ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1483/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială

nr.

1915 din 3 februarie

2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, dată în urma

soluționării conflictului negativ de competență ivit între această instanță și

Judecătoria sector 1 București, prin sentința comercială nr. 110 din 26 iunie

2008 a Curții de Apel București

,

secția

a VI-a comercială, a fost admisă acțiunea reclamantului

V.V.

, iar

pârâta SC E.D.M. SA

București a fost obligată să încheie cu reclamantul convenția cadru de

despăgubiri prevăzut de art. 16 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 13/2007.

În esență, instanța a

reținut că pe terenul reclamantului situat în București, str. Traian Demetrescu

se află o construcție de zid în care sunt amplasate echipamente ale celor două

posturi Trafo ce deservesc ansamblul de locuințe Mărășești, Nerva Traian și

Mircea cel Bătrân, ce aparțin pârâtei și care astfel afectează 20,74 mp din cei

102 mp deținuți la acea adresă, că potrivit art. 16 alin. (5) din Legea nr. 13/2007

este obligatorie încheierea unei convenții de despăgubiri între titularul

terenului afectat de capacități energetice și titularul licenței sau

autorizației de distribuție pentru uzul sau servitutea ce afectează terenul,

care nu este gratuită, acestea grevând o proprietate privată, că pârâta a

refuzat încheierea unei asemenea convenții, așa încât, având în vedere că

potrivit art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007 proprietarii afectați au

dreptul de a fi despăgubiți, au obligat-o pe pârâtă să încheie o asemenea

convenție de despăgubiri cu respectarea cerințelor art. 16 alin. (6)-(7) din lege.

Apelul declarat de

pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială

nr. 352 din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a

comercială.

Prin aceeași decizie

a fost respinsă ca neîntemeiată și cererea de intervenție în interes propriu

formulată în această etapă procesuală de T.B.I., cel care a devenit

proprietarul terenului pe care sunt amplasate echipamentele pârâtei, urmare

vânzării-cumpărării încheiate cu reclamantul și autentificată din 25 septembrie

2008 de B.N.P. - I.T. (f.23-24 apel)

.

Pentru a decide

astfel instanța de apel a reținut că este nefondată critica apelantei

privitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantului, deoarece

reclamantul

V.V.

a dovedit că este titularul proprietății asupra terenului în temeiul

contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. - I.F., neprimind

susținerea apelantei că respectivul teren ar fi fost expropriat în 1988 când

s-a început construcția ansamblului de locuințe Mărășești din București

.

De asemenea, apelanta

nu a dovedit că respectivele echipamente și posturi trafo ar fi fost instalate

încă din 1944 în acea locație, astfel încât să devină incidente dispozițiile art.

41 din Legea nr. 13/2007 și să se poată considera că terenul este proprietatea

publică a statului.

În consecință, s-a

apreciat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 16

alin. (5) din Legea nr. 13/2007 și a obligat pârâta să încheie o convenție de

despăgubiri, uzul și servitutea fiind gratuită doar în cazul unui teren al

statului, potrivit art. 16 alin. (4) din lege

.

Cât privește cererea

de intervenție în interes propriu instanța a reținut că ea nu conține o

solicitare asupra căreia instanța să se pronunțe așa încât, ținând cont de dispozițiile

art. 129 alin. (6) C. proc. civ., a respins-o.

Nemulțumită de

această decizie, pârâta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru

nelegalitate, admiterea apelului său, iar pe fond, respingerea acțiunii

reclamantului.

În motivarea

recursului, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. recurenta critică decizia din apel pentru că la termenul din 8 octombrie

2009, când s-a judecat apelul, ea nu a fost legal citată întrucât, la termenul

anterior din 17 septembrie 2009, fusese protestul magistraților iar din

încheiere rezultă că s-a dispus citarea doar a intervenientului.

În consecință,

invocând dispozițiile art. 85, 107 C. proc. civ. și 105 alin. (2) din același

cod apreciază că, prin necitarea sa, i-au fost încălcate drepturi fundamentale

în procesul civil, respectiv contradictorialitatea procesului și dreptul la

apărare.

Dacă nu îi este

primită această critică ce ar atrage casarea deciziei cu trimiterea spre

rejudecare, recurenta invocă excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului și lipsa sa de interes întrucât, contrar celor reținute de

instanța de apel, acesta nu mai este proprietarul terenului încă din 25

septembrie 2008, anterior pronunțării sentinței de fond, urmare înstrăinării terenului

către T.B.I.

În consecință, el nu

mai are interesul formulării unei asemenea cereri precum cea care formează

obiectul judecății motiv pentru care solicită respingerea cererii.

Pe fondul litigiului,

recurenta apreciază că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 16 alin.

(5) din Legea nr. 13/2007, fără a ține cont că o asemenea convenție, la

încheierea căreia a fost obligată, nu se poate încheia decât în condițiile

Convenției-cadru pe care Guvernul României nu a elaborat-o încă - deși avea

obligația elaborării ei în 6 luni de la intrarea în vigoare a legii - și care,

oricum, ea nu putea avea decât un caracter temporar, strict delimitată la

durata necesară executării lucrărilor la instalațiile electrice, aspect clar ce

rezultă din coroborarea art. 16 cu art. 19 din lege.

Recursul este

întemeiat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta:

Critica recurentei

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este nefondată

deoarece, din actele dosarului de apel rezultă că recurenta, apelantă în cauză,

a fost prezentă la termenul din 4 iunie 2009, apoi la 25 iunie 2009, termen

când procesul s-a amânat la 17 septembrie 2009 când a avut loc protestul

magistraților și când cauza a fost amânată la 8 octombrie 2009

.

Din moment ce

apelanta a fost prezentă la un termen anterior ea este prezumată, conform art. 153

alin. (1) C. proc. civ., că are cunoștință de termenele ulterioare și „nu va fi

citată în tot cursul judecării la acea instanță”, după cum se stipulează în

text.

În consecință,

recurenta susține neîntemeiat că ea ar fi trebuit citată pentru termenul din 8

octombrie 2009, deoarece ea a avut termen în cunoștință încă din 4 iunie 2009,

criticile formulate pe acest aspect urmând a fi respinse.

Cât privește

rezolvarea dată de instanța de apel excepției lipsei calității procesuale

active Curtea o apreciază ca fiind greșită deoarece, chiar dacă apelanta a

argumentat-o pe alte considerente - cea a exproprierii terenului și pierderii

proprietății de către reclamant - instanța de apel ar fi trebuit să rețină, în

considerarea cererii de intervenție a lui T.B.I. și a actului de

vânzare-cumpărare atașat că reclamantul V.V. nu mai era proprietarul terenului

pe care sunt amplasate cele două posturi trafo, încă din 25 septembrie 2008,

deci anterior soluționării fondului.

Nemaifiind titularul

dreptului de proprietate asupra terenului, cererea sa de a fi obligată pârâta

să încheie o convenție de despăgubiri pentru utilizarea terenului este lipsită

de interes.

În consecință Curtea

apreciază ca întemeiate criticile recurentei sub acest aspect motiv pentru care

va admite recursul pârâtei, va modifica decizia din apel în partea referitoare

la soluționarea apelului pârâtei - nu și a cererii de intervenție, dat fiind

faptul că intervenientul nu a recurat decizia - în sensul admiterii apelului și

schimbării în tot a sentinței de fond, cererea reclamantului V.V. urmând a fi

respinsă ca lipsită de interes.

În atare situație, celelalte critici ce

vizează fondul litigiului nu se mai impun a fi analizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta

SC

E.D.M. SA București

împotriva Deciziei comerciale nr. 352 din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială,

pe care o modifică în parte în sensul

admiterii apelului pârâtei împotriva sentinței comerciale nr.

1915 din 3 februarie

2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Schimbă în tot

sentința menționată în sensul că respinge acțiunea reclamantului

V.V.

ca fiind lipsită de

interes.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

29 aprilie 2010.