ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2733/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC C.L.B. SRL prin administrator a chemat în judecată Agenția Domeniilor Statului pentru a se dispune obligarea acesteia din urmă la concesionarea suprafeței de teren de 3412,14 mp situată în Iași. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că este proprietara activului compus din C.C., beci și rampă auto, obținut de la SC A.I.B. SA conform deciziei civilă nr. 1343 din 15 septembrie 2004 a Curții de Apel Iași definitivă și irevocabilă și că solicitarea concesiunii a avut temei art. 21 1 și urm. din Legea nr. 268/2001 dar în mod greșit pârâta a refuzat să demareze procedura de concesionare deși a fost înaintată toată documentația care justifică dreptul său.

Prin cererea completatoare, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 300 lei/zi întârziere de la data admiterii acțiunii și până la data executării efective. Prin întâmpinare pârâta a susținut că instanța competentă să soluționeze cererea este Tribunalul București, secția comercială, apreciind că actul ce se pretinde a fi încheiat este asimilat contractelor încheiate de autorități publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, natura cauzei fiind comercială. Pe fondul cauzei pârâta a arătat că potrivit legislației în vigoare se pot încheia contracte de concesiune prin atribuire directă care au ca obiect exploatarea de teren agricol.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 172/CA din 7 octombrie 2009 a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași. A admis acțiunea formulată de SC C.L.B. SRL în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului. A obligat pârâta să concesioneze reclamantei suprafața de 3412,14 mp teren situat în Iași și să plătească acestora daune cominatorii de 300 lei/zi întârziere de la data pronunțării sentinței și până la data executării efective.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele: Cât privește necompetența Curții de Apel, secția de contencios administrativ, prima instanță a reținut că această excepție este neîntemeiată, întrucât natura actului ce se pretinde a fi atacat nu are caracteristici de comercialitate ci se subscrie dispozițiilor art. 2 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în sensul că „sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică”. Mai mult, prin dispozițiile art. 4 din Legea nr. 268/2001 se definește Agenția Domeniilor Statului ca „instituție de interes public, cu personalitate juridică, cu caracter financiar și comercial” și ca atare în considerarea caracterului pârâtei de autoritate publică și a naturii actului ce se solicită a fi încheiat Secția de contencios administrativ a Curții de Apel este competentă să soluționeze cauza.

Pe fond, prima instanță a reținut că cererea este întemeiată, întrucât reclamanta este o societate care a cumpărat active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinație agricolă și având în vedere dispozițiile art. 21 1 din Legea nr. 268 /2001 potrivit cărora „terenurile cu destinație agricolă care nu fac parte din capitalul general al SC C.L.B. SRL vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au comparat acțiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinație agricolă. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâta Agenția Domeniilor Statului, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC C.L.B.

SRL, ca nefondată. În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esență, că legislația existentă la momentul depunerii cererii nu permitea concesionarea, prin atribuire directă, către proprietarii de active a terenurilor neagricole categoria curți-construcții. Prin urmare, arată recurenta, solicitarea reclamantei SC C.L.B. SRL de a i se concesiona, prin atribuire directă, terenul în suprafață de 3412,14 mp situat în Iași, din categoria curți - construcții, nu își găsea temei în cadrul legislativ de la acea dată. Recurenta a mai arătat că instanța de fond a nesocotit flagrant faptul că refuzul Agenției Domeniilor Statului de a încheia respectivul contract, era fundamentat legal, în considerarea normelor legale incidente (Legea nr. 249/2003, H.G.

nr. 354/2005 și Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 804/2005), fiind evident că se pot încheia contracte de concesiune, prin atribuire directă, care au obiect exploatarea de teren agricol numai cu proprietarii plantațiilor de orice fel, cât și a capacităților de producție din zootehnie. De asemenea, a precizat recurenta, se poate concesiona, prin atribuire directă, teren neproductiv cu destinație agricolă, reprezentând drumuri tehnologice și de exploatare agricolă și platforme care servesc nevoilor producției agricole, iar pentru alte tipuri de active, precum este cel deținut de reclamantă, se poate concesiona doar teren cu destinație agricolă care este neproductiv.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, precum și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat și urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C.L.B. SRL, cu sediul în Iași, și a obligat pârâta Administrația Domeniilor Statului să-i concesioneze suprafața de 3412, 14 mp, teren situat în Iași, reținând că baza legală a cererii reclamantei o constituie prevederile art. 21 1 din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului, cu destinație agricolă.

Textul legal precitat are următorul conținut: „Terenurile cu destinație agricolă, care nu fac parte din capitalul social al societăților comerciale, prevăzute la art. 1 și art. 2 alin. (1), vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acțiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinație agricolă.” Având ca reper acest text de lege, constată Înalta Curte, rezultă cu puterea evidenței că fac obiect al concesionării directe exclusiv terenurile cu destinație agricolă, or conform probelor administrate în cauză terenul în discuție nu este unul cu destinație agricolă. Așa cum rezultă din înscrisul de la fila 21 dosar de fond, aspect necontestat de nici una din părțile litigiului, pe respectiva suprafață de teren sunt amplasate următoarele construcții: cantină restaurant, beci, parcare betonată, cale de acces auto și pietonală betonate, rampă auto, gradină de vară, spațiu verde, spațiu de depozitare.

Prin urmare, în discuție nefiind un teren cu destinație agricolă, prevederile art. 21 1 din Legea nr. 268/2001 nu sunt incidente în speță, astfel că nu puteau constitui temei legal pentru admiterea acțiunii reclamantei, cum greșit a apreciat prima instanță. Față de cele ce preced, rezultă că hotărârea primei instanțe este nelegală, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, astfel că va fi admis recursul declarat de Agenția Domeniilor Statului, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și va fi modificată hotărârea atacată, în sensul că va fi respinsă ca nefondată acțiunea promovată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția Domeniilor Statului împotriva sentinței civile nr. 172/CA din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC C.L.B. SRL, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2010.