ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 173/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 22 august 2005, reclamantul R.S.Șt. a chemat în judecată pe pârâta SC E.O. SA, sucursala Drobeta Turnu Severin pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractului nr. 240 din 14 iulie 1992 încheiat între părți și să se constate că în mod nelegal a fost obligat la plata sumei de 1.197,50 RON reprezentând energie electrică consumată în perioada 2002 – 2005. Prin sentința civilă nr. 3966 din 21 septembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Turnu – Severin a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei civile privind pe reclamantul R.S.Șt.

în contradictoriu cu pârâta SC E. SA Turnu – Severin în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ. La Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, dosarul a fost înregistrat sub nr. 6186/COM/2005. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului cu motivarea că rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice este prematur introdusă, în sensul că potrivit art. 4 din contract, reclamantul putea să depună o cerere la pârâtă prin care să solicite rezilierea contractului, iar cu privire la consumul de energie electrică în mod corect s-a emis factura 7936235 din 19 iulie 2005 pentru suma de 1.197,05 RON.

Prin sentința nr. 29/ C din 6 martie 2006 a Tribunalului Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă, astfel cum a fost precizată, cererea formulată de reclamantul R.S.Șt. împotriva pârâtei SC E.O. SA – S.D.F.E.E. Turnu Severin și s-a dispus rezilierea contractului nr. 240 din 14 iulie 1882 încheiat între părți și anularea facturii nr. 32013847 din 19 iulie 2005 emisă de pârâtă pentru suma de 1.197,05 RON. S-a constat că reclamantul datorează pârâtei suma de 625,43 RON pentru consumul de energie în perioada 27 februarie 1995 – 18 iulie 2005. A obligat pe pârâtă să-i plătească reclamantului suma de 162,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că: Din hotărârile expertului de specialitate B.P., precum și din actele dosarului rezultă că în bonul de mișcare 20178 din 9 iunie 1992 este trecut la index cadran la montare 00012, adică 5 cifre în mod legal, neavând nici o valabilitate cele 3 zerouri, iar factura 1190 din 27 februarie 1995 emisă de pârâtă pentru suma de 47.272,80 RON este corectă în concordanță cu indexul vechi de la montaj, 00012 și indexul nou 000395 ce a fost stabilit la data sigilării contoarului nr. 91466325 tip T - 2 CA 43, după debranșare, conform bonului de mișcare 9045 (1687) din 21 februarie 1995. Pârâta a emis factura 32013847 din 19 iulie 2005 pentru suma de 1197,05 reprezentând contravaloare energie consumată în perioada 27 februarie 1995 – 18 iulie 2005 în sarcina reclamantului însă din răspunsul expertului la obiecțiunile formulate de către reclamant, rezultă că aceasta datorează pârâtei pentru cei 3.600 KW consumați în perioada sus menționată, suma de 625,43 RON.

Pârâta în baza facturii 32022884 din 17 noiembrie 2005 emisă de acesta a anulat factura 32018573 din 30 septembrie 2005 pentru suma de 1.197,05 RON și, de asemenea, a fost anulată factura 32013889 din 29 iulie 2005 pentru aceeași sumă conform facturii 32018299 din 22 septembrie 2005. Având în vedere că expertiza a profitat ambelor părți în baza 274 C. proc. civ., a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 162,5 RON, compensând cheltuielile de judecată. Apelul declarat de reclamantul R.S.Șt.

împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 132 din 7 iunie 2006. Pentru a pronunța această decizie instanța de control judiciar a reținut că: Deși se impunea ca instanța de fond să respingă acțiunea reclamantului instanța de apel a reținut criticile apelantului, în dezvoltarea primului motiv de apel, deoarece la instanța de fond, reclamantul prin apărătorul său și-a însușit răspunsul expertului la obiecțiuni recunoscând că datorează pârâtei suma de 625,43 lei (RON), la care a solicitat să fie obligat. Cât privește cea de-a doua critică adusă sentinței referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., instanța de apel nu a reținut-o deoarece potrivit art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., instanța va obliga la cerere parte care cade în pretenții să achite cheltuielile de judecată, cu alte cuvinte cel care pierde procesul va suporta atât cheltuielile făcute de el cât și pe cele efectuate de partea care a câștigat procesul, deoarece se află în culpă procesuală, atitudinea sa în proces determinând aceste cheltuieli. Cum însă cel care s-a aflat în culpă procesuală este reclamantul nu poate fi admisă cererea acestuia privind obligarea pârâtei la achitarea integrală a tuturor cheltuielilor de judecată efectuate la fond. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat reclamantul R.S.Șt. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. O primă critică a recurentului a vizat faptul că hotărârea instanței de apel este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că s-au încălcat dispozițiile art. 3 și 12 din Decretul nr. 167/1958.

A precizat că această încălcare s-a realizat prin ceea ce la pronunțarea hotărârii s-a avut în vedere contravaloarea energiei electrice consumate într-un interval de timp de 10 ani și nu de 3 ani, așa cum se impunea în condițiile în care se făcea aplicarea corectă a dispozițiilor legale arătate mai sus. A susținut că pentru a induce în eroare instanța, intimata a repartizat în mod nelegal în factura anulată considerând o perioadă de 10 ani, pe o perioadă de 3 ani, cu tarifele actuale. Cea de-a doua critică a vizat nelegalitatea hotărârii instanței de apel sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, cu încălcarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. În consecință, în temeiul art. 304, pct. 9 C. proc.

civ., recurentul – reclamant R.S.Șt. solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, casarea deciziei atacate și a sentinței nr. 29/ C din 6 martie 2006 a Tribunalului Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 curge de la data emiterii facturii, respectiv de la data de 18 iulie 2005, iar în cauză nu se aplică dispozițiile art. 12 din decret deoarece prevederile acestui articol se referă la situația debitorului obligat la prestații succesive. La instanța de fond reclamantul prin apărătorul său și-a însușit răspunsul la obiecțiuni recunoscând că datorează pârâtei suma de 625,43 lei (RON) la care a solicitat să fie obligat și nu a invocat excepția prescripției efective pentru vreo parte din sumă.

Cheltuielile de judecată au fost compensate corect de instanța de apel și de fond în baza art. 274 C. proc. civ., deoarece cel care s-a aflat în culpă procesuală a fost reclamantul iar prin expertiza efectuată s-a constatat că indexul contorului este în număr de 6 cifre și nu de 5 așa cum susține reclamantul, iar de această constatare a profitat și SC E. SA Craiova, sucursala de D.F.E.E. Drobeta Turnu Severin. Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că instanța de apel și instanța de fond, în mod corect au apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, iar hotărârea instanței de apel este temeinică și legală și nu poate fi informată prin recursul declarat de reclamantul R.S.Șt.

Față de cele ce preced rezultă că recursul este nefondat și drept urmare va fi respins, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul R.S.Șt. împotriva deciziei nr. 132 din 7 iunie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2007.