ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3186/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la nr. 12382 din 28 noiembrie 2005 pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu – Severin reclamantul B.D. a chemat în judecată pe pârâta SC D.F.E.E. – E.O. S.A. – Sucursala Drobeta Turnu – Severin solicitând ca prin sentință să se dispună: - obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de teren de 4000 mp afectată de linia aeriană de medie tensiune pe care sunt amplasați 3 stâlpi de tensiune; - obligarea pârâtei la plata contravalorii producției agricole pe perioada 2002 – 2005 – estimată la 400 RON; - obligarea pârâtei de a-și ridica stâlpi de tensiune de pe terenul său sau să îl autorizeze să-i ridice pe cheltuiala pârâtei; - obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de purtarea acestui proces.

În motivarea acțiunii se susține, în esență că reclamantul a dobândit suprafața de teren de la autorii lui și l-a stăpânit în baza unui partaj voluntar cu ceilalți moștenitori, începând cu anul 1980, partaj materializat ulterior printr-o hotărâre judecătorească, în anul 2005, când reclamantul și-a intabulat dreptul de proprietate în C.F. nr. 38/ N a comunei Balvanești, sat Pîrlagele, județul Mehedinți la nr. cadastral 82 din 18 octombrie 2005. În anul 1970 pârâta a montat pe teren 3 stâlpi de medie tensiune, a impus o zonă de protecție și de interdicție de aproximativ 20 m/lățime și 200 m lungime, fără ca reclamantul să primească vreo despăgubire pentru că nu mai putea folosi terenul. Cu ocazia montării stâlpilor s-au distrus circa 400 pomi fructiferi și aproximativ 800 bușteni de vie, însă nici pentru acest prejudiciu nu a fost despăgubit.

Ulterior reclamantul a solicitat de mai multe ori să fie despăgubit pentru lipsa de folosință a terenului, însă pârâta i-a răspuns, prin adresele nr. 2507 din 17 decembrie 2001 și nr. 1695 din 17 iunie 2005 că potrivit Legii nr. 18/1991 nu are nici un drept asupra terenului. Prin sentința civilă nr. 438/ C din 2 iunie 2006, Judecătoria Drobeta Turnu Severin admite acțiunea formulată de reclamantul B.D. în contradictoriu cu pârâta SC E.O. SA – S.D.F.E.E. Drobeta Turnu Severin. Respinge petitele privind obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul de 4000 mp și obligarea pârâtei de a-și ridica stâlpii de tensiune de pe terenul proprietatea reclamantului. Obligă pârâta să plătească suma de 3.679,52 lei reprezentând contravaloarea producției agricole pe perioada 2002 – 2005 către reclamant.

Obligă pârâta să plătească suma de 337,52 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Ca urmare a recursurilor declarate de ambele părți împotriva acestei sentințe s-a pronunțat decizia nr. 87/ R/CAF din 10 octombrie 2006 prin care Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, admite excepția necompetenței materiale, admite recursurile formulate de recurentul – reclamant B.D. și recurenta – pârâta SC E.O. SA – S.D.F.E.E. Turnu Severin împotriva sentinței civile nr. 438/ C din 2 iunie 2006, pronunțată de Judecătoria Turnu Severin, în dosarul nr. 12382/2005, casează sentința nr. 438/ C din 2 iunie 2006, pronunțată de Judecătoria Turnu Severin, în dosarul nr. 12382/2005, constată competența de soluționare a cauzei în primă instanță a Tribunalului Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ.

În consecință, pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, s-a format dosarul nr. 10702/2006 soluționat prin sentința nr. 2056/ C din 18 decembrie 2006, în sensul respingerii excepției privind necompetența materială și respingerii acțiunii. Apelul declarat de reclamant, împotriva sentinței nr. 2056/2006 a fost admis prin decizia nr. 81 din 03 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială și în consecință s-a schimbat, în parte, sentința în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 3 .679,52 lei despăgubiri plus 677,52 lei cheltuieli de judecată către reclamant și respingerii capetelor de cerere în revendicare și în obligația de a face.

Pentru a pronunța această decizie curtea a reținut, în esență, că art. 16 și art. 18 din Legea nr. 318/2003 (respectiv art. 17 și art. 19 din Legea nr. 13/2007) reglementează drepturile și obligațiile titularilor de autorizații de înființare și de licență cu privire la capacitățile energetice asupra proprietății terților, stabilind că titularul are drept de uz și drept de servitute asupra terenului, pe toată durata funcționării capacității și că, în situația în care se produc pagube, proprietarii urmează să fie despăgubiți pe baza următoarelor criterii: suprafața de teren afectată, tipurile de culturi și plantații afectate, activități restrânse cu ocazia lucrărilor.

Legea nr. 13/2007 reglementează distinct situația terenurilor aflate în proprietate privată, iar gratuitatea dreptului de uz și de servitute nu se mai prevede în noua lege a electricității decât cu privire la terenurile aflate în proprietatea statului sau a unităților administrativ teritoriale [(art. 16 alin. (4)]. Art. 16 alin. (5) prevede expres că drepturile de uz și de servitute asupra proprietăților private se exercită pe baza indemnizațiilor și despăgubirilor ce se aprobă, împreună cu convenția cadru, prin hotărâre de guvern. În concluzie, terenul din litigiu se află în proprietatea apelantului reclamant deoarece intimata pârâtă nu a făcut demersurile necesare cumpărării ori exproprierii acestui teren.

Cu toate acestea, întrucât capacitățile energetice sunt de utilitate publică, iar uzul și servitutea asupra terenurilor proprietatea terților sunt restrângeri legale ale dreptului de proprietate privată, Curtea constată că soluția de respingere a capetelor de cerere în revendicare și în obligație de a face este corectă. În schimb, tribunalul a respins în mod nejustificat capătul de cerere în despăgubiri reprezentând contravaloarea produselor agricole pe care apelantul reclamant le-ar fi putut obține de pe terenul afectat de stâlpii rețelei electrice ignorând dispozițiile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 318/2003 [(în prezent art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/1007)] evaluate la suma totală de 3.679,52 lei prin lucrarea întocmită de către expertul tehnic P.V., valoare necontestată de către părți.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și solicitând modificarea deciziei în sensul respingerii apelului, ca nefondat. În motivarea recursului se susține, în esență, că instanța de apel a reținut, în mod legal, că potrivit dispozițiilor art. 16 și 18 din Legea nr. 318/2003 (respectiv art. 16 și 19 din Legea nr. 13/2007) pârâta beneficiază de un drept de uz și un drept de servitute, însă a interpretat nelegal dispozițiile privind plata despăgubirilor care se datorează numai în cazul în care, cu ocazia executării acestor drepturi s-au produs pagube proprietarului terenului (ca de exemplu cu ocazia unor intervenții pentru reparații, revizii, remedierea unor avarii, sau retehnologizări).

Pârâta nu a efectuat lucrări la cei 3 stâlpi sau la rețeaua de electricitate și în consecință nu avea cum să producă vreun prejudiciu reclamantului, proprietar. De asemenea, pârâta susține că potrivit expertizei fiecare din cei 3 stâlpi ocupă o suprafață de 0,20 mp/stâlp, că reclamantul poate cultiva terenul de sub conductoarele electrice și că poate edifica construcții la o distanță de 3 m de la linia electrică. Reclamantul a primit la data de 8 octombrie 2007 citația pentru termenul din 17 octombrie 2007 la secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție însă nu s-a prezentat și a trimis o întâmpinare care a ajuns la data de 18 octombrie 2007, fiind înregistrată la nr. 30769 din 18 octombrie 2007, deci a doua zi după pronunțarea deciziei și în consecință apărările din întâmpinare nu pot fi luate în considerare.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate constată că dispozițiile Legii electricității nr. 318/2003 (ulterior Legea nr. 13/2007) nu interzic folosirea terenului în litigiu pentru culturi agricole și horticole, cum se menționează și în expertiza efectuată de expertul energetician. Reclamantul nu a dovedit că pârâta l-a împiedicat să cultive terenul sau că ar fi suferit un prejudiciu datorită exercitării dreptului de uz și servitute asupra terenului de către pârâtă, cu ocazia executării unor lucrări sau reparații la stâlpi sau liniile aeriene, așa cum prevăd dispozițiile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 318/2003 [(în prezent art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007)].

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 C. civ. și ale art. 1075 și următoarele C. civ., iar curtea de apel a obligat pe pârâtă la despăgubiri în sumă de 3.679,52 lei în temeiul Legii electricității nr. 318/2003 (respectiv Legii nr. 13/2007) a ceea ce evident că este nelegal deoarece potrivit art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată; așadar dacă legiuitorul interzice reclamantului să schimbe temeiul de drept al acțiunii, în apel, cu atât mai mult curtea nu poate acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ neinvocat de reclamant ca temei de drept al acțiunii.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că recursul este fondat deoarece curtea de apel a pronunțat o decizie nelegală aplicând greșit dispozițiile unei legi pe care reclamantul, potrivit principiului disponibilității, care guvernează cauzele ce se judecă după Codul de procedură civilă, nu a invocat-o drept temei de drept al acțiunii și în consecință potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să se admită recursul, să se modifice decizia atacată în sensul respingerii apelului reclamantului împotriva sentinței nr. 2056/2006 și cu privire la acordarea despăgubirilor, cu menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei modificate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC C.D. SA – S.D.F.E.E. Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 81 din 3 aprilie 2007 a Curții de Apel Craiova, modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul reclamantului B.D. împotriva sentinței Tribunalului Mehedinți nr. 2056 din 18 decembrie 2006 și cu privire la obligarea pârâtei la plata despăgubirilor civile și cheltuielilor de judecată aferente, sens în care înlătură obligația de plată a sumei de 3.679,52 lei, cu titlu de despăgubiri și a sumei de 677,52 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Menține restul dispozițiilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2007.