ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3824/2012

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3824/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 65 din

17 mai 2011, pronunțată în Dosar nr. 132/112/2010 al Tribunalului

Bistrita-Năsăud, a fost condamnat inculpatul:

- 4 ani închisoare

pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 656/2002;

- 10 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarați, prev. de art. 292 C. pen.

S-a constatat

că infracțiunile deduse judecății au fost săvârșite în concurs real prev. de

art. 33 lit. a) C. pen., între ele, precum și cu cele pentru care inculpatul a fost

condamnat prin sentința penală nr. 217/F din 10 octombrie 2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud

(definitivă prin decizia penală nr. 868 din 05 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție) la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a descontopit

pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.

de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicate prin sentința penală nr. 217/F din 10

octombrie 2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, în elementele ei componente și au

fost repuse pedepsele în individualitatea lor, astfel:

- 1 an închisoare,

aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale,

prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare,

aplicată pentru comiterea infracțiunii de complicitate la uz de fals, prev. de

art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare,

aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292

- 4 ani închisoare

și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru comiterea

infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75

lit. c) C. pen., art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 și art. 18 din Legea

nr. 508/2004;

- 3 ani închisoare

și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de falsificare de instrumente de plată electronică prev. de art. 24

alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare

pentru comiterea infracțiunii de deținere de echipamente în vederea falsificării

instrumentelor de plată electronică prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002;

- 1 an închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Conform art. 36

alin. (1), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate

pentru infracțiunile concurente enumerate mai sus și s-a dispus ca inculpatul R.C.

să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., sporită cu 6 luni, în total 4 ani și 6 luni

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C.

pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Conform art. 36

alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului fracțiunea executată,

respectiv: 19 noiembrie 2004-25 ianuarie 2007 și din 06 aprilie 2010-26

octombrie 2010 (când s-a liberat condiționat din pedeapsa aplicată prin sentința

penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud); reținerea de 24 de ore din

intervalul 16 mai 2008, ora 20:20 până în 17 mai 2008, ora 20:20; arestul preventiv

din perioada 28 iunie 2008, ora 03:30 până la 08 iulie 2008.

S-a dispus, conform

art. 7 din Legea nr. 78/2008 prelevarea de probe biologice de la inculpat.

art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru

care a fost trimis în judecată inculpatul U.L.V. din: infracțiunea prev. de

art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 (descrisă la pct. II în rechizitoriu), infracțiunea

prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 [descrisă la pct. IV lit. a) în

rechizitoriu], infracțiunea prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. [descrisă la pct. 1 lit. a) și b) din rechizitoriu],

infracțiunea prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 [pct. III lit. a) din

rechizitoriu] într-o singură infracțiune de spălare de bani, comisă în formă continuată,

prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 modificată și completată,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334

pentru care este trimis în judecată inculpatul U.L.V. din infracțiunea prev. de

art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. [descrisă la pct. 1

lit. a) și b) din rechizitoriu], infracțiunea prev. de art. 292 C. pen. (descrisă

la pct. II în rechizitoriu) și infracțiunea prev. de art. 292 C. pen. [descrisă

la pct. IV lit. a) în rechizitoriu] într-o singură infracțiune de fals în declarații,

în formă continuată, prev. de art. 292 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen.

A fost condamnat

inculpatul U.L.V. la:

- 6 ani închisoare

pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 656/2002, modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.;

- 1 an închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen.,

art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a constatat

că aceste infracțiuni au fost comise în concurs real prev. de art. 33 lit. a)

a fost condamnat prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud

(definitivă prin decizia penală nr. 868 din 05 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție) la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a descontopit

pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.

de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 217/2007

a Tribunalului Bistrița-Năsăud în elementele ei componente și repune pedepsele în

individualitatea lor astfel:

- 1 an închisoare

aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale

prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare

pentru comiterea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri

oficiale, prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură

privată, prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare

pentru comiterea infracțiunii de complicitate la uz de fals, prev. de art. 26

- 1 an închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 C. pen.;

- 5 ani închisoare

și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru comiterea

infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75

lit. c) C. pen.;

- 3 ani închisoare

și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de complicitate la falsificarea de instrumente de plată electronică,

prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare

pentru complicitate prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea

nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Conform art. 36

alin. (1), 34 lit. b), 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului

U.L.V. pentru infracțiunile concurente enumerate mai sus și s-a dispus ca acesta

să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., sporită cu 6 luni, în total 6 ani și 6 luni

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C.

pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Conform art. 36

alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului U.L.V. fracțiunea

executată, respectiv: 19 noiembrie 2004-09 feburarie 2007 și 17 martie 2010-22

martie 2011 (când s-a liberat condiționat din executarea pedepsei aplicate prin

sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud) și reținerea de 24

de ore din intervalul 17 mai 2008, ora 03:50-18 mai 2008, ora 03:50.

S-a dispus conform

art. 7 din Legea nr. 78/2008, prelevarea de probe biologice de la inculpat.

S-a constatat

că suma totală de 12.000 dolari S.U.A. împrumutată de inculpatul U.L.V. soților

S.V. și S.M. la data de 02 iulie 2004 și de 16 august 2004, provine din săvârșirea

de infracțiuni (retrageri frauduloase de numerar din bancomate) pentru care a fost

condamnat prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, definitivă

prin decizia penală nr. 868 din 5 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

și că asupra acestei sume, prin sentința menționată, s-a luat față de inculpat măsura

confiscării.

S-a dispus ca

numiții (soți) S.V. și S.M. să restituie suma de 12.000 dolari S.U.A. sau echivalentul

în RON al acestei sume la data plății, prin depunerea ei într-un cont la dispoziția

instanței, în vederea garantării executării măsurii confiscării (dispusă prin sentința

penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud).

S-a constatat

că suma de 9.000 euro care a făcut obiectul contractului autentic de împrumut cu

înscriere de ipotecă din 13 octombrie 2004, încheiat la Biroul Notarilor Publici

Asociați B.E.F. și B.D.A., a fost restituită de soții S.l. și S.S. inculpatului

S-a constatat

că suma de 4.000 euro (din cei 9.000 euro) împrumutată efectiv de inculpatul U.L.V.

soților S.l. și S.S., provine din săvârșirea de infracțiuni (retrageri frauduloase

de numerar din bancomate) pentru care inculpatul U.L.V. a fost condamnat prin sentința

penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud și că asupra acestei sume, prin

sentința menționată s-a luat măsura confiscării. Conform art. 25 din Legea nr.

656/2002 raportat la art. 118 lit. a) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul

U.L.V. a sumei de 5.000 euro (din cei 9.000 euro restituiți de soții S.) sau echivalentul

în RON al acestei sume la data plății, de care acesta a beneficiat cu titlu de dobândă,

prin săvârșirea infracțiunilor deduse judecății în prezentul dosar.

S-a constatat

că suma de 4.000 euro împrumutată de inculpatul R.C. soților P.V. și P.I. la data

de 01 octombrie 2004, provine din săvârșirea de infracțiuni (retrageri frauduloase

de numerar din bancomate) pentru care inculpații R.C. și U.L.V., au fost condamnați

prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud. Constată că suma

de 4.000 euro menționată mai sus a fost restituită inculpatului și face parte din

sumele cu privire la care prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud

s-a dispus luarea măsurii confiscării față de inculpatul R.C.

S-a constatat

că suma de 20.000 euro împrumutată de inculpatul U.L.V. soților U.l. și U.V.A. la

data de 28 septembrie 2004, provine din săvârșirea de infracțiuni (retrageri frauduloase

de bani din bancomate) pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 217/2007

a Tribunalului Bistrița-Năsăud și că asupra acestei sume, prin sentința anterior

arătată s-a luat măsura confiscării față de acest inculpat.

S-a dispus ca

numiții (soți) U.l. și U.V.A. să restituie suma de 20.000 euro sau echivalentul

în RON al acestei sume la data plății, prin depunerea ei într-un cont la dispoziția

instanței, în vederea garantării executării măsurii confiscării (dispusă prin sentința

penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud).

Conform art. 14,

170, 348 C. proc. pen. s-a dispus restabilirea situației anterioare comiterii faptelor

deduse judecății și în consecință, anularea actelor false prin intermediul cărora

au fost săvârșite infracțiunile de spălare de bani de către inculpați, respectiv:

contractul de împrumut cu înscriere de ipotecă, autentificat prin încheierea de

autentificare din 16 august 2004 și a contractului de împrumut cu înscriere de ipotecă

autentificat prin încheierea de autentificare din 02 iulie 2004, ambele ale Biroului

Notarilor Publici Asociați B.E.F. și B.D.A.; contractul de împrumut cu înscriere

de ipotecă autentificat prin încheiere de autentificare din 13 octombrie 2004, încheiat

la Biroul Notarilor Publici Asociați B.E.F. și B.D.A.; contractul de împrumut cu

înscriere de ipotecă, autentificat prin încheierea de autentificare din 01

octombrie 2004 de Biroul Notarilor Publici Asociați B.E.F. și B.D.A.; contractul

de împrumut cu înscriere de ipotecă autentificat prin încheierea de autentificare

din 28 septembrie 2004 al Biroului Notarilor Publici Asociați B.E.F. și B.D.A.;

declarația autentificată prin încheierea de autentificare din 19 aprilie 2005 și

contractul de împrumut cu înscriere de ipotecă, autentificat prin încheierea de

autentificare din 19 aprilie 2005 de către Biroul Notarilor Publici Asociați B.E.F.

și B.D.A.; declarația autentificată prin încheierea notarială din 18 februarie 2005,

contract de împrumut cu înscriere de ipotecă autentificat prin încheierea de autentificare

din 18 februarie 2005 emise de Biroul Notarilor Publici Asociați B.E.F. și B.D.A.

A fost obligat

inculpatul R.C. să plătească în favoarea statului 1.700 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare (din care 300 RON onorariul avocatului din oficiu din faza de cercetare

judecătorească, avocat F.M. și 100 RON onorariul avocatului din oficiu din faza

de urmărire penală avocat M.B.).

A fost obligat

inculpatul U.L.V. să plătească în favoarea statului 1.700 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare (din care 300 RON onorariul avocatului din oficiu din faza de cercetare

judecătorească, avocat F.M. și 100 RON onorariul avocatului din oficiu în faza de

urmărire penală avocat R.A.).

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

nr. 62D/P/2005 al D

- Biroul

Teritorial Bistrița-Năsăud au fost trimiși în judecată inculpații R.C., pentru săvârșirea

în concurs real prev. de art. 33 lit. a) C. pen. a infracțiunilor de spălare de

bani, prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 [descrisă la pct. III

lit. a) în actul de sesizare] și fals în declarații, prev de art. 292 C. pen. [descrisă

la pct. III lit. a) în rechizitoriu] și U.L.V., pentru săvârșirea în concurs real

prev. de art. 33 lit. a) C. pen. a infracțiunilor de: spălare de bani, prev. de

art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, 2 fapte, descrise în actul de acuzare la

pct. II și IV lit. a), spălare de bani prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. faptă cu 2 acte materiale, descrisă la

pct. I lit. a) și b), spălare de bani, prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002

[pct. III lit. a) din rechizitoriu], fals în declarații, prev. de art. 292 C.

pen., art. 41 alin. (2) [C. pen. pct. I lit. a) și b), în actul de acuzare] și fals

în declarații [2 fapte, descrise în rechizitoriu la pct. II și IV lit. a)].

Potrivit cu conținutul

actului și cu cele ce au fost stabilite prin probatoriul administrat în Dosarul

nr. 2191/112/2005 al Tribunalului Bistrița-Năsăud, în urma trimiterii în judecată

a inculpaților U.L.V. și R.C. (precum și a altor inculpați, respectiv J.C.F., M.M.

și C.Ș.), s-a reținut că, în perioada 01 mai 2004-19 mai 2004, inculpații menționați

au falsificat cu ajutorul dispozitivului MSR 206 un număr mare de card­uri bancare

cu care au efectuat retrageri frauduloase de numerar, în sumă totală de peste 9.796.000.000

ROL, din bancomate aflate pe raza municipiilor Bistrița, Dej și Reghin, bani care

ulterior au fost schimbați periodic în euro sau dolari S.U.A..

În urma trimiterii

în judecată a inculpaților pentru faptele de mai sus (prin rechizitoriul nr. 19D/P/2004

al D.I.l.C.O.T. - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud) prin sentința penală nr. 217/F

din 10 octombrie 2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în Dosarul nr. 2191/112/2005,

inculpații U.L.V. și R.C. au fost condamnați la pedepse privative de libertate.

În acel dosar

s-a stabilit pe bază de expertiză că sumele retrase fraudulos din bancomate de către

inculpați au fost de 1.113.490 RON, din care s-a constatat recuperată suma de 723.799,75

RON. Suma nerecuperată, s-a dispus a fi confiscată de la inculpați, respectiv câte

127.142,75 RON de la inculpații R.C. și U.L.V., iar diferența de la ceilalți inculpați

trimiși în judecată în același dosar (nr. 2191/112/2005).

La baza sesizării

D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud cu privire la infracțiunile de

spălare de bani pentru care sunt trimiși în judecată (în prezentul dosar) inculpații

U.L.V. și R.C. a stat faptul că în perioada 01 mai 2004-19 noiembrie 2004, în care

s-a dovedit că au desfășurat operațiuni de retrageri frauduloase din bancomate,

au fost încheiate de aceștia 6 contracte autentice de împrumut în condițiile în

care singura lor sursă de venit provenea din activități infracționale.

Analizând actele

și lucrările dosarului instanța a reținut următoarea stare de fapt:

Prin sentința

penală nr. 217 din 10 octombrie 2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată

în dosarul penal nr. 2191/112/2005, definitivă prin decizia penală nr. 868 din

5 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul U.L.V. a fost condamnat

la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.

de art. 64 lit. a), b) C. pen., iar inculpatul R.C. la pedeapsa rezultantă de 4

ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b)

Pentru fapte de

același gen au fost condamnați în același dosar și inculpații M.P.O., J.C.F., C.Ș.,

M.M. și B.C.M.

La începutul lunii

mai 2004, inculpații U.L.V. și R.C. s-au constituit, alături de un prieten de-al

lor, pe nume M.P.O., într-un grup infracțional organizat sub coordonarea lui U.L.V.

grup infracțional care avea ca scop falsificarea unor instrumente de plată electronice

aparținând unor terți ale căror date de identificare urmau a fi obținute în mod

fraudulos, în principal, prin metoda denumită P., sau prin cumpărare de la alți

infractori și cu ajutorul unui dispozitiv de inscripționat și citit card-uri bancare

numit MSR206, urmată de efectuarea de infracțiuni de retragere în mod fraudulos

de numerar de la ATM-uri prin folosirea instrumentelor de plată electronică falsificate.

De asemenea, prin

probatoriul administrat în acel dosar s-a stabilit că în cadrul grupului infracțional

inculpatul U.L.V. avea atribuția de șef, asigurând aprovizionarea grupului infracțional

cu suporturi din plastic denumite blank-uri pe a căror bandă magnetică erau inscripționate

datele cărților de credit obținute în mod fraudulos și preluând totodată sumele

de bani obținute prin retrageri frauduloase de numerar pentru a le depune în cea

mai mare parte într-o casetă de valori pe care o deținea la banca C.R. SA Bistrița.

Inculpatul R.C.

avea în cadrul grupului rolul de a obține în mod fraudulos date despre cărți de

credit ale unor persoane din străinătate (în principal din S.U.A.), constând în

numărul de cârd, în codul PIN și codul de siguranță CVV2, iar apoi să falsifice

instrumente de plată electronică folosindu-se de aceste date prin inscripționarea

blank-urilor cu ajutorul dispozitivului MSR206.

Numitul M.P.O.

avea în cadrul grupului infracțional organizat rolul de a transmite mesaje spam

către diferiți utilizatori de Internet precum și de a efectua retrageri frauduloase

de numerar de la ATM-uri cu ajutorul instrumentelor de plată electronică falsificate

de inculpatul R.C. Acesta din urmă participa împreună cu numitul M.P.O. la retragerile

frauduloase de numerar, folosindu-se de card-urile bancare falsificate, sustrăgând

astfel sume de bani de la ATM-uri situate pe raza județelor Bistrița Năsăud, Mureș

și Cluj, unde erau transportați de cele mai multe ori cu autoturismul de către U.L.V.

care le asigura și paza pe durata de timp în care cei doi acționau la bancomate.

Ca urmare a probatoriului

administrat în Dosarul nr. 19D/P/2004 s-a stabilit că în perioada 1 mai 2004-19

mai 2004 inculpații U.L.V. și R.C. ajutați de ceilalți participanți menționați mai

sus au falsificat cu ajutorul dispozitivului MSR206 un număr mare de card-uri bancare

cu care au efectuat un număr mare de retrageri frauduloase de numerar de la ATM-uri

în suma totală de peste 9.796.000.000 ROL, provenind în principal din retrageri

de la ATM-uri ale banca R., situate pe raza municipiului Bistrița (8.209.800.000

ROL), a municipiului Reghin (996.300.000 ROL) și municipiului Dej (81.4000.000 ROL),

ATM-uri ale băncii R.D.G. (27.400.000 ROL), ale băncii T. de pe raza municipiului

Bistrița (150.000.000 ROL) și ale băncii I.T. de pe raza municipiului Mureș (331.500.000

ROL).

Cea mai mare parte

a sumelor de bani retrase fraudulos în lei de la ATM-uri a fost schimbată periodic

de inculpați în euro și în dolari S.U.A. la diferite case de schimb sau „valutiști"

din oraș, iar sumele obținute în aceste valute erau depuse de către inculpatul U.L.V.

în caseta de valori pe care o deținea la banca C.R. sucursala Bistrița.

Din acești bani,

o parte au fost găsiți cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 19

decembrie 2004 în apartamentul de pe strada A.T. respectiv sumele de 4.400 euro

și 35.500.000 ROL, iar cu ocazia controlului efectuat la data de 18 martie 2005

asupra casetei de valori deținută de inculpatul U.L.V. la banca C.R. Bistrița au

fost găsite sumele de 174.400 euro și 50.000 dolari S.U.A., asupra cărora a fost

aplicată măsura sechestrului asigurător.

În aceeași casetă

de valori au fost găsite 6 contracte autentice de împrumut cu înscriere de ipotecă

și anume:

- din 2 iulie

2004 încheiat între U.L.V. în calitate de împrumutător și soții S.V. și M. în calitate

de împrumutați având ca obiect suma de 28.000 dolari S.U.A.;

- din 14

august 2004 încheiat între U.L.V. în calitate de împrumutător și soții S.V. și M.

în calitate de împrumutați pentru suma de 5.000 dolari S.U.A.;

- din 27

septembrie 2004 încheiat între U.L.V. în calitate de împrumutător și numita F.C.

în calitate de împrumutat pentru suma de 2.000 euro;

- din 28

septembrie 2004 încheiat între U.L.V. în calitate de împrumutător și soții U.l.

și V.A. în calitate de împrumutați având ca obiect suma de 32.000 euro;

- din 1

octombrie 2004 încheiat între R.C. în calitate de împrumutător și soții P.V. și

- din 13

octombrie 2004 încheiat între U.L.V. în calitate de împrumutător și soții S.l. și

Cu privire la

faptele de folosire a sumelor de bani înscrise în cele 6 contracte autentice de

împrumut cu înscriere de ipotecă menționate mai sus, în timp ce se derula ancheta

în Dosarul nr. 19D/P/2004, prin procesele-verbale din 29 martie 2005 și 21

aprilie 2005 procurorul s-a sesizat din oficiu și apoi a dispus începerea urmăririi

penale prin rezoluțiile din acele zile față de inculpatul U.L.V., respectiv față

de inculpatul R.C. pentru săvârșirea a 5 (cinci) respectiv a unei infracțiuni de

spălare de bani prev de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea

și combaterea spălării banilor, deoarece existau indicii că ele proveneau din săvârșirea

infracțiunilor de constituire în grup infracțional organizat, falsificare, deținere

și punere în circulație de instrumente de plată electronice și efectuarea de operațiuni

frauduloase de retragere în numerar descrise anterior, reținute în sarcina inculpaților

U.L.V. și R.C.

În plus, la baza

sesizării procurorului cu privire la infracțiunea de spălare de bani a stat și faptul

că inculpații U.L.V. și R.C. nu au obținut venituri licite în perioada 1 mai-19

noiembrie 2004, în care s-a probat că au desfășurat activitatea infracțională și

în care sunt încheiate cele 6 contracte autentice de împrumut, singura sursă de

venit fiind din activitățile infracționale descrise mai sus.

Probele din care

rezultă săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor deduse judecății în prezentul

dosar sunt: contract de împrumut cu înscriere de ipotecă, autentificat prin încheierea

de autentificare din 2 iulie 2004 încheiat de inculpatul U.L.V. cu soții S.V. și

M., contractul de împrumut cu înscriere de ipotecă, autentificat prin încheierea

de autentificare din 16 august 2004 între aceleași părți; contractul de împrumut

cu înscriere de ipotecă, autentificat prin încheierea de autentificare din 28

septembrie 2004 încheiat de inculpatul U.L.V. cu soții U.l. și U.V.A.; contractul

de împrumut cu înscriere de ipotecă autentificat prin încheierea de autentificare

din 13 octombrie 2004, încheiat de inculpatul U.L.V. și soții S.l. și S.S.; contractul

de împrumut cu înscriere de ipotecă, autentificat prin încheierea de autentificare

din 01 octombrie 2004, încheiat de inculpatul R.C. cu soții P.V. și I.; contractul

de împrumut cu instituire de ipotecă, autentificat din 19 aprilie 2005, încheiat

de U.A.V. cu soții S.; declarația autentificată din 19 aprilie 2005, dată de U.A.D.,

ca împuternicită a inculpatului U.L.V.; contractul de împrumut cu instituire de

ipotecă din 18 februarie 2005, și actul adițional din 9 august 2005 încheiat de

martorul R.C.C., declarația autentică din 18 februarie 2005 a martorului R.C.C.,

declarațiile martorilor R.C.C., P.I., P.V. și, B.l., B.M., D.I., D.M.D., proces-verbal

de confruntare între martora B.M. și R.C.C., S.V., S.M., S.M.V., S.C.M., U.V.A.,

U.l., U.T.V., M.A.A., U.S.A., D.S.l., S.S., S.l., S.T.l., S.T.D., U.A.D., toate

aceste declarații fiind în volumul II de urmărire penală, precum și declarațiile

acelorași martori audiați în faza de cercetare judecătorească respectiv. S.M., S.V.,

U.l., U.V., S.l., S.S., P.V., P.I., U.T.V., B.l., B.M., D.M.D., M.A.A., R.C.C.,

D.S.l., U.S.A.

Faptele săvârșite

de inculpatul R.C. astfel cum au fost reținute mai sus, întrunesc în drept elementele

constitutive ale infracțiunilor de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 656/2002, modificată și completată și fals în declarații prev.

de art. 292 C. pen.

Faptele săvârșite

de inculpatul U.L.V., astfel cum au fost descrise în considerentele hotărârii, întrunesc

în drept elementele constitutive ale infracțiunilor de spălare de bani prev. de

art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, modificată și completată, cu aplicarea

ari. 41 alin. (2) C. pen. și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen., art.

41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul U.L.V.

a comis faptele în baza unei rezoluții infracționale unice, după anunțul dat printr-un

ziar local în cursul lunii iunie 2004, prin care oferă spre împrumut sume de bani

în valută. Activitatea infracțională s-a desfășurat în perioada iunie 2004-19 noiembrie

2004, după care a fost arestat preventiv împreună cu inculpatul R.C. și ceilalți

coinculpați din Dosarul nr. 2191/1112/2005 al Tribunalului Bistrița-Năsăud pentru

infracțiuni de falsificare de instrumente de plată electronică, deținere de echipamente

în vederea falsificării și retrageri frauduloase de numerar din bancomate (o parte

din acestea găsite în căsuța de valori de la banca C.R. - Sucursala Bistrița, în

sumă de 174.400 euro și 50.000 dolari S.U.A.). De altfel, cu ocazia aceleiași control

asupra căsuței de valori de la banca C.R. - Sucursala Bistrița, efectuat la data

de 18 mai 2005 și urmat de instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra sumelor

menționate mai sus, au fost găsite și contractele autentice de împrumut încheiate

cu S.V. și M., U.l. și V.A., P.V. și I. și S.l. și S.

Sumele de bani

reale care au făcut obiectul contractelor autentice de împrumut au fost luate de

fiecare dată de inculpați din căsuța de valori în care își păstrau retragerile frauduloase

de numerar din bancomate. De asemenea, inculpatul U.L.V. a săvârșit faptele în modalități

similare, mergând la același birou notarial, pretinzând aceleași garanții (imobiliare)

și făcând de fiecare dată declarații necorespunzătoare realității cu privire la

cuantumul sumei împrumutate, dobândă și în anumite situații, persoana care primea

efectiv banii, alta decât cea menționată în contract (exemplu B.M.).

Procedând la individualizarea

pedepsei ce urma a fi aplicată inculpatului R.C., instanța a avut în vedere cerințele

prevăzute de art. 72 C. pen., cu referire la limitele speciale de pedeapsă, pericolul

social concret al faptelor comise, urmările cauzate și persoana inculpatului. Referitor

la persoana inculpatului instanța a reținut că acesta deși nu figura cu antecedente

penale la momentul comiterii faptelor de deduse judecății, acesta a săvârșit un

număr mare de infracțiuni grave, concurente cu cele din dosarul de față, pentru

care a fost judecat și condamnat definitiv prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului

Bistrita-Năsăud, fără a beneficia de circumstanțe atenuante. În acest context instanța

a apreciat că nici pentru infracțiunile deduse judecății nu se justifică a fi acordate

circumstanțe atenuante inculpatului R.C. De altfel, referitor la persoana inculpatului

R.C., instanța a reținut că acesta nu a recunoscut faptele pentru care este trimis

în judecată, a refuzat să dea declarații și nu s-a mai prezentat în instanță după

ce s-a liberat condiționat executarea pedepsei aplicate prin sentința penală

nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrita-Năsăud (pentru celelalte fapte concurente)

manifestând dezinteres în această cauză (exemplu: mențiunile din încheierea penală

din 09 februarie 2011).

Individualizarea

pedepsei ce s-a aplicat inculpatului U.L.V. s-a făcut în baza criteriilor prev.

de art. 72 C. pen. referitoare la limitele speciale de pedeapsă, pericolul social

concret al faptelor comise, urmările cauzate și persoana inculpatului.

Cu privire la

inculpatul U.L.V. s-a reținut că a comis faptele în formă continuată, activitatea

sa infracțională fiind mai amplă. De asemenea, la dozarea pedepselor s-au avut în

vedere că nu a recunoscut faptele pentru care este trimis în judecată și a tergiversat

soluționarea cauzei.

În favoarea inculpatului

U.L.V. nu s-au reținut circumstanțele atenuante, întrucât pentru un număr mare de

alte fapte concurente cu cele din prezentul dosar, pentru care a fost condamnat

definitiv prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud nu a

beneficiat de dispozițiile art. 74 C. pen. Cu atât mai mult asemenea circumstanțe

nu se justifică întrucât faptele din prezentul dosar sunt la fel de grave cu cele

pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Referitor la prejudiciul

recuperat, potrivit sentinței penale nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud

și a probelor existente la acel dosar este de precizat că acesta reprezintă sumele

de 174.400 euro și 5.000 dolari S.U.A. găsite în casa de valori de la banca C.R.

- Sucursala Bistrița cu privire la care s-a instituit sechestru asigurător, prin

ordonanța procurorului din 18 martie 2005, precum și alte sume găsite cu ocazia

perchezițiilor domiciliare efectuate în același dosar.

Referitor la sumele

care nu au fost găsite în caseta de valori sau la perchezițiile domiciliare (dar

care, pe bază de expertiză, s-a dovedit că au fost retrase fraudulos din bancomate)

întrucât, fie au fost folosite la săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani deduse

judecății, fie inculpații le-au păstrat în locuri necunoscute sau le-au folosit

în scopuri personale, prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud

s-a luat măsura confiscării. Aceste sume, de câte 127.142,75 RON care s-a dispus

a fi confiscate de la inculpați prin sentința menționată, reprezentau la data pronunțării

ei, respectiv la 10 octombrie 2007, echivalentul a 39.000 euro.

Sumele folosite

de inculpații R.C. și U.L.V. la săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani au

provenit în mod cert din retrageri frauduloase de numerar (efectuate până la data

arestării lor din 19 noiembrie 2004), din moment ce din probele existente la dosar

rezultă că, contractele autentice de împrumut despre care se face vorbire în considerentele

hotărârii au fost găsite în căsuța de valori de la banca C.R. - Sucursala Bistrița,

cu ocazia controlului din 18 martie 2005 alături de cei 174.400 euro și 50.000

dolari S.U.A., confiscați prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Această căsuță de valori era închiriată de inculpatul U.L.V. din luna martie 2004,

la banca C.R. - Sucursala Bistrița, conform contractului de primire în depozit din

15 martie 2004, la care aveau acces dosar inculpatul U. și soția acestuia U.A.D.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apei inculpații, solicitând desființarea acesteia, iar în urma

rejudecării cauzei să se dispună reducerea pedepselor aplicate acestora ținând seama

de circumstanțele atenuante ce pot fi reținute în favoarea acestora,precum și de

dispozițiile art. 320

1

la ultimul termen de judecată în apel.

Prin decizia penală

nr. 27A din 7 februarie 2012 au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de

inculpații U.L.V. și R.C. împotriva sentinței penale nr. 65 din 17 mai 2011 a Tribunalului

Bistrița Năsăud.

Au fost obligați

inculpații la plata sumelor de 600 RON R.C. și 500 RON U.L. cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

acesta decizie instanța de control judiciar a apreciat că prima instanță, în urma

analizării probatoriului administrat în cauză a reținut o stare de fapt corectă,

corespunzătoare adevărului, din care a reieșit vinovăția inculpaților în săvârșirea

infracțiunilor de spălare de bani prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/200

și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. [cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen. pentru inculpatul U.L.] și cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea

judiciară a pedepselor aplicate inculpaților ,instanța de fond a avut în vedere

toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., atât circumstanțele reale ale

cauzei, cât și circumstanțele personale ale inculpaților, gradul ridicat de pericol

social al faptelor comise, rezultat din modalitatea de comitere, din valoarea mare

a prejudiciului, de împrejurarea că inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor

în cursul urmăririi penale, iar în fața instanței au refuzat să dea declarații.

Mai mult, instanța

de fond a reținut că, după ce s-a liberat condiționat, inculpatul R.C. nu s-a mai

prezentat în fața instanței, iar inculpatul U.L.V., a adoptat o conduită prin care

a tergiversat soluționarea cauzei. În aceste condiții, Curtea a constat că în mod

just prima instanță nu a reținut în favoarea inculpaților circumstanța atenuantă

prev. de art. 74 lit. a) C. pen., întrucât ținând cont de gravitatea faptelor, precum

și de atitudinea inculpaților în cursul procesului, simpla lipsă a antecedențelor

penale anterior săvârșirii faptei, nu justifică aplicarea circumstanței menționate.

Nu trebuie uitată

- motivează instanța împrejurarea că faptele ce fac obiectul prezentului dosar sunt

consecvente săvârșirii altor infracțiuni grave, respectiv constituire în grup infracțional

organizat, falsificarea mijloacelor de plată electronică de tip card-uri bancare

și retrageri frauduloase de numerar, acestea constituind infracțiunile premisă,

pentru aceste fapte inculpații fiind condamnați prin sentința penală nr. 217

din 10 octombrie 2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, definitivă prin decizia penală

nr. 868 din 5 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la pedepse de

câte 4 ani și 2 luni (inculpatul R.C.) și respectiv 5 ani închisoare (inculpatul

U.L.), infracțiunile fiind concurente.

Cu privire la

solicitarea aplicării art. 320

1

dispoziții au caracter de lege penală mai favorabilă și urmează a se aplica și cazurilor

în care cercetarea judecătorească a început înainte de apariția acestei ordonanțe.

Însă, textul prevede că această solicitare poate fi făcută până la primul termen

cu procedura completă, după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe. Ordonanța a

intrat în vigoare la data de 29 decembrie 2011, iar în cauză a fost fixat un termen

la data de 10 ianuarie 2012, termen la care lipseau referatele de evaluare psiho-socială,

cauza amânându-se pentru termenul din 24 ianuarie 2012.

Prin urmare, instanța

de apel a apreciat că a fost depășit momentul până la care se putea face aplicarea

acestui text.

Împotriva acestei

decizii, au declarat recurs, în termen legal inculpații U.L.V. și R.C., care au

solicitat reducerea pedepselor aplicate, considerate ca fiind prea aspre, prin aplicare

art. 320

1

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen].

La termenul de

judecată din 7 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu a

pus discuție cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 15

pen., pentru care inculpații au fost condamnați, s-a împlinit termenul de prescripție

a răspunderii penale.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările din dosar constată că recursurile declarate de inculpați

sunt întemeiate, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare, pentru

un alt motiv decât cel invocat de aceștia.

Astfel, cererea

inculpaților de aplicare a dispozițiilor art. 320

1

fi primită.

Potrivit O.U.G.

nr. 121/2011, pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în

care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării în vigoare

a Legii nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor,

dispozițiile art. 320

1

primul termen cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a prezentei

ordonanțe de urgență.

Analizându-se

actele și lucrările de la dosar se constată că primul termen cu procedură completă

în cauză a fost la 10 ianuarie 2012, termen la care inculpații aveau posibilitatea

de a uza de aceste dispoziții, context în care se apreciază că în mod corect instanța

de apel a respins această solicitare a inculpaților.

Nici cererea de

reducere a pedepselor rezultante stabilite celor doi inculpați nu poate fi primită.

Potrivit art.

52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului.

Scopul pedepsei

este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepsei se urmărește

formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față

de regulile de conviețuire socială.

Potrivit art.

72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de alte

împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite

alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop și atenționarea celorlalți destinatari

ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât

scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv

al pedepsei înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului

de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidante ale

pedepsei pronunțate față de ceilalți membri ai societății.

Reeducarea sau

îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri

și deprinderi ale acestuia și a inocula valențe comportamentale în strictă concordanță

cu cerințele de respectare a dispozițiilor cuprinse în normele de drept penal.

Din examinarea

lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut în mod corect, pe baza probelor

administrate, faptele și vinovăția inculpaților și au făcut o încadrare corespunzătoare

în dispozițiile legii penale și au stabilit pedepse corect individualizare în raport

cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel,

Înalta Curte constată că inculpați au comis infracțiuni grave faptele ce fac obiectul

prezentului dosar sunt consecvente săvârșirii altor infracțiuni, respectiv constituire

în grup infracțional organizat, falsificarea mijloacelor de plată electronică de

tip card-uri bancare și retrageri frauduloase de numerar, acestea constituind infracțiunile

premisă, pentru aceste fapte inculpații fiind condamnați prin sentința penală

nr. 217 din 10 octombrie 2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, definitivă prin decizia

penală nr. 868 din 5 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte constată,

însă, că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 15 C. proc. pen., în sensul că pentru infracțiunea prev. de art.

292 C. pen., pentru care inculpații au fost condamnați, s-a împlinit termenul de

prescripție (specială) a răspunderii penale.

Potrivit art.

121 C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală.

Potrivit art.

122 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale pentru

persoana fizică este de 5 ani când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa

închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.

Potrivit art.

124 C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni,

dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 este depășit cu încă jumătate.

Analizând, din

această perspectivă actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că, în

privința infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen., s-a împlinit termenul de prescripție

specială a răspunderii penale, avându-se în vedere că aceste infracțiuni au fost

săvârșite de inculpați în anul 2004, termen care este de 7 ani și 6 luni.

Așa fiind, vor

fi admise recursurile declarate de inculpații R.C. și U.L.V. împotriva deciziei

penale nr. 27/A din 7 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de

minori.

Va fi casată decizia

penală recurată și, în parte, sentința penală nr. 65/F din 17 mai 2011 a Tribunalului

Bistrița Năsăud, secția penală, și, în rejudecare:

pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a), b) C. pen. aplicată inculpatului R.C. și vor fi repuse pedepsele

în individualitatea lor, înlăturându-se sporul de 6 luni închisoare.

În baza art. 11

pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., se va înceta

procesul penal pornit împotriva inculpatului R.C. pentru infracțiunea de fals în

declarații, prev. de art. 292 C. pen., constatându-se intervenită prescripția specială

a răspunderii penale.

În baza art. 36

alin. (1), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. se va contopi pedeapsa de

4 ani închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză, pentru săvârșirea infracțiunii

de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 652/2002, cu

pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud

(definitivă prin decizia penală nr. 868 din 05 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție), inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare

și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

Se va face aplicarea

art. 71, raportat la art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. Conform

art. 36 alin. (3) C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului fracțiunea

executată, respective de la 19 noiembrie 2004 la 25 ianuarie 2007 și de la 06

aprilie 2010 la 26 octombrie 2010 (când s-a liberat condiționat din pedeapsa aplicată

prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud); reținerea de

24 de ore din data de 16 mai 2008; arestul preventiv din perioada 28 iunie 2008

până la 08 iulie 2008.

pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a), b) C. pen. aplicată inculpatului U.L.V. și vor fi repuse pedepsele

în individualitatea lor, înlăturându-se sporul de 6 luni închioare.

În baza art. 11

pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., se va înceta

procesul penal pornit împotriva inculpatului R.C. pentru infracțiunea de fals în

declarații, prev. de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constatând

intervenită prescripția specială a răspunderii penale.

În baza art. 36

alin. (1), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. se va contopi pedeapsa de

6 ani închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză, pentru săvârșirea infracțiunii

de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 652/2002, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu pedepsele aplicate prin sentința penală

nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud (definitivă prin decizia penală nr.

868 din 05 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), inculpatul urmând

să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

Se va face aplicarea

art. 71, raportat la art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 36

alin. (3) C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului U.L.V. fracțiunea

executată, respectiv, de la 19 noiembrie 2004 la 09 februarie 2007 și de la 17

martie 2010 la 22 martie 2011 (când s-a liberat condiționat din executarea pedepsei

aplicate prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud) și reținerea

de 24 de ore din data de 17 mai 2008.

Vor fi menținute

celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare

rămân în sarcina statului, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul

R.C., în cuantum de 200 RON, și onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu

pentru inculpatul U.L.V., în cuantum de 50 RON, urmând a se plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Admite recursurile

declarate de inculpații R.C. și U.L.V. împotriva deciziei penale nr. 27/A din 7

februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Casează decizia

penală recurată și în parte sentința penală nr. 65/F din 17 mai 2011 a Tribunalului

Bistrița Năsăud, secția penală și, rejudecând:

pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a), b) C. pen. aplicată inculpatului R.C. și repune pedepsele în individualitatea

lor, înlăturând sporul de 6 luni închisoare.

În baza art. 11

pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează

procesul penal pornit împotriva inculpatului R.C. pentru infracțiunea de fals în

declarații, prev. de art. 292 C. pen., constatând intervenită prescripția specială

a răspunderii penale.

În baza art. 36

alin. (1), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. contopește pedeapsa de 4

ani închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză, pentru săvârșirea infracțiunii

de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 652/2002, cu

pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrita-Năsăud

(definitivă prin decizia penală nr. 868 din 05 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție), inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare

și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

Face aplicarea

art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 36

alin. (3) C. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului fracțiunea executată,

respective de la 19 noiembrie 2004 la 25 ianuarie 2007 și de la 06 aprilie 2010

la 26 octombrie 2010 (când s-a liberat condiționat din pedeapsa aplicată prin sentința

penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud); reținerea de 24 de ore din

data de 16 mai 2008; arestul preventiv din perioada 28 iunie 2008 până la 08

iulie 2008.

pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a), b) C. pen. aplicată inculpatului U.L.V. și repune pedepsele în

individualitatea lor, înlăturând sporul de 6 luni închioare.

În baza art. 11

pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează

procesul penal pornit împotriva inculpatului R.C. pentru infracțiunea de fals în

declarații, prev. de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constatând

intervenită prescripția specială a răspunderii penale.

În baza art. 36

alin. (1), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. contopește pedeapsa de 6

ani închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză, pentru săvârșirea infracțiunii

de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 652/2002, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu pedepsele aplicate prin sentința penală

nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud (definitivă prin decizia penală nr.

868 din 05 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), inculpatul urmând

să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

Face aplicarea

art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 36

alin. (3) C. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului U.L.V. fracțiunea executată,

respective de la 19 noiembrie 2004 la 09 februarie 2007 și de la 17 martie 2010

la 22 martie 2011 (când s-a liberat condiționat din executarea pedepsei aplicate

prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud) și reținerea de

24 de ore din data de 17 mai 2008.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare

rămân în sarcina statului, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul

R.C., în cuantum de 200 RON și onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu

pentru inculpatul U.L.V., în

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-01-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 251/2014
Asupra recursurilor declarate de inculpații C.E. și M.A.M. împotriva Deciziei penale nr. 75/A din data de 18 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pri
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2066/2014
Deliberând asupra recursurilor penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 71/F din 9 aprilie 2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în Dosarul nr. 3316/112/2009, a fos
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2854/2014
Deliberând asupra recursului, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 154/S din 04 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 13307/62/2012 s-a dispus în baza art. 20 C. pen. ra
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2174/2014
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul J.S.R. împotriva deciziei penale nr. 225/R/2013 din 18 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și pentru cauze cu minori, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 126
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 449/2014
ârșirea infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a stabilit ca inculpatul să
Sursă