ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1724/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința civilă nr. 106/CA din 3 mai 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A.N.P.P. R., în numele și pentru asociații săi, societățile mandante S.C. P. S.R.L., S.C. A. S.R.L., S.C. R. S.R.L., N. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. P.P. S.R.L., S.C. P.A. S.R.L. și S.C. A.P. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A.N.P.A.; a constatat subrogarea convențională a societăților mandante menționate în drepturile și obligațiile fostei concesionare S.C. P. S.A. Iași, prevăzute în Contractul de concesiune din 15 ianuarie 2003, fiecare societate mandantă proporțional cu activele preluate ca urmare a lichidării voluntare a S.C.

P. S.A.; a obligat pârâta A.N.P.A. la perfectarea cu societățile mandante a unor acte adiționale la Contractul de concesiune din 15 ianuarie 2003 încheiat între Agenția Domeniilor Statului în calitate de concedent și S.C. P. S.A. Iași în calitate de concesionar; a respins cererea privind plata daunelor cominatorii formulată de reclamantă și excepția lipsei de interes ridicată de către pârâtă. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: Astfel, obiectul acțiunii de față îl constituie dezideratul societății reclamante de a se subroga în Contractul de concesiune din 15 ianuarie 2003 - perfectat între A.D.S. București, în calitate de concedent și S.C. P. S.A.

Iași în calitate de concesionar, având ca obiect suprafața de „3048 ha teren amenajat pentru piscicultură” aflat pe raza județului Iași -, în drepturile și obligațiile concesionarei ce a fost supusă lichidării voluntare, ca urmare a încheierii procedurii de privatizare derulat în baza Legii nr. 268/2001. Consideră instanța de fond că prin Raportul privind situația financiară și propunerea repartizării activului între acționarii S.C. P. S.A., reclamantele au probat că sunt succesoare în drepturile și obligațiile fostei concesionare, dobândind inclusiv dreptul de proprietate asupra acțiunilor ce includ valoarea lucrărilor hidrotehnice aferente amenajărilor piscicole concesionate prin Contractul din 2003 situație în care apare ca pe deplin dovedit interesul procesual în obținerea subrogării în litigiu, având ca finalitate derularea contractului pe durata lui de valabilitate de 49 ani, în condițiile inițial convenite cu fosta S.C.

P. S.A., privind exploatarea amenajărilor piscicole în cauză. Instanța de fond a apreciat că, în cauză nu a devenit operantă clauza de încetare a Contractului de concesiune din 2003, evidențiată în art. 9.3 potrivit căreia contractul poate înceta în cazul dispariției (din orice cauză) a concesionarului; În acest sens, reține instanța de fond că, în pag. 11 din Raportul de lichidare întocmit de lichidator și înaintat Oficiului Registrului Comerțului Iași din 7 martie 2008 se prevede expres că „Din subrogarea în drepturi și obligații a acționarilor în Contractul de concesiune din 15 ianuarie 2003, încheiat între A.D.S. București și S.C. P. S.A. Iași ... revine obligația realizării în continuare a graficului de investiții ce derivă din cap. 7.1.16 din contract ...”, iar judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului Iași a pronunțat Încheierea nr. 5256 din 8 mai 2008, în Dosarul nr. 27400/2008, a admis cererea de radiere a S.C.

P. S.A. Iași din Registrul comerțului „în baza Raportului din 7 martie 2008 privind situația financiară și propunerea repartizării activului între acționarii S.C. P. S.A. Iași, societate aflată în lichidare”, inclusiv în ce privește subrogarea reclamantei în contractul de concesiune în litigiu. Apreciază judecătorul fondului că întrucât încheierea judecătorului delegat are valoarea unui act autentic, rezultă că subrogarea astfel încuviințată întrunește condițiile de valabilitate ale unei subrogări convenționale, - prev. de art. 1106 - 1107 C. civ. -, cu consecința substituirii unui nou debitor în locul celui vechi, (operațiune definită ca novațiune în art. 1128 pct. 2 C. civ.), fără a fi necesar acordul coproprietarului, pârât în cauză, care este obligat a lua doar act de subrogarea intervenită, încasând redevențele de la noul debitor și care are obligația de a îndeplini și programul de investiții conform graficului la contract.

Totodată, consideră instanța de fond că nu poate fi admisă nici sintagma „morții” concesionarei S.C. P. S.A. (drept cauză de încetare a contractului de concesiune), societățile comerciale pe acțiuni putând fi eventual dizolvate, lichidate, absorbite, etc., nicidecum nu pot dispărea „fără urmă”, (fapt implicat de noțiunea de „moarte”) din moment ce toată activitatea are caracter public, orice persoană interesată putând dobândi date privind activitatea acestuia de la Oficiul Registrului Comerțului la care aceasta este obligată a fi înregistrată, pe toată durata existenței sale. 2. Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 106/CA din 3 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A.N.P.A.

reclamantul invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., susținând în esență, următoarele: Instanța de fond prin sentința recurată în mod greșit a constatat subrogarea convențională a societăților mandatate menționate în drepturile și obligațiile fostei concesionare S.C. P. S.A. Iași, prevăzute în Contractul de concesiune din 2003, fiecare societate mandată proporțional cu activele preluate ca urmare a lichidării voluntare a S.C. P. S.A. Iași, fără a ține cont de faptul că prin procesul de divizare la care a fost supusă S.C. P. S.A. aceasta și-a încetat existența, pe cale de consecință Contractul din 2003 și-a încetat de drept existența la rândul său. Susține recurenta că solicitările reclamantei sunt lipsite de interes având în vedere faptul că, în prezent Contractul de concesiune din 2003 nu mai este în vigoare față de intervenția cauzei de încetare de drept a contractului prevăzute în art. 9.4 din contract.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond ar fi apreciat că ar fi intervenit novațiunea, conform art. 1128 pct. 2 C. civ., fără a fi necesar acordul coproprietarului respectiv al A.D.S., care este obligat a lua act doar de subrogarea intervenită, încasând redevențele de la noul debitor și care are obligația de a îndeplini și programul de investiții din contract. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurentele-reclamante, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare. În conformitate cu art. 239 alin. (1) din Legea societăților comerciale, s-a hotărât dizolvarea totală a S.C.

P. S.A., urmată de transmiterea ex lege, cu titlu universal a patrimoniului său către 17 societăți comerciale, foști acționari ai societății supuse reorganizării, în baza Raportului privind situația financiară și propunerea repartizării activului între acționarii S.C. P. S.A., întocmit, din 7 martie 2008, de L.M.C. I.P.U.R.L. Iași. Prin Încheierea nr. 5256 pronunțată la data de 8 mai 2008, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, a dispus înregistrarea în registrul comerțului a radierii S.C. P. S.A., în condițiile Legii nr. 26/1990. Potrivit art. 240 din Legea societăților comerciale divizarea are ca efect dizolvarea, fără lichidare a societății care își încetează existența și transmiterea patrimoniului său către societățile beneficiare.

Totodată, personalitatea juridică a societății comerciale încetează odată cu radierea societății. Așadar, divizarea totală, așa cum este definită de art. 238 alin. (2) din Legea societăților comerciale, este o operațiune care afectează ființa juridică a societăților comerciale implicate, și care se circumscrie termenului de dispariție a societății comerciale, folosit de părți în conținutul Contractului de concesiune din 2003. Prin urmare, în cauză a devenit operațională clauza înscrisă la art. 9.3 din Contractul de concesiune din 15 ianuarie 2003 încheiat între Agenția Domeniilor Statului, în calitate de concedent și S.C. P. S.A., în calitate de concesionar, potrivit căreia în afara cazurilor menționate expres contractul mai poate înceta și în cazul dispariției, din orice cauză, a concesionarului.

În acest sens, Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond a considerat că nu a intervenit încetarea Contractului de concesionare din 2008, întrucât o societate comercială nu poate să dispară, în sensul clauzei înscrise la art. 9.3 din respectivul contract, în condițiile în care a preluat fără o analiză atentă și fără a ține cont de dispozițiile Legea societăților comerciale, care face referire expresă la încetarea existenței unei societăți comerciale, în formele strict reglementate, sensul dat de reclamantă cuvântului dispariție. De asemenea, o acceptare a raționamentul expus de judecătorul fondului ar conduce la lipsirea totală, în orice condiții, de efecte juridice a unei clauze stabilită prin voința expresă a părților contractate, ceea ce nu poate fi acceptat.

În raport cu cele expuse, Înalta Curte constată că, criticile formulate de recurentă cu privire la intervenirea unei cauze de încetare a Contractului de concesiune din 2003 sunt întemeiate și le va reține ca atare. Dat fiind faptul că, s-a constatat încetarea Contractului de concesiune din 2003, la data radierii S.C. P. S.A., Înalta Curte nu mai consideră a fi necesară o analiză a criticilor referitoare la modul în care instanța de fond a apreciat asupra transmiterii și transformării obligațiilor rezultate din respectivul contract de concesiune, sub forma subrogației convenționale, respectiv a novației. Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și va modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.P.A. București, împotriva Sentinței nr. 106/CA din 3 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de A.N.P.P. R. Iași, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2011.