ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4152/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4152/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin decizia civilă

nr. 102 din 27 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă,

s-a respins apelul formulat de reclamanta SC C.J. SA Iași împotriva sentinței

civile nr. 2573 din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului Iași.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de

apel a reținut următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 2573 din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului Iași s-a respins excepția de necompetență

materială invocată de pârâții Județul Iași și Consiliul Județean Iași și s-a respins

pentru lipsa calității procesuale active acțiunea, astfel cum a fost precizată,

formulată de reclamanta SC C.J. SA, prin lichidator judiciar, în contradictoriu

cu pârâții Statul Român, prin Ministerul de Finanțe reprezentat de Direcția Generală

a Finanțelor Publice Iași, AVAS, Județul Iași și Consiliul Județean Iași.

În motivarea sentinței

s-au reținut următoarele:

Prin Hotărârea nr. 10

din 28 ianuarie 1998, Consiliul Județean Iași a aprobat preluarea imobilului situat

în Iași, str. V.A. compus din 2.547 m.p. suprafață construită și 1.181 m.p. suprafață

teren din patrimoniul SC M.I. SA, SC R. SA și SC C.J. SA

în domeniul public

de interes județean, în administrarea Consiliului Județean

Iași, iar legalitatea acesteia a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție

prin decizia nr. 1767/2001.

Ulterior, la data de 20

decembrie 2001, s-a emis Hotărârea nr. 162 prin care s-a aprobat încheierea contractului

de închiriere pe o durată de 3 ani către persoane juridice care își desfășoară activitatea

în imobilul proprietatea publică de interes județean din Iași, str. V.A. - legalitatea

acestei hotărâri fiind, de asemenea, confirmată irevocabil.

Prin H.G. nr. 1354/2001

a fost atestat domeniul public al județului Iași precum și al municipiilor, orașelor

și comunelor județului Iași, imobilul în litigiu fiind înscris în anexa 1 cuprinzând

inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al județului Iași - Consiliului

județean Iași, poziția RR.

Reclamanta nu a depus

nici un fel de înscrisuri din care să rezulte dreptul său de administrare directă

asupra imobilului în litigiu și nici certificat de atestare a dreptului de proprietate

privind terenul pretins deținut și, în consecință, aceasta nu a fost niciodată proprietara

acestuia, ceea ce atrage respingea acțiunii pe excepția lipsei calității procesuale

active.

În analiza apelului declarat

de reclamantă, instanța de apel a reținut următoarele:

Reclamanta a solicitat

despăgubiri în sumă de 6.510.000 RON ca urmare a exproprierii imobilului proprietatea

sa și preluat de Consiliul Județean Iași, precum și stabilirea în favoarea sa a

unui drept de retenție asupra imobilului până la achitarea integrală a sumei datorate

de pârâți și a unui drept de servitute de trecere pe terenul proprietatea Județului

Iași pentru a avea acces la construcția proprietatea sa.

Hotărârea nr. 10 din 28

ianuarie 1999 a Consiliului Județean Iași prin care s-a dispus preluarea imobilului

în litigiu situat în Iași, str. V.A. compus din 2.547 m.p. suprafață construită

și 1.181 m.p. suprafață teren și H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului

public al Județului Iași, în care la poziția RR din lista anexă figurează imobilul

în litigiu au fost suspuse controlului de legalitate.

Prin decizia nr. 1767

din 10 mai 2001 a Curții Supreme de Justiție s-a statuat că imobilul din Iași,

str. V.A. este proprietate publică de interes județean ce nu poate fi gestionat

sau administrat de o societate comercială, înscris pe lista monumentelor istorice

și de arhitectură, fiind exclus de la activitate productivă.

Prin decizia nr. 1123

din 21 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au respins acțiunea

reclamantei SC M.I. SA

Iași

ca neîntemeiată, precum și cererile de intervenție în interes propriu formulate

de SC C.J. SA și SC R. SA Iași, reținându-se că acestea nu au depus acte din care

să rezulte dreptul de administrare directă asupra unor bunuri imobile și nici certificate

de atestare a dreptului de proprietate privind terenurile deținute sau hotărâri

judecătorești, precum și faptul că în cauză nu a avut loc o expropriere, bunurile

incluse în hotărârea de guvern nefiind proprietatea societății comerciale intimate.

Prin urmare,

în mod corect tribunalul a constatat că, neprobându-și calitatea de proprietar asupra

imobilului pretins expropriat, reclamanta nu și-a legitimat procesual activ calitatea

în nici unul din capetele de cerere cu care a învestit instanța și, ca atare, acțiunea

sa a fost respinsă pe excepția lipsei calității procesuale active.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs

reclamanta

SC C.J.

SA, criticând-o pentru următoarele motive:

puterii judecătorești, motiv prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc.

civ..

Prin neluarea în considerare

a modului de transmitere a patrimoniului, în baza unor dispoziții legale și acte

ale puterii executive, considerate nevalabile deși sunt întocmite în conformitate

cu legislația aplicabilă la data emiterii lor, instanțele au depășit atribuțiile

ce le revin și au încălcat principiul separației puterilor în stat. În acest fel

s-a procedat la anularea dreptului patrimonial al autorilor, care au dobândit clădirea

din Iași str. V.A., ca element de patrimoniu, din autor în autor.

motivele pe care se sprijină, motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Cu încălcarea dispozițiilor

art. 261 pct. 5 C. proc. civ., prin considerentele deciziei s-a făcut referire doar

la documentele prin care imobilul construcție situat în Iași, str. V.A., județul

Iași a fost scos din patrimoniul societății reclamante și trecut în domeniul public

de interes județean, fără a se raporta la nici un document anterior anului 1991.

Totodată, nu s-a indicat care ar fi dispozițiile legale care au creat convingerea

instanței că reclamantul nu ar avea calitate procesuală activă prin raportare la

situația de fapt constatată.

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

3.a. Justificarea calității

procesuală nu presupune cu necesitate existența unui drept subiectiv într-un raport

de drept material, ci se raportează la acele împrejurări de fapt sau de drept care

conferă unei persoane dreptul de a participa la activitatea judiciară. Legitimarea

procesuală nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci

la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile

formulate prin cererea de chemare în judecată. Aceasta nu se confundă cu dreptul

subiectiv dedus în justiție, acesta din urmă reprezentând o condiție distinctă,

necesară pentru admisibilitatea în fond a acțiunii.

De altfel, C. proc.

civ. nu impune o altă condiție pentru ca o parte să stea în judecată, decât aceea

de a avea folosința drepturilor sale, așa cum prevede art. 41 C. proc. civ.

3.b. Ca titular al unor

drepturi subiective și interese legitime, se consideră vătămată prin Hotărârea Consiliului

județean Iași nr. 10/1999 și H.G. nr. 1354/2001, modificată și completată prin H.G.

nr. 48/2007, întrucât s-a înființat prin reorganizarea fostei I.J.P.I.P.S. Iași,

preluând patrimoniul fostei unități economice de stat, respectiv imobilul (construcție)

situat în Iași, str. V.A., în condițiile Cap.III, art. 16-24 din Legea nr. 15/1992.

În temeiul art. 20 alin. (2) din această lege „patrimoniul societății comerciale

este proprietatea acesteia”.

Prin modul de soluționare

a cauzei au fost încălcate principiile garantării proprietății private indiferent

de titular și inviolabilității acesteia (protejate de art. 44 și art. 136 alin.

(5) din Constituție), precum și art. 1 din Primul Protocol adițional al Convenției

Europene a Drepturilor Omului , potrivit căruia trebuie păstrat un anumit echilibru

pentru respectarea dreptului individual și interesului general.

3.c. S-au încălcat dispozițiile

art. 49 din Decretul nr. 31/1954, care se referă la transmiterea patrimoniului unei

persoane juridice supusă reorganizării prin divizare.

Omiterea actelor existente

la dosar, de dinainte de anul 1989 și cele din aprilie 1990, subliniază neluarea

în considerare a dispozițiilor legale sus-menționate și a determinat o altă interpretare

a actelor care emană de la organele competente.

3.d. Niciuna dintre instanțe

nu au luat în calcul, anulând practic efectele deciziei nr. 179 din 6 martie 1991

a Prefecturii Iași, prin care, odată cu reorganizarea I.J.P.I.P.S. Iași în baza

Legii nr. 15/1990, s-a dispus ca predarea/primirea patrimoniului întreprinderii

care se desființează să se facă de o comisie numită de SC M.I. SA Iași, una dintre

noile societăți comerciale înființate, precum și dispozițiile art. 49 alin. (1)

din Decretul nr. 31/1954 referitor la transmisiunea drepturilor și obligaților în

caz de divizare.

A dobândit clădirea de

la I.J.P.I.P.S. Iași - Întreprinderea județeană de producție industrială și prestări

servicii, alături de SC M.I. SA și SC R. SA, în cote ca element de patrimoniu, prin

decizia nr. 171/1991 Prefecturii Iași și a deciziilor nr. 180, 185 și 186/1991,

toate emise de Prefectura Iași, în baza Legii nr. 15/1990. Se detaliază modul de

transmitere a imobilului din autor în autor, subliniindu-se că din mai 1983 și până

în martie 1991 niciunul dintre deținătorii clădirii cu titlu de administrare directă

nu au înstrăinat-o, aceasta nu a făcut obiectul vreunui act schimb, după cum niciunul

dintre autori nu a fost supus fenomenului de dizolvare, astfel încât bunurile rămase

după lichidare să fi fost trecute la stat, potrivit art. 53 din Decretul nr.

31/1954.

Instanța reține că imobilul

aparține domeniului public, deși nu există la dosar vreun act de declarare a utilității

publice care să dateze din 1993 - martie 1991.

Dacă s-ar fi avut în vedere

prevederile O.U.G. nr. 68/1994, art. 7 și 14 din Legea nr. 213/1998 și dacă s-ar

fi dat atenția cuvenită dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanțele

nu ar fi ajuns să se substituie autorităților executive centrale sau locale.

Pârâții Județul Iași și

Consiliul Județean Iași au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea

recursului ca nefondat și constatarea legalității ambelor hotărâri pronunțate în

cauză, cu referire la litigiile existente între părți; s-a subliniat și formularea

omisso medio a primului motiv de recurs. Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:

a. Prin întâmpinarea formulată

în dosar, pârâtele au invocat în apărare și soluțiile pronunțate în Dosarul nr.

8861/99/2010 aflat pe rolul Tribunalului Iași (soluționat prin sentința civilă

nr. 447 din 23 septembrie 2011, decizia nr. 58 din 27 aprilie 2012 a Curții de Apel

Iași și decizia nr. 531 din 7 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția I civilă, și nr. 3838/99/2009 aflat pe rolul aceleiași instanțe (soluționat

prin sentința civilă nr. 2533 din 20 decembrie 2010, decizia nr. 102 din 19

octombrie 2011 a Curții de Apel Iași și decizia nr. 3824 din 4 octombrie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă).

Din hotărârile judecătorești

pronunțate în soluționarea acestor dosare rezultă, în esență, următoarele:

a.1. În Dosarul nr. 8861/99/2010,

reclamanta SC C.J. SA a solicitat în contradictoriu cu autorități ale statului,

printre care și doi pârâți din dosarul de față - Județul Iași și Consiliul Județean

Iași, să se stabilească parcurgerea etapelor exproprierii și faptul că imobilul

ce urmează a fi expropriat - construcție în suprafață de 1.085 mp se află în proprietatea

sa de drept până ce expropriatorul va face dovada unei hotărâri judecătorești privind

exproprierea și îndeplinirea întocmai a obligațiilor impuse prin hotărâre.

În motivarea acestor cereri

reclamanta a susținut calitatea sa de proprietar asupra imobilului, cu trimitere

la dispozițiile Legii nr. 15/1990.

Ca și în cauza de față,

în considerente se face referire la Hotărârea Consiliului Județean Iași de preluare

a imobilului nr. 10/1999, supusă controlului de legalitate la cererea SC M.I.

SA, cererea fiind respinsă irevocabil prin decizia nr. 1767/2001 pronunțată de fosta

Curte Supremă de Justiție - prin care s-a reținut că imobilul situat în Iași,

str. V.A. este proprietate publică de interes județean ce nu poate fi gestionat

sau administrat de o societate comercială, fiind inclus pe lista monumentelor istorice

și de arhitectură și fiind exclus de la activitatea productivă.

Atât hotărârea nr. 10/1999

cât și cea nr. 162/2001 au fost supuse controlului de legalitate la inițiativa reclamantei

din dosarul de față - ulterior fiind conexate și cererile formulate de SC R. SA

împotriva hotărârii nr. 162/2001 și de SC M.I. SA împotriva hotărârii nr. 10/1999.

Aceste cereri au fost soluționate irevocabil prin decizia nr. 1199 din 17

noiembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosar nr. 2512/2002, în sensul

respingerii.

În justificarea soluției

din Dosarul nr. 8861/99/2010 s-a făcut referire la această succesiune de hotărâri

judecătorești, constatându-se că reclamanta, aceeași din prezentul dosar, nu justifică

calitatea sa procesuală activă, ea nefiind titulara dreptului de proprietate asupra

imobilului în litigiu, în contextul Legii nr. 33/1994, act normativ pe care și-a

întemeiat cererea.

a.2. În Dosarul nr. 3838/99/2009,

reclamanta SC C.J. SA a formulat acțiune în constatarea existenței dreptului de

administrarea directă asupra imobilului în litigiu în favoarea autorului Întreprinderea

Județeană de Producție Industrială și Prestări Servicii, la momentul înființării

sale, prin decizia nr. 179/1991 a Prefecturii Iași.

În motivare s-a invocat

dobândirea dreptului de administrare directă de la autorul său Întreprinderea de

Prestări Servicii Construcții și Industrie Mică Iași încă din anul 1983, așa cum

rezultă din dispoziția nr. 233 din 14 aprilie 1983 a Consiliului Culturii și Educației

Socialiste.

În cauză a formulat cerere

de intervenție în interes propriu SC R. SA Iași, solicitând constatarea existenței

aceluiași drept, ca urmare a reorganizării autorului său Întreprinderea Județeană

de Producție Industrială și Prestări Servicii.

Ambele cereri au fost

respinse prin sentința civilă nr. 2533 din 20 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul

Iași, soluția fiind confirmată în urma respingerii apelurilor formulate de reclamantă

și intervenientă prin decizia nr. 102 din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel Iași

și a recursurilor formulate de aceleași părți, prin decizia nr. 3824 din 4

octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Prin cererile de recurs

formulate s-au invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 49 din Decretul

nr. 31/1954 și dispoziția nr. 233/1983 a Consiliului Culturii și Educației Socialiste,

iar Înalta Curte, analizând dispoziția și modul de transmitere a imobilului a constatat

că instanța de apel a reținut în mod pertinent că aceasta nu face dovada dreptului

de administrare sau de proprietate asupra imobilului.

b. Instanța de apel a

mai reținut că H.G. nr. 1354/2001 a făcut obiectul cenzurii instanței la solicitarea

SC M.I. SA – fiind formulate cereri de intervenție în interes SC C.J. SA și SC

R. SA, cauza fiind soluționată irevocabil prin decizia nr. 1123 din 21

februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Prin această decizie s-a

infirmat soluția pronunțată în primă instanță de Curtea de Apel Iași, secția de

contencios administrativ și fiscal, constatându-se că aceasta se întemeiază pe aplicarea

greșită a art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților

economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cu modificările și

completările ulterioare - reținându-se că reclamanta și intervenientele nu au depus

nici un act din care să rezulte dreptul de administrare directă asupra unor bunuri

imobile și nici certificate de atestare a dreptului de proprietate privind imobilele

deținute sau hotărâri judecătorești pronunțate în eventuale acțiuni în constatare

ce ar fi fost admise. Nu se pune problema nerespectării procedurii de expropriere

prevăzută de Legea nr. 33/1994 și a dispozițiilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea

monumentelor istorice, deoarece în speță nu a avut loc o expropriere, bunurile incluse

în hotărârea de guvern nefiind proprietatea societăților comerciale.

c. În susținerea motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.- ipoteza nemotivării hotărârii,

se invocă faptul că prin considerentele deciziei s-a făcut referire doar la documentele

prin care imobilul construcție situat în Iași, str. V.A., județul Iași a fost scos

din patrimoniul societății reclamante și trecut în domeniul public de interes județean,

fără a se raporta la nici un document anterior anului 1991, precum și că nu s-au

indicat dispozițiile legale care au creat convingerea instanței că reclamantul nu

ar avea calitate procesuală activă prin raportare la situația de fapt contestată.

Critica nu vizează motivul

invocat, care are în vedere nemotivarea deloc a hotărârii, ci pe cel prevăzut de

art. 304 pct. 5 - prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute

sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., respectiv nerespectarea

dispozițiilor procedurale ce reglementează conținutul unei hotărâri judecătorești,

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de apel nu a

făcut referire la aceste apărări întrucât, după cum rezultă din considerente, a

dat relevanță efectelor hotărârilor judecătorești pronunțate anterior, din perspectiva

puterii de lucru judecat a dezlegărilor instanțelor asupra calității reclamantei

de proprietar asupra imobilului, care beneficiază de efectele unei prezumții legale,

conform art. 1020 alin. (4) C. civ. (în forma anterioară, în vigoare la data nașterii

raportului juridic dedus judecății) - considerente completate și prin celelalte

apărări formulate pe calea întâmpinării, cu referire la litigii având ca părți și

pe reclamanta și o parte dintre pârâții din dosarul de față.

Reclamanta-recurentă nu

a contestat modul de soluționare a cauzei de către instanța de apel, astfel cum

a fost acesta redat mai sus, în condițiile în care art. 299 C. proc. civ. prevede

că pe calea recursului este criticată hotărârea instanței de apel, ceea ce înseamnă

că sunt criticate inclusiv considerentele, mai ales cele care susțin dispozitivul.

Procedând în acest fel,

reclamanta-recurentă a încălcat dispozițiile art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ., care impune ca cererea de recurs să cuprindă, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate sau mențiunea că acestea

vor fi depuse printr-un memoriu separat. Se impunea astfel ca prin cererea de recurs

să se arate greșeala săvârșită de instanța de apel în conferirea efectelor hotărârilor

judecătorești din litigiile promovate de reclamantă și de celelalte două societăți

înființate odată cu aceasta, în urma reorganizării fostei întreprinderi de stat.

În aceste condiții, modul

de dezlegare a pricinii de către instanța de apel se bucură de putere de lucru judecat

și face inutilă analiza celorlate critici de nelegalitate, care nu au astfel legătură

cu acesta.

Deși în motivarea deciziei

nu s-au indicat dispozițiile legale care susțin soluția prin raportare la situația

de fapt constatată, acest lucru nu este de natură a duce la casarea deciziei în

condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - această

deficiență putându-se suplini prin prezenta decizie, nu numai prin casarea hotărârii,

așa cum prevede art. 105 alin. (2) C. proc. civ., la care face trimitere motivul

de recurs precizat.

Legitimarea procesuală

activă, cât și cea pasivă, trebuie justificate de către reclamant, obligație impusă

de art. 112 C. proc. civ., care la alin. (1) pct. 4 prevede că în cererea de chemare

în judecată trebuie arătate motivele de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază.

Aceasta presupune identitatea

dintre reclamant și cel ce se pretinde titularul dreptului încălcat și pârât, cel

care ar fi încălcat obligația corelativă - în acest fel justificându-se dreptul

de a se apela la instanța de judecată, așa cum impun dispozițiile procedurale susmenționate.

De același efect al puterii

de lucru judecat se bucură și dezlegarea dată în raport de decizia nr. 1123 din

21 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, în sensul preluarea imobilului în litigiu nu s-a făcut

prin procedura exproprierii - acesta fiind unul dintre temeiurile juridice invocate

în susținerea acțiunii, completată și precizată ulterior, motiv pentru care a și

participat la judecată reprezentantul Ministerului Public.

d. Primul motiv de recurs

nu este formulat omisso medio împotriva deciziei de apel - apărarea formulată pe

calea întâmpinării fiind pertinentă în ceea ce privește sentința primei intanțe,

pe calea recursului criticându-se modul de soluționare a cauzei în dosarul de apel,

așa cum prevăd art. 299 alin. (1) și art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ.

Aspectele invocate nu

atrag însă incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4

C. proc. civ.

Depășirea atribuțiilor

puterii judecătorești, prin exces de putere, intervine atunci când judecătorul a

depășit atribuțiile conferite prin legi, când are loc incursiunea acestuia în domeniul

altor puteri, în afara constituționalității și a interesului public. Mai concret,

se consideră că există exces de putere în cazul în care puterea judecătorească săvârșește

un act pe care numai puterea legislativă sau executivă îl poate face, atribuie valoare

legală unor texte abrogate, sau când tăgăduiește orice valoare unui text care are

forță legală.

Dintre elementele invocate

în susținerea acestui motiv, poate fi discutat cel referitor la neluarea în considerare

a dispozițiilor legale despre care se susține că ar legifera modul de transmitere

a patrimoniului din autor în autor, până la reclamanta-recurentă. Numai că, în privința

acestora nu a avut loc o contestare, argumentele instanței fiind cele reținute mai

sus, cu privire la care nu s-au formulat critici de nelegalitate, cu încălcarea

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În considerarea acestor

argumente, care susțin caracterul nefondat al recursului, Înalta Curte urmează să

facă aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând în

consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC C.J. SA împotriva deciziei civile nr. 102 din

data de 27 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie

2013.