ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3682/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria

Sectorului 2 București prin sentința civilă nr. 3838 din 22 aprilie 2008 a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată de reclamant și susținută

de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul

D.A. în contradictoriu cu pârâta SC F.D.F.E.E.E.M.S. SA, având ca obiect

pretenții în cuantum de 553.528 lei în favoarea Tribunalului București, secția comercială,

având în vedere că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 1

lit. a) C. proc. civ.

Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 8174 din 4 iulie 2008 a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul D.A. în contradictoriu cu pârâta SC F.D.F.E.E.E.M.S.

SA București în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 530.528 lei

contravaloarea lipsei folosinței.

A mai fost obligată

pârâta și la plata sumei de 18.730 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul D.A. este proprietar al imobilului

situat în București, sector 6, compus din teren în suprafață de 3000 mp, în

baza contractelor de vânzare nr. 780 din 11 iulie 1996 (suprafața de teren de

1000 mp, identificată prin tarlaua 33 parcela 16) și nr. 1392 din 23 iulie 1997

(suprafață de teren de 2000 mp identificată prin tarlaua 33 parcela 17).

Având în vedere că pe

parcela 17 este amplasat un stâlp de tensiune de 110 KV și ambele parcele sunt

traversate pe diagonală de liniile electrice aeriene, reclamantul s-a

considerat prejudiciat solicitând despăgubiri reprezentând contravaloarea

lipsei de folosință pentru acest teren.

Prin art. 16 din

Legea nr. 13/2007 asupra terenurilor și bunurilor proprietate publică sau

privată a altor persoane fizice ori juridice și asupra activităților desfășurate

de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacității energetice,

titularii autorizațiilor de înființare și titularii licențelor beneficiază, în

condițiile legii, pe durata lucrărilor de realizare și retehnologizare,

respectiv de funcționare a capacității energetice, de următoarele drepturi:

dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau

retehnologizării capacității energetice, obiect al autorizației; dreptul de uz

pentru asigurarea funcționării normale a capacității, obiect al autorizației de

înființare, pentru reviziile, reparațiile și intervențiile necesare; servitutea

de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele

electrice sau alte echipamente aferente capacității energetice și pentru acces

la locul de amplasare a acestora, în condițiile legii; dreptul de a obține

restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol

persoane și bunuri; dreptul de acces la utilitățile publice. Drepturile de uz

și de servitute au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal și se

exercită pe toată durata existenței capacității energetice sau, temporar, cu ocazia

retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparație, reviziei, lucrărilor

de intervenție în caz de avarie. Exercitarea drepturilor de uz și servitute

asupra proprietăților statului și ale unităților administrativ-teritoriale

afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată

durata existenței acestora. Exercitarea drepturilor de uz și de servitute

asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice, care se vor

realiza după intrarea în vigoare a prezentei legi, se face în conformitate cu

regulile procedurale privind condițiile și termenii referitori la durata,

conținutul și limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o

convenție-cadru, precum și pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor și a

despăgubirilor și a modului de plată a acestora, care se aprobă, împreună cu

convenția-cadru, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de

resort, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Proprietarii terenurilor și titularii activităților prevăzute la alin. (2) vor

fi despăgubiți pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor

vor fi avute în vedere următoarele criterii: - suprafața de teren afectată cu

ocazia efectuării lucrărilor; - tipurile de culturi și plantații, precum și

amenajările afectate de lucrări; - activitățile restrânse cu ocazia lucrărilor.

Cuantumul despăgubirilor se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în

care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească.

Dreptul de uz și de

servitute asupra terenurilor proprietate privată, restrângerea sau încetarea

unor activități prevăzute la alin. (2) se stabilește și se exercită cu

respectarea principiului echității, a dreptului de proprietate și a minimei

afectări a acestora.

Din concluziile

raportului de expertiză tehnică și ale completării lui rezultă că în porțiunile

de teren neafectate de traseul instalației electrice și care reprezintă 15% din

suprafața terenului, nu pot fi edificate construcții deoarece nu se pot

respecta retragerile impuse prin PUZ –ul coordonator sector 6.

Valoarea lipsei de

folosință a terenului în suprafață de 3000 mp în perioada 19 martie 2004 – 4

martie 2008 este de 530.528 lei.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 103/A din 22

februarie 2011 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC E.D.M. SA București

împotriva sentinței comerciale nr. 8174 din 4 iunie 2008 pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, stabilind în esență că în

raport de destinația terenului deținut de către reclamant ca proprietar, acesta

cunoaște o limitare a dreptului său de proprietate, prin aceea că pârâtei îi

este recunoscut de lege dreptul său de a traversa permanent terenul în litigiu,

și în caz de nevoie de a folosi acest teren pentru orice chestiune legală de

investirea, repararea și retehnologizarea întregii instalații, reclamantului

nefiindu-i permisă construirea.

Împotriva deciziei

comerciale nr. 103/A din 22 februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, a promovat recurs pârâta SC E.D.M. SA

București care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând

în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. admiterea recursului și

modificarea în tot a deciziei atacate cu consecința respingerii cererii de

chemare în judecată.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a evocat, în principal, că printr-o motivare

contradictorie, instanța de apel greșit a găsit aplicabilitatea în speță a

dispozițiilor art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007, ignorând principiul de

drept „

regit tempus actum

” și în egală măsură art. 1 C. civ. potrivit

căruia legea produce efecte numai pentru viitor și nu ea are caracter

retroactiv.

Atât instanța de fond

cât și cea de apel au absolutizat dreptul de proprietate, ignorând dispozițiile

art. 480 C. civ. care în partea sa finală permite legiuitorului să aducă

anumite restrângeri dreptului de proprietate, ceea ce a și făcut prin acte

normative anterioare punerii în posesie.

Intimatul-reclamant a

dobândit prin cumpărare în anul 1994, respectiv în anul 1995 dreptul de

proprietate asupra terenului, pe care se găsește din anul 1929 un stâlp de

înaltă tensiune cu liniile aferente, bunuri ce fac parte din rețelele electrice

de distribuție, situație pe care beneficiarul dreptului de proprietate o

cunoștea și a acceptat-o.

Intimatul-reclamant D.A.

a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte,

analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile

aduse de recurenta-pârâtă SC E.D.M.SA constată că acestea sunt nejustificate,

urmând a respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente.

Este de necontestat

că reclamantul D.A. a făcut pe deplin dovada dreptului de proprietate asupra

terenului intravilan în suprafață totală de 3000 mp, situat în București sector

6, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 780 din 11

iulie 1996 la Biroul Notarului Public E.G. și contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1392 din 23 iulie 1997 la Biroul Notarului Public M.T.

Așa cum precizează

pârâta în întâmpinarea depusă la data de 7 iunie 2007, linia electrică (LEA 110

KV Chitila – Crângași) care traversează terenul în discuție, a fost pusă în

funcțiune în anul 1929, cu respectarea legislației în vigoare la acel moment,

ulterior situația rețelelor electrice fiind reglementată prin Decretul nr. 76/1950,

O.U.G. nr. 63/1998, Legea nr. 318/2003 și Legea nr. 13/2007 a energiei

electrice în vigoare.

Constant,

jurisprudența a evidențiat că dispozițiile art. 16 alin. (4) și ale art. 37 alin.

(4) din Legea nr. 318/2003 sunt constituționale. Chiar dacă, prin instituirea

drepturilor de uz și servitute, titularul dreptului de proprietate suferă o

îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său, această limitare este în

acord cu prevederile art. 44 din Constituție, potrivit căruia conținutul și

limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Dreptul de

proprietate nu este un drept absolut, iar prin măsurile instituite de textele

legale criticate se asigură valorificarea fondului energetic, bun public de

interes național, astfel că nu contravin exigențelor principiului garantării și

ocrotirii proprietății private.

Prin multiplele sale

decizii, inclusiv decizia nr. 163 din 27 februarie 2007 Curtea Constituțională

a arătat că exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților

afectate de capacitățile energetice, cu titlu gratuit pe toată durata

existenței acestora, deși are ca efect lipsirea celor interesați de o parte din

veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formală și nici într-o

expropriere de fapt, ci duce la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu

contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la protecția proprietății

private. Este ceea ce a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza

Mellacher și alții împotriva Austriei, 1989, o speță referitoare la

reglementarea folosirii bunurilor. De asemenea, în cauza Sporrong și Lonnroth împotriva

Suediei, 1982, aceeași Curte a arătat că, întrucât autoritățile nu au trecut la

exproprierea imobilelor petiționarilor, aceștia puteau să-și folosească

bunurile, să le vândă, să le lase moștenire, să le doneze sau să le ipotecheze.

Din această

perspectivă, corect instanțele judecătorești anterioare au apreciat că

reclamantul are un titlu valabil care îi conferă un drept de proprietate

efectivă asupra terenului pe care se află amplasat un stâlp de tensiune de 110

kv și liniile electrice aeriene traversează în diagonală acest teren, însă

suportă o limitare a dreptului său atunci când este lipsit de

jus utendi

,

datorită servituții legale cu care este grevat. Concomitent cu restrângerea

dreptului de proprietate al reclamantului, pârâta înregistrează un beneficiu

care decurge din instituirea dreptului de superficie și dreptului de uz pentru

asigurarea funcționării normale a rețelei electrice.

În acest context a

fost dată eficiență art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007, fiind acordate despăgubiri

în concordanță cu raportul de expertiză tehnică, constatându-se că pe terenul

în litigiu nu se poate construi un imobil deoarece nu se pot respecta

restrângerile impuse prin PUZ-ul coordonator sector 6.

Având în vedere că

raportul juridic inițial, generat în anul 1929 când a fost amplasată rețeaua

electrică, își continua efectele sub imperiul mai multor legi, așa cum s-a

expus anterior, el va fi guvernat de efectele pe care le produce legea nouă,

litigiul de natură comercială intrând sub incidența Legii nr. 13/2007.

În baza art. 274 C.

proc. civ. urmează a obliga recurenta-pârâtă SC E.D.M. SA București la plata

sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului

reclamant D.A.

Pentru aceste

rațiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E.D.M. SA

București împotriva deciziei comerciale nr. 103/A din 22 februarie 2011

pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, nefiind

îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC E.D.M.SA București împotriva deciziei comerciale nr. 103

A din 22 februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Obligă

recurenta-pârâtă SC E.D.M. SA București la plata sumei de 10.000 lei cu titlu

de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului-reclamant D.A.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 17 noiembrie 2011.