ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1785/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1785/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Mehedinți la data de 22 noiembrie 2007, precizată la data de 19 februarie 2008, reclamantul M.C. a chemat în judecată pe pârâții SC C.D. SA, SC S. SA, Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, Consiliul Local al Municipiului Drobeta Turnu Severin, solicitând ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtelor societăți comerciale la ridicarea rețelelor amplasate pe terenul proprietatea sa, ori obligarea acestora la plata sumei de 3.000 lei lunar, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul afectat de rețelele pârâtelor, cu cheltuieli de judecată.
Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Mehedinți, prin Sentința nr. 1073, pronunțată la data de 29 octombrie 2008, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC S. SA și a Consiliului Local Turnu Severin; a admis excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei Turnu Severin; a respins capătul de cerere privind obligația de a face, constând în mutarea rețelelor amplasate pe proprietatea reclamantului; a admis, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamant împotriva pârâtelor SC C.D.
SA - Centrul Zonal Târgu Jiu și SC S. SA, cu consecința obligării acestora să plătească reclamantului suma de 43.304 RON, echivalentul a 11.704 euro, reprezentând contravaloare lipsă folosință pe perioada august 2007 - februarie 2008 pentru terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare, autentificat din 5 iulie 2008; suma de 164 lei, reprezentând cheltuieli efectuate cu întocmirea proiectului de construcție și 2.300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Secția comercială a Curții de Apel Craiova, prin Decizia nr. 97, pronunțată la data de 5 mai 2009, a admis apelurile formulate de pârâții Consiliul Local al Municipiului Drobeta Turnu Severin, SC S. SA și SC C.D. SA - Centrul Zonal Târgu Jiu împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins, ca nefondată acțiunea reclamantului, respingând cererea de aderare la apel formulată de reclamant.
Împotriva menționatei decizii a formulat recurs reclamantul M.C., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu greșita aplicare a Legii nr. 10/2001 și a art. 481 C. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei instanței de apel în sensul respingerii apelurilor pârâților, și admiterii apelului reclamantului, schimbarea, în parte, a hotărârii apelate în sensul admiterii primului capăt de cerere al acțiunii formulată în contradictoriu cu SC C.D. SA, SC S. SA și Consiliul Local al Municipiului Drobeta Turnu Severin în sensul obligării pârâtelor la ridicarea rețelelor amplasate pe terenul proprietatea sa și mutarea acestora.
Intimații SC S. SA și Consiliul Local al Municipiului Drobeta Turnu Severin au solicitat, prin întâmpinările formulate în cauză, respingerea recursului și menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală. Este de observat că, la solicitarea instanței, în considerarea caracterului evaluabil în bani și a cererii reclamantului de obligare a pârâtelor la ridicarea rețelelor amplasate pe terenul proprietatea sa, acesta a precizat valoarea acestei cereri ca fiind de 10.000 lei, conform petiției depuse la dosar (fila 46), iar valoarea cererii în pretenții, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului afectat de rețelele pârâtelor, a fost stabilită la 43.304 lei. Așa fiind, constatând că obiectul cererilor reclamantului, evaluabile în bani, se situează sub valoarea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc.
civ., Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a invocat, din oficiu, ca motiv de ordine publică, necompetența materială a tribunalului de a soluționa pricina în primă instanță. În considerarea precitatelor dispoziții legale și obiectului cererii dedusă judecății - care excede sferei pricinilor date în competența tribunalului în primă instanță - Înalta Curte va admite excepția de necompetență materială a acestei instanțe de a soluționa cererile, cu care a fost învestită. Ca o consecință a admiterii acestei excepții, ridicată, din oficiu, în această fază procesuală, Înalta Curte apreciază ca fiind de prisos examinarea motivelor de recurs invocate de reclamant, ce vor fi avute în vedere ca apărări, cu ocazia rejudecării cauzei de către instanța competentă, astfel că, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., va admite recursul, va modifica decizia atacată, în sensul că va admite și cererea de aderare la apel formulată de reclamant, și, în conformitate cu dispozițiile art. 297 alin. (2) C. proc. civ., va anula sentința apelată și va trimite cauza spre judecare instanței competente, respectiv Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul M.C., împotriva deciziei Curții de Apel Craiova nr. 97 din 5 mai 2009, pe care o modifică, în sensul că admite toate apelurile formulate împotriva sentinței Tribunalului Mehedinți nr. 1073 din 29 octombrie 2008, pe care o anulează și trimite cauza spre judecare, în primă instanță, Judecătoriei Drobeta Turnu Severin. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.