ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5380/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 28 martie 2003, reclamanții R.R. și R.A. au chemat în judecată pe B.C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să oblige pârâtul să le lase acestora în deplină proprietate terenul ce se învecinează cu al lor și să defrișeze aninii aflați sub distanța legală. În motivarea cererii reclamanții au arătat că pârâtul deține un teren ce se învecinează cu terenul acestora. Pârâtul stăpânește ilegal o suprafață de teren cu lățimea de 4 m și lungimea de 101 m din terenul reclamanților. În cauză a fost efectuată o expertiză și o cercetare locală. Prin sentința nr. 189 din 23 februarie 2004, Judecătoria Novaci a admis acțiunea formulată de reclamanta R.A.

și a obligat pârâtul să lase acesteia în deplină proprietate și liniștită folosință terenul în suprafață de 582 mp. Totodată, a obligat pârâtul să taie cele 4 sălcii și vegetația lăstăriș, aflat la o distanță mai mică de 2 m față de hotarul celor două terenuri. S-a reținut, corespunzător probatoriul administrat, că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în intravilanul satului Bălani în baza înscrisului sub semnătură privată la data de 14 martie 1956. Pe latura de sud, acest teren se învecinează cu cel deținut de pârât. Ulterior datei cumpărării, reclamanta a construit un gard, dar nu pe linia de hotar, în vederea protejării suprafeței ce urma a fi plantată cu viță de vie și pomi.

Această suprafață de teren este însă folosită de pârât, care nu a făcut dovada calității de proprietar asupra acestei fâșii de teren. Totodată, pe terenul pârâtului, la o distanță mai mică de 2 m, sunt 4 sălcii cu o vechime între 15-20 ani și lăstăriș. Împotriva hotărârii primei instanțe pârâtul a declarat apel, susținând că situația a fost greșit stabilită și că, oricum, terenul a fost uzucapat. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 2842 din 13 septembrie 2004, a respins apelul, ca nefondat. În motivarea acestei decizii, instanța de control judiciar a apreciat că, în raport de probele administrate, în mod judicios prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate invocat.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare la judecarea în fond a cauzei și nici nu a invocat uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, așa încât prima instanță nu a avut a se pronunța asupra acestui mijloc de apărare. Cu privire la această excepție, invocată pentru prima dată în apel, instanța de control judiciar a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1890 C. civ. Împotriva acestei din urmă hotărâri pârâtul a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În susținerea recursului pârâtul face un scurt istoric al cauzei și reiterează criticile formulate în apel. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța a fost investită cu o acțiune în revendicare. Față de împrejurarea probării de către reclamantă a dreptului de proprietate, în mod judicios prima instanță a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și, respectiv precizată, ulterior depunerii raportului de expertiză. Este adevărat că acțiunea în revendicare poate fi paralizată prin invocarea uzucapiunii. Însă, invocând acest mod de dobândire a proprietății numai în apel, pârâtul nu a făcut dovada că a posedat terenul în timpul prevăzut de lege și că posesia lui a fost utilă, așa cum în mod judicios, în baza probelor administrate, a reținut instanța de control judiciar. Drept urmare, respingând apelul și menținând hotărârea primei instanțe, instanța de control a pronunțat o decizie legală și temeinică, nesupusă nici unuia din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B.C. împotriva deciziei nr. 2842 din 13 septembrie 2004 a Curții de Apel Craiova. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2005.