ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 974/2016

Decizia nr. 974/2016

Din examinarea lucrărilor dosarului a constatat următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la 11 aprilie 2008, sub nr. x/4/2008, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC B. SA și Municipiul București prin Primar General, obligarea primei pârâte la a ridica pe cheltuiala sa instalația electrică subterană de înaltă tensiune aflată pe proprietatea sa, obligarea pârâtului Municipiul București prin Primar General la a permite pârâtei SC B. SA amplasarea instalației electrice de înaltă tensiune pe domeniul public al Municipiului București, obligarea pârâtei SC B. SA la plata de despăgubiri în sumă de 5 euro/mp/zi de la data de 15 iunie 2007 și până la efectiva îndeplinire a obligației de ridicare a instalației electrice.

În motivarea cererii s-a arătat, în esență, că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului din București, potrivit Contractului autentificat din 11 noiembrie 2003 la B.N.P. C. Ulterior, certificatele de urbanism ce au fost eliberate au atestat că terenul este liber de sarcini și nu există vreo piedică pentru ca reclamanta să se bucure pe deplin de proprietatea sa. La data de 15 iunie 2007, odată cu solicitarea de prelungire a certificatului de urbanism, reclamanta a aflat că nu poate realiza pe terenul proprietatea sa construcția pe care intenționa să o ridice, întrucât în subsolul terenului se află amplasată o instalație electrică de 110 kV. Împrejurările sus-menționate, precum și piedica în realizarea construcției îi afectează reclamantei dreptul său de proprietate, condiție în care a solicitat obligarea pârâtelor la ridicarea instalației electrice de înaltă tensiune, precum și la despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1073 - 1077 C. civ. raportat la art. 586 - 588 C. civ., art. 41 alin. (4) - (7) din Legea nr. 13/2007, art. 998 - 999 C. civ.

- Prin Sentința civilă nr. 6.556 din 4 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în Dosarul nr. x/4/2008, instanța a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

- Judecătoria Sectorului 1 București prin Sentința civilă nr. 5.363 din 3 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. x/299/2009, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București.

- Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 411R din 22 februarie 2010, a respins ca tardiv recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 5.363 din 3 aprilie 2009 a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la 6 mai 2010, sub nr. x/3/2010.

La termenul de judecată din data de 18 ianuarie 2011, instanța a admis excepția prematurității capătului de cerere privind dezdăunările, iar la termenul de judecată din 22 februarie 2010, reclamanta a micșorat câtimea pretențiilor deduse judecății, solicitând obligarea pârâtei SC B. SA la plata de dezdăunări în sumă de 1.693.900 RON.

- Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin Sentința comercială nr. 2.406 din 8 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2010, a respins, ca prematură, cererea reclamantei A. privind plata despăgubirilor și ca neîntemeiată în rest cererea acesteia.

- Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 375 din 8 octombrie 2012, a admis apelul reclamantei A. declarat împotriva Sentinței comerciale nr. 2.406 din 8 martie 2011 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că aceasta nu cuprinde motivarea în fapt și în drept conform art. 261 C. proc. civ.

- Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în rejudecare, prin Sentința civilă nr. 7.256 din 17 decembrie 2013, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții SC B. SA și Municipiul București prin Primar General în sensul că, a obligat pârâta SC B. SA la plata către reclamată a sumei de 14.997,87 euro, în echivalent lei la data plății, reprezentând despăgubiri calculate pentru perioada 15 iunie 2007 - 31 iulie 2013, precum și la plata lunară a sumei de 154,25 euro, în echivalent lei, calculată în continuare, cu începere din luna august 2013. A respins în rest cererea reclamantei, iar pârâta SC B. SA a fost obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 13.280,18 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:

La 15 august 2003, s-a emis pe numele lui D., E. și F., Titlul de proprietate nr. x/4, prin care aceștia dețineau în proprietate indiviză terenul situat în București, în suprafață de 370 mp.

Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 11 noiembrie 2003 de B.N.P. C., reclamanta A. a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren, liber de construcții, fiind menționată suprafața de 367,15 mp, liber de sarcini și servituți, pentru edificarea unei construcții, obținând în acest sens 3 certificate de urbanism, însă, prin adresa emisă de SC B. SA, i s-a adus la cunoștință că terenul respectiv este traversat de linia electrică subterană de înaltă tensiune (110.000 V) Filaret - Văcărești, care a fost pusă în funcțiune în anul 1986.

Totodată, SC B. SA i-a comunicat reclamantei că nu este de acord cu amplasamentul obiectivului, deoarece acesta afectează instalațiile SDFEEB existente în zonă, respectiv cablul NT 110 kV St. Filaret - St. Văcărești, aducându-i-se la cunoștința reclamantei că poate opta între mai multe variante în vederea obținerii unui aviz de amplasament favorabil: modificarea poziției obiectivului la distanțele minime față de instalațiile SC B. SA; schimbarea amplasamentului pentru obiectivul nou; solicitarea eliberării amplasamentului prin devierea sau mutarea instalațiilor, cu suportarea integrală a cheltuielilor aferente.

Prealabil, instanța a constatat că se impune determinarea regimului juridic al terenului pe care se află amplasată instalația electrică respectivă, astfel cum a dispus în mod expres instanța de apel, iar conform raportului de expertiză electroenergetică întocmit în cauză, precum și în acord cu actele de la dosar, instalația electrică datează din anul 1986, aceasta fiind anterioară trecerii terenului în proprietate publică.

S-a reținut că la data emiterii titlului de proprietate, în anul 2003, era în vigoare Legea nr. 318/2003 a energiei electrice care, la art. 37 alin. (4) prevedea că terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului.

Deși acest text de lege prevede expres că terenurile pe care se află rețelele electrice sunt în proprietatea publică, instanța a considerat că nu poate să ignore existența titlului de proprietate emis în anul 2003, prin care terenul respectiv a fost trecut în proprietatea privată.

Așadar, având în vedere titlul de proprietate, cu privire la care nu s-a făcut dovada anulării, precum și relațiile comunicate de Primăria Municipiului București, coroborat cu faptul că pârâtele nu au făcut nicio dovadă în sensul că, după anul 2003, terenul s-ar fi aflat în continuare în domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, instanța a reținut că regimul juridic actual al acestuia este de teren aflat în proprietatea privată.

S-a constatat că, potrivit raportului de expertiză electroenergetică, cablul ce traversează terenul proprietatea reclamantei are o lungime de 110 kV și că pentru determinarea regimului juridic al acestui cablu, a drepturilor și obligațiilor părților existente la data intrării terenului în proprietate privată, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 3 pct. 8, pct. 23 și pct. 35 din Legea nr. 318/2003, în sensul că, la momentul emiterii titlului de proprietate (când a avut loc trecerea terenului în proprietatea privată a persoanelor fizice), pe terenul respectiv exista o capacitate energetică, reprezentată de o rețea electrică de distribuție, iar SC B. SA era operatorul de distribuție, titular de licență pentru exploatarea comercială a acestei capacități.

Art. 18 alin. (3) din același act normativ prevede că dreptul de uz asupra terenului pentru asigurarea funcționării normale a capacității energetice se întinde pe toată durata funcționării capacității, iar exercitarea lui se face ori de câte ori este necesar pentru asigurarea funcționării normale a capacității.

Astfel, la momentul la care terenul respectiv a trecut în proprietatea privată a autorilor reclamantei, precum și la momentul dobândirii dreptului de proprietate de către reclamantă, era în vigoare Legea nr. 318/2003, care atribuia operatorului de distribuție, titular al licenței de exploatare, un drept de uz asupra terenului aflat în proprietate privată, pe toată durata existenței capacității energetice, drept de uz ce se bucură de continuitate, întrucât a fost reglementat, în mod identic, și prin Legea nr. 13/2007 a energiei electrice (art. 16 și art. 19), în vigoare la data sesizării instanței, care a abrogat Legea nr. 318/2003, precum și prin Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale (art. 12 și 14), în vigoare.

Așadar, instanța a constatat că, încă de la momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului de către autorii reclamantei și de către reclamantă, terenul respectiv era afectat de o rețea de distribuție a energiei electrice, executată anterior, în anul 1986, pentru care pârâta SC B. SA beneficiază, în temeiul legii, de un drept de uz, pe toată perioada funcționării capacității energetice. Acest drept de uz îi conferă pârâtei anumite drepturi, prevăzute de dispozițiile legale mai sus menționate, constituind o limitare legală a prerogativelor dreptului de proprietate al reclamantei, în considerarea caracterului de utilitate publică a capacităților energetice.

Instanța a mai reținut că existența dreptului de uz nu este condiționată de aspectul cunoașterii de către titularii dreptului de proprietate asupra terenului a existenței capacității energetice respective și că simpla existență a acestei capacități energetice, înființată anterior trecerii terenului în proprietate privată, este suficientă pentru recunoașterea dreptului de uz, consacrat în mod expres prin lege. Desigur, reclamanta se poate îndrepta oricând împotriva vânzătorilor terenului, în temeiul răspunderii acestora pentru evicțiune, indiferent de atitudinea subiectivă a lor. Însă, dat fiind dreptul de uz al pârâtei SC B. SA asupra părții din terenul proprietatea reclamantei care este afectat de capacitatea energetică, consacrat de lege, la care inclusiv expertul în specialitatea electroenergetică a făcut referire, s-a apreciat că reclamanta nu poate solicita și obține obligarea pârâtelor la mutarea respectivei instalații electrice, fiind ținută a suporta limitările dreptului său de proprietate, justificate de un interes public. Totodată, instanța a mai constatat că, potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, titularul dreptului de uz este operatorul de distribuție, ca titular de licență, neavând relevanță din această perspectivă faptul că este vorba de un operator privat.

Chemată a se pronunța asupra constituționalității dispozițiilor art. 16 alin. (4) din Legea nr. 318/2003, Curtea Constituțională a reținut că aceste prevederi au caracter constituțional, nefiind vorba de o expropriere de fapt, dreptul de uz și de servitute având drept scop "asigurarea valorificării fondului energetic, bun public de interes național, în deplină conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (7) din Constituție, referitoare la obligația titularului dreptului de proprietate cu privire la respectarea oricăror sarcini ce îi revin potrivit legii sau obiceiului".

Din această perspectivă, conform dispozițiilor instanței de apel, a fost analizată și oportunitatea mutării capacității energetice de pe terenul proprietate a reclamantei. Astfel, instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză electroenergetică, conform cărora, există posibilitatea fizică a modificării traseului cablului, dar lungimea traseului ar crește, în mod substanțial, datorită specificului tramei stradale din zonă, apărând astfel costuri suplimentare semnificative pentru devierea traseului. Expertul a mai menționat că, pentru o lucrare de deviere de asemenea amploare, soluția dată trebuie să rezulte în urma unui studiu de specialitate.

Așadar, instanța a apreciat ca neîntemeiate primele două capete de cerere.

Nu în ultimul rând, conform art. 37 alin. (7) din Legea nr. 318/2003, text preluat de art. 41 alin. (7) din Legea nr. 13/2007, cheltuielile pentru modificarea instalațiilor de distribuție a energiei electrice, ca urmare a racordării de noi utilizatori sau a schimbării caracteristicilor energetice inițiale ale utilizatorilor existenți, inclusiv pentru eliberarea unor amplasamente, sunt suportate de cel care a generat modificarea. Așadar, în temeiul acestor dispoziții legale, pentru a obține mutarea amplasamentului rețelei electrice, reclamanta trebuie să suporte cheltuielile aferente.

În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului în integralitatea sa, instanța a constatat că, potrivit dispozițiilor instanței de apel, se impune acordarea de despăgubiri reclamantei pentru afectarea dreptului său de proprietate, instanța urmând să stabilească doar cuantumul acestor despăgubiri.

Conform art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007, în vigoare la data inițierii litigiului, proprietarii terenurilor și titularii activităților afectați de exercitarea de către titularii de licență și autorizații a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi despăgubiți pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii: suprafața de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor; tipurile de culturi și plantații, precum și amenajările afectate de lucrări; activitățile restrânse cu ocazia lucrărilor. Cuantumul despăgubirii se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească.

Pe baza probatoriului administrat în cauză, contrar susținerilor reclamantei, instanța a apreciat că nu se justifică acordarea de despăgubiri pentru întreaga suprafață de teren, ci doar pentru cea efectiv afectată de capacitatea energetică.

Potrivit raportului de expertiză electroenergetică, cablul în discuție traversează terenul proprietate a reclamantei paralel cu gardul limită a proprietății, axul cablului fiind situat la o distanță de 1,5 m de acest gard. De asemenea, expertul a arătat că este afectată suprafața de 80 mp, ceea ce reprezintă mai puțin de 25% din suprafața întregii proprietăți, fiind astfel de presupus că un aviz favorabil condiționat de respectarea normelor legale, acordat de distribuitorul de electricitate, ar favoriza stingerea litigiului. Nu în ultimul rând, potrivit expertului, construcția ce s-ar realiza pe terenul obiect al litigiului s-ar putea ridica în înălțime, lăsând la sol o zonă liberă pe traseul cablului de 110 kV, pe suprafața menționată mai sus, dar care s-ar mărgini la o înălțime rezonabilă (de exemplu 3 - 4 m) deasupra căreia ar putea fi folosită în beneficiul proprietății și suprafața care la sol trebuie lăsată liberă din considerente de protecție și siguranță a instalațiilor.

Instanța a reținut că nu este afectată întreaga suprafață de teren, ci doar aproximativ 25% din aceasta și, dacă s-ar reface planul de amplasament al construcției cu respectarea zonei de protecție și siguranță, reclamanta ar putea obține un aviz favorabil pentru construire. Prin urmare, reclamanta nu este împiedicată, în mod absolut, să ridice o construcție pe terenul respectiv, fiind ținută doar a asigura protecția zonei afectate. De altfel, din adresa emisă de SC B. SA a rezultat că aceasta i-a propus reclamantei și variante în care era posibilă realizarea construcției fără modificarea amplasamentului rețelei electrice, prin modificarea poziției obiectivului la distanțele minime față de instalații, respectiv prin schimbarea amplasamentului pentru obiectivul nou.

În atare condiții, instanța a acordat reclamantei contravaloarea lipsei de folosință doar pentru suprafața de teren afectată de capacitatea energetică, fiind vorba de 80 mp.

În determinarea sumei la care este îndreptățită reclamanta, instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză în construcții, întocmit de expert G., prin care a fost determinată contravaloarea lipsei de folosință aferentă suprafeței afectate, pe perioada iunie 2006 - iulie 2013, ajungându-se la valoarea de 17.406 euro.

Instanța nu a acordat însă reclamantei întreaga sumă determinată de expertul în construcții, având în vedere că, din eroare, expertului i s-a comunicat o perioadă greșită de referință. Astfel, deși prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat despăgubiri cu începere din luna iunie 2007, expertul a calculat despăgubirile cu începere din luna iunie 2006, cu un an înainte. Prin urmare, având în vedere tabelul întocmit de către expert, instanța a determinat suma care i se cuvenea reclamantei conform cererii formulate, pentru perioada 15 iunie 2007 - iulie 2013, scăzând din suma totală determinată de expert valoarea aferentă perioadei iunie 2006 - mai 2007, precum și jumătate din valoarea aferentă lunii iunie 2007, rezultând suma totală de 14.999,87 euro, care se cuvine reclamantei, conform limitelor învestirii.

Cât privește obiecțiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză în construcții, instanța a constatat că acestea vizează în esență împrejurarea că expertul desemnat nu a luat în considerare unele realități incontestabile, precum faptul că terenul se află în imediata apropiere a traseelor de transport, în apropierea spațiilor comerciale și a instituțiilor socio-urbane, în apropiere de Parcul Tineretului, că în imediata vecinătate sunt case, curți și blocuri, pe stradă există rețele electrice, apă, canalizare, gaze naturale, faptul că este vorba de un teren prevăzut cu utilități în incintă, iar nu doar la stradă, și că nu a luat în considerare Standardele Internaționale de evaluare, ediția 2011, și informațiile furnizate de Îndreptarul tehnic pentru evaluare imediată la prețul zilei.

Referitor la aceste obiecțiuni, instanța a constatat că expertul a formulat răspuns convingător, arătând că terenurile din oferte se vând în vederea construirii, iar această utilizare este facilitată de prezența rețelelor de utilități stradale, prezența utilităților în incintă nefiind un avantaj. A arătat expertul că statisticile se referă numai la apartamente, deoarece ofertele publicate pentru alte imobile, inclusiv terenuri, sunt prea puține și diverse pentru a permite o analiză statică, că nici Standardele internaționale de evaluare și nici Institutul Național de Statistică nu prezintă nici oferte, nici tranzacții, iar Îndreptarul tehnic pentru evaluare imediată la prețul zilei se referă la costurile elementelor de construcții, prețurile indicate fiind generale și informative, necuprinzând detalii pentru fiecare teren și neputând înlocui comparația cu tranzacțiile. Nu în ultimul rând, expertul a aplicat corecții individuale la prețurile unitare din fiecare ofertă, toate ofertele aflându-se în imediata apropiere a terenului evaluat.

Prin urmare, având în vedere faptul că raportul de expertiză în construcții și răspunsul expertului la obiecțiuni au fost temeinic motivate de expert, instanța a apreciat că simpla intenție a reclamantei de a obține o valoare mai mare a despăgubirilor nu justifică efectuarea unei contraexpertize în cauză.

Pentru toate aceste considerente, instanța a admis în parte cererea și a dispus obligarea pârâtei SC B. SA la plata către reclamantă a sumei de 14.999,87 euro, în echivalent lei la data plății, reprezentând despăgubiri calculate pentru perioada 15 iunie 2007 - 31 iulie 2013, precum și la plata lunară a sumei de 154,25 euro, în echivalent lei, calculată în continuare, cu începere din luna august 2013, reprezentând contravaloare lipsă de folosință, determinată la nivelul ultimei luni din perioada expertizată și numai pentru suprafața de 80 mp afectată de capacitatea energetică.

Prin acordarea unor despăgubiri echitabile, ca echivalent al îngrădirii dreptului de proprietate al reclamantei, instanța a apreciat că se păstrează justul echilibru care trebuie să existe între interesul particular al acesteia și interesul general care, în cauză, vizează capacitatea energetică a Municipiului București, nefiind încălcat art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Instanța a respins în rest cererea ca neîntemeiată, având în vedere dreptul de uz de care beneficiază pârâta SC B. SA asupra suprafeței de teren afectată de capacitatea energetică și luând în considerare faptul că măsura mutării amplasamentului cablului electric nu este una oportună. Desigur, din proprie inițiativă, pentru a evita plata în continuare a despăgubirilor lunare, pârâta poate să procedeze la găsirea unor soluții alternative privind amplasamentul rețelei electrice.

În prezenta cauză, instanța a constatat că pârâta SC B. SA a căzut în pretenții prin admiterea în parte a acțiunii, motiv pentru care a dispus obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei totale de 13.280,18 RON cheltuieli de judecată, compusă din suma de 2.574,68 RON taxă de timbru calculată la valoarea pretențiilor admise (luând în considerare valoarea în lei a pretențiilor, calculată la cursul valutar menționat în raportul de expertiză în construcții), 5 RON timbru judiciar, 10,50 RON taxă judiciară de timbru și timbru judiciar din apel, 2.500 RON onorariu expertiză electroenergetică, 1.500 RON onorariu expertiză în construcții, 6.690 RON onorariu de avocat, conform dovezilor de la dosarul cauzei.

- Prin Decizia civilă nr. 265 din 18 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 7.256 din 17 decembrie 2013 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

A admis apelul formulat de pârâta SC B. SA și drept urmare, a dispus schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

- Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă prin Decizia nr. 3.521 din 11 noiembrie 2014, a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 265 din 18 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

A respins recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva aceleiași decizii, ca inadmisibil.

- În rejudecarea cauzei după casare, prin Decizia civilă nr. 1.390 A din 1 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanta A. și de pârâta SC B. SA București, împotriva Sentinței civile nr. 7.256 din 17 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul București prin Primar General.

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în raport de probatorul administrat în cauză, Curtea a reținut următoarele:

- În ceea ce privește apelul declarat de pârâta SC B. SA, Curtea a reținut că, prima instanță a făcut o justă analiză și interpretare a prevederilor legale speciale aplicabile domeniului energiei electrice în raport de situația concretă a cauzei și anume a constatat că, potrivit actelor de la dosar, la data de 15 august 2003 s-a emis Titlul de proprietate pe numele foștilor proprietari D., E. și F. pentru terenul situat în București, în suprafață de 370 mp.

Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 11 noiembrie 2003 de B.N.P. C., reclamanta A. a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren, liber de construcții, de sarcini și servituți.

Prin retrocedarea terenului și emiterea titlului de proprietate mai sus menționat bunul a trecut în proprietatea privată a unor persoane fizice și ulterior, prin cumpărare în proprietatea reclamantei. Nici în fața instanței de fond și nici în apel, apelanta SC B. SA nu a administrat nici o probă care să releve că terenul se află în continuare în domeniul public al statutului sau al unităților administrativ-teritoriale astfel că, în mod corect, a reținut instanța de fond că terenul în litigiu este proprietatea privată a reclamantei.

Pe acest teren este amplasată o instalație subterană de distribuție a energiei electrice încă din anul 1986, pentru care SC B. SA, ca operator de distribuție în calitate de titular de licență beneficiază în temeiul legii de un drept de uz pe toată perioada de funcționare a capacității energetice.

În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 318/2003, în vigoare la data trecerii terenului în proprietate privată, titularul dreptului de proprietate asupra terenului afectat de acest drept de uz este ținut să respecte sarcina ce îi revine potrivit legii sau obiceiului.

De altfel, cu privire la aceste aspecte, respectiv că terenul în litigiu se află în proprietatea reclamantei și că prin existența în continuare a cablului subteran de 110 kV este afectată exercitarea deplină a dreptului de proprietate asupra terenului a statuat în primul ciclu procesual Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 375 din 8 octombrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2010.

Contrar afirmațiilor pârâtei SC B. SA, Curtea a constatat că în considerentele acestei decizii s-a reținut că, în speță, dreptul reclamantei A. este afectat în însăși substanța sa și devine precară, dată fiind interdicția de a construi determinată de existența cablului subteran și că dreptul de uz și servitute instituite prin lege asupra proprietății private a unui terț reprezintă o limitare a dreptului de proprietate al acestuia și în lipsa unei despăgubiri restrângerea exercitării folosinței bunului apare ca o sarcină excesivă și împovărătoare pentru proprietar, iar pentru menținerea unui just echilibru între interesul general și cel particular, în virtutea principiului echității și al dreptului proprietarului la respectarea bunurilor sale, este obligatorie acordarea unor despăgubiri care să asigure acoperirea prejudiciului suportat de către proprietar prin restrângerea prerogativelor prevăzute de art. 480 C. civ., art. 44 alin. (5) din Constituție, art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, asupra cerințelor prevăzute pentru admisibilitatea răspunderii civile delictuale (prejudiciu, faptă și legătură de cauzalitate) s-a pronunțat însăși instanța de apel în decizia mai sus menționată, aceasta reținând că reclamata suferă un prejudiciu, cauzat de existența instalației de distribuție a energiei electrice aparținând pârâtei SC B. SA și că există o legătură de cauzalitate evidentă între restrângerea exercitării dreptului de proprietate al reclamantei A. și dreptul de uz aparținând pârâtei SC B. SA.

A apreciat ca neîntemeiată și critică potrivit căreia instanța a acordat despăgubiri fără a analiza întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale. În urma administrării probei cu două expertize de specialitate, energoelectrică și evaluatorie, instanța de fond a apreciat că reclamantei i se cuvin despăgubiri numai pentru suprafața de teren afectată de existența cablului subteran aparținând SC B. SA nu așa cum a solicitat reclamanta, pentru toată suprafață de teren.

- În ceea ce privește apelul declarat de reclamanta A., Curtea a reținut că aceasta a criticat acordarea despăgubirilor doar pentru suprafața de teren efectiv afectată de existența instalației electrice subterane - 80 mp și nu pentru întregul teren în suprafață de 367,15 mp, susținând că dreptul său de proprietate este afectat în totalitatea sa în considerarea situației speciale în care se află reclamanta și a intenției cu care a fost achiziționat imobilul - construirea unei locuințe fapt imposibil până în prezent ca urmare a avizelor negative emise de către SC B. SA.

Reclamanta A. a criticat și soluțiile de respingere a capetelor de cerere 1 și 2 privind obligarea pârâtei SC B. SA la ridicarea, pe cheltuiala sa, a cablului electric subteran și amplasarea acestuia pe domeniul public al Municipiului București.

Referitor la cererea reclamantei de ridicare a instalației electrice de pe terenul proprietatea sa și amplasarea acesteia pe domeniul public al Municipiului București, Curtea a constatat că instanța de fond a administrat proba cu expertiza tehnică judiciară de specialitate electroenergetică, potrivit căreia există posibilitatea tehnică a modificării traseului cablului subteran însă lungimea traseului ar crește foarte mult datorită specificului tramei stradale din acea zonă și care determină costuri suplimentare semnificative pentru devierea traseului și că pentru realizarea unei lucrări de o asemenea amploare este necesar un studiu de specialitate pentru găsirea soluției tehnice potrivite.

Curtea a considerat că toate aceste argumente ale expertului tehnic care au fundamentat temeinicia soluției adoptate de prima instanță, respectiv că mutarea cablului electric subteran de pe terenul reclamantei nu este oportună, reținând că pârâta SC B. SA este titulara dreptului de uz asupra suprafeței de teren afectată de acea capacitate energetică subterană.

Referitor la neacordarea despăgubirilor constând în contravaloare lipsă de folosință pentru întreaga suprafață de teren, Curtea a constatat că prima instanță a reținut corect situația de fapt în cauză și anume că instalația electrică subterană traversează terenul reclamantei paralel cu gardul limită a proprietății, axul cablului fiind situat la o distanță de 1,5 m de gard, fiind afectată potrivit măsurătorilor expertului tehnic de specialitate energoelectrică, o suprafață de 80 mp.

Prin urmare, în mod just, a apreciat instanța de fond că reclamanta nu este împiedicată să edifice o construcție pe acest teren ci, doar că este ținută să asigure protecția zonei afectate și că o refacere a planului de amplasament a construcției cu respectarea acestei zone de siguranță și protecție ar conduce la obținerea unui aviz favorabil din partea SC B. SA.

În acest context, s-a reținut faptul că pârâta SC B. SA prin Adresa nr. x/4 i-a oferit reclamantei mai multe variante privind realizarea imobilului fără modificarea poziției instalației electrice, prin modificarea poziției obiectivului la distanțe minime față de instalație.

Curtea a reținut și împrejurarea că, ulterior pronunțării sentinței ce face obiectul apelului, în anul 2014, la data de 29 aprilie 2014 SC B. SA a emis un aviz favorabil pentru suprafața de teren de 287 mp în vederea edificării unei construcții, astfel că reclamanta A. are posibilitatea realizării unei construcții pe o suprafață de 287 mp, mai puțin pe cei 80 mp afectați de cablul subteran, ceea ce înseamnă că prejudiciul suferit de reclamantă prin existența capacității energetice pe terenul proprietatea sa se referă doar la suprafața de 80 mp.

Critica referitoare la valoarea modică a cuantumului despăgubirilor constând în contravaloarea lipsei de folosință așa cum a stabilit raportul de expertiză evaluatorie administrat de către instanța de fond, este neîntemeiată.

Astfel, în calea de atac a apelului s-a încuviințat reclamantei și s-a administrat proba cu o expertiză evaluatorie în care expertul tehnic de specialitate, H. a calculat pentru suprafața de 80 mp o despăgubire în sumă de 10.032 euro, deci, o sumă mult mai mică decât suma de 14.997,87 euro acordată prin sentința apelată în baza raportului de expertiză administrat ca probă la fond, ceea ce conduce la concluzia că valoarea stabilită prin primul raport de expertiză nu este deloc modică.

În acest context, Curtea a apreciat că suma de 14.997,87 euro pentru perioada 15 iunie 2007 - 31 iulie 2013, precum și plata lunară a sumei de 154,25 euro începând cu luna august 2013 constituie o despăgubire justă și echitabilă ce se cuvine reclamantei pentru prejudiciul suferit prin restrângerea posibilității exercitării dreptului său de proprietate asupra suprafeței de 80 mp pe care se află cablul electric subteran al pârâtei SC B. SA și pe care nu o poate folosi în scopul construirii unui imobil, fiind ținută să respecte dreptul de uz acordat de legiuitor titularului rețelei electrice.

Totodată, nu poate fi omisă împrejurarea că, deși la data de 29 aprilie 2014 reclamanta A. a obținut avizul favorabil din partea pârâtei SC B. SA pentru edificarea unei construcții pe terenul în suprafață de 287 mp cu respectarea zonei de protecție a capacității energetice de pe teren, aviz valabil până la 26 martie 2015, nu s-a arătat de către reclamantă că ar fi început construirea imobilului, edificare împiedicată până la acel moment de lipsa unui aviz favorabil de la SC B. SA și pentru care se considera prejudiciată.

În acest context, Curtea a considerat că solicitarea reclamantei A. formulată la ultimul termen de judecată și anume, de a obliga SC B. SA la plata despăgubirilor pentru întreaga suprafață de teren de 367 mp începând cu 15 iunie 2007 (data avizului negativ al SC B. SA) și până la 25 iunie 2015, când a obținut un nou aviz favorabil construirii imobilului nu poate fi primită, ținând seama de faptul că nici după primul aviz favorabil reclamanta nu a început edificarea construcției, precum și pentru faptul că toate drepturile trebuie exercitate cu bună-credință.

Instanța a respins și critica referitoare la soluționarea eronată a capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată constatând că prima instanță a admis corect această cerere în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., obligând pârâta SC B. SA să plătească reclamantei care a câștigat procesul cheltuieli de judecată calculate corespunzător pretențiilor ce i-au fost admise.

- Împotriva Deciziei civile nr. 1.390 A din 1 octombrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei, în sensul admiterii acțiunii sale astfel cum a fost precizată, acordarea de despăgubiri: 67.584 euro pentru prejudiciul reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul în suprafață de 367 mp pentru perioada 15 iunie 2007 - 25 iunie 2015, respectiv de la data emiterii avizului negativ de SC B. SA și până la data emiterii avizului de amplasament favorabil în vederea autorizării construcției și contravaloarea despăgubirilor lunare, pentru uz și servitute, pentru suprafața de 120 mp afectată de instalațiile electrice amplasate pe aceasta, începând cu 15 iunie 2007 și până la ridicarea/mutarea de pe terenul său a acestora, în sumă de 23.230 euro și în continuare 230 euro/lună.

În criticile formulate, după o prezentare amănunțită a situației de fapt, recurenta a susținut în esență următoarele:

- Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, întrucât acestea nu au fost coroborate cu înscrisurile noi existente la dosar, cu referire la Avizul de amplasament favorabil din 25 iunie 2015, la Certificatul de urbanism din 4 august 2014 emis de Primăria Sector 4 și la Avizul comisiei de coordonare din 7 august 2015, care au modificat situația de fapt și care au fost analizate individual, din care rezultă că din totalul suprafeței de 367 mp, instalațiile electrice amplasate pe terenul său, ocupă mai mult de 25%, întrucât Legea nr. 13/2007, ordinele A.N.R.E. nr. 4/2007 și nr. 49/2007, îi impuneau și alte activități restrictive, ce afectau o suprafață cu mult mai mare cunoscută sub denumirea de culoar de trecere, zonă de protecție și siguranță, care este de 120 mp și nu de 80 mp astfel cum greșit a reținut instanța de apel.

- Soluția este nelegală și în ce privește neacordarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 367 mp, în condițiile în care Avizul de amplasament favorabil din 29 aprilie 2014 emis de SC B. SA, care deși îi permitea să construiască pe o anumită suprafață din teren, acesta îi impunea și o serie de restricții, de condiții abuzive față de Legea nr. 123/2012, ce vizau culoarul de trecere, zona de protecție și siguranță, ce trebuiau respectate, pe lângă faptul că nu era posibilă începerea construcției întrucât la acea dată nu se cunoștea traseul cablului electric.

Recurenta consideră că, chiar dacă Avizul de amplasament favorabil din 25 iunie 2015 i-a permis să ridice construcția doar pe 247 mp, era obligată să respecte restricțiile impuse de lege respectiv culoarul de trecere, zona de protecție și siguranță, astfel că, contravaloarea lipsei de folosință pentru suprafața de 367 mp se impune a fi plătită de pârâtă pentru perioada 15 iunie 2007 - 25 iunie 2015, avându-se în vedere că în tot acest timp i-a fost afectat dreptul de proprietate fiind obligată la cheltuieli suplimentare pentru ridicarea casei pe plan vertical, instanța încălcând principiul proporționalității între interesul general și cel individual prin acordarea de despăgubiri mult diminuate.

- Analizând recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 1.390 A din 1 octombrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat avându-se în vedere următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii.

Critica deciziei instanței de apel sub aspectul că, aceasta a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, care nu au fost coroborate cu înscrisurile noi existente la dosar, Avizul de amplasament favorabil din 25 iunie 2015, Certificatul de urbanism din 4 august 2014 emis de Primăria Sector 4, Avizul comisiei de coordonare din 7 august 2015, care au modificat situația de fapt, și din care rezultă că din totalul suprafeței de 367 mp, instalațiile electrice amplasate pe terenul său, ocupă mai mult de 25%, întrucât Legea nr. 13/2007, ordinele A.N.R.E. nr. 4/2007 și nr. 49/2007, îi impuneau și alte activități restrictive, ce afectează o suprafață cu mult mai mare cunoscută sub denumirea de culoar de trecere, zonă de protecție și siguranță, care este de 120 mp și nu de 80 mp astfel cum greșit a reținut de instanța de apel, nu poate fi primită întrucât aceasta nu se convertește în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței fondului sau apelului din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar în cauză cele două instanțe și-au motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt corect reținute.

Argumentele aduse în sprijinul acestei susțineri demonstrează nu numai faptul că nu sunt în concordanță cu cerințele motivului de nelegalitate invocat, ci evidențiază nemulțumirea recurentei reclamante sub aspectul în care instanța a înțeles să interpreteze materialul probator administrat în cauză, care excede competenței instanței de recurs, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate.

Astfel se constată că, Curtea de Apel București în virtutea caracterului devolutiv al apelului a stabilit situația de fapt, reținând că pe terenul situat în București, în suprafață de 367 mp, proprietatea reclamantei, este amplasată o instalație subterană de distribuție a energiei electrice încă din anul 1986, pentru care SC B. SA, ca operator de distribuție în calitate de titular de licență beneficiază în temeiul legii de un drept de uz pe toată perioada de funcționare a capacității energetice.

Prin Decizia civilă nr. 375 din 8 octombrie 2012, pronunțată în primul ciclu procesual, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a apreciat că dreptul de proprietate al reclamantei A. asupra terenului menționat este afectat de existența în continuare a cablului subteran de 110 kV, care este situat la o distanță de 1,5 m de gard, potrivit măsurătorilor expertului tehnic de specialitate energoelectrică, întrucât dreptul de uz și servitute instituite prin lege asupra proprietății private a unui terț reprezintă o limitare a dreptului de proprietate al acestuia și în lipsa unei despăgubiri restrângerea exercitării folosinței bunului apare ca o sarcină excesivă și împovărătoare pentru proprietar, iar pentru menținerea unui just echilibru între interesul general și cel particular, în virtutea principiului echității și al dreptului proprietarului la respectarea bunurilor sale, este obligatorie acordarea unor despăgubiri care să asigure acoperirea prejudiciului suportat de către proprietar prin restrângerea prerogativelor prevăzute de art. 480 C. civ., art. 44 alin. (5) din Constituție, art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, asupra cerințelor prevăzute pentru admisibilitatea răspunderii civile delictuale, a existenței prejudiciului, a faptei ilicite și a legăturii de cauzalitate dintre ele, s-a pronunțat însăși instanța de apel prin decizia mai sus menționată, aceasta reținând, în mod corect, că reclamata a suferit un prejudiciu, cauzat de existența instalației de distribuție a energiei electrice aparținând pârâtei SC B. SA și că există o legătură de cauzalitate evidentă între restrângerea exercitării dreptului de proprietate al reclamantei A. și dreptul de uz aparținând pârâtei SC B. SA.

Totodată se apreciază că, instanța de apel în rejudecare, în mod corect, a respins apelul reclamantei menținând soluția instanței de fond prin care s-au acordat despăgubiri reclamantei, constatându-se îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, numai pentru suprafața de teren de 80 mp, afectată de existența cablului subteran aparținând SC B. SA și nu pentru toată suprafață de teren cum a cerut aceasta.

- Nefondată este și critica referitoare la neacordarea despăgubirilor constând în contravaloare lipsei de folosință pentru întreaga suprafață de teren, întrucât instanța de apel, în mod just, a apreciat că reclamanta, conform Avizului favorabil din 29 aprilie 2014 emis de SC B. SA, are posibilitatea realizării unei construcții pe o suprafață de 287 mp, mai puțin pe cei 80 mp afectați de cablul subteran menționat, aceasta fiind ținută să asigure doar protecția zonei afectate, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a început construirea imobilului, edificare împiedicată până la acel moment de lipsa avizului favorabil de la SC B. SA și pentru care se considera prejudiciată.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că nici solicitarea reclamantei A. de obligare a SC B. SA la plata despăgubirilor pentru întreaga suprafață de teren de 367 mp începând cu 15 iunie 2007, data avizului negativ al SC B. SA, și până la 25 iunie 2015, când a obținut un nou aviz favorabil construirii imobilului nu poate fi primită, avându-se în vedere că nici după primul aviz favorabil reclamanta nu a început edificarea construcției, precum și că toate drepturile acesteia trebuie exercitate cu bună-credință.

În acest context, se reține că, soluția Curții de Apel București de respingere a apelului reclamantei, de menținere a sentinței instanței de fond prin care a apreciat că obligarea pârâtei la plata sumei de 14.997,87 euro pentru perioada 15 iunie 2007 - 31 iulie 2013, precum și la plata lunară a sumei de 154,25 euro începând cu luna august 2013 constituie o despăgubire justă și echitabilă ce se cuvine reclamantei pentru prejudiciul suferit prin restrângerea posibilității exercitării dreptului său de proprietate asupra suprafeței de 80 mp pe care se află cablul electric subteran al pârâtei SC B. SA și pe care nu o poate folosi în scopul construirii unui imobil, este corectă, aceasta fiind ținută să respecte dreptul de uz acordat de legiuitor titularului rețelei electrice.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că decizia instanței de apel este legală întrucât au fost acordate despăgubiri echitabile, ca echivalent al îngrădirii dreptului de proprietate al reclamantei păstrându-se, astfel justul echilibru care trebuie să existe între interesul particular al acesteia și interesul general care, în cauză, vizează capacitatea energetică a Municipiului București, nefiind încălcat nici art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Așa fiind, cum decizia instanței de apel este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 315 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 1.390 A din 1 octombrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 1390 A din 1 octombrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilǎ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2016.

Procesat de GGC - N