ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2886/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 23 aprilie 2001 reclamanții B.I. și B.C. au chemat în judecată pe pârâții M.L., G.V., B.V., B.G., G.E., N.A. și C.G. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie un teren în suprafață de 0,20 ha situat în comuna Bosanci, județul Suceava. În motivarea acțiunii reclamanții au învederat că în anul 1996 au cumpărat de la pârâtul L.M. terenul revendicat, înscris în titlul de proprietate nr. 227 din 27 aprilie 1994 emis pe numele pârâților, teren aflat în tarlaua „Vatră Sat” și care a făcut obiectul sentinței civile nr. 1694 din 30 martie 2000 pronunțată de Judecătoria Suceava, hotărâre ce ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

La data de 17 mai 2001 reclamanții au formulat o precizare de acțiune în care au arătat: că înțeleg să se judece, în calitate de pârât, numai cu numitul C.G.; că pârâții inițiali „urmează a fi scoși din cauză”; că revendică de la numitul C.G. suprafața de teren de 0,40 ha situată în comuna Bosanci, județul Suceava, în aceeași tarla „Vatră Sat”, teren pe care reclamanții pretind că l-au dobândit prin schimb potrivit sentinței civile nr. 3309 din 27 iunie 2000 a Judecătoriei Suceava. În ședința din 31 octombrie 2001 reclamanta B.I. și-a precizat din nou acțiunea în sensul că solicită obligarea „pârâților” să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 20 de ari situată în comuna Bosanci, teren care provine astfel: 4 ari prin cumpărare de la M.L.

conform sentinței civile nr. 1694 din 30 martie 2000 și 13 ari în urma schimbului cu G.G. conform sentinței civile nr. 3309/2000. În aceeași ședință de judecată (fila 38 dosar de fond) pârâtul C.G. s-a opus acțiunii în revendicare, arătând că: nu ocupă nici o suprafață de teren ce ar aparține reclamanților; deține suprafața de 8 ari teren aferent construcțiilor și mai ocupă, în prelungire 5,5 ari” care nu sunt trecuți în adeverința de proprietate și sunt concesionați de la primărie”; casa și terenul le stăpânește de 30 de ani și nu i s-a eliberat titlu de proprietate.

Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Suceava, prin sentința civilă nr. 3384 din 5 noiembrie 2003, a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pe pârât să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 800 mp teren situată în intravilanul satului Bosanci, comuna Bosanci, județul Suceava, pe aliniamentul „d-b-a-F-E-G-b-i” din planul de situație la raportul de expertiză efectuat în cauză de expert A.M. A fost obligat pârâtul la 4.856.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut din raportul de expertiză că reclamanții dețin, din suprafața de 2000 mp dobândită în baza sentinței civile nr. 1694/2000, doar suprafața de 1705 mp, iar din suprafața de 6500 mp dobândită conform sentinței civile nr. 3309/2000, doar 5658 mp, restul suprafeței fiind deținute de pârâtul C.G.

A mai motivat judecătoria că pârâtul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului pe care îl deține (nici pentru terenul aferent construcțiilor, 574 mp), dar cum reclamanții au fost de acord ca această suprafață de 574 mp să rămână în posesia pârâtului, a fost admisă acțiunea în revendicare pentru terenul de 800 mp. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de pârâtul C.G. a fost admis de Curtea de Apel Suceava care, prin decizia civilă nr. 738 din 23 martie 2004, a schimbat în tot hotărârea atacată în sensul că a respins ca nefondată acțiunea. Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut și motivat că sentința civilă nr. 1694 din 30 martie 2000 a Judecătoriei Suceava, prin care s-a constatat că la data de 9 ianuarie 1996 numitul M.L.

a vândut reclamanților suprafața de 20 ari teren, nu este opozabilă pârâtului care nu a fost parte în acel litigiu și că în acel proces terenul nu a fost efectiv identificat și măsurat, astfel că vecinătățile menționate au avut un caracter formal și neconcludent. Osebit, prin adeverința nr. 619/1996 și titlul de proprietate nr. 2090/2003, pârâtului C.G. i s-a stabilit dreptul de proprietate pentru 800 mp teren intravilan „Sat”, iar suprafața de 550 mp i s-a atribuit soției pârâtului (C.I.) încă din 1984 ca o compensație pentru un grav accident de muncă suferit la baza furajeră a fostei cooperative de producție din localitate, motive pentru care s-a conchis că pârâtul nu ocupă nici o suprafață de teren ce ar aparține reclamanților.

Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a respins ca nefondată acțiunea în revendicare, în termen legal, au declarat recurs reclamanții B.I. și B.C. care au invocat următoarele critici: expertiza efectuată în cauză conține concluzii ambigue; greșit și fără o motivare temeinică s-a reținut că pârâtul are dreptul la suprafața de 550 mp cât timp se invocă „o compensație în urma unui accident de muncă suferit în anul 1984”; pentru acest teren reclamanți-recurenți pretind că au un drept de proprietate recunoscut printr-o hotărâre judecătorească. Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed: Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. Examinând actele și lucrările dosarului se constată că instanțele nu au respectat în cauză menționatele prevederi legale. Astfel, prin acțiunea introductivă de instanță reclamanții au chemat în judecată un număr de șapte pârâți pentru a fi siliți să le predea în deplină proprietate un teren în suprafață de 0,20 ha, dobândit prin cumpărare, operațiune recunoscută prin sentința nr. 1694 din 30 martie 2000 a Judecătoriei Suceava, teren pentru care vânzătorii aveau titlul de proprietate nr. 227 din 27 aprilie 1994. La prima zi de înfățișare, reclamanții și-au modificat total acțiunea, atât cu privire la persoana chemată în judecată, cât și cu referire la obiectul revendicării.

Ei au cerut ca cei șapte pârâți „să fie scoși din cauză”, să fie citat în această calitate numai pârâtul C.G. de la care au revendicat un teren de 0,40 ha dobândit de această dată de reclamanții prin schimb potrivit sentinței civile nr. 3309 din 27 iunie 2000 a Judecătoriei Suceava. Ulterior, la data de 31 octombrie 2001, prezentă în instanță, reclamanta B.I. și-a schimbat din nou acțiunea solicitând ca să fie obligați „pârâții” a-i preda în proprietate un teren în suprafață de 20 ari (2000 mp), dobândit astfel: 4 ari prin cumpărare și 13 ari prin schimb (fila 37 dosar de fond). Or, 4 ari + 13 ari = 17 ari (1700 mp) și nu 20 de ari (2000 mp), cât reclamanta a menționat în ultima modificare de acțiune.

Întrucât instanțele nu au manifestat rol activ, se impune admiterea recursului, casarea hotărârilor date în cauză și reluarea judecății de la prima zi de înfățișare urmând ca instanța de trimitere să pună în vedere reclamanților să precizeze, în scris, ce suprafață de teren revendică, să identifice respectiva suprafață prin indicarea dimensiunilor și a megieșilor, de la ce persoane anume o revendică și care este titlul de proprietate pe care îl exhibă în dovedirea dreptului de proprietate. În rejudecare, ținând seama de precizările pe care le vor face reclamanții, se va dispune refacerea raportului de expertiză imobiliară, instanța de trimitere urmând a cere expertului ca la întocmirea lucrării să aibă în vedere și titlul de proprietate nr.2090 din 15 decembrie 2003 (fila 11 dosar apel), titlu emis pârâtului C.G.

după efectuarea raportului de expertiză în fața Judecătoriei Suceava, aspect ce trebuia lămurit de către instanța de apel, care greșit a respins probele suplimentare cerute de părți. Potrivit adeverinței nr. 1528 din 23 februarie 2004 eliberată de Primăria comunei Bosanci, județul Suceava (fila 9 dosar apel) soția pârâtului C.G., numita C.I., a suferit, în adevăr, în anul 1984, un accident de muncă „drept pentru care a fost compensată cu o suprafață de 0,06 ha din domeniul privat al comunei Bosanci din vecinătatea casei de locuit”. De aceea, în rejudecare, instanța de trimitere va stabili pe bază de dovezi, inclusiv prin relații lămuritoare de la primăria emitentă a adeverinței, locul exact unde este situat acest teren, prin individualizarea lui corectă, deoarece termenii folosiți „vecinătatea casei de locuit” sunt generali și echivoci.

Întrucât adeverința vorbește de o „compensare”, în rejudecare, se va stabili cu ce titlu este deținut acest teren de soția pârâtului (de proprietate, posesiune sau o simplă detențiune precară) pentru a fi astfel comparat cu titlul de proprietate pe care reclamanții pretind că îl au cu referire la același teren.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții B.I. și B.C. împotriva deciziei nr. 738 din 23 martie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Casează decizia, precum și sentința nr. 3384 din 5 noiembrie 2003 a Judecătoriei Suceava și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2005.