ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3099/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 359 din 28 mai

2003 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă, a fost respinsă acțiunea

reclamantei B.E. în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Bosanci privind

anularea dispoziției nr. 5 din 25 ianuarie 2002 emisă conform dispozițiilor

Legii nr. 10/2001.

Din probele administrate instanța de

fond a reținut că prin dispoziția nr. 5 din 25 ianuarie 2002 a Primăriei

comunei Bosanci s-a respins notificarea contestatoarei B.E. prin care a

solicitat restituirea suprafeței de 2,1 ha teren arabil situat în comuna

Bosanci la locul numit „Hreasca” ce a aparținut în proprietate mamei sale T.R.

S-a constatat că regimul juridic al

terenului în litigiu este reglementat de Legea nr. 18/1991 și că reclamanta a solicitat

reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legii fondului funciar.

Astfel, prin hotărârea nr. 19854 din

27 august 1992 Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a respins

contestației formulată de B.E., T.L., T.V. și T.G. pentru reconstituirea

dreptului de proprietate pentru mai multe suprafețe de teren printre care și

suprafața de 2,1ha din punctul „Hreasca”.

Împotriva acestei hotărâri s-a

formulat plângere soluționată prin sentința civilă nr. 5824 din 4 iulie 1995 a

Judecătoriei Suceava în sensul respingerii, soluția menținută prin decizia nr. 820

din 17 aprilie 1997 a Tribunalului Suceava.

Considerând incidente cauzei

dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 întrucât terenul solicitat este supus

regimului juridic al Legii nr. 18/1991, tribunalul a respins contestația

reclamantei.

Apelul declarat de reclamanta B.E. împotriva

acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 118 din 2

decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă.

S-a reținut că apelanta a investit

instanța de fond numai cu cererea de anulare a dispoziției nr. 5/2002 emisă

conform Legii nr. 10/2001, iar pentru celelalte trei cereri ce au fost

formulate în baza Legii nr. 169/1997 și a Legii nr. 1/2000 nu se poate reproșa

instanței de fond că nu s-a pronunțat asupra lor câtă vreme sunt în afara unei

legale investiri.

Pe fond s-a constatat că hotărârea

instanței de fond este legală întrucât nu s-a dovedit că terenul în litigiu a

fost preluat abuziv de stat și a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 privind

fondul funciar ceea ce exclude regimul juridic al Legii nr. 10/2001.

În termenul prevăzut de art. 301 C.

proc. civ., în contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta B.E. criticând-o

ca fiind nelegală.

Recurenta susține că a învestit

instanța de fond cu soluționarea a patru contestații împotriva deciziilor nr. 2,

3, 4 și 5 din 25 ianuarie 2002 emise de intimata Primăria comunei Bosanci în

baza Legii nr. 10/2001, dar tribunalul nu s-a pronunțat decât asupra

contestației la dispoziția nr. 5/2002, deși cererile au făcut obiectul unui

singur dosar, respectiv dosarul nr. 2533/2002 al Tribunalului Suceava. Deși

pârâta a solicitat disjungerea celor patru contestații tribunalul nu s-a

pronunțat asupra acestei cereri și pe fond nu a soluționat decât contestația

împotriva dispoziției nr. 5/2002.

Referitor la terenul în litigiu de

2,1 ha în punctul „Hreasca” recurenta arată că soluția instanței de apel ce a

confirmat hotărârea tribunalului este nelegală deoarece pe această suprafață de

teren ce face obiectul Legii nr. 10/2001 era construită o casă ce a aparținut

mamei sale ce a fost înzestrată cu acest imobil de către părinți.

În anul 1959, acest imobil a fost

preluat fără titlu de stat în cadrul „întovărășirilor” de aceea nu apare ca

fiind luat de CAP și acesta a fost motivul pentru care i s-a respins plângerea

adresată în baza Legii nr. 18/1991.

Recurenta menționează că același

lucru s-a întâmplat și cu celelalte case și terenuri ce fac obiectul celor trei

contestații asupra cărora tribunalul nu s-a pronunțat.

De asemenea se mai susține că

instanțele nu i-au permis să dovedească cele expuse ce reprezintă preluarea

abuzivă a imobilelor de către stat.

Recursul declarat este fondat în

raport de motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Verificând actele și lucrările

dosarului se constată că recurenta-reclamantă a expediat prin poștă la

Tribunalul Suceava patru contestații împotriva dispozițiilor nr. 2, 3, 4 și 5

din 25 ianuarie 2002 emise de Primăria comunei Bosanci în baza prevederilor

Legii nr. 10/2001 prin care s-au respins cele patru notificări adresate pentru

restituirea în natură a imobilelor, teren și construcții ce au aparținut în

proprietate mamei sale T.R.

Totodată contestațiile au fost

înregistrate în dosarul nr. 2533/2002 al Tribunalului Suceava iar rezoluția de

primire a acțiunilor a fost aplicată doar pe contestația împotriva dispoziției

nr. 5/2002.

La primul termen de judecată,

completul a observat că este învestit cu contestații împotriva celor patru

dispoziții și a dispus ca pârâta să depună la dosar documentație ce a stat la

baza emiterii dispozițiilor (fila 44 dosar tribunal).

Deși prin cererea aflată la fila 46

din dosarul instanței de fond, intimata Primăria comunei Bosanci a cerut

disjungerea celor patru contestații, tribunalul nu s-a pronunțat asupra acestei

cereri.

Soluționând cauza în fond,

tribunalul a respins ca nefondată doar contestația recurentei–reclamante

împotriva dispoziției nr. 5/2002, deși fusese investit și cu alte trei

contestații împotriva dispozițiilor nr. 2, 3 și 4 emise în baza Legii nr. 10/2001.

Această hotărâre a fost menținută în

mod nelegal de instanța de apel care contrar evidenței a reținut că celelalte

trei contestații sunt cereri adresate de reclamante în temeiul Legii nr. 169/1997

și Legii nr. 1/2000.

În acest context este cert că, deși

legal învestit cu soluționarea a patru contestații ale recurentei-reclamante

tribunalul nu a analizat trei contestații ceea ce atrage nulitatea hotărârii

pronunțate ceea ce atrage nulitatea hotărârii pronunțate.

Cât privește respingerea

contestației reclamantei împotriva dispoziției nr. 5/2002 instanțele nu au

stabilit cert situația de fapt pentru lămurirea căreia se impunea și

administrarea probei cu o expertiză pentru identificarea terenului de 2,1 ha

din punctul Hreasca” în raport de faptul că în temeiul Legii nr. 18/1991 între

părți s-a disputat doar suprafața de 1,04 ha din locul „Hreasca”.

De asemenea trebuia stabilit dacă

terenul arabil în litigiu face parte din intravilanul comunei, modalitatea în

care a fost preluat de stat și dacă pe acesta există edificată o locuință.

Demersul recurentei-reclamante

întemeiat pe Legea nr. 18/1991 pentru mai multe suprafețe de teren și imobile a

fost respins tocmai pentru că nu s-a dovedit că bunurile au fost preluate de

CAP, ori față de această situație trebuie lămurit în ce măsură pot fi

restituite în baza Legii nr. 10/2001.

Față de cele ce preced și în baza

art. 312 alin. (1), (3) și art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul reclamantei, va casa decizia atacată precum și sentința tribunalului

și va trimite spre rejudecare Tribunalului Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta B.E. împotriva deciziei nr. 118 din 2 decembrie 2003 a Curții de

Apel Suceava, secția civilă.

Casează decizia atacată precum și

sentința civilă nr. 359 din 28 mai 2003 a Tribunalului Suceava, secția civilă,

și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 23 martie 2006.