ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1410/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 729 din 8 iulie 2009, Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D.M.M., împotriva pârâtei SC C. SRL pe care a obligat-o să plătească: suma de 14.535 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 1 februarie 2006 - 30 iunie 2009, suma de 355 lei lunar începând cu 1 iulie 2009 și suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța a reținut că, prin încheierea de ședință din data de 15 aprilie 2009, instanța a respins excepția necompetenței materiale în soluționarea pricinii, considerând că aceasta este de natură comercială, competența fiind atrasă de capătul principal al acțiunii care constă într-o obligație de a face (în principal, obligarea pârâtei la ridicarea cablurilor de fibră optică ce traversa terenul proprietate particulară sau autorizarea reclamantului la demolarea acestora pe cheltuiala pârâtei, iar – în subsidiar – obligarea la plata unei sume de bani cu titlu de chirie lunară pentru suprafața de teren ocupată de cabluri, precum și la plata prejudiciilor suferite). Pe fondul cauzei, s-a avut în vedere că pârâta a instalat un cablu pe terenul proprietatea reclamantului, fără a avea consimțământul acestuia, aducând prin aceasta atingere prerogativelor dreptului de proprietate.

De asemenea, s-a mai reținut că prin O.G. nr. 43/1997 s-a reglementat că zona de siguranță este reprezentată de suprafața de teren destinată exclusiv pentru semnalizarea rutieră sau alte scopuri legate de întreținerea și exploatarea drumului, zonă ce se extinde până la 1,50 m de la marginea exterioară a șantierului, în ipoteza unui drum situat la nivelul terenului. Și că potrivit aceluiași act normativ, zonele de protecție sunt cuprinse între marginile exterioare ale zonelor de siguranță și marginile zonei drumului, iar din probe a rezultat că pârâta a amplasat cablul în zona de protecție. Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 203 din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

În considerentele deciziei s-a reținut că excepțiile necompetenței materiale, prematurității acțiunii și netimbrării sunt nefondate. Cu privire la excepția de necompetență materială a instanței comerciale s-a dat eficiență prevederilor art. 4 C. com. ce instituie o prezumție relativă de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, indiferent de izvorul lor, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă chiar din acțiune. S-a considerat că fapta pârâtei de amplasare a unor cabluri de fibră optică reprezintă o obligație de comerț, legată de fondul de comerț ceea ce atrage competența instanței comerciale conform art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. S-a mai reținut că procedura concilierii prevăzută de art. 720 1 C. proc.

civ. a fost realizată, la dosarul cauzei, existând corespondența purtată între reclamant și pârâtă, iar cu privire la excepția netimbrării - la valoare - a petitului privind obligarea la contravaloarea folosinței terenului se verifică, motiv pentru care s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 983,10 lei taxă judiciară de timbru – conform art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 – și la 5 lei timbru judiciar – conform art. 3 din O.G. nr. 32/1995. Pe fond, curtea a apreciat că apelul pârâtei este nefondat, și că dispozițiile art. 16 alin. (2), art. 17 alin. (2) și art. 14 din O.G. nr. 43/1997 aduc doar limitări legale dreptului de proprietate al reclamantei și vizează raporturile reclamantului cu unitatea administrativ teritorială care administrează drumurile.

S-a mai statuat că pârâta este obligată să respecte dreptul de proprietate al reclamantei cu toate atributele sale: uzus, fructus și abusus. Împotriva deciziei, pârâta SC C. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. raportat la art. 1 pct. 1 C. proc. civ. și art. 720 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată următoarele: Decizia atacată conține motive contradictorii cu privire la soluțiile date excepțiilor de necompetență materială și prematurității cererii de chemare în judecată. Recurenta consideră că nu puteau fi respinse ambele excepții, întrucât ele se resping reciproc.

Astfel, excepția necompetenței materiale – fiind de ordine publică – impunea a se verifica dacă instanța de fond avea sau nu competență materială, indiferent de natura civilă sau comercială a litigiului, putându-se constata competența tribunalului – în primă instanță – doar dacă obiectul este neevaluabil în bani sau dacă valoarea obiectului cererii este de peste 100.000 lei. Recurenta susține că, pe logica instanței de apel, dacă litigiul este evaluabil în bani, competența materială ar aparține judecătoriei și nu tribunalului. De asemenea, se arată că între părți nu a intervenit niciun raport comercial, iar faptul că pârâta este o societate comercială nu atrage competența instanței comerciale, natura litigiului fiind una eminamente civilă ce vizează o pretinsă lezare a atributelor dreptului de proprietate.

- Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 112 C. proc. civ., recurenta susține că a invocat „excepția lipsei motivării în drept a acțiunii reclamantei, aceasta invocând la modul generic prevederile O.U.G. nr. 79/2002, ceea ce nu echivalează cu o motivare în drept conform art. 112 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - Capătul de cerere ce a fost admis nu a fost timbrat la valoare (acțiunea fiind timbrată la instanța de fond cu 19 lei) și, deși în apel s-a stabilit că taxa judiciară de timbru este în cuantum de 513 lei, instanța nu a dispus ca reclamanta să timbreze corespunzător acțiunea, o asemenea mențiune neregăsindu-se în dispozitivul deciziei atacate. - Pe fondul cauzei, recurenta consideră că nu i s-a cauzat niciun prejudiciu reclamantei, întrucât suprafața de teren poate fi folosită, invocând totodată și prevederile art. 14 art. 16 alin. (2) și art. 17 alin. (2) din O.G.

nr. 43/1997, concluzionând că prin lucrările efectuate nu s-a cauzat un prejudiciu reclamantei. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: - În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta susține existența considerentelor contradictorii cu privire la soluțiile date excepțiilor necompetenței materiale a tribunalului – Secția comercială în soluționarea cererii și prematurității acesteia.

Se constată că obiectul acțiunii deschise judecății constă într-o obligație de a face, respectiv de ridicare a unor cabluri de fibră optică amplasate pe terenul reclamantei sau autorizarea acesteia la efectuarea acestei operațiuni pe cheltuiala pârâtei, iar în subsidiar – în situația imposibilității ridicării cablurilor - obligarea la plata unei chirii lunare pentru suprafața de teren ocupată și a despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate. Cu privire la excepția necompetenței materiale s-a reținut că litigiul este de natură comercială, în raport de prevederile art. 4 C. com. ce instituie o prezumție relativă de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, precum și în raport de dispozițiile art. 3 C. com., apreciindu-se incidența prevederile art. 2 pct. 1 lit. a), respectiv că – în primă instanță – competența materială aparține tribunalului.

Soluția dată excepției prematurității acțiunii s-a fundamentat pe constatarea îndeplinirii procedurii concilierii prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. Față de această situație, criticile recurentei apar ca fiind fondate întrucât în condițiile în care litigiul a fost calificat ca fiind de natură comercială, instanța de apel avea obligația de a lămuri ce ipoteză din cele două reglementate de art. 2 pct. 1 lit. a) a avut în vedere la stabilirea competenței materiale a tribunalului în primă instanță, aceea că litigiul are caracter patrimonial, iar valoarea lui este de peste 100.000 lei sau aceea că nu este patrimonial și nu poate fi evaluabil. Din modul de redactare s-ar deduce că instanța s-a oprit asupra caracterului nepatrimonial al litigiului însă, observând considerentele avute în vedere la soluționarea excepției prematurității acțiunii, acestea vin în contradicție cu cele reținute anterior, întrucât este cunoscut faptul că prevederile art. 720 1 C. proc.

civ. capătă aplicabilitate doar în cazul proceselor și cererilor – în materie comercială – evaluabile în bani. Raportat la petitul principal al acțiunii deduse judecății, instanța avea a stabili în mod clar caracterul patrimonial sau nepatrimonial al cererii reclamantului astfel încât să poată stabili instanța competentă material în soluționarea cauzei. De asemenea, considerentele ce vizează stabilirea naturii comerciale a litigiului vin în contradicție cu rezolvarea dată excepției de necompetență materială, în contextul în care comercialitatea este analizată doar față de petitul secundar al acțiunii, făcându-se abstracție de petitul principal ce are ca obiect obligația de a face.

Atâta timp cât, instanța apelului nu a analizat aspecte esențiale ale cauzei, necesare în stabilirea competenței materiale, iar considerentele deciziei sunt contradictorii cu dezlegările date excepțiilor evocate, instanța de recurs nu poate să exercite controlul judiciar, așa încât, în considerarea celor arătate, Înalta Curte consideră că se impune casarea deciziei atacate astfel încât instanța apelului să lămurească toate aspectele expuse anterior ce țin de natura și caracterul litigiului, implicit a instanței competente material, situație ce face de prisos analizarea celorlalte motive de recurs dar, care vor fi avute în vedere, în rejudecare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC C. SRL Sfântu Gheorghe împotriva deciziei nr. 203 din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.