota de decontare a lunii octombrie 2005 pentru SC D.F.E.E.E.E.

Banat SA - și energia aferentă consumatorului SC C.S.R. SA iar C.N.T.E.E.T. SA a facturat contravaloarea serviciului de transport pentru această energie electrică tot Societății de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice E.E. Banat S.A. Adresa nr. 20058/18 octombrie 2005 a C.N.T.E.E.T. SA confirmă că, până la data de 12 octombrie 2005, Sucursala de măsurare a energiei electrice tranzitate pe piața en-gros OMEPA nu a primit cerere de modificare a conturului de la niciunul dintre PRE-urile implicate. Modificarea responsabilității echilibrării neavând loc, consumul SC C.S.R. SA din luna octombrie 2005 a fost înregistrat în PRE E. București, către care E.E. Banat și-a delegat responsabilitatea echilibrării.

Totodată, s-a constatat că acele costuri aferente componentei de transport pentru SC C.S.R. SA au fost facturate, pentru luna octombrie 2005, de SC T.E. Banat , cu toate că exista un contract cu C.E. Craiova, pentru această lună. Tribunalul a apreciat ca relevantă în cauză decizia nr. 2 din 16 noiembrie 2006 a Comitetului de Arbitraj al Disputelor de pe Piața Energiei Electrice, în care se arată că, datorită nerespectării tuturor reglementărilor de trecere a consumatorului captiv la consumator eligibil, s-a creat următoarea situație: C.E. Craiova a încasat în luna octombrie atât contravaloarea energiei electrice vândute pe piața de energie cât și contravaloarea energiei electrice consumate de C.S.R.

SC E.E.B. SA a continuat să aibă înregistrat drept consumator captiv C.S. Reșița (deși nu există un contract de furnizare energie electrică între cele două societăți). În urma discuțiilor purtate, pentru stingerea definitivă a litigiului, C.E. Craiova este de acord ca - împreună cu SC E.E.B. SA - să găsească modalitățile legale prin care să transfere sumele facturate și încasate pentru energia electrică consumată de C.S. Reșița în luna octombrie 2005. Tribunalul a mai stabilit și faptul că procesele-verbale de măsurare a consumului de energie electrică încheiate între pârâtă și chemata în garanție nu este de natură să lămurească pe deplin identitatea furnizorului de energie, aceste procese-verbale nefiind opozabile reclamantei.

S-a reținut de instanța de fond că - nici în situația în care procedura prealabilă demarată de pârâta-reclamantă ar fi fost în conformitate cu dispozițiile Ordinului A.N.R.E. nr. 36/2005 - cererea de constatare a rezilierii celor trei contracte nu ar fi fost întemeiată dat fiind faptul că rezilierea este o sancțiune a neexecutării culpabile, de una dintre părți, a obligațiilor stabilite printr-un contract sinalagmatic cu executare succesivă, efectele producându-se doar pentru viitor. În speță, nu s-a invocat și nici nu s-a probat că reclamanta nu și-ar fi executat, din culpă, obligațiile contractuale. Constatarea intervenirii rezilierii celor trei contracte nu se putea dispune decât în situația în care aceasta ar fi intervenit anterior, fie ca urmare a unei hotărâri judecătorești, fie convențional (pacte comisorii) ceea ce nu este cazul.

Întreaga procedură ce a fost demarată de pârâtă viza - în concret - denunțarea unilaterală a contractelor de furnizare a energiei electrice. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, instanța a apreciat că este parțial întemeiată. Astfel, chemata în garanție a fost obligată la plata sumei de 2763617,49 lei, ce reprezintă suma pe care pârâta a achitat-o pentru energia electrică pe care ar fi trebuit să o primească în intervalul 05 octombrie 2005 - 31 octombrie 2005. S-a apreciat că - atât timp cât această energie electrică nu a fost livrată - prețul achitat nu își are vreo justificare. Chematul în garanție nu poate fi obligat la plata întregii sume solicitate de pârâtă, la care cea din urmă a fost obligată prin hotărâre, deoarece nu are vreo culpă în ce privește furnizarea energiei electrice.

Pârâta este aceea care a demarat procedura de schimbare a furnizorului și - fără să îndeplinească cerințele impuse de legislația specifică (Ordinul A.N.R.E. 36/2005) - a înțeles să contracteze cu chemata în garanție. Împotriva sentinței au declarat apel pârâta-reclamantă SC T.M.K. Reșița SA și chemata în garanție SC „C.E. Craiova” SA. 1. În motivarea apelului, pârâta-reclamantă SC T.M.K. Reșița SA arată că înțelege să invoce opt excepții, după cum urmează: a) Excepția de necompetență materială a Tribunalului Iași. Cadrul legal al excepției, susține T.M.K. că este reprezentat de Legea nr. 318/2003, Ordinul nr. 60 din 28 decembrie 2005, privind aprobarea Regulamentului de funcționare a Comitetului de Arbitraj, emis de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (A.N.R.E.) și Decizia Președintelui A.N.R.E.

nr. 188/2006, pentru numirea membrilor Comitetului de Arbitraj. Arată apelanta că - prin Ordinul nr. 60 din 28 decembrie 2005 emis de A.N.R.E. - a fost aprobat Regulamentul de funcționare al Comitetului de arbitraj. Potrivit art. 10 din Regulament, Comitetul de arbitraj are competența de a soluționa diferendele apărute pe piața de energie, cu respectarea legislației în vigoare, inclusiv a legislației secundare, iar scopul său - definit în art. 12 - este acela de a soluționa, în mod operativ, eficient și echidistant, diferendele care apar între agenții economici pe piața de energie electrică. Comitetul de arbitraj este sesizat în baza unei cereri de arbitraj, pronunțând în scris decizii prin care se hotărăște modul de rezolvare a diferendului și care au caracter obligatoriu pentru părți.

Articolele 15-20 stabilesc modul în care se primesc sesizările părților aflate în diferend. Comitetul de arbitraj își desfășoară activitatea în baza unei proceduri de arbitrare, iar deciziile sale pot fi contestate de partea care se consideră vătămată, în termen de 15 zile, la A.N.R.E. Articolul 34 alin. (3) din Regulament stabilește că, dacă petiționarul este nemulțumit de soluția dată contestației sale, se poate adresa Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Consideră apelanta că, în speță, avem de-a face cu un arbitraj instituționalizat, aspect reglementat de dispozițiile art. 341 1 C. proc. civ., în această situație devenind, incidente și dispozițiile art. 353 1 , art. 359 6 și art. 363 1 alin. (2) C. proc.

civ. Apelanta învederează că voința părților de a supune neînțelegerile dintre ele arbitrajului poate izvorî nu numai dintr-o convenție arbitrală, ci - deopotrivă - din săvârșirea unor acte procedurale care să denote o atare intenție, precum acceptarea neîndoielnică a trimiterii cauzei spre soluționare Tribunalului Arbitral. Ținând cont că părțile litigante au înțeles să soluționeze diferendul prin intermediul Tribunalului Arbitral - așadar printr-o procedură de arbitraj reglementată de Regulamentul din 28 decembrie 2005 - continuarea firească/obligatorie a lui era dată de dispozițiile art. 34 alin. (3) din Regulament, aceea de a se adresa Curții de Apel București, secția contencios administrativ.

Revenirea la acceptarea neîndoielnică a soluționării cauzei de Tribunalul Arbitral și înaintarea acțiunii către Tribunalul Iași nu mai are nici o relevanță - pretinde apelanta - de vreme ce reclamanta, în mod expres și necondiționat, a acceptat soluționarea litigiului de Comitetul de Arbitraj. Așadar, susține apelanta că sunt aplicabile dispozițiile art. 159alin. (2) raportat la art. 3 alin. (4) C. proc. civ. și art. 34 alin. (3) din Regulamentul Comitetului de arbitraj, cu trimitere la excepția de necompetență materială absolută a Tribunalului Iași, competența materială aparținând Curții de Apel București - Secția contencios administrativ b) Excepția autorității/puterii de lucru judecat este argumentată de apelantă prin raportare la existența Deciziei nr. 2 din 16 noiembrie 2006 a Comitetului de Arbitraj, în condițiile în care „hotărârea arbitrală comunicată părților are efectele unei hotărâri judecătorești definitive", conform art. 363 alin. (3) C. proc.

civ., incidente fiind și dispozițiile art. 1200 pct. 4 și art. 1201 C. civ., coroborate cu cele din art. 166 C. proc. civ. Pretinde apelanta - că nu numai hotărârea irevocabilă ci și hotărârea instanțelor de fond are putere de lucru judecat, dar puterea de lucru judecat a acestei hotărâri este relativă, pentru că depinde de soluția ce se va da în recurs. Ca atare, față de efectele hotărârii arbitrale - hotărâre judecătorească definitivă - există cel puțin o excepție relativă a puterii de lucru judecat, în condițiile în care împotriva hotărârii arbitrale nu a fost formulată - în termen - acțiune în anulare. Referitor la abrogarea Legii nr. 318/2003 prin Legea nr. 13/2007, apelanta susține că decizia arbitrală a fost pronunțata la data de 16 noiembrie 2006 iar Legea nr. 13/2007 a fost publicată în M.Of.

nr. 51 din 23 ianuarie 2007, intrând în vigoare în 30 de zile de la publicare. Abrogarea Legii nr. 318/2003 nu a determinat abrogarea Ordinului nr. 60/28 decembrie 2005, de aprobare a Regulamentului de funcționare al Comitetului de Arbitraj emis de A.N.R.E., pe cale de consecință nici a Regulamentului din 28 decembrie 2005 de funcționare al Comitetului de Arbitraj, acesta continuându-și activitatea în mod independent, ca afacere a părților. c) Lipsa calității procesuale active a E. Reșița este susținută de T.M.K. prin argumentul că reclamanta nu a dovedit îndreptățirea sa în a fi succesoarea SC E. SA București și nu a dovedit că este titulara dreptului în raportul juridic dedus judecății, rezultat din calitatea sa de semnatar al contractelor.

Apelanta consideră că existența Deciziei nr. 2 din 16 noiembrie 2006 a Comitetului de Arbitraj generează și lipsa de calitate procesuală activă a E. Reșița față de T.M.K., aceasta având calitate procesuală activă numai față de C.E. , prin intermediul unei acțiuni în răspundere civilă delictuală. d) Excepția lipsei calității procesuale pasive a T.M.K., invocată prin întâmpinarea depusă pentru termenul din 02 octombrie 2007 și Notele de ședință din 04 iunie 2008, este motivată de apelantă cu referire la Decizia nr. 2 din 16 noiembrie 2006 a Comitetului de Arbitraj și la cele două procese-verbale ale ședințelor Comitetului de Arbitraj al diferendelor pe piața de energie electrică, din 16 octombrie 2006 și 16 noiembrie 2006. T.M.K.

susține inexistența raporturilor contractuale dintre ea și intimata-reclamantă, raportat la temeiul de drept invocat de cea din urmă, și anume art. 969 C. civ. e) Excepția tardivității/decăderii este susținută în directă legătură cu excepția puterii de lucru judecat și față de neexercitarea în termenul stabilit de art. 365 alin. (2) C. proc. civ. a acțiunii în anulare a Deciziei nr. 2 din 16 noiembrie 2006, raportat și la dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ. f) Excepția inadmisibilității ce privește o obligație cu pluralitate de subiecte, în raport de art. 1039 C. civ. T.M.K. susține că a avut în vedere, la invocarea acestei excepții, inexistența convenției părților privind solidaritatea.

Au fost încălcate, în opinia T.M.K., dispozițiile art. 137 alin. (1) și ale art. 246 C. proc. civ., întrucât renunțarea nu se putea face - în contextul procesual dat, prin prisma alin. (4) al art. 246 C. proc. civ. - decât cu exprimarea acordului de voință al părților față de care s-a cerut renunțarea la judecată, care, având calitatea de persoane juridice, urmau a-și exprima acordul prin reprezentanții lor legali sau în urma unui mandat expres dat reprezentanților în proces. Apelanta invocă și principiul simetriei: actul de renunțare exprimă voința expresă a reprezentanților legali ai intimatei-reclamante. În acest caz, instanța nu a verificat existența acestui mandat și nici nu a acordat termen în vederea complinirii acestei lipse.

Prin prisma celor arătate mai sus, referindu-se tot la încălcarea dispozițiilor art. 246 alin. (4) C. proc. civ., în lipsa acordului pârâților față de care s-a cerut renunțarea la judecată, având în vedere că la termenele anterioare au fost soluționate excepții de fond, se arată că instanța trebuia să respingă cererea respectivă, în acel stadiu procesual. Învederează apelanta că intimata-reclamantă a formulat acțiunea de obligație solidară întemeiată în drept pe dispozițiile art. 969 și art. 1039 C. civ. iar prin cererea de renunțare la judecată a modificat temeiurile de drept și de fapt ale acțiunii introductive. Or, această modificare a cererii de chemare în judecată a intervenit după prima zi de înfățișare - art. 132 raportat la art. 134 C. proc.

civ. - ceea ce generează aplicarea sancțiunii inadmisibilității. g) Excepția lipsei de interes a acțiunii intimatei E. Reșița pretinde apelanta că rezultă din aceeași Decizie nr. 2 din 16 noiembrie 2006 a Comitetului de Arbitraj. h) Excepția de neexecutare a contractului susținută de pârâtă prin indicarea faptului că obligația principală a vânzătorului, în prezenta speță, este obligația de predare, adică de punere a lucrului vândut la dispoziția cumpărătorului (art. 1314 - 1334 C. civ.). Cu privire la dovada predării se aplică regulile generale referitoare la executarea obligațiilor.

Sancțiunea nerespectării obligației de a proba predarea lucrului este materializată în excepția de neexecutare și ea este pe deplin aplicabilă, în condițiile în care E. nu face dovada livrării energiei electrice la care se referă facturile nr. 1453918 din 01 octombrie 2005, 1453919 din 01 octombrie 2005, 1455730 din 03 noiembrie 2005 și 1455739 din 03 noiembrie 2005, în cuantum total de 4.352.528,32 lei. În legătură cu fondul litigiului, apelanta T.M.K. susține că în anii 2000-2001 a semnat cu Enel Reșița „contractele de furnizare a energiei electrice la marii consumatori finali, industriali și similari la tarife reglementate", pe o perioadă nedeterminată.

În ceea ce privește rezilierea contractului din inițiativa consumatorului existau dispoziții în contracte, la art. 35 alin. (2). Apelanta învederează că, în temeiul acestor prevederi contractuale, cu respectarea termenului de 30 de zile calendaristice, la data de 05 septembrie 2005, cu adresa nr. 48/1121 din 05 septembrie 2005, a anunțat intimata-reclamantă de rezilierea acestor contracte începând cu data de 04 octombrie 2005. T.M.K. susține că a respectat întocmai art. 35 alin. (2) din contracte și E. Reșița a luat act de inițiativa sa. La data de 27 septembrie 2005, prin adresa nr. 57/1121 din 05 septembrie 2005, arată apelanta că a revenit și a anunțat E. Reșița că, începând cu data de 05 octombrie 2005, va încheia un nou contract de furnizare a energiei electrice cu C.E.

Totodată, a încunoștințat-o că, potrivit adresei nr. 48/1121 din 05 septembrie 2005, reziliază cele trei contracte. Prin adresa nr. 65/1121 din 08 octombrie 2005 susține apelanta că a adus la cunoștința E. Reșița că a reziliat Contractele începând cu data de 05 octombrie 2005 ora 0,00, că are alt furnizor de energie electrică și că orice factură emisă de E. Reșița referitoare la un consum ce depășește data de 05 octombrie 2005 ora 0,00 nu va fi onorată la plată. T.M.K.

pretinde că este dovedit că rezilierea contractelor a devenit operabilă începând cu data de 05 octombrie 2005 - ora 00:00 și de adresa nr. 1571/1000/06 octombrie 2005 a intimatei-reclamante, prin care recunoaște că, pe de o parte „au fost citite contoarele de decontare telecitite pentru perioada 01 octombrie 2005 ora 00:00 -05 octombrie 2005 ora 00:00, iar pe de altă parte, implicit, că nu a mai livrat energie electrică ulterior acestei date, operând predarea-primirea contoarelor cu cota „0" pentru noul furnizor de energie electrică, SC C.E. Craiova SA. În adresa nr. 6480 din 12 octombrie 2005, transmisă de către Enel Reșița, era stabilit că responsabilitatea echilibrării consumului, respectiv producerii de energie electrică a consumatorului eligibil T.M.K.

a fost preluată de PRE Craiova. În aceeași adresă se consemnează că E.L. Banat (PRE E.L.) nu mai are schimb cu T.E. în stația de 220/110 Kw Reșița (LEA 220 Kw Oțelărie electrică). În același timp a fost trimisă, semnată de E. Banat Timișoara, lista punctelor de măsurare a algoritmului de agregare pentru punctul de schimb între E. Banat - C.E. Craiova pentru consumatorul eligibil C.S. Reșița. Apelanta susține că dovezi în sensul că rezilierea Contractelor a devenit operabilă începând cu data de 04 octombrie 2005 sunt și Contractul pentru serviciul de distribuție a energiei electrice nr. 270 din data de 04 octombrie 2005, semnat de E. Reșița, C.E. și T.M.K.; Avizul de racordare din 04 octombrie 2005 și Convenția de exploatare din 04 octombrie 2005, semnate de aceleași părți; Contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii eligibili nr. 305 din data de 28 septembrie 2005, semnat de C.E.

și T.M.K. Pârâta apelantă pretinde că norma aplicabilă în prezenta speță este Ordinul nr. 21 din 01 iunie 2005 - art. 19, invocând și Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumator, publicat în M.O. Partea I nr. 673 din 27 iulie 2004 [art. 132 alin. (3) și art. 40]. În ceea ce privește penalitățile solicitate de Enel Reșița, în cuantum de 1.924.813,42 lei, apelanta se referă la cele menționate de Comitetul de Arbitraj la data de 16 octombrie 2006 și, respectiv, 16 noiembrie 2006, susținând că a avut loc rezilierea Contractelor, ceea ce determină neaplicarea clauzei cu privire la acordarea penalităților de întârziere, întrucât clauza penală reprezintă o daună anticipată și evaluată convențional (art. 1066 C. civ.) și - în lipsa contractului - ea nu se poate aplica.

Apelanta învederează că reclamanta nu a prezentat, în mod detaliat, pentru fiecare factură, algoritmul de calcul al penalităților, cu respectarea termenelor scadente ale facturilor. În plus, susține că prin achitarea sumei de 421.750,69 lei la facturile nr. 1455738 din 03 noiembrie 2005 și 1455739 din 03 noiembrie 2005, calculul penalităților este greșit, urmând a fi diminuat în consecință. T.M.K. critică sentința și privitor la capătul de cerere vizând contravaloarea abonamentului Radio - 30 lei, cu penalitățile aferente de 12.57 lei, contravaloarea abonamentului TV - 50 lei, cu penalitățile aferente de 20,94 lei, arătând că soluția este netemeinică, motivat de rezilierea Contractelor și că pretenția nu a fost dovedită.

În ce privește cererea reconvențională, prin care solicitase constatarea rezilierii contractelor nr. 1, 2 și 3 în data de 04 octombrie 2005, apelanta învederează că, prin Adresa nr. 48/1121 din 05 septembrie 2005, a anunțat reclamanta despre rezilierea Contractelor nr. 1 din 01 ianuarie 2001, nr. 2 din 29 mai 2000 și nr. 3 din 06 iunie 2000. În același timp, a mai arătat că norma aplicabilă în speță este Ordinul nr. 21 din 01 iunie 2005, întrucât Ordinul nr. 36 din 31 august 2005 a fost publicat în M.Of. nr. 821 din 12 septembrie 2005, producând efecte, pe cale de consecință, ulterior acestei datei. T.M.K. arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu a invocat și probat că intimata-reclamantă nu și-ar fi executat din culpă obligațiile contractuale și aceasta întrucât societatea a solicitat să se constate că desființarea contractelor pe cale de reziliere a avut loc prin convenția părților, reglementată de dispozițiile art. 35 alin. (2) din Contracte.

Părțile au stabilit această reziliere convențională, în condițiile în care contractele au fost încheiate pe perioadă nedeterminată. Referitor la soluția dată cererii de chemare în garanție, apelanta T.M.K. arată că pe calea acestei cereri tinde să își realizeze dreptul său de regres împotriva pârâtei C.E. , având în vedere că - potrivit art. 1073 C. civ. - „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și, în caz contrar, are dreptul la dezdăunări”. Principiul general este acela al acoperirii integrale a prejudiciului cauzat (art. 1084 C. civ.), pretinde apelanta pârâtă, care susține că chemarea în garanție, reglementată de art. 60 - 63 C. proc. civ., este definită ca acea formă de participare a terților la activitatea judiciară care atribuie uneia dintre părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane care ar avea obligația de garanție sau de despăgubire, în situația în care partea respectivă ar pierde procesul.

Realizarea unei obligații de despăgubire înseamnă că partea are la dispoziție o acțiune în regres împotriva unui terț, pentru a fi despăgubită în cazul în care va cădea în pretenții. În aplicarea acestui principiu, învederează T.M.K. că finalitatea cererii de chemare în garanție a fost dată de rezolvarea, în cadrul aceluiași proces, a altui raport juridic, acela dintre pârât și chematul în garanție.

Cât privește elementele răspunderii contractuale, prin care ea a solicitat obligarea Complexului Energetic la plata de despăgubiri, reprezentând prejudiciul cauzat prin neexecutare/executarea necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației, apelanta arată că acestea sunt: existența unui contract valabil încheiat; existența unui prejudiciu datorat neexecutării/executării necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației; existența culpei intimatei-chemate în garanție, ce se prezumă; punerea în întârziere a chematei în garanție și legătura de cauzalitate între fapta pârâtului - de a nu fi executat obligațiile contractuale - și prejudiciul cauzat, prezumat de lege (art. 1086 C. civ.). Susține apelanta că elementele enumerate sunt întrunite fiind, în acest mod, aplicabilă dispoziția conținută de art. 1073 C. civ.

T.M.K. învederează că, alături de prevederile art. 3 alin. (2) din Contractul Cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii eligibili, nr. 305 din 28 septembrie 2005, care dispune ca ea, în calitate de consumator, va plăti furnizorului contravaloarea energiei consumate măsurate, art. 12 stabilește că, pentru neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor prevăzute în contract, părțile răspund conform prevederilor legale în vigoare - art. 969 C. civ.

Apelanta invocă și art. 6 alin. (1) din contract, conform căruia părțile se obligă una față de cealaltă să obțină, pe parcursul derulării contractului, toate aprobările necesare fiecăreia pentru executarea obligațiilor cuprinse în contract, conformându-se în același timp tuturor cerințelor legale, alin. (2): „părțile garantează una celeilalte că prezentul contract reprezintă o obligație validă, legală, opozabilă în justiție în termenii acestui contract” și alineatul (3): „părțile se obligă una față de cealaltă să asigure accesul, conform legii, la informațiile, documentațiile și datele necesare bunei derulări a contractului și care sunt accesibile conform reglementărilor în vigoare tuturor autorităților statului, instituțiilor financiar-bancare, consultanților și contractanților”.

Apelanta se referă și la art. 7 alin. (4) din contract: „furnizorul se obligă ca în cadrul contractului încheiat cu operatorul de distribuție să stipuleze obligativitatea acestuia din urmă să transmită consumurile realizate zilnice și orare pe fiecare nivel de tensiune în parte consumatorului”. Pretinde apelanta că, față de aceste dispoziții contractuale invocate, cererea de chemare în garanție era pe deplin admisibilă. T.M.K. arată că, potrivit situației plăților făcute către C.E. , rezultă că a achitat contravaloarea facturilor nr. 347903 din 31 octombrie 2005 și 3479055 din 31 octombrie 2005, în cuantum total de 2.763.617,49 lei, aferente lunii octombrie 2005. Ca atare, învederează T.M.K.

că suma de 6.277.455,25 lei, pe care o solicită prin cererea de chemare în garanție, reprezintă prejudiciul ce i-a fost cauzat prin neexecutarea obligațiilor asumate de C.E. în Contractul nr. 305. T.M.K. susține că în mod greșit instanța de fond a admis doar în parte cererea de chemare în garanție, obligând-o numai la plata sumei de 2.763.617,49 lei, deoarece - potrivit dispozițiilor art. 68 C. com. - în condițiile în care vânzătorul (C.E. , în această situație) nu-și respectă obligațiile contractuale, prin nelivrarea energiei electrice, cumpărătorului i se recunoaște dreptul de a proceda direct la o "cumpărare de înlocuire", situație în care are posibilitatea de a cere - cu titlu de despăgubiri - diferența dintre prețul contractului original și prețul cumpărării de înlocuire, caz în care dovada se face cu factura sau cu alte acte, din care să rezulte cu certitudine că s-a procedat la o asemenea cumpărare, precum și prețul plătit.

În fine, apelanta T.M.K. critică sentința în ce privește cheltuielile de judecată, întrucât chemata în garanție a fost obligată la plata sumei de 30.823 lei cheltuieli de judecată, fără ca instanța de fond să precizeze cât reprezintă în cadrul acestora contravaloare taxă de timbru, onorarii expert, onorarii avocat. Or, prin admiterea - fie și în parte - a cererii de chemare în garanție, instanța ar fi trebuit să se pronunțe asupra fiecărei sume ce intră la capitolul cheltuieli de judecată, în cazul său. În termenul procedural stabilit de articolul 287 alin. (2) C. proc. civ., apelanta T.M.K. a formulat precizări la motivele de apel, invocând lipsa din hotărârea tribunalului a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței și a celor pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Apelanta învederează că tribunalul nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes, care ar fi făcut de prisos cercetarea fondului și nu a motivat respingerea excepțiilor nulității cererii introductive, necompetenței materiale, autorității de lucru judecat și tardivității. T.M.K. mai susține că instanța în mod greșit a respins cererea reconvențională, prin care s-a solicitat constatarea rezilierii contractelor nr. 1, 2 și 3 (Contractele), în data de 04 octombrie 2005. Arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 35 alin. (2) din cele trei Contracte: "Rezilierea contractului din inițiativa consumatorului, înaintea de data expirării acestuia, se face cu anunțarea prealabilă, în scris, a furnizorului, în termen de 30 de zile calendaristice.

În caz contrar, el va fi urmărit pentru plata energiei electrice consumate, până la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice cu un eventual nou consumator." În consecință, chiar dacă se folosește noțiunea de reziliere, consideră apelanta că părțile au agreat - de fapt - o denunțare unilaterală, la inițiativa consumatorului, care poate termina contractul printr-o notificare prealabilă cu 30 de zile. Dacă părțile nu ar fi avut în vedere - de fapt - o denunțare unilaterală, arată apelanta că ar fi fost necesară o întreagă procedură, menționată ca atare în contract, prin care să se reglementeze situația neîndeplinirii obligațiilor, în ce condiții aceste obligații se consideră a fi încălcate și numai după aceea ar fi putut înceta contractul pe calea rezilierii.

T.M.K. învederează că, în situația în care instanța de fond apreciază că nu sunt reziliate Contractele, înseamnă că ele sunt încă in vigoare, iar E. trebuie să-i livreze energie. Mai susține pârâta că rezilierea acționează în materia contractelor cu executare succesivă, ea neimplicând neapărat o neexecutare culpabilă a contractului. Apelanta învederează că a aprecia că T.M.K. nu poate denunța contractul presupune a încălca voința părții și a considera valid un contract care nu îndeplinește una dintre condițiile esențiale pentru validitate, aceea a consimțământului. În mod greșit instanța de fond nu a ținut cont că - la data de 05 septembrie 2005 - T.M.K. a solicitat rezilierea Contractelor, această notificare fiind făcută atât în baza art. 35 alin. (2) din Contracte cât și în baza Ordinului nr. 21 din 01 iunie 2005, care era în vigoare la momentul notificării.

T.M.K. pretinde că instanța de fond a reținut greșit că dispozițiile Ordinului nr. 36 din 31 august 2005, cuprinzând norme procedurale de urmat în cazul manifestării intenției de modificare a furnizorului de energie electrică, erau de imediată aplicare și deci verificarea condițiilor pentru încheierea unui contract de furnizare la data de 05 octombrie 2005 trebuie să se facă raportat la acest act normativ. 2. Chemata în garanție SC C.E. Craiova SA arată - în motivarea apelului - că în ceea ce privește rezilierea celor trei contracte (nr. 1, 2 și 3 din 2000), perfectate între T.M.K. Reșița și E. Reșița, au fost respectate prevederile contractuale și legale în materie. Susține că Ordinul A.N.R.E.

nr. 21/2005 este actul normativ emis de autoritatea națională în domeniu - A.N.R.E. - și privește strict aprobarea Procedurii privind schimbarea furnizorului de energie electrică. Ordinul nr. 21/2005 a fost în vigoare și a produs efecte până la data de 31 decembrie 2009, când a fost abrogat de Ordinul A.N.R.E. nr. 88/2009, intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2010. C.E. învederează că Ordinul A.N.R.E. nr. 36/2005 a intrat în vigoare la data de 12 septembrie 2005 și privește cadrul de funcționare a pieței en-gros de energie electrică, adică acel cadru organizat în care energia electrică este achiziționată de furnizori de la producători sau de la alți furnizori, de regulă, în vederea revânzării, situație care nu se regăsește în cauza de față.

Prin urmare, ținând cont de normele de tehnică legislativă privind modificarea unor acte normative, cuprinse în Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările si compl