ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1724/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cu recurs

Prin Sentința civilă nr. 106/CA din 3 mai

2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamanta A.N.P.P. R., în numele și pentru asociații

săi, societățile mandante S.C. P. S.R.L., S.C. A. S.R.L., S.C. R. S.R.L., N.

S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. P.P. S.R.L., S.C. P.A. S.R.L. și S.C. A.P. S.R.L.,

în contradictoriu cu pârâta A.N.P.A.; a constatat subrogarea convențională a

societăților mandante menționate în drepturile și obligațiile fostei

concesionare S.C. P. S.A. Iași, prevăzute în Contractul de concesiune din 15

ianuarie 2003, fiecare societate mandantă proporțional cu activele preluate ca

urmare a lichidării voluntare a S.C. P. S.A.; a obligat pârâta A.N.P.A. la

perfectarea cu societățile mandante a unor acte adiționale la Contractul de

concesiune din 15 ianuarie 2003 încheiat între Agenția Domeniilor Statului în

calitate de concedent și S.C. P. S.A. Iași în calitate de concesionar; a

respins cererea privind plata daunelor cominatorii formulată de reclamantă și

excepția lipsei de interes ridicată de către pârâtă.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Astfel, obiectul

acțiunii de față îl constituie dezideratul societății reclamante de a se

subroga în Contractul de concesiune din 15 ianuarie 2003 - perfectat între

A.D.S. București, în calitate de concedent și S.C. P. S.A. Iași în calitate de

concesionar, având ca obiect suprafața de „3048 ha teren amenajat pentru

piscicultură” aflat pe raza județului Iași -, în drepturile și obligațiile

concesionarei ce a fost supusă lichidării voluntare, ca urmare a încheierii

procedurii de privatizare derulat în baza Legii nr. 268/2001.

Consideră instanța de

fond că prin Raportul privind situația financiară și propunerea repartizării

activului între acționarii S.C. P. S.A., reclamantele au probat că sunt

succesoare în drepturile și obligațiile fostei concesionare, dobândind inclusiv

dreptul de proprietate asupra acțiunilor ce includ valoarea lucrărilor

hidrotehnice aferente amenajărilor piscicole concesionate prin Contractul din

2003 situație în care apare ca pe deplin dovedit interesul procesual în

obținerea subrogării în litigiu, având ca finalitate derularea contractului pe

durata lui de valabilitate de 49 ani, în condițiile inițial convenite cu fosta

S.C. P. S.A., privind exploatarea amenajărilor piscicole în cauză.

Instanța de fond a

apreciat că, în cauză nu a devenit operantă clauza de încetare a Contractului

de concesiune din 2003, evidențiată în art. 9.3 potrivit căreia contractul

poate înceta în cazul dispariției (din orice cauză) a concesionarului;

În acest sens, reține

instanța de fond că, în pag. 11 din Raportul de lichidare întocmit de

lichidator și înaintat Oficiului Registrului Comerțului Iași din 7 martie 2008

se prevede expres că „Din subrogarea în drepturi și obligații a acționarilor în

Contractul de concesiune din 15 ianuarie 2003, încheiat între A.D.S. București

și S.C. P. S.A. Iași ... revine obligația realizării în continuare a graficului

de investiții ce derivă din cap. 7.1.16 din contract ...”, iar judecătorul

delegat la Oficiul Registrului Comerțului Iași a pronunțat Încheierea nr. 5256

din 8 mai 2008, în Dosarul nr. 27400/2008, a admis cererea de radiere a S.C. P.

S.A. Iași din Registrul comerțului „în baza Raportului din 7 martie 2008

privind situația financiară și propunerea repartizării activului între

acționarii S.C. P. S.A. Iași, societate aflată în lichidare”, inclusiv în ce

privește subrogarea reclamantei în contractul de concesiune în litigiu.

Apreciază judecătorul

fondului că întrucât încheierea judecătorului delegat are valoarea unui act

autentic, rezultă că subrogarea astfel încuviințată întrunește condițiile de

valabilitate ale unei subrogări convenționale, - prev. de art. 1106 - 1107 C.

civ. -, cu consecința substituirii unui nou debitor în locul celui vechi,

(operațiune definită ca novațiune în art. 1128 pct. 2 C. civ.), fără a fi

necesar acordul coproprietarului, pârât în cauză, care este obligat a lua doar

act de subrogarea intervenită, încasând redevențele de la noul debitor și care

are obligația de a îndeplini și programul de investiții conform graficului la

contract.

Totodată, consideră

instanța de fond că nu poate fi admisă nici sintagma „morții” concesionarei

S.C. P. S.A. (drept cauză de încetare a contractului de concesiune),

societățile comerciale pe acțiuni putând fi eventual dizolvate, lichidate,

absorbite, etc., nicidecum nu pot dispărea „fără urmă”, (fapt implicat de

noțiunea de „moarte”) din moment ce toată activitatea are caracter public,

orice persoană interesată putând dobândi date privind activitatea acestuia de

la Oficiul Registrului Comerțului la care aceasta este obligată a fi

înregistrată, pe toată durata existenței sale.

Împotriva Sentinței

civile nr. 106/CA din 3 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A.N.P.A. reclamantul invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., susținând

în esență, următoarele:

Instanța de fond prin

sentința recurată în mod greșit a constatat subrogarea convențională a

societăților mandatate menționate în drepturile și obligațiile fostei

concesionare S.C. P. S.A. Iași, prevăzute în Contractul de concesiune din 2003,

fiecare societate mandată proporțional cu activele preluate ca urmare a

lichidării voluntare a S.C. P. S.A. Iași, fără a ține cont de faptul că prin

procesul de divizare la care a fost supusă S.C. P. S.A. aceasta și-a încetat

existența, pe cale de consecință Contractul din 2003 și-a încetat de drept

existența la rândul său.

Susține recurenta că

solicitările reclamantei sunt lipsite de interes având în vedere faptul că, în

prezent Contractul de concesiune din 2003 nu mai este în vigoare față de

intervenția cauzei de încetare de drept a contractului prevăzute în art. 9.4

din contract.

Mai arată recurenta

că în mod greșit instanța de fond ar fi apreciat că ar fi intervenit

novațiunea, conform art. 1128 pct. 2 C. civ., fără a fi necesar acordul

coproprietarului respectiv al A.D.S., care este obligat a lua act doar de

subrogarea intervenită, încasând redevențele de la noul debitor și care are

obligația de a îndeplini și programul de investiții din contract.

instanței de recurs

Analizând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentele-reclamante, cât și sub

toate aspectele, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare.

În conformitate cu

art. 239 alin. (1) din Legea societăților comerciale, s-a hotărât dizolvarea

totală a S.C. P. S.A., urmată de transmiterea ex lege, cu titlu universal a

patrimoniului său către 17 societăți comerciale, foști acționari ai societății

supuse reorganizării, în baza Raportului privind situația financiară și

propunerea repartizării activului între acționarii S.C. P. S.A., întocmit, din

7 martie 2008, de L.M.C. I.P.U.R.L. Iași.

Prin Încheierea nr.

5256 pronunțată la data de 8 mai 2008, judecătorul delegat la Oficiul

Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, a dispus înregistrarea în

registrul comerțului a radierii S.C. P. S.A., în condițiile Legii nr. 26/1990.

Potrivit art. 240 din

Legea societăților comerciale divizarea are ca efect dizolvarea, fără lichidare

a societății care își încetează existența și transmiterea patrimoniului său

către societățile beneficiare. Totodată, personalitatea juridică a societății

comerciale încetează odată cu radierea societății.

Așadar, divizarea

totală, așa cum este definită de art. 238 alin. (2) din Legea societăților

comerciale, este o operațiune care afectează ființa juridică a societăților

comerciale implicate, și care se circumscrie termenului de dispariție a

societății comerciale, folosit de părți în conținutul Contractului de concesiune

din 2003.

Prin urmare, în cauză

a devenit operațională clauza înscrisă la art. 9.3 din Contractul de concesiune

din 15 ianuarie 2003 încheiat între Agenția Domeniilor Statului, în calitate de

concedent și S.C. P. S.A., în calitate de concesionar, potrivit căreia în afara

cazurilor menționate expres contractul mai poate înceta și în cazul

dispariției, din orice cauză, a concesionarului.

În acest sens, Înalta

Curte constată că în mod greșit instanța de fond a considerat că nu a

intervenit încetarea Contractului de concesionare din 2008, întrucât o

societate comercială nu poate să dispară, în sensul clauzei înscrise la art.

9.3 din respectivul contract, în condițiile în care a preluat fără o analiză

atentă și fără a ține cont de dispozițiile Legea societăților comerciale, care

face referire expresă la încetarea existenței unei societăți comerciale, în

formele strict reglementate, sensul dat de reclamantă cuvântului dispariție.

De asemenea, o

acceptare a raționamentul expus de judecătorul fondului ar conduce la lipsirea

totală, în orice condiții, de efecte juridice a unei clauze stabilită prin

voința expresă a părților contractate, ceea ce nu poate fi acceptat.

În raport cu cele

expuse, Înalta Curte constată că, criticile formulate de recurentă cu privire

la intervenirea unei cauze de încetare a Contractului de concesiune din 2003

sunt întemeiate și le va reține ca atare.

Dat fiind faptul că,

s-a constatat încetarea Contractului de concesiune din 2003, la data radierii

S.C. P. S.A., Înalta Curte nu mai consideră a fi necesară o analiză a

criticilor referitoare la modul în care instanța de fond a apreciat asupra

transmiterii și transformării obligațiilor rezultate din respectivul contract

de concesiune, sub forma subrogației convenționale, respectiv a novației.

Pentru considerentele

expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și va

modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de

reclamantă ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de A.N.P.A. București, împotriva Sentinței nr. 106/CA din 3 mai 2010 a

Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de A.N.P.P. R. Iași, ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2011.