ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1061/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1061/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1061/2017
Asupra cauzei de față,
constată următoarele;
La data de 10 august 2011 reclamanta A. a depus o cerere
de chemare în judecată formulată împotriva pârâtelor CN B. SA, SC C.
SA și SC D. GmbH, pe care a completat-o la data de 23 noiembrie 2011 prin
care a solicitat: obligarea pârâtelor în solidar la plata unor despăgubiri
evaluate la 150.000 euro, în echivalent în lei la data plății, pentru
prejudiciul cauzat ca urmare a afectării imobilului proprietatea
reclamantei, situat în București, sector 1; obligarea pârâtelor în solidar
la montarea unor panouri de protecție fonoabsorbante atât pe artera
superioară care traversează calea ferată, cât și la nivelul
arterei centurii ce rămâne la nivelul solului, cel puțin în zonele
care se află în vecinătatea imobilelor cu destinație
rezidențială din zone, la refacerea canalelor de scurgere a apelor
pluviale și a apei rezultate din topirea zăpezii, ce au fost obturate
ca urmare a organizării de șantier și la aducerea în stare
inițială a terenului folosit de pârâte pentru organizarea de
șantier, inclusiv prin amenajarea de spații verzi.
Cererea a fost înregistrată pe
rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de
10 august 2011, sub nr. x/3/2011.
La 24 noiembrie 2011, CN B. SA a depus
și o cerere de chemare în garanție formulată în contradictoriu
cu SC E. SRL, SC F. GmbH și SC C. SA. Această cerere de chemare în
garanție a fost disjunsă la termenul de judecată din 08 martie 2012,
aceasta formând obiectul Dosarului nr. x/3/2012.
Prin sentința civilă nr. 5358
din 11 iulie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a
respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Apelul declarat
de reclamanta A. a fost admis, prin Decizia civilă nr. 595 din 15
septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă,
dispunându-se anularea sentinței și trimiterea cauzei Tribunalului
București pentru a face aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Prin Decizia civilă nr. 408 din
10 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
a II-a civilă, a fost admis recursul declarat de reclamanta A., Decizia civilă
nr. 595 din 15 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția
a VI-a civilă, a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei
spre rejudecare la Curtea de Apel București.
Prin Decizia civilă nr. 1280 din
21 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă,
a fost admis apelul declarat de reclamantă, a fost anulată
sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare
Tribunalului București „pentru a se constata suspendat capătul de
cerere având ca obiect „pretenții” în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006
și disjungerea celorlalte capete de cerere și continuarea
judecății cu privire la acestea”.
Cauza a fost înregistrată din nou
pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data
de 20 ianuarie 2016 sub nr. x/3/2016.
La termenul de judecată din 19
februarie 2016, prima instanță, conformându-se dispozițiilor Deciziei
civile nr. 1280 din 21 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția
a VI-a civilă, a disjuns soluționarea cererii de obligare în solidar
a pârâtelor la plata unor despăgubiri evaluate la 150.000 euro, în
echivalent în lei la data plății, pentru prejudiciul cauzat ca urmare
a afectării imobilului proprietatea reclamantei, situat în București,
sector 1 și a dispus formarea unui nou dosar având acest obiect.
Totodată a reținut în pronunțare cererea de obligare a pârâtelor
în solidar la montarea unor panouri de protecție fonoabsorbante atât pe
artera superioară care traversează calea ferată, cât și la
nivelul arterei centurii ce rămâne la nivelul solului, cel puțin în
zonele care se află în vecinătatea imobilelor cu destinație
rezidențială din zone, la refacerea canalelor de scurgere a apelor
pluviale și a apei rezultate din topirea zăpezii, ce au fost obturate
ca urmare a organizării de șantier și la aducerea în stare
inițială a terenului folosit de pârâte pentru organizarea de
șantier, inclusiv prin amenajarea de spații verzi, cerere dedusă
judecății prin cererea completatoare a cererii de chemare în
judecată.
Prin sentința civilă nr. 1196
din 26 februarie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă,
a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată.
Pentru a pronunța soluția
anterior menționată, prima instanță a reținut că
potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 septembrie 1997
de notarul public K. din București și autorizației de construire
din 14 octombrie 1998, reclamanta A. este proprietarul imobilului situat în
București, sector 1.
Conform pct. 3 din anexa nr. 3 s-a
propus ca până la data de 01 iunie 2013 să fie remediate mai multe
lucrări. Conform susținerilor CN B. SA, aceste lucrări nu au
fost realizate nici până în prezent. Prima instanță a
reținut că niciuna din lucrările menționate la pct. 3 din
anexa 3 nu sunt în legătură cu măsurile a căror adoptare a
solicitat-o reclamanta prin cererea de chemare în judecată, respectiv
montarea unor panouri de protecție fonoabsorbante, atât pe artera
superioară care traversează calea ferată, cât și la nivelul
arterei centurii ce rămâne la nivelul solului, cel puțin în zonele
care se află în vecinătatea imobilelor cu destinație
rezidențială din zone, la refacerea canalelor de scurgere a apelor
pluviale și a apei rezultate din topirea zăpezii, ce au fost obturate
ca urmare a organizării de șantier și la aducerea în stare
inițială a terenului folosit de pârâte pentru organizarea de
șantier, inclusiv prin amenajarea de spații verzi.
Conform art. 3 din Legea nr. 71/2011
pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., având în
vedere că faptul ce constituie cauza cererii de chemare în judecată,
respectiv realizarea lucrărilor la obiectivul de investiții denumit
„Fluidizarea traficului pe DN1 între km 8+100 și km 17+100 și centura
rutieră din zona de nord a municipiului București”, are caracter
continuat și a început anterior intrării în vigoare a N.C.C.,
litigiul se soluționează conform prevederilor C. civ. din 1864 și
celor ale C. com.
Instanța a reținut că,
pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor CN B. SA, SC D.
GmBH și SC C. SA, pentru fapta de a fi adus atingere dreptului reclamantei
de a se bucura de imobilul cu destinația de locuință din str.
Teișani nr. 81, proprietatea sa, reclamanta trebuia să probeze,
conform art. 1169 C. civ., cu mijloacele de probă prevăzute de legea
comercială, întrunirea elementelor acestei forme de răspundere,
respectiv existența faptei ilicite, a culpei, a prejudiciului și a
legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Prin cererea de chemare în
judecată, reclamanta a pretins repararea în natură a prejudiciului ce
i-ar fi fost produs prin depășirea nivelului maxim de zgomot și
vibrații admis, precum și prin desființarea canalelor de
evacuare a apelor naturale și prin deteriorarea calității
terenului din preajma locuinței sale folosit de pârâte pentru organizarea
de șantier.
Reclamanta nu a probat însă
că după finalizarea lucrărilor ce au format obiectul
contractului de execuție de lucrări din 28 iulie 2007 și
după darea în folosință a lucrării s-ar fi
depășit nivelul maxim admis la zgomot și vibrații. De
asemenea, aceasta nu a probat că ar fi avut pe proprietate canale de
scurgere a apelor naturale și cu atât mai mult nu a probat că acestea
ar fi fost distruse în urma efectuării lucrărilor de construire de
către pârâte.
Drept urmare, prima instanță
a apreciat că reclamanta nu a probat existența prejudiciului invocat
și nici a vreunei fapte ilicite a pârâtelor.
A mai reținut prima
instanță că reclamanta a solicitat și obligarea pârâtelor
la aducerea în stare inițială a terenului folosit de pârâte pentru
organizarea de șantier, inclusiv prin amenajarea de spații verzi.
Toate acele obligații ce revin pârâtelor
în conformitate cu actele administrative emise de G. București au caracter
administrativ iar neaducerea lor la îndeplinire la termenele și în
condițiile impuse de autoritatea administrativă poate fi
sancționată numai prin mijloace de drept administrativ de autoritatea
competentă să aplice astfel de sancțiuni.
Admiterea cererii reclamantei având ca
obiect obligarea pârâtelor la aducerea în stare inițială a terenului
folosit pentru organizarea de șantier, inclusiv prin amenajarea de
spații verzi este condiționată de dovedirea de către
aceasta a faptului că a suferit ea însăși un prejudiciu.
Existența unui astfel de prejudiciu nu poate fi prezumată și
nici nu poate fi dedusă din faptul existenței unei obligații de
natură a administrativă a pârâtelor având ca obiect aducerea în stare
inițială a terenului folosit pentru organizarea de șantier,
aceasta fiind o condiție distinctă a răspunderii civile
delictuale pentru fapta proprie.
Drept urmare, prima instanță
a concluzionat că reclamanta nu a probat existența unui prejudiciu
suferit ca urmare a omisiunii pârâtelor de a-și îndeplini obligația
administrativă, astfel încât a respins cererea, ca neîntemeiată.
Cum nici una din pretențiile
reclamantei deduse judecății prin cererea completatoare, nu a fost
găsită ca întemeiată, prima instanță a respins cererea
în integralitatea ei.
Împotriva sentinței civile
menționate a declarat apel reclamanta prin care a solicitat schimbarea în
tot a sentinței civile apelate și admiterea celor trei capete de
cerere reprezentând obligații de a face, respectiv: 1. montarea panourilor
de protecție, fonoabsorbante, atât pe artera superioară care
traversează calea ferată cât și la nivelul arterei centurii ce
rămâne la nivelul solului, în zonele care se afla în vecinătatea
imobilelor cu destinație rezidențiala din zonă; 2. refacerea
canalelor de scurgere a apelor pluviale și a apei rezultate din topirea
zăpezii, canale ce au fost obturate ca urmare a organizării de
șantier defectuoase, nemaifiind refăcute; 3. aducerea în starea
inițială a terenului folosit de pârâte pentru organizarea de
șantier, teren aflat în imediata vecinătate a imobilului meu,
inclusiv amenajarea de spatii verzi.
Analizând sentința civilă
apelată prin prisma motivelor de apel, Curtea de apel a reținut
următoarele:
O primă critică a vizat
împrejurarea că prima instanță s-ar fi raportat în mod
greșit la mențiunile cuprinse la pct. 3 din Anexa 3 al
procesului-verbal de recepție din 25 ianuarie 2013, referitoare la
lucrări ce trebuie remediate până la data de 01 iunie 2013, relevante
fiind mențiunile Anexei 2 ce se referă la lucrări cuprinse în
contractul de execuție de lucrări din 2007 ce nu au fost executate,
cum este cazul panourilor fonoabsorbante și amenajării peisagistice,
termenul de finalizare fiind data de 01 iunie 2013.
Curtea a constatat că
într-adevăr, în cuprinsul Anexei nr. 2 la procesul-verbal de recepție
menționate (fila 129, vol. II, Dosar nr. x/3/2011 al Curții de Apel
București) s-a reținut că o serie de lucrări cuprinse în
lista anexă la contractul de lucrări din 23 iulie 2007 nu au fost
executate, fiind menționat termen de finalizare a lucrărilor data de
01 iunie 2013.
Menționarea panourilor de
protecție în contractul de execuție de lucrări nr. 80/2007 nu a
putut conduce la primirea pretențiilor reclamantei, contractul
menționat dând naștere la drepturi și obligații exclusiv în
sarcina părților cocontractante, potrivit principiului
relativității efectelor contractului. Pentru același considerent
a fost considerat nerelevant aspectul referitor la mențiunile Anexei nr. 2
la procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor privind
lucrările neexecutate raportat la mențiunile contractului
menționat.
De asemenea, Curtea nu a primit
motivul de ordine publică referitor la lipsa calității
procesuale pasive a intimatului-pârât SC C. SA Barcelona - Sucursala
București, apreciind că aspectele învederate în susținerea
excepției sunt argumente ce tind la respingerea cererii pe fond, ci nu în
temeiul unei excepții procesuale.
Mai mult decât atât, independent de
considerentele menționate, Curtea a reținut că reclamanta
căreia îi revenea sarcina probei nu a produs dovezi care să
demonstreze îndeplinirea cerinței referitoare la producerea unui
prejudiciu prin omisiunea montării panourilor fonoabsorbante pentru
angajarea răspunderii civile delictuale.
Reclamanta s-a prevalat și de
mențiunile autorizației de construire ce prevăd că se vor
lua măsuri de protecție antifonică în așa fel încât să
nu depășească nivelul maxim admis, titularul autorizației
fiind obligat să respecte condițiile impuse de utilizarea și
protejarea domeniului public precum și a mediului, potrivit normelor
generale și locale.
În ceea ce privește nerespectarea
unor măsuri menționate în avizul de mediu, Curtea a reținut
că aceasta nu constituie prin ea însăși un argument care să
conducă la admiterea pretențiilor reclamantei, care a învestit
instanța cu o acțiune în răspundere civilă delictuală,
o cerere având ca obiect obligație de a face.
Nu s-a putut reține
obligația pârâtului de a proceda la amplasarea panourilor de
protecție împotriva zgomotului exclusiv în baza prevederilor
documentației aferente derulării unui proiect de investiții în
elaborarea căreia s-au avut în vedere valori estimate ale traficului la
nivelul anului 2020. Reclamanta, căreia îi revenea sarcina probei potrivit
art. 1169 C. civ. din 1864 nu a produs dovezi care să ateste
incidența unei obligații legale a pârâtului de a proceda la montarea
panourilor fonoabsorbante raportat la situația de fapt de la data
introducerii acțiunii, în concret, depășirea nivelului de
decibeli admis care să conducă la nașterea obligației de
montare a panourilor de protecție, prejudiciul susceptibil a se produce în
anul 2020 în ipoteza neexecutării obligației menționate în
avizul de mediu nefiind actual și cert.
Pentru aceleași considerente, nu
a fost primită teza admiterii cererii exclusiv pentru neîndeplinirea unor
obligații stabilite prin autorizație de construire, decizia de
încadrare sau fișa tehnică.
Apelanta-reclamantă a criticat
și considerentul primei instanțe care a reținut că obligațiile
ce revin pârâtelor în conformitate cu actele administrative emise de G.
București au caracter administrativ iar neaducerea lor la îndeplinire la
termenele și în condițiile stabilite de autoritatea
administrativă poate fi sancționată numai prin mijloace de drept
administrativ de autoritatea competentă să aplice astfel de
sancțiuni. În susținerea apelantei-reclamante, o astfel de teză
neagă însăși fundamentul răspunderii civile delictuale,
conform căreia orice persoană căreia i s-a cauzat un prejudiciu
este îndreptățită la repararea lui, fiind absurd să se
considere că numai G. București ar avea dreptul să
acționeze împotriva pârâtelor.
Cu referire la modalitatea de
soluționare a capătului de cerere prin care s-a solicitat refacerea
canalelor de scurgere a apelor pluviale și a apei rezultate din topirea
zăpezii, Curtea a reținut că s-au formulat o serie de critici:
încălcarea avizului de mediu și a autorizației de construire
care prevăd că apele pluviale se vor colecta, și evacua în
rețeaua de canalizare și că terenul va fi adus în starea sa
inițială, recunoașterea pârâtei CN B. SA prin răspunsul la
întrebarea nr. 9 din cadrul interogatoriului administrat în cauză,
neluarea în seamă a depozițiilor martorilor H., I. și J., confuzia
primei instanțe în sensul că reclamanta ar fi afirmat că
pârâtele ar fi distrus canalele colectoare aflate pe proprietatea sa.
Referitor la încălcarea
prevederilor avizului de mediu și a autorizației de construire,
Curtea a reținut că, astfel cum s-a arătat anterior, cu prilejul
analizei modalității de soluționare a primului capăt de
cerere, nerespectarea unor măsuri menționate în actele
menționate nu poate conduce la admiterea pretențiilor reclamantei,
care a învestit instanța cu o acțiune în răspundere civilă
delictuală, o cerere având ca obiect obligație de a face. În
speță, s-a solicitat refacerea canalelor de scurgere a apelor
pluviale, ceea ce implică mai întâi dovada preexistenței lor în
raport de faptele imputate pârâtelor.
Curtea a primit critica referitoare la
considerentul primei instanțe în care se menționează omisiunea
reclamantei de a dovedi existența unor canale colectoare pe proprietatea
sa, aceasta nefiind circumscrisă situației de fapt afirmate de
reclamantă, împrejurare care nu este însă de natură să
conducă la admiterea apelului, orice pretinsă vătămare
fiind înlăturată prin considerentele prezentei decizii.
În fine, prin apel s-au formulat
critici și în ceea ce privește modalitatea de soluționare a
capătului de cerere privind aducerea în stare inițială a
terenului folosit de pârâte pentru organizarea de șantier, inclusiv amenajarea
peisagistică.
Ceea ce a atras însă respingerea
capătului de cerere menționat ca neîntemeiat, astfel că
lipsește orice vătămare care să conducă la nulitatea
sentinței civile apelate, este împrejurarea că prevederea
obligațiilor arătate în actele administrative anterior
menționate nu este suficientă pentru angajarea răspunderii
civile delictuale, fiind necesară dovada tuturor condițiilor
răspunderii civile delictuale, inclusiv cea a prejudiciului produs. Cu
privire la prejudiciul produs, prin cererea de apel, reclamanta a arătat
că este afectată nu numai din punct de vedere estetic, ci mai ales
prin aceea că spațiile verzi ar mai reduce zgomotul și nivelul
de praf și de noxe. Or, instanța a reținut că apelanta-reclamantă
căreia îi revenea sarcina probei nu a produs nici în fața
instanței de apel dovezi care să confirme prejudiciul afirmat. Pentru
considerentele menționate, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc.
civ., Curtea a respins apelul, ca fiind nefondat.
Față de soluția de
respingere a apelului ca nefondat, reținând culpa procesuală a
apelantei în derularea acestei proceduri judiciare, în temeiul dispozițiilor
art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respins cererea accesorie de
obligare la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva Deciziei nr. 2001/A din 05 decembrie
2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, a
declarat recurs reclamanta A., care a susținut următoarele motive de
nelegalitate a deciziei recurate:
În considerarea motivului de
nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată
că s-au încălcat prevederile art. 998 C. civ., deoarece în mod eronat
a fost respins apelul declarat de reclamantă, deși s-au găsit
întemeiate majoritatea motivelor de apel formulate de aceasta.
Se consideră că, deși instanța
de apel a reținut în mod corect în motivarea deciziei atacate că
lucrările ce fac obiectul celor trei capete de cerere în obligație de
a face formulate de reclamantă nu au fost executate, totuși a fost respins
apelul ca nefondat, pe considerentul că nu ar fi întrunite în cauză
condițiile răspunderii civile delictuale.
Astfel, se arată că obligativitatea
efectuării lucrărilor ce fac obiectul capetelor de cerere în
obligație de a face este impusă de toate actele de reglementare emise
în conformitate cu legislația în materie de către G. București
(aviz de mediu, decizia etapei de încadrare și fisa tehnica), tocmai
pentru a nu fi afectate imobilele cu destinație de locuință din
zonă.
În ceea ce privește
obligația pârâtelor de montare a panourilor fonoabsorbante, se arată
că reclamanta nu și-a întemeiat acțiunea pe contractul de
execuție de lucrări din 2007, ci pe răspunderea civilă
delictuală, invocând în sprijinul susținerilor sale actele de reglementare
emise de autoritățile competente în domeniu, care stabilesc
obligațiile puse în sarcina pârâtelor pentru a nu fi afectate imobilele cu
destinație de locuință din zonă.
În ce privește obligația
pârâtelor de refacerea canalelor de scurgere a apelor pluviale și a apei
rezultate din topirea zăpezii, canale ce au fost obturate ca urmare a
organizării de șantier defectuoase, nemaifiind refăcute, avizul
de mediu prevede clar: „orice activitate se va desfășura astfel încât
să se evite impactul asupra solului și a apelor subterane (apele pluviale
se vor colecta și evacua în rețeaua de canalizare)".
Prin prisma răspunderii civile
delictuale, esențial este că înainte de începerea lucrărilor de
către pârâte apele pluviale și cele rezultate din topirea
zăpezii erau evacuate fără a afecta în niciun fel imobilul
reclamantei, pe când, după începerea lucrărilor de către pârâte,
inclusiv în prezent, imobilul reclamantei se inundă la fiecare ploaie mai
puternică, întrucât terenul afectat șantierului nu a fost adus de
pârâte în starea sa inițială.
În ce privește obligația
pârâtelor de aducere în starea inițială a terenului folosit de
acestea pentru organizarea de șantier, teren aflat în imediata
vecinătate a imobilului reclamantei, inclusiv amenajarea de spații
verzi, această obligație este prevăzută și ea prin
avizul de mediu.
În concluzie, se învederează
că, în contradicție cu motivarea instanței de apel, în
speță sunt întrunite condițiile răspunderii civile
delictuale, impuse de art. 998 din V.C.C. În ceea ce privește
prejudiciul,se consideră că nerespectarea obligației de a monta
panourile fonoabsorbante a expus și expune în continuare pe recurentă
unui zgomot foarte mare, în condițiile în care mii de autovehicule, în
mare parte de tonaj greu, tranzitează zilnic podul și artera de
centură. Acest zgomot foarte mare nu numai ca afectează folosirea
imobilului pentru destinația de locuință, dar periclitează
și sănătatea oamenilor.
Pe de altă parte, nerespectarea
obligației de a reface canalele de scurgere a apelor pluviale și a
apei rezultate în urma topirii zăpezii a determinat în repetate rânduri
inundarea imobilului reclamantei și a drumului de acces. Practic, la
fiecare ploaie mai puternică, de pe terenul ce a servit organizării
de șantier apele se revarsă peste imobilul proprietatea reclamantei. Nerespectarea
obligației de a aduce terenul ce a servit organizării de șantier
la starea sa inițială, inclusiv prin amenajarea peisagistică, îi
afectează nu numai din punct de vedere estetic, ci și prin aceea
că spatiile verzi ar mai reduce zgomotul și nivelul de praf și
de noxe.
În ceea ce privește
existența faptei ilicite, pârâtelor le revenea obligația de a efectua
lucrările la care s-au făcut referiri mai sus. De asemenea,
există și un raport de cauzalitate între fapta ilicită și
prejudiciu și anume, rezultatul faptei ilicite a pârâtelor, fiind
dovedită și existența vinovăției pârâtelor.
Analizând recursul declarat prin
prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale
incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată
că acesta este nefondat pentru considerentele se succed:
Prin cererea de chemare în
judecată, reclamanta a pretins repararea în natură a prejudiciului ce
i-ar fi fost produs de pârâte prin depășirea nivelului maxim de
zgomot și vibrații admis, precum și prin desființarea
canalelor de evacuare a apelor naturale și prin deteriorarea calității
terenului din preajma locuinței sale, teren folosit de pârâte pentru
organizarea de șantier. Acțiunea reclamantei a fost calificată
ca o acțiune întemeiată pe răspunderea civilă
delictuală, solicitându-se obligarea în solidar a pârâtelor la montarea
unor panouri de protecție fonoabsorbante atât pe artera superioară
care traversează calea ferată, cât și la nivelul arterei
centurii ce rămâne la nivelul solului, cel puțin în zonele care se
află în vecinătatea imobilelor cu destinație
rezidențială din zone, refacerea canalelor de scurgere a apelor
pluviale și a apei rezultate din topirea zăpezii, ce au fost obturate
ca urmare a organizării de șantier și aducerea în stare
inițială a terenului folosit de pârâte pentru organizarea de
șantier, inclusiv prin amenajarea peisagistică.
S-a reținut că între pârâta CN
B. SA, în calitate de achizitor și pârâtele SC D. Gmbh și SC C. SA,
în calitate de executant s-a încheiat contractul de execuție de
lucrări din 28 iulie 2007, contract ce a suferit unele modificări prin
acte adiționale și a avut ca obiect realizarea obiectivului de
investiții denumit „Fluidizarea traficului pe DN1 între km 8+100 și
km 17+100 și centura rutieră din zona de nord a municipiului
București”, ai cărui indicatori tehnico-economici au fost aprobați
prin H.G. nr. 98/2004, că lucrările au fost finalizate, prin
procesul-verbal de recepție înregistrat în evidențele CN B. SA din 25
ianuarie 2013 comisia de recepție a propus admiterea recepției,
reținându-se însă că lucrările menționate în anexa nr.
3 nu respectă prevederile documentației tehnice.
Prima instanță a
reținut că niciuna din lucrările menționate la pct. 3 din
anexa 3 nu sunt în legătură cu măsurile a căror adoptare a
solicitat-o reclamanta prin cererea de chemare în judecată, respectiv montarea
unor panouri de protecție fonoabsorbante, atât pe artera superioară
care traversează calea ferată, cât și la nivelul arterei
centurii ce rămâne la nivelul solului, cel puțin în zonele care se
află în vecinătatea imobilelor cu destinație
rezidențială din zone, la refacerea canalelor de scurgere a apelor
pluviale și a apei rezultate din topirea zăpezii, ce au fost obturate
ca urmare a organizării de șantier și la aducerea în stare
inițială a terenului folosit de pârâte pentru organizarea de
șantier, inclusiv prin amenajarea de spații verzi.
Curtea de apel a respins apelul
declarat de reclamantă considerând că, deși lipsa unor dovezi
care să ateste prejudiciul produs a determinat respingerea pretențiilor
reclamantei, cerere analizată de către prima instanță,
reclamanta căreia îi revenea sarcina probei așa cum dispun prevederile
art. 1169 C. civ. nu a produs nici în fața instanței de apel dovezi
care să confirme prejudiciul pretins a fi provocat prin fapta pârâtelor.
Prin prezentul recurs declarat de reclamantă
se invocă incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 304
pct. 9 C. proc. civ., invocându-se în esență, eronata aplicare
și interpretare a dispozițiilor art. 998 C. civ. care prevăd
că „
orice faptă a omului, care cauzează
altuia prejudiciu, obligă pe aceia din a cărui greșeala s-a
ocazionat, a-l repara
.”
Criticile formulate de recurenta reclamantă
în acest context nu subzistă.
Din interpretarea dispozițiilor art.
998 C. civ., mai sus redate, rezultă că sunt condiții ale
răspunderii pentru fapta proprie, următoarele: existența unui
prejudiciu,a faptei ilicite,existența unui raport de cauzalitate între
fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției
celui care a cauzat prejudiciul.
Prejudiciul reprezintă rezultatul
negativ suferit de o persoană, ca urmare a faptei ilicite
săvârșită de o altă persoană, ori ca urmare a „faptei”
unui animal sau lucru, pentru care este ținută a răspunde o
anumită persoană. Prejudiciul este rezultatul încălcării,
fie a unui drept subiectiv, fie a unui interes. Prejudiciul patrimonial este reprezentat
de acel prejudiciu apreciat în bani, pentru repararea acestuia impunându-se a
fi îndeplinite următoarele condiții: prejudiciul să fie cert
și să nu fi fost reparat încă.
Pentru angajarea răspunderii civile
delictuale este necesar, de asemenea, ca prejudiciul să fi fost produs
printr-o faptă ilicită. Este faptă ilicită orice faptă
prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate
prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. Fapta
ilicită, stricto sensu, aduce atingere unui drept subiectiv, iar lato
sensu vizează și interesele victimei, în măsura în care acestea
sunt legitime, serioase și, prin felul în care se manifestă,
creează aparența unui drept subiectiv.
Aceasta se poate manifesta și într-o
formă omisivă prin neîndeplinirea unei obligații sau neluarea
unei măsuri, atunci când această activitate, potrivit legii, trebuie
să fie întreprinsă de o anumită persoană.
Instanța de apel a interpretat în
mod just dispozițiile legale incidente, și anume art. 998 C. civ., considerând
că nu sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale
și anume existența prejudiciului și a faptei ilicite.
Critica formulată de recurenta
reclamantă în ceea ce privește îndeplinirea cerinței referitoare
la producerea unui prejudiciu prin omisiunea pârâtelor de montare a panourilor
fonoabsorbante, pentru angajarea răspunderii civile delictuale nu
subzistă. În mod corect Curtea de apel a constatat că nerespectarea
unor astfel de măsuri menționate în actele de reglementare emise în
conformitate cu legislația în materie de către G. București
(aviz de mediu, decizia etapei de încadrare și fișa tehnică,
autorizația de construire emisă de Primăria Mun. București)
nu constituie prin ea însăși un argument care să conducă la
admiterea pretențiilor reclamantei, care a învestit instanța cu o
acțiune în răspundere civilă delictuală, premisa admiterii
unei astfel de cereri fiind existența unei obligații de a adopta o
anumită conduită pe care pârâtele ar fi încălcat-o. Curtea de apel
a mai reținut că probatoriul administrat în cauză nu a confirmat
susținerile reclamantei în sensul existenței unor canale de scurgere
a apelor pluviale și a apei rezultate din topirea zăpezii care
să fi fost obturate de către pârâte, și că, după finalizarea
lucrărilor ce au format obiectul contractului de execuție de
lucrări din 28 iulie 2007 și după darea în folosință a
lucrării s-ar fi depășit nivelul maxim admis la zgomot și
vibrații, deci că prin faptele ilicite ale pârâtelor, s-ar fi cauzat
un prejudiciu reclamantei. Așadar, în mod just nu a fost
reținută îndeplinită condiția existenței faptei
ilicite a pârâtelor în sensul distrugerii unor canale de
scurgere a apelor naturale în urma efectuării lucrărilor de
construire de către pârâte și în consecință, nici a
existenței prejudiciului ca o condiție de antrenare a
răspunderii civile delictuale.
Nici susținerile
recurentei în sensul
nerespectării obligației pârâtelor de aducere
în starea inițială a terenului folosit de acestea pentru organizarea
de șantier, teren aflat în imediata vecinătate a imobilului
reclamantei, inclusiv amenajarea de spatii verzi, obligație prevăzută
și ea în cuprinsul avizului de mediu
nu pot
conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate,
dispozițiile art. 998 C. civ. fiind în mod just interpretate și aplicate
de instanța de apel atât în privința inexistenței prejudiciului,
cât și a faptei ilicite.
Așadar, în mod corect a interpretat
și aplicat Curtea de apel dispozițiile legale incidente, constatând,
pe de o parte, inexistența unei obligații legale a pârâtelor de a
monta panouri fonoabsorbante ; depășirea nivelului de decibeli admis
care să conducă la nașterea unei obligații de montare a panourilor
de protecție poate conduce la un prejudiciu susceptibil a se produce în
anul 2020 în ipoteza neexecutării obligației menționate în
avizul de mediu, dar acesta nu este actual și cert; pe de altă parte,
corect s-a procedat de către instanță, în examinarea întrunirii
condițiilor legale necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale,
la aplicarea justă a prevederilor legale, constatându-se inexistența unei
fapte ilicite în ceea ce privește o eventuală obturare de către pârâte
a canalelor de scurgere și lipsa unui prejudiciu rezultat dintr-o
faptă ilicită a pârâtelor urmare a activității de
organizare de șantier.
Drept urmare, în mod just Curtea de
apel a reținut considerentul că simpla neîndeplinire a
obligațiilor menționate în înscrisurile emise de autoritatea
competentă în domeniul mediului nu conduce de plano la concluzia îndeplinirii
cerințelor pentru angajarea răspunderii civile delictuale, în
măsura în care nu rezultă dovada întrunirii cumulative a
condițiilor acestei forme de răspundere civilă.
Celelalte
susțineri ale recurentei ce vizează faptul că reclamanta și-a
întemeiat acțiunea formulată pe instituția răspunderii
civile delictuale, și nu pe acel contract încheiat cu pârâtele, de
execuție de lucrări nu poate conduce la reținerea
nelegalității deciziei recurate, instanța de apel nu a procedat
la o schimbare a obiectului acțiunii deduse judecății, așa
cum se consideră de către reclamantă, ci a motivat
menținerea soluției de respingere a acțiunii de către
instanța de fond prin prisma analizei îndeplinirii condițiilor de
angajare a
răspunderii
civile delictuale, așa cum sunt prevăzute de art. 998 C. civ.
De asemenea, faptul
că instanța de apel a considerat unele critici formulate de apelanta
reclamantă ca fiind întemeiate și totuși a respins apelul
declarat de aceasta nu constituie un motiv de nelegalitate care să
atragă modificarea deciziei recurate prin prisma incidenței art. 304 pct.
9 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente,se
va respinge recursul declarat
de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 2001/A
din 05 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a
civilă, și în baza art. 312 C. proc. civ. va fi menținută
decizia recurată ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat
de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 2001/A din 05 decembrie 2016 a
Curții de Apel București, secția a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică astăzi, 16 iunie 2017.