ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 375/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Tribunalului Mehedinți, reclamanta SC C.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta U.J.C.C.

Mehedinți, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 345.237 Ron,

inclusiv T.V.A., reprezentând prețul folosinței terenului în suprafață totală

de 4.605 m.p., proprietatea reclamantei, situat în Drobeta Turnu Severin,

Județul Mehedinți și la plata cheltuielilor de judecată.

Secția comercială și de

contencios administrativ a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei, prin

sentința civilă nr. 1959/ C pronunțată, la data de 08 decembrie 2006, în

dosarul nr. 8412/2/2006.

Spre a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că este proprietara

terenului în suprafață de 4.605 m.p., cu privire la care solicită de la pârâtă

prețul folosinței; că prin hotărâri judecătorești irevocabile s-a stabilit că

acest teren este proprietatea pârâtei, apreciind că afirmația reclamantei, în

sensul că, potrivit art. 187 din Legea nr. 109/1996, pârâta nu poate deține

terenuri în proprietate, este fără relevanță, atât timp cât aceste hotărâri judecătorești

privesc o situație anterioară anului 1996, iar Legea nr. 109/1996 nu se aplică

retroactiv, la perioada când s-a primit terenul în proprietate, ci se aplică de

la momentul edictării ei.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de secția

comercială a Curții de Apel Craiova, prin sentința nr. 90 pronunțată la data de

11 aprilie 2007.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel, examinând sentința tribunalului prin prisma criticilor

referitoare la buna credință a cumpărătorului, la aplicarea Legii nr. 109/1996,

a reținut că, atât timp cât și reclamanta și pârâta pretind și dovedesc că

dețin titluri cu privire la terenul în suprafață de 4.605 m.p., nu pot fi

acordate reclamantei pretențiile solicitate, reprezentând contravaloarea

folosinței terenului de către pârâtă, având în vedere că nu în acest cadru

procesual se analizează titlurile de proprietate, întrucât instanța nu a fost

investită cu acțiune în revendicare și a apreciat ca fiind străine cauzei

referirile la modul de obținere al certificatului de atestare a dreptului de

proprietate și la forța probantă a acestuia.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs apelanta reclamantă invocând motivul prevăzut de art.

304 pct. 9.

În motivarea recursului s-a

arătat că instanțele fondului au pronunțat soluții nelegale, întrucât, contrar

dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., nu au stabilit adevărata

situație de fapt și de drept, neținând seama de faptul că reclamanta a fost

cumpărător de bună credință și beneficiază de această prezumție, potrivit art. 1898

C. civ., ca și de faptul că pârâta, în baza dispozițiilor art. 187 din Legea nr.

109/1996, nu putea deține terenuri în proprietate la data când a obținut

titlul, recurenta neprecizând relevanța criticilor aduse instanței de fond și a

afirmațiilor vizând fondul cauzei, față de decizia atacată și de dispozițiile art.

299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.

Intimata a solicitat, prin

întâmpinare, respingerea recursului, apreciind neîntemeiate criticile

recurentei, dat fiind că, în urma analizării probatoriului administrat,

instanțele s-au pronunțat motivat, temeinic și legal în cauză.

Recursul este nefondat.

Este de observat că în

susținerea recursului recurenta reiterează, în totalitate, criticile aduse prin

cererea de apel instanței de fond, extinzându-le, parțial, și asupra instanței

de apel, fără a le detalia cu privire la aceasta din urmă.

Astfel, nu se poate reține

că instanța de apel, constatând că, în cadrul procesual stabilit de reclamantă

în exercițiul dreptului său de dispoziție, cu privire la obiect, nu se poate

analiza și stabili care din titlurile invocate de părți cu privire la suprafața

în litigiu este mai bine caracterizat, a încălcat principiul rolului activ,

statuat de prevederile art. 129 C. proc. civ., știut fiind că rolul activ al

instanței nu este un mijloc de promovare a conduitei arbitrare a părților și nu

poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia

din părți și în apărarea intereselor acesteia - și că a nesocotit prevederile

și art. 1898 C. civ., sau cele ale art. 187 din Legea nr. 109/1996, ce nu-și

găsesc incidența în speță, față de obiectul cererii deduse prezentei judecăți.

Așa fiind, în temeiul art. 312

alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în

cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC C.C. SRL București, împotriva sentinței nr. 90 din 11 aprilie

2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi

6

februarie 2008.