ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2733/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și

fiscal, reclamanta SC C.L.B. SRL prin administrator a chemat în judecată

Agenția Domeniilor Statului pentru a se dispune obligarea acesteia din urmă

la concesionarea suprafeței de teren de 3412,14 mp situată în

Iași.

În motivarea cererii sale, reclamanta a

arătat că este proprietara activului compus din C.C., beci și

rampă auto, obținut de la SC A.I.B. SA conform deciziei civilă

nr. 1343 din 15 septembrie 2004 a Curții de Apel Iași definitivă

și irevocabilă și că solicitarea concesiunii a avut temei

art. 21

1

și urm. din Legea nr. 268/2001 dar în mod greșit

pârâta a refuzat să demareze procedura de concesionare deși a fost

înaintată toată documentația care justifică dreptul

său.

Prin cererea completatoare, reclamanta a

solicitat obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 300 lei/zi

întârziere de la data admiterii acțiunii și până la data executării

efective.

Prin întâmpinare pârâta a susținut

că instanța competentă să soluționeze cererea este

Tribunalul București, secția comercială, apreciind că actul

ce se pretinde a fi încheiat este asimilat contractelor încheiate de

autorități publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate

publică, natura cauzei fiind comercială.

Pe fondul cauzei pârâta a arătat

că potrivit legislației în vigoare se pot încheia contracte de

concesiune prin atribuire directă care au ca obiect exploatarea de teren agricol.

Curtea de Apel Iași, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

172/CA din 7 octombrie 2009 a respins excepția necompetenței materiale

a Curții de Apel Iași.

A admis acțiunea formulată de

SC C.L.B. SRL în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului.

A obligat pârâta să concesioneze

reclamantei suprafața de 3412,14 mp teren situat în Iași și

să plătească acestora daune cominatorii de 300 lei/zi întârziere

de la data pronunțării sentinței și până la data executării

efective.

Pentru a hotărî astfel prima instanță

a reținut următoarele:

Cât privește necompetența Curții

de Apel, secția de contencios administrativ, prima instanță a

reținut că această excepție este neîntemeiată,

întrucât natura actului ce se pretinde a fi atacat nu are caracteristici de comercialitate

ci se subscrie dispozițiilor art. 2 lit. c) teza a II-a din Legea nr.

554/2004, în sensul că „sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei

legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au

ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică”.

Mai mult, prin dispozițiile art. 4

din Legea nr. 268/2001 se definește Agenția Domeniilor Statului ca

„instituție de interes public, cu personalitate juridică, cu caracter

financiar și comercial” și ca atare în considerarea caracterului

pârâtei de autoritate publică și a naturii actului ce se

solicită a fi încheiat Secția de contencios administrativ a

Curții de Apel este competentă să soluționeze cauza.

Pe fond, prima instanță a

reținut că cererea este întemeiată, întrucât reclamanta este o

societate care a cumpărat active ce implică necesitatea

exploatării unui teren cu destinație agricolă și având în

vedere dispozițiile art. 21

1

din Legea nr. 268 /2001 potrivit

cărora „terenurile cu destinație agricolă care nu fac parte din

capitalul general al SC C.L.B. SRL vor fi atribuite direct spre concesionare

investitorilor care au comparat acțiuni sau active ce implică necesitatea

exploatării unui teren cu destinație agricolă.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, a formulat recurs pârâta Agenția Domeniilor Statului,

solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea

sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în

judecată formulată de către reclamanta SC C.L.B. SRL, ca

nefondată.

În motivarea recursului, pârâta a

arătat, în esență, că legislația existentă la

momentul depunerii cererii nu permitea concesionarea, prin atribuire

directă, către proprietarii de active a terenurilor neagricole

categoria curți-construcții. Prin urmare, arată recurenta,

solicitarea reclamantei SC C.L.B. SRL de a i se concesiona, prin atribuire

directă, terenul în suprafață de 3412,14 mp situat în Iași,

din categoria curți - construcții, nu își găsea temei în

cadrul legislativ de la acea dată. Recurenta a mai arătat că

instanța de fond a nesocotit flagrant faptul că refuzul Agenției

Domeniilor Statului de a încheia respectivul contract, era fundamentat legal,

în considerarea normelor legale incidente (Legea nr. 249/2003, H.G. nr. 354/2005

și Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale nr. 804/2005), fiind evident că se pot încheia

contracte de concesiune, prin atribuire directă, care au obiect

exploatarea de teren agricol numai cu proprietarii plantațiilor de orice

fel, cât și a capacităților de producție din zootehnie. De

asemenea, a precizat recurenta, se poate concesiona, prin atribuire

directă, teren neproductiv cu destinație agricolă, reprezentând

drumuri tehnologice și de exploatare agricolă și platforme care

servesc nevoilor producției agricole, iar pentru alte tipuri de active,

precum este cel deținut de reclamantă, se poate concesiona doar teren

cu destinație agricolă care este neproductiv.

Examinând recursul prin prisma criticilor

formulate, precum și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că acesta este întemeiat și urmează a

fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de fond a admis

acțiunea formulată de reclamanta SC C.L.B. SRL, cu sediul în

Iași, și a obligat pârâta Administrația Domeniilor Statului

să-i concesioneze suprafața de 3412, 14 mp, teren situat în

Iași, reținând că baza legală a cererii reclamantei o

constituie prevederile art. 21

1

din Legea nr. 268/2001 privind

privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare

terenuri proprietate publică și privată a statului, cu

destinație agricolă.

Textul legal precitat are următorul

conținut: „Terenurile cu destinație agricolă, care nu fac parte

din capitalul social al societăților comerciale, prevăzute la

art. 1 și art. 2 alin. (1), vor fi atribuite direct spre concesionare

investitorilor care au cumpărat acțiuni sau active ce implică

necesitatea exploatării unui teren cu destinație agricolă.”

Având ca reper acest text de lege, constată

Înalta Curte, rezultă cu puterea evidenței că fac obiect al

concesionării directe exclusiv terenurile cu destinație

agricolă, or conform probelor administrate în cauză terenul în

discuție nu este unul cu destinație agricolă. Așa cum

rezultă din înscrisul de la fila 21 dosar de fond, aspect necontestat de

nici una din părțile litigiului, pe respectiva suprafață de

teren sunt amplasate următoarele construcții: cantină

restaurant, beci, parcare betonată, cale de acces auto și

pietonală betonate, rampă auto, gradină de vară,

spațiu verde, spațiu de depozitare.

Prin urmare, în discuție nefiind un

teren cu destinație agricolă, prevederile art. 21

1

din

Legea nr. 268/2001 nu sunt incidente în speță, astfel că nu

puteau constitui temei legal pentru admiterea acțiunii reclamantei, cum

greșit a apreciat prima instanță.

Față de cele ce preced,

rezultă că hotărârea primei instanțe este nelegală,

fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii,

astfel că va fi admis recursul declarat de Agenția Domeniilor Statului,

potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și

va fi modificată hotărârea atacată, în sensul că va fi

respinsă ca nefondată acțiunea promovată de

reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Agenția

Domeniilor Statului împotriva sentinței civile nr. 172/CA din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică hotărârea atacată

în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC C.L.B.

SRL, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 mai 2010.