ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1189/2018

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 23 octombrie 2004, sub nr. x/2010, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Compania Națională de Căi Ferate "A. SA", Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la plata a:

- 8.000.000 euro în echivalent în RON la cursul BNR de la data plății - sumă reprezentând drepturi patrimoniale ce i se cuvin în calitate de titular al brevetului de invenție nr. RO 105.793 din 7 mai 1990, determinate prin raportare la efectele economice produse având în vedere folosirea în exploatare de către CNCF A. SA a invenției sale;

- 200.000 RON - reprezentând cheltuieli efectuate de reclamant din bugetul personal pentru realizarea documentațiilor tehnice, a proiectelor și a prototipurilor necesare aplicării invenției.

În motivare, reclamantul a arătat că a înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, la data de 7 mai 1990, anterior angajării sale la Societatea Națională de Căi Ferate - SNCFR (în prezent CNCF A. SA), cererea de brevet nr. 145006 având ca obiect invenția "Metodă de instalație de control pentru circuite de cale cu impulsuri de curent alternativ", care rezolvă problema precizării stării de "liber" sau de "ocupat" a liniilor și macazurilor de cale ferată din stații și din linia curentă, concomitent cu controlul integrității electrice a șinelor, utilizabilă pe liniile feroviare având tracțiunea neelectrică sau electrică.

Brevetul de invenție nr. 105.793 din 7 mai 1990 are întindere asupra a 10 revendicări (metodă de control, instalația de control, mai multe subansambluri specifice și circuite electronice originale) și a fost menținut în vigoare până în prezent prin achitarea taxelor legale de către reclamant.

După angajarea sa în cadrul SNCFR, la data de 19 septembrie 1993, reclamantul a depus Dosarul nr. x/1993 la Direcția Generală Organizare, Tehnic, Dezvoltare din cadrul SNCFR, dosar ce conținea oferta privind folosirea brevetului de invenție precum și nota de informare necesară în condițiile art. 2.2. din Regulamentul privind tratarea în cadrul SNCFR a ofertelor de investiții, desene și modele industriale precum și realizări tehnice noi la nivelul unității.

În plus, reclamantul, în afara sarcinilor de serviciu, a elaborat și a înaintat SNCFR toate documentele necesare aplicării invenției și a realizat din bugetul personal toate prototipurile pentru trecerea de la idee la ansamblul fizic funcțional în condiții de siguranță a circulației feroviare, astfel încât pentru realizarea și implementarea noii creații tehnice reclamantul a furnizat integral pârâtei know-how-ul.

Invenția reclamantului s-a materializat în Instalația de control pentru circuite de cale cu impulsuri de curent alternativ, prescurtat Circuite de cale tip C-4-64 și, potrivit procedurii SNCFR, a fost omologată preliminar la data de 16 noiembrie 1993 și final la data de 29 iulie 1996. De asemenea, la data de 23 martie 2002, instalația a fost reomologată de CNCF A. SA prin Autoritatea Feroviară Română - AFER, conform Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 290/2000.

Încă din 1993, s-a apreciat că aplicarea invenției va aduce beneficii suplimentare constând în reducerea consumului de energie electrică de 7 ori, rezolvarea unor probleme legate de aprovizionarea cu echipamente de schimb, sporirea gradului de siguranță a circulației, eliminarea necesității sursei de curent continuu, creșterea disponibilității echipamentelor, reducerea costurilor de întreținere, etc.

De la data experimentării - 15 decembrie 1990 și până la omologare, C-4-64 a fost introdus gradat, inițial într-o stație mică de pe o cale ferată secundară și apoi, ca urmare a funcționării corespunzătoare, și în alte stații din ce în ce mai complexe.

Deși pârâta CNCF A. S.A. a folosit și implementat circuitele C-4-64, respectiv revendicările 1 și 2 din brevetul RO 105.793, aceasta nu a înțeles să procedeze la negocierea și încheierea unui contract cu reclamantul. Sub acest aspect, reclamantul a arătat că, potrivit corespondenței purtate între părți, acesta a solicitat la 13 iunie 1997 (când deja funcționau 569 circuite de cale ferată în patru secvențe tip C-4-64, cu peste 13 milioane de ore de funcționare) Direcției Generale Organizare, Tehnic, Dezvoltare reanalizarea ofertei depuse în 1993. Direcția Generală Infrastructură a propus (prin adresa nr. x/A/3597) ca plata recompensei să se facă eșalonat pe bază de post calcul, în funcție de efectele economice nete, exprimabile în cifre, astfel încât SNCF să rămână cu 50% din beneficiul net (cum s-a procedat în decursul timpului și cu alte invenții). Fără a comunica reclamantului, DGOTD a apreciat procentul ca exagerat.

Abia în 1998, la cererea expresă a reclamantului, au fost numiți membrii comisiei de analiză a ofertei, iar prin Hotărârea nr. 10 din 22 octombrie 1999 a Consiliului de administrație a CNCF A. S.A. a fost mandatat Directorul General pentru negocierea contractului și recompensarea reclamantului în limita a 2 miliarde ROL într-o singură tranșă, reprezentând 50% din economiile nete realizate până la acea dată, însă acesta nu a dat curs hotărârii CA.

La data de 9 aprilie 2001, reclamantul s-a adresat printr-un memoriu Ministerului Lucrărilor Publice Transporturilor și Locuinței, care, prin Nota nr. 1093/IS din 25 aprilie 2001, a comunicat CNCF A. SA necesitatea încheierii contractului cu reclamantul până la data de 15 mai 2001.

Pârâta a continuat însă să analizeze prin corespondențe interne eficiența invenției, motiv pentru care reclamantul s-a adresat din nou la data de 28 august 2006 Ministerului Transporturilor Construcțiilor și Turismului, iar în 28 ianuarie 2008, noii conduceri a A. SA, soluționarea problemei rămânând la nivelul de numire a membrilor comisiei.

Prin adresa nr. x/2009, CNCF A. SA a comunicat reclamantului că nu pârâta, ci societățile care implementează circuitele C-4-64 au obligația de a-i achita drepturile patrimoniale.

Ca temei juridic al cererii reclamantul a invocat dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991, care prevăd că:

(1) Dacă inventatorul este salariat, în lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase acestuia, dreptul la brevetul de invenție aparține:

b) salariatului, pentru invențiile realizate de către acesta fie în exercitarea funcției sale, fie în domeniul activității unității, prin cunoașterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unității sau ale datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al acesteia, în lipsa unei prevederi contractuale contrare.

Reclamantul a arătat că, având în vedere că a realizat invenția și a procedat la brevetarea sa, în cursul anului 1990, anterior angajării sale la SNCFR (devenită din 1998 CNCF - A. SA), îi sunt aplicabile prevederile menționate.

Mai mult, analizând întreaga corespondență dintre părți rezultă fără urmă de echivoc că atât invenția, cât și întreaga documentație necesară aplicării invenției a fost realizată de reclamant în timpul său liber, fără niciun ajutor material sau financiar din partea A. SA, acest lucru nefiind contestat de către pârâtă, ci dimpotrivă, fiind confirmat de aceasta.

Având în vedere calitatea reclamantului de titular al brevetului și de salariat în cadrul CNCF A. SA, acesta a procedat conform art. 5 alin. (6) din Legea nr. 64/1991, înaintând pârâtei oferta privind folosirea brevetului (înregistrată sub nr. 314/2026 din 19 septembrie 1993). Analizând această ofertă, pârâta și-a manifestat în termenul legal dreptul de preferință la încheierea unui contract, procedând chiar la folosirea și exploatarea invenției timp de 18 ani, însă, cu rea-credință, a tergiversat încheierea contractului cu reclamantul, încălcând astfel prevederile art. 32 și 36 din Legea nr. 64/1991.

În final, reclamantul a arătat că pârâta a exploatat fără drept invenția brevetată, punând în funcțiune instalații de circuite de cale tip C-4-64 în peste 80 de stații cu instalații de centralizare electrodinamică sau electronică și în peste 80 de instalații de bloc de linie automat ale liniilor curente dintre stații, respectiv un număr total de peste 4000 de circuite de cale tip C-4-64, care însumează peste 250 milioane ore de funcționare, fără a avea niciun drept în acest sens.

În ceea ce privește efectele economice și sociale rezultate din exploatarea brevetului de invenție, reclamantul a arătat că prin introducerea acestor noi tipuri de circuite de cale pe aproape 40% din liniile și macazurile A. ale rețelei electrificate sau ale unor linii neelectrificate pe care locomotivele Diesel modernizate tractează trenuri de călători climatizate electric, a crescut într-un mod spectaculos fiabilitatea și siguranța în exploatare a instalațiilor de dirijare a circulației, s-a redus substanțial activitatea de întreținere, s-au realizat economii mari la investiții, piese de schimb și energie electrică consumată.

Acest lucru se datorează faptului că instalația C-4-64 este unica instalație feroviară de siguranță a circulației la care investiția inițială se recuperează, evaluând numai valoarea energiei electrice economisite, în cel mult 18 luni.

Mai mult, C-4-64 are funcționalitate sigură și fiabilitate ridicată, fiind cu complexitate relativ redusă, dar la un nivel tehnologic foarte înalt, iar urmarea acestui fapt este prețul de cost redus, proiectarea instalațiilor conform specificului geografic al stațiilor și implementarea în teren neimplicând probleme deosebite, având însă o stabilitate funcțională ridicată.

Datorită acestui fapt instruirea personalului propriu din sfera întreținerii instalațiilor de centralizare și comandă a A. a fost facilă, astfel și costurile de exploatare au scăzut substanțial.

Chiar prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 22 septembrie 1999 a CNCF A. SA se menționează expres că soluția tehnică a fost acceptată fără rezerve având în vedere nenumăratele calități ale acesteia precum și ținând cont de eficiență economică majoră a aplicării invenției. Raportat la consumul de energie electrică, s-a reținut faptul că acesta se reduce de circa 7,5 ori, astfel neestimându-se eficiența economică în raport de rata inflației, ci procedându-se la o analiză economică efectuată în "RON constanți" folosindu-se prețurile din 1999, s-a reținut că totalul economiilor nete doar din reducerea consumului pentru anii 2000 - 2019 va fi de 97,1 miliarde ROL. De asemenea, s-a calculat că doar pentru circuitele care funcționau până în anul 1999, respectiv pentru 1203 circuite de cale, s-a realizat o economie netă numai din calculul reducerii consumului electric de 4 miliarde ROL.

Prin urmare, dacă doar din aplicarea a 1203 circuite de cale s-a realizat o economie de 4 mld. ROL, doar din reducerea consumului electric, calculată fără a ține cont de rata inflației, rezultă că economia netă realizată în prezent doar din reducerea consumului de energie electrică este cu mult mai mare, având în vedere că în prezent funcționează peste 4000 circuite C-4-64, care însumează peste 250 milioane de ore de funcționare la un preț mediu a kWh net superior față de 1999.

Dincolo de economia realizată din reducerea consumului de energie electrică, prin introducerea circuitelor C-4-64 s-a constatat că se reduce și numărul de joante izolante. La fiecare 100 de circuite se elimină necesitatea a cel puțin 4 joante izolante/an la un preț de 6.000.000 ROL/joantă, rezultând o economie de 17 miliarde RON vechi.

De asemenea, se reduce și necesarul de invertoare din stație, cel puțin un invertor la 100 circuite de cale, rezultând o economie de peste 7,2 miliarde la nivelul anului 1999.

În plus, pentru calculul eficienței economice, trebuie să se țină cont și de faptul că A. nu a efectuat cheltuieli cu privire la cercetare, proiectare și experimentare, lucru confirmat de pârâtă, toate aceste cheltuieli fiind suportate din bugetul reclamantului.

În drept, cererea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. (5), art. 5 alin. (1) lit. b), art. 32, art. 36 din Legea nr. 64/1991, art. 90 alin. (12) și (14), art. 91 alin. (3), art. 91 alin. (4) lit. b) și c) din H.G. nr. 547/2008 și pe dispozițiile Convenției pentru protecția proprietății intelectuale, Stockholm, 1997, ale Aranjamentului de la Madrid privind înregistrarea internațională a mărfurilor, Convenția de la Paris privind protecția proprietății industriale, Tratatul de Cooperare în domeniul brevetelor, Directiva nr. 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.

Pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a formulat întâmpinare față de cererea de chemare în judecată prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a semnat cererea de chemare în judecată, motivat de faptul că împuternicirea avocațială a fost dată numai pentru derularea procedurilor legale pentru recuperarea drepturilor materiale decurgând din brevetul de invenție în raport cu CNCF A. SA, iar nu și cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

A fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât reclamantul nu este și nu a fost niciodată angajat într-un raport juridic cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, el aflându-se numai în raporturi de muncă cu CNCF A. SA, instituție cu personalitate juridică distinctă de cea a ministerului.

De altfel, nu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este cel care a folosit invenția reclamantului și nici nu și-a mărit patrimoniul ca urmare a folosirii acestei invenții, pentru a se poate reține o îmbogățire fără justă cauză a ministerului de natură a conferi reclamantului dreptul la despăgubiri.

Pârâta CNCF A. SA a formulat întâmpinare față de cererea de chemare în judecată prin care a arătat că este o companie națională cu capital integral de stat, Statul Român fiind unicul acționar. A fost înființată prin H.G. nr. 581/1998 ca urmare a reorganizării prin divizare a regiei autonome SNCFR în anul 1998, dispusă prin O.U.G. nr. 12/1998, având ca principal obiect de activitate gestionarea infrastructurii feroviare publice și a patrimoniului auxiliar feroviar.

CNCF A. SA deține în regim de concesiune infrastructura feroviară publică în baza contractului de concesiune nr. 224/2002 încheiat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în calitate de concedent și CNCF A. SA în calitate de concesionar, proprietarul infrastructurii feroviare publice fiind Statul Român, în considerarea calității sale de autoritate publică.

Potrivit pct. 3 lit. d) din Anexa 2 a H.G. nr. 581/1998 (modificată și completată prin H.G. nr. 589/2006), printre elementele concrete ale infrastructurii feroviare publice se află și instalațiile de centralizare electrodinamică care sunt definite de lege ca fiind "ansamblul de echipamente mecanice și electrice bazate în principal pe relee cu care se comandă și se controlează manevrarea și înzăvorârea macazurilor, starea de liber/ocupat a liniilor și macazurilor de către materialul rulant, permițând punerea pe liber a semnalelor luminoase de manevră sau de circulație, numai dacă sunt îndeplinite condițiile de siguranță verificate de instalație, cu toate anexele, clădirile și terenul aferent."

Circuitele de cale C-4-64 ce fac obiectul brevetului sunt parte componentă a acestei instalații de centralizare electrodinamică.

CNCF A. SA utilizează aceste componente nu în considerarea calității sale de persoană juridică de drept privat, ci în considerarea calității sale de administrator al infrastructurii feroviare publice, veniturile pentru întreținerea și repararea componentelor infrastructurii feroviare publice fiind fonduri bugetare, iar nu proprii.

Reclamantul a făcut cunoscută invenția atât potențialului utilizator (SNCFR) cât și producătorului specializat de echipament - B. București, anterior hotărârii de acordare a brevetului publicat în BOPI nr. 12 din 30 decembrie 1990.

S-a invocat de către pârâtă excepția lipsei calității procesuale pasive.

Sub acest aspect, pârâta a arătat că nu a produs și nu a comercializat aceste circuite de cale ferată, ele fiind fabricate sub licență de SC B. SA, care a efectuat și instalarea acestora, pe baza proiectelor de instalații realizate de C. - SA București. CNCF A. SA a încheiat prin sucursalele sale mai multe contracte de lucrări cu producătorul SC B. SA pentru instalarea acestor circuite de cale în diferite stații de cale ferată.

Rezultă că B. SA are calitate atât de producător, cât și de furnizor al respectivului tip de circuit de cale, iar CNCF A. SA are doar calitatea de client-cumpărător al acestui producător și furnizor.

Întrucât B. SA a utilizat invenția realizată de reclamant acesteia îi revine obligația de a achita reclamantului drepturile patrimoniale ce i se cuvin. Reglementarea drepturilor patrimoniale născute din dreptul titularului de brevet aparține de relația dintre producător și titularul de brevet, iar nu de relația de angajat/angajator sau inventator/utilizator.

Pârâta a mai susținut că nu CNCF A. SA în calitatea sa de administrator al infrastructurii feroviare publice trebuie obligată la plata drepturilor patrimoniale, ci obligația de plată aparține Statului Român în considerarea calității sale de autoritate publică care deține în regim de proprietate această infrastructură.

A invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Sub acest aspect au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 3 din Decretului nr. 167/1954 care stabilesc că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se prescrie în 3 ani și faptul că aceste termen se calculează, potrivit art. 33 din Legea nr. 64/1991 cu începere de la data publicării cererii de brevet. Cum cererea de brevet a fost publicată la 7 mai 1990, termenul de prescripție s-a împlinit la data de 7 mai 1993.

S-a mai arătat și faptul că recunoașterile SNCFR, anterioare anului 1998, când s-a înființat CNCF A. SA nu îi sunt opozabile pârâtei.

Pe fondul pretențiilor, pârâta a arătat că suma de 8 milioane euro pretinsă de reclamant este aleatorie, nefiind prezentată nicio modalitate de calcul și reprezintă dublul sumei pretinse în faza procedurii de conciliere. Se menționează și faptul că neexistând niciun contract între părți, nu există niciun raport obligațional și că prețul circuitelor a fost deja achitat de pârâtă producătorului B. SA.

În privința sumei de 200.000 RON, pârâta a afirmat că întrucât reclamantul a fost angajat al SNCF după 1998 a beneficiat de tot sprijinul necesar pentru realizarea și testarea invenției sale, neexistând dovezi că reclamantul ar fi efectuat aceste cheltuieli.

Pârâta CNCF A. SA a formulat cerere de chemare în garanție împotriva SC B. SA, la data de 19 mai 2010, solicitând ca, în măsura în care acțiunea reclamantului va fi admisă, chematul în garanție să fie obligat la plata sumelor stabilite.

A arătat că, potrivit capitolului 9 din Contractul nr. x/4/266 din 23 iunie 2006 încheiat între pârâtă și chematul în garanție, "executantul B. are obligația de a despăgubi achizitorul CNCF A. SA împotriva oricăror reclamații și acțiuni în justiție ce rezultă din încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală (brevete, nume, mărci înregistrate etc.) legate de echipamentele, materialele, instalațiile sau utilajele folosite pentru ori în legătură cu execuția lucrărilor încorporate în acestea."

În drept, cererea de chemare în garanție a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969 C. civ.

Chemata în garanție SC B. SA a formulat întâmpinare împotriva cererii de chemare în garanție formulată de CNCF A. SA, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii ca nefiind de competența instanțelor române, ca urmare a faptului că în 2 din cele 3 contracte încheiate cu CNCF A. SA pentru reabilitarea căii ferate (București - Constanța și Câmpina - Predeal) părțile au inserat o clauză compromisorie prin care competența a fost stabilită în favoarea Curții internaționale de Arbitraj și raportat la art. 343

3

C. proc. civ.

În privința celui de-al treilea Contract - nr. x/4/266 din 23 iunie 2006 (București - Șendreni, singurul contract derulat în perioada de prescripție), chemata în garanție a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Sub un prim aspect, a arătat că B. a deținut dreptul de folosință legal și valid asupra brevetului, potrivit Contractului de licență nr. 505 din 30 august 1996 prin care reclamantul a acordat o licență pentru producția, valorificarea și instalarea echipamentelor ce încorporează parțial sau total revendicările 2 - 10 din brevetul reclamantului, licență cu valabilitate de la 5 mai 1990 la 7 mai 2010.

Astfel, CNCF A. ar fi trebuit să aibă dreptul de folosință cel puțin asupra revendicării nr. 1 din brevet cu atât mai mult cu cât potrivit art. 9 din contractul invocat împotriva chematei în garanție, daunele-interese la care poate fi obligat executantul pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pot acorda, "cu excepția situației în care o astfel de încălcare rezultă din respectarea caietului de sarcini întocmit de achizitor." Revendicarea nr. 1 din brevet - metoda de control și proiectul detaliat al instalației - erau prevăzute în caietul de sarcini ca și condiție obligatorie (constituia obiectul licitației), iar B. nu avea niciun fel de obligație de a deține vreun drept de proprietate intelectuală în condițiile în care printre obligațiile sale contractuale nu exista și realizarea proiectului sau concepției metodei de control.

La data de 16 iunie 2010, pârâta CNCF A. SA și-a modificat cererea de chemare în garanție, arătând că înțelege să cheme în garanție pentru aceleași argumente și în aceleași împrejurări și pe SC D. SA și SC Construcții Feroviare Cluj SA.

La data de 19 aprilie 2011, chemata în garanție SC A. SA, prin E. SPRL a solicitat suspendarea de drept a cererii de chemare în garanție în condițiile art. 36 din Legea insolvenței nr. 85/2006.

Chemata în garanție SC D. SA a formulat întâmpinare împotriva cererii de chemare în garanție formulată de pârâta CNCF A. SA, prin care a invocat excepția tardivității cererii de chemare în garanție îndreptate împotriva sa, susținând că nu a fost respectat termenul prevăzut de art. 61 alin. (1) C. proc. civ. în privința cererii modificatoare a cererii de chemare în garanție, care nu a fost depusă odată cu întâmpinarea sau cu prima cerere de chemare în garanție formulată împotriva B.

De asemenea, a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune.

Sub aspectul calității procesuale, D. a arătat că a încheiat cu CNCF A. SA contracte de antrepriză, fiind un simplu executant al unor lucrări de montaj și punere în funcțiune a circuitelor C-4-64, pe baza caietului de sarcini, a proiectului și a detaliilor de execuție întocmite de Institutul de Studii și Proiectări Căi Ferate SA

A invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al pârâtei, în condițiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 3 și 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, raportat la faptul că pretențiile pârâtei sunt întemeiate pe contracte încheiate între părți și finalizate în anul 1998.

Pe fond, chemata în garanție a susținut că cererea pârâtei este inadmisibilă deoarece nu se conformează dispozițiilor art. 61 și 112 C. proc. civ., nefiind motivată. Referirea din această cerere la cererea de chemare în garanție inițială sunt nereale, deoarece contractele încheiate cu B. sunt diferite de contractele încheiate cu D.

Prin încheierea din data de 4 octombrie 2011, tribunalul a respins excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, ca urmare a ratificării mandatului acordat avocatului împuternicit prin semnarea cererii de chemare în judecată de către reclamant, personal.

A luat act de faptul că excepția inadmisibilității ca urmare a existenței unei clauze compromisorii nu a mai fost susținută de către chemata în garanție D. SA, în condițiile în care pârâta CNCF A. SA a arătat că cererea de chemare în garanție este întemeiată exclusiv pe Contractul nr. x/4/266 din 23 iunie 2006, care nu cuprinde o astfel de clauză.

A respins excepția tardivității cererii modificatoare a cererii de chemare în garanție, raportat la dispozițiile art. 61, 134 și 132 C. proc. civ.

A disjuns cererea de chemare în garanție formulată împotriva SC A. SA Cluj, în considerarea faptului că împotriva acesteia a fost deschisă procedura generală a insolvenței prin Sentința civilă nr. 2087/2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în Dosarul nr. x/2008.

Prin încheierea din data de 11 octombrie 2011, tribunalul dispus următoarele:

- a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a CNCF A. SA în privința cererii de chemare în judecată;

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în privința cererii de chemare în judecată;

- a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului;

- a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al pârâtei CNCF A. SA pentru cererile de chemare în garanței formulate împotriva D. SA și B. SA;

- a respins, ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a D. SA în privința cererii de chemare în garanție.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâților pentru fapta ilicită constând în folosirea și exploatarea invenției reclamantului fără drept, respectiv încălcarea de către pârâți prin atitudinea lor culpabilă a dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 64/1991 ce conferă drepturi exclusive de exploatare titularului de brevet și care interzic utilizarea procedeului sau a metodei brevetate, precum și folosirea produsului obținut direct prin procedeul brevetat, fără consimțământul titularului.

Pârâta CNCF A. SA a invocat atât faptul că aparține Statului Român calitatea procesuală pasivă (în calitate de proprietar al infrastructurii feroviare în care sunt încorporate circuitele C-4-64), cât și faptul că această calitate aparține B. SA (în calitate de producător și furnizor al acestor circuite), pârâta nefiind decât concesionarul infrastructurii feroviare.

În combatere, reclamantul a arătat că potrivit art. 32 din Legea nr. 64/1991, "este interzisă efectuarea fără consimțământul titularului a următoarelor acte:

a) fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs;

b) utilizarea procedeului, precum și folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri al produsului obținut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un procedeu".

Independent de calitatea procesuală pasivă a Statului Român sau a B. SA, tribunalul a constatat că, în prezenta cauză, CNCF A. SA are calitate procesuală pasivă împotriva sa pretinzându-se antrenarea răspunderii delictuale pentru folosirea metodei, dar și a produsului obținut direct prin procedeul brevetat (faptă interzisă de dispozițiile art. 32 din Legea nr. 64/1991), ca urmare a comenzilor pe bază de caiet de sarcini emise de către pârâtă.

Prin urmare, chiar dacă este posibilă antrenarea răspunderii și pentru Stat sau pentru B., între subiectul pasiv al faptei ilicite - persoana care folosește produsul obținut direct prin procedeul brevetat - și CNCF A. SA există identitate.

În privința contractului încheiat cu B. SA, tribunalul a constatat că faptul că pârâta a achitat prețul circuitelor C-4-64 către această societate nu poate fi opus reclamantului ca și cauză exoneratoare de legitimare procesuală pasivă, deoarece actele dintre terțe persoane, nici nu vatămă, nici nu profită unei alte persoane (res inter alios acta neque nocere, neque prodesse potest). În plus, de faptul că poate fi antrenată răspunderea delictuală și a altei persoane nu depinde calitatea procesuală pasivă a pârâtei, deoarece fapta terțului exonerează de răspundere delictuală numai în măsura în care se interpune determinant în lanțul cauzal dintre faptă și prejudiciu, iar nu atunci când se impută fapte delictuale diferite.

În privința calității de proprietar a Statului Român, în calitate de proprietar al infrastructurii feroviare incluzând aceste circuite, tribunalul a constatat că susținerea este corectă existând identitate și între Statul Român și subiectul pasiv al faptei ilicite pretinse de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Reclamantul a combătut aceste susțineri pe baza art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 581/1998, din care rezultă că drepturile statului, ca acționar unic al CNCF A. SA, sunt exercitate de către Ministerul Transporturilor. S-a susținut și faptul că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii propune bugetul de venituri și cheltuieli al CNCF A. SA ceea ce impune prezența sa în proces având în vedere obiectul material al litigiului. De asemenea, ministerul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru instalarea și punerea în funcțiune a circuitelor C-4-64.

Tribunalul a constatat că reclamantul a încercat să justifice antrenarea răspunderii civile delictuale a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii prin faptul că acesta în temeiul unui mandat legal reprezintă acționarul unic al CNCF A. SA - Statul Român.

Or, calitatea procesuală în prezenta cauză a Statului Român decurge din calitatea sa de proprietar al infrastructurii feroviare, iar nu din calitatea sa de unic acționar al CNCF A. SA. Chiar dacă, prin absurd, acționarul unic ar răspunde personal delictual pentru fapta persoanei juridice, nu ar putea fi antrenată răspunderea mandatarului său - Ministerul Transporturilor și Infrastructurii care exercită drepturile sale potrivit H.G. nr. 581/1998.

Faptul că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii propune bugetul de venituri și cheltuieli al CNCF A. SA nu este de natură a justifica calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză, o eventuală obligație în acest sens devenind activă în faza de executare a unei sentințe favorabile reclamantului.

În ceea ce privește aprobarea anterioară a unui buget care a permis instalarea și punerea în funcțiune a circuitelor C-4-64, tribunalul a constatat că aceasta în sine nu este o faptă ilicită de natură să vatăme, în raport de cauzalitate direct,drepturile de proprietate intelectuală ale reclamantului.

Reclamantul a arătat că drepturile sale patrimoniale depind de efectele economice și/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului, astfel încât momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție nu începe să curgă la data publicării brevetului, ci la data când aceste efecte se produc. S-a susținut și întreruperea termenului de prescripție în mod repetat prin recunoașterile exprese decurgând din corespondența purtată cu SNCFR antecesoarea pârâtei, ale cărei acte sunt opozabile acesteia în urma efectelor dizolvării fostei SNCFR.

Tribunalul a constatat că pretențiile reclamantului au fost formulate pentru perioada 07 mai 1990 - data cererii adresate Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci și s-a arătat constant și necontestat că circuitele C-4-64 au fost și sunt în exploatare și în prezent în infrastructura feroviară. La ultimul termen de judecată, reclamantul a arătat că pretențiile sale se întind pe perioada care începe cu prima exploatare a invenției de către pârâtă.

Prin urmare, fapta imputată pârâților are un caracter continuu (există încălcări succesive ale dreptului de proprietate intelectuală supuse unei prescripții extinctive distincte), ceea ce face ca cel puțin pentru trei ani anterior formulării cererii de chemare în judecată (23 aprilie 2007), dreptul material la acțiune să nu fie prescris.

Pentru perioada de timp anterioară, tribunalul a constatat că momentul de la care curge termenul de prescripție nu este cel al publicării brevetului de invenție, ci raportat la cauza juridică a cererii de chemare în judecată, potrivit regulilor prevăzute de art. 8 din Decretul nr. 167/1958, este momentul când în urma începerii folosirii de către pârâți a invenției, reclamantul "a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".

Având în vedere permanenta comunicare dintre reclamant și pârâți în privința aplicării invenției, momentul începerii folosirii invenției corespunde cu momentul prevăzut de lege pentru începutul cursului prescripției. Anterior acestui moment nu se pune problema prescripției dreptului la acțiune, ci efectiv a temeiniciei cererii față de lipsa unei fapte ilicite constând din exploatarea invenției de către pârâți.

Din memoriul de prezentare al dosarului de omologare finală rezultă că circuitele C-4-64 au fost introduse experimental la data de 15 noiembrie 1990 la 15 secțiuni izolate ale stației Corlățești (RCF București), ulterior introducerea circuitelor fiind extinsă. Tribunalul a apreciat că acesta este momentul când reclamantul poate pretinde săvârșirea unei fapte ilicite în sarcina pârâtelor.

Pentru această perioadă de timp, tribunalul a constatat că a fost întrerupt cursul prescripției prin recunoașteri succesive inițial ale SNCF, ulterior ale CNCF A. SA (nota nr. 314/1/307/1993 de numire a membrilor comisiei pentru analiza ofertei reclamantului, adresa nr. x/206/1994 prin care s-a solicitat depunerea ofertei de contract, adresa Direcției Generale Infrastructură 114/A/3597 din 13 august 1997 de propunere a negocierii contractului și a recompensei, adresa nr. x/2018/1998, adresa nr. x/2/465/1999 a CNCF A. SA care estimează recompensa la 2 miliarde rol, hotărârea CA în 22 septembrie 1999 și nr. 10/22 octombrie 1999, nota nr. x/2001, adresa nr. x/13 decembrie 2004 și dispoziția din 14 aprilie 2009).

În ceea ce privește susținerea pârâtei privind lipsa de opozabilitate a recunoașterilor făcute de SNCF, tribunalul a constatat că aceasta nu poate fi reținută, transmisiunea fiind făcută cu titlu universal în situația dizolvării fostei SNCF și a preluării de către actuala pârâtă CNCF A. SA a tuturor drepturilor și obligațiilor aferente exploatării infrastructurii feroviare.

Recunoașterile făcute de pârât în privința pretențiilor reclamantului nu sunt de natură a întrerupe prescripția contractuală (ca orice act al unor terțe persoane, independent de orice voință a chemaților în garanție).

Prin urmare, termenul de 3 ani s-a împlinit anterior formulării cererilor de chemare în garanție, excepțiile fiind întemeiate.

Prin Sentința civilă nr. 676 din 13 mai 2014 Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Compania Națională de Căi Ferate A. SA, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pe pârâta CNCF A. SA să plătească reclamantului suma de 15.772.380 RON. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată împotriva Statului Român, a respins pentru lipsa calității procesuale pasive, cererea formulată împotriva pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și a respins, ca prescrise, cererile de chemare în garanție formulate de pârâtă împotriva D. SA și B. SA.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul A. este titularul brevetului 105.793 din 7 mai 1990 pentru invenția "Metodă și instalație de control pentru circuite de cale, cu impulsuri de curent alternativ", având 10 revendicări asupra metodei de control, instalației de control, mai multor subansambluri specifice și circuite electronice originale. Invenția rezolvă problema precizării stării de "liber" sau de "ocupat" a liniilor și macazurilor de cale ferată din stații și din linia curentă, concomitent cu controlul integrității electrice a șinelor, utilizabilă pe liniile feroviare având tracțiunea neelectrică sau electrică.

Brevetul a fost eliberat cu perioadă de protecție 7 mai 1990 - 7 mai 2010, corespunzător datei cererii de brevet înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci la 7 mai 1990 cu nr. 145006.

Hotărârea OSIM de acordare a brevetului a fost luată la data de 30 noiembrie 1992 sub nr. 6/065.

Astfel cum s-a reținut prin încheierea de ședință din 11 octombrie 2011, prima folosire, la nivel experimental, a invenției de către pârâtă (fosta SNCFR) a avut loc la data de 15 noiembrie 1990. Totuși, potrivit raportului de expertiză tehnică, se reține că primele 15 circuite de cale au fost introduse experimental pe raza Regionalei CF București, secția CT 4 Ploiești în Stația CF Corlățești la 15 decembrie 1990.

Ulterior, la data de 19 septembrie 1993, reclamantul a fost angajat în cadrul SNCFR (în prezent CNCF A. SA), iar la data de 13 septembrie 1993 acesta a înaintat pârâtei o ofertă privind folosirea metodei de control pentru un nou tip de circuit de cale (denumit în litigiu C-4-64). Imediat, la 16 septembrie 1993, în cadrul SNCFR s-a constituit o comisie pentru examinarea acestei oferte.

De-a lungul timpului, prin diverse acte interne ale pârâtei a fost confirmată utilitatea implementării circuitelor de cale C-4-64 (a se vedea raportul comisiei de omologare, punctul de vedere al Direcției Generale Infrastructură nr. 114/A/3597). Tribunalul a reținut că în acest act, emanând chiar de la pârâtă, sunt recunoscute diferite aspecte tehnice care se coroborează cu celelalte probe (expertiză tehnică) sub aspectul avantajelor aduse de implementarea circuitelor C-4-64:

"13. (...) costul lucrărilor de înlocuire se apreciază că va fi cel mult egal cu cel din cazul folosirii echipamentelor originale (...). În consecință, se consideră că aplicarea invenției va aduce beneficii suplimentare în condițiile în care costurile vor rămâne neschimbate.

(...) efectele economice rezultă astfel:

A. se reduce de circa 7 ori consumul de energie electrică;

B. se reduce numărul de joante izolante;

C. se reduce necesarul de invertoare din stație (...);

E. cheltuieli de cercetare, proiectare, experimentare: 0 (...);

G. efecte economice care sunt dificil de exprimat prin cifre:

- sporește gradul de siguranță a circulației

- se elimină necesitatea releelor transmițătoare, cu cel puțin un releu/circuit pe durata de viață economică;

- nu sunt necesare rețele de cabluri suplimentare;

- se elimină necesitatea sursei de curent continuu și consumul la 24 vechiul C. civ.;

- crește disponibilitatea echipamentelor;

- se rezolvă o serie de probleme legate de aprovizionarea cu echipamente de schimb;

- devine posibilă amplasarea joantelor izolante de schimbarea polarității pe șinele liniilor în abatere;

- se reduce uzura releelor tip IMVȘ-110;

- se reduc cheltuielile de întreținere;

- se reduce spațiul necesar instalării în sala de relee;

- se reduce substanțial nivelul de zgomot în sala de relee."

La un anumit moment, în cadrul negocierilor dintre părți, reclamantul a solicitat 50% din efectele economice, iar SNCFR a propus procentul de 10% din efectele economice, pentru creații tehnice deosebite .

Concluziile exprimate în această adresă au fost infirmate de noua comisie de examinare a ofertei care a susținut pretențiile reclamantului și beneficiile economice ale implementării invenției.

Potrivit hotărârii consiliului de administrație A. SA din data de 22 septembrie 1999, s-a decis emiterea dispoziției de aplicare a soluției tehnice C-4-64 pe liniile A. și negocierea și semnarea contractului de acordare a dreptului de utilizare a metodei de control (revendicarea 1 din brevet) cu recompensarea autorului în limita a 2 mld. ROL brut, reprezentând cca. 50% din economiile nete realizate până în prezent din economisirea energiei electrice până în prezent.

Același gen de corespondență a existat între părți (solicitări ale reclamantului, decizii interne diverse ale pârâtei) până la inițierea prezentului litigiu (potrivit documentelor atașate cererii de chemare în judecată), fără însă ca aceasta să conducă la recompensarea materială în vreun fel a reclamantului.

În tot acest timp, pârâta a continuat să implementeze circuitele de cale C-4-64, omologându-le preliminar conform procedurii interne, la 16 noiembrie 1993 și ulterior final, la 29 iulie 1996, cu reomologare la 20 martie 2003. Între anii 1990 - 1994 aceste circuite au fost introduse numai în stații de cale ferată dotate cu instalații de centralizare electrodinamică și, începând cu 1995, aceste circuite au fost extinse și pe liniile curente înzestrate cu instalații de bloc de linie automat și, ulterior, la toate stațiile centralizate electronic.

În raport de această situație, reclamantul a susținut că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991, potrivit cărora:

(1) Dacă inventatorul este salariat, în lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase acestuia, dreptul la brevetul de invenție aparține:

(...) b) salariatului, pentru invențiile realizate de către acesta fie în exercitarea funcției sale, fie în domeniul activității unității, prin cunoașterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unității sau ale datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al acesteia, în lipsa unei prevederi contractuale contrare.

Reclamantul a susținut că numai din 1992, după eliberarea brevetului și publicarea în BOPI, s-a născut dreptul său cu privire la brevetul de invenție ce putea fi cesionat. Or, la acel moment reclamantul era deja salariatul pârâtei astfel încât unitatea avea un drept de preferință, potrivit art. 5 alin. (6) din Legea nr. 64/1991.

Pârâta a susținut că reclamantului nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) și art. 36 din Legea nr. 64/1991, deoarece la data constituirii depozitului cererii de brevet de invenție, reclamantul nu era salariat al SNCFR, fiind încadrat în perioada 15 septembrie 1974 - 18 decembrie 1991 la Institutul Politehnic București.

Asupra acestui aspect, tribunalul a constatat că întrucât de la data constituirii depozitului, titularul cererii beneficiază de o protecție provizorie, sub condiție suspensivă, care se definitivează la data acordării brevetului de invenție, data relevantă pentru analizarea incidenței art. 5 este cea a cererii de brevet.

Cum invenția în cauză nu a fost realizată de reclamant în exercitarea funcției sale din cadrul SNCFR și nici în domeniul activității acesteia, prin cunoașterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale SNCFR sau ale datelor existente în unitate, nici cu ajutorul material al acesteia, tribunalul a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 5 lit. b) din lege.

Cu toate acestea, reclamantul are calitatea de inventator, iar pârâta a utilizat invenția sa fără să încheie un contract de cesiune cu acesta.

Fapta pârâtei are caracter ilicit în raport de dispozițiile art. 32 alin. (2) lit. b): "Este interzisă efectuarea fără consimțământul titularului a următoarelor acte:

b) utilizarea procedeului, precum și folosirea, (...) produsului obținut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un procedeu."

Pârâta a invocat ca și cauză exoneratoare de răspundere faptul că reclamantul a acordat licență exclusivă de producție și instalare singurului producător de la acea vreme - B. SA CNA. a arătat că nu a introdus în infrastructura publică circuitul C-4-64 fără acordul licențiatului B., acord materializat prin încheierea contractelor de montaj ale acestui circuit, CNA. fiind un terț beneficiar.

Sub acest aspect, s-a constatat că, în apropierea omologării finale a circuitului C-4-64, prin Contractul nr. x din 30 august 1996, reclamantul a cedat B. SA licența exclusivă de exploatare pentru dreptul de producție și instalare al echipamentelor ce încorporează, parțial sau total, revendicările de la 2 la 10 din brevetul de invenție.

Revendicarea 1 (metodă de control pentru circuite de cale, cu impulsuri de curent alternativ) nu a făcut obiectul acestui contract.

Obiectul contractului îl constituie revendicarea 2 - instalație pentru aplicarea metodei, conform revendicării 1 și celelalte revendicări subsecvente.

B. SA s-a angajat să valorifice echipamentele numai pe teritoriul României, în schimbul unei remunerații inclusiv procentuală din încasările realizate prin valorificarea produselor realizate în temeiul contractului.

Având în vedere această licență din 1996, tribunalul a analizat condițiile antrenării răspunderii civile delictuale pentru perioada anterioară acestui moment și, separat, pentru perioada ulterioară.

În ceea ce privește perioada decembrie 1990 - 1996, tribunalul a constatat că invenția reclamantului a fost utilizată în mod susținut, iar nu doar experimental, acest aspect rezultând cu prisosință din raportul de expertiză tehnică.

Astfel, dacă în luna decembrie 1990 invenția reclamantului a fost deja implementată într-o stație, cu un total de 15 circuite C-4-64, în anul 1996 aceasta era implementată în două stații, cu un număr de 569 circuite

Apărarea pârâtei întemeiată pe dispozițiile art. 34 lit. e), potrivit cărora, "nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 și 33: (...) e) folosirea în scopuri experimentale, exclusiv cu caracter necomercial, a obiectului invenției brevetate."

Faptul că procedura de verificare omologare a unei invenții deja brevetate a durat o perioadă îndelungată de timp, exclusiv din cauza pârâtei, nu poate fi o apărare primită de tribunal. O serie de comisii și specialiști din cadrul SNCFR au atestat potențialul invenției reclamantului și nici măcar o dată nu a fost sesizată vreo disfuncționalitate (sau vreo condiție specială care în cadrul activității de experimentare să conducă la concluzia că este necesară o cercetare mai îndelungată a consecințelor aplicării invenției). Mai mult, invenția a fost direct aplicată în circuitul feroviar (implicit, comercial).

Prin urmare, tribunalul a constatat că, pentru această perioadă de timp, pârâta (continuatoarea în drepturi a SNCFR) a folosit metoda și instalația brevetate de reclamant fără a avea consimțământul acestuia. Sub acest aspect, s-a constatat că reclamantul a permis folosirea invenției, însă, condiționat de achitarea unei remunerații corespunzătoare (potrivit corespondenței dintre părți depuse la dosar). Cum o asemenea remunerație nu a fost achitată (condiția acordului de folosire nefiind îndeplinită), fapta pârâtei îmbracă o formă ilicită.

Urmează a fi antrenată răspunderea delictuală a CNCF A., tribunalul constatând îndeplinite cerințele generale: faptă ilicită (încălcarea art. 32 și 33 din Legea nr. 64/1991), culpă, prejudiciu, legătură de cauzalitate între acestea.

În ceea ce privește însă perioada ulterioară anului 1996, când reclamantul a încheiat Contractul nr. x din 30 august 1996, prin care a acordat B. SA licența exclusivă de exploatare pentru dreptul de producție și instalare al echipamentelor ce încorporează, parțial sau total, revendicările de la 2 la 10 din brevetul de invenție, iar pârâta a beneficiat de invenția reclamantului prin intermediul B. SA, tribunalul a constatat că nu mai sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Astfel fapta reclamantei de folosire a invenției reclamantului nu mai constituie o folosire neautorizată, întrucât reclamantul s-a interpus prin fapta proprie în lanțul cauzal dintre faptă și prejudiciu. Prin autorizația acordată B. de a produce și instala C-4-64 și de a valorifica pe teritoriul României această instalație, reclamantul a autorizat și dobândirea de către clienții B. a respectivei instalații.

Este adevărat că nu face obiectul acestei cesiuni revendicarea 1 din brevetul de invenție (metoda de control), însă tribunalul a apreciat că autorizând valorificarea instalației (realizate conform revendicării 1), acesta a autorizat implicit și folosirea respectivei metode de control.

Prin urmare, cererea reclamantului este întemeiată numai pentru perioada decembrie 1990 - 1996, perioadă care limitează sub un prim aspect cuantumul prejudiciului.

Din punct de vedere al determinării acestui prejudiciu, tribunalul a constatat că prin raportul de expertiză tehnică s-a stabilit că CNCF A. SA a pus în funcțiune instalații de siguranță a circulației cu circuite de cale tip C-4-64 în 92 de stații cu instalații de centralizare electrodinamică sau electronică, precum și în 110 instalații de bloc de linie automat ale liniilor curente dintre stații, respectiv un număr total de 4.355 circuite de cale tip C-4-64, care însumează peste 300 milioane ore de funcționare.

Instalarea acestor circuite s-a făcut odată cu reabilitarea infrastructurii feroviare de către B. SA și D. SA pe baza caietelor de sarcini întocmite de CNCF A. SA

Beneficiile aduse prin implementarea invenției