ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5895/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 62 din 5 februarie 2007 a Curții de Apel Craiova, irevocabilă prin Decizia nr. 305 din 21 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis apelul reclamantului R.D. împotriva Sentinței civile nr. 1449 din 12 octombrie 2006 a Tribunalului Mehedinți în contradictoriu cu intimatele pârâte Primăria municipiului Turnu Severin și C.M. P. Drobeta-Turnu Severin, s-a schimbat sentința în sensul că s-a admis acțiunea reclamantului și s-a constatat nulitatea parțială a Dispoziției nr. 1270/2006 emisă de Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin, privind acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 143,25 mp, s-au menținut celelalte măsuri ale dispoziției, pârâta C.M.

"P." Drobeta-Turnu Severin, fiind obligată să emită dispoziție motivată privind notificarea reclamantului pentru suprafața de 143,25 mp. S-a reținut în considerentele deciziei că, pârâta C.M. "P." Drobeta-Turnu Severin este deținătoarea terenului pentru care a fost notificată Primăria Drobeta-Turnu Severin, conform Legii nr. 10/2001 astfel că, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceasta este competentă să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură ori, atunci când legea o prevede, asupra ofertei de restituire prin echivalent. Ori, cum notificarea cu privire la terenul deținut de pârâta C.M. "P." Drobeta-Turnu Severin, nu a fost soluționată de unitatea deținătoare, ci de Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin, sub acest aspect, dispoziția este nelegală, urmând a fi menținută doar în ceea ce privește acordarea măsurilor reparatorii pentru măsurile expropriate și demolate.

Prin Hotărârea nr. 2 din 28 mai 2008, Adunarea Generală Extraordinară a membrilor cooperatori ai C.M. "P." Drobeta-Turnu Severin, a hotărât acordarea de măsuri reparatorii în echivalent conform Legii nr. 10/2001, în sumă de 68.925 lei în favoarea reclamantului R.D., pentru terenul în suprafață de 78,16 mp ocupat de construcția C.T. - proprietatea S.C.M. "P." Drobeta-Turnu Severin. Prin Decizia nr. 362/R din 10 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți s-a stabilit cu putere de lucru judecat că Hotărârea nr. 2 din 29 mai 2008 nu echivalează cu o dispoziție de restituire în condițiile Legii nr. 10/2001 și care să poată fi contestată în condițiile acestei legi. Astfel, pe parcursul soluționării cauzei pendinte, pârâta a emis Dispoziția nr. 535 din 12 mai 2009 prin care a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent conform Legii nr. 10/2001 pentru terenul în suprafață de 78,16 mp proprietatea reclamantului R.D.

ocupat de construcția "C.T." ce aparține pârâtei în sumă de 68.781 lei. În ceea ce privește excepția tardivității formulării acțiunii, tribunalul a constatat că este neîntemeiată întrucât reclamantul s-a conformat disp. art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, introducând contestația înlăuntrul termenului de 30 de zile prevăzut de acest text de lege de la comunicarea dispoziției emisă de unitatea deținătoare. Cum dispoziția a fost comunicată reclamantului la 12 mai 2009 iar, acesta și-a precizat acțiunea inițială prin care a arătat că înțelege să conteste dispoziția, la data de 19 mai 2009, rezultă că prezenta contestație a fost introdusă în termenul legal, motiv pentru care excepția tardivității va fi respinsă.

În ceea ce privește fondul contestației, tribunalul a constatat că aceasta este temeinică și legală din considerentele ce urmează. Potrivit disp. art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în natură sau după caz, prin echivalent proprietarii imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. Așa cum rezultă din copia procesului-verbal întocmit la 20 ianuarie 1973 (prin care s-a stabilit valoarea imobilului din str. T., expropriat în baza Decretului nr. 226/1972), din memoriul justificativ și din tabelul anexă nr. 19 cu proprietarii imobilelor expropriate prin acel decret, de la reclamantul R.D. s-a expropriat suprafața totală de 78,16 mp compusă din suprafața construită de 58,16 mp și 20 mp partea reclamantului din curtea comună de 60 mp deținută împreună cu vecinii G.S.

și R.G. Dovadă certă a suprafeței de teren care a fost preluată de la reclamant, este și schița anexă la decretul de expropriere aflată la dosar în care este descrisă fiecare suprafață de teren, construcții și curte din P.E. colț cu str. T., expropriate de la reclamant și de la vecinii acestuia R.G. și G.S. Din înscrisurile menționate mai sus a rezultat că, reclamantul a fost expropriat de suprafața totală de 78,16 mp pentru care i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri prin dispoziția emisă de pârâtă. Certificatul de moștenitor nr. x/1954 pe care îl exhibă reclamantul pentru a dovedi că la adresa din str. T. a avut în realitate o suprafață mai mare (148,25 mp) decât cea menționată în dispoziția contestată, nu constituie o dovadă a proprietății asupra acestei ultime suprafețe, fiindcă certificatul de moștenitor nu reprezintă titlu de proprietate.

Testamentul întocmit la 7 mai 1953 de tatăl reclamantului, soției sale - respectiv mamei reclamantului, vizează imobilul situat în str. LV.S. care are ca vecini pe R.G. (unul dintre proprietarii expropriați împreună cu reclamantul), str. R., str. LV.S. și M.D., însă nu este prevăzută suprafața proprietății testate. În certificatul de moștenitor menționat mai sus învecinările terenului din T. fostă LV.S., nu corespund celor din schița întocmită cu ocazia preluării. Prin urmare, în limita învecinărilor înscrise în testament, singura dovadă certă a suprafeței expropriate o reprezintă înscrisurile întocmite cu ocazia preluării prin expropriere respectiv, procesul-verbal încheiat la 20 ianuarie 1973, memoriu justificativ, tabelul anexă nr. x și schița anexă H - planul de situație al imobilelor expropriate prin Decretul nr. 226/1972.

Cum sarcina probei proprietății imobilului la momentul deposedării abuzive revine în exclusivitate persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) și ale art. 23 din Legea nr. 10/2001 și cum, reclamantul nu a produs dovezi certe din care să rezulte că i s-a expropriat o suprafață mai mare decât cea înscrisă în actele sus-menționate, tribunalul a apreciat că, reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent, doar pentru suprafața menționată în dispoziția contestată.

Susținerea reclamantului referitoare la puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 62 din 5 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a dispus ca pârâta să emită dispoziție motivată privind notificarea reclamantului pentru suprafața de 143,25 mp, a fost considerată întemeiată întrucât, prin respectiva decizie nu a fost examinat fondul dreptului cuvenit reclamantului, ci doar persoana care trebuie să emită dispoziția, urmare notificării formulate. Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul R.D. solicitând admiterea apelului, iar pe fond să fie obligată intimata pârâtă la plata despăgubirilor ce i se cuvin, cu plata cheltuielilor de judecată.

A arătat că respingerea cererii pentru efectuarea unei expertize tehnice de specialitate în vederea valorii terenului, cu motivarea că numai Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are această competență de evaluare, este în afara legii, întrucât Titlul VII Cap. II, III din Legea nr. 247/2005 se referă numai la imobilele preluate abuziv de statul român, nu și la acelea preluate și deținute la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, care prin organele de conducere, restituie în natură sau acordă măsuri reparatorii prin echivalent. În aceste condiții, soluționarea contestației, stabilirea legalității deciziei, stabilirea cuantumului și acordarea despăgubirilor, revenea exclusiv instanței.

Cea de-a doua critică vizează greșita respingere a excepției puterii de lucru judecat, prin raportare la Decizia civilă nr. 62/2007 a Curții de Craiova, irevocabilă prin Decizia nr. 305/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin această ultimă hotărâre, instanța, analizând motivul de recurs invocat de intimata pârâtă C.M., privind suprafața de teren de 78,16 mp și nu de 143,25 mp. Totodată a arătat că intimata C.M. nu a contestat dispoziția inițială emisă de Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin. Pe fond menționează că a făcut dovada cu actele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 259/1926 și nr. 24/1903, actul de donație nr. 796/1927 și celelalte probe administrate în cauză, testament, certificat de moștenitor, că suprafața terenului expropriat a fost de 143,25 mp, cât s-a solicitat prin notificare, acte pe care instanța nu le-a luat în considerare.

Potrivit partajului voluntar din 1846, ținându-se seama și de lungimea terenului de 32 m dinspre str. R. de la răsărit și proprietatea M.P. de la apus, suprafața totală a terenului a fost de 576 mp, fiecărui coproprietar revenindu-i 288 mp. Potrivit partajului și schiței - lotul I - cu clădirile de pe el a revenit autorului apelantului reclamant P.R. în suprafață de 226 mp, iar lotul II lui G.R., în suprafață de 351 mp, diferența de până la 226 mp și anume 125 mp au rămas în indiviziune pentru intrarea la imobile și deservirea utilităților din curtea rămasă în indiviziune forțată. Împotriva acestei hotărâri de declarat apel reclamantul R.D. iar prin Decizia civilă nr. 341 din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova s-a admis apelul s-a schimbat hotărârea instanței de fond în parte în sensul admiterii în parte a contestatoarei completate și precizate și s-a anulat în parte Dispoziția nr. 535 din 12 mai 2009 emisă de S.C.M.

P. Drobeta-Turnu Severin și s-a constatat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 78,16 mp situat în Municipiul Drobeta-Turnu Severin "C.T." și s-a menținut restul dispozițiilor sentinței civile în ce privește excepția tardivității. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele considerente: Prima și ultima critică sunt legate între ele prin scopul urmărit și anume, efectuarea unui raport de expertiză în speță, în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor apreciate de către apelant ca fiind derizorii stabilite prin dispoziția atacată emisă de către intimată. Așa cum s-a arătat, în cauză nu se impune efectuarea unei expertize pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, întrucât potrivit dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, instanța nu mai are competența de a stabili cuantumul despăgubirilor.

Prin Decizia nr. 52 din iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005. Prin urmare per a contrari aceste prevederi ale art. 16 și urm. din legea menționată se aplică deciziilor/dispozițiilor emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

În prezent pentru această ultimă situație, instanța potrivit modificărilor Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 titlul VII, Cap. II, V și urm. ale dispoziții sunt de imediată aplicare, nu are competență, prerogativa de a stabili și individualiza cuantumul și natura despăgubirilor, a măsurilor reparatorii, întinderea lor sau modalitatea de acordare a acestora - această competența revine organismelor înființate potrivit Legii nr. 247/2005 Titlul VII, Cap. V. Aceste prerogative aparțin comisiilor înființate potrivit Legii nr. 247/2005.

Nu poate fi primită susținerea apelantului că Titlul VII, Cap. I, II, III se referă numai la imobile preluate abuziv de Statul Român, nu și la acelea preluate și deținute la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, "de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, care prin organele de conducere, restituia în natură sau acorda măsuri reparatorii prin echivalent". Oricum, la origine preluarea acestui teren s-a făcut, în mod indubitabil tot de către stat. Faptul că în prezent este deținut de către intimată, nu înseamnă că aceasta l-a preluat direct și individual, aceasta neexistând ca societate independentă separată de stat la vremea respectivă, preluarea s-a făcut de către stat conform procesului-verbal de preluare, și din diverse împrejurări determinate de situația existentă la acel moment.

Acest teren actualmente este deținut de către intimată. Astfel potrivit memoriului justificativ (dosar fond), terenurile au fost trecute în proprietatea statului, potrivit art. 1 al Decretului Consiliului Stat al RSR nr. 226 din 31 mai 1972, cu scopul de a se trece doar în folosința Cooperativei P. cu sediul în orașul Drobeta-Turnu Severin. În primul rând esențial de subliniat este faptul că apelantul citează art. 21 din Legea nr. 10/2001 în mod incorect și distorsionat.

Art. 21 din Legea nr. 10/2001 - pentru că față de cum este parțial redat corect, (fără a-l indica numeric), instanța apreciază că acesta a fost citat în apel - prevede stricto sensu că "Imobilele deținute la data intrării în vigoare a legii de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare". Prin urmare, strict acest text de lege prin el însuși nu prevede nici o referire la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, așa cum a încercat să-l redea apelantul în cererea formulată.

Acest articol nu trebuie privit însă în mod trunchiat ci, coroborat cu dispozițiile art. 1 din lege care prevede că imobilul preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de către, în speță, organizație cooperatistă, este posibilă acordarea de măsuri reparatorii în echivalent când restituirea în natură nu mai este posibilă. Or, în speță potrivit dispoziției emise restituirea în natură nu este posibilă, prin urmare reclamantul apelant fiind îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent. Se ține seama în cauză, că potrivit principiului disponibilității, reclamantul a înțeles să învestească instanța cu o acțiune, având ca obiect doar stabilirea întinderii dreptului și stabilirea cuantumului despăgubirilor la care este îndreptățit, fără nici o altă solicitare.

Aceste singure aspecte au fost în continuare susținute prin cererea de apel. Instanța în această situație este ținută potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să se pronunțe în limitele învestirii sale, în raport de voința părții care și-a stabilit astfel obiectul acțiunii. Așadar că aceste măsuri reparatorii prin echivalent propuse de către intimată, se stabilesc de către Comisia Centrală, rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Astfel în Cap. I art. 1 - legea face referire în privința procedurii de acordare a despăgubirilor aferente, la toate imobilele preluate abuziv, indiferent de persoana juridică ce a preluat imobilul iar Cap. V, art. 16 este edificator.

Astfel art. 16 alin. (1) se referă la faptul că deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificării, fără a distinge după cum este o organizație cooperatistă sau altă persoană juridică și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubiri însoțite de documentația aferentă, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe. În speță, intimata este entitatea învestită cu soluționarea notificării în sensul legii. Pentru dispozițiile emise de către autoritățile administrative publice locale se prevede în alin. (2 1 ) o altă procedură specială, în sensul că aceste dispoziții vor fi centralizate pe județe, la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de Prefect către Secretarul Comisiei Centrale.

Prin urmare, atâta timp cât pentru autoritățile administrative locale se prevede o procedură distinctă în alin. (2 1 ) art. 16 față de cea prevăzută în alin. (1) al aceluiași articol pentru entitățile învestite cu soluționarea notificării - reiese clar că alin. (1), nu se referă la autoritățile administrative publice locale, ci la toate celelalte persoane juridice, entități învestite cu soluționarea notificării, în a căror categorie intră intimata SCM P. Drobeta-Turnu Severin, ca persoană juridică revăzută în art. 1 și celelalte articole ale Legii nr. 10/2001, la care se referă expres această lege. Prin urmare, această procedură prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, se aplică și intimatei așa încât, instanța de judecată nu mai este abilitată să stabilească cuantumul despăgubirilor și ca atare ne mai impunându-se efectuarea unei expertize în cauză cu acest obiectiv.

Legea stabilește o metodologie unică în această privință și ca atare intimata, față de procedura reglementată expres de lege nici nu mai putea ea însăși prin actul emis în 2008 - când deja intrase în vigoare Legea nr. 247/2005 - să mai stabilească despăgubiri, ci trebuia să facă propuneri de acordare a despăgubirilor în conformitate cu dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, existând posibilitatea pentru apelant ca ulterior finalizării acestei proceduri la Comisia Centrală, în caz de nemulțumire sub aspect valoric, să atace ulterior pe calea contenciosului administrativ.

Chiar și din interpretarea logică și gramaticală a art. 3 din Legea nr. 247/2005, Titlul VII - care prevede la lit. c) înțelesul unor termeni și expresii din lege, se confirmă faptul că legea prevede distinct procedura prevăzută în prezentul titlu, ca metodologie unică, atât pentru persoana juridică cum ar fi AVAS, MFP, alte autorități publice centrale sau locale cât și pentru orice altă unitate deținătoare altele decât cele enumerate și în categoria cărora intră conform art. 1 din Legea nr. 10/2001 și organizațiile cooperatiste.

Aceasta rezultă din explicația dată în acest text de lege a noțiunii de entitate învestită cu soluționarea notificării și prin folosirea conjuncției sau a unei unități deținătoare sau persoană juridică abilitată de lege (AVAS, MFP, etc.), însuși legiuitorul făcând expres această distincție a ceea ce înseamnă entitate învestită cu soluționarea notificării, prin forma gramaticală folosită și prin raportare la textele Legii nr. 10/2001 în ansamblul ei. Legiuitorul a prevăzut această procedură specială în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, tocmai pentru a se ajunge la un mod de soluționare unitar și centralizat.

De reținut, că apelantul nu contestă restituirea în natură care este imposibilă, ci contestă despăgubirile, evaluarea acestora, aspect care așa cum s-a arătat nu instanța trebuie să le stabilească, instanța fiind ținută să aplice dispozițiile imperative ale legii și ale Deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - decizie pronunțată în recurs în interesul legii. Prin urmare în mod corect nu se impune efectuarea de către instanță a probei cu expertiză având ca obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor, neputând fi primită în consecință, nici ultima critică a apelului referitoare la cuantumul derizoriu al despăgubirilor stabilite prin dispoziția atacată, emisă către intimată, atâta vreme cât abilitata a stabili cuantumul despăgubirilor în această situație este Comisia Centrală așa cum s-a arătat - Legea nr. 10/2001 stabilind o metodologie unică.

Celelalte două critici ale apelului se circumscriu aceleași idei și scopul urmărit și anume stabilirea întinderii dreptului. Se reține că instanța de apel prin Decizia anterioară nr. 62/2007 de care se prevalează apelantul, nu a tranșat problema întinderii dreptului reclamantului, neanalizând pe fond acest aspect, ci soluția pronunțată a avut caracter strict procedural și anume de obligare a intimatei la emiterea unei dispoziții privind notificarea reclamantului pentru suprafața de 143,25 mp. Referirea instanței la suprafața de 143,25 mp - nu este în sensul stabilirii întinderii dreptului reclamantului, ci face trimitere doar la suprafața la care face referire reclamantul și asupra căreia s-a pronunțat Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin prin dispoziție, de fapt este descrisă dispoziția în privința celor reținute prin aceasta.

De asemenea nici prin Decizia nr. 305/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a tranșat în mod exclusiv această problemă a întinderii dreptului reclamantului. Pe fond în considerentele acestei decizii trebuie făcută distincția între suprafața expropriată, la această noțiune referindu-se intimata în recurs și suprafața solicitată la care se face referire în considerente de către instanță, și ceea ce se cuvine reclamantului. Înalta Curte de Casație și Justiție reține în considerente (ultimul paragraf), aspecte referitoare strict la suprafața solicitată, arătând că s-a solicitat suprafața de 143,25 mp în loc de 78,16 mp, dar nu stabilește ceea ce se cuvine părții, întinderea dreptului. Instanța vorbește doar de suprafața solicitată nu de cea expropriată sau cuvenită, nu a stabilit întinderea dreptului - care așa cum reiese din decizie nu a făcut obiectul de analiză.

Această cauză a avut ca obiect în recurs, față de soluția pronunțată de Curtea de Apel Craiova - stabilirea deținătorului terenului și cine trebuie să soluționeze notificarea. S-a mai reținut că în cauză nu există autoritate de lucru judecat așa cum pretinde apelantul, nefiind incidente dispozițiile art. 166 C. proc. civ. și nici art. 1201 C. civ., neexistând tripla identitate de obiect, părți și cauză cerute de lege și că nu trebuie confundată puterea de lucru judecat cu efectul substanțial al actului jurisdicțional. Ea vizează nu numai soluția pe fond, ci trebuie privită și din punct de vedere procedural. Din acest punct de vedere s-a reținut că trebuie făcută o distincție netă între opozabilitatea efectului substanțial și puterea de lucru judecat.

Uneori confundându-se cele două noțiuni se vorbește de putere de lucru judecat absolută care în realitate nu este altceva decât opozabilitatea erga omnes efectelor substanțiale ale hotărârii pronunțate în anumite materii, în care modificarea unei situații juridice trebuie oricum și respectată de toate subiectele de drept civil. În speță nu se regăsește nici această ultimă situație, atâta vreme cât, prin hotărârea pronunțată anterior și la care face referire apelantul, problema întinderii dreptului nu a fost tranșată pe fond. Prin urmare, se impunea o analiză riguroasă a întinderii dreptului reclamantului de către instanța de fond, în situația în care anterior aceasta nu a avut loc. Oricum, este esențial de reținut că prin notificarea formulată (Dosar nr. 4948/2006 al Tribunalului Mehedinți) reclamantul a solicitat doar suprafața de 136,32 mp și nu 134,25 mp.

Se observă că notificarea depusă în apel în xerocopie conține modificări vizibile ale cifrelor suprafețelor solicitate și de aceea instanța a dispus atașarea dosarului de la Tribunalul Mehedinți, din care reiese că suprafața este de 136,32 mp de unde rezultă că în apel s-a depus o notificare modificată. Dar dincolo de acest aspect, în situația în care s-ar considera că de fapt această solicitare din notificare, deși expresă, de 136,32 mp trebuie raportată la actele de care se prevalează reclamantul menționate în notificare, de unde ar rezulta, conform susținerii acestuia, întinderea dreptului mai mare, atunci trebuiau analizate aceste acte în mod coroborat cu celelalte probe administrate în cauză.

Din actele depuse la dosar, acte proprietate, acte vânzare-cumpărare x/1926, vânzare-cumpărare y/1903, act donație din 1927, nu reiese suprafața exactă și nici elementele care să conducă la stabilirea în concret a suprafeței de 143,25 mp. Certificatul de moștenitor nu reprezintă un act prin care să se facă dovada proprietății, neconstituind titlu de proprietate. Toate aceste acte, de vânzare-cumpărare, donație, dovedesc dreptul de proprietate al apelantului dar nu și întinderea exactă a dreptului. Însă la dosar există elemente care dau posibilitatea stabilirii întinderii dreptului și anume: memoriu justificativ întocmit în baza Decretului nr. 226/1972, a tabelului anexă coroborat cu schițele aflate la dosar, din care reiese că imobilul preluat se compunea din teren 58,16 mp construcții și 20 mp curte comună, în total 78,16 mp.

Nu se poate reține că suprafața de 78,16 mp este teren în plus, ce excede suprafața de 58,16 mp ocupată de construcții, nu sunt suprafețe de teren care se adaugă una la cealaltă, adunându-se pentru a da suprafața de 136,32 mp, ci suprafața de teren construcții de 58,16 mp face parte, se suprapune, incluzându-se în suprafața de 78,16 mp. Aceasta rezultă cu prisosință din memoriul justificativ și tabelul anexă la acesta din care rezultă fără echivoc, faptul că suprafața expropriată este de 78,16 mp din care construcții 58,16 mp. Deci se are în vedere o singură suprafața descrisă defalcat și nu două suprafețe distincte ce trebuie adunate. Argumentul esențial este adus însă de schițele (dosar apel), în care sunt evidențiate suprafața reclamantului 58,16 mp, cea a lui Răchitan 177 mp, și cea a lui Gomu 112,45 mp, iar curtea comună a tuturor acestora este de 60 mp pentru toate cele trei proprietăți arătate.

Iar din mențiunile de la dosar - unde se arată suprafața fiecăruia - reiese că prin împărțirea suprafeței, reprezentând curtea comună la fiecare și adăugând-o la fiecare suprafață de teren hașurată în schiță, rezultă următoarele suprafețe: - Răchitan - 197 mp (177 mp suprafață proprietate exclusivă la care se adaugă 20 mp curte comună). - Gomu Spini 132,45 mp (112,45 mp proprietate exclusivă la care se adaugă 20 mp curte comună din cei 60 mp curte comună). - Reclamantul R.D. 78,16 mp (58,16 mp proprietate exclusivă la care se adaugă 20 mp curte comună) deci nu mai mult de 78,16 mp. Această probă, se coroborează cu mențiunile din memoriul justificativ din care rezultă că terenul expropriat are valoarea de 176 lei, iar potrivit procesului-verbal din 20 ianuarie 1973 rezultă că prețul pe mp al terenului era de 2,25 lei.

Or, la un calcul simplu, prin împărțirea sumei totale, avută în vedere la valoarea terenului de 176 lei la valoarea pe mp de 2,25 lei, rezultă exact suprafața de 78,16 lei mp ce a fost expropriată și la care face referire memoriul justificativ. Or, în pofida unor acte care demonstrează cert un anumit aspect, nu se poale reține de către instanță o altă realitate juridică și o altă situație de fapt, față de susținerile apelantului. În condițiile legii, reclamantul și-a dovedit dreptul de proprietate în condițiile art. 23 din lege prin actele de proprietate depuse, conform și art. 23.1 din Legea nr. 250/2005, iar întinderea dreptului, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001 - prin raportare la actul normativ de preluare coroborat cu celelalte probe.

Din acest punct de vedere, nu pot fi primite nici susținerile apelantului, cu privire la faptul că suprafața de teren avută în proprietate se poate deduce din modalitatea de ieșire din indiviziune, astfel cum s-au stabilit loturile întrucât, nu este conformă cu celelalte probe administrate în cauză și ca atare reclamantul apelant nu a reușit să facă dovada susținerilor sale în privința suprafeței de 143,25 mp, în conformitate cu art. 1169 C. civ. Prin urmare, reține instanța de apel că dovada întinderii dreptului de proprietate se face numai în privința suprafeței de 78,16 mp, aceasta rezultând și din actul de preluare ca fiind expropriată, reclamantului neputându-i-se acorda așadar o suprafață mai mare decât cea care i-a fost preluată în mod efectiv.

Adică dacă i s-a expropriat doar 78,16 mp, nefăcând dovada unei suprafețe mai mari, atunci nu poate fi îndreptățit decât la această suprafață nu la o altă suprafață mai mare, ce nu a făcut dovada că i s-ar fi preluat efectiv. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R.D. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub aspectul următoarelor aspecte în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel reclamantul susține ca instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în condițiile în care se impunea stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru respectarea dreptului sau la un proces echitabil.

Recurentul susține nelegalitatea hotărârii instanței de apel și prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând că motivarea instanței de apel este eronată și străină de cauză fiind dată cu aplicarea greșită a legii. În aceeași idee să arată că pârâta păstrând în patrimoniul său bunul imobil ce a aparținut reclamantului, trebuie să plătească valoarea acestuia și nu statul care nu l-a avut niciodată în patrimoniu. Recurentul mai invocă incidența autorității de lucru judecat prev. de art. 166 C. proc. civ. și art. 1201 C. civ. și a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., raportat la limitele materiale ale dreptului de proprietate al reclamantului succesorul lui R.P. și R.V.

Se mai susține că în realitate pârâta ocupă o suprafață mai mare de teren decât cea expropriată, având în vedere că a construit un complex hotelier. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Instanța de apel a examinat motivele de apel invocate de reclamant prin prisma faptului că din actele de la dosar rezultă că dovada întinderii dreptului de proprietate vizează doar suprafața de 78,16 mp, fapt ce rezultă fără posibilitate de echivoc din actul de preluare. Ca atare în aceste condiții nefiind făcută dovada preluării decât pentru suprafața de 78,16 mp, susținerile reclamantului sunt nu numai nefondate dar și fără suport juridic.

Nefondată este și critica legată de motivarea hotărârii, și de nerespectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de apel analizează cauza chiar prin prisma dispozițiilor și considerentelor Deciziei nr. 305/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile în care această instanță nu a stabilit întinderea dreptului reclamantului. De altfel din această perspectivă în mod legal s-a reținut că nu este incidența nici excepția autorității de lucru judecat reglementată de art. 166 C. proc. civ. și art. 1201 C. civ. În ce privește dreptul reclamantului la despăgubiri în condițiile legii speciale, instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Potrivit prevederilor art. 13 lit. a) din Capitolul III Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind scopul stabilirii și plății despăgubirilor, stabilirea cuantumului final al despăgubirilor se face de Comisia Centrală constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care are ca principală atribuție emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire. Astfel după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 competența de a stabili cuantumul final al despăgubirilor revine și aparține efectiv Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor, conform procedurilor reglementate. Trimiterea la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu reprezintă lipsa plenitudinii de competență a instanțelor de judecată și o încălcare a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului.

Legea nr. 247/2005 a scindat în două procedura administrativă de acordare a măsurilor reparatorii, în sensul că în faza administrativă unitatea deținătoare emite doar decizia sau dispoziția prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar ulterior la Comisia Centrală, se stabilește valoarea finală a despăgubirilor și se emite titlul de despăgubiri. Or, și decizia emisă de Comisia Centrală este supusă cenzurii instanței de judecată, de contencios administrativ de această dată. Prin urmare, nici o etapă a procedurii administrative de restituire nu scapă controlului instanțelor de judecată, acestea având plenitudine de competență în funcție de etapa procedurii de restituire sau de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Din perspectiva celor expuse, nu este fondată nici unul din motivele de recurs invocate de reclamant, și nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R.D. împotriva Deciziei nr. 341 din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2010. Procesat de GGC - CL