ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3099/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 359 din 28 mai 2003 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă, a fost respinsă acțiunea reclamantei B.E. în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Bosanci privind anularea dispoziției nr. 5 din 25 ianuarie 2002 emisă conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Din probele administrate instanța de fond a reținut că prin dispoziția nr. 5 din 25 ianuarie 2002 a Primăriei comunei Bosanci s-a respins notificarea contestatoarei B.E. prin care a solicitat restituirea suprafeței de 2,1 ha teren arabil situat în comuna Bosanci la locul numit „Hreasca” ce a aparținut în proprietate mamei sale T.R.

S-a constatat că regimul juridic al terenului în litigiu este reglementat de Legea nr. 18/1991 și că reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legii fondului funciar. Astfel, prin hotărârea nr. 19854 din 27 august 1992 Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a respins contestației formulată de B.E., T.L., T.V. și T.G. pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru mai multe suprafețe de teren printre care și suprafața de 2,1ha din punctul „Hreasca”. Împotriva acestei hotărâri s-a formulat plângere soluționată prin sentința civilă nr. 5824 din 4 iulie 1995 a Judecătoriei Suceava în sensul respingerii, soluția menținută prin decizia nr. 820 din 17 aprilie 1997 a Tribunalului Suceava.

Considerând incidente cauzei dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 întrucât terenul solicitat este supus regimului juridic al Legii nr. 18/1991, tribunalul a respins contestația reclamantei. Apelul declarat de reclamanta B.E. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 118 din 2 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă. S-a reținut că apelanta a investit instanța de fond numai cu cererea de anulare a dispoziției nr. 5/2002 emisă conform Legii nr. 10/2001, iar pentru celelalte trei cereri ce au fost formulate în baza Legii nr. 169/1997 și a Legii nr. 1/2000 nu se poate reproșa instanței de fond că nu s-a pronunțat asupra lor câtă vreme sunt în afara unei legale investiri.

Pe fond s-a constatat că hotărârea instanței de fond este legală întrucât nu s-a dovedit că terenul în litigiu a fost preluat abuziv de stat și a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar ceea ce exclude regimul juridic al Legii nr. 10/2001. În termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., în contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta B.E. criticând-o ca fiind nelegală. Recurenta susține că a învestit instanța de fond cu soluționarea a patru contestații împotriva deciziilor nr. 2, 3, 4 și 5 din 25 ianuarie 2002 emise de intimata Primăria comunei Bosanci în baza Legii nr. 10/2001, dar tribunalul nu s-a pronunțat decât asupra contestației la dispoziția nr. 5/2002, deși cererile au făcut obiectul unui singur dosar, respectiv dosarul nr. 2533/2002 al Tribunalului Suceava.

Deși pârâta a solicitat disjungerea celor patru contestații tribunalul nu s-a pronunțat asupra acestei cereri și pe fond nu a soluționat decât contestația împotriva dispoziției nr. 5/2002. Referitor la terenul în litigiu de 2,1 ha în punctul „Hreasca” recurenta arată că soluția instanței de apel ce a confirmat hotărârea tribunalului este nelegală deoarece pe această suprafață de teren ce face obiectul Legii nr. 10/2001 era construită o casă ce a aparținut mamei sale ce a fost înzestrată cu acest imobil de către părinți. În anul 1959, acest imobil a fost preluat fără titlu de stat în cadrul „întovărășirilor” de aceea nu apare ca fiind luat de CAP și acesta a fost motivul pentru care i s-a respins plângerea adresată în baza Legii nr. 18/1991.

Recurenta menționează că același lucru s-a întâmplat și cu celelalte case și terenuri ce fac obiectul celor trei contestații asupra cărora tribunalul nu s-a pronunțat. De asemenea se mai susține că instanțele nu i-au permis să dovedească cele expuse ce reprezintă preluarea abuzivă a imobilelor de către stat. Recursul declarat este fondat în raport de motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Verificând actele și lucrările dosarului se constată că recurenta-reclamantă a expediat prin poștă la Tribunalul Suceava patru contestații împotriva dispozițiilor nr. 2, 3, 4 și 5 din 25 ianuarie 2002 emise de Primăria comunei Bosanci în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 prin care s-au respins cele patru notificări adresate pentru restituirea în natură a imobilelor, teren și construcții ce au aparținut în proprietate mamei sale T.R.

Totodată contestațiile au fost înregistrate în dosarul nr. 2533/2002 al Tribunalului Suceava iar rezoluția de primire a acțiunilor a fost aplicată doar pe contestația împotriva dispoziției nr. 5/2002. La primul termen de judecată, completul a observat că este învestit cu contestații împotriva celor patru dispoziții și a dispus ca pârâta să depună la dosar documentație ce a stat la baza emiterii dispozițiilor (fila 44 dosar tribunal). Deși prin cererea aflată la fila 46 din dosarul instanței de fond, intimata Primăria comunei Bosanci a cerut disjungerea celor patru contestații, tribunalul nu s-a pronunțat asupra acestei cereri. Soluționând cauza în fond, tribunalul a respins ca nefondată doar contestația recurentei–reclamante împotriva dispoziției nr. 5/2002, deși fusese investit și cu alte trei contestații împotriva dispozițiilor nr. 2, 3 și 4 emise în baza Legii nr. 10/2001.

Această hotărâre a fost menținută în mod nelegal de instanța de apel care contrar evidenței a reținut că celelalte trei contestații sunt cereri adresate de reclamante în temeiul Legii nr. 169/1997 și Legii nr. 1/2000. În acest context este cert că, deși legal învestit cu soluționarea a patru contestații ale recurentei-reclamante tribunalul nu a analizat trei contestații ceea ce atrage nulitatea hotărârii pronunțate ceea ce atrage nulitatea hotărârii pronunțate. Cât privește respingerea contestației reclamantei împotriva dispoziției nr. 5/2002 instanțele nu au stabilit cert situația de fapt pentru lămurirea căreia se impunea și administrarea probei cu o expertiză pentru identificarea terenului de 2,1 ha din punctul Hreasca” în raport de faptul că în temeiul Legii nr. 18/1991 între părți s-a disputat doar suprafața de 1,04 ha din locul „Hreasca”.

De asemenea trebuia stabilit dacă terenul arabil în litigiu face parte din intravilanul comunei, modalitatea în care a fost preluat de stat și dacă pe acesta există edificată o locuință. Demersul recurentei-reclamante întemeiat pe Legea nr. 18/1991 pentru mai multe suprafețe de teren și imobile a fost respins tocmai pentru că nu s-a dovedit că bunurile au fost preluate de CAP, ori față de această situație trebuie lămurit în ce măsură pot fi restituite în baza Legii nr. 10/2001. Față de cele ce preced și în baza art. 312 alin. (1), (3) și art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei, va casa decizia atacată precum și sentința tribunalului și va trimite spre rejudecare Tribunalului Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta B.E. împotriva deciziei nr. 118 din 2 decembrie 2003 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Casează decizia atacată precum și sentința civilă nr. 359 din 28 mai 2003 a Tribunalului Suceava, secția civilă, și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 martie 2006.