ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1009/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2553/C/2004 pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr. 3754/2004, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta SC R. SA împotriva pârâtei SC C.A. SA și s-a constatat nulitatea absolută a actului adițional nr. 1194 din 13 noiembrie 2003 încheiat de părți la contractul de vânzare cumpărare nr. 1514/1998, cu 108.000 lei cheltuieli de judecată suportate de pârâtă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că actul adițional este lovit de nulitate absolută, deoarece s-a încheiat în lipsa acordului furnizorului de energie electrică, cu încălcarea prevederilor art. 43 din Legea nr. 318/2003.

Împotriva hotărârii a declarat apel pârâta SC C.A. SA solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată. Prin decizia nr. 139/ A din 1 septembrie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, după casarea cu trimitere prin decizia nr. 3727/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a respins, ca nefondat apelul. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, instanța de fond a aplicat corespunzător dispozițiile art. 43 alin. (1) și (2) din Legea energiei electrice raportat la situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Pârâta a formulat recurs invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. și a arătat, în esență că greșit s-a interpretat că actul contestat are ca obiect livrarea energiei electrice și nu o obligație de a face în baza căreia reclamanta s-a obligat să obțină acordul SC E. SA în vederea asigurării accesului la utilități, iar dispozițiile art. 948 C. civ., privind condițiile de valabilitate ale oricărei convenții au fost respectate. Totodată, art. 43 alin. (2) din Legea energiei electrice ignorat de instanță, se referă la consumatorul ce deține o rețea electrică de distribuție proprie prin care se alimentează cel puțin doi subconsumatori, situație în care se află și reclamanta, fiind astfel obligată să asigure accesul reglementat la rețea, fără obținerea unei cote suplimentare.

În privința primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., rezultă din observarea elementelor actului juridic privitoare la obiect, preț și modalități de plată că acesta vizează furnizarea de energie electrică. Plecând de la această calificare corectă a actului juridic, dispozițiile speciale aplicabile, în afara celor generale pe care trebuie să le îndeplinească orice convenție, prevăzute prin art. 43 din Legea nr. 318/2003, față de obiectul acesteia, au fost, de asemenea, corect aplicate.

Astfel, în cauză, intimata reclamantă nu este producător și distribuitor de energie electrică ci doar un consumator neavând rețea de distribuție proprie, așa cum prevede textul invocat de recurenta pârâtă, încât pentru a se putea încheia actul adițional trebuia să se solicite acordul furnizorului acesteia de energie electrică, respectiv SC E. SA, acord care nu există și să se respecte forma cerută de autoritatea de reglementare, ceea ce, de asemenea nu s-a îndeplinit. Așa fiind, soluția este la adăpost de criticile formulate iar hotărârea este legală încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C.A. S. SA Sibiu împotriva deciziei nr. 139 din 1 septembrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2007.