ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 734/2011

Asupra recursului constată următoarele: Cu notificarea nr. 117/N/2001, B.D. a cerut restituirea în natură sau, după caz, acordarea de despăgubiri bănești pentru suprafața de 5800 mp teren situat în municipiul Iași, aflat în prezent în posesia SC T.M.S. SA Iași, preluat de stat în vederea extinderii fostei F.M. Iași. Notificarea a fost transmisă de SC T.M.S. SA Iași, spre competentă soluționare către A.V.A.S. București, fostă APAPS București, la data de 22 aprilie 2002. Prin cererea înregistrată la data de 21 noiembrie 2007, astfel cum a fost precizată, reclamanta B.C.M., în calitate de succesoare a notificatorului, decedat la data de 6 iulie 2006, a solicitat obligarea pârâților A.V.A.S. București, SC T.I.

SA Iași, SC I. SA, SC M.T. SA Iași și Primarul municipiului Iași să emită dispoziție de soluționare a notificării, în concordanță cu prevederile Legii nr. 10/2001 și obligarea la plata de daune cominatorii pe zi de întârziere, până la momentul emiterii dispoziției. Prin sentința civilă nr. 1090 din 3 iunie 2009, Tribunalul Iași, secția civilă, a admis, în parte cererea și a obligat pe pârâta A.V.A.S. București să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării formulate de autorul reclamantei, B.D., în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele SC T.I.I. SA, SC I. SA, SC M.T. SA și Primarul municipiului Iași, pentru lipsa calității procesuale pasive și, totodată, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, inadmisibilității și tardivității cererii deduse judecății, precum și cererea de obligarea a pârâtei A.V.A.S.

București la plata de daune cominatorii. În motivarea sentinței, instanța a reținut că terenul în litigiu, conform raportului de expertiză întocmit în cauză se regăsește pe amplasamentul deținut de SC T.I. SA Iași, societate care a fost integral privatizată de Fondul Proprietății de Stat București, conform mențiunilor contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. IS-11 din 6 martie 2000 și încheierii nr. 706 din 16 mai 2003, caz în care, în raport de prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, competența de soluționare a notificării aparține instituției care efectuat privatizarea, FPS București, a cărei succesoare este pârâta A.V.A.S. București. Prin decizia civilă nr. 183 din 20 noiembrie 2009, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta A.V.A.S.

București, pentru aceleași considerente reținute și de prima instanță. Instanța de apel a reținut, totodată, că termenul legal de soluționare a notificării a expirat și că împrejurarea de fapt invocată de pârâtă - corespondența purtată cu reclamanta sau autorul său în anii 2005-2006 - nu este de natură să justifice conduita sa de a nu soluționa notificarea până la această dată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S. București, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului pârâta afirmă că situația imobilului în litigiu este incertă și prezintă demersurile pe care le-a efectuat în vederea clarificării acesteia la diverse instituții publice ori societăți comerciale care au administrat imobilul.

Pârâta susține că nu a soluționat în termen notificarea, întrucât notificatorul și, mai apoi, reclamanta au depus cu întârziere, în februarie 2007, înscrisurile solicitate prin mai multe adrese: VP1/5991 din 16 august 2004, VP1/394 din 16 ianuarie 2006, 1/0850 din 7 septembrie 2006, apreciate a fi necesare în vederea stabilirii situației juridice a imobilului în litigiu. Pârâta susține, totodată, că emiterea unei decizii în lipsa actelor doveditoare constituie, potrivit, dispozițiilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 infracțiune și că, în atare condiții instanțele de fond au dispus, în mod greșit, obligarea sa la emiterea unei astfel de dispoziții. Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., partea interesată poate cere modificarea unei hotărâri lipsită de temei legal ori care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Deși invocă incidența motivului menționat, recurenta nu dezvoltă argumentele pentru care afirmă că instanțele de fond ar fi încălcat sau aplicat greșit dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Potrivit dispozițiilor legale menționate, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 (care stabilește că actele pot fi depuse fie ca anexe la notificare, fie în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a legii, 14 februarie 2001), unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Rezultă că, potrivit dispoziției legale menționate, în cazul în care persoana îndreptățită nu a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii acestora, dar nu mai târziu de împlinirea termenului legal. În cauza supusă judecății, se constată că notificarea formulată de autorul reclamantei a fost remisă pârâtei A.V.A.S. București spre competentă soluționare la data de 22 aprilie 2002 și că în perioada 16 august 2004 - 7 septembrie 2006 – aceasta a purtat o corespondență cu reclamanta sau autorul său în vederea comunicării unor înscrisuri: declarații notariale ale altor moștenitori, M.E.

și O.G., în sensul că nu au formulat notificare, procura în baza căreia avocatul P.M. acționează în numele reclamantei, diverse acte de proprietate ori declarații în sensul că nu deține astfel de acte, dovezi privind faptul preluării abuzive etc., înscrisuri care au fost depuse la dosarul administrativ. Mai mult, la data de 21 martie 2006, avocatul reclamantei a comunicat pârâtei, împreună cu anumite înscrisuri, faptul că solicită soluționarea favorabilă a notificării în baza înscrisurilor depuse în dosarul administrativ, apreciind că a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său asupra imobilului a cărei retrocedare o cere.

În atare condiții, susținerea pârâtei potrivit căreia s-a aflat în imposibilitate să soluționeze notificarea se dovedește a nu fi justificată, astfel cum corect au reținut și instanțele de fond, acesteia revenindu-i obligația de a soluționa notificarea într-un termen rezonabil de la data depunerii de către reclamantă a înscrisurilor (dată la care termenul legal de soluționare era deja împlinit), cu atâta mai mult cu cât a fost și înștiințată de reclamantă nu mai deține alte înscrisuri. Întârzierea în soluționarea notificării nu poate fi justificată de pârâtă nici prin existența pericolului angajării răspunderii sale penale în condițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât dispoziția legală invocată nu sancționează fapta de a soluționa notificarea în termenul legal ci fapta de a emite o dispoziție favorabilă unei persoane pretins îndreptățite la măsuri reparatorii în lipsa oricăror înscrisuri care să-i ateste un atare drept.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 183 din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2011.