ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3441/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 4 iulie 2002, SC M.I.

SA din Iași a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea

parțială a H.G. nr. 1354/2001, privind atestarea domeniului public al județului

Iași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași, în

partea referitoare la clădirea și terenul aferent din municipiul Iași, ca

nelegală.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că la 6 martie 1991, prin decizia nr. 179, Prefectura

județului Iași a dispus desființarea fostei I.J.P.I.P.S. Iași și trecerea

patrimoniului acesteia, fără plată, în patrimoniul SC M.I. SA, SC R. SA și SC C.J.

SA, nou înființate.

Protocolul de transfer al

patrimoniului cuprindea și o parte din imobilul mai sus menționat - clădire și

teren în suprafață de 1255 mp, în legătură cu care Consiliul Județean Iași a

recunoscut prin adresa nr. 1024 din 7 noiembrie 1992, că aparține reclamantei.

În aceste condiții, numai

prin nesocotirea flagrantă a dreptului de proprietate al reclamantei, imobilul

respectiv, în care ea desfășoară activitatea specifică, în proporție de 90%, a

fost înscris ulterior în listele de inventar privind domeniul public de interes

județean, fără notificarea operațiunii, conform art. 13 din Legea nr. 33/1994,

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Reclamanta a precizat,

totodată, că plângerea sa adresată Guvernului, pentru revocarea sau modificarea

parțială a hotărârii, nu a fost urmată de nici un răspuns până la data

sesizării instanței.

În cauză au formulat cereri

de intervenție în interesul pârâtului, Ministerul Administrației Publice și

Consiliul Județean Iași, care au solicitat respingerea acțiunii principale, ca

neîntemeiată.

De asemenea, a formulat o

cerere de intervenție în interes propriu, SC C.J. SA Iași, care a solicitat anularea

hotărârii guvernamentale, în partea privitoare la trecerea bunului imobil în

litigiu, despre care a susținut că a fost trecut în domeniul public județean,

cu încălcarea normelor legale care reglementează exproprierea pentru cauză de

utilitate publică.

Prin sentința civilă nr. 33/CA

din 10 martie 2003, Curtea de Apel Iași a admis cererile de intervenție

formulate de Ministerul Administrației Publice și Consiliul Județean Iași.

A respins cererea de

intervenție formulată de SC C.J. SA Iași, precum și acțiunea principală, ca

neîntemeiate.

Instanța a reținut că o

atare soluție se impune, întrucât prin sentința civilă nr. 33 din 19 februarie

2000, rămasă irevocabilă, Curtea de Apel Iași a respins acțiunea introdusă de

reclamanta SC M.I. SA Iași împotriva Hotărârii nr. 78 din 23 octombrie 1999,

prin care Consiliul Județean Iași și-a însușit inventarul bunurilor ce

alcătuiesc domeniul public de interes județean, ca act juridic premergător H.G.

nr. 1354/2001.

Pe de altă parte, prin

Hotărârea nr. 10/1999, același Consiliu județean a dispus, revenirea imobilului

situat în municipiul Iași, din patrimoniul reclamantei, în domeniul public

județean și în administrarea consiliului.

În sfârșit, a fost

menționată decizia nr. 1767 din 10 mai 2001, pronunțată de Curtea Supremă de

Justiție, secția de contencios administrativ, prin care, în fond s-au respins

acțiunile introduse de SC M.I. SA Iași și Prefectura județului Iași, pentru

anularea Hotărârii nr. 10/1999, emisă de Consiliul Județean Iași.

Împotriva sentinței au

declarat recurs, reclamanta și intervenienta SC C.J. SA Iași.

Recurentele au susținut că

în mod greșit prima instanță a respins acțiunea principală și cererea de

intervenție în interes propriu, formulate în cauză, invocând excepția de

autoritate a lucrului judecat care ar rezulta din hotărârile judecătorești

pronunțate în privința hotărârilor nr. 78/1999 și respectiv, nr. 10/1999, emise

de Consiliul Județean Iași.

Analiza atentă a hotărârilor

judecătorești ar fi relevat incontestabil faptul că nu sunt îndeplinite cerințele

prevăzute de art. 1201 C. civ., deoarece prin cea dintâi, acțiunea reclamantei

a fost respinsă ca prematur introdusă, iar obiectul cererii cuprindea și alte

spații, decât cel situat în Iași.

Pe de altă parte, în mod

nejustificat s-a respins capătul de cerere formulat în cadrul acțiunii

completatoare, având ca obiect spațiile existente în Iași, strada C. și nu s-a

pus în discuția părților eventuala suspendare a judecății litigiului, până la

soluționarea acțiunii îndreptată împotriva Hotărârii Consiliului Județean nr. 10/1999,

ce formează obiectul dosarului nr. 2512/2002 al Curții de Apel Iași.

S-a mai susținut că instanța

de fond nu a examinat câtuși de puțin apărările societăților comerciale recurente,

în legătură cu încălcarea de către Consiliul județean, a prevederilor art. 8 alin.

(3) din Legea nr. 213/1998, art. 12 - 30 din Legea nr. 33/1994 și art. 41 alin.

(5) din Constituția României.

Recursurile sunt fondate, în

sensul considerentelor ce se vor expune în continuare.

Nu se contestă de toți

participanții la proces, că SC M.I. SA Iași și SC C.J. SA Iași s-au constituit

în urma desființării I.J.P.I.P.S. Iași, prin decizii emise de Prefectura județului

Iași.

Prin actul de desființare a

vechii întreprinderi s-a prevăzut că patrimoniul acesteia va fi preluat, fără

plată, de cele două societăți nou înființate, între care a figurat și imobilul -

construcție și teren, situat în Iași.

Cu toate acestea, prin

Hotărârea nr. 10 din 28 ianuarie 1999, Consiliul Județean Iași a aprobat preluarea

imobilului în domeniul public de interes județean, stabilind, totodată, că se

va compensa în mod corespunzător, capitalul social al fiecărei societăți

comerciale vizate de operațiunea de preluare.

Prin hotărârea nr. 78 din 23

octombrie 1999, același Consiliu județean și-a însușit inventarul bunurilor ce

alcătuiesc domeniul public de interes județean, întocmit de comisia specială

constituită.

Legalitatea ambelor acte

administrative a fost contestată în justiție de SC M.I. SA Iași și prin

sentința civilă nr. 33/CA, Curtea de Apel Iași a respins acțiunea, ca prematur

formulată.

În litigiul finalizat prin

hotărârea respectivă, pe baza unei excepții de procedură, SC C.J. SA Iași nu a

avut calitatea de parte, așa încât sentința nu-i este opozabilă și nu poate fi

invocată pentru susținerea excepției de autoritate a lucrului judecat.

Prin decizia nr. 1767 din 10

mai 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a

admis recursul declarat de Consiliul Județean Iași și în fond, a respins

acțiunile introduse de reclamanta SC M.I. SA Iași și de Prefectura județului

Iași împotriva Hotărârii nr. 10/1999, emisă de recurent, ca neîntemeiată.

Nici această decizie nu

poate fi opusă, însă, cu autoritatea lucrului judecat, SC C.J. SA Iași.

În plus, s-a motivat că prin

Hotărârea nr. 10/1999, autoritatea publică emitentă și-a exercitat atribuțiile

de administrare în domeniul public județean, conform art. 63 lit. g) din Legea nr.

69/1991, atunci în vigoare, cu privire la un bun imobil înscris pe lista

monumentelor istorice și de arhitectură.

Din conținutul hotărârii

consiliului rezultă, însă, fără echivoc, că autoritatea publică emitentă a

aprobat preluarea imobilului din patrimoniul SC M.I. SA, SC R. SA și SC C.J.

SA, în domeniul public de interes județean.

Actul juridic schimbă

indiscutabil, natura juridică a bunului imobil, precum și titularul dreptului

de proprietate, depășind limitele firești ale unui simplu act de administrare.

Pe de altă parte, potrivit art.

8 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, trecerea în domeniul public a unor bunuri

din patrimoniul societăților comerciale, la care statul sau o unitate

administrativ-teritorială este acționar, se poate face numai cu plată și cu

acordul adunării generale a acționarilor societății comerciale respective. În

lipsa acordului menționat, bunurile societății comerciale respective pot fi

trecute în domeniul public, numai prin procedura exproprierii pentru cauză de

utilitate publică și după o justă și prealabilă despăgubire.

Deși reclamanta și

intervenienta, în interes propriu, au susținut în mod constant pe parcursul

judecății, că în cauză nu s-au respectat dispozițiile legale precitate, curtea

de apel a ignorat această apărare, soluționând litigiul, cu o motivare sumară neconvingătoare,

bazată exclusiv pe hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile anterioare.

Lipsită de rol activ,

instanța nu a stabilit nici destinația efectivă dată bunului imobil în care

recurentele pretind că dețin unele spații, utilizate pentru birouri și

producția proprie, după cum nu a administrat probe concludente din care să

rezulte dacă sunt sau nu întrunite cerințele legale pentru includerea

imobilului (oferit în prezent în vederea închirierii chiar de consiliul

județean), în categoria monumentelor istorice și în domeniul public de interes

județean.

Concluzia se impune, cu atât

mai mult, cu cât, prin adresa nr. 1024 din 7 septembrie 1992, însuși Consiliul

Județean Iași a admis că reclamanta SC M.I. SA este pe deplin proprietara imobilului

în care funcționează, iar prin adresa nr. 710 din 19 noiembrie 2001, Ministerul

Culturii și Cultelor a precizat că lista monumentelor istorice ce include și

imobilul în discuție, nu a fost publicată în Monitorul Oficial.

Având în vedere

considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se admite ambele recursuri

și a fi casată sentința, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași

instanță de fond.

Cu prilejul rejudecării,

instanța de trimitere va examina și celelalte susțineri ale recurentelor, din

motivele de casare scrise, a căror analiză în această fază procesuală devine de

prisos, față de rezolvarea dată recursurilor.

Văzând și dispozițiile art. 313

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de reclamata SC M.I. SA Iași și de intervenienta SC C.J. SA Iași împotriva

sentinței civile nr. 35/CA din 10 martie 2003 a Curții de Apel Iași.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 mai 2005.