ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9118/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Iași sub nr. 33472/99/2006 C.C. prin procurator M.C. a solicitat

anularea dispoziției nr. 277 din 3 februarie 2006 a Primarului Municipiului

Iași și obligarea la restituirea în natură a apartamentului situat în Iași.

Prin cererile completatoare de la

filele 48 și 54, reclamanta a solicitat să se constate că imobilul menționat a

trecut în proprietatea statului fără titlu, contractul de vânzare-cumpărare nr.

458 din 7 ianuarie 1998 perfectat între Consiliul Local Iași, Primarul

Municipiului Iași și B.I. și B.D. - a căror introducere în cauză a solicitat-o -

fiind lovit de nulitate.

În consecință reclamanta a solicitat

anularea dispoziției primarului orașului Iași, cu nr. 277 din 3 februarie 2006,

restituirea în natură a imobilului, cu obligarea la plata diferenței de preț

actualizată și rectificarea dreptului de proprietate înscris în favoarea

familiei B.

Tribunalul Iași, prin sentința nr.

1958 din 26 noiembrie 2008 a respins integral cererea formulată de reclamanta C.C.

prin mandatar M.C. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Iași, I.B. și B.D.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut existența autorității de lucru judecat în privința capătului

de acțiune privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare

încheiat între Consiliul Local Iași cu pârâții I.B. și B.D., deoarece prin

sentința civilă nr. 1054 din 1 februarie 2007 a Judecătoriei Iași, rămasă

definitivă prin decizia nr. 866/2009 a Tribunalului Iași și irevocabilă prin

decizia nr. 1337/2007 a Curții de Apel Iași, o atare cerere a fost respinsă.

Cererea reclamantei de constatare a

faptului că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil a

fost deja confirmată prin dispoziția nr. 277/302/2006 a Primarului Municipiului

Iași în care s-a precizat preluarea abuzivă a imobilului, în temeiul Decretului

nr. 223/1974 fără plată, potrivit deciziei nr. 527 din 9 decembrie 1988 a

Consiliului Popular Iași.

Tribunalul a constatat de asemenea

că în mod legal și temeinic Primarul Municipiului Iași, prin dispoziția

contestată a acordat reclamantei măsuri reparatorii în condițiile speciale ale Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, deoarece restituirea în natură a imobilului nu este

posibilă, acesta fiind vândut chiriașilor în temeiul unui contract de

vânzare-cumpărare valabil încheiat. Ca o consecință a respingerii celorlalte

capete de cerere, tribunalul a respins și pe acela privitor la radierea

dreptului de proprietate al familiei B.

Curtea de Apel Iași, prin decizia nr.

69 din 15 aprilie 2009 a respins ca nefondat apelul formulat de C.C. împotriva

sentinței civile nr. 1958 din 26 noiembrie 2008 a Tribunalului Iași.

Curtea de apel a înlăturat

susținerea reclamantei potrivit căreia judecarea cererii din cauza de față privind

nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a fost suspendată, soluție

menținută prin respingerea recursului, astfel că tribunalul nu mai era învestit

cu rezolvarea unei atari cereri.

S-a reținut că în cursul judecării

cauzei Primarul Municipiului Iași a solicitat suspendarea soluționării cauzei

până la soluționarea dosarului nr. 5311/2006 având ca obiect constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu familia B.

Încheierea de suspendare a cauzei,

în temeiul art. 244 C. proc. civ. fiind desființată în recurs, cursul judecății

a fost reluat, tribunalul rămânând investit și cu soluționarea acestui capăt de

cerere care în final a fost respins pentru autoritate de lucru judecat, față de

statuările sentinței nr. 1054 din 1 februarie 2007 a Judecătoriei Iași, rămasă

irevocabilă prin decizia nr. 1337/2007 a Curții de Apel Iași.

Instanța de apel a respins și criticile

vizând omisiunea instanței de a soluționa capătul de cerere privitor la

restituirea în natură a imobilului. Analizând această cerere s-a constatat că

în condițiile existenței valabile a actului de vânzare-cumpărare, restituirea

în natură a imobilului nu este posibilă, considerent pentru care dispoziția

primarului de acordare a măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor, în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 a fost menținută.

În recursul declarat și nemotivat în

drept, contestatoarea C.C. critica decizia nr. 69 din 15 aprilie 2009 sub

următoarele aspecte.

- Greșit instanța a reținut

existența autorității de lucru judecat, deoarece temeiurile celor două acțiuni

diferă. În dosarul soluționat prin sentința nr. 1054/2007 s-a cerut nulitatea

contractului de vânzare-cumpărare nr. 458/1998 în temeiul dreptului comun –

art. 5 și art. 968 C. civ. și a Legii nr. 112/1995, pe când în prezentul dosar

cererea de anulare a contractului a avut ca temei Legea nr. 10/2001. În acest

sens recurenta invoca și dispozițiunile art. 48 din Legea nr. 10/2001.

- Curtea de Apel Iași s-a pronunțat

numai pe excepția prevăzută de art. 1201 C. civ., fără a analiza pe fond

contestația privitoare la acordarea în natură a imobilului și nu o analizează

sub aspectul dispozițiunilor art. 48 din Legea nr. 10/2001.

- Instanța nu a administrat probe

pentru a se stabili că trecerea imobilului în proprietatea statului făcându-se

fără titlu, înstrăinarea acestuia a fost nelegală.

- Recurenta susține de asemenea că

înstrăinarea imobilului s-a făcut cu încălcarea H.G. nr. 11/1997 care

indisponibilizează vânzarea imobilelor, ceea ce afectează valabilitatea

contractului de vânzare-cumpărare.

- În sfârșit recurenta invoca

necompetența instanței ce a soluționat acțiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare,

susținând că în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 – această cerere urma a

fi rezolvată în cadrul procedurii contenciosului administrativ.

Recursul este nefondat.

Corect în cauza de față tribunalul

și apoi Curtea de Apel au reținut autoritatea de lucru judecat în privința

capătului de cerere vizând anularea contractului de vânzare-cumpărare.

Temeiurile juridice a celor două

acțiuni cea în speță și cea soluționată prin sentința nr. 1054/2007 sunt

aceleași: dispozițiunile Legii nr. 112/1995 și indisponibilizarea înstrăinării

imobilelor în temeiul H.G. nr. 11/2007 precum și interdicția de înstrăinare a

imobilelor preluate fără titlu. La existența temeiului juridic comun se adaugă

identitatea de părți și obiect, astfel că cerințele art. 1201 C. civ. fiind

îndeplinite, aplicarea textului de referință s-a impus.

Art. 48 din Legea nr. 10/2001 nu își

găsește aplicarea în speță, deoarece fiind o reglementare de excepție de la

autoritatea de lucru judecat – are o aplicare limitată, dând posibilitatea

persoanelor cărora la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995 li s-a

respins prin hotărâri definitive și irevocabile acțiunile având ca obiect

bunuri preluate de stat, să solicite, indiferent de soluțiile pronunțate,

măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Ca urmare, textul de

referință nu este în măsură să înlăture cele statuate prin sentința nr.

1054/2007, în privința valabilității contractului de vânzare-cumpărare.

Existența valabilității contractului

de vânzare-cumpărare constituia un fine de neprimire a examinării pe fond a

cererii de restituire în natură a imobilului, astfel că în mod corect acest

aspect nu a mai format obiectul examinării pe fond a restituirii în natură a

imobilului, soluționarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii

orientându-se spre celelalte modalități de acordare, prin echivalent.

Necesitatea administrării probatoriilor

pentru stabilirea modalității trecerii imobilului în proprietatea statului era

superfluă, de vreme ce, prin chiar decizia contestată se menționează caracterul

abuziv al preluării acestuia de către stat, iar temeiul juridic al preluării,

Decretul nr. 223/1974 și actul administrativ de trecere în proprietatea

statului, constituie titluri valabile, chiar dacă ele au fost emise în temeiul

unor legi abuzive, de vreme ce contestatoarea nu a solicitat anularea lor în

termenul legal și în temeiul dispozițiunilor legale incidente.

Pentru aceleași considerente legate

de efectele puterii lucrului judecat ale sentinței nr. 504/2007, recurenta nu

mai poate invoca, în această fază procesuală a recursului, pentru prima oară,

necompetența instanței civile de a soluționa acțiunea în anularea contractului

de vânzare-cumpărare.

Întrucât criticile formulate în

recursul de față nu sunt fondate, în cauză se va face aplicarea dispozițiunilor

art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta C.C. împotriva deciziei civile nr. 69 din 15 aprilie

2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

6 noiembrie 2009

.