ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1061/2017

Decizia nr. 1061/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele; La data de 10 august 2011 reclamanta A. a depus o cerere de chemare în judecată formulată împotriva pârâtelor CN B. SA, SC C. SA și SC D. GmbH, pe care a completat-o la data de 23 noiembrie 2011 prin care a solicitat: obligarea pârâtelor în solidar la plata unor despăgubiri evaluate la 150.000 euro, în echivalent în lei la data plății, pentru prejudiciul cauzat ca urmare a afectării imobilului proprietatea reclamantei, situat în București, sector 1; obligarea pârâtelor în solidar la montarea unor panouri de protecție fonoabsorbante atât pe artera superioară care traversează calea ferată, cât și la nivelul arterei centurii ce rămâne la nivelul solului, cel puțin în zonele care se află în vecinătatea imobilelor cu destinație rezidențială din zone, la refacerea canalelor de scurgere a apelor pluviale și a apei rezultate din topirea zăpezii, ce au fost obturate ca urmare a organizării de șantier și la aducerea în stare inițială a terenului folosit de pârâte pentru organizarea de șantier, inclusiv prin amenajarea de spații verzi.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 10 august 2011, sub nr. x/3/2011. La 24 noiembrie 2011, CN B. SA a depus și o cerere de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu SC E. SRL, SC F. GmbH și SC C. SA. Această cerere de chemare în garanție a fost disjunsă la termenul de judecată din 08 martie 2012, aceasta formând obiectul Dosarului nr. x/3/2012. Prin sentința civilă nr. 5358 din 11 iulie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Apelul declarat de reclamanta A. a fost admis, prin Decizia civilă nr. 595 din 15 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, dispunându-se anularea sentinței și trimiterea cauzei Tribunalului București pentru a face aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Prin Decizia civilă nr. 408 din 10 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost admis recursul declarat de reclamanta A., Decizia civilă nr. 595 din 15 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București. Prin Decizia civilă nr. 1280 din 21 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantă, a fost anulată sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București „pentru a se constata suspendat capătul de cerere având ca obiect „pretenții” în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 și disjungerea celorlalte capete de cerere și continuarea judecății cu privire la acestea”.

Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 20 ianuarie 2016 sub nr. x/3/2016. La termenul de judecată din 19 februarie 2016, prima instanță, conformându-se dispozițiilor Deciziei civile nr. 1280 din 21 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, a disjuns soluționarea cererii de obligare în solidar a pârâtelor la plata unor despăgubiri evaluate la 150.000 euro, în echivalent în lei la data plății, pentru prejudiciul cauzat ca urmare a afectării imobilului proprietatea reclamantei, situat în București, sector 1 și a dispus formarea unui nou dosar având acest obiect.

Totodată a reținut în pronunțare cererea de obligare a pârâtelor în solidar la montarea unor panouri de protecție fonoabsorbante atât pe artera superioară care traversează calea ferată, cât și la nivelul arterei centurii ce rămâne la nivelul solului, cel puțin în zonele care se află în vecinătatea imobilelor cu destinație rezidențială din zone, la refacerea canalelor de scurgere a apelor pluviale și a apei rezultate din topirea zăpezii, ce au fost obturate ca urmare a organizării de șantier și la aducerea în stare inițială a terenului folosit de pârâte pentru organizarea de șantier, inclusiv prin amenajarea de spații verzi, cerere dedusă judecății prin cererea completatoare a cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 1196 din 26 februarie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată. Pentru a pronunța soluția anterior menționată, prima instanță a reținut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 septembrie 1997 de notarul public K. din București și autorizației de construire din 14 octombrie 1998, reclamanta A. este proprietarul imobilului situat în București, sector 1. Conform pct. 3 din anexa nr. 3 s-a propus ca până la data de 01 iunie 2013 să fie remediate mai multe lucrări. Conform susținerilor CN B. SA, aceste lucrări nu au fost realizate nici până în prezent.

Prima instanță a reținut că niciuna din lucrările menționate la pct. 3 din anexa 3 nu sunt în legătură cu măsurile a căror adoptare a solicitat-o reclamanta prin cererea de chemare în judecată, respectiv montarea unor panouri de protecție fonoabsorbante, atât pe artera superioară care traversează calea ferată, cât și la nivelul arterei centurii ce rămâne la nivelul solului, cel puțin în zonele care se află în vecinătatea imobilelor cu destinație rezidențială din zone, la refacerea canalelor de scurgere a apelor pluviale și a apei rezultate din topirea zăpezii, ce au fost obturate ca urmare a organizării de șantier și la aducerea în stare inițială a terenului folosit de pârâte pentru organizarea de șantier, inclusiv prin amenajarea de spații verzi.

Conform art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., având în vedere că faptul ce constituie cauza cererii de chemare în judecată, respectiv realizarea lucrărilor la obiectivul de investiții denumit „Fluidizarea traficului pe DN1 între km 8+100 și km 17+100 și centura rutieră din zona de nord a municipiului București”, are caracter continuat și a început anterior intrării în vigoare a N.C.C., litigiul se soluționează conform prevederilor C. civ. din 1864 și celor ale C. com.

Instanța a reținut că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor CN B. SA, SC D. GmBH și SC C. SA, pentru fapta de a fi adus atingere dreptului reclamantei de a se bucura de imobilul cu destinația de locuință din str. Teișani nr. 81, proprietatea sa, reclamanta trebuia să probeze, conform art. 1169 C. civ., cu mijloacele de probă prevăzute de legea comercială, întrunirea elementelor acestei forme de răspundere, respectiv existența faptei ilicite, a culpei, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a pretins repararea în natură a prejudiciului ce i-ar fi fost produs prin depășirea nivelului maxim de zgomot și vibrații admis, precum și prin desființarea canalelor de evacuare a apelor naturale și prin deteriorarea calității terenului din preajma locuinței sale folosit de pârâte pentru organizarea de șantier.

Reclamanta nu a probat însă că după finalizarea lucrărilor ce au format obiectul contractului de execuție de lucrări din 28 iulie 2007 și după darea în folosință a lucrării s-ar fi depășit nivelul maxim admis la zgomot și vibrații. De asemenea, aceasta nu a probat că ar fi avut pe proprietate canale de scurgere a apelor naturale și cu atât mai mult nu a probat că acestea ar fi fost distruse în urma efectuării lucrărilor de construire de către pârâte. Drept urmare, prima instanță a apreciat că reclamanta nu a probat existența prejudiciului invocat și nici a vreunei fapte ilicite a pârâtelor. A mai reținut prima instanță că reclamanta a solicitat și obligarea pârâtelor la aducerea în stare inițială a terenului folosit de pârâte pentru organizarea de șantier, inclusiv prin amenajarea de spații verzi.

Toate acele obligații ce revin pârâtelor în conformitate cu actele administrative emise de G. București au caracter administrativ iar neaducerea lor la îndeplinire la termenele și în condițiile impuse de autoritatea administrativă poate fi sancționată numai prin mijloace de drept administrativ de autoritatea competentă să aplice astfel de sancțiuni. Admiterea cererii reclamantei având ca obiect obligarea pârâtelor la aducerea în stare inițială a terenului folosit pentru organizarea de șantier, inclusiv prin amenajarea de spații verzi este condiționată de dovedirea de către aceasta a faptului că a suferit ea însăși un prejudiciu. Existența unui astfel de prejudiciu nu poate fi prezumată și nici nu poate fi dedusă din faptul existenței unei obligații de natură a administrativă a pârâtelor având ca obiect aducerea în stare inițială a terenului folosit pentru organizarea de șantier, aceasta fiind o condiție distinctă a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Drept urmare, prima instanță a concluzionat că reclamanta nu a probat existența unui prejudiciu suferit ca urmare a omisiunii pârâtelor de a-și îndeplini obligația administrativă, astfel încât a respins cererea, ca neîntemeiată. Cum nici una din pretențiile reclamantei deduse judecății prin cererea completatoare, nu a fost găsită ca întemeiată, prima instanță a respins cererea în integralitatea ei.

Împotriva sentinței civile menționate a declarat apel reclamanta prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinței civile apelate și admiterea celor trei capete de cerere reprezentând obligații de a face, respectiv: 1. montarea panourilor de protecție, fonoabsorbante, atât pe artera superioară care traversează calea ferată cât și la nivelul arterei centurii ce rămâne la nivelul solului, în zonele care se afla în vecinătatea imobilelor cu destinație rezidențiala din zonă; 2. refacerea canalelor de scurgere a apelor pluviale și a apei rezultate din topirea zăpezii, canale ce au fost obturate ca urmare a organizării de șantier defectuoase, nemaifiind refăcute; 3. aducerea în starea inițială a terenului folosit de pârâte pentru organizarea de șantier, teren aflat în imediata vecinătate a imobilului meu, inclusiv amenajarea de spatii verzi.

Analizând sentința civilă apelată prin prisma motivelor de apel, Curtea de apel a reținut următoarele: O primă critică a vizat împrejurarea că prima instanță s-ar fi raportat în mod greșit la mențiunile cuprinse la pct. 3 din Anexa 3 al procesului-verbal de recepție din 25 ianuarie 2013, referitoare la lucrări ce trebuie remediate până la data de 01 iunie 2013, relevante fiind mențiunile Anexei 2 ce se referă la lucrări cuprinse în contractul de execuție de lucrări din 2007 ce nu au fost executate, cum este cazul panourilor fonoabsorbante și amenajării peisagistice, termenul de finalizare fiind data de 01 iunie 2013. Curtea a constatat că într-adevăr, în cuprinsul Anexei nr. 2 la procesul-verbal de recepție menționate (fila 129, vol. II, Dosar nr. x/3/2011 al Curții de Apel București) s-a reținut că o serie de lucrări cuprinse în lista anexă la contractul de lucrări din 23 iulie 2007 nu au fost executate, fiind menționat termen de finalizare a lucrărilor data de 01 iunie 2013. Menționarea panourilor de protecție în contractul de execuție de lucrări nr. 80/2007 nu a putut conduce la primirea pretențiilor reclamantei, contractul menționat dând naștere la drepturi și obligații exclusiv în sarcina părților cocontractante, potrivit principiului relativității efectelor contractului.

Pentru același considerent a fost considerat nerelevant aspectul referitor la mențiunile Anexei nr. 2 la procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor privind lucrările neexecutate raportat la mențiunile contractului menționat. De asemenea, Curtea nu a primit motivul de ordine publică referitor la lipsa calității procesuale pasive a intimatului-pârât SC C. SA Barcelona - Sucursala București, apreciind că aspectele învederate în susținerea excepției sunt argumente ce tind la respingerea cererii pe fond, ci nu în temeiul unei excepții procesuale. Mai mult decât atât, independent de considerentele menționate, Curtea a reținut că reclamanta căreia îi revenea sarcina probei nu a produs dovezi care să demonstreze îndeplinirea cerinței referitoare la producerea unui prejudiciu prin omisiunea montării panourilor fonoabsorbante pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Reclamanta s-a prevalat și de mențiunile autorizației de construire ce prevăd că se vor lua măsuri de protecție antifonică în așa fel încât să nu depășească nivelul maxim admis, titularul autorizației fiind obligat să respecte condițiile impuse de utilizarea și protejarea domeniului public precum și a mediului, potrivit normelor generale și locale. În ceea ce privește nerespectarea unor măsuri menționate în avizul de mediu, Curtea a reținut că aceasta nu constituie prin ea însăși un argument care să conducă la admiterea pretențiilor reclamantei, care a învestit instanța cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, o cerere având ca obiect obligație de a face.

Nu s-a putut reține obligația pârâtului de a proceda la amplasarea panourilor de protecție împotriva zgomotului exclusiv în baza prevederilor documentației aferente derulării unui proiect de investiții în elaborarea căreia s-au avut în vedere valori estimate ale traficului la nivelul anului 2020. Reclamanta, căreia îi revenea sarcina probei potrivit art. 1169 C. civ. din 1864 nu a produs dovezi care să ateste incidența unei obligații legale a pârâtului de a proceda la montarea panourilor fonoabsorbante raportat la situația de fapt de la data introducerii acțiunii, în concret, depășirea nivelului de decibeli admis care să conducă la nașterea obligației de montare a panourilor de protecție, prejudiciul susceptibil a se produce în anul 2020 în ipoteza neexecutării obligației menționate în avizul de mediu nefiind actual și cert.

Pentru aceleași considerente, nu a fost primită teza admiterii cererii exclusiv pentru neîndeplinirea unor obligații stabilite prin autorizație de construire, decizia de încadrare sau fișa tehnică. Apelanta-reclamantă a criticat și considerentul primei instanțe care a reținut că obligațiile ce revin pârâtelor în conformitate cu actele administrative emise de G. București au caracter administrativ iar neaducerea lor la îndeplinire la termenele și în condițiile stabilite de autoritatea administrativă poate fi sancționată numai prin mijloace de drept administrativ de autoritatea competentă să aplice astfel de sancțiuni. În susținerea apelantei-reclamante, o astfel de teză neagă însăși fundamentul răspunderii civile delictuale, conform căreia orice persoană căreia i s-a cauzat un prejudiciu este îndreptățită la repararea lui, fiind absurd să se considere că numai G. București ar avea dreptul să acționeze împotriva pârâtelor.

Cu referire la modalitatea de soluționare a capătului de cerere prin care s-a solicitat refacerea canalelor de scurgere a apelor pluviale și a apei rezultate din topirea zăpezii, Curtea a reținut că s-au formulat o serie de critici: încălcarea avizului de mediu și a autorizației de construire care prevăd că apele pluviale se vor colecta, și evacua în rețeaua de canalizare și că terenul va fi adus în starea sa inițială, recunoașterea pârâtei CN B. SA prin răspunsul la întrebarea nr. 9 din cadrul interogatoriului administrat în cauză, neluarea în seamă a depozițiilor martorilor H., I. și J., confuzia primei instanțe în sensul că reclamanta ar fi afirmat că pârâtele ar fi distrus canalele colectoare aflate pe proprietatea sa.

Referitor la încălcarea prevederilor avizului de mediu și a autorizației de construire, Curtea a reținut că, astfel cum s-a arătat anterior, cu prilejul analizei modalității de soluționare a primului capăt de cerere, nerespectarea unor măsuri menționate în actele menționate nu poate conduce la admiterea pretențiilor reclamantei, care a învestit instanța cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, o cerere având ca obiect obligație de a face. În speță, s-a solicitat refacerea canalelor de scurgere a apelor pluviale, ceea ce implică mai întâi dovada preexistenței lor în raport de faptele imputate pârâtelor.

Curtea a primit critica referitoare la considerentul primei instanțe în care se menționează omisiunea reclamantei de a dovedi existența unor canale colectoare pe proprietatea sa, aceasta nefiind circumscrisă situației de fapt afirmate de reclamantă, împrejurare care nu este însă de natură să conducă la admiterea apelului, orice pretinsă vătămare fiind înlăturată prin considerentele prezentei decizii. În fine, prin apel s-au formulat critici și în ceea ce privește modalitatea de soluționare a capătului de cerere privind aducerea în stare inițială a terenului folosit de pârâte pentru organizarea de șantier, inclusiv amenajarea peisagistică.

Ceea ce a atras însă respingerea capătului de cerere menționat ca neîntemeiat, astfel că lipsește orice vătămare care să conducă la nulitatea sentinței civile apelate, este împrejurarea că prevederea obligațiilor arătate în actele administrative anterior menționate nu este suficientă pentru angajarea răspunderii civile delictuale, fiind necesară dovada tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale, inclusiv cea a prejudiciului produs. Cu privire la prejudiciul produs, prin cererea de apel, reclamanta a arătat că este afectată nu numai din punct de vedere estetic, ci mai ales prin aceea că spațiile verzi ar mai reduce zgomotul și nivelul de praf și de noxe. Or, instanța a reținut că apelanta-reclamantă căreia îi revenea sarcina probei nu a produs nici în fața instanței de apel dovezi care să confirme prejudiciul afirmat.

Pentru considerentele menționate, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul, ca fiind nefondat. Față de soluția de respingere a apelului ca nefondat, reținând culpa procesuală a apelantei în derularea acestei proceduri judiciare, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respins cererea accesorie de obligare la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Împotriva Deciziei nr. 2001/A din 05 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs reclamanta A., care a susținut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate: În considerarea motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se arată că s-au încălcat prevederile art. 998 C. civ., deoarece în mod eronat a fost respins apelul declarat de reclamantă, deși s-au găsit întemeiate majoritatea motivelor de apel formulate de aceasta. Se consideră că, deși instanța de apel a reținut în mod corect în motivarea deciziei atacate că lucrările ce fac obiectul celor trei capete de cerere în obligație de a face formulate de reclamantă nu au fost executate, totuși a fost respins apelul ca nefondat, pe considerentul că nu ar fi întrunite în cauză condițiile răspunderii civile delictuale. Astfel, se arată că obligativitatea efectuării lucrărilor ce fac obiectul capetelor de cerere în obligație de a face este impusă de toate actele de reglementare emise în conformitate cu legislația în materie de către G. București (aviz de mediu, decizia etapei de încadrare și fisa tehnica), tocmai pentru a nu fi afectate imobilele cu destinație de locuință din zonă.

În ceea ce privește obligația pârâtelor de montare a panourilor fonoabsorbante, se arată că reclamanta nu și-a întemeiat acțiunea pe contractul de execuție de lucrări din 2007, ci pe răspunderea civilă delictuală, invocând în sprijinul susținerilor sale actele de reglementare emise de autoritățile competente în domeniu, care stabilesc obligațiile puse în sarcina pârâtelor pentru a nu fi afectate imobilele cu destinație de locuință din zonă.

În ce privește obligația pârâtelor de refacerea canalelor de scurgere a apelor pluviale și a apei rezultate din topirea zăpezii, canale ce au fost obturate ca urmare a organizării de șantier defectuoase, nemaifiind refăcute, avizul de mediu prevede clar: „orice activitate se va desfășura astfel încât să se evite impactul asupra solului și a apelor subterane (apele pluviale se vor colecta și evacua în rețeaua de canalizare)". Prin prisma răspunderii civile delictuale, esențial este că înainte de începerea lucrărilor de către pârâte apele pluviale și cele rezultate din topirea zăpezii erau evacuate fără a afecta în niciun fel imobilul reclamantei, pe când, după începerea lucrărilor de către pârâte, inclusiv în prezent, imobilul reclamantei se inundă la fiecare ploaie mai puternică, întrucât terenul afectat șantierului nu a fost adus de pârâte în starea sa inițială.

În ce privește obligația pârâtelor de aducere în starea inițială a terenului folosit de acestea pentru organizarea de șantier, teren aflat în imediata vecinătate a imobilului reclamantei, inclusiv amenajarea de spații verzi, această obligație este prevăzută și ea prin avizul de mediu. În concluzie, se învederează că, în contradicție cu motivarea instanței de apel, în speță sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, impuse de art. 998 din V.C.C. În ceea ce privește prejudiciul,se consideră că nerespectarea obligației de a monta panourile fonoabsorbante a expus și expune în continuare pe recurentă unui zgomot foarte mare, în condițiile în care mii de autovehicule, în mare parte de tonaj greu, tranzitează zilnic podul și artera de centură.

Acest zgomot foarte mare nu numai ca afectează folosirea imobilului pentru destinația de locuință, dar periclitează și sănătatea oamenilor. Pe de altă parte, nerespectarea obligației de a reface canalele de scurgere a apelor pluviale și a apei rezultate în urma topirii zăpezii a determinat în repetate rânduri inundarea imobilului reclamantei și a drumului de acces. Practic, la fiecare ploaie mai puternică, de pe terenul ce a servit organizării de șantier apele se revarsă peste imobilul proprietatea reclamantei. Nerespectarea obligației de a aduce terenul ce a servit organizării de șantier la starea sa inițială, inclusiv prin amenajarea peisagistică, îi afectează nu numai din punct de vedere estetic, ci și prin aceea că spatiile verzi ar mai reduce zgomotul și nivelul de praf și de noxe.

În ceea ce privește existența faptei ilicite, pârâtelor le revenea obligația de a efectua lucrările la care s-au făcut referiri mai sus. De asemenea, există și un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și anume, rezultatul faptei ilicite a pârâtelor, fiind dovedită și existența vinovăției pârâtelor. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru considerentele se succed: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a pretins repararea în natură a prejudiciului ce i-ar fi fost produs de pârâte prin depășirea nivelului maxim de zgomot și vibrații admis, precum și prin desființarea canalelor de evacuare a apelor naturale și prin deteriorarea calității terenului din preajma locuinței sale, teren folosit de pârâte pentru organizarea de șantier.

Acțiunea reclamantei a fost calificată ca o acțiune întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, solicitându-se obligarea în solidar a pârâtelor la montarea unor panouri de protecție fonoabsorbante atât pe artera superioară care traversează calea ferată, cât și la nivelul arterei centurii ce rămâne la nivelul solului, cel puțin în zonele care se află în vecinătatea imobilelor cu destinație rezidențială din zone, refacerea canalelor de scurgere a apelor pluviale și a apei rezultate din topirea zăpezii, ce au fost obturate ca urmare a organizării de șantier și aducerea în stare inițială a terenului folosit de pârâte pentru organizarea de șantier, inclusiv prin amenajarea peisagistică.

S-a reținut că între pârâta CN B. SA, în calitate de achizitor și pârâtele SC D. Gmbh și SC C. SA, în calitate de executant s-a încheiat contractul de execuție de lucrări din 28 iulie 2007, contract ce a suferit unele modificări prin acte adiționale și a avut ca obiect realizarea obiectivului de investiții denumit „Fluidizarea traficului pe DN1 între km 8+100 și km 17+100 și centura rutieră din zona de nord a municipiului București”, ai cărui indicatori tehnico-economici au fost aprobați prin H.G. nr. 98/2004, că lucrările au fost finalizate, prin procesul-verbal de recepție înregistrat în evidențele CN B. SA din 25 ianuarie 2013 comisia de recepție a propus admiterea recepției, reținându-se însă că lucrările menționate în anexa nr. 3 nu respectă prevederile documentației tehnice.

Prima instanță a reținut că niciuna din lucrările menționate la pct. 3 din anexa 3 nu sunt în legătură cu măsurile a căror adoptare a solicitat-o reclamanta prin cererea de chemare în judecată, respectiv montarea unor panouri de protecție fonoabsorbante, atât pe artera superioară care traversează calea ferată, cât și la nivelul arterei centurii ce rămâne la nivelul solului, cel puțin în zonele care se află în vecinătatea imobilelor cu destinație rezidențială din zone, la refacerea canalelor de scurgere a apelor pluviale și a apei rezultate din topirea zăpezii, ce au fost obturate ca urmare a organizării de șantier și la aducerea în stare inițială a terenului folosit de pârâte pentru organizarea de șantier, inclusiv prin amenajarea de spații verzi.

Curtea de apel a respins apelul declarat de reclamantă considerând că, deși lipsa unor dovezi care să ateste prejudiciul produs a determinat respingerea pretențiilor reclamantei, cerere analizată de către prima instanță, reclamanta căreia îi revenea sarcina probei așa cum dispun prevederile art. 1169 C. civ. nu a produs nici în fața instanței de apel dovezi care să confirme prejudiciul pretins a fi provocat prin fapta pârâtelor. Prin prezentul recurs declarat de reclamantă se invocă incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se în esență, eronata aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 998 C. civ. care prevăd că „ orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe aceia din a cărui greșeala s-a ocazionat, a-l repara .” Criticile formulate de recurenta reclamantă în acest context nu subzistă.

Din interpretarea dispozițiilor art. 998 C. civ., mai sus redate, rezultă că sunt condiții ale răspunderii pentru fapta proprie, următoarele: existența unui prejudiciu,a faptei ilicite,existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul. Prejudiciul reprezintă rezultatul negativ suferit de o persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană, ori ca urmare a „faptei” unui animal sau lucru, pentru care este ținută a răspunde o anumită persoană. Prejudiciul este rezultatul încălcării, fie a unui drept subiectiv, fie a unui interes. Prejudiciul patrimonial este reprezentat de acel prejudiciu apreciat în bani, pentru repararea acestuia impunându-se a fi îndeplinite următoarele condiții: prejudiciul să fie cert și să nu fi fost reparat încă.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar, de asemenea, ca prejudiciul să fi fost produs printr-o faptă ilicită. Este faptă ilicită orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. Fapta ilicită, stricto sensu, aduce atingere unui drept subiectiv, iar lato sensu vizează și interesele victimei, în măsura în care acestea sunt legitime, serioase și, prin felul în care se manifestă, creează aparența unui drept subiectiv. Aceasta se poate manifesta și într-o formă omisivă prin neîndeplinirea unei obligații sau neluarea unei măsuri, atunci când această activitate, potrivit legii, trebuie să fie întreprinsă de o anumită persoană.

Instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente, și anume art. 998 C. civ., considerând că nu sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale și anume existența prejudiciului și a faptei ilicite. Critica formulată de recurenta reclamantă în ceea ce privește îndeplinirea cerinței referitoare la producerea unui prejudiciu prin omisiunea pârâtelor de montare a panourilor fonoabsorbante, pentru angajarea răspunderii civile delictuale nu subzistă. În mod corect Curtea de apel a constatat că nerespectarea unor astfel de măsuri menționate în actele de reglementare emise în conformitate cu legislația în materie de către G. București (aviz de mediu, decizia etapei de încadrare și fișa tehnică, autorizația de construire emisă de Primăria Mun.

București) nu constituie prin ea însăși un argument care să conducă la admiterea pretențiilor reclamantei, care a învestit instanța cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, premisa admiterii unei astfel de cereri fiind existența unei obligații de a adopta o anumită conduită pe care pârâtele ar fi încălcat-o. Curtea de apel a mai reținut că probatoriul administrat în cauză nu a confirmat susținerile reclamantei în sensul existenței unor canale de scurgere a apelor pluviale și a apei rezultate din topirea zăpezii care să fi fost obturate de către pârâte, și că, după finalizarea lucrărilor ce au format obiectul contractului de execuție de lucrări din 28 iulie 2007 și după darea în folosință a lucrării s-ar fi depășit nivelul maxim admis la zgomot și vibrații, deci că prin faptele ilicite ale pârâtelor, s-ar fi cauzat un prejudiciu reclamantei.

Așadar, în mod just nu a fost reținută îndeplinită condiția existenței faptei ilicite a pârâtelor în sensul distrugerii unor canale de scurgere a apelor naturale în urma efectuării lucrărilor de construire de către pârâte și în consecință, nici a existenței prejudiciului ca o condiție de antrenare a răspunderii civile delictuale. Nici susținerile recurentei în sensul nerespectării obligației pârâtelor de aducere în starea inițială a terenului folosit de acestea pentru organizarea de șantier, teren aflat în imediata vecinătate a imobilului reclamantei, inclusiv amenajarea de spatii verzi, obligație prevăzută și ea în cuprinsul avizului de mediu nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, dispozițiile art. 998 C. civ.

fiind în mod just interpretate și aplicate de instanța de apel atât în privința inexistenței prejudiciului, cât și a faptei ilicite.

Așadar, în mod corect a interpretat și aplicat Curtea de apel dispozițiile legale incidente, constatând, pe de o parte, inexistența unei obligații legale a pârâtelor de a monta panouri fonoabsorbante ; depășirea nivelului de decibeli admis care să conducă la nașterea unei obligații de montare a panourilor de protecție poate conduce la un prejudiciu susceptibil a se produce în anul 2020 în ipoteza neexecutării obligației menționate în avizul de mediu, dar acesta nu este actual și cert; pe de altă parte, corect s-a procedat de către instanță, în examinarea întrunirii condițiilor legale necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, la aplicarea justă a prevederilor legale, constatându-se inexistența unei fapte ilicite în ceea ce privește o eventuală obturare de către pârâte a canalelor de scurgere și lipsa unui prejudiciu rezultat dintr-o faptă ilicită a pârâtelor urmare a activității de organizare de șantier.

Drept urmare, în mod just Curtea de apel a reținut considerentul că simpla neîndeplinire a obligațiilor menționate în înscrisurile emise de autoritatea competentă în domeniul mediului nu conduce de plano la concluzia îndeplinirii cerințelor pentru angajarea răspunderii civile delictuale, în măsura în care nu rezultă dovada întrunirii cumulative a condițiilor acestei forme de răspundere civilă.

Celelalte susțineri ale recurentei ce vizează faptul că reclamanta și-a întemeiat acțiunea formulată pe instituția răspunderii civile delictuale, și nu pe acel contract încheiat cu pârâtele, de execuție de lucrări nu poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, instanța de apel nu a procedat la o schimbare a obiectului acțiunii deduse judecății, așa cum se consideră de către reclamantă, ci a motivat menținerea soluției de respingere a acțiunii de către instanța de fond prin prisma analizei îndeplinirii condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale, așa cum sunt prevăzute de art. 998 C. civ. De asemenea, faptul că instanța de apel a considerat unele critici formulate de apelanta reclamantă ca fiind întemeiate și totuși a respins apelul declarat de aceasta nu constituie un motiv de nelegalitate care să atragă modificarea deciziei recurate prin prisma incidenței art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pentru aceste considerente,se va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 2001/A din 05 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, și în baza art. 312 C. proc. civ. va fi menținută decizia recurată ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 2001/A din 05 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2017.